NORME METODOLOGICE din 2 august 1999 (*actualizate*)
de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
(actualizate până la data de 19 noiembrie 1999*)
EMITENT
  • GUVERNUL





  • Articolul 1

    În sensul prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999, denumita în continuare ordonanţa de urgenţă, prin salariaţii încadraţi în aparatul propriu şi în serviciile publice descentralizate ale administraţiei publice centrale şi locale se înţelege salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă în serviciile Presedentiei, în aparatul de lucru al Parlamentului, al Guvernului, în ministere şi în alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în instituţii publice din subordinea Guvernului, în autorităţi administrative autonome, în serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, organizate în unităţile administrativteritoriale, prevăzute în actele normative de organizare şi funcţionare a acestora, precum şi în aparatul propriu al consiliilor locale, al consiliilor judeţene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi al prefecturilor.


    Articolul 2

    În carnetul de muncă al persoanei căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă şi care beneficiază de măsurile de protecţie prevăzute în ordonanţa de urgenţă se va înscrie de către personalul autorizat în condiţiile legii menţiunea: "beneficiar de drepturi conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 98/1999", după confirmarea scrisă data de agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti.


    Articolul 3

    (1) Restructurarea angajatorilor prevăzuţi la art. 4 şi 8 din ordonanţa de urgenţă are loc în cazul în care aceştia înregistrează pierderi sau arierate în fiecare luna, timp de 12 luni consecutive.
    (2) Prin program de restructurare, în sensul ordonanţei de urgenta, se înţelege ansamblul de măsuri de natura organizatorică, tehnica, tehnologică, managerială şi financiară, destinat să asigure diminuarea sau eliminarea pierderilor şi arieratelor angajatorilor şi care cuprinde şi prevederi privind concedierile colective.
    (3) În sensul prevederilor art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, se asimilează cu adunările generale ale acţionarilor organele de conducere ale tuturor tipurilor de societăţi comerciale care au, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile şi îndatoririle ce revin adunărilor generale ale acţionarilor.


    Articolul 4

    (1) Pentru a face dovada pierderilor sau arieratelor, angajatorii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) şi la art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă vor prezenta, o dată cu programul de restructurare:
    a) balanţele lunare de verificare din ultimele 12 luni înaintea depunerii programului de restructurare;
    b) ultimul bilanţ contabil;
    c) situaţia patrimoniului;
    d) contul de profit şi pierderi;
    e) situaţia plăţilor restante.
    (2) Documentele prevăzute la alin. (1) sunt cele depuse la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi la administraţiile financiare municipale, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Aceste documente vor fi certificate de cenzori, potrivit legii, în cazul în care angajatorii au cenzori.


    Articolul 5

    1) În aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă programele de restructurare ale societăţilor comerciale prevăzute la art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă vor fi evaluate şi certificate de Agenţia Română de Dezvoltare, autorizata să efectueze aceste operaţiuni.
    (2) Pentru expertizarea programelor de restructurare prevăzute la alin. (1), prin ordin al preşedintelui Agenţiei Române de Dezvoltare se înfiinţează consiliul de experţi şi secretariatul tehnic şi se stabilesc componenta şi atribuţiile acestora.
    (3) În vederea evaluării şi certificării, societăţile comerciale prevăzute la alin. (1) vor depune la Agenţia Română de Dezvoltare programele de restructurare, însoţite de hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor de aprobare a acestora, de documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) din prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, şi, după caz, de copia de pe contractul de vânzare-cumpărare.
    (4) Termenul de depunere a programelor de restructurare şi a celorlalte documente prevăzute la alin. (3) este de 30 de zile de la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor.
    (5) Agenţia Română de Dezvoltare, pe baza evaluării efectuate, va certifica în scris programul de restructurare în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii acestui program.
    (6) Dacă programul de restructurare nu întruneşte criteriile pentru a fi certificat, se înapoiază societăţii comerciale, precizându-se motivele de respingere a acestuia.


    Articolul 6

    (1) La evaluarea şi certificarea programelor de restructurare ale societăţilor comerciale prevăzute la art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se vor avea în vedere, în principal, următoarele criterii:
    a) situaţia pierderilor sau arieratelor şi cauzele care le-au generat;
    b) măsurile de ordin organizatoric, tehnic, tehnologic, managerial şi financiar propuse pentru redresarea economico-financiară a societăţii comerciale;
    c) estimarea costurilor economice ale restructurării şi sursele de finanţare a acesteia;
    d) efectele economice ale restructurării;
    e) numărul personalului existent în societatea comercială;
    f) numărul personalului care urmează a fi disponibilizat prin concedieri colective, ca urmare a aplicării programelor de restructurare;
    g) numărul personalului cu care societatea comercială îşi va desfăşura activitatea după restructurare.
    (2) Procedura de evaluare şi certificare a programelor de restructurare se va stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Române de Dezvoltare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (3) Societăţile comerciale care se afla în procedura de reorganizare judiciară, lichidare, faliment, fuziune sau divizare nu vor prezenta spre evaluare şi certificare programe de restructurare.


    Articolul 7

    (1) Tarifele pentru evaluarea şi certificarea programelor de restructurare vor fi aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Române de Dezvoltare, în condiţiile legii.
    (2) Sumele încasate pentru evaluarea şi certificarea programelor de restructurare constituie venituri la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi se includ în resursele financiare pentru finanţarea plăţilor compensatorii şi a serviciilor de preconcediere colectivă, conform prevederilor art. 55 lit. b) din ordonanţa de urgenţă.
    (3) Fondurile necesare pentru activitatea de evaluare şi certificare a programelor de restructurare vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Agenţiei Române de Dezvoltare.


    Articolul 8

    În vederea aprobării programelor de restructurare prevăzute la art. 8 şi 9 din ordonanţa de urgenţă, societăţile comerciale vor depune, cu adresa, întocmită potrivit anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice, la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, următoarele documente:
    a) hotărârea adunării generale a acţionarilor de aprobare a programului de restructurare;
    b) programul de restructurare şi documentele care atesta situaţia pierderilor sau arieratelor;
    c) certificarea programului de restructurare, eliberata de Agenţia Română de Dezvoltare;
    d) copie de pe contractul de vânzare-cumpărare, în cazul existenţei acestuia.


    Articolul 9

    Modul şi competentele de aprobare a programelor de restructurare ale angajatorilor prevăzuţi la art. 8 din ordonanţa de urgenţă se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 10

    (1) În termen de 3 zile de la aprobarea sau respingerea programului de restructurare agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt obligate sa înştiinţeze în scris angajatorul.
    (2) În cazul aprobării programelor de restructurare, în termen de 5 zile de la data comunicării specialiştii agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau prestatorii de servicii acreditaţi şi selecţionaţi în condiţiile legii au obligaţia de a se deplasa la sediul angajatorului pentru a stabili programul de realizare a serviciilor de preconcediere colectivă.


    Articolul 11

    Angajatorii pot solicita acordarea măsurilor de protecţie socială pentru salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective în baza a cel mult două programe de restructurare elaborate conform prevederilor ordonanţei de urgenta, dacă aceste programe nu au fost prezentate în cursul aceluiaşi an calendaristic.


