ORDIN nr. 288 din 23 iulie 2004
pentru aprobarea Statutului centrelor regionale de formare profesională a adulţilor
EMITENT
  • AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 6 august 2004



    În temeiul prevederilor art. 8 lit. a) din Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 768/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 67 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare,
    în scopul punerii în aplicare a Hotărârii Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 24 din 20 iulie 2004 privind aprobarea modului de organizare şi funcţionare a centrelor regionale pentru formarea profesională a adulţilor,
    secretarul de stat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Statutul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor, prevăzut în anexa la prezentul ordin.


    Articolul 2

    Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Secretar de stat, preşedintele Agenţiei Naţionale
    pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
    Ioan Cindrea
    Bucureşti, 23 iulie 2004.
    Nr. 288.


    Anexa
    STATUTUL
    centrelor regionale de formare profesională a adulţilor

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Centrele regionale de formare profesională a adulţilor sunt instituţii publice de interes regional, cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), denumite în continuare centre regionale.


    Articolul 2

    (1) Centrele regionale organizează, coordonează şi realizează la nivel regional atât activitatea de formare profesională a adulţilor, pe baza planului de formare profesională aprobat anual de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, denumită în continuare ANOFM, cât şi evaluarea competenţelor profesionale ale adulţilor.
    (2) Arondarea judeţelor în sfera de competenţă a centrelor regionale se aprobă de Consiliul de administraţie al ANOFM, la propunerea centrelor regionale.
    (3) Centrele regionale pot desfăşura şi activităţi de formare profesională a adulţilor din alte judeţe nearondate, la solicitarea agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii, a angajatorilor, persoane fizice şi persoane juridice, precum şi a altor organisme interesate în domeniul formării profesionale a adulţilor.


    Articolul 3

    Centrele regionale furnizează servicii de formare profesională care se realizează printr-un parteneriat social funcţional şi activ cu angajatorii, persoane fizice şi persoane juridice, cu patronatele, sindicatele, cu agenţiile, precum şi cu alte organisme din judeţele arondate centrelor regionale, interesate în domeniul formării profesionale a adulţilor.


    Articolul 4

    În scopul asigurării creşterii şanselor de ocupare a resurselor de forţă de muncă disponibile şi a dezvoltării competenţelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă, centrele regionale au următoarele obiective principale:
    a) facilitarea integrării sau reintegrării şomerilor pe piaţa forţei de muncă;
    b) facilitarea integrării sau reintegrării în activitate a categoriilor de persoane greu de integrat pe piaţa muncii;
    c) însuşirea de noi competenţe, ridicarea nivelului de competenţe şi evaluarea de competenţe dobândite de către persoanele în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă;
    d) sporirea şanselor de acces la locuri de muncă convenabile din punct de vedere al competenţei profesionale, al plăţii muncii şi al condiţiilor de muncă;
    e) recunoaşterea competenţelor profesionale dobândite.


    Articolul 5

    În îndeplinirea obiectivelor privind proiectarea şi realizarea programelor de formare, inclusiv pentru grupuri ţintă, centrele regionale promovează principiul transparenţei activităţilor profesionale în folosirea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare alocate în acest scop.


    Capitolul II Obiectul de activitate, rolul şi atribuţiile centrelor regionale


    Articolul 6

    Obiectul activităţii centrelor regionale constă în acordarea următoarelor categorii de servicii:
    a) formarea profesională a adulţilor în vederea dobândirii, menţinerii şi ridicării nivelului competitivităţii profesionale pe piaţa muncii, precum şi evaluarea şi monitorizarea formării profesionale;
    b) evaluarea competenţelor profesionale în raport cu standardele ocupaţionale şi de calitate existente pe piaţa muncii;
    c) certificarea formării profesionale a adulţilor;
    d) informare şi consiliere privind cariera.


