CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 2 decembrie 1864
AL PRINCIPATELOR UNITE ROMÂNE
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL din 2 decembrie 1864



    ALECSANDRU IOAN I
    Cu mila lui Dumnedeu şi vointia naţionale
    Domnu Principateloru-Unite-Române.
    LA TOTI DE FATIA ŞI VIITORI SANETATE.
    Vedendu raportulu Ministrului Nostru Secretaru de Statu la Departamentul Justiţiei, Cultelor şi Instructiunei publice cu No. 54,042, prin care Ne supune la confirmare proiectului de codice de procedura criminale;
    Vedendu incheerea Consiliului Ministriloru;
    Ascultandu opiniunea Consiliului nostru de Statu;
    În puterea Statutului de la 2/14 Iuliu;
    Am sanctionatu şi sanctionamu, am promulgatu şi promulgamu ce urmeza:
    CODICE
    DE PROCEDURA CRIMINALE
    Dispositiuni preliminarie

    Articolul 1

    Veri ce infractiune a legii penali da nascere la o actiune publică, şi poate produce şi o actiune privată.


    Articolul 2

    Actiunea publică are de obiectul pedepsirea fapteloru cari vetema ordinea sociale; ea este a societatii.


    Articolul 3

    Actiunea privată are de obiectul repararea dauneloru causate prin vre-o infractiune a legii penali; ea este a celoru cari au suferitu acele daune.


    Articolul 4

    Actiunea pentru aplicarea pedepseloru se essercita de funcţionarii publici caroru este incredintata prin lege. Actiunea pentru reparare de daune, causate prin vre-o infractiune a legii penali, se poate urmări de cei cari au suferitu acele daune sau de representatorii loru.


    Articolul 5

    Actiunea cea publică se intenta sau în urma unei denuntiari, sau în urma unei plangeri, sau din propria iniţiativa a functionarului competente a o intenta. Denuntiare se numesce incunosciintarea facuta, către functionarulu insarcinatu cu ministeriulu publicu, de unu altu functionaru competente, sau de ver-care particularu, despre vre-o calcare a legii penali. Plangerea nu poate procede de cat de la persona care, directe sau indirecte, a suferitu o vetemare în urmarea unei infractiuni. Ea poate fi adresata, sau la ministeriulu publicu, sau la judecatoriulu de instructiune.


    Articolul 6

    Celu ce aduce o plangere nu va pute ave calitate de parte litigante în procesului nascutu din acea plangere, de catu dacă va declara formale ca se constitue parte civile, sau dacă, în lipsa de asemene declarare, va fi facutu o cerere de daune interese.


    Articolul 7

    Celu cadutu sub o actiune publică, se numesce: Inculpatu, pe catu timpul nu i s-a trimisu de catu o chiamare d-a se infatisa. Prevenitu, din momentulu în care autoritatea competente a luatu în contra sa niscari-va mesuri asicuratore; Acusatu, candu în materie criminali, camera de acusatiune a pronuntatu darea în judecata. Condemnatu, după ce, judecandu faptulu, tribunalulu sau curtea pronunţă pedepsa otarita prin lege. Certatu de judecată, celu ce a suferitu candu-va mai-nainte o condemnatiune criminale. Recidivistu, în materia criminale şi corectionale, celu ce, fiindu condemnatu pentru o crima, a comisu, în cei dece ani după implinirea condemnatiunii, o alta crima sau unu delictu. Asemenea şi celu ce, fiindu condemnatu, pentru delictu, la o inchisore mai multu de sese luni, a comisu, în acelasu terminu de dece ani, unu altu delictu.


    Articolul 8

    Actiunea privată (civile) se poate urmări deodata cu cea publică, şi inaintea acelorasi judecatori. Ea se poate intenta şi singura, în parte, inaintea judecatoriloru civili. În casulu acesta, actiunea privată se va suspende, pînă mai antei se va pronuntia definitive asupra actiunii publice, intentate mai înainte sau în cursulu actiunii private, afară de casurile în care legea dispune esprese din contra.


    Articolul 9

    Renuntiarea la o actiune privată nu poate să opresca nici sa suspinda esercitiulu actiunii publice, afară de casurile în cari legea dispune esprese din contra.


    Articolul 10

    Ver-ce actiune ia finitu prin otarirea judecatii în ultima instantia. Asupra unei acţiuni publice, judecata trebuie să pronuntia, prin a sa otarire, sau aquitare, sau absolvire, sau condemnare, însă: Aquitarea, candu se recunosce ca faptulu imputatu nu are fiintia, sau ca inculpatulu nu poate fi respundetoru de acelu faptu; Absolutiunea, candu se recunosce ca faptulu imputabile inculpatului şi a cărui fiintia este constatata, nu cade sub previsiunile nici unui testu de lege. Condemnatiunea, candu şi autorulu, şi fiintia, şi imputabilitatea legale a faptului sînt constatate.


    Articolul 11

    Otarirea absolutoria sau condemnatoria, în materia penale, nu împiedica pe partea vetemata, care n-a luatu conclusiuni în instantia, de a esercita actiunea sa privată, inaintea tribunalului civile competente. Otarirea aquitatoria, inchide părţii civili ori ce drumu de judecată inaintea tribunaleloru civili.


    Articolul 12

    Actiunea publică se stinge prin mortea prevenitului; actiunea privată se poate esercita în contra prevenitului, şi în contra represintantiloru sei.


    Cartea I Despre politia judiciara şi oficiarii de politia cari o esercita


    Capitolul I DESPRE POLITIA JUDICIARA


    Articolul 13

    Politia judiciara urmaresce descoperirea crimeloru, delicteloru şi contraventiuniloru, aduna probele despre dinsele şi da pe faptuitorii loru în judecata tribunaleloru insarcinate cu aplicarea pedepseloru.


    Articolul 14

    Politia judiciara va fi esercitata, sub autoritatea curtiloru de apelu, şi după distinctiunile urmatore:
    I. De comisarii şi sub-comisarii de politia;
    II. De ministeriulu publicu de pre linga tribunalele corectionali sau judetiane.
    III. De oficiarii şi sub-oficiarii de dorobanti şi de gendarmi.
    IV. De judecatorii de instructiune.
    V. De primarii şi de ajutorii loru.
    VI. De sub-prefectii sau ajutorii loru.


    Articolul 15

    Prefectii de judetie şi prefectii de politia voru pute sa faca ei insii sau voru indatora pe oficiarii politiei judiciare, ca fiecare diu ei, după competinta ce are, sa faca tote actele necesarie spre constatarea crimeloru, delicteloru şi contraventiuniloru, şi sa predea pe autorii loru tribunaleloru insarcinate a-i pedepsi, conformiu art. 13 de mai susu.


    Capitolul II DESPRE PRIMARI, AJUTORI DE PRIMARI, DESPRE COMISARI DE POLITIA ŞI SUB-PREFECTI


    Articolul 16

    Comisarii de politia, politaii în oraşele unde nu sînt comisari, iar în comunele, unde lipsescu şi unii şi altii, sub-prefectii şi ajutorii, primarii şi, în lipsa-le, ajutorii loru, voru urmări descoperirea contraventiuniloru politianesci. Ei voru priimi reporturile, denuntiarile şi plangerile atingatore de contraventiunile politianesci. Ei voru face procese verbali, în cari voru areta natura şi circumstantele contraventiuniloru, timpulu şi loculu în cari voru fi fostu comise, probele şi indiciele ce ar veni în greutatea celoru presupusi culpabili.


    Articolul 17

    În comunele despartite în mai multe secţiuni (ocole), comisarii de politia voru îndeplini aceste functiuni în tota intinderea comunei unde sînt stabiliti, fără a distinge dacă contraventiunea s-a facutu în propriulu loru ocolu, sau în altulu din aceeasi comuna. Aceste ocole nu marginescu puterea loru respectiva, ci numai formează circonscriptiunea în care sînt datori a-şi îndeplini functiunile intr-unu modu statornicu şi regulatu.


    Articolul 18

    Candu vre unulu din comisarii de politia ai aceleiasi comune se va afla, pentru legitime cuvinte, impedicatu de a functiona, comisarulu ocolului vecinu este indatoratu a lu suplini, fără sa pota intardia serviciului pentru care va fi cerutu, sub pretestu ca elu n-ar fi celu mai apropiatu, sau ca impiedicarea alegata n-ar fi legitima sau n-ar fi probata.


    Articolul 19

    În comunele unde este unu singuru comisaru de politia, dacă acela se afla impedecatu pentru cuvinte legitime, primarulu comunei sau, în lipsa-i, ajutorulu seu, ilu va suplini pre catu timpul va tine împiedicarea.


    Articolul 20

    Primarii comuneloru, sau, în lipsale, ajutorii loru, voru da tribunalului sau judecatorului politianescu, după localităţi şi împrejurări, conformu celoru prescrise în art. 139, şi urmatorele, tote actele, obiectele şi informarile, în terminu de trei dile celu multu, coprindendu-se în acestu terminu şi diua în care au facutu cercetarea.


    Capitolul III DESPRE MINISTERIULU PUBLICU DE LINGA TRIBUNALE

    SECŢIUNEA I: Despre competinta ministeriului publicu intru catu se atinge de politia judiciara

    Articolul 21

    Procurorii tribunaleloru corectionali şi, în localităţile unde asemenea tribunale nu sînt, procurorii tribunaleloru civili, sînt insarcinati cu descoperirea şi urmarirea tutuloru delicteloru şi crimeloru cari sînt de competinta tribunaleloru loru sau a curtii juratiloru.


    Articolul 22

    Sînt de o potriva competinti pentru functiunile prescrise prin articolulu precedinte, procurorulu locului unde s-a comisu delictulu sau crima, alu locului unde este reşedinţa prevenitului şi alu locului unde prevenitulu se va pute afla.


    Articolul 23

    Aceste functiuni, în casu de crime sau de delicte comise afara din teritoriulu României şi menţionate la art. 4 şi 5, din codicele penale, voru fi indeplinite de procuratorulu de linga tribunalulu de anteia instanţa alu locului unde va resede prevenitulu sau de celu de la loculu unde prevenitulu se va pute afla, sau de alu locului unde se afla cea de pe urma reşedinţa cunoscuta a prevenitului.


    Articolul 24

    Procurorii de linga tribunalele de anteia instanţa şi toţi ceilalti oficiari ai politiei judiciare, voru ave, în esercitiulu functiuniloru loru, dreptulu de a cere nemijlocitu ajutorulu puterii publice.


    Articolul 25

    Procurorulu, la casu de împiedicare, va fi inlocuitu prin substitutulu seu, sau, candu acesta nu s-aru pute, printr-unu judecatoru insarcinatu speciale de presedinte.


    Articolul 26

    Procurorii de linga tribunalele de anteia instanţa voru fi indatorati, îndată ce afla unu delictu, sa dea în scire procurorului generale alu curtii de apelu, şi sa esecute ordinile sale în ceea ce privesce tote lucrarile politiei judiciare, fără ca printr-acesta să se împiedice de a prinde la timpul şi de a constata urmele delictului.


    Articolul 27

    Ei voru ingriji de a se tramite, de a se notifica şi de a se esecuta ordonantele ce voru fi date de judicatorulu de instructiune, după regulele stabilite la capulu (r)despre judecatorii de instructiune.
    SECŢIUNEA II: Modulu de prcedere alu procuroriloru de tribunale în esercitiulu functiuniloru loru


    Articolul 28

    Ori ce autoritate constituita, ori ce functionaru sau oficiaru publicu, care, în esercitiulu functiuniloru sale, ar lua cunoscinta de vre o crima sau delictu, va fi datoru de a informa îndată pe procuratorulu tribunalului în a cărui circonscriptiune se va fi comisu crima sau delictulu, sau pe procuratorulu de linga tribunalulu unde prevenitulu s-ar pute afla, şi de a transmite acestui magistratu tote informarile, procesele verbali şi actele relative la faptulu incriminatu.


    Articolul 29

    Ori cine va fi avutu ocasinue de a cunosce prin sine insusi vre unu atentatu, fie în contra sicurantei publice, fie în contra vietei sau proprietăţii cuiva, de asemenea va fi datoru sa informeze pe procuratorulu locului faptului, sau pe procuratorulu locului unde prevenitulu se va pute afla.


    Articolul 30

    Denuntarile voru fi redactate de denuntatori sau de unu imputeruicitu din parte-le speciale pentru acesta, sau de procuratorulu tribunalului după cererea denuntatoriloru. Ele voru fi totu dauna subscrise de procuratoru pe fiecare foia şi de denuntatori sau de imputernicitii loru. Dacă denuntatorii sau imputernicitii loru nu sciu sau nu voescu sa subscrie, procuratorulu va face menţiune de acesta. Procuratiunea va remane totu dauna alaturata la actulu de denuntare, şi denuntatorulu va fi admisu a scote copia după, actulu seu de denuntare.


    Articolul 31

    În tote casurile de delictu flagrante, dacă faptulu va fi de natura a trage după sine o condemnatiune criminale, procuratorulu tribunalului va merge fără nici o intardiare la faţa locului spre a face procesele verbali necesarie pentru a se constata fiinta şi starea corpului delictului, starea locului şi spre a primi declararile personeloru, cari aru fi fostu faţa, sau cari aru ave informari de datu. Procurorulu va insciinta de mergerea sa pe judecătorului de instructiune, fără cu tote acestea, a fi datoru sa-lu astepte spre a procede.


    Articolul 32

    Procurorulu va pute inca, în casulu articolului precedente, sa chiame la procesului seu verbale pe rude, vecini sau pe omenii casei, pe cari fi va crede în stare sa dea lamuriri asupra faptului, va primi declararile loru pe cari numitii le voru subscrie; declararile priimite în urmarea acestui articolu şi a articolului precedente, voru fi subscrise de părţi, iar nesciindu sau nevoindu a le subscrie, se va face menţiune de acesta.


    Articolul 33

    Procurorulu va pute opri pe ori cine de a esi din casa, sau de a se departa de la loculu unde se face cercetarea, pînă după incheerea procesului seu verbale. Contravenitorii se voru pune la arestu, dacă se voru pute prinde. Acesta pedepsa va fi pronunţată de judecătorului de instructiune, în urma conclusiuniloru procuratorului şi după ce contravenitorulu va fi fostu citatu; iar dacă acesta nu se va infatisa, pedepsa sa va pronunţă şi în lipsa lui, fără nici o alta formalitate sau terminu şi fără opositiune nici apelu. Pedepsa nu va pute trece peste dece dile de inchisore şi una suta lei amenda.


    Articolul 34

    Procurorulu va pune mana pe arme şi pe ori ce altu lucru va pare ca a servitu sau a fostu destinatu la comiterea crimei sau a delictului, precumu şi pe ori ce va pare unu productu alu acelui faptu, cu unu cuventu pe tote cate ar pute servi spre descoperirea adeverului; elu va interpela pe prevenitu să se esplice asupra lucruriloru luate cari i-se voru areta, va incheia despre tote unu procesu verbale care se va subscrie de prevenitu, iar nevoindu sau nesciindu a-lu subscie, se va face menţiune de acesta.


    Articolul 35

    Dacă crima sau delictulu este de asa natura incatu să fie de credutu ca s-aru pute face probe din niscari-va chartii sau alte lucruri ce se afla în posesiunea prevenitului, procuratorulu sa va transporta îndată în locuinta lui, spre a face perquisitiunea obiecteloru ce i s-ar pare ca ar pute se ajute la darea pe faţa a adeverului.


    Articolul 36

    Dacă se afla în domiciliulu prevenitului ce va chartii sau obiecte, cari ar pute servi ca proba în greutatea sau spre usurarea lui, procuratorulu va face procesu verbale de dinsele, şi va pune mana pe ele.


    Articolul 37

    Obiectele luate de procuratoru voru fi incuiate sau inveluite ori numai închise după natura loru, etiquetate şi sigilate cu sigiliulu seu.


    Articolul 38

    Operaţiunile prescrise prin articolele de mai susu, se voru face în presenta prevenitului, dacă va fi arestatu, sau, dacă elu insusi nu va voi sau nu va pute sa asiste, în presinta unui alu seu imputernicitu. Obiectele i se voru presinta spre a le recunosce şi a le insemna cu mana sa, dacă ar cere trebuinta, şi la casu de nesciinta sau refusu din parte-i, se va face menţiune de acesta în procesului verbale.


    Articolul 39

    Procurorulu tribunalului, la casu de flagrante delictu, şi candu faptulu va fi de natura a trage după sine o pedepsa criminale, va pune la oprela pe prevenitii presenti în contra caroru ar fi indicie grave. Dacă prevenitulu nu este presinte, procurorulu va da o ordonanţa spre a-lu indatora să se infatisede; acesta ordonanţa se numesce mandatu de aducere. Denuntarea singura nu constitue o presumtiune indestula spre a motiva darea acestei ordonante în contra unui individu ce are domiciliu. Procurorulu va procede chiaru în acea şi la interogarea, prevenitului adusu inaintea sa.


    Articolul 40

    Flagrante delictu se numesce delictulu ce se comite acumu, sau care de curendu se comise. Se va socoti asemenea flagrante delictu casulu candu prevenitulu este urmaritu prin strigatulu publicu, şi casulu candu se gasescu asupra lui lucruri, arme, instrumente sau chartii, cari dau prepusu ca elu este atoru sau complice, indestulu numai ca acestea să se fi petrecutu aproape de loculu şi de timpulu comiterii delictului.


    Articolul 41

    Procesele verbali ce va face procurorulu, în virtutea articoleloru precedenti, voru fi redactate în fiinta şi cu subsemnătura comisarului de politia, alu comunei unde s-a comisu crima sau delictulu, sau a sub-prefectului ori a adjunctului seu, sau a primarului ori a adjutorului seu, sau a doui cetatiani dolmiciliati în aceeasi comuna. Va pute cu tote aceste procurorulu sa faca procesele verbali fără asistenţa de marturi, candu nu va fi putinta sa şi-i procure îndată. Fia care foia a procesului verbale va fi subscrisa de procuratoru şi de persoanele cari voru fi asistatu la facerea lui; la casu de nevointa sau neputinta din parte-le de a subscrie se va face menţiune de acesta în procesului verbale.


    Articolul 42

    Procurorulu, cerendu trebuinta, va lua împreună cu densnlu una sau done persoane, presupuse, prin artea sau profesiunea loru, capabili de a apretia natura şi circumstantele crimei sau delictului.


    Articolul 43

    În casu de vre o morte violente sau de vre o morte a carii causa e necunoscuta sau banuita, procurorulu va cere asistenţa unui sau doui medici sau chirurgi, cari voru face reportu despre causele mortii şi despre starea cadaverului. Persoanele chiamate în casulu acestui articolu şi alu articolului precedente, voru face, inaintea procuratorului, juramentu de a rosti aretarile şi parerile ce ar ave, pe a loru onore şi consciinta.


    Articolul 44

    Procurorulu va transmite fără intardiare judecatorului de instructiune procesele verbali, actele, chartiile, şi instrumentele facute sau luate în urmarea articoleloru precedenti, pentru ca să se poate procede după cumu se va areta la capulu (r)despre judecatorii de instructiune, şi, în terminulu acesta, prevenitulu va remane sub mana judecatii supusu mandatului de aducere.


