ORDONANŢĂ nr. 20 din 27 ianuarie 1994 (**republicată**)(*actualizată*)
privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente*)
(actualizată la data de 22 noiembrie 2015*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    **) Republicată în temeiul art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 29 august 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 217/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 15 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Articolul 1

    Reducerea riscului seismic al construcţiilor constituie o acţiune complexă, de interes naţional, în contextul atenuării efectelor unui potenţial dezastru provocat de cutremure şi cuprinde măsuri de intervenţie la construcţiile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice.


    Articolul 2

    (1) Proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare construcţii au obligaţia să acţioneze pentru:
    a) urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor din proprietate sau din administrare;
    b) expertizarea tehnică, de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate, a construcţiilor existente care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice în vederea încadrării acestora în clasă de risc seismic şi fundamentării măsurilor de intervenţie;
    c) transmiterea concluziilor raportului de expertiză tehnică şi a încadrării construcţiei în clasă de risc seismic către autorităţile administraţiei publice locale competente, precum şi către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în termen de 30 de zile de la data primirii raportului de expertiză tehnică, în vederea asigurării, în condiţiile legii, a monitorizării acţiunilor pentru reducerea riscului seismic, respectiv înscrierii în partea I a cărţii funciare a imobilului a clasei de risc seismic în care a fost încadrată construcţia existentă;
    d) aprobarea deciziei de intervenţie şi continuarea acţiunilor definite la alin. (6), în funcţie de concluziile fundamentale din raportul de expertiză tehnică.
    ----------
    Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    (2) Pentru construcţiile de interes şi utilitate publică aflate în patrimoniul instituţiilor publice, astfel cum sunt definite în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care aparţin proprietăţii publice/private a statului/unităţilor administrativ-teritoriale, ori după caz, proprietăţii private a acestor instituţii, conducătorii instituţiilor publice vor acţiona, cu prioritate, pentru:
    a) identificarea construcţiilor din proprietate sau administrare realizate înainte de intrarea în vigoare a Normativului de proiectare antiseismică P100-78 şi care sunt amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărţii de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, aprobat potrivit legii, este mai mare sau egală cu 0,16 g;
    b) expertizarea tehnică obligatorie a construcţiilor prevăzute la lit. a);
    c) înştiinţarea autorităţilor publice locale, precum şi a comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă cu privire la construcţiile identificate conform lit. a), expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic prin raport de expertiză tehnică.
    (3) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi de către ceilalţi proprietari sau administratori ai construcţiilor definite ca fiind de interes sau de utilitate publică în sensul prezentei ordonanţe.
    (4) Proprietarii şi, după caz, administratorii spaţiilor publice cu altă destinaţie, situate la parterul şi, după caz, la subsolul şi/sau la alte niveluri ale construcţiilor cu destinaţia de locuinţă multietajate, cu peste P+3 etaje, construite înainte de anul 1978, au obligaţia să acţioneze proporţional, în solidar cu proprietarii locuinţelor şi cu asociaţia de proprietari, pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistenţă a întregii construcţii, în termen de 2 ani de la data primirii notificării prevăzute la art. 4 alin. (9) lit. b).
    (5) În sensul prezentei ordonanţe, sintagmele de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă - spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare;
    b) construcţii de interes şi utilitate publică - construcţii existente, care cuprind spaţii în care se desfăşoară activităţi în domenii de interes public general şi/sau comunitar şi social şi care implică prezenţa publicului temporar sau permanent în aria totală expusă.
    (6) Pentru construcţiile expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic prin raport de expertiză tehnică, indiferent de forma de proprietate, destinaţie, categorie şi clasă de importanţă, proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, asociaţiile de proprietari, persoanele juridice care au în administrare construcţii, precum şi conducătorii instituţiilor publice şi deţinătorii cu orice titlu de construcţii de interes şi utilitate publică vor proceda, în realizarea obligaţiilor care le revin conform legii civile şi calităţii în construcţii, la:
    ----------
    Partea introductivă a alin. (6) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    a) realizarea proiectării lucrărilor de intervenţie de către persoane fizice sau juridice autorizate şi verificarea proiectelor de către verificatori tehnici atestaţi, în termen de 2 ani de la data primirii notificării încadrării în clasa I de risc seismic a construcţiei expertizate;
    b) execuţia lucrărilor de intervenţie de către persoane juridice autorizate care au responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, inclusiv urmărirea, verificarea şi recepţia execuţiei lucrărilor de intervenţie prin diriginţi de şantier autorizaţi, în termen de 2 ani de la data finalizării proiectului de consolidare.
    (6^1) Se interzic organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. a) şi altele asemenea, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente.
    ----------
    Alin. (6^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    (7) În vederea stabilirii de către primărie a obligaţiei de plată, în raport cu cotele-părţi indivize din proprietatea comună aferente fiecărei proprietăţi individuale, proprietarii şi asociaţiile de proprietari sunt obligaţi să procedeze la întocmirea documentaţiilor cadastrale şi să le pună la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale, la solicitarea acestora.
    (8) În vederea avertizării populaţiei din zonele expuse riscului la cutremure proprietarii şi, după caz, administratorii spaţiilor publice cu altă destinaţie situate la parterul şi, după caz, la subsolul şi/sau la alte niveluri ale construcţiilor expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic au obligaţia de realizare şi amplasare a unor panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective în termen de 60 de zile de la data primirii raportului de expertiză tehnică.
    (9) Proprietarii/Administratorii construcţiilor prevăzuţi la alin. (1) răspund în condiţiile legii, material, contravenţional şi civil, după caz, pentru nerealizarea măsurilor de intervenţie dispuse prin prezenta ordonanţă.


