ORDIN nr. 1.232 din 9 octombrie 2006
pentru aprobarea Normelor privind suspendarea activităţii spitalelor care nu respectă condiţiile prevăzute de autorizaţia sanitară de funcţionare
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 23 octombrie 2006



    Având în vedere prevederile alin. (2) al art. 166 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările ulterioare,
    văzând Referatul de aprobare al Inspecţiei sanitare de stat nr. E.N. 5.110/2006,
    ministrul sănătăţii publice emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Normele privind suspendarea activităţii spitalelor care nu respectă condiţiile prevăzute de autorizaţia sanitară de funcţionare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Inspecţia sanitară de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, inspecţiile sanitare de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ministerele cu reţea proprie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 3

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul sănătăţii publice,
    Gheorghe Eugen Nicolăescu
    Bucureşti, 9 octombrie 2006.
    Nr. 1.232.


    Anexa
    NORME
    privind suspendarea activităţii spitalelor care nu respectă
    condiţiile prevăzute de autorizaţia sanitară de funcţionare

    Articolul 1

    Activitatea unui spital poate fi suspendată în următoarele circumstanţe:
    a) nerespectarea structurii organizatorice aprobate prin ordin de ministrul sănătăţii publice, potrivit titlului VII "Spitalele" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare. Dacă după expirarea termenului acordat pentru remedierea deficienţelor spitalul nu se conformează, inspecţia sanitară de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, va proceda la retragerea autorizaţiei sanitare de funcţionare;
    b) modificarea obiectului de activitate sau a structurii funcţionale a spitalului faţă de ceea ce este prevăzut în autorizaţia sanitară de funcţionare în temeiul căreia spitalul îşi desfăşoară activitatea. Dacă după expirarea termenului acordat pentru remedierea deficienţelor spitalul nu se conformează, inspecţia sanitară de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, va proceda la retragerea autorizaţiei sanitare de funcţionare;
    c) nerespectarea programului de conformare cuprins în autorizaţia sanitară de funcţionare eliberată în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    d) neconformarea cu normele de igienă spitalicească reglementate de prevederile legale în vigoare, în special cele vizând: aprovizionarea cu apă curentă caldă şi rece, asigurarea microclimatului, evacuarea deşeurilor menajere, neutralizarea deşeurilor periculoase provenite din activităţile medicale, sterilizarea instrumentarului şi a materialului moale, curăţenia şi dezinfecţia, spălarea lenjeriei de spital;
    e) executarea lucrărilor de şantier în prezenţa bolnavilor, fără întreruperea asistenţei medicale în zona respectivă de spital;
    f) inexistenţa planului anual de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi a serviciilor de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale, conform prevederilor legale în vigoare.


    Articolul 2

    Poate fi suspendată activitatea întregului spital sau doar a anumitor compartimente, secţii, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament, servicii de asistenţă prespitalicească şi de transport de urgenţă sau a altor structuri ale spitalului, aprobate prin ordin de ministrul sănătăţii publice.


    Articolul 3

    (1) Decizia de suspendare temporară a activităţii spitalului, compartimentului, secţiei, laboratorului, serviciului de diagnostic şi tratament, serviciului de asistenţă prespitalicească şi de transport de urgenţă sau a altor structuri ale spitalului, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, este emisă de inspecţia sanitară de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (2) Inspecţia sanitară de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, va notifica decizia de suspendare Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, casei de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi autorităţilor administraţiei publice locale.


    Articolul 4

    (1) Reluarea activităţii se va face numai după remedierea deficienţelor care au dus la suspendarea activităţii şi emiterea deciziei de reluare a activităţii de către inspecţia sanitară de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (2) În cazul retragerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, pentru reluarea activităţii reprezentantul legal al spitalului solicită autorităţii de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti, procedura de evaluare în vederea reautorizării, iar activitatea va fi reluată numai după emiterea noii autorizaţii sanitare de funcţionare.
    (3) Inspecţia sanitară de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, va notifica Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi casei de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti decizia de reluare a activităţii.
    -------------