DECIZIE nr. 1.039 din 9 iulie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 21 august 2009



    În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, secretarul general al Camerei Deputaţilor, cu Adresa nr. 51/3.580 din 23 iunie 2009, a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, formulată de un grup de 77 de deputaţi.
    Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.029 din 24 iunie 2009, formând obiectul Dosarului nr. 5.006E/2009.
    La sesizare au fost anexate listele cuprinzând semnăturile celor 77 de deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Emil Bostan, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Cristian-Ion Burlacu, Mihăiţă Călimente, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Gheorghe Coroamă, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Cristina Elena Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mihai Lupu, Dan Mihai Marian, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Bogdan Olteanu, Gabriel Ludovic Orban, Viorel Palaşcă, Dan Păsat, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Neculai Rebenciuc, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ Marian Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Ion Tabugan, Ioan Timiş, Adriana-Diana Tuşa, Ioan Ţintean, Radu Bogdan Ţîmpău, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Kerekes Karoly, Erdei Doloczki Istvan, Antal Istvan, Beres Ştefan Vasile, Derzsi Akos, Farago Petru, Farkas Anna-Lili, Kelemen Hunor, Edler Andras Gyorgy, Koto Iosif, Lakatos Petru, Marton arpad-Francisc, Mate Andras-Levente, Olosz Gergely, Palfi Mozes Zoltan, Peto Csilla-Maria, Sereş Denes şi Borbely Laszlo.
    În motivarea sesizării, autorii acesteia susţin următoarele:
    I. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 îşi fundamentează adoptarea pe urgenţa "stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului". Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţia României, "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora".
    Astfel, Legea fundamentală limitează posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă numai la situaţii extraordinare, iar prezenta ordonanţă nu învederează o asemenea situaţie, întrucât aparatul de lucru al Guvernului, cadrul organizatoric al acestuia existau la momentul emiterii ordonanţei, structurile reglementate prin aceasta fiind noi doar prin denumire, nu şi prin conţinut. Aşa fiind, autorii excepţiei consideră că actul normativ criticat este contrar prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României.
    II. Prin rolul său, Guvernul face parte din instituţiile fundamentale ale statului, activitatea sa fiind indispensabilă funcţionării acestuia. Natura Guvernului de instituţie fundamentală este deopotrivă subliniată de statutul constituţional al acestuia, cât şi de faptul că organizarea şi funcţionarea sa, adică regimul său juridic, se reglementează prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. e) din Constituţie. Autorii sesizării susţin că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009, modificând o serie de acte normative, afectează regimul acestei instituţii fundamentale a statului.
    Astfel, ordonanţa criticată modifică:
    - Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare. Modificările privesc, pe de o parte, încadrarea în categoria demnitarilor şi a altor persoane din cadrul administraţiei publice şi, pe de altă parte, numărul de personal de la cabinetul demnitarului;
    - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici se modifică cu prevederi importante în ceea ce priveşte numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară a înalţilor funcţionari publici;
    - art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001, se modifică cu privire la înfiinţarea de noi funcţii în structura Secretariatului General al Guvernului şi la modificarea rangului secretarului general al Guvernului din înalt funcţionar public în secretar general cu rang de ministru;
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică cu prevederi prin care un şef de departament este avansat la rang de ministru;
    - art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 98/2008, se modifică în ceea ce priveşte funcţionarea Secretariatului General al Guvernului;
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, se completează cu prevederi referitoare la Secretariatul General al Guvernului, care prevede desfiinţarea Departamentului de Control al Guvernului şi înfiinţarea Corpului de control al primului-ministru şi măsuri pentru trecerea Departamentului pentru Lupta Antifraudă din structura Cancelariei Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
    Autorii sesizării învederează un aspect formal, considerat foarte important, şi anume faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 care a operat toate modificările expuse mai sus nu a fost contrasemnată de ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti şi nici de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru acesta din urmă semnând un secretar de stat care nu are atribuţii privind legislaţia muncii.
    Faţă de cele arătate, autorii sesizării apreciază că ordonanţa contravine prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, conform cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
    III. Prin nerespectarea drepturilor fundamentale amintite se încalcă şi prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, care instituie obligaţia respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale.