    Articolul 45

    Afara de casulu aretatu în art. 31, procurorulu, infomatu, sau printr-o denuntiare, sau prin ori care altu modu, ca s-a comisu în circonscriptiunea sa vre o crima sau delictu, sau ca vre o persona prevenita de vre o crima sau delictu se afla în circonscriptiunea sa, va fi datoru a cere de la judecătorului de instructiune ca sa ordone cercetarile cuvenite, şi chiar ca să se transporte la faţa locului, de este trebuinta pentru a face acolo procesele verbali necesarie precumu se va areta la capulu (r)despre judecatorii de instructiune.


    Capitolul IV DESPRE OFICIARII DE POLITIA, AUSILIARI AI PROCURATORULUI


    Articolul 46

    Sub-prefectii şi ajutorii loru, primarii şi ajutorii loru, comisarii de politia, şi politaii, oficiarii şi sub-oficiarii de dorobanti şi de gendarmi, voru primi denuntarile crimeloru şi delicteloru comise în locurile unde-şi esercita functiunile loru obicinuitu. Ei voru cauta sa descopere crimele şi delictele comise în circumscriptiunea loru, voru face procese verbali spre a constata natura, circumstantele, timpulu, loculu delictului, precumu şi probele şi indiciele ce voru fi pututu aduna.


    Articolul 47

    În casu de flagrante delictu, ei voru face procesele verbali, voru primi declararile marturiloru, voru face visitele şi alte acte cari, în aratatulu casu, sînt de competinta procuratorului, tote aceste, după formele şi regulele intocmite la capulu (r)despre ministerulu publicu.


    Articolul 48

    Primarii şi ajutorii loru voru primi asemenea denuntiarile şi voru vace actele enumerate în articolulu precedente conformandu-se acelorasi regule.


    Articolul 49

    Candu, pentru indeplinirea functiuniloru mai susu aretate, se voru presenta şi oficiarii enumerati în articolele precedinti şi procuratorulu, acesta va fi competente a face actele atribuite politiei judiciare; dacă oficiarii susu numiti îi voru fi apucatu înainte, procuratorulu, va pute sau să urmeze procedura elu insusi, sau sa autorisede pe oficiarulu care o va fi inceputu ca sa o urmeze.


    Articolul 50

    Procuratorulu, aflandu-se în esercitarea ministeriului seu prescrisu prin art. 31, va pute dacă va judica folositoru şi necesaru, sa insarcineze pe unulu din oficiarii politiei ausiliarie a face o parte din actele de competinta sa.


    Articolul 51

    Oficiarii de politia ausiliaria, voru tramite fără intardiare denuntiarile, procesele verbali şi alte acte facute de densii în casurile de competinta loru, la procuratoru, carc va fi datoru a esamina îndată procedurele şi a le transmite la judecătorului de instructiune împreună cu requisitiunile ce va judeca de cuviinta a face.


    Articolul 52

    În casurile de denuntare de alte crime sau delicte de catu cele ce sînt insarcinati a constata ei insii d-a dreptulu, oficiarii de politia judiciaria, voru transmite şi ei la procuratoru denuntiarile ce li se voru fi facutu, şi proctuatorulu le va da judecatorului de instructiune împreună cu requisitoriulu seu.


    Capitolul V DESPRE JUDECATORII DE INSTRUNCTIUNE

    SECŢIUNEA I: Judecătorului de instructiune

    Articolul 53

    Unulu dintre judecatorii tribunalului sau suplentulu va fi numitu prin decretu Domnescu ca sa faca şi functiune de judecatoru de instructiune. Va pute să se numesea mai mulţi judecatori de instructiune acolo unde trebuinta serviciului va cere.


    Articolul 54

    Judecatorii de instructiune voru fi supuşi la priveghezea procurorului generale alu curtii de apelu, intru catu se atinge de functiunile loru de politia judiciara.


    Articolul 55

    Dacă judecătorului de instructiune lipsesce, sau se afla bolnavu ori impedicatu de vre o alta causa, elu va fi suplinitu de către unulu din judecatorii sau de suplentulu tribunalului pe care-lu va insarcina preşedintele.
    SECŢIUNEA II: Functiunile judecatorului de instructiune
    PRIMA DISTINCTIUNE
    Despre casurile de flagrante delictu


    Articolul 56

    Judecătorului de instructiune, în tote casurile de flagrante delictu, poate face d-a dreptulu şi prin sine insusi, tote actele atribuite procurorului, conformandu-se reguleloru intocmite la capu III. Judecătorului de instructiune poate să cera aflarea. de faţa a procurorului, fără însă să se aduca dintr-acesta vre o intardiare lucrariloru prescrise în disulu capu.


    Articolul 57

    Candu flagrantele delictu va fi fostu constatatu, şi procurorulu va transmite actele la judecătorului de instructiune, acesta va fi datoru sa esamine fără intardiare procedura. Elu poate să refaca tote actele, sau acele din acte cari nu s-aru pare complete ori regulate.
    A DOUA DISTINCTIUNE
    Despre Instructiune

    § I Dispositiuni generali


    Articolul 58

    Afara de casurile de flagrante delictu, judecătorului instructoru nu va procede la nici o instructiune sau urmărire, mai-nainte de a comunică, procurorului procedura ce are să urmeze. Procurorulu va pute sa şi cera acesta comunicare la veri ce epoca cu indatorire însă de a intorce actele în doue deci şi patru ore. Cu tote aceste judecătorului de instructiune va da, dacă va cere trebuinta, mandatu de aducere şi chiar mandatu de depunere fără se astepte conclusiunile procurorului.


    Articolul 59

    Candu judecătorului de instructiune se va transporta în faţa locului, elu va fi totu dauna insotitu de procuroru şi de unu scriitoru alu tribunalului.

    § II Despre plangeri


    Articolul 60

    Ori cine se va socoti vetematu prin vre o crima sau delictu, va pute aduce plangere şi a se constitui partea civile, la judecătorului de instructiune, sau alu locului unde s-a petrecutu faptulu sau alu locului resedintei prevenitului, sau alu locului unde acesta s-ar pute afla.


    Articolul 61

    Plangerile adresate către procuroru, voru fi transmise de dinsulu la judecătorului de instructiune, împreună cu requisitoriulu seu; cele adresate către oficiarii ausiliari de politia, voru fi tramise de acestia la procuroru care le va transmite judecatorului de instructiune iarasi cu requisitorulu seu. În materiele corectionali, partea cea vetemata va pute să se adreseze d-a dreptulu la tribunalu în forma ce se va areta mai josu.


    Articolul 62

    Dispositiunile art. 30 relative la denuntiari se voru aplica şi la plangeri.


    Articolul 63

    Celu ce aducendu o plangere voesce a se constitui parte civile, poate face declararea sau cererea prescrisa prin art. 6, sau în chiar actulu seu de plangere, sau prin actu posterioru. Elu va pute să se lapede de calitatea de parte civile în doue-deci şi patru ore din momentulu cînd s-a constituitu în acea calitate. În acestu casu elu va fi scutitu de cheltuelele procesului din momentulu lapedarii sale, dar nu va fi scutitu de daune interese către prevenitu, dacă se va cade.


    Articolul 64

    Cei ce făcut plangere se voru pute constitui parte civile ori cînd, pînă în momentulu incheierii desbateriloru; dar în nici unu casu lapedarea loru în urma sentintei nu poate fi valabile, chiar şi de va fi fostu facuta în terminu de doue-deci şi patru ore de la a loru constituire ca parte civile.


    Articolul 65

    Partea civile care nu va locui în ocolulu comunale, unde se face instructiunea va fi datore sa alega acolo unu domiciliu printr-unu actu depusu la grefa tribunalului. Nealegendu domiciliu, ea nu va pute opune la actele, cari după lege voru fi trebuitu a-i fi notificate, neindeplinirea formalitatii de notificare.


    Articolul 66

    În casu candu judecătorului de instructiune, către care s-a adusu plangerea, n-aru fi alu locului unde s-a petrecutu faptulu, nici alu lucului resedintei prevenitului, nici alu locului unde prevenitulu se va pute afla, elu va tramite plangerea la judecătorului de instructiune competinte.


    Articolul 67

    Judecătorului de instructiune competinte va ordina ca plangerea sa fia comunicata procurorului, pentru ca acesta sa pota face requisitiunile ce va socoti.

    § III Despre ascultarea marturiloru


    Articolul 68

    Judecătorului de instructiune va cita inaintea sa persoanele ce voru fi fostu aretate sau prin denuntare, sau prin plangere, sau de către procuroru, sau ori cum altu felu, ca avend cunoscinta despre crime sau delictu sau despre circonstantele sale.


    Articolul 69

    Marturii voru fi chiamati prin aprodu, sau prin vre unu altu aginte alu puterii publice, după cererea procuratorului.


    Articolul 70

    Depositiunile se voru lua de judecătorului de instructiune, asistatu de scriitoru, dela fie care marturu în parte şi în nefiinta prevenitului.


    Articolul 71

    Mai-nainte de a fi ascultati, marturii voru infatisa citaţiunea prin care au fostu chiamati, şi se va face menţiune de acesta în procesului verbale.


    Articolul 72

    Marturii voru face juramentu de a spune totu adeverulu, nimicu altu de catu adeverulu. Judecătorului de instructinue îi va intreba mai inteiu de numele, prenumele, etatea, starea, profesiunea, locuinta loru, precum şi dacă sînt servitori, consangeni ori afini (cuscri) ai partiloru şi în ce gradu; se va face menţiune de aceste intrebari şi de respunsurile marturiloru.


    Articolul 73

    Dipositinuile voru fi subscise de judecatoru, de scriitoru şi de marturu, după ce i-sa voru fi cititu şi acesta va fi declaratu ca staruesce intr-insele; dacă marturulu nu voesce sau nu poate a subscrie, se va face mentinue de acesta. Fie care pagina a dosariului de instructiune va fi subscrisa de judecatoru şi de scriitoru.


    Articolul 74

    Neindeplinirea formalitatiloru prescrise prin cele trei articole precedenti, supune pe judecatoru la actiune recursoria civile din partea celui vetematu, şi, în tote casurile, elu va fi condemnatu la o amenda de una suta lei.


    Articolul 75

    Ori ce adaosu de scriptura între randuri sau cu semnu de tramitere, ori ce stersatura sau rasatura, va trebui să fie aprobata şi subscrisa de judecătorului de instructiune, de scriitoru şi de marturu; la din contra urmare, se voru aplica pedepsele aretate în articolulu precedente; scripturile între randuri sau cu semnu de tramitere, răsăturile şi stersatuirile neaprobate se vor socoti ca şi cum n-aru fi de locu.


    Articolul 76

    Copiii de ambe secsele, cari nu voru fi implinitu etatea de 16 ani, voru pute fi auditi numai sub forma de declarare şi fără a face juramentu.


    Articolul 77

    Veri ce persona chiamata spre a da marturia va fi datore a se conforma intru tote citaţiunii ce i s-a tramisu. La din contra urmare, ea va pute fi constrinsa la acesta de judecătorului de instructiune printr-o amenda celu multu de doue sute lei, pronuntiata după conclusiunile procuratorului fără nici o alta formalitate, nici terminu şi fără apelu. Judecătorului de instructiune va pute asemenea sa ordone, în contra acelei persoane, constringerea corporale spre a o aduce să-şi dea marturia.


    Articolul 78

    Marturulu care, pentru motivu de nevenire, va fi fostu condemnatu la amenda, şi care, în urma celei de alu douilea citatiuni, va produce inaintea judecatorului de instructiune legitime motive cari l-au impedecatu de a veni, va pute sa fia, după conclusiunile procuratorului, descarcatu de plată amendei.


    Articolul 79

    Judecătorului de instructiune va defige, pentru fie care marturu, la casu de cerere, o indemnitate, pentru transportulu seu şi pentru vetemarea ce i s-a pututu aduce în interese prin lipsa sa de la ale sale.


    Articolul 80

    Candu, prin atestarea unui medicu, sau acolo unde nu este medicu prin veri ce altu modu, se va constata ca marturii sînt în neputinta de a se infatisa după citatinuea ce li sa tramisu, judecătorului de instructiune va merge la locuinta loru, dacă aceea se afla în comuna domiciliului seu. Dacă marturii locuescu afara din acea comuna, judecătorului de instructiune va pute insarcina pe primarulu comunei în care locuescu ca sa primească depositiunile loru. Spre acesta judecătorului de instructiune va tramite primarului note spre a-i face cunoscute faptele asupra caroru marturii voru trebui să depună.


    Articolul 81

    Dacă marturii îşi au reşedinţa afara din judetulu judecatorului de instructiune, acesta va cere de la judecătorului de instructiune alu resedintei loru, ca sa merga la dinsii şi sa primească depositiunile loru. În casu candu marturii nu voru locui în comuna acestui de pe urma judecatoru de instructiune, se va urma procedura aretata în articolulu precedente.


    Articolul 82

    Judecătorului sau primarulu care va fi priimitu depositiunile marturiloru, în urmarea celoru doue articole precedenti, le va tramite închise şi sigilate la judecătorului de instructiune alu tribunalului unde procesului este în cautare.


    Articolul 83

    Dacă marturulu la care se va fi dusu judecătorului în casurile prevedute prin articolele 80 şi 81 precedenti, nu se afla în neputinta de a se infatisa după citaţiunea ce i s-a fostu tramisu judecătorului de instructiune va da unu mandatu de depunere în contra lui şi în contra medicului, sau oficiarului municipale care-i va fi liberatu certificatulu mai susu mentionatu. Pedepsa loru se va pronunţă în asemenea casuri de judecătorului de iustructiune alu locului unde sînt marturii şi după requisitiunea procuratorului conform celoru prescrise prin articolulu 77.

    § IV Despre probele scrise şi despre actele inculpatorie


    Articolul 84

    Judecătorului de instructiune sc va transporta, dacă va fi cerutu, şi va pute să se transporte şi din oficiu, la domiciliulu prevenitului, ca sa faca perquisitiunea chartiiloru, a lucruriloru şi în genere a tutuloru obiecteloru ce se voru judeca de folosu pentru descoperirea adeverului.


    Articolul 85

    Judecătorului de instructiune va pute asemene să se transporte şi în alte locuri unde aru da cu socotela ca s-aru afla ascunse obiectele de cari se vorbesce în articolulu precedente.


    Articolul 86

    Dispositiunile articoleloru 34, 35, 36, 37 şi 38, privitore la luarea obiecteloru a caroru perquisitiune poate fi facuta de ministeriulu publicu în casu de flagrante delictu, se aplică şi la judecătorului de instructiune.


    Articolul 87

    Dacă chartiele sau lucrurile ce ar putea sa fia perquisite se afla afara din judetulu judecatorului de instructiune, acesta va cere de la judecătorului de instructiune alu locului unde acelea s-aru pute gasi, sa proceda la operaţiunile prescrise prin articolele precedenti.


    Capitolul VI DESPRE MANDATELE DE INFATISARE, DE DEPUNERE, DE ADUCERE ŞI DE ARESTARE


    Articolul 88

    Mandatu se numesce ordinea prin care oficiarii de politia, judecătorului de instructiune, ori ministeriulu publicu, în puterea facultatii ce le este data, esprese şi în casuri anume determinate, prin lege, punu o persona în faţa, sub paza, sau sub mana judecatii.


    Articolul 89

    Sînt patru feluri de mandate; mandatu de infatisare, mandatu de aducere, mandatu de depunere şi mandatu de arestare.


    Articolul 90

    Mandatele de infatisare şi de aducere au de scopu s pune, pe celu chiamatu, inaintea judecatii. Mandatulu de aducere se poate esecuta şi prin putere, după formele mai josu aretate.


    Articolul 91

    Mandatulu de arestare are de obiectul inchisorea preventiva a unei persoane după formele mai josu prescrise.


    Articolul 92

    Mandatalu de depunere este ordinea de a se aresta, de urgenta şi pentru scurtu timpul, o persona, care de o cam data nu poate nici a se libera, nici a se aresta după tote formele asiguratore libertatii individuali.


    Articolul 93

    Cînd inculpatulu va fi domiciliatu şi faptulu va fi de natura a trage după sine numai o pedepsa corectionale, judecătorului de instructiune va pute, dacă va judeca de cuviinta, sa nu dea în contra lui de catu unu mandatu de infatisare, remaindu-i facultatea de a pute, după ce l-a intrebatu, sa scambe acelu mandatu în veri care altulu, după imprejurarile ce s-aru desveli. Dacă inculpatulu nu vine la infatisare, judecătorului de instructine va da în contra lui unu mandatu de aducere. Asemenea va da mandatu de aducere în contra ori carii persoane de ori ce qualitate, în casulu candu acea persona aru fi inculpata de unu delictu care trage după sine pedepsa criminale.


    Articolul 94

    Elu poate asemene sa dea mandate de aducere în contra marturiloru, cari refusa de a se infatisa după citaţiunea ce li s-a tramisu, conformn art. 77, şi fără ca acesta sa împiedica de a se condemna marturulu la amenda legiuita prin acelasu articolu.


    Articolul 95

    În casu de mandatu de infatisare, judecătorului va face interogarea îndată: în casu de mandatu de aducere, elu o va face celu mai tardiu în doue-deci şi patru de ore.


    Articolul 96

    După interogatoriu, judecătorului va pute sa dea unu mandatu de depunere. În cursulu instructiunii, elu va pute, după conclusiunile conforme ale procurorelui şi ori care aru fi natura inculparii, sa libereze pe inculpatu de sub oricare mandatu de depunere indatorandulu a se infatisa la tote actele procedurii, precumu şi pentru esecutarea sentintei, îndată ce va fi cerutu. Ordonanţa de liberare nu va pute fi atacata pe calea opositiunii. Judecătorului de instructiune va pute, după ce a auditu pe inculpatu şi pe ministeriulu publicu, sa dea unu mandatu de arestare, după forma mai josu aretata, în casu candu faptulu ar trage după sine pedepsa criminale, sau inchisore corectionale.


    Articolul 97

    Mandatele de infatisare, de aducere şi de depunere, voru fi subscrise de celu ce le va fi datu şi sigilate cu sigiliulu seu. Prevenitulu va fi intr-insele numitu şi desemnatu catu se va pute mai claru.


    Articolul 98

    Acelesi formalitati voru fi observate şi în mandatulu de arestare; însă acestu mandatu va coprinde inca şi enuntiarea faptului pentru care este datu, precum şi citaţiunea legii care califica acelu faptu crima sau delictu.


    Articolul 99

    Mandatele de infatisare, de aducere, de depunere sau de arestare, voru fi notificate prevenitului prin aprodu, sau printr-unu aginte alu puterii publice, care-lu va infatisa prevenitului în originalu şi-i va lasă copia după dinsulu. Mandatulu de arestare va fi infatisatu prevenitului, chiar cînd acesta s-ar afla la oprela, şi i se va lasă copia după dinsulu.


    Articolul 100

    Mandatele de aducere, de infatisare, de depunere şi de arestare, voru fi esecutorie în tota intinderea Statului Romanu. Dacă prevenitulu se afla afara din judetulu oficiarului care va fi datu mandatulu de depunere, sau de arestare, elu va fi condusu inaintea sub-prefectului, sau, în lipsa acestuia, inaintea adjunctului, ori inaintea primarului sau ajutorulu seu ori inaintea comisarului de politia alu locului, şi acela va vida mandatulu, fără a pute opri esecutarea sa.


