HOTĂRÂRE nr. 1.364 din 4 octombrie 2006
pentru aprobarea drepturilor şi obligaţiilor donatorilor de sânge
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 820 din 5 octombrie 2006



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 16 din Legea nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, cu modificările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    În România, donarea de sânge este anonimă, voluntară şi neremunerată.


    Articolul 2

    (1) Prin donator se înţelege orice persoană, în deplină stare de sănătate, care se poate supune regulilor prelevării de sânge total şi componente sanguine de origine umană.
    (2) Prin donare de sânge se înţelege recoltarea de sânge/componente sanguine de la un donator, indiferent de metoda de recoltare utilizată.
    (3) Donatorul de sânge cu donări regulate este acea persoană care în ultimii 2 ani a donat sânge şi/sau componente sanguine cu respectarea intervalului minim permis între două donări consecutive în cadrul aceluiaşi centru de transfuzie.
    (4) Prezenta hotărâre nu se aplică persoanelor incluse în protocoale de recoltare de sânge/componente sanguine în scopul efectuării unei transfuzii autologe.


    Articolul 3

    (1) Orice cetăţean român cu domiciliul în România şi orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România are dreptul de a deveni donator de sânge.
    (2) Donarea de sânge se efectuează în instituţiile medicale de profil autorizate pentru organizarea colectei.


    Articolul 4

    Decizia privind eligibilitatea unei persoane ca donator de sânge este luată de medicul responsabil cu selecţia donatorilor de sânge din instituţiile de profil, pe baza rezultatelor obţinute ca urmare a procedurii de selecţie derulate conform normelor aprobate în temeiul lit. d) din anexa nr. 4 la Legea nr. 282/2005, cu modificările ulterioare.


    Articolul 5

    (1) Orice persoană are dreptul de a primi materiale informative privind donarea de sânge.
    (2) Pe tot parcursul derulării procedurii de selecţie ca donator de sânge, persoana care participă la aceasta are dreptul să primească explicaţii privind scopul şi rezultatele interviului, examenelor şi testelor care i se efectuează, conform normelor aprobate în temeiul lit. b) din anexa nr. 4 la Legea nr. 282/2005, cu modificările ulterioare.
    (3) În cazul stabilirii neeligibilităţii unei persoane ca donator de sânge, medicul responsabil are obligaţia să stabilească excluderea definitivă sau temporară la donare, să îi explice acesteia motivele care au condus la decizia luată şi, după caz, condiţiile în care ar putea deveni donator de sânge şi să o orienteze către medicul de familie.


    Articolul 6

    (1) Orice donator are dreptul să primească, la cerere, un buletin de analiză cu rezultatele testelor efectuate.
    (2) În cazul depistării unor rezultate patologice în urma efectuării controlului biologic al sângelui donat, donatorul respectiv are dreptul să fie informat şi să primească consiliere din partea unei persoane responsabile desemnate în acest scop din cadrul instituţiilor de profil.
    (3) Instituţia de specialitate la care donatorul a efectuat donarea are obligaţia să notifice donatorul în cazul prevăzut la alin. (2), cu asigurarea confidenţialităţii asupra informaţiilor privind starea de sănătate a donatorului, atât în cazul notificării, cât şi al şedinţei de consiliere.


    Articolul 7

    Donatorii de sânge cu donări regulate au dreptul să efectueze anual, gratuit, un examen radiologic pulmonar şi un examen biologic extins, la recomandarea instituţiei de profil unde sunt înregistraţi ca donatori, în baza documentelor care atestă statutul de donator de sânge cu donări regulate.


    Articolul 8

    (1) Donatorii de sânge cu donări regulate au dreptul să efectueze anual şi în alte ocazii justificate medical un examen cardiologic în vederea depistării unor eventuale afecţiuni care ar contraindica donarea de sânge.
    (2) Examenul prevăzut la alin. (1) se efectuează la recomandarea instituţiei de profil la care persoana este înregistrată ca donator, în baza documentelor care atestă statutul de donator de sânge.


    Articolul 9

    Donatorii de sânge cu donări regulate au dreptul la tratament substitutiv cu fier, gratuit, la recomandarea medicului de colectă, în cazul depistării unui deficit de fier sau unui sindrom anemic secundar donărilor repetate de sânge.


    Articolul 10

    Donatorii de sânge pot primi insigne, diplome, obiecte inscripţionate cu mesaje de promovare a donării de sânge de la instituţiile de profil.


    Articolul 11

    Donatorul de sânge are dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare efectivă, următoarele:
    a) 7 tichete de masă pentru produse alimentare, eliberate de instituţia de profil;
    b) o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor de sânge salariaţi; o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor;
    c) decontarea cheltuielilor de transport în comun din ziua donării între localitatea de domiciliu/reşedinţă înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde îşi are sediul instituţia la care se efectuează donarea de sânge; în cazul în care donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care este angajat, donatorul are dreptul la abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună.


    Articolul 12

    Drepturile donatorilor prevăzute la art. 11 vor fi acordate pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată donarea de sânge.