    IV. În ceea ce priveşte conţinutul reglementării, autorii consideră că actul normativ este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". În acest sens, art. VII din ordonanţă stipulează că, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se înfiinţează Corpul de control al primului-ministru, ca departament fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a secretarului general al Guvernului. Corpul de control al primului-ministru preia toate reprezentările şi competenţele fostului Departament de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, stabilite prin actele normative în vigoare. Încadrarea personalului Corpului de control numai în baza încrederii acordate de primul-ministru, pe de o parte, şi revocarea încadrării ca efect al retragerii acestei încrederi, pe de altă parte, contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceste atribuţii ale primului-ministru conferă nesiguranţă aparatului de lucru al Guvernului, determinată de schimbări intempestive ce pot fi datorate revocărilor, schimbărilor ce ar putea avea loc în fruntea Guvernului.
    În opinia autorilor, aceste prevederi contravin principiilor de organizare şi funcţionare a statului de drept, deoarece Corpul de control al primului-ministru este un departament în subordinea primului-ministru şi în coordonarea secretarului general al Guvernului, prin aceasta înţelegându-se că persoanele încadrate desfăşoară o activitate de interes public, iar nu o activitate în interesul personal al primului-ministru. Astfel, o structură cu misiune de control din cadrul unei instituţii a statului nu poate servi unei persoane, pentru că aceasta ar însemna personalizarea puterii, ori puterea nu aparţine persoanei, ci autorităţii statului.
    În continuare, autorii sesizării analizează ordinele prin care au fost concediaţi salariaţii fostului Departament de Control al Guvernului, arătând că nu au fost respectate procedurile stabilite de Codul muncii, astfel că sancţiunea care se impune pentru neîndeplinirea acestor formalităţi este nulitatea absolută a măsurii de concediere. Potrivit art. 30 alin. (1) din Codul muncii, modalităţile de încadrare la instituţiile şi autorităţile publice sunt concursul sau examenul, Codul muncii neprevăzând printre cazurile de modificare şi încetare a raportului de muncă instituţia acordării/retragerii încrederii angajatorului ca motiv de naştere/încetare a contractului de muncă. Sub acest aspect, autorii consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 afectează în substanţa lor dreptul la muncă şi la alegerea liberă a profesiei, meseriei sau ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, prevăzute de art. 41 din Constituţie. Aşa fiind, ordonanţa contravine, o dată în plus, dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţenilor, prevăzute de Constituţie.
    În concluzie, autorii consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 încalcă următoarele prevederi:
    - art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţia României;
    - art. 12 şi 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;
    - art. 7 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004;
    - art. 39 alin. (1) lit. d) şi art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul muncii;
    - art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.
    În punctul său de vedere înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 9.961 din 8 iulie 2009, Guvernul susţine următoarele:
    Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 prevede că urgenţa adoptării măsurilor propuse este impusă de necesitatea îmbunătăţirii activităţii la nivelul Guvernului, iar neadoptarea acestor măsuri "ar conduce la dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă, la cel mai înalt nivel, a aparatului de lucru al Guvernului, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare". Structurile nouapărute nu sunt noi doar prin denumire, ci şi prin conţinut. Astfel, Corpul de control al primului-ministru are natură juridică diferită de cea a fostului Departament de Control al Guvernului şi are, potrivit legii, atribuţii şi competenţe noi.
    Guvernul apreciază că actul normativ criticat nu afectează regimul său juridic, în sensul vizat de art. 115 alin. (6) din Constituţie, anume organizarea şi funcţionarea Guvernului ca atare, regim juridic stabilit prin legi organice, ci modifică şi completează acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, acestea din urmă nefiind incluse în categoria de instituţii fundamentale ale statului.
    Cu privire la susţinerile referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Guvernul consideră că acestea nu vizează argumente de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei legale, fără privilegii şi discriminări.
    În ceea ce priveşte introducerea condiţiei "încrederii acordate de primul-ministru şi semnării unui angajament de loialitate" la încadrarea personalului Corpului de control al primului-ministru, aceasta nu încalcă prevederile art. 41 coroborate cu art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, legiuitorul fiind în drept să reglementeze pentru o anumită categorie de personal, în funcţie de aspecte concrete luate în considerare, condiţii speciale pentru ocuparea unor funcţii.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legii de aprobare şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
    Obiectul sesizării îl constituie prevederile Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 11 februarie 2009.