    Articolul 12

    Restructurarea instituţiilor şi a altor unităţi finanţate din fonduri bugetare, precum şi a celor finanţate din alocaţiile acordate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale şi din venituri extrabugetare se aproba prin actul administrativ emis de ordonatorul principal de credite, potrivit legii.


    Articolul 13

    Restructurarea instituţiilor şi a altor unităţi finanţate integral din venituri extrabugetare se aproba prin acte administrative emise de către organele competente sa aprobe bugetele acestora, potrivit legii.


    Articolul 14

    Dacă restructurarea instituţiilor şi a altor unităţi finanţate din fonduri bugetare sau extrabugetare se face în etape, este necesar ca numărul personalului prevăzut a fi disponibilizat în fiecare etapa să se încadreze în condiţiile prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă.


    Articolul 15

    (1) În sensul prevederilor art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, prin închidere operaţională se înţelege şi oprirea activităţii de extracţie a unor mine sau cariere, iar termenul de 60 de zile pentru efectuarea disponibilizarilor prin concedieri colective curge de la data emiterii ordinului ministrului industriei şi comerţului de aprobare a închiderii operaţionale.
    (2) În cazul închiderii definitive a activităţii unor mine sau cariere, termenul prevăzut la art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă curge de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a încetării activităţii acestora.


    Articolul 16

    Salariaţii societăţilor comerciale prevăzute la art. 18 din ordonanţa de urgenţă beneficiază de măsuri de protecţie socială, dacă în contractul de vânzare-cumpărare al societăţii comerciale care se privatizează sunt prevăzute şi clauze referitoare la disponibilizări prin concedieri colective din aceste societăţi comerciale.


    Articolul 17

    (1) În cazul fuziunii unor societăţi comerciale prevăzute la art. 21 din ordonanţa de urgenţă, numărul personalului disponibilizat prin concedieri colective trebuie să se înscrie în condiţiile prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă, pentru fiecare dintre societăţile comerciale care urmează sa fuzioneze.
    (2) În situaţia divizării unor societăţi comerciale prevăzute la art. 21 din ordonanţa de urgenţă, stabilirea numărului personalului ce urmează a fi disponibilizat prin concedieri colective şi care trebuie să se încadreze în prevederile art. 2 din ordonanţa de urgenţă se va face ţinându-se seama de numărul salariaţilor societăţii comerciale care urmează a se diviza.
    (3) Termenul prevăzut la art. 2 din ordonanţa de urgenţă, în care se pot face disponibilizări prin concedieri colective în cazul fuziunii sau divizării, curge de la data rămânerii definitive a încheierii pronunţate de judecătorul-delegat, prin care s-a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind fuziunea sau divizarea, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, republicată, cu modificările ulterioare.
    (4) Prin rămânerea definitivă a unei încheieri sau hotărâri judecătoreşti, în sensul prevederilor ordonanţei de urgenta, se înţelege încheierea sau hotărârea care nu a fost atacată în termenul legal sau asupra căreia au fost epuizate toate căile de atac prevăzute, după caz, de lege.


    Articolul 18

    Termenul prevăzut la art. 23 lit. b) din ordonanţa de urgenţă, în care se pot face disponibilizări prin concedieri colective, curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii privind ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, conform prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.


    Articolul 19

    Termenul prevăzut la art. 23 lit. c) din ordonanţa de urgenţă, în care se pot face disponibilizări prin concedieri colective, curge de la data rămânerii definitive a încheierii pronunţate de judecătorul-delegat, prin care s-au dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale, precum şi numirea lichidatorului.


    Articolul 20

    (1) În cazul lichidării sau falimentului, societăţile comerciale vor comunică agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, numărul salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective, precum şi numărul celor mentinuti în activitate conform prevederilor art. 24 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.
    (2) În sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, prin personal disponibilizat, necesar pentru desfăşurarea procesului de lichidare, se înţelege acea parte a personalului care a fost disponibilizat din societatea comercială respectiva şi apoi angajat de către administrator sau lichidator.


    Articolul 21

    Salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizarii, prevăzut la art. 28 din ordonanţa de urgenţă, se determina de către fiecare angajator care disponibilizeaza personal şi se comunică agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, conform anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice, o dată cu listele prevăzute la art. 31 din ordonanţa de urgenţă.


    Articolul 22

    (1) Salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizarii, se calculează prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii corespunzător perioadei respective, din care se scade impozitul aferent acestora, la numărul mediu de salariaţi ai angajatorului din luna respectiva.
    (2) În sumele brute care se iau în calcul pentru determinarea salariului mediu net realizat pe unitate se includ:
    a) salariile de baza brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal şi suplimentar, inclusiv indemnizaţiile de conducere, salariile de merit şi alte drepturi salariale care, potrivit actelor normative în vigoare, fac parte din salariul de baza;
    b) sporurile şi indemnizaţiile acordate sub forma de procent din salariul de baza brut sau în sume fixe;
    c) alte adaosuri la salarii, acordate potrivit legii sau prin contractele colective de muncă;
    d) contravaloarea drepturilor în natura acordate salariaţilor sub forma de remuneraţie;
    e) indemnizaţiile pentru concedii de odihnă şi pentru alte concedii plătite;
    f) sumele plătite în cazul întreruperii lucrului din motive neimputabile salariaţilor;
    g) sumele plătite pentru concediile de boala din fondul de salarii, conform Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Numărul mediu de salariaţi reprezintă media aritmetica simpla rezultată din suma efectivelor zilnice de salariaţi din luna respectiva (inclusiv zilele de repaus săptămânal şi sărbătorile legale), împărţită la numărul total de zile calendaristice. În efectivele zilnice nu vor fi incluşi salariaţii aflaţi în concediu fără plata, în greva, cei detaşaţi la lucru în străinătate şi nici cei ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate. Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau sărbătoare legală se vor lua în calcul efectivele de salariaţi din ziua lucrătoare precedenta, cu excepţia persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi. Salariaţii care nu sunt angajaţi cu norma întreaga vor fi incluşi în numărul mediu, proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de muncă.
    (4) Pentru salariaţii disponibilizaţi în etape, salariul mediu net pe unitate, luat în considerare pentru stabilirea plăţilor compensatorii, este cel din luna anterioară disponibilizarii pentru fiecare etapa.
    (5) Pentru salariaţii mentinuti în activitate în vederea finalizarii unor contracte, conform art. 24 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, salariul mediu net pe unitate, luat în considerare pentru stabilirea plăţilor compensatorii, este salariul mediu net avut în vedere la stabilirea drepturilor pentru ceilalţi salariaţi disponibilizaţi sau pentru salariaţii disponibilizaţi în ultima etapa, dacă disponibilizarea a avut loc în etape.


    Articolul 23

    Pensionării de invaliditate gradul III, angajaţi cu jumătate de norma, fac excepţie de la prevederile art. 30 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă şi beneficiază de măsurile de protecţie, dacă îndeplinesc condiţiile de vechime în munca în unitate de cel puţin 6 luni.


    Articolul 24

    Salariaţii prevăzuţi la art. 24 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă nu beneficiază de plati compensatorii, dacă îndeplinesc condiţiile de pensionare în termenul de 60 de zile prevăzut la art. 30 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă sau în perioada în care au fost mentinuti în activitate.


