LEGE nr. 108 din 16 mai 2018pentru completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 17 mai 2018
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ARTICOL UNIC

    După alineatul (9) al articolului 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:(9^1) Pentru organizarea și desfășurarea fazelor zonale/regionale și naționale ale competițiilor sportive școlare, Ministerul Tineretului și Sportului pune la dispoziție organizatorilor, gratuit, bazele și instalațiile sportive din domeniul public și privat al statului aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, prin direcțiile pentru tineret și sport județene, respectiv a municipiului București și al cluburilor sportive, cu obligativitatea respectării desfășurării normale a programelor și activităților acestora.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 16 mai 2018.
    Nr. 108.
    -----