    Articolul 3

    (1) Măsurile de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente se stabilesc şi se realizează cu asigurarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a acestora, a cerinţelor esenţiale de calitate impuse prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor tehnice cuprinse în Codul de proiectare seismică P100-1 şi în celelalte reglementări tehnice din domeniu.
    (2) Măsurile de intervenţie se fundamentează în raportul de expertiză tehnică în funcţie de riscul seismic al construcţiei existente, costul şi durata estimate ale lucrărilor de intervenţie şi durata estimată de exploatare ulterioară a construcţiei reabilitate. Prin soluţia tehnică de intervenţie, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică, se stabilesc, după caz:
    a) proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente;
    b) desfiinţarea - ca soluţie tehnică de intervenţie, realizabilă în condiţiile legii - a construcţiei existente, ca alternativă la soluţia de intervenţie prevăzută la lit. a).
    (3) Măsurile de intervenţie trebuie să asigure un echilibru al performanţelor, costurilor şi termenelor, în scopul realizării unei calităţi care să satisfacă cerinţele utilizatorilor şi să respecte reglementările tehnice aplicabile, în vigoare la data contractării proiectării, respectiv la data contractării execuţiei lucrărilor de intervenţie.
    (4) Soluţia de intervenţie prevăzută la alin. (2) lit. a) cuprinde, după caz, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru:
    a) consolidarea sistemului structural sau a elementelor structurale în ansamblu;
    b) repararea elementelor nestructurale;
    c) demolarea parţială a unor elemente structurale/ nestructurale, cu/fără modificarea configuraţiei şi/sau a funcţiunii existente a construcţiei;
    d) introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare;
    e) introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic al construcţiei existente.
    (5) Lucrările de intervenţie prevăzute la alin. (4) pot include, după caz, şi alte categorii de lucrări, exclusiv în zonele de intervenţie, respectiv hidroizolaţii, termoizolaţii, repararea/ înlocuirea instalaţiilor/echipamentelor aferente construcţiei, demontări/montări, debranşări/branşări, finisaje la interior/exterior, după caz, îmbunătăţirea terenului de fundare, precum şi alte lucrări strict necesare pentru asigurarea funcţionalităţii construcţiei reabilitate.
    (5^1) Cheltuielile aferente lucrărilor de intervenţie pentru îmbunătăţirea terenului de fundare la construcţii cu destinaţia de locuinţă prevăzute la art. 7 alin. (1), amplasate pe terenuri care prin natura lor prezintă tasări diferenţiate sau deformaţii remanente, produse de acţiunea cutremurelor sau de alte cauze, ori care sunt sensibile la umezire şi care produc efecte manifestate sau potenţiale asupra elementelor structurii şi fundaţiilor, se evidenţiază distinct în devizul general şi nu fac obiectul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c).
    ----------
    Alin. (5^1) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 84 din 21 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 22 aprilie 2015.
    (6) Soluţia de intervenţie pentru construcţiile nominalizate în Lista monumentelor istorice, pentru construcţiile existente în zonele de protecţie a monumentelor istorice, precum şi pentru construcţiile din zonele construite protejate, definite potrivit legii, va respecta avizul conform emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale acestuia, în condiţiile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.


