DECIZIE nr. 147 din 21 februarie 2007
referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 7 martie 2007



    Cu adresa nr. 51/446 din 12 februarie 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 71 de deputaţi, şi anume: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, William Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C. Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I. Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Maria C. Iacob Ridzi, Traian Constantin A. Igaş, Valentin Adrian M. Iliescu, Graţiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino, Dănuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurenţiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P. Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olarean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Gh. Puzdrea, Romeo Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel Liviu S. Sârbu, Mihai Gr. Stănişoară, Petre Străchinaru, Valeriu I. Tabără, Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Aurel I. Vainer, Romică C. Andreica, Cristian Alexandru R. Boureanu, Dan Horaţiu Gh. Buzatu, Marian V. Hoinaru, Mircea Teodor M. S. Iustian, Corneliu V. Momanu, Monica Octavia P. Muscă, Viorel N. Oancea, Dumitru M. Pardău, Marian Sorin C. Paveliu, Florin Aurelian N. Popescu, Vasile I. Pruteanu, Gabriel A. Sandu, Ion I. Stoica, Cornel H. Ştirbeţ, Raluca D. Turcan, Dragoş V. Ujeniuc, Petre I. Ungureanu, Claudius Mihail Gh. Zaharia, Leonida I. Lari-Iorga.
    Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.107 din 12 februarie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr. 180A/2007.
    Articolul unic al Legii ce face obiectul sesizării prevede:
    "Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    «(3) Organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European, ori cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor menţionate.»
    2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
    «Art. 10. - (1) Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale, în cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    (2) În cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (3) din Constituţia României, republicată, demiterea acestuia este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară de către cetăţenii prezenţi.»"
    În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, se arată că:
    - art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 [în fapt alin. (3)], care în redactarea criticată interzice organizarea referendumului simultan cu desfăşurarea alegerilor menţionate de text sau cu mai puţin de 6 luni înainte de data acestor alegeri, încalcă prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1), potrivit cărora "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...] şi prin referendum", precum şi ale art. 90 din Constituţie, care prevede că "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", deoarece consecinţa intrării lui în vigoare ar fi "că în anii electorali nu s-ar mai putea organiza referendum." În această ipoteză, de exemplu, "în întreg anul 2008 organizarea de referendum este imposibilă", deoarece urmează să se organizeze alegeri locale în luna iunie şi alegeri parlamentare în luna noiembrie, astfel că art. 2 şi 90 din Constituţie ar fi inaplicabile. Se consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin. (3) care stabilesc că în cazul aprobării propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României trebuie să se organizeze referendum pentru demiterea acestuia în cel mult 30 de zile. Or, "dacă acest lucru ar surveni în perioada de 6 luni înainte de alegerile la care se referă modificarea legislativă, referendumul prevăzut la art. 95 alin. (3) din Constituţie nu s-ar putea organiza." Se mai arată că aceste prevederi din Constituţie sunt imperative şi "nu lasă loc nici unei limitări", sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la dreptul Preşedintelui României de a consulta poporul prin referendum.
    - art. 10, în redactarea adoptată prin legea criticată, contravine art. 81 din Constituţie, deoarece modificarea "creează practic două tipuri de preşedinte - un preşedinte ales la primul tur de scrutin şi altul ales la al doilea tur de scrutin", ceea ce determină "o diferenţă de legitimitate între cele două categorii." Or, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 81 alin. (1)-(3), Preşedintele României, odată ales, are "un statut constituţional care nu poate fi diferenţiat în raport de numărul de voturi cu care a fost ales". De asemenea, art. 10 contravine art. 95 alin. (3) din Constituţie, care nu face deosebire după cum Preşedintele României a fost ales în primul sau al doilea tur de scrutin, astfel că textul de lege criticat adaugă la aceasta, ceea ce este inadmisibil. Se mai invocă şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 99 privind "Răspunderea preşedintelui interimar", deoarece textul din legea criticată se referă doar la preşedintele ales în condiţiile art. 81 alin. (2) sau (3), iar "persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României nefiind aleasă în condiţiile art. 81 nu ar putea fi demisă prin referendum dacă legea ar intră în vigoare", pentru că "nu stabileşte procedura aplicabilă."