    Articolul 101

    Prevenitulu care va refusa de a se supune la mandatulu de aducere, sau care, după ce va fi declaratu ca este gata a se supune, va incerca sa scape, va trebui să fie constrinsu. Purtatorulu mandatului de aducere va chiama, de va cere trebuinta, puterea publică a locului celui mai de aproape; ea va fi datore sa merga, după cererea coprinsa în mandatulu de aducere.


    Articolul 102

    Cu tote aceste, dacă, după mai multu de doue dile de la data mandatului de aducere, prevenitulu se va fi gasitu afara din judetulu oficiarului care a datu acestu mandatu, şi la o distanta, de mai multu de doue miriametre de la domiciliulu acelui oficiaru, acelu prevenitu va pute sa nu fie constrinsu de a se supune mandutului, dara atunce procurorulu judeţului, în care se va fi gasitu şi inaintea cărui va fi condusu, va da unu mandatu de depunere în virtutea cărui elu va fi retinutu la inchisore. Mandatulu de aducere va trebui sa fia pe deplinu esecutatu, dacă prevenitulu a fostu gasitu avendu asupra sa lucruri, chartii sau instrumente, cari voru face să se nasca prepusu cumca elu aru fi autoru sau complice alu delictului pentru care este cautatu, ori care ar fi terminulu sau distanta în care aru fi gasitu.


    Articolul 103

    În doue-deci şi patru de ore după esecutarea mandatului de depunere, ministeriulu publicu care-lu va fi datu, în casulu prevedutu la art. precedente, va da în scire şi va transmite procesele verbali ce se voru fi facutu, la oficiarulu care a datu mandatulu de aducere.


    Articolul 104

    Oficiarulu care a datu mandatulu de aducere şi cărui voru fi transmise actele procesului, precumu s-a disu în articolulu precedinte, va comunică tote acestea, totu intr-unu terminu de doue-deci şi patru ore, la judecătorului de instructiune pe linga care functioneza; acestu judecatoru se va conforma cu dispositiunile articolului 87.


    Articolul 105

    Judecătorului de instructiune, care este intratu în cercetare sau d-a dreptulu sau prin tramiterea facuta conformu art. 87, va transmite, sub sigiliu, la judecătorului de instructiune alu locului unde s-a gasitu prevenitulu, actele, notele şi informarile relative la delictu spre a supune pe celu prevenitu la interogatoriu. Tote actele voru fi după acesta, intorse la judecătorului care se afla intratu în cercetare, împreună cu interogatoriulu.


    Articolul 106

    Dacă în cursulu instructiunii, judecătorului ce se afla intratu în cercetare, va da unu mandatu de arestare, elu va pute ordona, prin acelu mandatu, ca prevenitulu să fie transmutatu la arestulu locului unde se face instructiunea. Dacă nu se coprinde în mandatulu de arestare ca să se faca acea transmutare a prevenitului, elu va remane la arestulu judeţului în care se va fi gasitu, pînă ce se va otari de judecătorului de instructiune conformu articoleloru 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135.


    Articolul 107

    Dacă prevenitulu, în contra cărui s-a datu unu mandatu de aducere, nu poate fi gasitu, acelu mandatu va fi infatisatu la sub-prefectulu, primarulu ori la ajutorii loru, sau la comisarulu de politia alu comunei, unde este reşedinţa prevenitului. Numitii voru visa actulu de notificare.


    Articolul 108

    Ori care depositariu alu puterii publice, şi chiar ori ce persoane voru fi datori a pune mana pe prevenitulu surprinsu în flagrante delictu sau în casurile asemenate flagrantelui delictu, şi alu conduce inaintea ministeriului publicu, fără să fie trebuinta de mandatu de aducere.


    Articolul 109

    Asupra infatisarii mandatului de depunere la directorulu inchisorii de către aprodulu sau agintele puterii publice, insarcinatu cu esecutarea acelui mandatu, prevenitulu va fi primitu şi tinutu în casa de oprela. Directorulu inchisorii va da functionarului, insarcinatu a esecuta mandatulu, o adeverinta de primirea prevenitului.


    Articolul 110

    Oficiarulu insarcinatu cu esecutarea mandatului de depunere sau de arestare, va lua cu sine putere indestulu pentru ca sa nu scape prevenitulu. Acea putere o va lua din apropierea locului unde va trebui să se esecute mandatulu de arestare sau de depunere; ea va fi datore sa merga după cererea facuta d-a dreptulu comandantelui, ori superiorului şi coprinsa în mandatu.


    Articolul 111

    Dacă prevenitulu nu poate fi prinsu, mandatulu de arestare va fi notificatu la cea după urma locuinta ce a avutu, şi se va face procesu verbale de perquisitiune. Acestu procesu verbale se va face în presenta celoru doui mai de aproape vecini ai prevenitului, pe cari îi va pute gasi purtatorulu mandatului; ei ilu voru subscrie, sau dacă nu sciu ori nu voru sa subscrie, sa va face menţiune de acesta, precumu şi de interpelarea ce li se va fi facutu pentru a subscrie. Purtatorulu mandatului de arestare va face după aceea să se viseze procesului seu verbale de sub-prefectu ori de adjunctulu seu, sau, lipsindu acestia, de primarulu ori de adjutorulu seu, sau de comisarulu de politia alu locului şi-i va lasă copia după dinsulu. Mandatulu de arestare şi procesului verbale voru fi după aceea date la grefa tribunalului.


    Articolul 112

    Prevenitulu, prinsu în puterea unui mandatu de arestare sau de depunere, va fi condusu fără intardiare la arestulu aretatu în mandatu.


    Articolul 113

    Oficiarulu insarcinatu cu esecutarea mandatului de arestare sau de depunere, va da pe prevenitu în mana directorului inchisorei, care îi va intorce inscrisu de priimire după forma prescrisa la art. 109. Va duce după aceea la grefa tribunalului actele relative la arestare şi va lua o adeverinta de a loru predare. Elu va infatisa atatu inscrisulu de priimire cat şi adeverinta, în doue-deci şi patru de ore, la judecătorului de instructiune, care le va visa pe amindoue, şi acesta visa o va data şi o va subscrie.


    Articolul 114

    Neobservarea formalitatiloru prescrise pentru mandatele de infatisare, de depunere, de aducere, şi de arestare, va fi pedepsita prin mustrari în contra procuratorului sau a judecatorului de instructiune, ceea ce nu împiedica pe celu vetematu de a esercita în contra loru (r)actiune recusitoria civile, dacă are motive.


    Capitolul VII DESPRE LIBERTATEA PROVISORIE ŞI DESPRE CAUTIUNE


    Articolul 115

    Prevenitulu care, în cursulu instructiunii, va fi fostu arestatu în urmarea unui mandatu sau ordonante, poate, mai înainte de a se da otarirea definitivă, sa questige liberarea sa provisoria, în casurile, după regulile şi sub condiţiunile mai josu aretate.


    Articolul 116

    Liberarea provisoria în cursulu instructiunii nu va pute fi data prevenitului, cînd judecătorului de instructiune va recunosce ca faptulu este supusu la pedepsa criminale.


    Articolul 117

    Dacă faptulu nu poate cade sub mai grea pedepsa de catu inchisorea corectionale, judecătorului de instructiune, în urma cererii prevenitului, va pute ordona, audindu conclusiunile procuratorului, liberarea sa provisoria, de va da mai intiiu o cautiune solvabile ca se va presenta, la tote actele procedurii cum şi pentru esecutarea otaririi, îndată ce va fi cerutu. Liberarea provisoria sub cautiune va pute fi ceruta şi data în ori ce stare a procesului, chiaru în timpulu recursului de casatiune.


    Articolul 118

    Cu tote acestea vagabondii şi certatii de judecată pentru crime nu voru pute fi în nici unu casu liberati pe cautiune.


    Articolul 119

    Cererea de liberare provisoria va fi notificata părţii civili, la domiciliulu seu sau la celu de dinsa alesu.


    Articolul 120

    Solvabilitatea cauţiunei va fi cercetata de procuratoru şi de partea civile chiamata după formele legale. Dacă cautionatorulu nu va depune în casa tribunalulai suma cautionarii, elu va fi datoru să justifice solvabilitatea sa prin avere de nemiscatorie, care să pretuiasca, deducendu-se sarcinile ce ar ave, odata şi jumetate suma cauţiunei.


    Articolul 121

    Prevenitulu va fi priimitu sa dea cautiune elu insusi pentru sine, sau depunendu suma cantionarii sau justificandu ca are nemiscatorie cari să aibă o valoare de odata şi jumetate suma cauţiunei, scadute fiindu sarcinele ce ar ave acele nemiscatore. Intr-unu casu sau altulu, elu va trebui sa faca sumisiunea de care se va vorbi mai josu.


    Articolul 122

    Cautionarea nu va pute fi mai mica de cinci sute lei. Dacă pedepsa corectionale ar fi fostu de odata o inchisore şi o amenda a carii suma indouita aru trece de lei cinci sute, nu se va pute cere cautionamentu de o mai mare suma de catu amenda indouita. Dacă din delicte a resultatu o dauna civile, apretiabile în bani, cautionarea va fi catu de trei ori valoarea daunei, după cum aceea va fi apretiata, pentru acestu scopu numai, de judecătorului de instructiune, fără ca cu tote acestea cautionarea să fie în acesta casu mai mica de cinci sute lei.


    Articolul 123

    Cautionatorulu admisu va face sumisiune (declaratiune indatoritore) la grefa tribunalului, de a plati suma cautionarii, la casu candu prevenitulu n-ar fi urmatoru a se infatisa. Copia depre acesta sumisiune, în forma esecutoria, va fi data la mana părţii civili mai-nainte de a se da prevenitului partea provisoria.


    Articolul 124

    Banii depusi sau nemiscatoriele cari formează obiectulu cantionarii voru fi destinate:
    1) la plata reparatiuniloru civili şi cheltueliloru facute de partea civile;
    2) la amenda; Aceste creante voru fi primate de creanta fiscului pentru cheltuelile facute de ministeriulu publicu.


    Articolul 125

    Judecdtorulu de instructiune va da la timpul, după conclusiunile procuratorului sau după cererea părţii civili, o ordonanţa pentru plata sumei cautionate. Acesta plata va fi urmarita, după cererea ministeriului publicu, şi sumele primite se voru trimite la casa statului, fără ca din acesta să se împiedice urmaririle şi drepturile părţii civili.


    Articolul 126

    Prevenitulu nu va pute questiga liberarea sa provisoria prin dare de cautiune, de catu după ce mai anteiu va fi alesu domiciliu la reşedinţa tribunalului corectionale printr-unu actu facutu la grefa acelui tribunalu.


    Articolul 127

    Prevenitulu care va lasă pe cautionatorulu seu se fia urmaritu şi esecutatu la plata, nu va mai fi primitu în viitoru nici intr-unu casu a cere din nuou liberarea sa provisoria pe cautiune.


    Capitolul VIII DESPRE ORDONANTIELE JUDECATORULUI DE INSTRUCTIUNE DUPE COMPLETAREA PROCEDUREI


    Articolul 128

    Îndată ce procedura va fi terminata, judecătorului de instructiune o va comunică procurorului, care va fi datoru a-i adresa requisitinuile sale, celu multu pînă în trei dile.


    Articolul 129

    Dacă judecătorului de instructiune este de parere ca faptulu nu infatiseza nici crima, nici delictu, nici contraventiune, sau că nu poate fi imputatu inculpatului, elu va declara prin o ordonantia, că nu esiste casu de urmaire, şi, dacă inculpatulu va fi fostu arestatu, se va libera îndată.


    Articolul 130

    Dacă elu este de parere ca faptulu nu este de catu o contraventiune politianesca, va tramite pricina inaintea judecatorului politianescu competente şi va ordona liberarea inculpatului dacă este arestatu. Dispositiunile acestui articolu şi ale articolului precedente nu voru pute aduce nici o vetemare drepturiloru părţii civili sau părţii publice precumu mai josu sa va esplica.


    Articolul 131

    Dacă delictulu este recunoscutu de natura a fi pedepsitu prin pedepsa corectionale, judecătorului de instructiune va inainta procesului la tribunalu spre a-lu lua în cercetare. Dacă în acestu casu, delictulu poate să traga după sine pedepsa inchisorii, prevenitulu de se va afla inchisu, va remane la inchisore provisoriu.


    Articolul 132

    Dacă delictulu nu trage după sine pedepsa inchisorii, prevenitulu va fi liberatu, cu indatorire de a se reinfatisa, la diua defipta, inaintea tribunalului competente.


    Articolul 133

    În tote casurile de tramiterea acusatului sau inaintea politiei municipali, sau inaintea tribunaluIui de judeţu, ministerulu publicu este datoru sa tramita, în terminu de doue-deci şi patru ore, numerotate tote actele procesului la grefa tribunalului care are sa pronunte.


    Articolul 134

    În casu de tramiterea prevenitului inaintea tribunalului de judeţu, procurorulu este datoru în acelasu terminu sa faca a i se tramite chiamarea de infatisare pentru celu mai scurtu terminu, observandu-se însă, în privinta acesta, terminele prescrise prin art. 180.


    Articolul 135

    Dacă judecătorului de instructiune găseşte ca faptulu e de nautra a fi pedepsitu cu pedepse criminali, şi ca preventiunea în contra inculpatului este indestulu de stabilita, va ordona ca actele instructiunii, procesului verbale care constata corpulu delictului, şi o lista de actele inculpatore fără intardiare să se transmita de procurorulu tribunalului la procurorulu generale alu curtii de apelu, spre a se procede după cum se arata la capulu (r)pentru punerea sub acusatiune. Actele inculpatore voru remane la tribunalu, afara numai de cele ce se dispunu prin articolulu 223.


    Articolul 136

    În casulu articolului precedinte, mandatulu de arestare sau de depunere ce s-a datu contra prevenitului va conserva puterea sa esecutoria, pînă ce sa va statui de către curtea de apelu. Ordonantele date de judecătorului de instructiune, în virtutea dispositiuniloru articoleloru 120, 130, 131, 132 şi 135 se voru inscrie la, sfarsitulu requisitorului procurorului. Ele voru trebui sa coprinda numele şi prenumele prevenitului, domiciliulu, loculu nascerei, etatea şi profesiunea, dacă voru fi cunoscute; precumu asemine şi espunerea faptului, nautra delictului şi declaratiunea ca sînt sau că nu sînt probe indestulatore în sarcina prevenitului.


    Articolul 137

    Ministeriulu publicu va pute în tote casurile sa formeze opositiune la ordonantele judecatorului de instructiune. Partea civile va pute forma opositiune la ordonantele date în casurile prevedute prin articolele 117, 129, 130, 132 şi 523 şi la veri ca,re ordonante aru vetema interesele sale civili. Prevenitulu nu va pute forma opositiune de cat la ordonantele date în virtutea articolului 117, şi în casulu prevedutu prin articolulu 523. Opositiunea va trebui să fie formata în terminu de doue-deci şi patru ore, care va curge pentru opositiunea din partea procurorului, din diua de candu s-a datu ordonanţa; pentru opositiunea părţii civili şi a prevenitului nearestatu, din diua notificarii ordonantei la domiciliulu de dinsii alesu la loculu resedintei tribunalului; pentru opositiunea prevenitului inchisu, din diua de candu ordonanţa i-se va comunică de grefieru. Notificarea şi comunicarea menţionate în paragrafulu precedinte se voru face în terminu de doue-deci şi patru ore de la data ordonantei. Opositiunea sa va face către camera de acusatiune a curtii de apelu care va statui asupra-i îndată ce o va priimi, le voru fi smise, precum rata la art 5. Provenitulu arestatu va remane la inchisore pînă candu se va statui asupra opositiunei, şi în tote casurile pînă la espirarea terminului opositiunii. În tote casurile dreptulu de opositiune se cuvine şi procuratorului generale de linga curtea de apelu. Acesta va fi datoru a notifica a sa opositiune în cele dece dile ce voru urma după darea ordonantei judecatorului de instructiune. Dispositiunea ordonantei care pronunţă liberarea prevenitului, se va esecuta provisoriu cu tota opositiunea facuta în contra-i.


    Articolul 138

    Partea civile care va cade în opositiunea sa, va fi condemnata la daune interese către prevenitu.


    Cartea II Despre judecata


    Titlul I Despre tribunalele politienesci şi corectionali


    Capitolul I DESPRE TRIBUNALELE ŞI JUDECATORIELE POLITIENESCI


    Articolul 139

    Sînt considerate ca contraventiuni politianesci faptele cari, după dispositiunile cartii a patra din codicele penale, potu sa dea locu sau la o amenda de lei doue-deci şi cinci şi mai putinu, sau la o inchisore de cinci dile sau mai putinu, fără a deosebi dacă, cu ocasiunea unei asemenea infractiuni s-a facutu sau nu confiscarea lucruriloru apucate, şi oricare ar fi valoarea aceloru lucruri.


    Articolul 140

    Cercetarea şi judecata contraventiuniloru politianesci sînt atribuite, după distinctinuile mai josu stabilite:
    a) tribunaleloru politianesci propriu dise în Bucuresci şi în oraşele unde asemeni tribunale se voru mai institui;
    b) politailoru, în oraşele unde nu sînt tribunale politianesci propriu dise;
    c) sub prefectiloru, în comunele rurali;
    d) primariloru.

    § I Despre tribunale politianesci, politai şi sub-prefecti


    Articolul 141

    Tribunalele politianesci, propriu dise, politaii şi sub-prefectii sînt singuri competinti a judeca:
    1. Contraventiunile comise în comuna resedintei loru;
    2. Contraventiunile comise în celelalte comune ale plasei sau ocolulu loru, cari nu sînt flagranti delicte şi ai caroru autori sau marturi lipsescu din acele comune;
    3. Contraventiunile silvice urmarite după cererea particulariloru;
    4. Injuriele verbali.
    5. Affiptele, anuntiele. venderile şi distributiunile de opere, scripte sau gravure contrarie buneloru morali.
    6. Actiunea în contra celoru ce au meseria de a ghici, de a spune viitorulu de a esplica visele;
    7. Contraventiunile pentru cari partea reclamante cere daune interese de o sumă nedeterminata, sau care trece peste cinci-spre-dece lei.


    Articolul 142

    Tribunalele politianesci, politaii, sub-prefectii şi primarii sînt în concursu competenti a judeca tote celelalte contraventiuni comise în circonscriptiunea loru.


    Articolul 143

    Citatiunile pentru contraventiunile politianesci se voru face după cererea celoru în dreptu. Citatiunea se va notifica printr-unu aprodu sau altu functionaru analogu; care va lasă copia după dinsa prevenitului sau persoanei responsabili de reparatiuni sau restituţiuni civili.


    Articolul 144

    Citatiunea nu va pute fi data pe unu terminu mai micu de doue-deci şi patru ore, osebitu de cate o di pentru fie care distanta de doue miriametre. La din contra urmare, atatu citaţiunea catu şi sentinta ce s-aru da va fi nula. Însă acesta nulitate nu va pute fi propusa de catu numai la cea d-inteiu infatisare, mai-nainte de orice aperare. În casuri urgenti terminulu va pute fi mai. scurtu, şi părţile voru pute t citate a se infatisa chiar în acea di şi la o ora aretata în virtutea unei cedule (biletu) de citatiune, data de judecatoru.


    Articolul 145

    Părţile voru pute să se intatiseze de buna voia, şi după unu simplu advertiment fără se fie trebuinta de citatiune.


    Articolul 146

    Tribunalalu politianescu, politaiulu, sub-prefectulu voru ordona, mai-nainte de diua infatisarii, tote actele cari nu suferu intardiare, precumu, facere de procese verbali, pretuire de daune şi altele asemine.


