HOTĂRÂRE nr. 46 din 21 ianuarie 2000
privind atribuţiile şi structura organizatorică ale Agenţiei Domeniilor Statului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 26 ianuarie 2000



    În temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa,
    Guvernul României hotărăşte:

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Agenţia Domeniilor Statului se organizează şi funcţionează ca instituţie de interes public de specialitate, finanţată din surse bugetare şi extrabugetare, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
    (2) Sediul Agenţiei Domeniilor Statului este situat în municipiul Bucureşti, bd Carol I nr. 17, sectorul 2.


    Articolul 2

    Agenţia Domeniilor Statului exercita în numele statului prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, care aparţin domeniului privat al statului, şi concesioneaza bunurile, activităţile, serviciile, precum şi terenurile agricole care aparţin domeniului public al statului.


    Articolul 3

    În vederea îndeplinirii atribuţiilor Agenţiei Domeniilor Statului, prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei pot fi înfiinţate sucursale ale acesteia, fără personalitate juridică, care vor funcţiona în cadrul direcţiilor generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.


    Capitolul 2 Atribuţiile Agenţiei Domeniilor Statului


    Articolul 4

    Agenţia Domeniilor Statului are următoarele atribuţii principale:
    a) exercita în numele statului prerogative privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, aparţinând domeniului privat al statului;
    b) concesioneaza bunurile, activităţile şi serviciile, precum şi terenurile aparţinând domeniului public sau privat, aflate în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, a universitatilor şi a unităţilor de învăţământ cu profil agricol şi silvic, a companiilor şi societăţilor naţionale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei;
    c) inventariaza, împreună cu oficiile de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol din subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, terenurile agricole şi terenurile aflate permanent sub luciu de apa, aparţinând domeniului public şi privat al statului, aflate în exploatarea sau în administrarea:
    - societăţilor comerciale agricole constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi societăţilor comerciale agricole rezultate din divizarea sau fuziunea acestora;
    - companiilor şi societăţilor naţionale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei;
    - institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, universitatilor şi unităţilor de învăţământ cu profil agricol şi silvic;
    d) preia în patrimoniul sau terenurile agricole şi terenurile aflate permanent sub luciu de apa din domeniul public sau privat al statului, prin protocol încheiat cu societăţile comerciale, institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, universităţile şi unităţile de învăţământ cu profil agricol şi silvic;
    e) întocmeşte balanţa terenurilor pe fiecare dintre societăţile comerciale constituite în baza Legii nr. 15/1990 şi pe fiecare dintre societăţile comerciale provenite din divizarea sau din fuziunea acestora, care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa;
    f) inventariaza, împreună cu structurile specializate ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, terenurile agricole care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, aflate la:
    - societăţile comerciale agricole constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990, societăţile comerciale rezultate din divizarea sau din fuziunea acestora;
    - companiile şi societăţile naţionale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei;
    - institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, universităţile şi unităţile de învăţământ cu profil agricol şi silvic;
    g) întocmeşte, împreună cu oficiile de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol, documentaţia prevăzută de Legea nr. 18/1991, republicată, privind emiterea titlurilor de proprietate şi o transmite spre avizare direcţiilor generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, în vederea emiterii titlurilor de proprietate de către prefecţi;
    h) poate atribui persoanelor îndreptăţite suprafeţe de teren din domeniul privat al statului, în baza unor legi speciale de retrocedare sau de improprietarire, ulterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 198/1999;
    i) preia de drept în patrimoniu terenurile agricole şi terenurile aflate permanent sub luciu de apa, fără moştenitori, intrate în proprietatea statului ca urmare a unor prevederi legale;
    j) organizează sistemul informaţional al patrimoniului aflat în administrare;
    k) pregăteşte şi elaborează documentaţiile necesare în vederea concesionarii terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa şi asigura desfăşurarea în bune condiţii a licitaţiilor sau a negocierilor privind concesionarea, prin efectuarea studiilor de oportunitate, caietelor de sarcini, instrucţiunilor privind organizarea şi desfăşurarea procedurilor de concesionare, stabilirea cadrului general al contractului de concesiune, pregătirea ofertelor, publicarea anunţurilor publicitare, precum şi alte documente necesare, cu respectarea dispoziţiilor legale;
    l) în baza politicilor specifice în domeniu, elaborate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Agenţia Domeniilor Statului stabileşte condiţiile minime care fac obiectul caietului de sarcini privind concesionarea;
    m) selecteaza cea mai buna oferta şi negociaza condiţiile contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni şi de concesiune în cadrul comisiilor mixte de negociere, constituite din membri desemnaţi împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi cu Fondul Proprietăţii de Stat, în temeiul mandatului acordat şi în baza dosarului de prezentare şi a caietului de sarcini aprobate de cele trei instituţii;
    n) în cazul negocierii directe cu preselecţie, asigura evidenta informaţiilor şi a documentelor referitoare la iniţierea şi desfăşurarea concesionarii, precum şi la încheierea şi derularea contractelor de concesiune;
    o) ia măsurile necesare pentru realizarea concomitenta a procesului de privatizare a societăţilor comerciale agricole şi de concesionare a terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa;
    p) întocmeşte împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi cu Fondul Proprietăţii de Stat lista cuprinzând societăţile comerciale care fac obiectul privatizării, respectiv societăţile comerciale ale căror terenuri deţinute sunt oferite spre concesionare, şi o propune spre aprobare ministrului agriculturii şi alimentaţiei, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României;
    r) în baza protocolului încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Fondul Proprietăţii de Stat şi Agenţia Domeniilor Statului, pentru fiecare societate comercială scoasa la privatizare, respectiv pentru concesionarea terenurilor agricole şi/sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, aflate în exploatarea acesteia, cele trei instituţii sunt obligate sa publice în mijloacele de informare în masa, inclusiv în sistemul electronic, anunţul publicitar privind vânzarea acţiunilor şi/sau concesionarea terenurilor din domeniul privat al statului;
    s) urmăreşte executarea contractelor de concesiune, îndeplinirea clauzelor acestora, plata la termen a redeventei, aplicarea de penalităţi şi daune, precum şi rezilierea contractelor;
    s,) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în alte acte normative pentru domeniul sau de activitate.


