HOTĂRÂRE nr. 1.390 din 4 noiembrie 2008
privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 12 noiembrie 2008



    Având în vedere prevederile art. 57 şi 58 din Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 498/2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006, ale Regulamentului Consiliului (CE EURATOM) nr. 1.605/2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţii Europene, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobată prin Legea nr. 168/2008,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Capitolul I Obiectiv şi dispoziţii generale


    Articolul 1

    Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului general pentru aplicarea procedurilor de evaluare, selecţie, contractare, achiziţii, plată, control şi monitorizare, aferente proiectelor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit, denumit în continuare FEP, prin Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, denumit în continuare POP, pe întreaga perioadă de derulare a programului, în regiunile eligibile în cadrul obiectivului de convergenţă.


    Articolul 2

    (1) Termenii "programare", "axă prioritară", "măsură", "operaţiune", "monitorizare, evaluare", "strategie de dezvoltare locală", "beneficiar", "cheltuială publică" şi "obiectiv de convergenţă" au înţelesul din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 223 din 15 august 2006.
    (2) În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) POP - reprezintă documentul programatic elaborat potrivit Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, în baza căruia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2007-2013;
    b) ghidul solicitantului - reprezintă o detaliere tehnică şi financiară a fiecărei măsuri şi cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, denumită în continuare ANPA, în calitate de Autoritate de management pentru POP, şi este disponibil la sediul central al ANPA, la filialele regionale ale ANPA, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, denumită în continuare APDRP, şi structurile acesteia, precum şi pe site-ul ANPA şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR;
    c) contract de finanţare - reprezintă documentul juridic încheiat între ANPA şi APDRP, pe de o parte, în calitate de autoritate contractantă, şi beneficiar, pe de altă parte, prin care se stabilesc obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de execuţie, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice, prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă din FEP în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în POP;
    d) proiect eligibil - reprezintă proiectul care îndeplineşte condiţiile minime prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 şi care poate fi selectat, conform criteriilor aprobate de Comitetul de monitorizare, pentru a primi asistenţă financiară nerambursabilă din FEP;
    e) cheltuieli eligibile generale - se încadrează în categoria de cheltuieli eligibile comune tuturor măsurilor şi reprezintă costurile necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectelor finanţate din POP;
    f) cheltuieli eligibile specifice - reprezintă cheltuielile privind realizarea de investiţii pentru fiecare dintre măsurile cuprinse în POP;
    g) costuri generale ale proiectului - reprezintă acele costuri necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectului, constând în cheltuieli pentru consultanţă, proiectare, monitorizare şi management, inclusiv taxele pentru eliberarea certificatelor, conform art. 55 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, precum şi cele privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt acestea prevăzute în legislaţia naţională;
    h) mijloace de transport specializate - reprezintă autovehiculele adaptate la cerinţele de transport în cont propriu al materiei prime şi/sau al producţiei obţinute şi care sunt prevăzute în studiul de fezabilitate sau în memoriul justificativ, anexate cererii de finanţare, vehiculele care îndeplinesc aceleaşi cerinţe şi au o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, precum şi mijloacele de transport prevăzute ca eligibile în cadrul POP;
    i) conflict de interese - reprezintă situaţia în care există legături între structurile acţionariatului beneficiarului şi ofertanţii acestuia, între membrii comisiei de evaluare şi ofertanţi sau atunci când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile FEP.


    Capitolul II Reguli de implementare


    Secţiunea 1 Reguli privind măsurile de investiţii


    Articolul 3

    (1) Un solicitant poate depune în acelaşi timp cel mult două proiecte pentru măsuri diferite din cadrul POP, pentru a fi cofinanţate din FEP.
    (2) Un beneficiar poate depune un al doilea proiect în cadrul aceleiaşi măsuri cofinanţate din FEP, cu condiţia ca primul proiect să fie finalizat.


    Articolul 4

    (1) La solicitarea expresă a unui beneficiar de cofinanţare din FEP, cu privire la contractorii acestuia care nu se achită de obligaţiile contractuale, ANPA poate, după o verificare prealabilă, să includă informaţiile despre aceşti furnizori în Lista contractorilor care nu îşi respectă obligaţiile contractuale faţă de beneficiarii cofinanţării din FEP.
    (2) Lista contractorilor care nu îşi respectă obligaţiile contractuale faţă de beneficiarii cofinanţării din FEP va putea fi consultată pe site-ul oficial al ANPA.