    Articolul 25

    (1) Listele cuprinzând salariaţii cărora li s-a desfăcut contractul individual de muncă, prevăzute la art. 31 din ordonanţa de urgenţă, se vor întocmi potrivit anexelor nr. 3a) şi 3b) la prezentele norme metodologice şi se vor transmite agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (2) Circuitul listelor este cel prevăzut în anexa nr. 3c) la prezentele norme metodologice.
    (3) Listele vor fi însoţite, după caz, de:
    a) adresa întocmită potrivit anexei nr. 4 la prezentele norme metodologice, în cazul angajatorilor care se restructureaza;
    b) adresa întocmită potrivit anexei nr. 5 la prezentele norme metodologice, în cazul angajatorilor care se reorganizează;
    c) adresa întocmită potrivit anexei nr. 6 la prezentele norme metodologice, în cazul angajatorilor care disponibilizeaza personal ca urmare a închiderii operaţionale a activităţii;
    d) adresa întocmită potrivit anexei nr. 7 la prezentele norme metodologice, în cazul angajatorilor care se divizeaza sau fuzionează;
    e) adresa întocmită potrivit anexei nr. 8 la prezentele norme metodologice, în cazul angajatorilor care se privatizează;
    f) adresa întocmită potrivit anexei nr. 9 la prezentele norme metodologice, în cazul angajatorilor aflaţi în procedura de lichidare sau de faliment.


    Articolul 26

    (1) Responsabilitatea pentru datele cuprinse în listele întocmite conform anexelor nr. 3a) şi 3b) revine în exclusivitate conducerii unităţii care disponibilizeaza personal.
    (2) În cazul fuziunii, responsabilitatea pentru întocmirea şi transmiterea listelor şi pentru stabilirea salariului mediu net pe unitate revine angajatorului rezultat în urma fuziunii. Listele întocmite conform anexelor nr. 3a) şi 3b) vor fi însoţite de hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor societăţilor comerciale care au fuzionat.
    (3) În cazul divizării, pentru întocmirea şi transmiterea listelor şi pentru stabilirea salariului mediu net pe unitate responsabilitatea revine fiecăreia dintre societăţile comerciale rezultate din divizare. Listele întocmite conform anexelor nr. 3a) şi 3b) vor fi însoţite de hotărârea adunării generale a acţionarilor societăţii comerciale care s-a divizat.


    Articolul 27

    Depăşirea de către angajatori a termenului de 3 zile, prevăzut la art. 31 din ordonanţa de urgenţă, pentru transmiterea listelor la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, nu duce la decăderea din drepturi a salariaţilor îndreptăţiţi sa primească plati compensatorii.


    Articolul 28

    Rata somajului luată în considerare la determinarea sumei de bani acordate suplimentar, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, este cea publicată de Comisia Naţionala pentru Statistica şi transmisă agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de către Agenţia Naţionala pentru Ocupare şi Formare Profesională până la data de 25 a fiecărei luni pentru luna anterioară.


    Articolul 29

    (1) Sumele de bani aferente plăţilor compensatorii pot fi acordate într-o singura transa, pe baza unei propuneri de afacere în următoarele cazuri:
    a) pentru dezvoltarea unei societăţi comerciale la care titularul deţine o pondere de cel mult 5% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială;
    b) pentru dezvoltarea unei societăţi comerciale la care beneficiarul de plati compensatorii devine asociat.
    (2) Propunerea de afacere va fi întocmită conform anexei nr. 10 la prezentele norme metodologice şi va fi înaintată agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (3) Pentru celelalte activităţi prevăzute la art. 34 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă beneficiarul de plati compensatorii va depune la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, un angajament scris, întocmit conform anexei nr. 11 la prezentele norme metodologice.


    Articolul 30

    Abrogat.
    --------------
    Art. 30 a fost abrogat de art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 185 din 18 noiembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 19 noiembrie 1999.


    Articolul 31

    Abrogat.
    --------------
    Art. 31 a fost abrogat de art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 185 din 18 noiembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 19 noiembrie 1999.


    Articolul 32

    (1) Sumele de bani aferente plăţilor compensatorii pot fi acordate în doua transe, pe baza unei propuneri de afacere pentru:
    a) înfiinţarea unei societăţi comerciale;
    b) asocierea în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale.
    (2) Propunerea de afacere, întocmită conform anexei nr. 12 la prezentele norme metodologice, va fi înaintată la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (3) Sumele de bani aferente plăţilor compensatorii pot fi acordate în doua transe pentru constituirea unei asociaţii familiale. În aceasta situaţie beneficiarul plăţilor compensatorii va întocmi un angajament scris conform anexei nr. 11 la prezentele norme metodologice, pe care îl va depune la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.


    Articolul 33

    (1) În baza prevederilor art. 36 din ordonanţa de urgenţă, beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit societăţile comerciale nou-înfiinţate şi înregistrate la registrul comerţului, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă au fost înfiinţate de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective în condiţiile ordonanţei de urgenta, în termen de 6 luni de la data disponibilizarii acestora.
    (2) Societăţile comerciale nou-înfiinţate nu mai beneficiază de scutire la plata impozitului pe profit potrivit alin. (1), în cazul schimbării asociaţilor sau acţionarilor prin operaţiuni de majorare a capitalului social şi/sau prin cesiune de părţi sociale cu participarea altor persoane juridice sau fizice, care nu fac parte din categoria persoanelor disponibilizate prin concedieri colective potrivit ordonanţei de urgenta, sau în cazul participării acestor persoane, sub orice formă, la conducerea sau controlul societăţii comerciale nou-înfiinţate.
    (3) Scutirea de impozit prevăzută la art. 36 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, în cazul persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, se acordă de la data obţinerii autorizaţiei prevăzute în acest act normativ.


    Articolul 34

    (1) Sumele reprezentând prima transa prevăzută la art. 35 lit. a) din ordonanţa de urgenţă se pot acorda, după caz, astfel:
    a) echivalentul a 4 salarii medii nete pe unitate, în vederea constituirii capitalului social minim şi acoperirii cheltuielilor necesare pentru înfiinţarea societăţilor comerciale pentru care legea prevede un capital social minim;
    b) echivalentul a doua salarii medii nete pe unitate, în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale pentru care legea nu prevede capital social minim, sau pentru înfiinţarea unei asociaţii familiale.
    (2) Persoanele care au primit o parte din plăţile compensatorii în rate lunare şi apoi solicita achitarea acestora în una sau în doua transe pot beneficia de prevederile art. 34 sau 35 din ordonanţa de urgenţă pentru suma de bani reprezentând plati compensatorii neîncasate.


    Articolul 35

    Achitarea plăţilor compensatorii persoanelor care solicită sumele de bani în conformitate cu prevederile art. 34 sau 35 din ordonanţa de urgenţă se va face de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni direct beneficiarului sau prin virament în contul persoanei juridice indicate de titular, după caz:
    a) direct beneficiarului, în cazul desfăşurării unei activităţi comerciale pe cont propriu şi, respectiv, în cazul achitării primei transe pentru înfiinţarea sau asocierea în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale sau asociaţii familiale;
    b) prin virament, în următoarele cazuri: majorarea capitalului social, dezvoltarea sau asocierea în vederea dezvoltării unei societăţi comerciale, achiziţionarea sau asocierea în vederea achiziţionării de inventar agricol ori pentru cumpărarea de acţiuni, titluri de participaţie la fonduri mutuale, titluri de stat şi alte produse monetare calificate pentru tranzactionare de către Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare.


