LEGE nr. 290 din 27 iunie 2003 (*actualizată*)
privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947
(actualizată până la data de 14 martie 2014*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi.
    (2) De prevederile prezentei legi beneficiază foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română*).
    ---------------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.


    Articolul 2

    (1) Pentru terenurile rămase în teritoriile prevăzute la art. 1, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li se vor atribui terenuri de acelaşi gen în judeţele în care locuiesc, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în limita disponibilităţilor, din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
    Propunerile de atribuire în natură a acestor terenuri se vor comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în vederea avizării. Metodologia avizării de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a propunerilor de atribuire în natură se va stabili prin norme metodologice.
    ---------------
    Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (2) În cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi îndeplinite în natură, foştii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensaţii, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 59/1994 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art. 36 şi 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată potrivit coeficientului de inflaţie existent la data plăţii compensaţiei, raportat la cel stabilit pentru luna martie 1994, fără ca totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensaţiile să depăşească suprafaţa de 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier de proprietar deposedat.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (3) În cazul în care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmează să primească în proprietate suprafeţe de teren reconstituite potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia au dreptul la atribuiri în natură, despăgubiri sau compensaţii în baza prezentei legi numai pentru diferenţa până la limita suprafeţelor prevăzute la alin. (2).
    (4) În situaţia în care, anterior, cei îndreptăţiţi au fost despăgubiţi parţial, în bani sau în natură, aceştia au dreptul la compensaţie numai pentru diferenţă.


    Articolul 3

    Pentru construcţiile cu destinaţia de locuinţe, anexe gospodăreşti ori pentru alte utilităţi, se acordă foştilor proprietari despăgubiri băneşti, în sume calculate în raport cu suprafaţa construită, cu materialele folosite şi cu vechimea construcţiei la data pierderii posesiei. În suma totala va fi cuprinsă şi contravaloarea terenului de sub construcţie şi a curţii, pe baza evaluărilor efectuate, după caz, de experţi în construcţii sau evaluatori funciari.


    Articolul 4

    (2) În cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi îndeplinite în natură, foştii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensaţii, calculate pentru fiecare hectar de teren la valoarea de circulaţie a categoriilor respective, comunicată de primării, fără ca totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensaţiile să depăşească suprafaţa de 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier, de proprietar deposedat.
    ---------------
    Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.


    Articolul 5

    (1) Persoanele îndreptăţite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată. Cererile trebuie însoţite de acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau de declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea, autentificate*).
    ----------
    (1^1) Cererile de despăgubiri respinse prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege, sunt considerate cereri noi, în sensul prezentei legi.
    Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (1^2) Cererile cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate se depun la Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
    Alin. (1^2) al art. 5 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (2) Dacă pentru bunurile aceluiaşi proprietar sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia este obligat să îi menţioneze pe ceilalţi în cererea formulată. Dacă moştenitorii domiciliază în judeţe diferite, aceştia vor trimite cererile la Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
    Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (2^1) Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 analizează oportunitatea soluţionării cererii sau, după caz, transmiterea acesteia spre competentă soluţionare către comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 constituită în cadrul prefecturii judeţului în care domiciliază depunătorul cererii*).
    Alin. (2^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013, care completează art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 10 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 28 februarie 2013, cu pct. 2^1.


    Articolul 6

    Cererile adresate autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi acţiunile în justiţie având ca obiect obţinerea de despăgubiri sau compensaţii în temeiul prezentei legi, cu excepţia litigiilor dintre moştenitori sau dintre proprietar, moştenitori şi o terţă persoană, sunt scutite de taxe de orice fel.


    Articolul 7

    În situaţia imposibilităţii temporare de a procura acte doveditoare, solicitanţii vor depune cererea cu acte incomplete sau neînsoţită de acte, cu menţiunea procurării dovezilor în maximum 3 luni de la împlinirea termenului prevăzut la art. 5 alin. (1).
    ---------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.


    Articolul 8

    (1) În vederea soluţionării cererilor depuse de persoanele îndreptăţite, comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, constituite în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998, republicată, se vor completa pentru aceste cazuri, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu câte un reprezentant şi al celorlalte ministere cu atribuţii în aplicarea prezentei legi. Reprezentantul Secţiei Cadrilater a Asociaţiei Române a Victimelor Represiunilor Staliniste (ARVIS) nu participă la soluţionarea cererilor depuse de persoanele îndreptăţite, potrivit prezentei legi.
    (2) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică şi rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensaţii, după caz. Hotărârile privind recunoaşterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/şi a compensaţiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi solicitantului*).
    ---------------
    Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (2^1) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au obligaţia de a convoca petenţii sau alte persoane, în vederea lămuririi unor situaţii în care există neclarităţi privind calitatea succesorală a petentului, dovada refugiului sau a proprietăţii asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensaţii.
    ---------------
    Alin. (2^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (2^2) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate solicita acte şi relaţii privind aspectele înfăţişate în contestaţii atât petenţilor, cât şi oricărei instituţii publice.
    ---------------
    Alin. (2^2) al art. 8 a fost introdus de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
    ---------------
    Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi solicitanţilor.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (5) Hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
    ---------------
    Alin. (5) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (6) Hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
    (7) În vederea soluţionării cererilor, comisiile prevăzute la art. 5 pot solicita din oficiu, cu respectarea legii, acte şi informaţii oricăror instituţii publice din ţară sau din străinătate.
    ---------------
    Alin. (7) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.


    Articolul 9

    În cazul în care atribuirile în natură, despăgubirile sau compensaţiile, după caz, sunt solicitate de mai mulţi moştenitori ai aceleiaşi persoane, precum şi dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competentă şi rămânerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocaţie succesorală, conform art. 5 alin. (1) şi (2), raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluţionează potrivit dreptului comun.


    Articolul 10

    (1) Punerea în posesie la atribuirile în natură, conform prezentei legi, se face, pentru cetăţenii care sunt şi beneficiari ai Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ulterior retrocedărilor efectuate potrivit acestora, dar nu mai târziu de 6 luni.
    (2) Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)*).
    -----------


    Articolul 11

    (1) Plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
    (2) Abrogat.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 11 a fost abrogat de lit. a) a art. 35 din ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 25 din 18 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 23 aprilie 2007.
    (3) Abrogat.
    ---------------
    Alin. (3) al art. 11 a fost abrogat de lit. a) a art. 35 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 23 aprilie 2007.
    ---------------
    Art. 11 a fost modificat de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.


    Articolul 12

    Abrogat.
    ---------------
    Art. 12 a fost abrogat de pct. 12 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.


    Articolul 13

    Criteriile de evaluare şi modalităţile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor sau de acordare a compensaţiilor pentru terenurile agricole şi intravilane, precum şi pentru construcţii şi recolte, procedurile de lucru ale comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, gestionarea fondurilor destinate despăgubirilor, precum şi modalităţile de efectuare a plăţilor vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    ---------------
    Art. 13 a fost modificat de pct. 13 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.


    Articolul 14

    (1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Abrogat.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 14 a fost abrogat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 171 din 16 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 19 mai 2006.
    (3) Până la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba normele metodologice prevăzute la art. 13.
    Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţă din 19 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţă din 17 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    VIOREL HREBENCIUC
    Bucureşti, 27 iunie 2003.
    Nr. 290.
    ────────────────