    Articolul 5

    Pentru anumite categorii de beneficiari din cadrul măsurilor derulate din POP se aplică restricţii de finanţare, respectiv nu vor fi primite cererile de finanţare pentru următoarele categorii de beneficiari:
    a) beneficiarii înregistraţi în registrele debitorilor APDRP pentru Programul SAPARD, pentru FEADR şi pentru FEP, până la achitarea integrală a datoriei faţă de APDRP, inclusiv a majorărilor de întârziere;
    b) beneficiarii care au contracte de finanţare reziliate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, din iniţiativa APDRP, pentru un an de la data rezilierii;
    c) beneficiarii Programului SAPARD, ai cofinanţării FEADR sau FEP, care se află în situaţii litigioase cu APDRP sau ANPA, până la soluţionarea definitivă a litigiului.


    Articolul 6

    (1) Cheltuielile generale ale proiectului sunt eligibile numai în cazul în care nu depăşesc 12 % din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede construcţii-montaj, sau 5 % din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul nu prevede construcţii-montaj sau nu necesită certificat de urbanism, cu condiţia ca operaţiunile să respecte prevederile art. 55 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006.
    (2) Actualizarea studiilor pentru proiectele depuse de beneficiarii publici privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de investiţii nu poate depăşi 3% din valoarea costurilor de proiectare şi inginerie.
    (3) Operaţiunile cofinanţate nu trebuie să fi fost finalizate înainte de data primirii notificării privind selecţia proiectului.
    (4) În cazul proiectelor care necesită acord de mediu şi studiu de impact de mediu, selecţia proiectelor se va efectua fără obligativitatea prezentării acestora, iar perioada de timp dintre notificarea beneficiarului şi încheierea contractului de finanţare nu va putea depăşi 6 luni.
    (5) Studiul de fezabilitate şi, după caz, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, aferente unui proiect integrat, se realizează conform legislaţiei în vigoare pentru fiecare tip de investiţie, integrarea realizându-se printr-un deviz general centralizator, întocmit de proiectantul care elaborează documentaţia aferentă investiţiei majoritare.


    Articolul 7

    (1) Cheltuielile generale şi specifice necesare pentru realizarea proiectului sunt eligibile dacă operaţiunile au fost efectuate potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 şi dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) sunt necesare pentru desfăşurarea proiectului şi în conformitate cu principiile managementului financiar adecvat, ale economiei şi ale eficienţei costurilor;
    b) sunt efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat cu ANPA şi APDRP;
    c) sunt înregistrate în evidenţele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile şi verificabile şi sunt susţinute de originalele actelor de plată, precum şi de documente justificative, în condiţiile legii.
    (2) În cazul subcontractării operaţiunilor de furnizare de bunuri, lucrări sau servicii, contractorul răspunde în integralitate de respectarea prevederilor contractuale faţă de beneficiarii cofinanţării prin FEP şi este obligat să furnizeze ANPA şi APDRP toate informaţiile legate de subcontractori, conform cerinţelor acestora. Subcontractarea totală a achiziţiei nu este permisă pentru operaţiunile derulate pentru cofinanţarea din FEP.


    Articolul 8

    (1) În înţelesul prezentei hotărâri, pentru cofinanţare din FEP sunt eligibile cheltuielile cu investiţiile care au ca rezultat următoarele:
    a) active corporale:
    (i) construcţii noi şi/sau modernizarea clădirilor folosite pentru producţie, servicii, inclusiv turism, depozitare, inclusiv construcţii destinate protecţiei mediului, infrastructură internă şi utilităţi;
    (îi) branşamente şi racorduri necesare proiectelor;
    (iii) lucrări de reabilitare şi conservare a obiectivelor de patrimoniu;
    (iv) achiziţii în leasing financiar de utilaje, instalaţii, echipamente şi dotări noi, de mijloace de transport specializate, dacă leasingul financiar se derulează pe perioada de implementare a proiectului şi dacă transferul proprietăţii bunului către beneficiar se realizează înainte de ultima cerere de plată;
    b) active necorporale:
    (i) costurile generale legate de realizarea investiţiilor prevăzute la lit. a) pentru proiectare şi asistenţă tehnică, asimilate categoriei de active necorporale, după cum urmează: studii de teren, obţinere de avize, acorduri şi autorizaţii;
    (îi) achiziţiile, inclusiv achiziţiile în leasing financiar, de know-how sau de cunoştinţe tehnice nebrevetate, software, brevete şi licenţe pentru pregătirea şi implementarea proiectului, dacă leasingul financiar se derulează pe perioada de implementare a proiectului şi dacă transferul proprietăţii bunului către beneficiar se realizează înainte de ultima cerere de plată.
    (2) Activele corporale şi necorporale rezultate din implementarea proiectelor cofinanţate din FEP trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) să fie considerate active amortizabile;
    b) să fie achiziţionate în condiţii de piaţă;
    c) să fie incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului şi să fie utilizate în exclusivitate în locaţia în care a beneficiat de finanţare nerambursabilă pentru minimum 5 ani, termen calculat din momentul în care investiţia a fost finalizată.
    (3) Pentru categoriile de beneficiari ai cofinanţării din FEP, care, pe perioada derulării proiectului, precum şi în perioada de monitorizare, îşi schimbă tipul şi dimensiunea întreprinderii avute la data depunerii cererii de finanţare, în sensul trecerii de la categoria de microîntreprindere la categoria de întreprindere mică sau mijlocie, respectiv de la categoria întreprindere mică sau mijlocie la categoria alte întreprinderi, cheltuielile pentru finanţare rămân eligibile pe toată perioada derulării proiectului şi în perioada de monitorizare.