    Capitolul 3 Structura organizatorică a Agenţiei Domeniilor Statului


    Articolul 5

    (1) Structura organizatorică a Agenţiei Domeniilor Statului este prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Numărul maxim de posturi al Agenţiei Domeniilor Statului este de 150, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat pentru Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.


    Articolul 6

    Agenţia Domeniilor Statului preia prin transfer personalul Direcţiei concesionare, arendare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, care se desfiinţează.


    Articolul 7

    (1) Conducerea Agenţiei Domeniilor Statului este asigurata de un consiliu de administraţie, format din 9 membri numiţi pe criterii de competenţa profesională prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei, dintre care unul este desemnat sa îndeplinească funcţia de preşedinte.
    (2) Durata mandatului membrilor consiliului de administraţie se stabileşte prin ordinul de numire al ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi nu poate fi mai mare de 4 ani.
    (3) Membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi pentru motive întemeiate prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei, în baza unei analize a eficientei activităţii pe perioada în care au activat în consiliu.
    (4) Consiliul de administraţie ia decizii valabile în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi.
    (5) Consiliul de administraţie se întruneşte în şedinţe cel puţin o dată pe luna.
    (6) Consiliul de administraţie poate fi convocat în şedinţe extraordinare de către preşedinte sau la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi ori prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.


    Articolul 8

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri atribuţiile consiliului de administraţie, modul de desfăşurare a şedinţelor acestuia, precum şi remunerarea membrilor săi se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.


    Articolul 9

    Preşedintele consiliului de administraţie aduce la îndeplinire hotărârile acestuia şi în acest scop exercita următoarele atribuţii principale:
    a) încheie sau aproba încheierea de contracte de către Agenţia Domeniilor Statului;
    b) aproba operaţiuni de plati şi încasări în numele Agenţiei Domeniilor Statului;
    c) angajează şi reprezintă Agenţia Domeniilor Statului în relaţii cu persoane fizice sau juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti;
    d) prezintă anual spre aprobare Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei raportul de activitate al Agenţiei Domeniilor Statului şi bugetul de venituri şi cheltuieli, adoptate de consiliul de administraţie.


    Articolul 10

    (1) Activitatea curenta a Agenţiei Domeniilor Statului este condusă de un director general executiv, numit de către preşedintele consiliului de administraţie, cu acordul consiliului de administraţie.
    (2) Directorul general executiv participa ca invitat la şedinţele consiliului de administraţie.
    (3) Preşedintele consiliului de administraţie poate să delege directorului general executiv dreptul de a angaja şi de a reprezenta Agenţia Domeniilor Statului în relaţiile cu persoane fizice sau juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti.


    Articolul 11

    Controlul intern al operaţiunilor financiar-contabile ale Agenţiei Domeniilor Statului se realizează de 3 cenzori numiţi prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor.


    Articolul 12

    Salarizarea personalului Agenţiei Domeniilor Statului se face potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică, cu modificările ulterioare.


    Articolul 13

    Fondurile necesare pentru funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, şi din venituri extrabugetare. Sunt venituri extrabugetare ale Agenţiei Domeniilor Statului cele care provin din tarife stabilite pentru vânzarea caietelor de sarcini şi din tarife aplicate pentru prestări de servicii.