    Articolul 147

    Dacă persona citata nu se infatiseza la diua şi la ora defipta prin citatiune, ea va fi judecata în lipsa.


    Articolul 148

    Persona condemnata la lipsa nu va mai fi primita a se opune la esecutarea sentintei; dacă nu se intatiseza la audienta aretata în articolulu urmatoru, afară de cele ce se voru dice mai josu despre apelu şi despre reculsulu de casatiune.


    Articolul 149

    Opositiunea la sentinta data în lipsa se va pute forma prin declaratiune facuta dreptu respunsu în josulu actului prin care i se notifica acea sentinta, sau printr-unu actu notificatu în terminu de trei dile de la incunosciintarea sentintei, osebitu de cate o di pentru fiecare distanta de doue miriametre. Celu ce va forma opositiune se va infatisa îndată după espirarea soroceloru aretate mai susu, fără a mai astepta citatiune. La din contra, opositiunea se va socoti ca neinfiintata.


    Articolul 150

    Persona citata se va intatisa ea însă-şi sau printr-unu imputernicitu din parte-i prin procuraţiune speciale.


    Articolul 151

    Instructiunsa fiecarui procesu va fi publică sub pedepsa de nulitate. Ea se va face în următoarea ordine: Procesele verbali, dacă sînt, vor fi citite de grefiaru sau de ajutoru. Marturii chiamati în contra inculpatului voru fi ascultati, dacă cere trebuinta. Partea civile va face conclusiunile sale. Persona citata va propune apararea sa şi va produce marturii adusi, intru catu acesta i se permite prin articolulu urmatoru. Ministeriulu publicu, la tribunalele politianesci propriu dise, va fi auditu în ale sale conclusiuni. Partea citata va pute propune observatinuile sale. Tribunalulu sau judecătorului va pronunţă sentintia în audienta publică, chiar în acea di, fără sa o pota amana pe alta di de catu pentru neindepliniri de instructiune.


    Articolul 152

    Contraventiunile se voru proba sau prin procesele verbali ori reporturile oficiariloru politiei judecatoresci, sau prin marturi, în lipsa de asemeni procese verbali şi reporturi ori spre iutemeiarea acelora, după următoarea discutiune. Nimeni nu va fi priimitu, sub pedepsa de nulitate, a proba prin marturi, peste cele sau în contra celoru coprinse în procesele verbali ale procurorului, sub-prefectului, politaiului şi primarului. Procesele verbali şi reporturile acestoru oficiari de politia nu potu fi atacate, în materia de contraventiuni, de catu după regulele procedurii falsului. Procesele verbali şi reporturile celoru alti oficiari de politia judiciara, voru pute fi desbatute prin probe contrarie, sau scrise sau testimoniali, dacă tribunalulu sau judecătorului va judeca de cuviinta sa admita acele probe.


    Articolul 153

    Marturii voru face, la audienta, sub pedepsa de nulitate, juramentu de a spune totu adeverulu, nimicu altu de catu adeverulu: grefiarulu sau ajutorulu va lua nota de acesta, precumu şi de numele, prenumele, etatea, profesiunea, locuinta şi declaratinuile loru cele mai principali.


    Articolul 154

    Ascendentii şi descendentii inculpatului, fratii, surorile, sau afinii (cuscrii) sei în aceleasi grade, femeia sau barbatalu, chiar şi după despartirea loru otarita după legi, nu voru fi nici chiamati, nici priimiti a da marturia, fără însă ca marturia personeloru mai susu numite sa pota causa vre-o nulitate, candu ministeriulu publicu, partea civile şi inculpatulu nu s-au opusu la admiterea loru ca marturi.


    Articolul 155

    Marturii cari nu se voru conforma citaţiunii, voru pute fi constrinsi de tribunalu, după requisitiunea ministeriului publicu, sau de judecatoru, prin amenda pentru cea de anteui lipsa, şi prin constringere corporala pentru cea d-alu douilea, pronuntate una sau alta chiar în audienta la care an fostu chiamati.


    Articolul 156

    Marturulu condemnatu la amenda pentru o primă lipsa, şi care, după cea de alu douilea citatiune, se va intatisa şi va produce inaintea tribunalului cuvinte legiuite de aparare, va pute fi liberatu de amenda la care a fostu condemnatu. Dacă marturulu nu este citatu din nuou, elu va pute să se infatiseze de buna voia, în persona, sau printr-unu imputeruicitu prin procuraţiune speciale, la audienta urmatore, spre a presenta cuvintele sale de aparare şi a questiga, dacă sa va cuveni, liberarea sa de amenda.


    Articolul 157

    Dacă faptulu nu presinta, nici delictu, nici contraventiune politianesca, tribunalulu va anula citaţiunea şi totu ce va fi urmatu, şi va statui prin aceeasi sentinta asupra cereriloru de daune interese.


    Articolul 158

    Dacă faptulu este unu delictu, care atrage după sine pedcpsa corectionale sau şi mai grava, tribunalulu sau judecătorului politianescu va tramite pe părţi inaintea procurorului tribunalului corectionale sa judetianu.


    Articolul 159

    Dacă inculpatulu este doveditu faptuitoru alu unei contraveutiuni politianesci, judecătorului sau tribunalulu va pronunţă, pedepsa şi va otari, prin aceeasi sentinta, asupra cereriloru de restituţiuni şi de daune interese.


    Articolul 160

    Partea care va cade va fi condemnata la chieltuele, chiar şi către partea cea publică. Chieltuelele voru fi liquidate (limpedite) prin sentinta.


    Articolul 161

    Orice sentiuta de condemnare va fi motivata şi testulu legii aplicate se va insera intr-însă sub pedepsa de nulitate. Se va face menţiune intr-însă dacă este data în ultima sau prima instanţa.


    Articolul 162

    Originalulu sentintei va fi subscrisa de judecătorului care va fi tinutu sedinta, fără sa pota amana subscrierea pe alta di. La din contra urmare, grefiarulu sau ajutorulu se va condemna la o amenda de lei trei-deci, şi, o actiune recursoria civile va pute esercita celu interesatu atatu în contra judecatorului sau tribunalului, catu şi în contra grefiarului sau ajutorului.


    Articolul 163

    Ministeriulu publicu sau, unde nu este ministeriu publicu, judecătorului şi partea civile voru urmări esecutarea sentintei, fiecare în ceea ce-lu privesce.

    § II Despre jurisdictiunea primarului ca judecatoru politianescu


    Articolul 164

    În comunele cari nu sînt reşedinţa de tribunalu politianescu, de politaiu, nici de sub-prefectu, primarii sînt competenti, ca şi acele autorităţi, a judeca:
    1. Tote contraventiunile cari sînt flagranti delicte;
    2. Tote celelalte contraventiuni intemplate în comuna loru, dacă atatu autorii, catu şi marturii contraventiuniloru se voru afla presenti în acea comnua, şi candu cererea părţii reclamanti de daune interese va fi de o sumă determinata şi nu va trece peste cincispra-dece lei. Primarii nu voru pute judeca nici o dată contraventiunile atribuite prin art. 141 tribunaleloru politianesci, proprie dise, politailoru şi sub-prefectiloru.


    Articolul 165

    Sanctiunile de grefiaru alu primarului, în materiele politianesci, voru fi implinite de scriitorulu sautlui sau de unu scriitoru alu consiliului comunale.


    Articolul 166

    Citatiunile voru pute fi facute printr-unu advertimentu alu primarului, care va anuntia inculpatului faptulu ce i se imputa, diua şi ora candu trebuie să se infatiseze.


    Articolul 167

    Se va urma totu asa şi pentru citatiunile către marturi; ele voru pute fi facute printr-unu advertismentu care va areta momentulu candu sa va primi depositiunea loru.


    Articolul 168

    Primarulu va tine sedintele sale în casa consiliului comunale, sau în casa Municipalitatii; audientele voru fi publice. Se voru observa inca şi dispositiunile articoleloru 147, 148, 149, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157 şi 160.

    § III Despre apelulu în contra sentinteloru politianesci


    Articolul 169

    Sentintele date în materia politianesca voru pute fi atacate pre calea apelului, candu acelea voru pronunţă inchisorea, sau candu amendele, restitutiunile şi reparaţiunile civili voru trece de lei dece, deosebitu cheltuelele.


    Articolul 170

    Apelulu va fi suspensivu; în totu timpulu terminului de a face apelu precumu şi în timpulu judecarii apelului, esecutarea sentintei va fi suspensa.


    Articolul 171

    Apelulu sentinteloru tribunalului sau judecatorului politianescu sa va face către tribunalulu corectionale alu judeţului, în terminu de dece dile de la primirea copiei de sentinta de către persona interesata, sau la domiciliulu seu.


    Articolul 172

    Canda asupra apelului, ministeriulu publicu sau vre una din părţi va cere, sa voru pute asculta marturii din nuou şi sa voru pute chiama şi altii nuoi.


    Articolul 173

    Dispositinuile articoleloru precedenti despre solemnitatea instructiunii, nautra probeloru, forma, autenticitatea şi subsemnătura sentintei definitive, condemnarea la cheltuele, precum şi despre pedepsele pronuntiate prin acele articole, se voru aplica şi la seutintele date, în apelu de tribunalele judetiane sau de tribunalele corectionali propriu dise.


    Articolul 174

    Ministeriulu publicu şi părţile voru pute, fiindu casu, sa faca recursu pentru casare în contra sentinteloru date, în ultima instanţa, de tribunalele politianesci, de sub-prefecti, politai sau primari, ori în contra sentinteloru date în apelu de tribunalile corectionali sau de tribunalile judetiane. Recursulu se va face după forma şi în terminile ce se voru prescrie mai josu.


    Articolul 175

    La inceputulu fiecarui trimestru, tribunalele politianesci, sub-prefectii, politaii şi primarii voru transmite ministerului publicu de linga tribunalulu judetianu sau corectionale, estractulu sentinteloru politianesci ce se voru fi datu în trimestrulu precedinte şi cari voru fi pronuntiatu pedepsa inchisorii. Ministeriulu publicu va depune acestu estractu la grefa tribunalului corectionale. Elu va da o socotela sumaria de aceste estracte către ministeriulu publicu de lîngă curtea de apelu.


    Capitolul II DESPRE TRIBUNALE IN MATERIA CORECTIONALE


    Articolul 176

    Tribunalele de judete, pe linga insarcinarile puse asupra-le prin articolele precedinti, voru judeca, şi delictele silvice urmarite după cererea administratiunii cumu şi tote delictele a caroru pedepsa trece peste cinci dile de inchisore şi doue-deci şi cinci lei de amenda.


    Articolul 177

    Dacă se comite unu delictu corectionale în localulu şi în timpul audientei, preşedintele va face procesu verbale despre faptulu intimplatu, va asculta pe prevenitu şi pe marturi, şi tribunalulu va aplica, fără a se redica de pe locu pedepsele prescrise prin lege. Acesta dispositiune îşi va ave aplicarea la delictele corectionali comise în localulu şi timpulu audienteloru curtiloru de apelu, şi chiar ale audientieloru tribunaleloru candu judeca în civile, remaindu însă ceuri condemnatu, prin sentinta data în asemeni casuri, dreptulu de apelu în contra acelei sentinte.


    Articolul 178

    Tribunalulu în materia corectionale va intra în cercetarea delicteloru de competinta sa, sau în urma tramiterii ce i se va fi facutu conformu art. 131 şi 158, sau prin d-a dreptulu cerere din partea celui vetematu; iar în delicte silvice, din partea administratiunii, şi în tote casurile din partea ministeriului publicu.


    Articolul 179

    Partea civile va face, prin actulu seu de plangere către tribunalu, alegere de domiciliu în orasulu unde se afla tribunalulu.


    Articolul 180

    Se va da unu terminu celu putinu de trei dile, osebitu de cate o di pentru fiecare distanta de doue meriametre, de la citatiune pena la judecata, sub pedepsa de nulitatea condamnatiunii ce s-aru pronunţă în lipsa în contra persoanei citate. Acesta nulitate însă nu se va pute propune de cat la cea d-inteiu audienta şi mai înainte de orice aparare.


    Articolul 181

    În procesele relative la delicte cari nu atragu pedepsa inchisorii, prevenitulu va pute fi representatu de unu vechilu; tribunalulu însă va pute ordona intatisarea sa în persona.


    Articolul 182

    Dacă prevenitulu nu sa va infatisa, elu va fi judecatu în lipsa.


    Articolul 183

    Condemnarea în lipsa va remane ca cum nu aru fi fostu, dacă prevenitulu, în terminu de cinci dile adaugitu cu cate o di pentru fiecare distanta de doue miriametre socotite de la primirea copiei de sentinta de dinsulu, sau la alu seu domiciliu, va forma opositiune la esecutarea sentintei. Cu tote aceste cheltuelele ocasionate printr-o opositiune voru remane în sarcina prevenitului.


    Articolul 184

    Dacă după citatiunile facute de tribunalu în urma unei opositiuni, oponentele nu se infatiseza, opositiunea sa va remane nula, şi sentinta ce va fi datu tribunalulu asupra opositiunii nu se va mai pute ataca de oponente de cat pe calea apelului după cum sa va areta mai josu.


    Articolul 185

    Proba delicteloru corectionali sa va face după modulu prescrisu prin art. 152 relativu la contraventiuni politianesci, cu deosebire ca procesele vervali şi reporturile oficiariloru politiei judecatoresci, cu esceptiune de acelea ale procuroriloru, substitutiloru şi judecatoriloru de instructiune, potu fi combatute de inculpatu prin probe contrarie sau scrise sau testimoniali. Grefiarulu va lua note de declaratiunile marturiloru şi de respunsurile prevenitului. Aceste note se voru visa de către presedinte în terminu de trei dile de la pronuntiarea sentintei. Dispositiunile articleloru 155, 156, 157, 158, şi 159, se aplică şi la tribunalele corectionali.


    Articolul 186

    Instructiunea va fi publică sub pedepsa de nulitate. Ministeriulu publicu, partea civile sau aparatorulu seu, şi în privinta delicteloru silvice, delegatulu administratiunii voru espune causa; procesele verbali sau raporturile, dacă s-au facutu, voru fi citite de grefieru; marturii pentru sau contra vora fi ascultati, dacă cere trebuiuta, şi imputarile ce li se potu face voru fi propuse şi judecate; actele ce potu servi spre usurarea sau în greutatea prevenitului voru fi presentate marturiloru şi partiloru: prevenitulu va fi intrebatu; prevenitulu şi persoanele responsabili de reparatiuni sau restituţiuni civili voru propune apararile loru; ministerulu publicu va resume procesului şi-şi va face conclusiunile.- Prevenitulu şi persoanele responsabili de reparatinui sau restituţiuni civili voru pute replica. Sentinta va fi pronuntiata chiaru în acea di dacă s-a terminatu instructiunea.


    Articolul 187

    Dacă faptulu nu este socotitu nici delict, nici contraventiune politianesca, tribunalulu va anula iustructiunea, citaţiunea şi totu ce va fi urmatu, va da drumului prevenitului şi va statui asupra cereriloru de daune interese.


    Articolul 188

    Dacă faptulu este o contraventiune politianesca şi dacă partea publică, sau partea civile, sau prevenitulu n-su cerutu tramiterea procesului la tribunalulu politianescu, tribunalului corectionale va aplica pedepsa şi va statui, dacă cere trebuinta, asupra dauneloru interese. În acestu casu sentinta sa va fi fără apelu.


    Articolul 189

    Dacă faptulu e de natura a merita o pedepsa criminale, tribunalulu va pute da îndată mandatulu de depunere sau mandatulu de arestare, afară de crimele pedepsite numai prin degradatiunea cetatianesca, şi va tramite pe prevenitu inaintea judecatorului de instructiune competente.


    Articolul 190

    Orice sentinta de condemnare în contra prevenitului şi în contra părţii responsabili de reparatiuni sau restituţiuni civili, sau în contra părţii civili, va condemna şi la cheltuele, chiar şi la cele facute de către partea cea publică. Cheltuelele voru fi liquidate (limpedite) prin aceeaşi sentinta.


    Articolul 191

    În dispositivulu ori carii sentinte condemnatorie, se voru enuntia faptele de cari persoanele citate se voru socoti culpabili sau responsabili, pedepsa şi condemnatiunile civili. Testulu legii ce se va aplica va fi cetitu la audienta de presedinte; se va face menţiune în sentinta de acesta lectura, şi testulu legii se va insera intr-însă suptu pedepsa de o amenda de cinci-deci lei în contra grefierului.


    Articolul 192

    Originalulu sentintei va fi subscrisu chiar în acea di de judecatorii ce au pronuntiat-o; grefierulu care va da copia depre o sentinta care nu este inca subscrisa, se va urmări ca inculpatu de abusu de incredere. Ministerulu publicu va cere sa i se infatiseze în tote lunele originalele sentinteloru, şi gasindu vre-o contraventiune la acestu articolu, va face procesu verbale pentru a se procede după cum se va cuveni.


    Articolul 193

    Sentinta se va esecuta după cererea ministeriului publicu şi a părţii civili intru ceea ce privesce pe fiecare. Cu tote acestea urmaririle pentru adunarea amendeloru şi a confiscariloru voru fi facute în numele ministeriului publicu de casierii fiscului.


    Articolul 194

    Ministeriulu publicu va fi datoru, în terminu de cinci-spre-dece dile după pronuntiarea sentintei, sa trimita unu estractu după dinsa ministeriului publicu de linga curtea apelativa.


    Articolul 195

    Sentintele date în materii corectionali se voru pute ataca pe calea apelului.


    Articolul 196

    Apelulu se va face către curtea apelativa în circonscriptiunea carii se afla tribunalulu.


    Articolul 197

    Facultatea de a apela o voru ave:
    1. Părţile prevenite sau responsabili;
    2. Partea civile, intru cea ce privesce numai interesele sale civili;
    3. Administratiunea, pentru delictele silvice;
    4. Ministeriulu publicu de linga tribunalulu de antiia instanţa;
    5. Ministeriulu publicu de linga curtea apelativa.


    Articolul 198

    Dreptulu de apelu va fi perdutu afară de casulu art. 200, dacă nu s-a facutu declaratiunea de apel la grefa tribunalului care a datu sentinta, în terminu de dece dile celu multu după pronuntiarea ei; dacă sentinta este data în lipsa, acele dece dile se voru socoti din diua în care s-a priimitu copia sentintei de către partea cea condemnata sau la domiciliulu seu, osebita de cate o di pentru fie care distanta de doue miriametre. În totu timpulu acestoru dece dile, cum şi în timpulu judecarii apelului, esecutarea sentintei va fi suspensa.


    Articolul 199

    Cererea coprindetore de mijlocele apelului va pute fi data la aceeasi grefa în acelasu terminu; ea va fi subscrisa de către apelante sau de unu anume alu seu imputernicitu pentru acesta. În acestu de pe urma casu procuratiunea va remane anecsata la cerere. Acesta cerere va pute fi data şi d-a dreptulu la grefa curtii.


    Articolul 200

    Ministeriulu publicu alu curtii apelative va fi datoru a notifica recursulu seu, sau prevenitului, sau persoanei responsabili civile despre delictu, în terminu de doue luni din diua pronuntarii sentintei, sau, dacă sentinta i s-a notificatu legale de către una din părţi, în terminu de o luna din diua acestei notificari. În casu de a nu observa aceste termine ministeriulu publicu va perde dreptulu de apelu.