    - autorii sesizării susţin că proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor contravine principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că instituie o nouă modalitate de demitere a preşedintelui decât cea existentă la data alegerii sale în funcţie, iar "astfel de modificări esenţiale nu pot interveni în timpul exercitării mandatului." În acest sens, se arată că, deşi potrivit art. 83 din Constituţia revizuită, durata mandatului Preşedintelui României s-a prelungit de la 4 ani la 5 ani, art. 155 alin. (3) din Legea fundamentală stipulează că "Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial."
    În legătură cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 18 ianuarie 2007.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/ 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată următoarele:
    - În legătură cu prima critică de neconstituţionalitate, care vizează prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţia României, republicată, arată că acest text de lege reglementează condiţii pentru valabilitatea referendumului, respectiv prezenţa la vot a majorităţii persoanelor înscrise în listele electorale. Întrucât această prevedere nu a fost supusă vreunei modificări prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, apreciată de autorii sesizării ca fiind neconstituţională, ea nu poate face obiect al controlului de constituţionalitate a priori exercitat de Curtea Constituţională, conform art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată. Din context însă se poate deduce că autorii sesizării s-au referit la art. 5 alin. (2) dintr-o eroare, în realitate, ei având în vedere prevederile alin. (3) al art. 5, nou-introdus prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000. Conform acestei dispoziţii legale, organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau cu cele pentru Parlamentul European, ori cu mai puţin de 6 luni înaintea acestora. Fundamentul juridic al acestui text de lege îl constituie prevederea înscrisă în art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţia României, republicată, conform căreia "organizarea şi desfăşurarea referendumului" se reglementează prin lege organică. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006, a apreciat că prin lege se pot stabili "măsuri tehnice, procedurale, necesare în procesul de consultare a poporului pe calea referendumului". În opinia Preşedintelui Camerei Deputaţilor, "pe de o parte, instituirea de termene constituie o măsură cu caracter preponderent tehnic, cu implicaţii legate de organizarea şi desfăşurarea unei acţiuni complexe, iar, pe de altă parte, art. 2 alin. (1) din Constituţia României, republicată, pe care îl invocă autorii sesizării, se aplică în litera şi spiritul său fără nicio restricţie la condiţiile Legii nr. 3/2000, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea a cărei constituţionalitate este contestată." În continuare, se arată că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt rezervate domeniului legii, conform art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, şi, prin urmare, Parlamentul este liber să opteze pentru orice soluţie legislativă în materie referendară, fireşte, fără a se interfera competenţelor celorlalte autorităţi publice în acest domeniu, precum şi fără a le modifica statutul constituţional ori atribuţiile prevăzute în Legea fundamentală. Ca atare, consideră că, privite din această perspectivă, cele două modificări întreprinse prin Legea a cărei constituţionalitate este contestată nu afectează nici statutul constituţional al şefului statului, nici nu-l împiedică pe acesta să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale. Faptul că, potrivit noului alineat al art. 5 din Legea nr. 3/2000, data organizării referendumului nu poate coincide cu cea a desfăşurării alegerilor prezidenţiale, parlamentare sau a celor locale ori europarlamentare şi nici nu poate fi stabilită la mai puţin de 6 luni de la data ţinerii acestora, nu restrânge cu nimic dreptul constituţional al Preşedintelui Republicii de a recurge la referendum în condiţiile art. 90 din Constituţie. De altfel, din practica îndelungată a alegerilor parlamentare, rezultă că atenţia electoratului nu trebuie concentrată simultan asupra a două obiective: exprimarea referendară a voinţei suverane a poporului asupra unei anumite probleme de interes general şi alegerea, de pildă, a Parlamentului prin instrumentul clasic al democraţiei reprezentative. Dacă s-ar accepta simultaneitatea exprimării celor două tipuri de democraţie (directă şi reprezentativă), însăşi voinţa politică astfel exprimată şi-ar pierde mult din semnificaţie. În plus, ar putea apărea inconvenientul unor confuzii în rândul electoratului, unele de natură tehnică, cât priveşte evenimentele politice pentru care este chemat la urne. Preşedintele poate recurge la dreptul constituţional ce-i este conferit de art. 90 din Constituţie oricând după alegerile la care face trimitere alin. (3) al art. 5 din legea ce face obiectul sesizării. De asemenea, în opinia Preşedintelui Camerei Deputaţilor, completarea art. 5 din Legea nr. 3/2000 cu un nou alineat este de bun simţ juridic, deoarece, "chiar dacă interdicţiile de ordin formal nu ar fi fost instituite expres, ele s-ar fi aplicat în practică." Astfel, "ar fi absurd şi împotriva oricărei logici democratice să se desfăşoare, de pildă, un referendum naţional din iniţiativa şefului statului simultan cu alegerile prezidenţiale sau parlamentare", şi "aceeaşi absurditate ar plana asupra desfăşurării unui referendum simultan cu organizarea alegerilor locale, ori a celor pentru Parlamentul European." În sfârşit, cu privire la acest punct al obiecţiei de neconstituţionalitate, se arată că "aprecierile de oportunitate şi calculele efectuate de autorii sesizării de neconstituţionalitate pentru anul 2008 pot fi situaţii de fapt, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, care se pronunţă doar asupra constituţionalităţii aspectelor de drept, conform Legii fundamentale."