    Articolul 4

    (1) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitatea sa de autoritate de reglementare în domeniul construcţiilor, va acţiona, la solicitarea factorilor interesaţi, pentru:
    a) avizarea din punct de vedere tehnic a soluţiilor de intervenţie pentru construcţiile încadrate, conform Codului de proiectare seismică P100-1, în clasa I de importanţă, a căror funcţionalitate, în timpul cutremurului şi imediat după cutremur, trebuie să fie asigurată integral;
    b) avizarea din punct de vedere tehnic a soluţiilor de intervenţie pentru construcţiile existente cu destinaţia de locuinţă, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, nominalizate în programele anuale de acţiuni, aprobate prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii.
    (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) se organizează pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Comisia Naţională de Inginerie Seismică, denumită în continuare Comisia Naţională, organism tehnic de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ, de analiză şi de avizare prealabilă.
    (3) Comisia Naţională este formată din experţi tehnici şi specialişti din domeniul construcţiilor, instalaţiilor pentru construcţii şi arhitecturii, desemnaţi dintre specialiştii propuşi de către instituţii de învăţământ superior şi de cercetare-dezvoltare, asociaţii profesionale şi patronale reprezentative, autorităţi ale administraţiei publice cu responsabilităţi în domeniu.
    (4) Regulamentul de organizare şi funcţionare, structura şi componenţa nominală a Comisiei Naţionale se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
    (5) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice asigură mijloacele materiale şi financiare necesare pentru funcţionarea Comisiei Naţionale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la capitolul bugetar "Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii", precum şi din alte surse legal constituite.
    (6) Pentru activitatea prestată, membrii Comisiei Naţionale primesc, în baza convenţiilor încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în condiţiile legii, o indemnizaţie lunară stabilită prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările Comisiei Naţionale. Indemnizaţia lunară reprezintă 10% din indemnizaţia lunară a unui secretar de stat şi se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care Comisia Naţională se întruneşte.
    (7) Comitetele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă vor acţiona, în aria lor de autoritate, pentru:
    a) elaborarea programelor şi monitorizarea acţiunilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor;
    b) educarea antiseismică a populaţiei.
    (8) Consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi consiliile municipiilor, oraşelor şi comunelor vor acţiona, în aria lor de autoritate, pentru:
    a) stabilirea şi aplicarea restricţiilor din punct de vedere al riscului seismic datorită condiţiilor locale de amplasament impuse prin documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului aprobate potrivit prevederilor legale;
    b) identificarea şi inventarierea construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, descrise la art. 1, proprietate privată a persoanelor fizice ori aflate în proprietatea sau în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale, a instituţiilor publice şi a operatorilor economici, şi monitorizarea acţiunilor de intervenţie privind reducerea riscului seismic al acestora, cuprinzând expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie;
    c) fundamentarea, verificarea şi avizarea documentaţiilor privind acţiunile de intervenţie finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz. Consiliile municipiilor, oraşelor şi comunelor vor asigura locuinţele de necesitate, pentru cazarea temporară a persoanelor şi a familiilor, pe perioada executării intervenţiilor care nu se pot efectua în construcţii ocupate. Consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru construcţiile cu destinaţia de locuinţă, expertizate tehnic şi încadrate prin raportul de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, vor notifica în scris proprietarilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiilor de proprietari, precum şi persoanelor juridice care au în administrare aceste construcţii, obligaţiile ce le revin, potrivit prevederilor legale, pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor, precum şi faptul că îşi asumă riscul şi răspunderea pentru efectele potenţiale ale seismelor în situaţia în care nu se conformează obligaţiilor legale;
    d) realizarea şi amplasarea panourilor de înştiinţare în dreptul intrărilor principale în construcţiile cu destinaţia de locuinţă expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic în termen de 60 de zile de la data primirii raportului de expertiză tehnică în vederea avertizării populaţiei din zonele expuse riscului la cutremure.
    (9) Primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, vor acţiona, în aria lor de competenţă, pentru:
    a) identificarea şi inventarierea construcţiilor prevăzute la art. 2 alin. (4);
    b) notificarea proprietarilor, persoane fizice sau juridice, şi a asociaţiilor de proprietari, precum şi, după caz, a persoanelor juridice care au în administrare construcţii/părţi din construcţiile prevăzute la art. 2 alin. (4), cu privire la obligaţia ce le revine de a acţiona, în solidar, pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistenţă a întregii construcţii;
    c) renotificarea proprietarilor/asociaţiilor de proprietari notificaţi/notificate potrivit alin. (8) lit. c);
    d) aprobarea prin dispoziţie de primar a deciziei de intervenţie privind expertizarea tehnică/proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie la construcţiile expertizate tehnic şi încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, în cazul în care proprietarii/asociaţiile de proprietari notificaţi/notificate/ renotificaţi/renotificate potrivit lit. b) şi c) şi alin. (8) lit. c) şi nu au procedat la aprobarea deciziei prin hotărârea asociaţiei, fiindu-le aplicabile prevederile prezentei ordonanţe.
    e) notarea în partea a III-a a cărţii funciare a imobilului a obligaţiilor stabilite prin notificările/renotificările proprietarilor/ asociaţiilor de proprietari, prevăzute la lit. c) şi, respectiv, la alin. (8) lit. c) teza a III-a, precum şi, după caz, a deciziei de intervenţie aprobate prin dispoziţie de primar, prevăzută la lit. d).
    (10) Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin inspectoratele teritoriale în construcţii din subordinea acestuia, vor aviza din punct de vedere tehnic listele cuprinzând priorităţile, pe categorii de construcţii, privind expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.
    (11) La expirarea termenelor stabilite de prezenta ordonanţă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie, dacă nu s-a procedat la realizarea proiectării, respectiv la începerea execuţiei lucrărilor de intervenţie, precum şi la întocmirea documentaţiilor cadastrale, aceste situaţii vor fi constatate prin proces-verbal, întocmit de reprezentantul primarilor municipiilor şi oraşelor şi, respectiv, al primarului general al municipiului Bucureşti.
    (12) Autorităţile prevăzute la alin. (11) vor constata prin proces-verbal orice împiedicare în desfăşurarea ori continuarea lucrărilor de expertizare, de proiectare sau de execuţie.
    (13) În temeiul proceselor-verbale prevăzute la alin. (11) şi (12), autorităţile administraţiei publice locale vor proceda de îndată la sancţionarea persoanelor vinovate de încălcarea obligaţiilor stabilite de prezenta ordonanţă cu amendă, luarea oricărei alte măsuri prevăzute de aceasta, inclusiv sesizarea instanţelor de judecată, în vederea restrângerii folosinţei spaţiului locativ ori pentru evacuarea celor în cauză din imobilul supus lucrărilor de intervenţie.
    (14) În cazul construcţiilor cu destinaţia de locuinţă incluse în programele anuale de acţiuni privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie, în procesul-verbal prevăzut la alin. (11) se vor înscrie şi cotele-părţi indivize din proprietatea comună care revin fiecărei proprietăţi individuale, măsurile de realizare efectivă a lucrărilor, precum şi orice alte acţiuni necesare îndeplinirii acestora. În temeiul acestui proces-verbal, primarii municipiilor şi oraşelor, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, în condiţiile prezentei ordonanţe, vor putea proceda la efectuarea expertizării, precum şi la contractarea proiectării şi execuţiei lucrărilor de intervenţie.