    Articolul 7

    Rolul centrelor regionale în cadrul structurilor teritoriale ale ANOFM este acela de a implementa strategiile de formare profesională a adulţilor la nivel regional pentru:
    a) asigurarea nivelului formării profesionale la standardele ţărilor membre ale Uniunii Europene;
    b) utilizarea standardelor ocupaţionale ca bază de proiectare a formării profesionale a adulţilor;
    c) dezvoltarea activităţilor de marketing privind piaţa muncii la nivel regional pentru identificarea cererii de formare, a nevoilor viitoare de evaluare a competenţelor profesionale şi certificare a formării profesionale a adulţilor;
    d) structurarea ofertei şi desfăşurarea activităţii de formare profesională a adulţilor corespunzător cererii de formare profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a angajatorilor, a persoanelor angajate sau a persoanelor care doresc să presteze o activitate autorizată conform legii;
    e) promovarea imaginii centrelor regionale.


    Articolul 8

    Pentru realizarea obiectului de activitate, centrele regionale au următoarele atribuţii:
    a) organizează, coordonează şi furnizează, în condiţiile legii, servicii de pregătire şi reconversie profesională pentru adulţi;
    b) evaluează deprinderile, abilităţile şi cunoştinţele specifice în meserie sau profesie, în raport cu standardele ocupaţionale;
    c) monitorizează evoluţia procesului de formare profesională a adulţilor în raport cu indicatorii de performanţă adoptaţi la nivel naţional/teritorial;
    d) organizează şi asigură, prin servicii de specialitate, informarea, consilierea profesională şi orientarea pe piaţa muncii interne a adulţilor care beneficiază de serviciile centrelor regionale;
    e) stabileşte relaţii de parteneriat cu angajatorii, organisme neguvernamentale şi alte instituţii implicate în activitatea de formare profesională din regiune;
    f) facilitează însuşirea unor cunoştinţe avansate, metode şi procedee moderne necesare pentru ridicarea nivelului calitativ al forţei de muncă;
    g) organizează şi asigură activităţi de formare a personalului propriu pentru perfecţionarea serviciilor pe care le prestează;
    h) realizează studii şi analize necesare la elaborarea strategiilor în domeniul formării profesionale a adulţilor;
    i) dezvoltă programele de pregătire în funcţie de cerinţele de pe piaţa muncii;
    j) administrează fondurile repartizate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi prezintă ANOFM bilanţul contabil, contul de execuţie bugetară şi raportul anual de activitate;
    k) recuperează cheltuielile efectuate de centrul regional cu programele de formare profesională, precum şi cu drepturile acordate persoanelor în căutarea unui loc de muncă pe durata participării la o formă de pregătire profesională, conform legii;
    l) furnizează servicii de pregătire şi reconversie profesională persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi personalului încadrat în muncă, pentru creşterea mobilităţii profesionale şi prevenirea şomajului.


    Articolul 9

    (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor centrelor regionale, conducerea acestora adoptă măsuri tehnice şi organizatorice care asigură îndeplinirea cerinţelor de autorizare a acestora ca instituţii de formare profesională a adulţilor şi ca centre de evaluare a competenţelor, în condiţiile legii.
    (2) Prin măsuri tehnice se asigură cerinţele de echipamente şi logistica necesară instruirii teoretice şi practice la nivelul standardelor care stau la baza elaborării materialelor didactice şi a metodelor de pregătire adoptate.
    (3) Prin măsuri organizatorice se asigură condiţiile necesare derulării, în mod eficient, a serviciilor de formare profesională.


    Capitolul III Servicii furnizate de centrele regionale


    Articolul 10

    Centrele regionale furnizează, în condiţiile legii, servicii de formare profesională, la solicitarea agenţiilor, a angajatorilor, precum şi a altor organisme interesate în domeniul formării profesionale.


    Articolul 11

    Serviciile prestate pentru adulţi de către centrele regionale se concretizează în activităţi individuale sau de grup, prin care se asigură:
    a) informarea, orientarea şi consilierea profesională pentru creşterea calităţii formării şi facilitarea reinserţiei profesionale;
    b) documentarea de specialitate pentru toate formele de pregătire, inclusiv în cazul formării la locul de muncă şi al învăţământului la distanţă;
    c) iniţierea, calificarea, recalificarea, specializarea şi perfecţionarea profesională;
    d) evaluarea în vederea certificării competenţelor profesionale;
    e) dezvoltarea capacităţii de comunicare prin cuprinderea în programele de pregătire a limbilor de circulaţie internaţională şi a cunoştinţelor generale care condiţionează succesul formării profesionale a adulţilor;
    f) amplificarea capacităţii de cunoaştere şi de participare eficientă a adulţilor la activităţile desfăşurate în toate domeniile vieţii economice şi sociale;
    g) facilitarea accesului permanent al adulţilor la informaţii care conduc la dobândirea de noi cunoştinţe, deprinderi, aptitudini şi abilităţi şi la valorificarea potenţialului de muncă al acestora.