    Articolul 36

    (1) În aplicarea prevederilor art. 37 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor vira lunar Casei de Economii şi Consemnaţiuni sumele de bani reprezentând plati compensatorii şi comisionul aferent.
    (2) Primul virament se va efectua în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii de către angajator a documentelor prevăzute la art. 21 şi 25 din prezentele norme metodologice.
    (3) Casa de Economii şi Consemnaţiuni va efectua plata către beneficiarii de plati compensatorii în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data intrării în cont a sumelor virate.


    Articolul 37

    (1) În aplicarea prevederilor art. 38 din ordonanţa de urgenţă, în termen de 90 de zile de la data efectuării plăţii beneficiarii de plati compensatorii vor prezenta agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, următoarele documente justificative, în copie:
    a) certificatul de înmatriculare la registrul comerţului, statutul societăţii comerciale înfiinţate şi codul fiscal;
    b) autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi pe cont propriu pe bază de libera iniţiativă;
    c) autorizaţia de funcţionare a asociaţiei familiale;
    d) acte prin care se dovedeşte achiziţionarea de inventar agricol, cumpărarea de acţiuni, titluri de participaţie la fonduri mutuale, titluri de stat şi alte produse monetare calificate pentru tranzactionare de către Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare;
    e) acte doveditoare privind achiziţionarea de bunuri mobile sau imobile ori majorarea capitalului social, în cazul dezvoltării sau asocierii în vederea dezvoltării unei societăţi comerciale.
    (2) În cazul neprezentarii în termen a documentelor justificative prevăzute la alin. (1), persoanele disponibilizate care au primit plăţile compensatorii în condiţiile art. 34 sau 35 din ordonanţa de urgenţă sunt obligate sa plătească agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisionul prevăzut la art. 37 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă.


    Articolul 38

    (1) În situaţia în care hotărârea adunării generale a acţionarilor de dizolvare şi lichidare sau de închidere operaţională a activităţii este anulată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, dreptul la plata compensatorie încetează la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
    (2) În situaţia în care plăţile compensatorii au fost achitate în condiţiile art. 34 sau 35 din ordonanţa de urgenţă, sumele primite se restituie în limita plăţilor aferente perioadei ulterioare rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.


    Articolul 39

    Compensaţiile acordate la nivelul a minimum 6 salarii de baza, prevăzute la art. 42 din ordonanţa de urgenţă, se determina în funcţie de salariul de baza brut înscris în carnetul de muncă la data disponibilizarii, din care se deduce impozitul prevăzut de lege.


    Articolul 40

    Compensaţiile băneşti acordate potrivit art. 42 din ordonanţa de urgenţă se încadrează în prevederile art. 6 lit. b) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; acestea nu se includ în venitul lunar impozabil şi nu se impun, dacă angajatorul efectuează disponibilizările prin concedieri colective în alte condiţii decât cele prevăzute de ordonanţa de urgenţă: nu a întocmit program de restructurare pentru diminuarea sau eliminarea pierderilor şi arieratelor, nu se afla în reorganizare judiciară, lichidare sau faliment şi dispune de resurse proprii pentru acordarea acestor compensaţii.


    Articolul 41

    (1) În aplicarea prevederilor art. 44 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, punerea în plata a ajutorului de şomaj se face la cererea beneficiarului care întruneşte condiţiile prevăzute de lege, începând cu data de întâi a primei luni după expirarea perioadei pentru care s-au acordat plati compensatorii.
    (2) Cererea se va depune la agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei pentru care s-au acordat plati compensatorii, şi va fi însoţită de documentele prevăzute de Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) În situaţia în care cererea se depune după termenul de 30 de zile prevăzut la alin. (2), punerea în plata a dreptului se poate face în cel mult 6 luni de la data de întâi a primei luni după expirarea perioadei pentru care s-au acordat plăţile compensatorii.


    Articolul 42

    (1) Vechimea în munca prevăzută la art. 45 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se calculează până la finele lunii în care se plăteşte ultima rata lunară din plăţile compensatorii şi se considera vechime în grupa a III-a de muncă.
    (2) În situaţia în care beneficiarul de plati compensatorii nu prezintă dovada ca a utilizat sumele respective în conformitate cu prevederile art. 34 sau 35 din ordonanţa de urgenţă, vechimea în munca curge până la expirarea perioadei de 90 de zile prevăzute la art. 38 din ordonanţa de urgenţă.
    (3) Pentru persoanele beneficiare de plati compensatorii care, potrivit legii, nu au dreptul la ajutor de şomaj, contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate nu se suporta din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj.


    Articolul 43

    (1) În vederea aplicării prevederilor art. 46 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, Agenţia Naţionala pentru Ocupare şi Formare Profesională va identifica şi alte tipuri de servicii de preconcediere colectivă decât cele prevăzute la alin. (2) al art. 46.
    (2) Participarea la serviciile de preconcediere colectivă va fi dovedită cu adeverinţa eliberata de agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, sau, după caz, de prestatorul care a realizat serviciile, conform anexei nr. 13 la prezentele norme metodologice.
    (3) În termen de maximum 5 zile de la primirea înştiinţării prevăzute la art. 46 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, specialiştii din agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau prestatorii de servicii autorizaţi şi selecţionaţi în condiţiile legii au obligaţia de a se deplasa la sediul angajatorului care face disponibilizări pentru a stabili împreună cu conducerea, organizaţia de sindicat sau, în cazul în care nu exista sindicat, cu reprezentanţii salariaţilor, programul de realizare a serviciilor de preconcediere colectivă. Concluziile intalnirii vor fi consemnate într-un proces-verbal semnat de părţile participante.


    Articolul 44

    (1) În vederea acordării creditelor pentru măsurile de redresare şi relansare economică, prevăzute la art. 51 din ordonanţa de urgenţă, societăţile comerciale vor depune la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, proiectele de fezabilitate aprobate, însoţite de documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) din prezentele norme metodologice, din care să rezulte diminuarea sau eliminarea pierderilor şi arieratelor, potrivit programului de restructurare în următoarele 6 luni după aprobarea acestuia.
    (2) Pentru determinarea sumei în limita căreia poate fi acordat creditul prevăzut la art. 52 din ordonanţa de urgenţă, societăţile comerciale vor depune la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, liste cuprinzând personalul rămas în activitate după efectuarea disponibilizarilor, conform anexei nr. 14 la prezentele norme metodologice.
    (3) Dacă disponibilizările se fac în etape, iar la data solicitării creditului nu se poate întocmi lista cuprinzând persoanele rămase în activitate după încheierea disponibilizarilor, suma în limita căreia poate fi acordat creditul se va determina înmulţindu-se numărul persoanelor care vor fi menţinute în activitate, potrivit prevederilor programului de restructurare,cu media plăţilor compensatorii cuvenite salariaţilor care au fost disponibilizaţi până la data solicitării creditului.
    (4) Media plăţilor compensatorii prevăzută la alin. (3) se va calcula impartindu-se suma totală cuvenită salariaţilor disponibilizaţi până la data solicitării creditului la numărul acestor salariaţi.