    Articolul 5

    (1) În vederea prevenirii unui potenţial dezastru provocat de cutremure, proprietarii şi deţinătorii cu orice titlu ai construcţiilor supuse reglementărilor prezentei ordonanţe au obligaţia de a permite intrarea în imobilele pe care le deţin, pentru desfăşurarea activităţilor de expertizare, proiectare sau de execuţie a lucrărilor de intervenţie a construcţiilor sau a altor asemenea lucrări. În acest scop, persoanele respective vor fi înştiinţate cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începerea lucrărilor.
    (2) În caz de refuz, intrarea în orice încăpere a construcţiilor supuse lucrărilor necesare de expertizare, proiectare, execuţie sau altor asemenea lucrări se va face cu autorizarea instanţei judecătoreşti, prin ordonanţă preşedinţială, potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă, dată cu citarea părţilor. Potrivit aceloraşi dispoziţii, dacă este necesar, instanţa judecătorească va putea dispune restrângerea folosinţei încăperilor din construcţiile supuse lucrărilor respective sau evacuarea, pe timpul desfăşurării lucrărilor de intervenţie a construcţiilor în cauză, a persoanelor care nu au eliberat în termen spaţiul deţinut în construcţiile supuse consolidării. În cazul în care instanţa dispune evacuarea, prevederile art. 4 alin. (8) lit. c) teza a doua sunt aplicabile.
    (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), la cererea primarilor municipiilor şi oraşelor şi, respectiv, a primarului general al municipiului Bucureşti sau a executorului judecătoresc, după caz, organele de poliţie, jandarmeria ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să acorde sprijinul necesar pentru realizarea efectivă şi fără întârziere a lucrărilor de expertizare, de proiectare şi/sau de execuţie, precum şi pentru punerea în executare a ordonanţei preşedinţiale.