    - În legătură cu susţinerile potrivit cărora prin noul alineat introdus la art. 5 din Legea nr. 3/2000 se încalcă prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că acestea sunt complet nefondate, deoarece "nu există nicio legătură între aşa-zisa limitare a prerogativelor Preşedintelui României prin textul a cărei constituţionalitate este contestată, şi dreptul poporului de a-şi manifesta suveranitatea, întrucât acesta nu se exercită din proprie iniţiativă, ci din cea a Guvernului sau, după caz, a Preşedintelui, în condiţiile art. 11 din Legea nr. 3/2000."
    - În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora dispoziţiile art. 10 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 81 şi ale art. 95 alin. (3) din Constituţie, se apreciază că şi acestea sunt nefundamentate din punct de vedere juridic. În acest sens, se arată că "Legea fundamentală prevede, în art. 81, alegerea Preşedintelui ţării în două tururi de scrutin, stipulând condiţii distincte de reprezentativitate între primul şi al doilea tur. Dezvoltarea prin lege a acestor situaţii juridice diferite răspunde principiilor generale de simetrie juridică şi corespunde întru totul acestor cerinţe imperative de ordin constituţional." Se consideră că "modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 se întemeiază pe un principiu de drept clasic, şi anume cel al simetriei formelor, adaptat la formula constituţională a legitimităţii electorale a şefului statului" şi, "potrivit textelor constituţionale, Preşedintele României nu este reprezentantul poporului, ci exclusiv al statului. Raportul între şeful statului şi popor se exprimă din punct de vedere cronologic în două momente: alegerea şi demiterea preşedintelui de republică. Acestea urmează să fie simetrice sub aspectul majorităţilor cerute pentru alegere şi, corespunzător, pentru demitere."
    - Cu referire la susţinerea potrivit căreia legea criticată este neconstituţională întrucât "stabileşte o altă modalitate de demitere a Preşedintelui României decât cea prevăzută de lege la data alegerii sale în funcţie", ceea ce încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază "că motivarea autorilor sesizării este lipsită de relevanţă juridică", "ţinând cont de faptul că organizarea referendumului este obligatorie în lumina art. 95 alin. (3) din Legea fundamentală, având în vedere modalitatea de desemnare a şefului statului de către corpul electoral la nivel naţional."
    Preşedintele Senatului, în punctul de vedere exprimat, învederează, ca şi consideraţii generale, "unele aspecte de ordin principial, care conturează liniile directoare ale edificiului constituţional", în sensul că: în dreptul public se face distincţie între regimul juridic al accesului la o funcţie şi regimul juridic al destituirii din funcţie, ca urmare a tragerii la răspundere pentru săvârşirea unor fapte, astfel că nu de fiecare dată autoritatea care realizează învestitura în funcţie este şi autoritatea care aplică sancţiunea destituirii din funcţie. Cât priveşte demiterea dintr-o funcţie publică, aceasta poate fi dispusă de către instanţa de judecată, prin efectul legii, ca urmare a ivirii unei stări de incompatibilitate ori a unui conflict de interese sau prin efectul unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, ca în situaţia prevăzută de art. 96 din Constituţie. Se exemplifică cu alte sisteme constituţionale prezidenţiale, semiprezidenţiale sau parlamentare, potrivit cărora se procedează la destituirea preşedintelui "pus sub acuzare" fără să se recurgă la votul poporului sau la votul adunărilor care l-au ales. Spre deosebire de aceste sisteme constituţionale, legiuitorul constituant român a optat pentru soluţia demiterii prin referendum, cu avizul consultativ al Curţii Constituţionale. A pretinde însă "că Parlamentul nu poate stabili regulile şi criteriile de organizare a referendumului înseamnă a face o judecată nu numai contrară raţiunii instituţiei tragerii la răspundere politică a Preşedintelui României, reglementată de art. 95 din Constituţie, dar şi prevederilor art. 73 alin. (3) lit. d)" din aceasta, care dispune că organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabileşte prin lege organică, necondiţionat de respectarea prevederilor constituţionale ale art. 81 referitoare la demiterea Preşedintelui României, ca urmare a suspendării din funcţie pentru fapte grave de încălcare a Constituţiei. "Opţiunea legiuitorului de a reglementa procedura referendumului în cazul demiterii Preşedintelui pentru săvârşirea de fapte grave prin care a încălcat Constituţia, în sensul