    Articolul 45

    (1) În aplicarea art. 54 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, societăţile comerciale care au primit credite pentru redresare şi relansare economică pot încadra pe locurile de muncă nou-create persoane din rândul şomerilor, după o perioadă de cel puţin 6 luni de la primirea creditului.
    (2) Sunt considerate locuri de muncă nou-create în societăţile comerciale care au primit credite locurile de muncă create după desfiinţarea tuturor posturilor prevăzute în programele de restructurare, cu respectarea prevederilor art. 25 din ordonanţa de urgenţă, peste numărul de posturi prevăzut în aceste programe pentru continuarea activităţii.
    (3) Dovada ca persoana încadrată pe un post nou-creat provine din rândul şomerilor este eliberata de agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (4) La încadrarea pe locurile de muncă nou-create a fiecărei persoane provenite din rândul şomerilor, angajatorul este obligat sa încheie cu agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, o convenţie conform anexei nr. 15 la prezentele norme metodologice.
    (5) Pentru stabilirea sumelor necesare, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, societăţile comerciale beneficiare vor depune la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, un tabel nominal, întocmit conform anexei nr. 16 la prezentele norme metodologice, până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se fac plăţile.
    (6) Sumele necesare pentru acoperirea plăţilor ce se acordă societăţilor comerciale prevăzute la art. 54 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă vor fi deduse din contribuţia lunară datorată de angajatori şi de salariaţii acestora la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj.
    (7) În cazul în care suma necesară pentru acoperirea plăţilor este mai mare decât contribuţia datorată de societatea comercială la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, aceasta va recupera diferenţa prin intermediul agenţiei pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la depunerea tabelului nominal prevăzut la alin. (5).


    Articolul 46

    Cota aplicată veniturilor provenind din contribuţia de 5%, datorată de agenţii economici, prevăzută la art. 55 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, se stabileşte prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.


    Articolul 47

    Serviciile de preconcediere colectivă finanţate din resursele financiare constituite conform art. 55 din ordonanţa de urgenţă sunt cele menţionate la art. 46 din ordonanţa de urgenţă, precum şi alte servicii recunoscute ca atare de Agenţia Naţionala pentru Ocupare şi Formare Profesională, în sensul prevederilor art. 43 din prezentele norme metodologice.


    Articolul 48

    1) De la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenta Agenţia Naţionala pentru Ocupare şi Formare Profesională va evidenţia distinct resursele financiare prevăzute la art. 55 din ordonanţa de urgenţă, pe surse de constituire, precum şi cheltuielile efectuate din acestea pe destinaţii.
    (2) Agenţia Naţionala pentru Ocupare şi Formare Profesională va adapta corespunzător, cu avizul direcţiei de resort din Ministerul Finanţelor, monografia înregistrărilor contabile cu privire la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj.


    Articolul 49

    (1) În sensul prevederilor art. 61 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, plăţile compensatorii, ajutorul de şomaj sau alocaţia de sprijin aflate în derulare reprezintă plăţile care au început înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenta şi care continua şi după această dată.
    (2) Sunt considerate plati în derulare, în sensul prevederilor art. 61 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, şi plăţile al căror cuantum a fost stabilit înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenta, iar punerea în plata a acestora se face după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenta.
    (3) Dacă unei părţi din totalul personalului disponibilizat prin concedieri colective de către un angajator i-au fost stabilite drepturile băneşti prevăzute la alin. (1) înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenta, vor fi considerate plati în derulare şi plăţile cuvenite celorlalţi salariaţi disponibilizaţi după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenta, în baza aceloraşi programe de restructurare, hotărâri ale adunărilor generale ale acţionarilor, acte normative, hotărâri judecătoreşti, contracte de vânzare-cumpărare, cu condiţia ca desfacerea contractelor individuale de muncă ale acestor salariaţi să fie făcuta în termen de 60 de zile de la data aprobării sau emiterii actelor menţionate sau, după caz, în termenul de 60 de zile prevăzut la art. 23 lit. d) din ordonanţa de urgenţă.
    (4) De asemenea, sunt considerate plati în derulare, în sensul art. 61 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, plăţile stabilite pentru salariaţii disponibilizaţi după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenta, dacă în contractele de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenta sunt prevăzute disponibilizări prin concedieri colective în etape, care se derulează după data de 29 iunie 1999.


    Articolul 50

    (1) În aplicarea prevederilor art. 62 din ordonanţa de urgenţă, coroborate cu prevederile art. 45 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, perioada acordării plăţilor compensatorii din bugetele de venituri şi cheltuieli ale angajatorului constituie vechime în grupa a III-a de muncă.
    (2) În perioada prevăzută la alin. (1) contribuţiile pentru asigurările sociale de sănătate nu se suporta din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj.


    Articolul 51

    Pentru aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice Agenţia Naţionala pentru Ocupare şi Formare Profesională poate să emita proceduri de lucru, precizări şi instrucţiuni, aprobate prin ordin al preşedintelui, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 52

    Anexele nr. 1-16 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.


    Anexa 1

    --------
    la normele metodologice
    -----------------------
        Societatea Comercială ................
        Adresa ...............................
        Telefon ..............................
        Codul fiscal .........................
                  AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
            A JUDEŢULUI ........................./MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca pentru Societatea Comercială ............ a fost certificat programul de restructurare cu avizul nr. ....... din data .......... .
        În vederea aprobării programului de restructurare, conform art. 10 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999, va inaintam următoarele documente:
        a) hotărârea adunării generale a acţionarilor de aprobare a programului de restructurare;
        b) programul de restructurare;
        c) documentele care atesta situaţia pierderilor sau arieratelor;
        d) avizul pentru certificarea programului de restructurare, eliberat de Agenţia Română de Dezvoltare.
                          Conducătorul unităţii,
                          ......................


    Anexa 2

    --------
    la normele metodologice
    ------------------------
        Angajator ....................
        Adresa .......................
        Telefon .......................
        Codul fiscal .................
                       AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
                    A JUDEŢULUI ................../MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca salariul mediu net pe unitate realizat în luna ........ este de ......... lei şi a fost calculat cu respectarea prevederilor art. 22 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 98/1999, pe baza următoarelor elemente:
        1. Sume brute plătite din fondul de salarii ............... lei, din care:
        a) salariile de baza brute, corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal şi suplimentar, inclusiv indemnizaţiile de conducere, salariile de merit şi alte drepturi care, potrivit actelor normative în vigoare, fac parte din salariul de baza ........ lei;
        b) sporurile şi indemnizaţiile acordate sub forma de procent din salariul de baza brut sau în sume fixe ......... lei;
        c) alte adaosuri la salarii, acordate potrivit legii sau prin contractele colective de muncă ............ lei;
        d) contravaloarea drepturilor în natura, acordate salariaţilor sub forma de remuneraţie ........... lei;
        e) indemnizaţii pentru concedii de odihnă şi pentru alte concedii plătite .......... lei;
        f) sumele plătite în cazul întreruperii lucrului din motive neimputabile salariaţilor .......... lei;
        g) sumele plătite pentru concediile de boala din fondul de salarii conform Legii nr. 49/1992 ........... lei.
        2. Impozitul aferent sumelor brute plătite din fondul de salarii .......... lei.
        3. Numărul mediu al salariaţilor ........ persoane.
            Conducătorul unităţii, Şeful compartimentului
           ....................... economico-financiar,
                                                  .......................