    Articolul 6

    (1) Fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente se vor asigura după cum urmează:
    a) la construcţiile existente, aflate în proprietatea sau în administrarea instituţiilor publice:
    (i) din bugetul de stat sau din bugetele locale, pe baza programelor de investiţii ale ordonatorilor principali de credite, fonduri ce se cuprind la poziţia globală "Alte cheltuieli de investiţii";
    (ii) din veniturile proprii ale instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare;
    b) la construcţiile existente, aflate în proprietatea sau în administrarea operatorilor economici, din fondurile proprii ale operatorilor economici.
    (2) Pentru locuinţele proprietate privată a persoanelor fizice fondurile necesare privind finanţarea cheltuielilor pentru expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie se vor asigura astfel:
    a) din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru expertizarea tehnică;
    a) din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru expertizarea tehnică;
    b) din sursele proprii ale proprietarilor, din despăgubiri acordate de societăţile de asigurare şi/sau din credite, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. a) şi b), autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî, în condiţiile legii, finanţarea de la bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie, pentru expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie în cazul locuinţelor proprietate privată a persoanelor fizice.
    ----------
    Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 84 din 21 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 22 aprilie 2015.


    Articolul 7

    (1) Construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, se includ în programe anuale de acţiuni privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic, denumite în continuare programe anuale.
    (2) Construcţiile menţionate la alin. (1) prezintă pericol public în situaţiile în care, după caz, întrunesc cel puţin două dintre următoarele criterii:
    a) cuprind spaţii publice cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (5) lit. a), având suprafaţa utilă totală de peste 50 mp, ocupate temporar/permanent;
    b) prezintă un regim de înălţime de la P+3 etaje inclusiv şi minimum 10 apartamente;
    ----------
    Lit. b) a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    c) sunt amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărţii de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g.
    ----------
    Lit. c) a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    (3) Programele anuale se elaborează de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de consiliile judeţene şi avizate de comitetele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă şi de Comisia Naţională, şi se aprobă, respectiv se actualizează ori de câte ori este necesar, prin hotărâre a Guvernului, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinaţie.
    (4) Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene, împreună cu consiliile municipiilor şi oraşelor care beneficiază de sume alocate din transferuri de la bugetul de stat pentru finanţarea programelor anuale, sunt obligate să pună la dispoziţie Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice toate documentele justificative solicitate, răspunzând pentru necesitatea şi oportunitatea sumelor solicitate, precum şi pentru realitatea, exactitatea şi legalitatea sumelor cheltuite în scopul pentru care au fost alocate.


    Articolul 8

    (1) Fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie la construcţiile incluse în programele anuale se vor asigura astfel:
    a) din transferuri de la bugetul de stat şi/sau din credite, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru locuinţele proprietate privată a persoanelor fizice, prin excepţie de la prevederile art. 6 alin. (2) lit. b);
    b) din bugetele locale, pentru locuinţele şi spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, aflate în proprietatea sau în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale;
    c) din bugetul de stat, din bugetele locale sau din venituri extrabugetare, după caz, în limita fondurilor stabilite anual cu această destinaţie pentru locuinţele şi spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, existente în proprietatea sau în administrarea celorlalte instituţii publice, în funcţie de subordonarea instituţiilor respective;
    d) din fondurile proprii ale operatorilor economici, pentru locuinţele şi spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, aflate în proprietatea sau în administrarea acestora;
    e) din sursele proprii ale proprietarilor, persoane fizice şi/sau juridice, după caz, ai spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e), autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî, în condiţiile legii, finanţarea de la bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie la spaţiile publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (5) lit. a), proprietatea persoanelor fizice, situate în construcţiile incluse în programele anuale.
    (3) Instituţiile publice şi operatorii economici care deţin locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în construcţiile incluse în programele anuale sunt obligaţi să asigure finanţarea proiectării şi execuţiei lucrărilor de intervenţie, proporţional cu cota-parte indiviză pe care o deţin din proprietatea comună.