respectării soluţiilor de la învestitură reglementate de art. 81 alin. (2) şi (3)", "este o soluţie ce intră în consonanţă cu prevederile Constituţiei." În continuare, se arată că, în sensul respectării supremaţiei Constituţiei, posibilitatea reglementării prin lege organică a condiţiilor de organizare şi desfăşurare a referendumului înseamnă posibilitatea de a stabili prin aceasta "condiţii, limite şi termene imperative pentru organizarea şi desfăşurarea unei anumite proceduri." Cu privire la schimbarea duratei mandatului, invocarea în speţă a "art. 155 alin. (3) din Constituţie, nu are relevanţă pentru soluţiile legislative care vizează stabilirea unui regim juridic în executarea mandatului", întrucât problema duratei mandatului este de ordin constituţional, iar problema organizării şi desfăşurării referendumului pentru demiterea Preşedintelui României în funcţie este de domeniul legii. Se consideră că, din acest punct de vedere, Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2007, invocată de autorii sesizării, este nerelevantă.
    În legătură cu susţinerile de neconstituţionalitate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, Preşedintele Senatului arată că:
    - prevederile art. 5 alin. (3) nu limitează, prin termenul stabilit, dreptul poporului de a-şi exercită suveranitatea prin referendum, "deoarece exercitarea suveranităţii, potrivit art. 2 din Constituţie, vizează o modalitate principală, votul cetăţeanului pentru desemnarea aleşilor locali şi naţionali pentru organele reprezentative (primari, consilii locale, consilii judeţene, Parlamentul naţional, Preşedintele României şi Parlamentul European), şi o modalitate subsidiară, referendumul." Se arată că prima modalitate formează democraţia reprezentativă, iar cea de a doua, referendumul, "vizează democraţia directă, care, potrivit Constituţiei, se manifestă la nivel naţional doar în trei situaţii, respectiv cele reglementate de art. 90, art. 95 alin. (3) şi art. 151 alin. (3)." Ipotezele prevăzute de art. 95 alin. (3) şi art. 151 alin. (3) din Constituţie sunt legate de un termen constituţional maxim de 30 de zile, pe când în ipoteza referendumului consultativ delimitările necesare în sensul art. 90 din Constituţie se stabilesc prin legea de organizare şi desfăşurare a referendumului, ceea ce nu este neconstituţional. Se consideră că "referendumul apare ca o modalitate subsidiară de exprimare a suveranităţii şi este firesc ca modalitatea subsidiară să fie aplicată legislativ după regimul modalităţii principale, aşa cum, de altfel, sunt situaţiile reglementate şi în dreptul comparat", astfel că susţinerile sub acest aspect sunt neîntemeiate. Se arată că interdicţiile prevăzute de art. 5 alin. (3) nu fac inaplicabil art. 90 din Constituţie, întrucât din coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 90, art. 2 şi prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. d) din Legea fundamentală "asemenea limitări pot fi realizate prin lege organică". De asemenea, limitarea posibilităţii stabilirii datei referendumului rezultă şi din "coroborarea art. 90 cu art. 95, respectiv cu art. 150 şi art. 151 din Constituţie", "în sensul că referendumul nu se poate organiza după ce, în baza art. 95, s-a declanşat procedura de suspendare, respectiv în baza art. 150 din Constituţie s-a declanşat procedura de revizuire a Constituţiei. Se consideră că şi susţinerea referitoare la inaplicabilitatea prevederilor constituţionale ale art. 95 alin. (3) în situaţia în care termenul de 30 de zile ar surveni în perioada de 6 luni înainte de alegerile la care se referă modificarea este neîntemeiată, întrucât "termenul de 6 luni nu poate viza, logic, decât referendumul reglementat de art. 90 din Constituţie", iar referendumurile prevăzute de art. 95 alin. (3) şi de art. 151 alin. (3) din Constituţie, de vreme ce sunt condiţionate prin Constituţie de termenul de 30 de zile, nu pot fi afectate de soluţia legislativă adoptată de Parlament prin legea atacată." În sfârşit, cu privire la neconstituţionalitatea art. 5 alin. (3) se consideră că "invocarea Deciziei nr. 567/2006 a Curţii Constituţionale este fără relevanţă în această speţă";