    Articolul 12

    Calitatea serviciilor centrelor regionale se asigură prin îmbunătăţirea continuă a procesului de pregătire teoretică şi practică bazată pe:
    a) perfecţionarea permanentă a tehnicilor şi metodelor de dezvoltare curriculară;
    b) certificarea formării profesionale prin sistemul naţional şi a unor sisteme de certificare cu recunoaştere internaţională;
    c) introducerea şi generalizarea evaluării, potrivit cerinţelor sistemului naţional de atestare a calităţii şi standardelor ocupaţionale;
    d) creşterea flexibilităţii în relaţiile cu adulţii angajaţi sau aflaţi în căutarea unui loc de muncă prin diversificarea formelor de pregătire puse la dispoziţie acestora;
    e) autorizarea, potrivit legii, ca furnizor de formare profesională şi acreditarea, potrivit standardelor de calitate practicate pe piaţa internaţională a muncii;
    f) promovarea formelor de pregătire la distanţă.


    Capitolul IV Structura organizatorică şi organele de conducere ale centrelor regionale


    Articolul 13

    Structura organizatorică a centrelor regionale pe compartimente funcţionale şi atribuţiile personalului se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de către Consiliul de administraţie al ANOFM.


    Articolul 14

    (1) Conducerea centrelor regionale este asigurată de un director executiv.
    (2) Conducerea activităţii financiar-contabile şi administrative şi conducerea activităţii de formare profesională sunt asigurate de un director executiv adjunct şi de responsabilul cu formarea profesională, aflaţi în subordinea directorului executiv.
    (3) Ocuparea posturilor de director executiv şi de director executiv adjunct se face prin concurs, în condiţiile legii, aceştia fiind numiţi prin ordin al preşedintelui ANOFM, iar responsabilul cu formarea profesională, prin decizie a directorului executiv.


    Articolul 15

    (1) În realizarea atribuţiilor sale, directorul executiv este sprijinit de un consiliu consultativ.
    (2) Consiliul consultativ are următoarea componenţă:
    - câte un membru reprezentant al fiecărei agenţii din judeţele arondate, având funcţia de director adjunct al Direcţiei managementul pieţei muncii;
    - 2 membri reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din localitatea în care îşi are sediul centrul regional, după cum urmează: un membru al prefecturii şi un membru al consiliului judeţean;
    - câte un membru reprezentant al agenţiei pentru dezvoltare regională din regiunea aferentă centrului regional;
    - un membru reprezentant al inspectoratului şcolar judeţean din localitatea în care îşi are sediul centrul regional;
    - un membru din cadrul fiecărui judeţ arondat, numit prin consens de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
    - un membru din cadrul fiecărui judeţ arondat, numit prin consens de asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional.
    (3) Directorul executiv al centrului regional este preşedintele consiliului consultativ.
    (4) Atribuţiile consiliului consultativ sunt următoarele:
    A. Consiliază directorul executiv în:
    a) elaborarea strategiei regionale de formare profesională a adulţilor, corelată cu cerinţele pieţei muncii din regiunea pe care o serveşte;
    b) adoptarea măsurilor adecvate în scopul realizării sarcinilor ce îi revin potrivit planurilor, programelor de formare profesională şi indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractele-angajament.
    B. Analizează:
    a) raportul de activitate anual;
    b) situaţia financiară anuală a centrului regional şi execuţia bugetară.
    C. Face propuneri cu privire la:
    a) proiectul planului anual de formare profesională;
    b) fundamentarea bugetului centrului regional.
    D. Consiliul consultativ promovează realizarea dialogului social la nivelul centrului regional, în domeniul formării profesionale a adulţilor.
    (5) Consiliul consultativ se întruneşte, de regulă, în şedinţe trimestriale sau, în mod excepţional, la cererea directorului executiv.