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile acestui act normativ contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), precum şi în art. 115 alin. (4) şi (6).
    Din formularea şi motivarea sesizării rezultă explicit voinţa autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate, pe lângă legea de aprobare, însăşi ordonanţa. Sub acest aspect, Curtea, în conformitate cu jurisprudenţa sa - Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006 -, a stabilit că ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern.
    Examinând criticile formulate, Curtea constată următoarele:
    Relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se exprimă prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii, care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.
    Potrivit prevederilor ordonanţei criticate, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului s-a înfiinţat Corpul de control al primului-ministru, ca departament fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a secretarului general al Guvernului. Corpul de control al primului-ministru preia toate reprezentările şi competenţele fostului Departament de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, stabilite prin actele normative în vigoare. Personalul Corpului de control al primului-ministru este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz.
    Pe de altă parte, Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF a trecut din structura Cancelariei Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Departamentul funcţionează ca structură fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea viceprim-ministrului, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Departamentul este condus de un secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulţi subsecretari de stat. Personalul Departamentului este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate.
    Retragerea încrederii de către primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului, are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz.
    Curtea constată că personalul încadrat în fostul Departament de Control al Guvernului şi în Departamentul pentru Lupta Antifraudă este, potrivit legii, personal contractual, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică. Prin urmare, raporturile de muncă stabilite sunt guvernate de Codul muncii - Legea nr. 53/2003, reglementarea de drept comun în această materie. Aşa fiind, regimul juridic aplicabil naşterii, modificării ori stingerii raporturilor de muncă trebuie să respecte legea menţionată, orice modificare cu privire la aceste aspecte fiind necesar a se încadra în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de Codul muncii. Curtea constată că unul dintre principiile care stau la baza dreptului la muncă este stabilitatea raporturilor juridice care iau naştere odată cu încheierea contractului individual de muncă, acest principiu decurgând din obligaţia statului de a crea cadrul legislativ menit să asigure salariaţilor siguranţa şi garanţia păstrării locului de muncă. Mai mult, Constituţia prevede expres dreptul persoanei de a-şi alege în mod liber locul de muncă, ceea ce implică obligaţia corelativă a statului de a reglementa condiţii obiective şi nediscriminatorii, de natură a garanta accesul la un loc de muncă. Or, condiţia introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009, care prevede încadrarea numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului, după caz, este una esenţialmente subiectivă, care reprezintă rezultatul opţiunii necenzurabile a unei persoane. Prevederea legală criticată constituie premisele încheierii sau încetării unor contracte individuale de muncă pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective, deşi ceea ce trebuie să guverneze aceste raporturi este competenţa profesională care întotdeauna poate fi evaluată pe criterii obiective.
    Dispoziţiile art. VII alin. (12) şi art. VIII alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 încalcă, pe lângă dispoziţiile art. 41 din Constituţie, şi principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în drepturi, de vreme ce acestea introduc o condiţie care se constituie într-o derogare nejustificată de la prevederile Codului muncii, poziţionând persoanele vizate într-o situaţie de vădită inegalitate juridică în raport cu ceilalţi angajaţi.
    În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că textele criticate instituie o prezumţie de culpă profesională în sarcina personalului căruia i se retrage încrederea primului-ministru sau nu i se acordă încrederea primului-ministru pentru reîncadrare, contrar principiului legalităţii care guvernează concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, consacrat prin art. 61-64 din Codul muncii.
    Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 înfrâng prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art. 16 şi 41.
    Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine că nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
    Întrucât ordonanţa de urgenţă, aprobată prin legea dedusă controlului, nu satisface aceste exigenţe constituţionale, conţinând norme care afectează sfera garanţiilor legale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, consacrate prin Constituţie, Curtea constată că întreaga ordonanţă de urgenţă, aprobată prin lege, este lovită de neconstituţionalitate.
    În fine, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995), a statuat că declararea ca neconstituţională a unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului include şi ordonanţa la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Constată că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului, primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterea a avut loc la data de 9 iulie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Senia Costinescu
    ------