DECIZIE nr. 1.591 din 27 decembrie 2018privind retragerea autorizației de funcționare a Societății AXA LIFE INSURANCE - S.A. și radierea acesteia din Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 11 ianuarie 2019
    Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 8 alin. (9) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, ale Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2016 privind autorizarea și monitorizarea societăților de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, și ale Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 28/2015 privind funcționarea asigurătorilor supravegheați conform regimului național, cu modificările și completările ulterioare,
    având în vedere Decizia nr. 1.593/10.11.2017, potrivit căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat proiectul de fuziune și proiectul de transfer de portofoliu de asigurări de la Societatea AXA LIFE INSURANCE - S.A., în calitate de absorbită/cedent, către Societatea BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., în calitate de absorbantă/cesionar, ca efect al fuziunii, precum și Încheierea din 26.04.2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.148/3/2018 de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, prin care s-au dispus următoarele:– admiterea cererii formulate de BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., în calitate de societate absorbantă, și AXA LIFE INSURANCE - S.A. în calitate de societate absorbită;– înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la fuziunea dintre BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., în calitate de societate absorbantă, și AXA LIFE INSURANCE - S.A., în calitate de societate absorbită;– publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului constitutiv al BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., actualizat la data de 31.01.2018, a Hotărârii Adunării generale extraordinare a acționarilor BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VIENNA INSURANCE GROUP - S.A. din data de 31.01.2018 și a Hotărârii Adunării generale extraordinare a acționarilor AXA LIFE INSURANCE - S.A. din data de 31.01.2018, prin care a fost aprobată fuziunea prin absorbție;– înregistrarea în registrul comerțului a cuvenitelor mențiuni, inclusiv în ceea ce privește data efectivă de la care fuziunea își va produce efectele, transferul cu titlu universal al tuturor activelor și pasivelor societății absorbite de către societatea absorbantă, transferul tuturor drepturilor asupra imobilelor deținute de către societatea absorbită către societatea absorbantă, majorarea capitalului social al BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., actul constitutiv actualizat al societății absorbante, noua structură a capitalului social al societății absorbante, revocarea membrilor Directoratului AXA LIFE INSURANCE - S.A. și descărcarea acestora de gestiune, revocarea membrilor Consiliului de supraveghere al AXA LIFE INSURANCE - S.A. și descărcarea acestora de gestiune, precum și dizolvarea AXA LIFE INSURANCE - S.A. fără lichidare, urmând a fi radiată din registrul comerțului începând cu data efectivă a fuziunii,
    având în vedere Certificatul de înregistrare mențiuni eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ca urmare a Înregistrării nr. 212.773 din 23.05.2018, precum și Certificatul de radiere eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ca urmare a Înregistrării nr. 212.795 din 23.05.2018, fiind astfel constatat că Societatea AXA LIFE INSURANCE - S.A. nu mai respectă condițiile de autorizare,
    Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a hotărât în ședința din data de 19.12.2018 retragerea autorizației de funcționare a Societății AXA LIFE INSURANCE - S.A. și radierea acesteia din Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor, menținut de Autoritatea de Supraveghere Financiară în baza Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 29/2015 privind Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor și Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, conform prevederilor art. 110 lit. d) din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, drept care
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:

    Articolul 1

    Se dispune retragerea autorizației de funcționare a Societății AXA LIFE INSURANCE - S.A. și radierea acesteia din Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor, menținut de Autoritatea de Supraveghere Financiară în baza Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 29/2015 privind Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor și Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, cu data emiterii prezentei, conform prevederilor art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 2

    Societatea BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., cu sediul social în municipiul București, sectorul 1, str. Rabat nr. 21, et. 2-4, J40/17847/24.10.2005, CUI 18066920/24.10.2005, are obligația să transmită contractanților și beneficiarilor contractelor de asigurare preluate informații cu privire la transfer, denumirea și adresa asigurătorului cesionar. Contractanții notificați au dreptul să denunțe contractele și să solicite restituirea primelor plătite în avans și nealocate aferente perioadei de valabilitate neexpirate, conform prevederilor art. 38 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 3

    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 8 alin. (9) din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 14 alin. (7) și art. 21 alin. (8) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 28/2015 privind funcționarea asigurătorilor supravegheați conform regimului național, cu modificările și completările ulterioare.

    Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
    Leonardo Badea

    București, 27 decembrie 2018.
    Nr. 1.591.
    -----