    Anexa 3a)

    ---------
    la normele metodologice
    -----------------------
    Angajator .....................
    Adresa ........................
    Telefon .......................
    Codul fiscal ..................
    Numărul salariaţilor la data disponibilizarii ...........
    Numărul salariaţilor disponibilizaţi ....................
    LISTA
    cuprinzând persoanele disponibilizate ca urmare a programului de restructurare/reorganizare/închidere operaţională a activităţii/fuziune/divizare/privatizare/lichidare sau faliment, aprobat prin ................. din data*) ................., care beneficiază de plati compensatorii conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 98/1999
    Salariul mediu net pe unitate realizat în luna anterioară disponibilizarii ................. lei.
    ----------------------------------------------------------------------------
        |Nu- |Co- | |Da- | Adeverinţa| | | |
        |me- |dul | |ta | de | | | |
        |le | | | |participare| | | |
        | |nu- | |des- |la servicii| | Plata compensatorie***) | |
        |şi |me- | |fa- |de precon- |Ve | |Nu- |
        | |ric | |ce- |cediere |chi-| |ma- |
    Nr. |pre-| |Do- |rii |colectivă |mea | |rul |
    crt.|nu- |per-|mi- | |-----------| |---------------------------| |
        |me- |so- |ci- |con- |Nu- |Emi- |în |Numa- | Suma | | |con-|
        |le |nal |li- |trac-|ma- |tent | |rul | | | |tu- |
        | | |ul |tului|rul/|(AJOPF|mun-| |acor- | | |lui |
        | |sau | | |Data|/pres-|ca | de |data | | | |
        | | |sta-|indi-| |tator | | | | | |per-|
        | |da- |bil |vidu-| | de | |sala- |supli- |Suma |Pri- |so- |
        | |ta |**) |al | |servi-| |rii, |mentar | |mul |nal |
        | | | | | |cii) | | | |totală| |****|
        | |şi | |de | | | |con- |potri- | |vi- | |
        | | | | | | | |form |vit | |ra- | |
        | |lo- | |mun- | | | | | | |ment | |
        | |cul | |ca | | | |vechi-|art. 32| | | |
        | | | | | | | |mii | | | | |
        | |nas-| | | | | | |alin.(2| | | |
        | |te- | | | | | | în | | | | |
        | |rii | | | | | |munca | (lei) |(lei) |(lei)| |
    ----|----|----|----|-----|----|------|----|------|-------|------|-----|----|
     0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
    ----|----|----|----|-----|----|------|----|------|-------|------|-----|----|
        | | | | | | | | | | | | |
        | | | | | | | | | | | | |
    ---------------------------------------------------------------------------

    NOTĂ:
    Prezentul tabel a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 2, 3, 29 şi 32 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
    Angajatorul îşi asuma răspunderea pentru corectitudinea şi veridicitatea datelor înscrise în anexa.
    Conducătorul unităţii,
    ......................
    Şeful compartimentului
    economico-financiar,
    ........................
    Reprezentanţii salariaţilor,
    ............................
    ---------------
    *) Data prevăzută la art. 7, 11, 12, 13, 16, 19, 21 şi 23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
    **) Se va trece adresa completa a domiciliului stabil.
    ***) Se va completa de către agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti.
    ****) Se va completa de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni.


    Anexa 3b)

    ----------
    la normele metodologice
    ------------------------
    Angajator ..............
    Adresa .................
    Telefon ................
    Codul fiscal ............
    Numărul salariaţilor la data disponibilizarii ............
    Numărul salariaţilor disponibilizaţi ....................
    LISTA
    cuprinzând persoanele disponibilizate ca urmare a programului de restructurare/reorganizare/închidere operaţională a activităţii/privatizare/lichidare, care se încadrează în prevederile art. 30 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999
    ----------------------------------------------------------------------------
     Nr. | Numele | Codul numeric | Domiciliul | Data desfacerii | Motivatia|
     crt.| şi | personal sau | stabil | contractului | conform |
         | prenumele | data şi | | individual | preve- |
         | |locul naşterii | | de muncă | derilor |
         | | | | | art. 30 |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
      0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
         | | | | | |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
         | | | | | |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
         | | | | | |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
         | | | | | |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
         | | | | | |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
         | | | | | |
    -----|-----------|---------------|------------|-----------------|----------|
         | | | | | |
    ---------------------------------------------------------------------------|
        NOTĂ:
        Prezentul tabel a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 2, 3 şi 30 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
                Conducătorul unităţii, Reprezentanţii salariaţilor,
                ..................... ............................


    Anexa 3c)

    ---------
    la normele metodologice
    -----------------------
    CIRCUITUL
    anexelor nr. 3a) şi 3b) la normele metodologice
    1. Anexa nr. 3a) se întocmeşte în trei exemplare de către angajator, din care:
    - doua exemplare se transmit agenţiei pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorială îşi are sediul angajatorul, din care un exemplar va fi înaintat Casei de Economii şi Consemnaţiuni;
    - un exemplar va rămâne la angajator.
    2. Anexa nr. 3b) se întocmeşte în doua exemplare de către angajator, din care:
    - un exemplar se transmite agenţiei pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti;
    - un exemplar va rămâne la angajator.


    Anexa 4

    --------
    la normele metodologice
    -----------------------
        Angajator ........................................
        Adresa ............................................
        Telefon ............................................
        Codul fiscal ....................................
                     AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
                   A JUDEŢULUI ................/MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca pentru ................/(denumirea angajatorului) a fost aprobat programul de restructurare conform ...................*) din data de ................; restructurarea a fost aprobată prin ..............**).
        Angajatorul:
        - se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999;
        - are o structura a acţionariatului conform ..........***);
        - se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
        Numărul salariaţilor la data întocmirii programului de restructurare, respectiv la data emiterii actului administrativ de aprobare a restructurării ................. persoane.
        Numărul salariaţilor la data disponibilizarii ............. persoane.
        Numărul total al personalului disponibilizat prin concediere colectivă, în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 ................ persoane****).
                     Conducătorul unităţii,
                    .........................

    -------------
    *) Se specifică actul de aprobare conform art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 şi se anexează în copie.
    **) Se specifică actul administrativ prin care s-a aprobat restructurarea unităţilor bugetare sau extrabugetare, conform art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
    ***) Se specifică încadrarea angajatorului la pct. 1 sau 2 din cap. II - secţiunea I din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
    ****) Se va completa numărul personalului care urmează a fi disponibilizat conform art. 5 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (2) şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.