    Articolul 201

    Liberarea prevenitului aquitatu nu va pute fi suspensa cînd nici unu apelu nu va fi fostu declaratu sau notificatu în cele trei dile după pronuntarea sentintei.


    Articolul 202

    Cererea de apelu, dacă se va fi datu la grefa tribunalului de anteia instanţa, va fi tramisa, împreună cu oru ce alte acte, de ministeriulu publicu la grefa curtii, în doue-deci şi patru ore de la declararea, sau de la notificarea apelului. Dacă celu în contra cărui sentinta a fostu pronunţată se afla Ia arestu, elu va fi în acelasu terminu şi după ordinea ministeriului publicu, stramutatu la casa de arestu a locului unde se afla curtea apelativa.


    Articolul 203

    Otaririle date în lipsa asupra apelului vor pute fi atacate pe calea opositinuii în aceeasi forma şi în aceleasi termine ca şi sentintele date de tribunalele corectionali. Opositiunea va remane nula dacă oponentele nu se infatiseza după citaţiunea ce i se va tramite în urma opositiunii sale. Decisiunea ce se va da asupra opositiunii nu va pute fi atacata de partea ce o va fi formatu de catu inaintea curtii de casatiune.


    Articolul 204

    Apelulu va fi judecatu la audienta, în cursu de trei-deci dile de la primirea sa, după reportulu unui judecatoru.


    Articolul 205

    În urma reportului şi mai-nainte de a emite reportorulu şi judecatorii curtii opiniunea loru, prevenitulu, sau de a fostu aquitatu, sau de a fostu condemnatu de instanţa interioare, persoanele civile responsabili de delictu, partea civile şi ministerialu publicu, voru fi auditi în forma şi după ordinea prescrise prin articolulu 180.


    Articolul 206

    Dispositiunile articoleloru precedenti despre solemnitatea instructiunii, natura probeloru, forma, autenticitatea şi subsemnătura sentintei definitive a celui din teiu instante, despre condemnatiunea la cheltuele şi despre pedepsele ce pronuntia acele articole, se voru aplica şi la otaririle date în apelu.


    Articolul 207

    Dacă sentinta este reformata pe temeiu ca faptulu nu e recunoscutu nici delictu nici contraventiune politianesca prin nici o lege, curtea va apara pe prevenitu, şi va sta,tui dacă se va cuveni, asupra dauneloru interese.


    Articolul 208

    Dacă sentinta este anuluta din causa ca faptulu presenteza numai o contraventiune politianesca, şi dacă nici partea publică, nici partea civile, nici prevenitulu n-a cerutu tramiterea procesului inaintea tribunalului politianescu competente, curtea va pronunţă pedepsa şi va statui asemene, dacă cere casulu şi asupra dauneloru interese.


    Articolul 209

    Dacă sentinta este anulata pentru cuventu ca faptulu este de natura a merita o pedepsa criminale, curtea va da, dacă cere casulu, mandatu de depunere şi chiaru mandatu de arestare şi va tramite pe prevenitu inaintea unui din funcţionarii competenti afară de celu ce a facutu instructiunea şi de celu ce a luatu parte la judecata.


    Articolul 210

    Dacă sentinta este anulata pentru vre o violatiune sau omisiune de forme din cele prescrise prin lege sub pedeapsa de nulitate, curtea va statui ea insasi asupra fondului.


    Articolul 211

    Partea civile, prevenitulu, partea publică, persoanele supuse, pentru delictu, la răspundere civile, voru pute face recursu pentru casarea decisiunii.


    Titlul II Despre causele cari trebuescu a fi supuse juratiloru


    Capitolul I DESPRE PUNERE SUBTU ACUSARE


    Articolul 212

    Ministerulu publicu de lîngă curtea de apelu, în terminu de cinci dile de la priimirea acteloru cari i-se voru fi transmisu, conformu cu art. 135, va fi datoru a pune causa în stare de fi judecata şi a-şi face reportulu în alte cinci dile urmatore celu multu. În acestu timpul partea civile şi prevenitulu voru pute da ori ce memoriu aru voi, fără ca printr-acesta să se pota intardia reportulu.


    Articolul 213

    Judecatorii curtii de apelu ce voru fi desemnaţi spre a constitui camera de acusatiune, voru statui asupra requisitiuniloru sale. Ei se voru aduna candu va cere ministeriulu publicu; în lipsa de asemenea cerere, ei se voru aduna celu putinu odata pe septamana. Ei voru fi aleşi prin sorti pe timpul de unu anu.


    Articolul 214

    Preşedintele camerei de punere sub acusatinue va fi datoru a face să se pronuntie decisiunea acestei camere îndată după ascultarea reportului ministeriului publicu; la casu de imposibilitate, camera se va pronunţă celu multu în trei dile după acelu reportu.


    Articolul 215

    Dacă causa este de natura a fi judecata de înaltă curte de justiţia sau de casatiune, ministeriulu publicu este datoru a cere suspensiunea şi tramiterea causei la acea curte, şi camera de acusatiune a ordona acesta.


    Articolul 216

    Afara de casulu prevedutu în articolulu precedente, camera de acusatiune va procede a esamina dacă esistu în contra prevenitului probe sau indicie de vre unu faptul calificatu de crima prin lege, şi dacă aceste probe sau indicie sînt destulu de grave pentru ca să se pronuntie punerea sub acusatiune.


    Articolul 217

    Grefiarulu va da lectura, de tote actele procesului în fiinta ministeriului publicu. Acele acte împreună cu memoriele ce voru fi datu partea civile şi prevenitulu, se voru lasă pe masa inaintea judecatoriloru.


    Articolul 218

    Partea civile, prevenitulu şi marturii nu se voru infatisa.


    Articolul 219

    Ministeriulu publicu, după ce va fi depusu pe masa requisitiunea sa scrisa şi subscrisa, se va retrage împreună cu grefiarulu.


    Articolul 220

    Judecatorii voru delibera între sine îndată fără a se redica de pe locu şi fără a comunică cu nimini.


    Articolul 221

    Camera de acusatiune va statui, prin una şi aceeasi decisiune, asupra delicteloru conese (inclinate) ale caroru acte se voru afla produse în acelasu timpul inaintea sa.


    Articolul 222

    Delictele sînt conese, sau dacă au fostu comise în acelasu timpul de mai multe persoane adunate, sau dacă au fostu comise de diferite persoane, chiar în diferite timpuri şi în diverse locuri, însă după înţelegere fortata mai dinainte între densele, sau dacă culpabilii au comisu unele delicte numai ca sa şi procure mijloace spre a comite altele, ca sa faciliteze, ca sa implinesca punerea loru în lucrare sau ca să se asigureze în contra pedepsei.


    Articolul 223

    Camera de acusatiune va pute ordona, de va cere trebuinta, informari noue, însă în celu mai scurtu terminu. Ea va pute cere asemine de la tribunalulu de anteia instanţa tramiterea acteloru ce voru fi remasu depuse acolo în urmarea articolului 135.


    Articolul 224

    Dacă Camera de acusatiune nu descopere nici o urma de vre-unu delictu prevedutu prin lege, sau dacă nu afla iudestule indicie de culpabilitate, va ordona liberarea prevenitului, şi acesta se va esecuta îndată, dacă prevenitulu nu e retinutu pentru vre o alta causa. Totu asemine se va urma şi în casu candu curtea va statui asupra unei opositiuni facute, conformu art. 137, la liberarea prevenitului pronuntiata prin ordonanţa judecatorului de instructiune; ea va confirma acea ordonanţa dacă nu descopere nici o crima de vre unu delictu prevedutu prin lege, şi acesta se va secuta precumu s-a disu în paragrafulu precedente.


    Articolul 225

    Dacă Camera de acusatiune socotesce ca faptulu prevenitului este de natura politianesca sau corectionale, va pronuntia darea sa în judecata tribunalului competente. În casu de tramiterea prevenitului la unu tribunalu politianescu elu va fi liberatu de la inchisore.


    Articolul 226

    Dacă faptulu este calificatu de crima prin lege, şi dacă camera de acusatiune afla indestulatorie probele aduse în contra prevenitului, va ordona tramiterea acestuia inaintea curtii juratiloru. În tote casurile şi ver-care ar fi ordonanţa judecatorului de instructiune, curtea va fi datore, după requisitiunile ministeriului publicu, sa statuiesca, pentru fie care din prevenitii tramisi inaintea sa asupra tutoru fapteloru de crime, delicte sau contraventiuni cari resulta din procedura.


    Articolul 227

    Candu camera va pronunţă punerea prevenitului sub acusatiune, va da în contra lui o ordonanţa de arestare. Acesta ordonanţa va fi conforma celoru prescrise la art. 136 alu acestui codice.


    Articolul 228

    Oordonanta de arestare va fi inserata în decisiunea camerei de acusatiune. Acea decisiune va coprinde şi ordinea de conducerea acusatului la casa de oprela de lîngă curtea juratiloru dinaintea carii este tramisu.


    Articolul 229

    Decisiunea camerei de acusatiune va fi subscrisa de toţi judecatorii cari o au datu se va face intr-însă menţiune, sub pedepsa de nalitate, atatu de requisitiunea ministeriului publicu catu şi de numele fiecarui judecatoru.


    Articolul 230

    În tote causele, camera de acusatiune, mai anteiu de a fi decisu dacă se cuvine a pronuntia punerea sub acusatiune va pute din oficiu sa ordone urmariri, aducere de alte acte, informari, fără a distinge dacă este sau nu inceputu o instructiune de cei d-antei judecatori, şi apoi sa statuesca cele de cuviinta.


    Articolul 231

    În casulu articolului precedinte unulu dintre membrii camerei va face functiune de judecatoru instructoru.


    Articolul 232

    Judecătorului va asculta pe marturi sau va insarcina cu primirea depositiuniloru loru pe unulu din judecatorii tribunalului în a cărui circonscriptiune se afla cu locuinta loru; va face interogatoriu prevenitului; va face să se constate în scrisu tote probele sau indiciciele ce voru pute fi adunate; se ve da, după împrejurări, mandate de aducere, de depunere sau de arestare.


    Articolul 233

    Ministeriulu publicu îşi va face reportulu în cinci dile, după remiterea ce-i va fi facutu judecătorului instructoru de actele procesului.


    Articolul 234

    Dacă va resulta din cercetare ca este casu de a tramite pe prevenitu inaintea curtii juratiloru, camera va pronunţă după cumu s-a disu în articolele 226, 227 şi 228. Dacă se cuvine a tramite pe prevenitu innaintea politiei corectionali, camera se va conforma dispositiuniloru articolulu 225. Dacă în casulu aceata, prevenitulu a fostu arestatu, şi dacă delictulu poate atrage pedepsa inchisorii, elu va remane în inchisore pînă la a sa judecare.


    Articolul 235

    Se voru observa inca şi celelalte dispositiuni ale presentului codice cari nu sînt contrarie celoru cinci articole precedinti.


    Articolul 236

    În casurile candu camera de acusatiune va tramite pe preveniti inaintea curtii juratiloru, ministeriulu publicu va redacta unu actu de acusatiune în care voru fi espuse:
    1. Natura delictului care formează basea acusatiunii;
    2. Faptulu şi tote circomstantele cari potu ingreuna san usura pedepsa. Prevenitul va fi numitu intr-insulu şi descrisu cu lamurire. Actulu de acusatiune se va termina prin urmatorulu resumptu. Prin urmare, N. este acusatu ca a comisu cutare omoru, cutare furtu, sau cutare alta crima, cu cutare şi curtare circomstanta.


    Articolul 237

    Decisiunea prin care prevenitulu este datu în judecata Curtii juratiloru, precumu şi actulu de acusatiune, vor fi significate şi lasate în copia acusatului.


    Articolul 238

    În doue-deci şi patru de ore după darea acestoru copie în mana acusatului, elu va fi stramutatu la casa de oprela a curtii juratiloru de care are să fie judecatu.


    Articolul 239

    Dacă acusatulu nu se poate prinde, sau nu se infatiseza, sa va judeca în lipsa, procedendu-se în contra lui după regulile stabilite la Capu. II, Titlulu IV alu acestei cărţi.


    Articolul 240

    Ministeriulu publicu va da în scire, despre decisiunea prin care camera de acusatiune a tramisu pe acusatu inaintea curtii juratiloru, atatu primarului comunei locului unde se afla domiciliulu acusatului, dacă acelu domiciliu este cunoscutu, catu şi primarului locului unde s-a comisu delictulu.


    Articolul 241

    Prevenitulu, în privinta caruia camera de acusatiune va fi decisu că nu se afla în casu de a fi tramisu inaintea curtii juratiloru, nu va mai pute fi trasu injudecata pentru acelasu faptu, afara numai dacă s-ar face niscari-va noue descoperiri în greutatea sa.


    Articolul 242

    Sînt considerate ca descoperiri noue în greutatea prevenitului, declaratiunile de marturi, actele şi procesele verbali cari, neputendu fi supuse la cercetarea camerei de acusatiune, sînt cu tote aceste de natura, sau a intari probele pe cari camera le va fi aflatu prea slabe, sau a da faptelor noue desvoltari folositore intru descoperirea adeverului.


    Articolul 243

    În casulu acesta, oficiarulu politiei judiciare, sau judecătorului de instructiune va procede la noua cercetare. Judecătorului de instructiune, intrandu în cercetare, va pute da, dacă va cere trebuinta, mai-nainte de tramiterea acteloru susu dise la ministerulu publicu, unu mandatu de depunere în contra prevenitului care va fi fostu liberatu după dispositiunile articolului 224.


    Articolul 244

    Ministeriulu publicu de linga tribunalulu judeţului va tramite la fia-care optu dile, la ministeriulu publicu de lîngă curte, o insemnare de tote causele criminali, corectionali şi politianesci care se voru fi ivitu.


    Articolul 245

    Candu, în insemnarea causeloru corectionali sau politienesci, ministeriulu publicu de linga curte va gasi unele cari intatiseza caracterie mai grave, va pute ordona aducerea acteloru în terminu de doue-deci dile de la priimirea insemnarii, şi va face, în altu terminu de cinci-spre-dece dile de la priimirea loru, requisitiunele ce va judeca; iar camera de acusatiune va ordona, în terminu de trei dile, cele de cuviinta.


    Capitolul II DESPRE FORMAREA CURTII JURATILORU


    Articolul 246

    Se va forma cate o curte de juraţi în fie care din cele patru oraşe cari sînt resedinte de curti de apelu.


    Articolul 247

    Aceste cărţi se vor compune de trei membri ai curtii de apelu, dintre cari unulu va fi presedinte, şi de o comisiune de doui-spra-dece juraţi. Functiunile ministeriului publicu voru fi indeplinite de ministeriulu publicu alu curtii de apelu.

    § I Despre curtea Juratiloru


    Articolul 248

    Membrii curtii de apelu cari voru fi votatu punerea sub acusare, nu vor pute, în acea causa, sa faca parte din curtea juratiloru sub pedepsa de nulitate.


    Articolul 249

    Cortea juratiloru va tine sesiune, de patru ori pe anu, la inceputulu fiecarui trimestru. Fie care sesiune va dura pînă candu se voru decide tote causele criminali cari voru fi fostu puse în stare de a fi judecate în precedentele trimestru.


    Articolul 250

    Pentru fie care sesiune a curtii juratiloru şi înainte de deschiderea ei, preşedintele curtii de apelu va desemna pe cei trei membri ai acestei curti cari au sa asiste pe juraţi în lucrarile loru şi sa pronunte pedepsa conformu celoru prevedute în procedura Codicelui penale.


    Articolul 251

    Diua deschiderii sesiunii se va defige de preşedintele curtii juratiloru.


    Articolul 252

    Acusatii cari vor fi fostu adusi în casa de arestu după deschiderea sesiunii, nu vor pute fi judecati de catu dacă ministeriulu publicu va cere, dacă acusatii vor consimti şi dacă preşedintele va ordona judecarea loru. În acestu casu ministeriulu publicu şi acusatii voru fi considerati ca au renuntatu la facultatea de a face recursu, pentru nulitate în contra decisiunii de punere sub acusatiune.


    Articolul 253

    Decisiunile curtii jurutiloru nu voru pute fi atacate de cat inaintea curtii de casatiune şi în formele determinate prin lege.


    Articolul 254

    Dacă, după notificarca facuta juratiloru, conformu art. 278, preşedintele curtii juratiloru, a venitu în casu de a numai pute îndeplini functiunele sale de presedinte, va fi inlocuitu priu celu mai vechiu judecatoru ce curtea va delega din sinulu seu.


    Articolul 255

    Judecatorii curtii juratiloru voru fi, la casu de lipsa sau de veri-ce alta împiedicare, inlocuiti de preşedintele curtii prin alti judecatori ai aceleiasi curti de apelu, sau prin judecatori ai tribunalului locale.


    Articolul 256

    Membrii judecatori cari voru fi destinati a forma curtea juratiloru în timpulu vacatiuniloru, voru fi permanenti în totu acestu timpul. Ei se voru trage la sorti. Numele acestoru judecatori nu voru mai fi puse la sorti în anul fiitoru.


    Articolul 257

    Procuratorulu generale va pute, chiaru fiindu presinte, sa delege functiuuile sale la unulu din substituti. Acesta dispositiune se aplică atatu la curtea de apelu, catu şi la curtea juratiloru.

    § II Despre comisiunea juratiloru


    Articolul 258

    Au dreptu de a fi juraţi:
    1) Cei ce voru pute proba prin certificate ca au trecutu invetaturele unei scole secundarie în veru care ramura, sau alte studie superiori;
    2) Cei ce se bucura de unu venitu de una suta galbeni de ori ce natura;
    3) Profesorii fosti, sau în activitate în momentulu promulgarii acestei legi, cari voru ave unu serviciu de sese ani şi nu voru pute justifica de nici o alta din condiţiunile cerute spre a fi juraţi;
    4) Cei ce esercita o profesiune liberale, comerciantii şi industrialii cari platescu o patenta pînă la gradulu alu patrulea inclusivu;
    5) Funcţionarii civili şi militari în retragere cari se bucura de o pensiune anuale de la trei mii de lei în susu;
    6) Funcţionarii publici în activitate ale caroru functiuni sînt gratuite.


    Articolul 259

    Nimeni nu va pute implini functiuni de juratu dacă nu va fi în etate de trei-deci de ani impliniti, dacă nu se va bucura de drepturile politice, civili şi de familia, şi dacă se va afla în vre-unulu din casurile de necapacitate sau de necompatibilitate prevedute prin cele patru articole urmatorie.


    Articolul 260

    Sînt necapabili de a fi juraţi:
    1. Cei condemnati la o pedepsa criminale;
    2. Cei condemnati Ia o pedepsa corectionale pentru:
    a) falsificare, rumpere de sigilie şi sustragere de acte depuse în locuri publice;
    b) furtu;
    c) inselaciune;
    d) abusu de incredere;
    e) atentatu la bunele morali;
    3. Cei ce sînt pusi sub acusatiune şi în stare de contumacia;
    4. Funcţionarii neamovibili cari voru fi fostu destituiti după formele legali şi pentru fapte imputabili loru şi recunoscute ca atari;
    5. Cei ce se afla sub mandatu de depunere sau de arestare, pe catu timpul vor, remane în aceasta stare.


    Articolul 261

    Sînt necapabili, pentru trei ani numai, cei ce voru fi fostu condemnati la o inchisore de o luna celu putinu.