    Articolul 9

    (1) Proprietarii locuinţelor şi spaţiilor publice cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (5) lit. a), persoane fizice, din construcţiile incluse în programele anuale vor acţiona potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) şi vor beneficia de finanţare din transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie, în următoarele condiţii:
    a) existenţa hotărârii asociaţiei de proprietari, adoptată cu acordul majorităţii proprietarilor construcţiilor prevăzute la art. 7 alin. (1), privind aprobarea deciziei de intervenţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie, precum şi a documentaţiilor cadastrale în vederea stabilirii cotei-părţi indivize din proprietatea comună care revine fiecărei proprietăţi individuale;
    b) notarea dreptului de creanţă, în partea a III-a a cărţii funciare a imobilelor incluse în programele anuale, în baza contractelor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. h), cu menţionarea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite de către fiecare proprietar, pentru executarea lucrărilor de intervenţie, în condiţiile prezentei ordonanţe;
    c) restituirea, la terminarea lucrărilor de intervenţie, a sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru execuţia lucrărilor de intervenţie, în rate lunare egale fără dobândă, cu o durată de rambursare de până la 25 de ani de la data recepţiei terminării lucrărilor de intervenţie; în cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente, aplicându-se cota de majorare, stabilită în condiţiile legii, pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.
    (2) Pentru cazurile de insolvabilitate privind rambursarea costurilor lucrărilor de intervenţie, consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la cererea proprietarului, îl poate despăgubi cu valoarea locuinţei, asigurându-i totodată calitatea de chiriaş în spaţiul deţinut.
    (3) Radierea notării dreptului de creanţă prevăzut la alin. (1) lit. b) se face numai cu dovada privind achitarea integrală a cheltuielilor efectuate din transferuri de la bugetul de stat şi, după caz, de la bugetul local pentru execuţia lucrărilor de intervenţie.
    (4) Instituirea şi radierea menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (9) lit. e) sunt scutite de plata taxei de timbru sau orice alte tarife.


    Articolul 10

    Proprietarii locuinţelor, persoane fizice, care realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie, pe perioadele în care realizează aceste venituri sunt scutiţi de la plata ratelor lunare, prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1) lit. c); obligaţia de a restitui sumele alocate din transferuri de la bugetul de stat pentru execuţia lucrărilor de intervenţie se diminuează cu sumele aferente perioadelor de scutire la plată a ratelor lunare.


    Articolul 11

    (1) Pentru construcţiile incluse în programele anuale primarii municipiilor şi oraşelor, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, vor lua măsurile necesare pentru:
    a) contractarea proiectării lucrărilor de intervenţie şi aprobarea documentaţiilor de avizare pentru lucrări de intervenţie;
    b) contractarea execuţiei lucrărilor de intervenţie;
    c) notarea dreptului de creanţă în partea a III-a a cărţii funciare a imobilelor incluse în programele anuale, în baza contractelor prevăzute la lit. h), cu menţionarea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite de către fiecare proprietar, pentru executarea lucrărilor de intervenţie, în condiţiile prezentei ordonanţe;
    d) asigurarea diriginţilor de şantier autorizaţi;
    e) verificarea şi decontarea documentaţiei de proiectare, precum şi a situaţiilor de lucrări executate, conform soluţiei de intervenţie din documentaţia aprobată;
    f) organizarea recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie;
    g) stabilirea situaţiei valorice a decontărilor pe categorii de lucrări real executate şi repartizarea pe fiecare proprietar a cheltuielilor efectuate pentru execuţia lucrărilor de intervenţie, proporţional cu cota-parte de proprietate indiviză din proprietatea comună care revine fiecărui proprietar;
    h) încheierea contractelor pentru restituirea sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat privind execuţia lucrărilor de intervenţie, evidenţa, calcularea şi încasarea ratelor lunare şi urmărirea, potrivit legii, a debitorilor restanţi;
    i) întocmirea unui proces-verbal de constatare a refuzului privind încheierea contractului prevăzut la lit. h). Prin acelaşi proces-verbal se vor stabili şi cuantumul sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat pentru execuţia lucrărilor, precum şi modalităţile de restituire a acestor sume.
    (2) Contractul de execuţie a lucrărilor de intervenţie, prevăzut la alin. (1) lit. b), va cuprinde sancţiuni în sarcina antreprenorului/antreprenorului general pentru întârzieri în realizarea lucrărilor la termenele prevăzute în graficul de execuţie, anexă la contract. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare.
    (3) Contractul şi procesul-verbal prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) au valoare de înscris autentic şi constituie titluri executorii. În temeiul acestora, în cartea funciară se va nota atât dreptul de creanţă, cât şi interdicţia de înstrăinare a construcţiei înainte de rambursarea integrală a ratelor neachitate în condiţiile prevăzute la art. 12.
    (4) Pentru imobilele care nu sunt înscrise în cartea funciară, notarea dreptului de creanţă este condiţionată de efectuarea operaţiunilor de primă înscriere în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară, în baza titlului de proprietate şi a documentaţiei cadastrale, în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Creanţele fiscale generate de titlurile executorii prevăzute la alin. (3) se execută silit de către organele competente, în condiţiile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (6) Pentru realizarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor de intervenţie şi asigurarea continuităţii acestora, activităţile comerciale şi nonprofit desfăşurate în spaţiile existente din construcţiile nominalizate în programele anuale se suspendă de drept pe durata execuţiei lucrărilor de intervenţie.
    (7) Furnizorii de utilităţi sunt obligaţi să realizeze în regim de urgenţă, pe baza contractelor încheiate în condiţiile legii, lucrările de specialitate determinate de soluţiile de consolidare adoptate şi cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare, care să asigure funcţionalitatea construcţiei.