    Articolul 9

    Proiectele depuse de beneficiarii publici pentru finanţare prin FEP se încadrează în categoria proiectelor negeneratoare de profit şi sunt de utilitate publică.


    Articolul 10

    (1) Durata maximă de execuţie a investiţiei cofinanţate din FEP este de 2 ani de la data încheierii contractului de finanţare.
    (2) Durata maximă de execuţie prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită cu acordul prealabil al ANPA şi APDRP şi cu aplicarea penalităţilor prevăzute în contractul de finanţare, cu excepţia investiţiilor care prevăd adaptarea la standardele comunitare, caz în care această prelungire nu poate depăşi termenul de graţie legal impus pentru adaptarea la standarde.


    Articolul 11

    Nu sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli şi investiţii:
    a) taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată recuperabile, atunci când este suportată în mod real şi definitiv de alt beneficiar decât persoanele exceptate de la plata impozitului, prevăzute la art. 4 alin. (5) primul paragraf din a şasea Directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare;
    b) dobânda la datorie;
    c) achiziţionarea şi construirea de locuinţe;
    d) achiziţionarea de terenuri;
    e) furtul, pierderea, confiscarea sau dispariţia obiectului proiectului;
    f) impozite, taxe vamale şi taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri;
    g) costuri operaţionale, inclusiv costuri de întreţinere şi chirie;
    h) comisioane bancare, costurile garanţiilor şi cheltuieli similare;
    i) costuri de schimb valutar, taxe şi pierderi ocazionate de schimburile valutare asociate contului euro FEP;
    j) în cazul contractelor de leasing nu sunt eligibile costurile aferente: taxa de management, dobânzi, prima de asigurare;
    k) achiziţionarea de bunuri second-hand;
    l) cheltuiala legată de proiectele care au generat taxe de utilizator sau de participant înainte de încheierea proiectului, fără ca sumele respective să fi fost deduse din costurile eligibile;
    m) costuri promoţionale, altele decât cele legate de publicitatea contribuţiei FEP în proiect;
    n) amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată.


    Articolul 12

    (1) Contractul de finanţare pentru investiţiile cofinanţate din FEP, în integralitatea sa, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii.
    (2) În caz de imposibilitate, neimputabilă beneficiarului, de a executa prevederile contractuale, activitatea va fi preluată, la cerere, de succesorul/succesorii său/săi în drepturi, conform dispoziţiilor legale în materie, cu aprobarea expresă şi prealabilă a ANPA şi APDRP.
    (3) Beneficiarul nu are dreptul să constituie garanţii sau ipoteci asupra investiţiei ce face obiectul prezentului contract.