    Articolul 13

    (1) Cheltuielile care rezultă din aplicarea prevederilor art. 7, 8 şi 9 se suportă de la bugetul de stat prin bugetele ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, pentru asiguraţii proprii.
    (2) Cheltuielile care rezultă din aplicarea prevederilor art. 10 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi al instituţiilor de profil la care se efectuează donarea de sânge.
    (3) Cheltuielile care rezultă din aplicarea prevederilor art. 11 lit. a) şi c) se suportă din bugetele locale ale localităţilor în care instituţiile de profil cu activitate de recoltare de sânge în scop transfuzional îşi au sediul.


    Articolul 14

    Orice persoană care îşi exprimă intenţia de a dona sânge sau componente sanguine are următoarele obligaţii:
    a) să nu consume băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea prezentării pentru donare de sânge la instituţiile de profil;
    b) să prezinte buletinul/cartea de identitate/permisul de conducere valabil/valabilă sau paşaport;
    c) să aibă un comportament civilizat, respectuos faţă de personalul medical şi faţă de ceilalţi donatori de sânge, pe toată perioada prezenţei sale în instituţia de profil în care efectuează donarea de sânge;
    d) să citească materialele informative privind donarea de sânge, să solicite, la nevoie, explicaţii personalului medical de specialitate privind informaţiile citite şi să îşi dea consimţământul, confirmat prin semnătură, pentru iniţierea procedurii de selecţie şi a recoltării de sânge;
    e) să răspundă cu sinceritate întrebărilor personalului medical şi celor din chestionarul donatorului, cu ocazia fiecărei prezentări pentru a dona sânge, fără a ascunde informaţii referitoare la antecedentele sale fiziologice sau patologice, la comportamentul sexual şi social, chiar dacă acestea ar conduce la excluderea de la donarea de sânge;
    f) să respecte toate indicaţiile primite de la personalul medical pe tot parcursul derulării procedurii de stabilire a eligibilităţii sale ca donator de sânge;
    g) să respecte decizia medicului responsabil cu selecţia donatorilor de sânge, referitoare la eligibilitatea sa ca donator de sânge, în cazul în care acesta stabileşte o excludere definitivă sau temporară la donare;
    h) să respecte intervalul minim legal între două prezentări succesive pentru donare sau, după caz, programarea făcută de medicul responsabil şi înscrisă în carnetul de donator, privind data următoarei prezentări pentru a dona sânge.


    Articolul 15

    Orice persoană care a fost admisă ca donator de sânge sau componente sanguine pe baza rezultatelor procedurii de selecţie are următoarele obligaţii:
    a) să aibă un comportament civilizat, respectuos faţă de personalul medical şi faţă de ceilalţi donatori de sânge, pe toată perioada desfăşurării procedurii de donare de sânge şi postdonare, până la părăsirea instituţiei;
    b) să răspundă cu sinceritate întrebărilor personalului medical din sala de recoltare sau din sectoarele postdonare;
    c) să respecte toate indicaţiile primite de la personalul medical pe tot parcursul derulării procedurii de donare de sânge şi postdonare;
    d) să informeze personalul medical asupra oricărui simptom, semn sau oricărei modificări a stării generale, apărute în cursul donării sau postdonare, până la părăsirea instituţiei;
    e) să informeze direct sau telefonic instituţia de profil în care a efectuat donarea de sânge asupra oricărei modificări a stării de sănătate, survenită postdonare, în zilele subsecvente donării de sânge;
    f) să urmeze tratamentul substitutiv cu fier conform recomandării medicului responsabil cu selecţia donatorilor;
    g) să se prezinte la medicul de familie sau la medicul specialist, la recomandarea scrisă a instituţiei de profil la care a donat sânge, pentru a fi luată în evidenţă sau pentru investigaţii medicale în scopul diagnosticării, în cazul depistării ori suspectării unor situaţii patologice;
    h) să informeze, cu documente medicale doveditoare, instituţia de profil la care a donat sânge asupra rezultatelor investigaţiilor medicale efectuate în situaţiile prevăzute la lit. g), pentru stabilirea menţinerii calităţii de donator de sânge; în caz contrar, aceasta va fi suspendată până la stabilirea oportunităţii recalificării sale ca donator de sânge;
    i) să efectueze anual un examen radiologic pulmonar, cardiologic şi biologic extins, la recomandarea medicului responsabil cu selecţia donatorilor din instituţia de profil, şi să prezinte rezultatele pentru a fi înregistrate în dosarul de donator, ce cuprinde evaluarea stării sale de sănătate.


    Articolul 16

    (1) Instituţiile medicale de profil în care se efectuează donarea de sânge au obligaţia să asigure informarea persoanelor care se prezintă pentru a dona sânge asupra drepturilor şi obligaţiilor pe care le au, înaintea iniţierii procedurii de selecţie.
    (2) Personalul medical care supraveghează acordarea consimţământului şi completarea chestionarelor de către persoanele care şi-au exprimat dorinţa de a dona, precum şi medicul care stabileşte eligibilitatea acestora ca donatori de sânge au obligaţia de a verifica înţelegerea conţinutului materialului informativ.


    Articolul 17

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2004 privind drepturile acordate donatorilor de sânge, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 1 septembrie 2004.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul sănătăţii publice,
    Gheorghe Eugen Nicolăescu
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 4 octombrie 2006.
    Nr. 1.364.
    ---------