    Articolul 12

    (1) Înstrăinarea, în decurs de 25 de ani de la recepţia terminării lucrărilor de intervenţie, a locuinţelor proprietate privată a persoanelor fizice din construcţiile incluse în programele anuale şi la care s-au executat lucrări de intervenţie finanţate prin transferuri de la bugetul de stat este condiţionată de rambursarea integrală a ratelor neachitate, conform evidenţei consiliului local, actualizate la data înstrăinării.
    (2) Actualizarea se efectuează în funcţie de indicele preţurilor de consum total al populaţiei, publicat lunar de Institutul Naţional de Statistică în Buletinul statistic de preţuri, pentru intervalul cuprins între luna de referinţă a recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie şi luna actualizării ratelor neachitate.


    Articolul 13

    Sumele încasate din ratele lunare, precum şi cele aferente ratelor rămase de achitat şi actualizate la data înstrăinării se virează în contul de venituri al bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale, deschis la Trezoreria Statului, pentru finanţarea în continuare a acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţia de locuinţă.


    Articolul 14

    Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 12 sunt lovite de nulitate absolută. Nicio persoană care încheie astfel de acte nu poate invoca buna-credinţă în asemenea cazuri.


    Articolul 15

    Dreptul de creanţă constituit în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale în condiţiile art. 11 pentru locuinţele proprietate privată a persoanelor fizice din construcţiile cu destinaţia de locuinţă încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, dobândite în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, incluse în programele anuale şi la care se finanţează, din transferuri de la bugetul de stat, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie, se va nota în partea a III-a a cărţilor funciare ale imobilelor odată cu dobândirea dreptului de proprietate.


    Articolul 16

    Proprietarii beneficiază, prin exceptarea de la prevederile legale, de scutirea de taxa privind eliberarea autorizaţiei de construire pentru execuţia lucrărilor de intervenţie a construcţiilor cu destinaţia de locuinţă din proprietate, precum şi de taxa privind timbrul arhitecturii.


    Articolul 17

    Oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, alte instituţii implicate, precum şi orice alte persoane, în condiţiile legii, au obligaţia să dea autorităţilor administraţiei publice locale concursul, precum şi informaţiile necesare îndeplinirii activităţilor prevăzute de prezenta ordonanţă.


    Articolul 18

    Autorităţile administraţiei publice locale sunt scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile şi acţiunile adresate justiţiei în temeiul prevederilor prezentei ordonanţe, pentru executarea lucrărilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, precum şi de tarifele pentru notarea dreptului de creanţă în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale, inclusiv pentru radierea acestuia.


    Articolul 19

    (1) Transferurile de la bugetul de stat pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a) şi la art. 8 alin. (1) lit. a) se fundamentează distinct de către consiliile locale cu ocazia elaborării bugetului de stat şi se transmit consiliului judeţean, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    (2) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti analizează, verifică şi centralizează situaţiile primite, stabilesc priorităţile la nivel de judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, şi transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice valoarea cheltuielilor necesare.
    (3) În execuţia bugetului de stat transferurile se repartizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi se acordă consiliilor locale beneficiare, potrivit normelor metodologice.
    (4) Consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi consiliile municipiilor, oraşelor şi comunelor răspund, potrivit legii, de utilizarea creditelor bugetare şi de folosirea cu eficienţă a sumelor primite ca transferuri de la bugetul de stat.


    Articolul 20

    (1) Contractarea expertizării tehnice, proiectării şi execuţiei lucrărilor de intervenţie finanţate din fonduri publice se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice.
    (2) Asociaţiile de proprietari din construcţii cu destinaţia de locuinţă încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, cuprinse în programele anuale:
    a) participă, prin reprezentant desemnat, la contractarea proiectării şi, respectiv, a executării lucrărilor de intervenţie, în condiţiile legii;
    b) confirmă, prin reprezentant desemnat, însuşirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a situaţiilor de lucrări executate;
    c) participă, prin reprezentant desemnat, la recepţia la terminarea lucrărilor de intervenţie, precum şi la recepţia finală a acestora, care se organizează la 3 ani de la data semnării recepţiei la terminarea lucrărilor.