    Articolul 262

    Sînt în fine necapabili de functiunile de juratu.
    1. Faliţii nereabilitati;
    2. Seritorii cu simbria;
    3. Interdictii;
    4. Cei ce nu sciu citi şi scrie romanesce.


    Articolul 263

    Functiunile de juratu sînt necompatibili cu functiunile de ministru, presedinte alu corpuriloru legiuitore, membru alu consiliului de statu, directoru de ministeriu şi capu de secţiune, prefectu şi subprefectu judecatoriu şi oficiaru alu ministeriului publicu, ofieiaru alu politiei judecatoresci, militariu în activitate, invetatoru de scole primare, revisoru şi sub revisoru, perceptoriu de contributiuni, functionariu alu serviciului telegraficu şi preotu de miru.


    Articolul 264

    Voru fi scutiti de functiunile de juratu, după a loru cerere:
    1. Cei trecuti de sese-deci de ani;
    2. Cei ce îşi tinu vieta cu munca loru manuale şi diurna.


    Articolul 265

    Voru fi iertati de functiunile de juratu, după a loru cerere, membrii corpuriloru legiuitore, pe catu timpul tine sesiunea.


    Articolul 266

    La implinitulu fiecarui periodu de trei ani, prefectii judeteloru voru forma o lista generale de tote persoanele domiciliate în judeţele loru şi cari după articolele 258, 259, 260, 261, 262 şi 264 se voru gasi avendu aptitudinea de a fi juraţi.


    Articolul 267

    Aceste liste se voru publică în tota intinderea judeţului, şi se voru afige în timpul de doue-deci dile la primaria şi în locurile principali ale fiecărei comune, prin ingrijirea primarului, care va incheia procesu verbale de indeplinirea acei formalitati aretandu diua în care s-a facutu afigerea. Copia după acestu procesu verbale va fi datoru primarulu a ingadui ori cui aru cere, în terminu de patru-deci de dile de la diua afigerii.


    Articolul 268

    Prepectulu va primi, în acelasu termulu de patru-deci de dile, şi va judica de urgenta ori ce reclamatiuni pentru inscrieri nelegali, pentru omisiuni, sau pentru scuteli. Apelulu de sentinta prefectului se va pute face în terminu de doue-deci dile de la data sa către curtea de apelu, care va judeca de urgenta validitatea reclamatiunii. Apelulu se va primi fără plata de tacsa.


    Articolul 269

    Formalitatile prescrise prin cele trei articole precedinti se vor îndeplini, pentru prima ora, în cele d-anteiu trei luni, socotite de la completa publicare prin Monitorul a acestui codice.


    Articolul 270

    În fie care anu, la anteiu Augustu, prefectii judeteloru vor compune după lista generale trienale de care se face menţiune în articolele precedinti o lista anuale ordinaria de persoanele cari au să fie chiamate, în cursulu anului judecatorescu umatoru, a face functiuni de juraţi. Deosebitu de acesta, prefectulu de la reşedinţa fiecărei curti de apelu va forma şi o lista suplementaria de persoane domiciliate la reşedinţa curtii pentru serviciului aceluiasu anu.


    Articolul 271

    Lista cea ordinaria va coprinde, pentru serviciului unei curti de apelu, patru sute de nume. Lista cea suplementaria va coprinde, după trebuinta, de la patru-deci pînă la una suta de nume.


    Articolul 272

    În fia care anu, în cele d-anteiu cinci-spre-dece dile ale lui Iuliu, ministrulu din intru, va face pentru fiecare curte de apelu, repartitiunea numerulu de patru sute între judeţele coprinse în circumscriptiunea acelei curti, şi va notifica fiecaruia prefectu numerulu aferente la judeţul seu. Acesta reparatiune se va face după proporţiunea listeloru trienali comparate ale judeteloru fiecărei circumscriptiuni de curte de apelu.


    Articolul 273

    Prefectulu în conformitate cu cele prescrise prin art. 270, va lua din lista trienale, după ordinea alfabetica, numerulu de nume ce i s-a fostu insemnatu, în virtutea articolului precedinte.


    Articolul 274

    Incheerea definitivă a acestei liste anuali nu se va pute face decat după indeplinirea acelorasi formalitati cari sînt prescrise prin articlele 266, 267, 268 şi 269.


    Articolul 275

    După incheerea definitivă a listei anualăli şi mai-nainte de anteiu Noembre fiecare prefectu o va comunică d-a dreptulu presedintelui curtii de apelu în a cărui circumscriptiune se afla judetulu seu.


    Articolul 276

    Totu de odata prefectulu va ingriji ca numele inscrise pe lista anuale sa fia facute cunoscute personeloru cari au a esercita în anul urmatoru functiunea de juraţi.


    Articolul 277

    Cu dece dile inaintea deschiderii sesiunii preşedintele curtii de apelu va trage la sorti, din lista tramisa de prefecti, trei-deci şi sese de nume cari au sa formeze lista juratiloru pe totu timpulu sesiunii. Se voru mai trage la sorti inca patru nume, cari au sa servesca ca juraţi suplementari.


    Articolul 278

    Numele esite la sorti se voru notifica personeloru ce au sa servesca ca juraţi cu cinci dile celu putinu inaintei dilei candu au sa servesca. Acesta notificare se va face către persona ce a esitu la sorti sau se va lasă la domiciliulu sau residenta sa. Ea va cuprinde diua cînd persona are să se afle la curte şi pedepsele ce atrage lipsa sa.


    Articolul 279

    Dacă, din cele patru-deci de persoane trase la sorti, unele au muritu sau au perdutu qualitatile spre a fi juraţi, preşedintele va trage la sorti, după ce va asculta ministeriulu publicu, alte nume în loculu loru.


    Articolul 280

    Din persoanele esite la sorti, acele cari voru ave cause de scusa sau iertare valabili le voru areta în scrisu presedintelui mai-nainte de deschiderea sesiunii. Curtea, ascultandu conclusiunile ministeriului publicu, va statui.


    Articolul 281

    În ajunulu fiecărei dile candu juratii au sa judece, preşedintele curtii de juraţi va esamina dacă din lista mentionata la art. 277 au remasu, afara din cei legale iertati sau scusati, inca trei-deci de persoane. Dacă voru fi mai putini de trei-deoi, acestu numeru se va completa prin alte nume trase la sorti, din lista anuale suplementaria, şi persoanele esite se voru insciinta îndată.


    Articolul 282

    Lista de sesiune, formata conform articleloru precedinti, nu va servi de catu pentru cinci-spre-dece dile, afară de casulu candu o causa, inceputa mai-nainte de espirarea acestui terminu, nu s-ar fi pututu sevirsi şi aru fi trebuinta să se continuiasca şi în dilele urmatorie.


    Articolul 283

    Dacă pînă la implinirea celoru cinci-spre-dece dile, nu se voru fi terminatu tote causele, conformu art. 249, se va forma, pentru urmatorele cinci-spre-dece dile, o alta lista de sesiune după regulele de mai susu.


    Articolul 284

    Lista juratiloru se va comunică acusatiloru sau acusatului în ajunulu dilei de judecată.


    Articolul 285

    În diua otarita pentru judicarea fiecărei cause, toţi juratii inscrisi în lista mentionata la art. 277 sau celu putinu trei-deci dintr-insii se voru afla presinti inaintea curtii juratiloru.


    Articolul 286

    Numele juratiloru, cari au luatu parte la serviciului unei curti de juraţi intr-o sesiune, nu se voru mai pune la sorti nici odata în cursulu anului.


    Articolul 287

    Orice juratu care nu se va duce la postulu seu, după chiamarea ce i se va face, fără a justifica o causa legale de iertare sau scusa, va fi condemnatu pentru anteia ora la o amenda de doua sute lei, pentiu a doua ora la o amenda de cinci sute lei, pentru a treia ora la o amenda de una miia lei, şi se va declara incapabile de a esercita functiunea de juratu în acelu anu. Acesta amenda se va pronuntia de judecatorii curtii printr-o sentinta data fără recursu şi care se va publică în Monitorulu Oficiale.


    Articolul 288

    Aceeasi pedepsa sa va aplica, în acelasu modu, şi în contra acelui juratu care, după ce s-a dusu la postulu seu, s-a retrasu mai-nainte de terminarea misiunii sale, fără vre o causa judecata legale de judicatorii curtii.


    Articolul 289

    Numerulu de doui-spre-dece juraţi este necesariu spre a forma comisiunea unei şedinţe. Candu însă unu procesu va fi complicatu şi se va crede ca ar pute da locu la lungi desbateri, preşedintele curtii va trage la sorti pe doui din suplenti, cari să aibă a asiste la desbateri. În casu candu unulu sau doui din cei doui-spre-dece juraţi va fi impedicatu de a urma desbaterile pînă la declaratiunea definitivă a juratiloru, ei voru fi inlocuiti prin juratii suplenti. Inlocuirea se va face după ordinea în care juratii suplenti voru fi trasi la sorti.


    Articolul 290

    În diua otarita, şi pentru fiecare causa, se va face apelulu juratiloru nescusati şi nedispensati, inaintea deschiderii audientei, în presenta loru, a acusatului şi a ministerului publicu. Numele fiecarui juratu, care va respunde la apelu, se va pune intr-o urna. Acusatulu mai anteiu, sau aparatorulu seu, şi ministerulu publicu, voru pute recusa pe juratii cari voru afla de cuviinta, în momentulu cînd se va scote din urna numele fiecarui. Nici acusatulu sau aparatorulu seu, nici ministeriulu publicu nu voru fi datori a areta motivele recusarii. Comisiunea juratiloru va fi formata îndată ce numerulu juratiloru nerecusati se va fi redicatu la doui-spre-dece.


    Articolul 291

    Recusarile voru inceta candu numerulu juratiloru nerecusati, adaogitu la numerulu numeloru remase în urna, s-a redusu la doui-spre-dece, în urmarea recursariloru facute.


    Articolul 292

    Acusatulu şi ministeriulu publicu voru pute se recuse unu numeru egale de juraţi. Dacă însă numerulu juratiloru este fără sotu, acusatulu va pute sa recuse unu juratu mai multu de cat ministeriulu publicu.


    Articolul 293

    Dacă sînt mai mulţi acusati, ei se pota înţelege ca să-şi esercite recusatiunile sau împreună sau despartitu. În ambe casurile recusatiunile nu potu trece peste numerulu defiptu în articlele precedenti.


    Articolul 294

    Dacă acusatii nu se potu iutelege împreună spre a recusa, se va otari prin sorti ordinea în care să-şi faca fiecarc dintr-ansii recusatiunile. În acestu casu juratulu recusatu de unu acusatu după acesta, ordine, va fi recusatu pentru toţi, pînă ce se va acoperi numerulu recusatiuniloru.


    Articolul 295

    Acusatii se mai potu înţelege ca se recuse în comunu numai parte din juraţi iaru pentru restu sa recuse fiecare după rindulu ce i se va otari prin sorti.


    Articolul 296

    Odata ce comisiunea juratiloru va fi formata, se va începe cercetarea acusatului sau a acusatiloru conformu procedurii penali.


    Articolul 297

    Dacă, din ori ce intamplare, cercetarea acusatiloru pentru faptele imputate, se va amana pentru sesiunea viitore, se va face atunci o alta lista a va procede la noue recusatiuni şi se va forma lista de doui-spre-dece juraţi, conformu reguleloru prescrise mai susu.

    § III Functiunile presedintelui curtii juratiloru


    Articolul 298

    Preşedintele este insarcinatu: 1-iu a asculta pe acusati îndată după venirea loru la casa de arestu de lîngă curte; alu 2-lea, a convoca pe juraţi şi a-i trage la sorti.


    Articolul 299

    Elu este asemine datoru sa digera pe juraţi în esercitiulu functiuniloru loru, să le espuna causa asupra carii sînt chiamati a delibera şi, de va fi trebuinta, se le aduca chiar aminte datoriele loru, sa preside la tota instructiunea procesului, şi sa determine ordinea între cei cari voru cere cuventulu.


    Articolul 300

    Elu va ave politia audientei.


    Articolul 301

    Preşedintele este investitu cu putere discretionaria, în virtutea carii va pute lua tote mesurele ce va judica folositorie intru desvelirea adeverului; legea pune în sarcina onorii şi a consciintei sale datoria de a se stradui în tote modurile pentru darea pe faţa a adeverului.


    Articolul 302

    Elu va pute, în cursulu desbateriloru, sa chiame, chiar şi prin mandatu de aducere, şi sa asculte ori ce persoane. Asemine va pute sa faca a i-se aduce ori ce acte noue i s-aru pare, după desvoltarile facute la audienta sau de acusati saude marturi, ca ar pute respandi lumina asupra faptului. Marturii chiamati cu modulu acesta nu voru face juramentu, ci declararile loru voru fi considerate ca nisce simple informari.


    Articolul 303

    Preşedintele nu va pute inchide desbaterile, înainte de a consulta pe juraţi dacă sînt indestulu de luminati asupra cestiunii.

    § IV Functiunile ministeriului publicu de lîngă curtea juratiloru


    Articolul 304

    Ministeriulu publicu de lîngă curtea de apelu va urmări ver-ce persona, pusa sub acusare, după formele prescrise la Capulu I, alu acestei cărţi. Elu nu va pute aduce către curte o alta acusatiune: ver-ce urmare din contra va fi nula şi celu vetematu va pute esercita în contra ministerului publicu actiune recursoria civile.


    Articolul 305

    Îndată după priimirea acteloru, ministeriulu publicu va starui a se face lucrarile preliminarie şi a se pune causa în stare de a fi judicata, pentru ca sa pota începe desbaterile la deschiderea sesiunii juratiloru.


    Articolul 306

    Ministeriulu publicu va asiste la desbatere, va cere aplicarea pedepsei, va fi de faţa la pronuntiarea decisiunii, nu însă la deliberare.


    Articolul 307

    Ministeriulu publicu, sau din oficiu, sau după ordinea ministeriului justiţiei, poate insarcina cu urmarirea delicteloru cari au venitu la cunoscinta sa, pe ministeriulu publicu de lîngă tribunalu.


    Articolul 308

    Elu primesce denuntiarile şi plangerile cari îi sînt adresate d-a dreptulu sau de către curtea de apelu, sau de vre unu fonctionaru publicu, sau de unu simplu cetatianu, şi tine registre de dinsele. Elu le transmite ministeriului publicu de linga tribunalu.


    Articolul 309

    Elu face în numele legii tote requisitiunile ce judeca de folosu; curtea este datore să constate acesta, şi sa deliberere asupra loru.


    Articolul 310

    Requisitiunile ministeriului publicu trebuie să fie subscrise de dinsulu; cele facute în cursulu unei desbateri se voru trece de grefiaru în procesului verbale alu sedintei, şi voru fi subscrise de ministeriulu publicu. Tote decisiunile date în urmarea aceloru requisitiuni, voru fi subscrise de judecătorului care va fi presedutu şi de grefiaru.


    Articolul 311

    Candu curtea nu va tine sema de requisitiunile ministeriului publicu nu se va opri nici suspinde instructiunea sau decisiunea, remanendu ministeriului publicu, după pronuntiarea decisiunii, facultatea de a face, dacă cere casulu, recursu pentru casare. Toţi oficiarii politiei judiciare, chiaru şi judecatorii de instructiune, sînt pusi sub preveghiarea ministeriului publicu de linga curtea de apelu.


    Articolul 312

    Toţi cei ce, după art. 14 alu acestui codice, sînt, în functiunile loru, chiar şi administrative, chiamati prin lege a face niscari-va acte de politia judeciaria, se afla, numai în privinta acesta, supuşi aceleiasi preveghiari.


    Articolul 313

    La casu de negligenta a oficiarilor politiei judiciare sau a judecatoriloru de instructiune, ministeriulu publicu de linga curte le va adresa unu advertimentu. Acestu advertimentu se va trece de dinsulu într-un registru anume tinutu pentru acesta.


    Articolul 314

    La casu de recidiva; ministeriului publicu îi va denunta la curte. După autorisatiunea ce va da curtea, ministeriului publicu va starui a fi citati inaintea curtii în camera de consiliu. Curtea le va ordona sa fia în viitoru mai esacti intru implinirea datorieloru loru.


    Articolul 315

    În ambe casurile prevedute prin art. 313 şi 314, munisteriulu publicu este datoru sa insciinteze pe ministrulu justiţiei.


    Articolul 316

    Recidiva în casulu acesta se va socoti candu functionarulu va fi certatu, pentru ore cari cause, mai-nainte de espirarea unui anu din diua advertimentului trecutu în registre.


    Articolul 317

    În tote casurile candu ministeriulu publicu, şi presedintii curtiloru de apelu sînt autorisati a esercita, functiuni de oficiari de politia judiciara şi de judecatori de instructiune, ei voru pute delega aceste functiuni, afară de puterea de a da mandate de aducere, de depunere şi de arestare, la ministeriulu publicu şi la judecătorului de instructiune de pe lîngă tribunalulu judeţului în care s-a comisu delictu.


    Capitolul III DESPRE PROCEDURA INAINTEA CURTII DE JURATI


    Articolul 318

    În doue-deci şi patru ore celu multu, după priimirea acteloru la grefa şi intrarea acusatului la arestulu curtii, acesta va fi interogatu de preşedintele curtii juratiloru sau de judecătorului care va fi delegatu.


    Articolul 319

    Acusatulu va fi interpelatu a declara dacă şi-a alesu unu aparatoru; dacă nu va fi alesu, preşedintele sau judecătorului va desemna îndată pe unu advocatu din oficiu, subtu pedepsa de nulitate a tutuloru lucrariloru ce voru urma. Acesta desemnare nu se va tine în sema şi nulitatea nu va fi pronunţată dacă acusatulu îşi va alege unu aparatoru în urma.


    Articolul 320

    Acusatulu va pute să-şi alega aparatoru pe ori cine va voi. În lipsa, sau chiaru în ajutorulu alegerii acusatului, preşedintele îi va numi aparatoru pe unulu dintre advocatii domiciliati la reşedinţa Curtii.


    Articolul 321

    Preşedintele sau judecătorului va insciinta inca pe acusatu ca dacă s-aru crede în dreptu a face vre o cerere de nulitate, trebuie să declare acesta în urmatorele cinci dile şi ca, după espirarea acestui terminu, nu va mai fi priimitu sa o faca. Esecutarea acestur articolu şi a celoru doue precedenti va fi constatata printr-unu procesu verbale, pe care ilu voru subscrie acusatulu, judecătorului şi grefiarulu; dacă acusatulu nu scie sau nu voesce sa subscrie, procesului verbale va face menţiune de acesta.


    Articolul 322

    Dacă acusatulu n-a fostu insciintatu după cum se prescrie în art. precedinte, causa nulitatii nu se va sterge prin tacerea sa; drepturile sale voru fi conservate, însă le va esercita după definitivă decisiune.


    Articolul 323

    Ministerulu publicu este datoru sa faca declaratiunea sa în acelasu terminu socotitu din diua interogatoriului şi sub aceeasi pedepsa, prescrise prin art. 321.


    Articolul 324

    Cererea de nulitate nu se poate face de catu în contra decisiunii prin care s-a tramisu acusatulu inaintea curtii juratilor şi numai în urmatorele patru casuri:
    1. Dacă faptulu nu este qualificatu crima prin lege;
    2. Dacă ministeriulu publicu n-a fostu auditu;
    3. Dacă decisiunea n-a fostu pronuntiata de numerulu de judecatori defiptu prin lege;
    4. Pentru causa de necompetenta.


