LEGE nr. 117 din 4 mai 2006
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 11 mai 2006



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
    "Art. 22. - (1) Orice persoană care a găsit un copil ale cărui date de identificare nu se cunosc este obligată să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie în termen de 24 de ore.
    (2) Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza unui proces-verbal întocmit şi semnat de reprezentantul serviciului public de asistenţă socială, de reprezentantul unităţii de poliţie competente şi de medic.
    (3) În procesul-verbal prevăzut la alin. (2), care se întocmeşte în termen de 3 zile de la data găsirii copilului, trebuie să se menţioneze data, locul şi împrejurările în care a fost găsit copilul, sexul şi data presupusă a naşterii acestuia, stabilită de medic.
    (4) Obligaţia de a face demersurile necesare în vederea înregistrării naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit acesta."
    2. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - (1) Întocmirea actului de naştere în cazul copilului părăsit de mamă în maternitate se face la împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al maternităţii.
    (2) Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul prevăzut la alin. (1), serviciul public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza documentaţiei transmise de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are obligaţia ca în termen de 5 zile să obţină dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi să facă declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor.
    (3) Întocmirea actului de naştere se face pe baza procesului-verbal prevăzut la alin. (1), a certificatului medical constatator al naşterii, a dispoziţiei de plasament în regim de urgenţă, a răspunsului poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, a dispoziţiei de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi a declaraţiei de înregistrare a naşterii."
    3. La articolul 43, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Înscrierea sau transmiterea în registrele de stare civilă române a certificatelor sau a extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, care nu conţin toate rubricile prevăzute de certificatele de stare civilă române, se efectuează pe baza documentului original emis de autorităţile străine şi a altor înscrisuri autentice, emise de autorităţile publice competente române sau, după caz, străine, care fac dovada datelor ce trebuie înscrise la rubricile respective, prezentate de solicitant."
    4. Articolul 57 va avea următorul cuprins:
    "Art. 57. - (1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
    (2) În cazul anulării, completării şi modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanţei judecătoreşti se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor şi a concluziilor procurorului.
    (3) Soluţionarea cererilor de anulare, completare şi modificare a actelor de stare civilă formulate de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi de străini este de competenţa Judecătoriei Sectorului 1 al municipiului Bucureşti.
    (4) Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi completate."
    5. După articolul 57 se introduce un nou articol, articolul 57^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 57^1. - (1) Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.
    (2) Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care are în păstrare actul de stare civilă sau la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziţiei prevăzute la alin. (1), care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.
    (3) Dispoziţia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în condiţiile legii.
    (4) Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi rectificate."
    6. Articolul 58 va avea următorul cuprins:
    "Art. 58. - Anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a unei menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum şi rectificarea unui act de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe acesta, aprobată prin dispoziţie a primarului, se înscriu numai prin menţiune pe marginea actului de stare civilă corespunzătoare."
    7. La alineatul (1) al articolului 62, litera o) va avea următorul cuprins:
    "o) nerespectarea termenului prevăzut de lege privind sesizarea poliţiei despre găsirea unui copil;".
    8. Articolul 73 se abrogă.


    Articolul II

    Prezenta lege intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul III

    Ministerul Administraţiei şi Internelor stabileşte, potrivit reglementărilor în vigoare, formularele necesare activităţii de stare civilă, altele decât cele prevăzute la art. 59 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare, şi elaborează, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi, metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    BOGDAN OLTEANU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Bucureşti, 4 mai 2006.
    Nr. 117.
    ----------