DECIZIE nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 22 decembrie 2012



    Petre Lăzăroiu - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Riza în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 824D/2012.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza este în stare de judecată.
    Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 5 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată de Ştefan Riza cu ocazia soluţionării unei cereri de recuzare.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura de soluţionare a incidentului recuzării fără participarea obligatorie a persoanei care a formulat cererea de recuzare, aceasta fiind ascultată doar atunci când se găseşte necesar, încalcă egalitatea în faţa legii legii şi a autorităţilor publice, dreptul la un proces echitabil, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
    Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 241/2004, nr. 290/2005, nr. 565/2006, nr. 1.211/2007, nr. 145/2008 şi nr. 1.044/2009, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere."
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 16 şi 21 din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, statuând că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), art. 127 şi 129, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată şi cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Astfel, procedura de soluţionare a cererilor de recuzare făcând parte integrantă din procedura de judecată, reglementarea acesteia este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale.
    Tot cu acel prilej, Curtea a mai reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face "de îndată", iar părţile sunt ascultate numai "dacă se găseşte necesar", în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată.
    În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală în raport cu art. 16 şi 21 din Constituţie, Curtea a constatat că acestea nu pot fi reţinute, deoarece dispoziţiile de lege criticate, referitoare la procedura recuzării în materie penală, nu instituie privilegii sau discriminări pentru părţile cărora li se aplică, iar încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
    În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 565 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, şi Decizia nr. 145 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 14 martie 2008.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Riza în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.
    PREŞEDINTE,
    PETRE LĂZĂROIU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică
    _______