    Articolul 325

    Declaratiunea trebuie să fie facuta la grefa. Îndată ce grefiarulu o va fi priimitu, o copia după decisiunea cammei de acusatiune se va tramite de ministeriulu publicu alu curtii de apelu la ministeriulu publicu de linga curtea de casatiune, care va fi datore sa pronunte îndată, lasandu la o parte ori ce alta, causa.


    Articolul 326

    Cererea de nulitate nu împiedica instructiunea de a se continui pînă la desbateri esclusivu, dar dacă o asemine cerere s-aru face după implinirea formalitatiloru şi espirarea termineloru cari sînt prescrise prin art. 321, se va procede la deschiderea desbateriloru şi la judecata.- Cererea de nulitate şi mijlocele pe cari este fondata nu voru fi supuse curtii de casatiune decatu după definitivă decisiune a curtii juratiloru. Totu asemine se va urma cu ori ce recursu facutu, sau după espirarea terminului legale, sau în cursulu terminului după tragerea juratiloru, veri care ar fi causa acelui recursu.


    Articolul 327

    Aparatorulu va pute comunică cu acusatulu după interogatorulu seu. Va pute asemine sa ia comunicare de tote actele, fără să le stramute din locu, şi fără sa intardie instructiunea.


    Articolul 328

    Dacă cere trebuinta să se asculte alti marturi noui, cari locuescu în ore care departare de loculu unde se afla curtea, preşedintele sau judecatoriulu care ilu inlocuesce va pute insarcina pe judecătorului de instructiune din judetulu locuinţei loru spre a primi depositiunile loru; acesta le voru tramite închise şi sigilate la preşedintele curtii.


    Articolul 329

    Marturii cari nu se voru fi infatisatu după, citaţiunea presedintelui sau a judecatorului ce-lu inlocuesce şi cari nu voru fi justificatu de niscari-va impedecari legali ce i au opritu de a se intatisa, sau cari voru refusa de a da a loru marturia, voru fi judecati de curte şi pedepsiti conformu articolului 77.


    Articolul 330

    Acusatii sau aparatorii loru voru pute lua copia dupe actele ce voru judeca de folosu pentru aparare.


    Articolul 331

    Dacă ministerulu publicu sau acusatulu are motive a cere ca sa nu se infatiseze causa la cea d-anteiu sedinta a curtii juratiloru, ei voru face către presedinte cerere de amanare. Preşedintele va decide dacă amanarea trebuie se fie incuviintata sau nu. Elu va pute şi din oficiu se amane causa pentru o alta di a sesiunii.


    Articolul 332

    Candu se voru fi facutu pentru acelasu delictu mai multe acte de acusatiune în contra mai multoru acusati, ministeriulu publicu va pute cere intrunirea loru, şi preşedintele o va pute ordona chiar din oficiu.


    Articolul 333

    Candu actulu de acusatiune va cuprinde mai multe delicte nu conese (nu inclinate), ministeriulu publicu va pute cere sa nu fie judecati acusati de o camdata de catu asupra unui sau catoru-va din acele delicte, şi preşedintele o va pute ordona chiaru din oficiu.


    Articolul 334

    La diua defipta pentru judecata, judecatorii voru ocupa locurile loru în fatia publicului, şi doui-spra-dece juraţi se voru aseda, în randulu cum au esitu la sorti, în fatia bancei acusatiloru, separatu de publicu, de părţi şi de marturi.


    Capitolul IV DESPRE CERCETARE, JUDECATA ŞI ESECUTIUNE

    SECŢIUNEA I: Despre cercetare

    Articolul 335

    Acusatulu se va infatisa liberu, insotitu numai de pasnici pentru ca sa nu scape. Preşedintele ilu va intreba numele, prenumele, etatea, profesiunea, locuinta şi loculu nascerii sale.


    Articolul 336

    Preşedintele va insciinta pe aparatoriulu acusatului de a nu rosti nimicu în contra consciintei sale şi în contra respectului cuvenitu legiloru şi de a se esprime cu cuviinta şi cu moderatiune.


    Articolul 337

    Preşedintele va adresa urmatoriulu discursu juratiloru, cari voru sta în piciore şi cu capulu descoperitu. "Juraţi şi legati-ve, inaintea lui Dumnedeu şi a omeniloru, ca veti cerceta cu cea mai mare intinsa luare aminte faptele ce ce voru aduce în greutatea, lui N; că nu veti trada nici interesile acusatului, nici ale societatii care ilu acusa; că nu veti comunică cu nimini pînă după declararea vostra; că nu veti asculta nici ura sau reutatea, nici temerea sau afectiunea; ca în fatia fapteloru ingreunatore şi a mijloceloru de aparare, veti otari în cugetu curatu şi după intima convingere, cu nepartinirea şi cu taria de omu onestu şi liberu." Fia care din juraţi, chiamatu pe nume de presedinte, va respunde redicandu mana: "Juru" Acesta formalitate este prescrisa sub pedepsa de nulitate.


    Articolul 338

    Îndată după acesta preşedintele va invita pe acusatu sa fia cu luare aminte la cele ce are sa auda. Va ordona grefiarului sa citesca otarirea camerei de acusatiune şi actulu de acusatiune. Grefiarulu va face acesta lectura, cu voce tare şi raru.


    Articolul 339

    După acesta lectura preşedintele va repeti pe scurtu acusatului cele ce se cuprindu în actulu de acusare şi-i va dice: Eco faptulu de care esci acusatu, ai sa audi acum dovedile acestei acusari.


    Articolul 340

    Ministeriulu publicu va espune subiectulu acusatiunii, va infatisa lista marturiloru cari voru trebui sa fia ascultati sau după a sa cerere, sau după a părţii civili, sau după a acusatului. Acesta lista va fi citita cu voce tare de grefiaru. Ea nu va pute cuprinde de catu pe marturu ale caror nume, profesiune şi locuinta voru fi fostu notificate, celu putinu cu patru-deci şi optu de ore mai-nainte de cercetare, acusatului de către ministeriulu publicu sau de către partea civile, şi ministeriului publicu de către acusatu, fără ca aceste formalitati sa împiedice intru ceva facultatea data presedintelui prin articolulu 302. Prin urmare acusatulu şi ministeriulu publicu se voru pute opune la ascultarea unui marturu care nu va fi fostu aretatu în actulu de notificare, sau care nu va fi fostu desemnatu cu destula lamurire. Curtea va statui îndată asupra acestei opositiuni.


    Articolul 341

    Preşedintele va ordona marturiloru să se retraga în camera ce li se va destina. Nici unulu din el nu va esi de acolo pînă în momentulu candu va fi chiamatu să-şi dea marturia. Preşedintele a lua mesuri spre a opri pe marturi de a vorbi unii cu altii despre delictu şi despre acusatu mai-nainte de a-şi fsce depositiunile.


    Articolul 342

    Marturii voru face aretarile fie care în osebi, după ordinea ce va stabili ministeriulu publicu. Mai-nainte de a loru depositiune, ei voru face, inaintea curtii, juramentu de a vorbi fără ura, fără frica şi fără partinire, de a spune totu adeverulu şi nimicu altu de catu adeverulu, iar la din contra, nejurandu, marturia loru va fi nula. Preşedintele îi va intreba de numele, prenumele, etatea, profesiunea, domiciliulu sau reşedinţa loru, precumu asemene şi dacă cunoscea pe acusatu mai-nainte de faptulu mentionatu în actulu de acusatiune, dacă sînt rude ori afini (cuscri) sau ai acusatului sau ai părţii civili şi în ce gradu; elu îi va mai intreba dacă nu se afla în serviciului acusatului sau alu părţii civili; după acesta marturii voru depune verbale.


    Articolul 343

    Preşedintele va indatori pe grefiariu sa insemnere adausele, scambarile sau variaţiunile ce aru pute fi între depositiunea unui marturu şi cele de mai-nainte declarari ale sale. Ministeriulu publicu şi acusatulu voru pute cere acesta de la presedinte.


    Articolul 344

    După fiecare depositiune, preşedintele va intreba pe marturu, dacă, dandu-şi marturia, a intelesu ca vorbesce chiaru despre acusatulu care e de faţa; pe urma va intreba pe acusatu dacă voesce sa respunda la cele ce s-au disu în contra sa. Marturulu na va pute să fie intreruptu; acusatulu sau aparatorulu seu voru pute sa adreseze, prin organulu presedintelui, intrebari marturului, după ce acesta va fi terminatu aretarile sale; voru pute inca sa dica, atatu în contra marturului, catu şi în contra marturiei totu ce aru crede de folosu la aperarea acusatului. Preşedintele va pute sa cera de la marturi şi de la acusatu tote lamuriule ce va judeca necesarie pentru desvelirea adeverului. Judecatorii, ministeriulu publicu şi jurtatii voru ave aceeasi facultate, după ce mai anteiu voru cere cuventulu de la presedinte. Partea civile nu va pute sa faca intrebari marturiloru sau acusatului de catu prin organulu presedintelui.


    Articolul 345

    Fia care marturu, după depositiunea sa, va remane în auditoriu, dacă preşedintele nu ordona altu feliu pena candu se voru redica juratii ca sa treca în camera de deliberatiune.


    Articolul 346

    După ascultarea marturiloru produsi de ministeriulu publicu şi de partea civile, acusatulu va cere să se asculte marturii sei, pe cari îi va fi notificatu prin lista mai dinainte; ei voru fi acultati sau asupra fapteloru menţionate în actulu de acusatiune, sau pentru a incredinta ca acusatulu este omul de onore, de probitate, şi de o purtare neimputabile. Cheltuelele marturiloru voru fi în sarcina acusatiloru, afara dacă marturii fiindu aretati de acusatu ministeriului publicu, şi acesta judecandu ca declararea loru aru fi de folosu pentru desvelirea adeverului, aru cere elu insusi ca să fie citati.


    Articolul 347

    Nu voru pute fi primite depositiunile:
    1. Tatalui, mamei, mosului (bunu), mosei (buna) sau ale veri-cărui altu ascendente (ruda de susu) alu acusatului sau alu unui din acusatii presinti şi supuşi la aceeasi desbatere;
    2. Ale fiiului, fiiei, nepotului de fiiu, nepotei de fiia, sau ale vre unui altu descendinte (ruda de josu);
    3. Ale fratiloru şi suroriloru;
    4. Ale afiniloru (cuscri) de acelesi grade;
    5. Ale barbatului şi ale femeii , nici chiar după desfacerea căsătoriei pronuntiata după legi;
    6. Ale denuntiatoriloru a caroru denuntare aru fi recompensata în bani prin vre o lege. Cu tote aceste, audirea personeloru mai susu aretate nu va fi o causa de nulitate, candu ministeriulu publicu, partea civile şi acusatulu nu se voru fi opusu la a loru marturire.


    Articolul 348

    Dentiatorulu, afară de cei a caroru denuntiare aru fi recompensata în bani prin vre o lege, voru pute fi ascultati ca marturi, dar juratii voru trebui să fie informati de calitatea loru de denuntiatori.


    Articolul 349

    Marturii produsi de ministeriulu publicu sau de acusatu voru fi ascultati la desbateri chiaru şi fără sa fia facutu mai din-nainte aretarile loru inscrisu precumu asemene şi fără sa fi fostu chiamati; este destulu în tote casurile ca acesti marturi sa fi fostu aretati în lista mentionata prin articolulu 340.


    Articolul 350

    Marturii, de ver cine voru fi fostu produsi, nu voru pute nici o dată să se interpeleze unii pe altii.


    Articolul 351

    Acusatulu va pute cere, după depunerea marturiloru, retragerea loru, din auditoriu sau a unoru dintr-ensii, introducerea şi ascultarea loru din nou sau în parte, sau în presenta celoru-l-alti. Ministeriulu publicu va ave aceeasi facultate. Preşedintele va pute ordona acesta şi din oficiu.


    Articolul 352

    Preşedintele va pute mai-nainte, în cursulu sau în urma ascultarii unui marturu, sa ordone retragerea unui sau mai multoru acusati şi să-i cerceteze în osebi asupra ore-caroru circonstante ale procesului, dar va ave aminte ca sa nu reincepa urmarea desbateriloru generali de catu după ce va fi facutu cu cunoscutu fiecarui acusatu cele petrecute în lipsa sa şi cele ce va fi resultatu din acesta.


    Articolul 353

    În timpulu cercetării, juratii, ministeriulu publicu şi judecatorii voru pute lua note de ceea ce li se va pare importante sau în depositiunile marturiloru, sau în aperarea acusatului, fără însă ca discutiunea sa fia întreruptă din acesta causa.


    Articolul 354

    În cursulu sau în urma depositiuniloru, preşedintele va ordona să se puna inaintea acusatului tote actele cari potu servi la vedirea delictului, şi-lu va interpela sa declare elu insusi dacă recunosce sau nu cele intr-insele coprinse.- Preşedintele va ordona a se infatisa acelesi acte şi, marturiloru, dacă cere trebuinta.


    Articolul 355

    Dacă din desbateri ar resulta ca depositiunea unui marturu semena a fi falsa, preşedintele va pute, sau după cererea ministeriului publicu, sau după a părţii civili, sau după a acusatului, sau chiaru din oficiu, sa ordone îndată punerea marturului la arestu; ministeriulu publicu şi preşedintele, sau unulu din judecatorii insarcinati de dinsulu voru implini, în privinta sa, celu d-inteiu functiuni de oficiaru de politia judeciara, celu de alu douile functiunile atribuite judecatoriloru de instructiune în celelalte casuri. Actele instrutiunii se vor transmite după acesta la curtea de apelu spre a se statui asupra punerii marturiloru sub acusatiune.


    Articolul 356

    În casulu articolului precedinte ministeriulu publicu, partea civile sau acusatulu va pute cere amanarea procesului pentru alta di. Curtea va pute incuviinta acesta cerere. Ea va pute şi din oficiu sa ordone o asemenea amanare.


    Articolul 357

    Cînd acusatulu, marturii sau vre unulu dintr-insii n-aru vorbi aceeasi limba, preşedintele din oficiu va numi, sub pedepsa de nulitate, unu interprete, în etate celu puţin de doue-deci şi cinci de ani, şi-lu va pune, tot sub pedepsa de nulitate, sa jure ca va traduce fidele cuvintele ce au a se scamba între cei ce vorbescu limbe diferite. Acusatulu şi ministeriulu publicu voru pute recusa pe interprete, dand motive de acea recusatiune. Curtea va pronuntia. Interpretele nu va pute, sub pedepsa de nulitate, nici chiar cu consimtimintulu acusatului şi alu ministeriului publicu, sa fia luatu dintre marturi, judecatori, sau juraţi. Dacă acusatulu este surdo-mutu şi nu scie sa scrie, preşedintele va numi din oficiu dreptu interprete persona care va ave mai multa deprindere de a vorbi cu dinsulu. Totu asemene se va urma şi în privinta marturulul surdo-mutu. Cele-alte dispositiuni ale articolului precedinte voru ave a loru esecutare şi în acestu casu. În casu cînd surdo-mutulu aru sei sa scria grefiarulu va scrie intrebarile şi observarile ce i se voru adresa; ele voru fi puse sub ochii acusatului, sau ai marturului, care va da inscrisu respunsurile sau declaratiunile sale. Grefiarulu va da citire tutuloru acestoru.


    Articolul 358

    Preşedintele va determina pe celu dintre acusati care va trebui sa fia supusu la desbateri mai-nainte de ceialti, incepend de la acusatulu principale, dacă este vre unu asemenea acusatu. Se va face după acesta o desbatere particularia asupra fiecarui dintre cei alti acusati.


    Articolul 359

    În urma depositiuniloru marturiloru şi a diselor respective la cari acelea voru fi datu locu, partea civile sau representatulu seu şi ministeriulu publicu, voru fi ascultati în desvelirea mijloceloru sprijinitore acusatiunii. Acusatulu sau aperatorulu seu voru pute să le respunda. Replica va fi permisa părţii civili şi ministeriului publicu, dara acusatulu sau aparatorulu seu va ave tota dauna cuventulu celu după urma. Preşedintele va declara după acesta ca desbaterile sînt terminate.


    Articolul 360

    Preşedintele va resume causa, va atrage atenţiunea juratiloru asupra principaliloru probe pentru sau contra acusatului. Le va reaminti functiunile ce sînt chiamati a implini. Va pune cestiunile asia precumu sa va specifică mai la vale.


    Articolul 361

    Cestiunea ce resulta din actulu de acusatiune se va pune în terminii urmatori: Acusatulu este culpabile ca faptuitoru alu cutarui omoru, cutarui furtu, sau a ori carii alte crime, în tote circonstantele cuprinse în resumptulu actului de acusatiune?


    Articolul 362

    Dacă din desbateri resulta una sau mai multe circonstante ingreunatore, nementionate în actulu de acusatiune, preşedintele va mai adaugi şi cestiunea urmatore: Acusatulu sevartit-a crima cu cutare sau cutare circonstantia.


    Articolul 363

    Cînd acusatulu a propusu o scusa din cele admise de lege ca atare, presiedintele va trebui, sub pedepsa de nulitate, a pune cestiunea urmatore: Cutare faptu este bine constatatu?


    Articolul 364

    Dacă acusatulu are mai puţin de sese-supra-dece ani, preşedintele va pune, sub pedepsa de nulitate, următoarea cestiune: Acusatulu lucrat-a cu precepere?


    Articolul 365

    În veri ce materia criminale, chiar în casu de recidiva, preşedintele, punendu cestiunile ce resulta din actulu de acusatiune şi din desbateri, va insciinta pe juraţi, sub pedepsa de nulitate, ca dacă ar crede cu majoritate de voturi ca esistu niscari-va circonstantie usuratorie în favorea unui sau mai multoru acusati recunoscuti culpabili vor trebui sa declare acesta în terminii urmatori: "Comisiunea juratiloru declara cu majoritate de voturi, ca sînt circonstantie usuratorie în favorea cutarui acusatu." După aceata presiedintele va da scrise în mana primului juratu cestiunile la cari juratii vor trebui sa respunda şi, deosebit, actulu de acusatiune, procesele verbali cari constata delictulu şi actele procesului afară de declaratiunile scrise ale marturiloru. Preşedintele va insciinta pe juraţi, ca ori ce votu trebuie să se dea prin scrutinu secretu. Preşedintele va ordona să se scota acusatulu din auditoriu.