    Secţiunea a 2-a Reguli financiare


    Articolul 13

    (1) Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) lit. f) pct. îi) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 şi potrivit prevederilor POP, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2007) 6.664 din 14 decembrie 2007, contribuţia financiară acordată de Comunitatea Europeană din FEP se completează cu contribuţia naţională, asigurată anual de la bugetul de stat.
    (2) Alocările financiare totale ale contribuţiei publice din FEP şi de la bugetul de stat, defalcate pe ani, pe axe, aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi alocările indicative pentru măsurile Programului operaţional pentru pescuit sunt prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (3) ANPA şi APDRP pot angaja cheltuieli prin contractele de finanţare (angajamente legale) numai în limita sumelor stabilite pentru fiecare măsură de către ANPA.
    (4) Încheierea contractelor de finanţare de către ANPA şi APDRP se poate face începând cu data aprobării POP sau de la data amendării acestuia, prin decizii ale Comisiei Europene.
    (5) Potrivit prevederilor art. 81 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006, dobânda aferentă sumelor de prefinanţare alocate de Comunitatea Europeană şi gestionate de MADR în conformitate cu art. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobată prin Legea nr. 168/2008, este utilizată pentru finanţarea unor proiecte eligibile din cadrul Programului operaţional pentru pescuit.
    (6) Sumele reprezentând finanţarea proiectelor prevăzute la alin. (5) majorează alocările financiare totale ale contribuţiei publice.
    (7) Modificarea alocărilor indicative ale axelor se propun de către ANPA şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar cele între măsurile aceleiaşi axe, prevăzute în anexa nr. 3, se propun de către ANPA şi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.


    Secţiunea a 3-a Reguli pentru monitorizare şi evaluare


    Articolul 14

    (1) Instituţiile implicate în implementare desfăşoară activităţi de monitorizare şi evaluare, pe baza datelor puse la dispoziţia acestora de către beneficiarii de cofinanţare din FEP, pentru examinarea progresului înregistrat de POP 2007-2013, comparativ cu obiectivele propuse.
    (2) Beneficiarii cofinanţării din FEP trebuie să furnizeze toate datele solicitate de instituţiile implicate, atât în perioada de implementare a proiectelor, cât şi ulterior finalizării acestora.


    Secţiunea a 4-a Reguli generale pentru control


    Articolul 15

    Beneficiarii măsurilor de sprijin cofinanţate din FEP asigură accesul la locul de implementare a investiţiilor, însoţesc echipele de control şi pun la dispoziţia acestora, în timp util, toate informaţiile şi documentele relevante, conform prevederilor procedurale specifice de control, corespunzătoare fiecărei instituţii responsabile.


    Capitolul III Dispoziţii finale


    Articolul 16

    Beneficiarul trebuie să depună din proprie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă despre toate informaţiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligaţiilor toate drepturile şi obligaţiile născute din contractul de finanţare.


    Articolul 17

    ANPA stabileşte reguli detaliate de implementare pentru fiecare măsură, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Dacian Cioloş
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Departamentul pentru Afaceri Europene,
    Aurel Ciobanu-Dordea,
    secretar de stat
    Bucureşti, 4 noiembrie 2008.
    Nr. 1.390.


    Anexa 1
    *Font 8*
                 Alocarea financiară anuală a contribuţiei publice (în
                euro, pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)
     

    ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
     │ Contribuţie publică anuală │ │
     ├────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┤ TOTAL │
     │ An │ 2007 │ 2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ │
     ├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┤
     │ FEP │15.127.527│22.157.050│30.156.234│36.391.468│39.257.052│42.262.575│45.362.301│230.714.207│
     ├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┤
     │ Buget │ 5.042.509│ 7.385.683│10.052.077│12.130.487│13.085.683│14.087.525│15.120.767│ 76.904.736│
     │naţional│ │ │ │ │ │ │ │ │
     └────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┘


    Anexa 2
                 Alocarea financiară a contribuţiei publice pe axe (în
                euro, pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)
     
    Axa prioritară Contribuţia publică totală (euro) Contribuţia FEP (euro) Rata de cofinanţare FEP (%) Contribuţia naţională (euro) Rata de contribuţie naţională (%)
    Axa 1 13.300.000 9.975.000 75% 3.325.000 25%
    Axa 2 140.000.000 105.000.000 75% 35.000.000 25%
    Axa 3 40.000.000 30.000.000 75% 10.000.000 25%
    Axa 4 100.000.000 75.000.000 75% 25.000.000 25%
    Axa 5 14.318.942,7 10.739.207 75% 3.579.735,7 25%
    TOTAL: 307.618.942,7 230.714.207 76.904.735,7


    Anexa 3
    *Font 8*
                   Alocarea indicativă pentru măsurile POP (în euro,
                   pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)
     