    Articolul 16

    (1) Încadrarea şi salarizarea centrelor regionale se efectuează, potrivit naturii posturilor, în conformitate cu prevederile legale privind salarizarea în sectorul bugetar.
    (2) Încadrarea personalului centrelor regionale se efectuează în limita maximă de posturi şi a sumelor cu această destinaţie, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.


    Capitolul V Finanţarea centrelor regionale şi cheltuielile ocazionate de formarea profesională a adulţilor


    Articolul 17

    Activitatea centrelor regionale se finanţează, potrivit legii, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.


    Articolul 18

    Centrele regionale pot folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de la persoane fizice şi juridice, sub formă de donaţii şi sponsorizări, fonduri alocate de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea resurselor umane şi alte fonduri externe, cu respectarea dispoziţiilor legale.


    Articolul 19

    Sumele încasate, în condiţiile legii, pe seama taxelor din activitatea de formare profesională, se fac venit la bugetul asigurărilor pentru şomaj.


    Capitolul VI Relaţia dintre centrele regionale şi agenţii


    Articolul 20

    (1) Persoanele în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în evidenţa agenţiilor, au prioritate la programele de formare profesională organizate de centrele regionale.
    (2) Centrele regionale au obligaţia de a asigura cu prioritate participarea la programele de formare profesională a persoanelor prevăzute la alin. (1), care beneficiază, în mod gratuit, potrivit legii, de servicii de formare profesională.


    Articolul 21

    În scopul constituirii, dezvoltării, alocării şi utilizării eficiente şi durabile a resurselor materiale şi financiare destinate formării profesionale a adulţilor, centrele regionale iniţiază parteneriate cu agenţiile, organizaţii patronale, angajatori individuali, organizaţii sindicale, organizaţii profesionale, instituţii de învăţământ şi alte structuri organizaţionale, la nivel regional, judeţean şi al comunităţilor locale.


    Articolul 22

    Parteneriatele cu agenţiile asigură corelarea sarcinilor de ocupare a forţei de muncă pe seama formării profesionale, din planurile de ocupare ale agenţiilor judeţene, cu capacitatea şi programele de formare profesională a adulţilor dezvoltate de centrele regionale.


    Articolul 23

    În cadrul parteneriatelor dintre centrele regionale şi agenţii se stipulează obligaţiile agenţiilor privind consilierea, orientarea profesională, constituirea grupelor de cursanţi şi încadrarea în muncă a absolvenţilor, precum şi obligaţiile centrelor regionale privind înmatricularea, formarea, evaluarea şi certificarea formării, cu respectarea indicatorilor de performanţă stabiliţi de ANOFM.


    Articolul 24

    Sarcinile din planurile anuale de formare profesională a adulţilor, prevederile bugetare corespunzătoare pentru realizarea acestora şi indicatorii de performanţă fac parte integrantă din contractele anuale încheiate între ANOFM şi centrele regionale.


    Articolul 25

    Pe parcursul realizării planului anual de formare profesională centrele regionale comunică agenţiilor modul în care cursanţii, beneficiari de gratuităţi, îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contractele individuale de formare profesională încheiate cu centrele regionale.


    Articolul 26

    Centrele regionale suportă cheltuielile de formare profesională prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. A şi B din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia cheltuielilor pentru consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare participării la programul de formare profesională, atunci când serviciile de formare profesională sunt asigurate de centrele regionale la sediu.


    Articolul 27

    Cheltuielile de formare profesională suportate de centrele regionale, atunci când acestea asigură servicii de formare profesională în judeţul unei agenţii, altul decât cel în care îşi are sediul centrul regional, sunt cele prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. A din procedurile prevăzute la art. 26.


    Articolul 28

    Reorganizarea şi încetarea activităţii centrelor este de competenţa Consiliului administraţiei al ANOFM care aprobă prezentul statut.


    Articolul 29

    ANOFM exercită controlul asupra activităţii centrelor regionale care funcţionează în subordinea acestei instituţii.


    Articolul 30

    Resursele patrimoniale ale centrelor regionale se constituie din terenurile, construcţiile şi dotările preluate din protocol de la agenţii, dar şi din finanţarea lor directă de către ANOFM.
    ----------