    - art. 10, potrivit soluţiei legislative propuse prin modificarea textului, nu creează două tipuri de preşedinte, deoarece "una este modalitatea tehnică de desemnare a preşedintelui şi alta este semnificaţia legitimităţii alegerii sale", iar art. 95 alin. (3) din Constituţie nu este încălcat, "ci, dimpotrivă, asigură o aplicare adecvată a acestui text", întrucât nimic nu opreşte legiuitorul să reglementeze modalităţile de stabilire a rezultatului referendumului potrivit "modalităţii tehnice prevăzute de art. 81 alin. (2) şi (3)" din Legea fundamentală. Nici invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 99 nu poate fi reţinută, deoarece "din interpretarea logico-sistematică a Constituţiei rezultă că şi persoana care exercită interimatul funcţiei de Preşedinte al României este supusă aceloraşi reguli la care a fost supusă persoana care a fost suspendată, fără a mai ajunge la organizarea unui referendum pentru demitere". Se consideră că susţinerea "cu privire la organizarea unui referendum şi în cazul Preşedintelui interimar este inadmisibilă, în condiţiile în care nu este vorba de un preşedinte cu depline puteri, ales prin vot, în condiţiile art. 81 din Constituţie". În legătură cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, se arată că "nu trebuie să confundăm regimul constituţional al mandatului cu regimul procedurilor stabilite de lege, care pot fi schimbate oricând în timpul mandatului, dacă nu intră în conflict, fireşte, cu prevederile Constituţiei."
    Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, raportul judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
    Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
    Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în legătură cu care se susţine că încalcă, în ordinea invocării lor, prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1), art. 90, art. 95 alin. (3), art. 81 alin. (1)-(3), art. 99 şi ale art. 15 alin. (2).
    Aceste dispoziţii din Constituţie prevăd:
    - Art. 2 alin. (1): "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.";
    - Art. 90: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.";
    - Art. 95 alin. (3): "Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui."
    - Art. 81 alin. (1)-(3): "(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
    (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
    (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.";
    - Art. 99: "Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98." (Articolul 95 priveşte "Suspendarea din funcţie", iar art. 98 dispune cu privire la "Interimatul funcţiei");
    - Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
    Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate formulate, prevederile legii criticate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale incidente, Curtea Constituţională constată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:
    I. Prima critică de neconstituţionalitate vizează pct. 1 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Potrivit acestui punct, la articolul 5 din lege se introduce un nou alineat, alineatul (3), care prevede că referendumul nu poate avea loc simultan cu desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor menţionate. Se consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare art. 2 alin. (1), art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţie, deoarece limitează sau îngrădesc dreptul poporului de a-şi exercită suveranitatea.
    În examinarea acestei susţineri, se poate constata că art. 1 din Legea nr. 3/2000, modificată şi completată prin legea ce face obiectul sesizării, preluând cuprinsul art. 2 alin. (1) din Constituţie, dispune că "În România suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin [...] referendum", care, potrivit art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute de aceasta. Or, alineatul (3), nou-introdus prin legea criticată, instituie chiar unele condiţii referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, iar nu prevederi care să contravină acestei modalităţi de exercitare a suveranităţii naţionale de către popor. Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea art. 2 alin. (1) din Constituţie, prin pct. 1 al articolului unic al legii de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000.
    În schimb, prin textul de lege criticat sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 90, potrivit cărora "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", precum şi cele ale art. 95 alin. (3), care prevăd că, în cazul aprobării propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, "[...] în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Din analiza celor două texte constituţionale rezultă că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). În consecinţă, condiţiile stabilite de legiuitor pentru desfăşurarea referendumului prin legea criticată adaugă la prevederile Constituţiei, ceea ce determină neconstituţionalitatea acestora.