    Anexa 5

    --------
    la normele metodologice
    -----------------------
        Angajator ...................
        Adresa ......................
        Telefon .....................
        Codul fiscal ................
                   AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
               A JUDEŢULUI ...................../MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca pentru ............../(denumirea angajatorului) a fost aprobată reorganizarea conform hotărârii judecătorului-sindic, rămasă definitivă şi executorie*), nr. ......... din data de ............. .
        Angajatorul se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
        Numărul salariaţilor la data întocmirii planului de reorganizare .................. persoane.
        Numărul salariaţilor la data disponibilizarii ............. persoane.
        Numărul total al personalului disponibilizat prin concediere colectivă, în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 ............... persoane.
                    Conducătorul unităţii,
                  .........................


    Anexa 6

    ---------
    la normele metodologice
    ------------------------
        Angajator ...................
        Adresa ......................
        Telefon .....................
        Codul fiscal ................
                   AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
              A JUDEŢULUI ..................../MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca pentru ............./(denumirea angajatorului) a fost aprobată închiderea operaţională parţială/totală a activităţii conform hotărârii adunării generale a acţionarilor/consiliului de administraţie/ordinului ministrului*) nr. .......... din data de ............ .
        Angajatorul se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
        Numărul salariaţilor la data închiderii operaţionale a activităţii .................. persoane.
        Numărul total al personalului disponibilizat prin concediere colectivă, în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 ............... persoane.
    ----------------
        *) Se anexează în copie.
                   Conducătorul unităţii,
                 ..........................


    Anexa 7

    --------
    la normele metodologice
    -------------------------
    Angajator ..............
    Adresa ..................
    Telefon .................
    Codul fiscal ............
                  AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
             A JUDEŢULUI ...................../MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca pentru ............./(denumirea angajatorului) a fost aprobată fuziunea/divizarea prin încheierea judecătorului-delegat, rămasă definitivă,*) nr. .......... din data de .............. .
        Angajatorul se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
        Numărul salariaţilor la data fuziunii/divizării ............... persoane.
        Numărul total al personalului disponibilizat prin concediere colectivă în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 ............... persoane.
                     Conducătorul unităţii,
                    .........................


    Anexa 8

    -------
    la normele metodologice
    -----------------------
        Angajator ................
        Adresa ...................
        Telefon ..................
        Codul fiscal .............
                   AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
            A JUDEŢULUI ........................./MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca pentru ............/(denumirea angajatorului) s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare/s-a întocmit raportul final privind rezultatele ofertei publice de vânzare/s-a întocmit raportul de confirmare a tranzacţiei pe piaţa de capital*) nr. ........ din data de ........... .
        Angajatorul se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
        Numărul salariaţilor la data semnării contractului de vânzare-cumpărare/întocmirii raportului final/întocmirii raportului de confirmare a tranzacţiei .................. persoane.
        Numărul total al personalului disponibilizat prin concediere colectivă, prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare, în prospectul ofertei publice de vânzare de valori mobiliare sau în documentul de oferta ........... persoane.
                        Conducătorul unităţii,
                       ........................


    Anexa 9

    -------
    la normele metodologice
    -----------------------
        Angajator ........................................
        Adresa ............................................
        Telefon ............................................
        Codul fiscal ....................................
                   AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
              A JUDEŢULUI ......................./MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        Prin prezenta va comunicăm ca pentru .................../(denumirea angajatorului) a fost aprobată dizolvarea/lichidarea/falimentul conform**) ............... nr. .......... din data de ............. .
        Angajatorul se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
        Numărul personalului disponibilizat .................. persoane.
        Numărul salariaţilor mentinuti în activitate pentru finalizarea contractelor în derulare ............... persoane.
    ------------------
        *) Se anexează în copie.
        **) Se specifică actul de aprobare a dizolvării/lichidării/falimentului şi se anexează în copie.
                     Conducătorul unităţii,
                    ........................


    Anexa 10

    --------
    la normele metodologice
    -----------------------
    PROPUNERE DE AFACERE
    pentru dezvoltarea/asocierea în vederea dezvoltării unei societăţi comerciale
    A. Date de identificare a societăţii comerciale
    1. Denumirea firmei ...............................................
    2. Numărul şi data înregistrării la registrul comerţului
    ...................................................................
    3. Forma juridică de constituire ..................................
    4. Activitatea principala .........................................
    5. Natura capitalului (de stat, privat, străin, mixt) .............
    6. Asociaţi, acţionari principali .................................
    ----------------------------------------------------------------------------
    | Numele | | Seria şi numărul | |
    | şi prenumele | Adresa | buletinului/cărţii | Eliberat de |
    | | | de identitate | |
    |------------------|--------------|-----------------------|----------------|
    | | | | |
    |------------------|--------------|-----------------------|----------------|
    | | | | |
    |------------------|--------------|-----------------------|----------------|
    | | | | |
    |------------------|--------------|-----------------------|----------------|
    | | | | |
    |------------------|--------------|-----------------------|----------------|
    | | | | |
    |--------------------------------------------------------------------------|

    B. Date despre activitatea societăţii comerciale
    1. Capitalul social ............................... lei
    2. Numărul total al salariaţilor ............. persoane
    3. Cifra de afaceri .............................. lei
    4. Produsele/serviciile (volumul fizic sau valoric al activităţii)
    ................................................................
    C. Descrierea proiectului pentru care se solicita achitarea într-o singura transa a plăţilor compensatorii conform art. 34 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999
    1. Produsele/serviciile (creşterea volumului fizic sau valoric al activităţii) ........................................................
    2. Produse/servicii noi (volum fizic sau valoric)
    3. Resursele materiale necesare pentru dezvoltarea activităţii
    3.1. Valoarea investiţiei propuse a se realiza:
    ----------------------------------------------------------------------------
    | Obiectul investiţiei | Constructor/ | Valoarea estimată | |
    | (construcţii, maşini | Furnizor | (pe bază de | Termen de|
    | şi utilaje) | | deviz/oferta furnizor)| realizare|
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | TOTAL: | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|

    3.2. Materii prime şi materiale
    ----------------------------------------------------------------------------
    | Denumirea materiilor | Sursa | Cantităţile necesare | |
    | prime/materialelor | de | pentru programul de | Valoarea |
    | | aprovizionare| producţie pe un an | totală |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|
    | TOTAL: | | | |
    |------------------------|--------------|-----------------------|----------|

    4. Suma totală necesară pentru dezvoltarea/asocierea în vederea dezvoltării societăţii comerciale ................... lei.
    Subsemnatul ............................ ma oblig ca în termen de 90 de zile de la data încasării sumei sa fac dovada*) utilizării acesteia conform propunerii de afacere.
    ---------------
    *) Acte doveditoare privind achiziţionarea de bunuri mobile sau imobile ori majorarea capitalului social.
    Semnătura
    ................


