ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 iunie 2000 (*actualizata*)
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România
(actualizata până la data de 18 decembrie 2002*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • În temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutia României,
    Guvernul României emite prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    (1) Imobilele care au apartinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decat lacasele de cult, compuse din constructii împreună cu terenul aferent, existente în natura, se retrocedeaza fostilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonante de urgenta.
    (2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonante de urgenta, constructiile împreună cu anexele acestora şi terenurile aferente lor, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste constructii.
    (3) Prin centru de cult se înţelege institutia, cu sediul în România, care coordonează toate unitatile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial se înţelege institutia care are jurisdictie asupra unui numar de unităţi locale de cult situate intr-o anumita zona geografica a tarii.
    (4) Abrogat.
    (5) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia speciala de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a legii de aprobare a acesteia *). După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.
    (6) În cazul în care imobilele care fac obiectul cererilor de retrocedare sunt afectate unor activităţi de interes public din invatamant şi cercetare, sănătate sau sunt destinate funcţionarii unor asezaminte social-culturale, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentante ale organizaţiilor internationale interguvernamentale acreditate în România, solicitantul retrocedarii poate opta pentru:
    a) restituirea numai a nudei proprietăţi, caz în care imobilul respectiv îşi va pastra afectatiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data deciziei de retrocedare. În această perioadă proprietarul este scutit de plată impozitului pe proprietate şi, totodata, va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului. În acest interval plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului respectiv revine utilizatorilor;
    b) acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
    (7) O dată cu imobilele retrocedate în natura se restituie şi acele bunuri mobile destinate, la data preluării, funcţionarii cultului, dacă acestea au fost preluate împreună cu imobilul respectiv şi dacă acestea mai exista la data depunerii cererii de retrocedare. Deţinătorul actual al imobilului, la solicitarea şi în prezenta reprezentantului cultului religios care a depus cererea de retrocedare, va proceda la efectuarea inventarului bunurilor mobile existente în imobil, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de retrocedare. În cazul nerespectarii acestui termen se va urma procedura prevăzută la art. 42 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001.
    -----------
    Alin. (1) al art. 1 a fost modificat prin pct. 1 din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.
    Alin. (4) al art. 1 a fost abrogat prin pct. 2din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.
    Alin. (5), (6) şi (7) ale art. 1 au fost introduse prin pct. 3 din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.
    -----------


    Articolul 2

    (1) În scopul verificării indeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1 se va constitui, prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Comisia speciala de retrocedare, care va fi formata din:
    a) un reprezentant din partea Ministerului Culturii şi Cultelor;
    b) un reprezentant din partea Ministerului Justiţiei;
    c) un reprezentant din partea Ministerului Administraţiei Publice;
    d) un reprezentant din partea Ministerului Finanţelor Publice;
    e) un reprezentant din partea Secretariatului General al Guvernului.
    (2) Membrii Comisiei speciale de retrocedare vor fi nominalizati de conducatorul autorităţii din care acestia fac parte. La lucrarile Comisiei speciale de retrocedare va lua parte, cu statut de invitat, şi un reprezentant din partea cultului religios solicitant, pentru a sustine cererea.
    (3) Atribuţiile şi regulamentul de organizare şi functionare a Comisiei speciale de retrocedare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
    (4) Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare va fi asigurat de Ministerul Administraţiei Publice.
    (5) Comisia speciala de retrocedare va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivata, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase sau, după caz, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciaza ca aceasta nu este intemeiata.
    (6) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a carei raza teritoriala este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă cailor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
    -----------
    Alin. (1), (4) şi (6) ale art. 2 au fost modificate prin pct. 4 din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.


    Articolul 3

    (1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia speciala de retrocedare.
    (2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 2 alin. (3).
    -----------
    Alin. (1) al art. 3 a fost modificat prin pct. 5 din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.


    Articolul 4

    (1) Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobandeste pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz.
    (2) Dispozitiile legale privind protectia chiriasilor, persoane fizice, se aplică în mod corespunzător, fără a putea depăşi termenul de 5 ani prevăzut la art. 5 alin. (2).
    (3) Pentru imobilele preluate fără titlu, care au destinatie de scoli, spitale, gradinite, centre de plasament, aziluri de batrani, se vor incheia contracte de închiriere, pe o durată de 5 ani de la data emiterii deciziei de retrocedare, între noii proprietari şi utilizatorii acestora. În această perioadă proprietarul este scutit de plată impozitului pe proprietate, iar cheltuielile de întreţinere aferente imobilului respectiv se vor suporta de utilizatori. Limitele maxime ale chiriei aferente acestor contracte se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe categorii de utilizatori.
    (4) Litigiile legate de eventualele imbunatatiri aduse imobilelor care se retrocedeaza în condiţiile prezentei ordonante de urgenta de către fostii deţinători vor fi solutionate între proprietari şi chiriasi, în condiţiile legii.
    (5) Despăgubirile banesti se vor acorda în condiţiile stabilite la art. 38-40 din Legea nr. 10/2001.
    -----------
    Art. 4 a fost modificat prin pct. 6 din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.


    Articolul 5

    (1) Proprietarii care vor redobandi dreptul de proprietate asupra imobilelor în temeiul prezentei ordonante de urgenta vor incheia cu detinatorii actuali ai acestor imobile un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 60 de zile de la data ramanerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va incheia în prezenta executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterala a preluării imobilului.
    (2) Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile solicitate în termen de cel mult 5 ani de la redobandirea dreptului de proprietate, în cazul imobilelor prevăzute la art. 1 alin. (6) şi la art. 4 alin. (2) şi (3), în condiţiile stabilite de protocolul prevăzut la alin. (1).
    -----------
    Art. 5 a fost modificat prin pct. 7 din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.


    Articolul 5^1

    Pentru aplicarea unitara a prezentei ordonante de urgenta Guvernul va emite norme metodologice în termen de 60 de zile de la data publicarii legii de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    -----------
    Art. 5^1 a fost introdus prin pct. 8 din art. unic din LEGEA nr. 501 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 31 iulie 2002.


    Articolul 6

    Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. PRIM-MINISTRU,
    MIRCEA CIUMARA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Secretariatul de Stat pentru Culte
    Nicolae I. Branzea,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor,
    Decebal Traian Remes
    p. Ministrul lucrărilor publice
    şi amenajarii teritoriului,
    Laszlo Borbely,
    secretar de stat
    Ministru de stat,
    ministrul sănătăţii,
    Hajdu Gabor
    Ministrul culturii,
    Ion Caramitru
    Ministrul muncii şi protectiei
    sociale,
    Smaranda Dobrescu
    p. Ministru delegat pe lângă
    primul-ministru pentru minoritati
    naţionale,
    Klaus Fabritius
    p. Ministrul educatiei naţionale,
    Mircea Fronescu,
    secretar de stat
    p. Ministrul functiei publice,
    Marian Parjol,
    secretar de stat
    Ministrul agriculturii şi
    alimentatiei,
    Ioan Avram Muresan
    Ministru de interne,
    Constantin Dudu Ionescu
    ----------