    De altfel, aceste exigenţe extraconstituţionale cuprinse în lege împiedică organizarea oricărui referendum, în condiţiile în care practic, în România, s-ar putea să se desfăşoare alegeri în fiecare an, ceea ce, aşa cum s-a arătat, contravine art. 2 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, în condiţiile în care legea se referă la alegerile locale, fără a preciza dacă este vorba de alegeri generale sau parţiale, este cunoscut faptul că acestea din urmă pot avea loc în fiecare lună a anului. În consecinţă, suprimarea referendumului prin obstacole stabilite de lege reprezintă un alt argument pe care se întemeiază constatarea că pct. 1 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţional. De asemenea, se constată că aceste dispoziţii din legea criticată pot genera blocaje constituţionale, data alegerilor devenind dependentă de data desfăşurării referendumului.
    II. A doua critică de neconstituţionalitate se referă la pct. 2 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, prin care se modifică art. 10 din Legea nr. 3/2000. În actuala redactare, acest articol prevede că "Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale." Punctul 2 al articolului unic are următorul cuprins: "Art. 10. - (1) Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale, în cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    (2) În cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (3) din Constituţia României, republicată, demiterea acestuia este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară de către cetăţenii prezenţi."
    În opinia autorilor sesizării, acest text de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 81 referitoare la "Alegerea Preşedintelui", precum şi ale art. 95 alin. (3) conform cărora, "Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Încălcarea constă în aceea că, practic, prin noua reglementare se creează două tipuri de preşedinţi - unul ales în primul tur de scrutin şi altul ales în cel de-al doilea tur de scrutin.
    Analizând această susţinere, se constată că prin modificarea cuprinsului art. 10 din Legea nr. 3/2000 legiuitorul a dorit să aplice, sub aspectul voturilor exprimate, principiul simetriei juridice la alegerea Preşedintelui României în al doilea tur de scrutin şi la demiterea acestuia ca urmare a consultării populare. Bazându-şi soluţiile pe principiul simetriei, legiuitorul nu a ţinut seama de faptul că aplicarea acestui principiu în dreptul public, cu atât mai mult în dreptul constituţional, cu deosebire la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, nu este posibilă. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusă posibilitatea aplicării acestuia în dreptul public. De aceea, normele constituţionale sunt asimetrice prin excelenţă. Astfel, Parlamentul este ales de popor, dar îşi încetează mandatul prin trecerea timpului sau prin dizolvarea de către Preşedintele României, Guvernul este numit de Preşedintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament, dar este demis în urma votării unei moţiuni de cenzură, ca urmare a demisiei primului-ministru, ori când acesta îşi pierde drepturile electorale, se află în stare de incompatibilitate etc.; funcţiile publice eligibile sunt deţinute de persoane care le-au obţinut în alegeri şi încetează prin revocare, survenirea unei incompatibilităţi, scurgerea timpului etc. Tot astfel, şi în cazul Preşedintelui României, deţinerea acestei funcţii este încredinţată persoanei care a câştigat alegerile prezidenţiale, iar încetarea exercitării ei are loc ca urmare a unei hotărâri de condamnare pentru înaltă trădare, a aprobării demiterii prin referendum, a apariţiei unor incompatibilităţi etc. Aşadar, exigenţele stabilite de Constituţie pentru alegerea Preşedintelui României şi cele care se referă la demiterea acestuia în urma unui referendum nu sunt simetrice, deoarece ele reprezintă instituţii juridice diferite, cu roluri şi scopuri diferite, fiecare având un tratament juridic distinct. Astfel, alegerea Preşedintelui României este reglementată de un grup omogen de norme juridice, care stabilesc regulile privitoare la organizarea şi desfăşurarea scrutinului prezidenţial. La capătul acestui proces electoral, potrivit art. 81 alin. (2) din Constituţie, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. Este posibil însă ca, în primul tur de scrutin, niciunul dintre candidaţi să nu obţină majoritatea absolută a voturilor cerută de art. 81 alin. (2) din Constituţie. În aceste condiţii, procesul electoral trebuie să continue pentru a da câştig de cauză unui candidat. Ca atare, se organizează cel de-al doilea tur de scrutin, la care participă doar primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur, urmând a fi desemnat Preşedinte al României candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
    În schimb, demiterea prin referendum a Preşedintelui României nu are semnificaţia unei asemenea competiţii electorale. Dimpotrivă, ea reprezintă o sancţiune pentru săvârşirea unor fapte grave prin care Preşedintele României încalcă prevederile Constituţiei. Distincţiile referitoare la demiterea Preşedintelui României prin referendum, aşa cum rezultă din prevederile pct. 2 al articolului unic al legii criticate, îl vizează pe Preşedintele României care a obţinut mandatul în primul tur de scrutin, pe Preşedintele României ales în al doilea tur de scrutin şi pe preşedintele interimar. Urmând logica legiuitorului, în primul caz preşedintele ar urma să fie demis cu majoritatea absolută a voturilor corpului electoral, în al doilea caz, cu majoritatea relativă a voturilor cetăţenilor prezenţi la scrutin, pe când pentru situaţia prevăzută de art. 99 din Constituţie, privind "Răspunderea preşedintelui interimar" care nu a fost ales prin vot, nu ar exista nici o prevedere constituţională privitoare la demitere. O asemenea interpretare este contrară art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia România este stat de drept, un asemenea stat opunându-se aplicării aceleiaşi sancţiuni Preşedintelui României, în mod diferit, în funcţie de modul în care el a obţinut această funcţie: în primul tur de scrutin, în al doilea tur de scrutin sau ca urmare a interimatului în exercitarea funcţiei.