    Anexa 11

    --------
    la normele metodologice
    -----------------------
    ANGAJAMENT
    Subsemnatul ................, domiciliat în localitatea ..............., str. .......... nr. ........., bl. ......., et. ....., sectorul/judeţul ......., posesor al buletinului/cărţii de identitate seria ............ nr. ....., eliberat/a de .................. la data de ................, codul numeric personal ............................, titular al contului curent personal special nr. ................, deschis la unitatea C.E.C. .........................., cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, ma angajez ca suma de ........ lei sa o utilizez în baza prevederilor art. 34 sau 35 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 în scopul*) ..................... .
    Ma oblig ca în termen de 90 de zile de la data la care C.E.C. imi va elibera suma de bani solicitată sa prezint agenţiei pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, copii de pe actele doveditoare**), din care să rezulte utilizarea sumei în scopul de mai sus.
    ---------------
    *) Se va trece una din situaţiile:
    1. constituirea unei asociaţii familiale;
    2. desfăşurarea unei activităţi comerciale pe cont propriu;
    3. achiziţionarea sau asocierea în vederea achiziţionării de inventar agricol;
    4. cumpărarea de acţiuni, titluri de participare la fonduri mutuale, titluri de stat şi alte produse monetare calificate pentru tranzactionare de către Comisia Naţionala a Valorilor Imobiliare.
    **) Acte doveditoare:
    1. autorizaţie de funcţionare a asociaţiei familiale;
    2. autorizaţie pentru desfăşurarea unei activităţi pe cont propriu;
    3. acte prin care se dovedeşte achiziţionarea de inventar agricol, cumpărarea de acţiuni, titluri de participaţie la fonduri mutuale, titluri de stat şi de produse monetare calificate pentru tranzactionare de către Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare.
    Semnătura beneficiarului,
    ............................
    Data .................
    Dat în faţa noastră,
    Reprezentantul agenţiei pentru ocupare şi formare profesională ...........
    Numele şi prenumele ..............................
    Semnătura .......................


    Anexa 12

    --------
    la normele metodologice
    -----------------------
    PROPUNERE DE AFACERE
    pentru înfiinţarea sau asocierea în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale
    1. Beneficiarul plăţilor compensatorii
    Numele şi prenumele ...................................
    Adresa ...............................................
    Buletinul/cartea de identitate seria ....... nr. ............, eliberat de ..........., la data ........, codul numeric personal ..............
    2. Asociaţii în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale
    ----------------------------------------------------------------------------
    | Nr. | Numele şi | | Seria şi numărul | |
    | crt.| prenumele | Adresa | buletinului/cărţii | Eliberat de|
    | | | | de identitate | |
    |-----|---------------|-----------------|---------------------|------------|
    | | | | | |
    |-----|---------------|-----------------|---------------------|------------|
    | | | | | |
    |-----|---------------|-----------------|---------------------|------------|

    3. Descrierea proiectului pentru care beneficiarul solicita achitarea plăţilor compensatorii conform art. 35 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999
    3.1. Tipul de activitate al noii societăţi comerciale: producţie/servicii/comerţ/turism/alte activităţi ......................
    ........................................................................
    3.2. Nominalizarea produselor sau serviciilor pe care le va executa sau presta noua societate şi volumul fizic sau valoric anual estimat
    .......................................................................
    .......................................................................
    ..................................................................... .
    3.3. Necesarul de resurse materiale pentru începerea activităţii:
    a) investiţii
    ----------------------------------------------------------------------------
    |Investiţii (construcţii, maşini, utilaje) | Valoare estimată | Termen de|
    | | | realizare|
    |------------------------------------------|--------------------|----------|
    | TOTAL: | | |
    |------------------------------------------|--------------------|----------|

    b) materii prime şi materiale
    ----------------------------------------------------------------------------
    | Denumirea materiilor prime şi a materialelor | Valoarea estimată |
    |---------------------------------------------------|----------------------|
    | TOTAL: | |
    ----------------------------------------------------------------------------

    4. Cheltuieli pentru înfiinţarea societăţii comerciale ............. lei
    5. Total sume necesare pentru înfiinţarea societăţii .............. lei, din care:
    - contribuţia personală ...................... lei;
    - contribuţia asociaţilor ..................... lei.
    Subsemnatul .................. ma oblig ca în termen de 90 de zile de la data încasării sumei sa dovedesc utilizarea acesteia conform propunerii de afacere*).
    -------------
    *) Dovada se face cu:
    - copia de pe certificatul de înmatriculare şi de pe statutul societăţii comerciale înfiinţate;
    - codul fiscal al societăţii comerciale.
    Beneficiar de plati compensatorii,
    .....................................


    Anexa 13

    -------
    la normele metodologice
    -----------------------
    AGENŢIA PENTRU OCUPARE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
    ...........................................
    Denumirea prestatorului de servicii
    ...........................................
                     ADEVERINŢA
        Se adevereşte prin prezenta ca dl/dna ..................... a participat în perioada .................... la serviciile de preconcediere .............../(denumirea serviciilor) desfăşurate la sediul agenţiei pentru ocupare şi formare profesională judeţeana/sediul unităţii care a disponibilizat personal/sediul prestatorului de servicii.
        Se eliberează prezenta în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999.
               Conducătorul unităţii,
            ..............................
            (numele şi prenumele, semnătura)


    Anexa 14

    ---------
    la normele metodologice
    -------------------------
    Angajator ...............
    Adresa ..................
    Telefon ..................
    Codul fiscal ............
    Numărul salariaţilor la data disponibilizarii ............
    Numărul salariaţilor disponibilizaţi ....................
    LISTA*)
    cuprinzând persoanele rămase în activitate după încheierea disponibilizarilor potrivit programului de restructurare aprobat prin ............. din data ............ şi plăţile compensatorii care s-ar cuveni acestora
    Salariul mediu net pe unitate realizat în luna anterioară disponibilizarii ........................ lei.
    ----------------------------------------------------------------------------
    | | Numele | Codul | | Vechimea | Plata compensatorie care |
    | | şi |numeric | | în munca | s-ar fi cuvenit, inclusiv |
    | | prenu- |personal| | la data | salariul suplimentar |
    |Nr. | mele |sau data|Domiciliul | ultimei | dacă este cazul**) |
    |crt.| |şi locul| stabil |disponibi-|----------------------------|
    | | |naşterii| |lizarii | Numărul de salarii, | Suma |
    | | | | |prin con- |conform vechimii în |totală|
    | | | | |cediere |munca, inclusiv sala-| |
    | | | | |colectivă |riul suplimentar | |
    |----|--------|--------|-----------|----------|---------------------|------|
    | 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
    |----|--------|--------|-----------|----------|---------------------|------|
    | | | | | | | |
    |----|--------|--------|-----------|----------|---------------------|------|
    | | | | | | | |
    |----|--------|--------|-----------|----------|---------------------|------|
                Conducătorul unităţii,
                ......................
              Şeful compartimentului economic,
              ................................
              Reprezentanţii salariaţilor,
              ............................

    -------------------
    *) Se depune numai în cazul în care la data solicitării creditului se cunoaşte lista cuprinzând personalul menţinut în activitate după încheierea disponibilizarilor.
    Dacă la data solicitării creditului nu se cunoaşte lista cuprinzând personalul menţinut în activitate, se va adresa agenţiei pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, o cerere care va conţine şi fundamentarea limitei în cadrul căreia poate fi acordat creditul conform prevederilor art. 52 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999, după cum urmează:
    - numărul salariaţilor mentinuti în activitate ............. persoane;
    - cuantumul plăţilor compensatorii medii ce revin pe un salariat disponibilizat până la data acordării creditului ................ lei;
    - suma plăţilor compensatorii care s-ar cuveni personalului menţinut în activitate .................. lei.
    **) Se va completa de către agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti.


    Anexa 15

    --------
    la normele metodologice


    Anexa 16

    la normele metodologice
    ------------------