    Articolul 21

    În termen de 30 de zile de la data aprobării prezentei ordonanţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe.*) Notă

    ──────────

    *) În anul 2001, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul Finanţelor Publice au elaborat Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.364/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 5 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ──────────


    Articolul 22

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 709/1991, precum şi orice alte dispoziţii contrare.


    Articolul 23

    Obligaţiile şi răspunderile proprietarilor construcţiilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiilor de proprietari, precum şi ale persoanelor juridice care au în administrare construcţii se completează cu dispoziţiile legislaţiei civile.


    Articolul 24

    (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
    a) nerespectarea, în termen de 2 ani de la notificare, a obligaţiei prevăzute la art. 2 alin. (4) privind expertizarea tehnică;
    b) nerespectarea obligaţiei de a proceda la proiectarea lucrărilor de intervenţie, în termen de 2 ani de la notificarea încadrării în clasa I de risc seismic a construcţiei expertizate;
    c) neînceperea execuţiei lucrărilor de intervenţie în termen de 2 ani de la data finalizării proiectului de consolidare;
    d) nerespectarea obligaţiei de a depune documentaţia pe baza căreia primăria poate să stabilească obligaţia de plată, în raport cu cotele-părţi indivize din proprietatea comună aferentă fiecărei proprietăţi individuale, în termen de 60 de zile de la solicitarea acesteia de către autorităţile administraţiei publice locale;
    e) nerespectarea obligaţiei de realizare şi amplasare a panourilor de înştiinţare în termen de 60 de zile de la data primirii raportului de expertiză tehnică, precum şi îndepărtarea acestora înainte de începerea execuţiei lucrărilor de intervenţie;
    ----------
    Lit. e) a alin. (1) al art. 24 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    f) nerespectarea prevederilor privind inventarierea construcţiilor prevăzute la art. 2 alin. (4) şi notificarea în scris a proprietarilor/asociaţiilor de proprietari a obligaţiilor ce le revin privind expertizarea/proiectarea lucrărilor de intervenţie;
    g) nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) şi b) privind contractarea proiectării/execuţiei lucrărilor de intervenţie în termen de 2 ani de la notificarea încadrării în clasa I de risc seismic a construcţiei, respectiv de la data finalizării proiectului de consolidare.
    h) nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (6^1) de către proprietarii construcţiilor/spaţiilor din aceste construcţii, persoane fizice sau juridice, asociaţiile de proprietari, respectiv de către persoanele fizice sau juridice care au în administrare construcţii/spaţii din aceste construcţii.
    ----------
    Lit. h) a alin. (1) al art. 24 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    (2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
    a) nerespectarea prevederilor lit. a), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
    b) nerespectarea prevederilor lit. b), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
    c) nerespectarea prevederilor lit. c), cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei;
    d) nerespectarea prevederilor lit. d), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;
    e) nerespectarea prevederilor lit. e), cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei;
    f) nerespectarea prevederilor lit. f), cu amendă de la 35.000 lei la 50.000 lei;
    g) nerespectarea prevederilor lit. g), cu amendă de la 50.000 lei la 75.000 lei.
    h) nerespectarea prevederilor lit. h), cu amendă de la 50.000 lei la 70.000 lei, împreună cu măsura interzicerii emiterii autorizaţiilor de funcţionare pentru spaţiul în cauză de către autoritatea administraţiei publice locale competente.
    ----------
    Lit. h) a alin. (2) al art. 24 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 282 din 18 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 19 noiembrie 2015.
    (3) Contravenţiile se aplică, după caz, proprietarilor, administratorilor sau primarului general al municipiului Bucureşti, respectiv primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor.
    (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele cu atribuţii de control ale primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv ale Primăriei Municipiului Bucureşti, în cazul proprietarilor sau administratorilor, şi de către prefect, în cazul primarului general al municipiului Bucureşti, respectiv al primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor.


    Articolul 25

    Contravenţiilor prevăzute în art. 24 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Notă

    ──────────

    NOTĂ:

    Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2011, care nu sunt încorporate în forma republicată a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994, şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale actelor modificatoare:

    "Art. II. - Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică în cazul construcţiilor cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate în clasa 1 de risc seismic şi care prezintă pericol public, pentru care, până la data publicării prezentei ordonanţe, au fost semnate contractele de execuţie a lucrărilor de intervenţie, cărora le sunt aplicabile prevederile actelor normative în vigoare la data iniţierii acestor proceduri.

    Art. III. - (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Măsurile prevăzute la art. 2 alin. (1^1) lit. a)**) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se vor lua în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe."

    ----------

    **) Art. 2 alin. (1^1) lit. a) a devenit în forma republicabilă art. 2 alin. (2) lit. a).

    ──────────

    ------