    Soluţionarea raţională a acestei probleme rezultă din interpretarea alin. (3) al art. 95 din Constituţie, precum şi din coroborarea dispoziţiilor acestuia cu cele ale art. 81 alin. (1) şi ale art. 95 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în temeiul art. 81 alin. (1) din Constituţie, este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin majoritatea voturilor alegătorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit reglementării legale în vigoare această majoritate absolută operează şi în cazul stabilirii rezultatelor referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, aplicându-se aceeaşi măsură, după aceleaşi reguli, şefului statului, indiferent de numărul de voturi obţinut sau de modul în care a ajuns să deţină această funcţie. Aplicarea aceluiaşi tratament juridic Preşedintelui României ales în primul tur de scrutin, celui ales în al doilea tur de scrutin sau preşedintelui interimar la demiterea din funcţie prin referendum este cerută de dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin. (1), care prevăd pentru cele trei situaţii acelaşi tratament juridic. Potrivit acestor dispoziţii constituţionale, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României - oricine ar fi acesta şi oricum ar fi devenit şef al statului - poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Ca atare, atunci când legiuitorul a stabilit prin lege că rezultatele referendumului pentru demiterea Preşedintelui României se stabilesc în mod diferit, în funcţie de numărul scrutinului în care acesta a fost ales sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 81 alin. (2). În acest sens sunt şi prevederile art. 96 din Constituţie, care stabilesc o a doua cale pentru încetarea funcţiei de Preşedinte al României, şi anume punerea lui sub acuzare pentru înaltă trădare. Şi în acest caz, deschiderea drumului spre încetarea mandatului prezidenţial este decisă de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună, care pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României - indiferent cine este acesta, cu câte voturi a câştigat alegerile sau prin ce modalitate a ajuns să ocupe această funcţie - cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. De aici se desprinde şi concluzia în virtutea căreia, atunci când legiuitorul constituant a dorit să instituie o anumită majoritate de voturi, a făcut aceasta printr-un text de referinţă, a cărui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasă, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lăsată pe seama legii.
    Dispoziţiile constituţionale privitoare la majoritatea cerută pentru alegerea preşedintelui în primul tur de scrutin sunt suficiente pentru a permite stabilirea soluţiilor de demitere a şefului statului, în toate cazurile, pe calea analogiei, şi nu a simetriei juridice. Cu toate acestea, Curtea nu exclude posibilitatea ca legiuitorul să opteze pentru o majoritate de voturi relativă pentru demiterea Preşedintelui României în toate cele trei situaţii.
    Faţă de cele arătate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţională în ansamblul său, având în vedere că pct. 1 şi pct. 2 analizate epuizează cuprinsul normativ al articolului său unic.
    III. În sfârşit, autorii sesizării apreciază că dispoziţiile legii criticate au caracter retroactiv, deoarece aceasta "stabileşte o altă modalitate de demitere a Preşedintelui României decât cea prevăzută de lege la data alegerii sale în funcţie".
    Întrucât, potrivit considerentelor expuse, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 este neconstituţională, analizarea aspectelor privind aplicarea sa în timp este irelevantă.
    În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterea a avut loc la data de 21 februarie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Tudorel Toader, judecători.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent şef,
    Gabriela Dragomirescu
    -------