    Articolul 14

    (1) Veniturile obţinute de Agenţia Domeniilor Statului din concesionarea terenurilor agricole şi a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, proprietate publică şi privată a statului, din vânzarea terenurilor agricole aparţinând domeniului privat al statului, precum şi din dobânzi şi chirii se depun în conturi purtătoare de dobânzi, deschise la trezoreria statului, şi se constituie într-un fond special, denumit "Dezvoltarea agriculturii româneşti", la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
    (2) Redeventa aferentă contractelor de concesiune, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului se vărsa în fondul special "Dezvoltarea agriculturii româneşti" trimestrial, în ultima luna a trimestrului.
    (3) Dobânda plătită de trezoreria statului Agenţiei Domeniilor Statului se va stabili prin convenţie încheiată între părţi, în condiţiile legii.
    (4) Programele de dezvoltare, programele de dezvoltare a pieţelor interne şi externe, programele de cercetare, programele de dezvoltare a micilor fermieri şi alte programe, inclusiv cele de restructurare, se aproba prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României.
    (5) Finanţarea programelor prevăzute la alin. (4) se face din fondul special "Dezvoltarea agriculturii româneşti" cu aprobarea ministrului agriculturii şi alimentaţiei.


    Articolul 15

    (1) Imobilul situat în municipiul Bucureşti, bd Carol I nr. 17, sectorul 2, aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, se transmite în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului prin protocol de predare-preluare încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) Datele de identificare a imobilului sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 16

    Agenţia Domeniilor Statului utilizează pentru personalul din aparatul propriu un număr de doua autoturisme în parc comun.


    Articolul 17

    Hotărârea Guvernului nr. 6/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 21 ianuarie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica în mod corespunzător prevederilor art. 6 din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
    Contrasemnează: Notă ---------------
    Ministrul agriculturii şi
    alimentaţiei,
    Ioan Avram Muresan
    Ministrul finanţelor,
    Decebal Traian Remes
    Ministrul lucrărilor publice
    şi amenajării teritoriului,
    Nicolae Noica
    Preşedintele Agenţiei Române
    de Dezvoltare,
    Sorin Fodoreanu
    Ministrul muncii şi protecţiei
    sociale,
    Smaranda Dobrescu


    Anexa 1

                                  Numărul maxim de posturi: 150
                   STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A AGENŢIEI
                           DOMENIILOR STATULUI
                            ┌────────────────┐
                            │ CONSILIUL DE │
                            │ ADMINISTRAŢIE │
                            └───────┬────────┘
                                    ↓
                            ┌────────────────┐
                            │DIRECTOR GENERAL│
                            └───────┬────────┘
                                    ↓
                 ┌────────────────────┬──────────────────────────────┐
                 ↓ │ │
        ┌────────────────┐ │ │
        │Director general│ │ │
        │ adjunct │ │ ┌───────────────────┐ ↓
        └───────┬────────┘ │ │Direcţia economică,│ ┌───────────┐
                ↓ ├─ │ management │ │ Sucursale │
          ┌────────────┐ │ │ resurse umane │ └───────────┘
          ↓ ↓ │ └───────────────────┘
    ┌─────────────┐┌────────────┐ │
    │Direcţia fond││ Direcţia │ │ ┌───────────────────┐
    │ funciar ││concesionare│ │ │ Compartiment │
    └─────────────┘└────────────┘ ├─ │ control financiar │
                                      │ │ propriu │
                                      │ └───────────────────┘
                                      │
                                      │ ┌───────────────────┐
                                      ├─ │Birou administrativ│
                                      │ └───────────────────┘
                                      │
                                      │ ┌───────────────────┐
                                      │ │ Birou inspecţii │
                                      ├─ │ control general │
                                      │ └───────────────────┘
                                      │
                                      │ ┌───────────────────┐
                                      ├─ │ Serviciul juridic │
                                      │ └───────────────────┘
                                      │
                                      │ ┌───────────────────┐
                                      └─ │Relaţii cu publicul│
                                         └───────────────────┘


    Anexa 2

                   DATELE DE IDENTIFICARE
           a imobilului, proprietate publică a statului, aflat în
           administrarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei
      Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulCaracteristicile tehnice ale imobilului
      Municipiul Bucureşti, bd Carol I nr. 17, sectorul 2Ministerul Agriculturii şi AlimentaţieiAgenţia Domeniilor Statului▪ Suprafaţa desfăşurată a clădirii, compusă din: subsol, parter şi trei etaje = 4.649 m2
            ▪ Suprafaţa construită = 838 m2
            ▪ Suprafaţa terenului = 100 m2
    Notă ----------