    ┌────────────────────────────────────────┬────────────┬───────────────────────────────────────────────┐
     │ │ │ Din care: │
     │ │ ├───────────────────────────────────┬───────────┤
     │ │ │ Cheltuiala publică │ │
     │ Măsura/Axa │Costul total├───────────┬───────────────────────┤ │
     │ │ │ │ Din care: │Cheltuiala │
     │ │ │ ├───────────┬───────────┤ privată │
     │ │ │ │Contribuţie│Contribuţie│ │
     │ │ │ │ UE │ naţională │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 1.1. Ajutor public pentru │ 2.992.500│ 2.992.500│ 2.244.375│ 748.125│ - │
     │încetarea permanentă a activităţilor de │ │ │ │ │ │
     │pescuit │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 1.2. Ajutor public pentru oprirea│ 798.000│ 798.000│ 598.500│ 199.500│ - │
     │temporară a activităţilor de pescuit │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 1.3. Investiţii la bordul navelor│ 9.975.000│ 2.992.500│ 2.244.375│ 748.125│ 6.982.500│
     │şi selectivitate │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 1.4. Micul pescuit costier │ 12.431.833│ 5.471.500│ 4.103.625│ 1.367.875│ 6.960.333│
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 1.5. Compensaţii socioeconomice │ 1.045.500│ 1.045.500│ 784.125│ 261.375│ - │
     │pentru managementul flotei comunitare │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Total axa 1 │ 27.242.833│ 13.300.000│ 9.975.000│ 3.325.000│ 13.942.833│
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 2.1. Investiţii productive în │ 133.000.000│ 79.800.000│ 59.850.000│ 19.950.000│ 53.200.000│
     │acvacultură │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 2.2. Măsuri de acva-mediu │ 3.500.000│ 3.500.000│ 2.625.000│ 875.000│ - │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 2.3. Măsuri de sănătate publică │ 700.000│ 700.000│ 525.000│ 175.000│ - │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 2.4. Măsuri de sănătate a │ 1.400.000│ 1.400.000│ 1.050.000│ 350.000│ - │
     │animalelor │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 2.5. Pescuit în ape interioare │ 11.666.667│ 7.000.000│ 5.250.000│ 1.750.000│ 4.666.667│
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 2.6. Investiţii în procesare şi │ 79.333.333│ 47.600.000│ 35.700.000│ 11.900.000│ 31.733.333│
     │marketing │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Total axa 2 │ 229.600.000│140.000.000│105.000.000│ 35.000.000│ 89.600.000│
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 3.1. Acţiuni colective │ 12.000.000│ 12.000.000│ 9.000.000│ 3.000.000│ - │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 3.2. Protecţia şi dezvoltarea │ 16.000.000│ 16.000.000│ 12.000.000│ 4.000.000│ - │
     │faunei şi florei sălbatice │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 3.3. Porturi de pescuit, puncte │ 8.000.000│ 8.000.000│ 6.000.000│ 2.000.000│ - │
     │de debarcare şi adăposturi │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi pieţe şi │ 2.600.000│ 2.600.000│ 1.950.000│ 650.000│ - │
     │campanii de promovare │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 3.5. Proiecte-pilot │ 1.400.000│ 1.400.000│ 1.050.000│ 350.000│ - │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Total axa 3 │ 40.000.000│ 40.000.000│ 30.000.000│ 10.000.000│ - │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 4.1. Selectarea grupurilor locale│ 99.445.000│ 90.000.000│ 67.500.000│ 22.500.000│ 9.445.000│
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Submăsura 4.1.a Sprijin pentru │ 5.000.000│ 5.000.000│ 3.750.000│ 1.250.000│ - │
     │înfiinţarea parteneriatelor public- │ │ │ │ │ │
     │private şi elaborarea strategiei locale │ │ │ │ │ │
     │integrate │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Submăsura 4.1.b Sprijin pentru │ 94.445.000│ 85.000.000│ 63.750.000│ 21.250.000│ 9.445.000│
     │implementarea strategiilor locale │ │ │ │ │ │
     │integrate │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 4.2. Sprijin pentru acţiuni de │ 11.111.111│ 10.000.000│ 7.500.000│ 2.500.000│ 1.111.111│
     │cooperare între grupurile locale │ │ │ │ │ │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Total axa 4 │ 110.556.111│100.000.000│ 75.000.000│ 25.000.000│ 10.556.111│
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Măsura 5.1. Asistenţă tehnică │ 14.318.943│ 14.318.943│ 10.739.207│ 3.579.736│ - │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │Total axa 5 │ 14.318.943│ 14.318.943│ 10.739.207│ 3.579.736│ - │
     ├────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
     │TOTAL GENERAL: │ 421.717.887│307.618.943│230.714.207│ 76.904.736│114.098.944│
     └────────────────────────────────────────┴────────────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────────┘

    ----