    Articolul 366

    Juratii se vor retrage în alta camera sa delibereze. Primulu juratu este celu inteiu esitu la sorti, sau celu alesu, cu consimtimentulu seu, de cei alti juraţi. Mai înainte de deliberatiunte, primulu juratu va citi colegilor sei următoarea instructiune, care, deosebitu de acesta, va fi scrisa cu litere mari şi va sta afipta în camera juratiloru la loculu celu mai în vedere. "Legea nu cere sema juratiloru de mijlocele prin cari s-au convinsu, nu le prescrie nici o regulă pentru cumpanirea probeloru. Legea îi indatoreza să se intrebe ei insii pe sine, în tacere şi cu mintile adunate şi sa caute în curatia de cugetu, ce intiparire au produsu asupra ratiunii loru probele aduse în contra acusatului şi mijlocele apararii sale." "Legea nu dice juratiloru: luati dreptu adeveratu veri ce faptu este marturitu de atati sau atati marturi; nu le dice nici acesta: considerati ca neindestulatoria veri-ce proba care nu va consiste în cutare procesu verbale, în cutari acte, în marturia atatoru marturi sau în atate indicie (semne). Legea face juratiloru numai aceata intrebare, care coprinde, tota mesura datorieloru loru. Aveti intima convingere?" "Este de mare insemnatate a nu se perde nici unu momentu din vedere ca juratii sînt datori sa delibereze numai asupra actului de acusare; numai faptele cuprinse în acelu actu şi cele ce depindu de dinsulu trebuie să-i ocupe, şi-ar calca cea mai de capetenie datoria, dacă, ducendu-se cu mintea la dispositiunile legiloru penali, aru considera urmarile ce va pute să aibă pentru acusatu declaratiunea ce au sa faca: urmarirea şi pedepsirea delicteloru, nu acestea sînt în a loru misiune; ei sînt chiamati numai spre a decide dacă acusatulu este sau nu culpabile de crima ce i se imputa."


    Articolul 367

    Juratii nu voru pute sa esa din a lor camera de catu numai după ce-şi au formatu a loru declaratiune. Nimene nu va pute intră în camera loru în timpulu deliberatiunii, ori care aru fi causa, de catu numai cu voia în scrisu a presedintelui curtii. Preşedintele este datoru a ordona în scrisu capului gendarmiloru de serviciu din acea di ca se pazesca esirile camerei, loru. În ordinea data de presedinte se va inscrie numele şi calitatea capului gendarmiloru. Juratulu care va calca dispositiunile mai susu coprinse, va pute fi condemnatu de către judecatorii curtii la o amena pînă la cinci sute lei. Asemenea ori care altulu aru calca ordinea presedintelui, sau care nu o aru fi facutu a se esecuta, va pute fi pedepsitu cu inchisore de doue-deci şi patru ore.


    Articolul 368

    Juratii voru delibera asupra faptului principale şi apoi asupra fiecărei din circonstantele acestui faptu.


    Articolul 369

    Primulu juratu va citi pe randu fiecare din cestiunile puse cum s-a disu la art. 360 şi votulu se va da apoi prin scrutinu secretu, atatu asupra faptului principale şi asupra circonstanteloru ingreunatore, catu şi asupra esistentei circonstanteloru usuratorie.


    Articolul 370

    Se va procede tot asemenea prin scrutinu secretu asupra cestiuniloru ce s-aru pune în casurile prevedute prin articolele 363 şi 364.


    Articolul 371

    Decisiunea juratiloru în contra acusatului asupra faptului principale, precumu şi declararea de circonstante usuratorie, se va forma, sub pedepsa de nulitate; prin majoritate de voturi. Declaratiunea juratiloru va constata, sub pedepsa de nulitate, acesta majoritate, fără a areta numerulu voturiloru. În casu de paritate de voturi asupra veri-carii cestiuni, afară de cestiunea pentru circonstante usuratorie, parerea cea mai favorabile acusatului va prevalida.


    Articolul 372

    Juratii voru intra după aceea în auditoriulu curtii şi-şi voru relua lucurile. Preşedintele îi va intreba care este resultatulu deliberatiunii loru. Primulu juratu se va redica şi cu mana pe anima va dice; Pre consciitia şi pre onorea mea, inaintea lui Dumnedeu şi inaintea omeniloru, declaratiunea juratiloru este: Da, acusatulu, s.c.l. Nu, acusatulu s.c.l.


    Articolul 373

    Declaratiunea juratiloru va fi subscrisa de primulu juratu şi sa va da de către dinsulu presedintelui. Tote aceste se voru face în presenta juratiloru. Preşedintele o va subscrie şi va pune şi pe grefiaru a o subscrie.


    Articolul 374

    Declaratiunea juratiloru nu va pute fi supusă nici odata la nici unu felu de recursu.


    Articolul 375

    În casu candu acusatulu va fi recunoscutu culpabile, şi dacă curtea va fi convinsa ca juratii, de şi au observat formele, s-au inselatu însă în fondu, curtea va declara ca judecata este suspensa, şi va amana causa pentru sesiunea viitoria, spre a fi supusă la alti juraţi, între cari nu va pute fi nici unulu din juratii cari au luatu parte la declaratiunea ce s-a anulat. Nimene nu va ave dreptu de a provoca acesta mesura. Curtea numai din oficiu va pute sa ordone, şi acesta îndată ce se va fi pronutiatu în publicu declaratiunea juratiloru. După declaratiunea acestoru după urma juraţi, curtea va fi datore a pronuntia îndată decisiunea, chiaru candu acesta declaratiune ar fi conforma cu a celor-alti juraţi.


    Articolul 376

    Cercetarea şi desbaterile, odata fiindu incecepute, voru trebui sa fia continuite fără intrerupere şi fără nici unu felu de comunicare în afara, pînă după declaratiunea juratiloru. Preşedintele nu va pute să le suspenda de catu candu trebuinta va cere, ca să se repauseze judecatorii, juratii, marturii şi acusatii.


    Articolul 377

    Candu ver-unu marturu care a fostu citatu nu se va infatisa, curtea, după cererea ministeriului publicu şi mai înainte de a se deschide desbaterile prin depunerea celui dinteiu marturu iuscrisu pe lista, va pute amana procesului pentru sesiunea viitore.


    Articolul 378

    Dacă din causa neinfatisarii marturului, procesului se amana pentru sesiunea viitore, tote cheltuelele procesului voru fi puse, chiaru prin decisiunea de amanare, în sarcina marturului neurmatoru a veni, şi după cererea ministeriului publicu se va pune la cale implinirea. Aceeasi decisiune va ordona inca ca acelu marturu sa fia adusu prin putere publică, inaintea curtii spre a fi ascultatu. Şi cu tote astea, în tote casurile, marturulu care nu sa va intatisa, sau care va refusa oi de a jura, ori de a marturi, va fi condemnatu la pedepsa prescrisa prin articolulu 77.


    Articolul 379

    Calea opositiunii va fi deschisa în contra acestoru condemnari, în terminu de dece dile, mai multu cate o di pentru fiecare distanta de doue miriametre, socotindu-se acestu terminu din diua primirii decisiunii condemnatorie, în copia, de marturulu condemnatu sau la domiciliulu seu. Opositiunea va fi primita atunci candu marturulu va proba ca a avutu legitime împiedicări, sau ca amenda pronuntiata în contra sa trebuie se fie micsiorata.
    SECŢIUNEA II: Despre judecare şi esecutare


    Articolul 380

    Preşedintele va chiama din nuou pe acusatu în auditoriu, şi grefiarulu va citi în alu seu audu declaratiuuea juratiloru.


    Articolul 381

    Dacă acusatulu este recunoscutu a nu fi culpabile, preşedintele va pronuntia ca este aquitatu de acusatiune, şi va ordona ca sa fia îndată lasatu liberu, afara numai dacă nu va fi retinutu pentru o alta causa. Curtea va decide după aceea asupra dauneloru-interese respectivu pretinse, după ce mai anteiu părţile voru fi propusu apararile loru, şi după ce ministeriulu publicu va fi fostu ascultatu. Curtea va pute cu tote astea, dacă ar judeca de cuviinta, sa insarcineze pe unulu din judecatori a asculta pe părţi, a lua cunoscinta de actele loru şi a face reportu la audienta, unde părţile voru pute sa mai faca inca observari şi ministeriulu publicu să fie ascultatu din nuou. Acusatulu aquitatu va pute asemene cere daune interese de la denuntiatorii sei, pentru faptulu de calomnia, fără însă ca membrii autorităţilor constituite sa pota fi şi ei urmariti, cu modulu acesta pentru pirele ce sînt datori sa faca în privinta delicteloru ce au credutu ca au descoperitu în esercitiulu functiuniloru loru; ceea ce nu împiedica de a se intenta în contra loru actiune recursoria civile. Ministeriulu publicu va fi datoru, după cererea acusatului, să-i faca cunoscuti pe denuntiatorii sei.


    Articolul 382

    Cererile pentru daune-interese, facute fie de către acusatu contra denuntiatoriloru sei sau contra părţii civili, fie de către partea civile contra acusatului sau condemnatului, se voru adresa la judecatorii curtii juratiloru. Partea civile este datore sa formeze cererea sa de daune-interese mai înainte de darea decisiunii; mai tardiu o asemene cerere nu va mai fi primita. Totu asamene se va urma şi în privinta acusatului, dacă acesta a cunoscutu pe denuntiatorulu seu, sau catatimea dauneloru-interese. La casu contrariu, elu îşi va indrepta cererea la tribunalele civili. Persoanele cari n-au figuratu ca parte în acelu procesu, nu voru pute adresa cereri de semenea natura de catu la tribunalulu civile.


    Articolul 383

    Ori ce persona aquitata după lege, nu va mai pute fi apucata nici acusata pentru acelasu faptu.


    Articolul 384

    Cînd, în cursulu desbateriloru, acusatulu va fi fostu inculpatu pentru ver-unu altu faptu, sau prin nescari-va aste produse sau prin depositiuni de marturi, preşedintele, după ce va rosti ordonanţa de aquitare, va ordona sa fia urmaritu pentru faptulu celu nou: prin urmare ilu va tramite, sub mandatu de infatisare sau de aducere, după distinctiunile stabilite prin art. 93 şi urmatorie, şi chiaru sub mandatu de arestare, dacă cere casulu, inaintea judecatorului de instructiuue competinte, spre a se procede la o noua instructiune. Acesta dispositiune nu se va esecuta cu tote astea de catu la casu candu ministeriulu publicu-şi aru fi reservatu mai înainte de închiderea desbateriloru dreptulu de urmărire.


    Articolul 385

    Cînd acusatulu va fi declaratu culpabile, ministeriulu publicu va cere de la curte aplicarea legii. Partea civile asemenea va face a sa cerere în privinta restitutiuniloru şi a dauneloru-interese.


    Articolul 386

    Preşedintele va intreba pe acusatu dacă numai are ceva de disu. Acusatulu sau aparatorulu seu nu voru mai pute plada sau vorbi asupra faptului sustiindu ce n-aru fi adeveratu, ci numai ca acestu faptu n-aru fi popritu de lege, sau ca n-aru fi calificatu de dinsa ca delictu, sau n-aru merita pedepsa a carii aplicatiune s-a cerutu de ministeriulu publicu, sau ca faptulu nu aru trage după sine daune-interese în favorea părţii civili, sau ca în fine acesta cere o pre mare suma pentru daunele-interese ce i se cuvinu.


    Articolul 387

    Curtea va pronuntia absolutiunea acusatului, dacă faptulu de care elu este declaratu culpabile nu este opritu prin legea penale.


    Articolul 388

    Dacă acelu faptu este opritu, curtea va pronunţă pedepsa stabilita prin lege, chiaru la casu candu după desbateri s-aru gasi ca elu numai este de competinta curtii juratiloru. La casu de a se vedi mai multe crime sau delicte imputabili acusatului, curtea va pronunţă numai pedepsa cea mai grea care s-aru aplica, după lege, la unulu din acele delicte.


    Articolul 389

    La casu de absolutiune, de condemnare sau de aquitare, curtea va hotari asupra dauneloru-interese pretinse de partea civile sau de acusatu; ea le va liquida prin aceeasi decisiune, sau va insarcina pe unulu din judecatori sa asculte pe părţi, sa ia cunoscinta de acte şi sa faca despre tote reportu, după cum se areta în art. 381. Curtea va ordona asemenea ca lucrurile ce s-au fostu luatu sa fia restituite proprietarului loru. Cu tote acestea dacă curtea a pronuntiatu condemnarea, acesta restitutiune nu sa va face de catu candu proprietarulu va justifica că nu a urmatu din partea condemnatului cerere de casatiune în terminulu legale, sau ca de şi asemenea cerere a urmatu, însă causa este definitivu terminata.


    Articolul 390

    Dacă juratii voru fi declaratu ca acusatulu este scusabile, curtea va pronunţă conformu codicelui penale.


    Articolul 391

    Acusatulu sau partea civile care va perde causa, va fi condemnatu la cheltuele către Statu şi către cea altă parte. În procese criminali, partea civile, care nu va perde causa, nu va fi nici odata indatorata la cheltuele, şi dacă în vre unu casu ea va fi depusu mai din înainte cheltuelile judecatii, i se voru restitui.


    Articolul 392

    Judecatorii voru delibera şi-şi voru da parerile în secretu, sau în sala audientei, vorbindu-şi incetu, sau retragendu-se în camera de consiliu. Decisiunea va fi pronunţată cu voce tare de presedinte în faţa publicului şi a acusatului. Preşedintele mai înainte de a pronunţă otarirea, este datoru a citi testulu legii, pe care este intemeiata. Grefiarulu va scrie decisiunea şi va coprinde intr-însă testulu legii ce s-a aplicatu de curte sub pedepsa de o amenda de lei una suta.


    Articolul 393

    Originalulu decisiunii va fi subsemnatul de către judecatorii cari au dat-o chiaru în acea di sau celu multu după doue-deci şi patru de ore, sub pedepsa de o amenda de una suta lei contra grefiarului şi, dacă cere casulu, de actiune recursoria civile atatu în contra grefiarului catu şi în contra judecatoriloru.


    Articolul 394

    După pronuntarea hotărîrii, preşedintele va pute, după circumstanţe, sa indemne pe acusatu ca să-şi tie coragiulu, să se supuna aplicatiunei pedepsei cu resemnatiune şi să-şi reforme purtarea în viitoru. Elu îi va face cunoscutu ca legea îi da facultatea de a face recursu pentru casare, şi-i va spune terminulu ce are pentru acesta.


    Articolul 395

    Grefiarulu va face unu procesu verbale despre sedinta pentru a constata ca formalitatile presscrise au fostu observate. Nu se va menţiona iuna în acestu procesu verbale nici despre respunsurile acusatiloru, nici despre coprinsulu depositiuniloru, dar se voru areta intr-insulu scambarile, variaţiunile şi contradicerile marturiloru conformu articolului 343. Procesulu verbale va fi subscrisu de presedinte şi de grefiaru, şi nu va pute fi tiparitu de mai înainte. Dispositiunile acestui articolu voru fi executate sub pedepsa de nulitate. Lipsa acestui procesu verbale sau neesecutarea dispositiuniloru paragrafului alu treilea precedente, voru fi pedepsite cu amendă de lei doue sute în contra grefiarului.


    Articolul 396

    Condemnatulu va ave unu terminu de trei dile libere din diua candu s-a pronuntatu decisiunea, ca sa declare la grefa dacă face recursu pentru casatiune sau nu. Ministeriulu publicu va pute în acelasu terminu sa declare la grela ca cere casarea decisiunei. Partea civile va ave şi ea acelasu terminu, dar nu va pute face recursu de catu în contra dispositiuniloru relative la interesele sale civili. În cursulu acestoru trei dile, şi dacă s-a facutu recursu pentru casatiune, pînă la primirea decisiunii curtii de casatiune, esecutarea decisiunii curtii juratiloru va fi suspensa.


    Articolul 397

    În casurile prevedute prin art. 407 şi 408 din acestu codice, ministeriulu publicu sau partea civile vor ave numai doue-deci şi patru de ore spre a face recursu pentru casatiune.


    Articolul 398

    Condemnatiunea se va esecuta, în termimi de doue-deci şi patru ore, după espirarea termineloru menţionate în art. 396, dacă nu s-a facutu recursu pentru casatiune, iar în casu de recursu, în doue-deci şi patru de ore de la primirea decisiunei de respingerea recursului.


    Articolul 399

    Condemnarea se va esecuta după ordinele ministeriului publicu; elu va ave facultate de a cere de a dreptulu asistenţa puterii publice, pentru acestu sfirsitu.


    Articolul 400

    Dacă condemnatulu voesce sa faca vr-o declaratiune, aceea va fi primita de unulu dintre judecatorii locului, unde se face esecutarea, asistatu de grefiaru.


    Articolul 401

    Procesulu verbale despre esecutare se va face de grefiaru, sub pedepsa de o amenda de una suta lei şi sa va transcrie de dinsulu în terminu de doue-deci şi patru ore în josulu originalului decisiunii. Grefiarulu va subsemna acesta transcriptiune, şi va face menţiune de tote pe marginea procesului verbale, sub aceeaşi pedepsa. Acesta menţiune va fi asemenea subsemnata şi transcriptiunea va pute face proba ca şi insusi procesului verbale.


    Articolul 402

    Candu în cursulu desbateriloru facute cu ocasiunea otaririi de condemnare, acusatulu va fi fostu inculpatu sau prin acte, sau prin depositiuni de marturi, de niscari-va alte crime de catu cele de cari era acusatu, dacă acele crime în urma descoperite merita o pedepsa mai grea de catu cea d-anteiu, sau dacă acusatulu are complici cari se afla la casa de arestu, curtea va ordona urmarirea sa pentru aceste fapte noue, după formele prescrise în acestu Codice. În ambe aceste casuri ministeriulu publicu va suspende esesutarea otaririi care a pronuntatu cea d-anteiu condemnare, pînă candu se va statui asupra celui de alu douile procesu.


    Articolul 403

    Tote procesele criminali în stare de a fi judecate, în diua punerii în lucrare a acestui Codice de procedura criminale, se voru judeca de juraţi, fără a trece prin camera de acusatiune.


    Titlul U III DESPRE DIFERITELE RECURSURI iN CONTRA DECISIUNILORU ŞI SENTINTIELORU

    Despre anulareainstructiunii şi a judecatei

    Articolul 404

    Decisiunile curtiloru, sentintele tribunaleloru, date în materia criminale, corectionale şi politianeaca, şi în contra caroru nu mai esiste nici o cale ordinaria de reformare, precumu şi instructiunea şi urmaririle după cari au intervenitu acele decisiuni şi sentinte, voru pute fi, anulate în urmatorele casuri şi după recursurile facute conformu dispositiuniloru mai josu aretate.

    § I Materia criminali


    Articolul 405

    Dacă, în casu de condemnarea acusatului, se va fi facutu, sau în decisiunea camerei de punere sub acusatiune, sau în instructiunea şi în procedura urmate inaintea curtii juratiloru, sau chiar în decisiunea de condemnare, vre o calcare sau vre o omisiune de niscari-va din formalitatile pentru a caroru neobservare acestu Codice de procedura pronunţă nulitatea, o asemenea omisiune sau violatiune va da locu, în urmarea recursului părţii condemnate sau alu ministeriului publicu, la anularea decisiunii şi a tutoru lucrariloru precedenti, incependu de la celu mai vechiu actu nulu.


    Articolul 406

    Totu asa se va urma, în casu de necompetenta şi în casu candu se va fi omisu sau se va fi refusatu de a pronunţă asupra veri-unei sau mai multoru cereri ale acusatului, sau asupra veri-unei sau mai multoru requisitiuni ale ministeriului publicu, candu acea cerere sau requisitiune va fi fostu facuta pentru a reclama vre o facultate sau veri unu dreptu ce da legea, de şi pedepsa de nulitate nu ar fi pronunţată prin veri unu testu de lege pentru neobservarea formalitatii cerute de acusatu sau de ministeriulu publicu.


    Articolul 407

    În casu de aquitarea acusatului, anularea ordonantei presedentiali care a pronuntat-o şi a acteloru cari au procesu, nu se va pute urmări de ministeriulu publicu de catu în interesulu legii.


    Articolul 408

    Candu curtea va condemna pe acusatu, aplicandu o alta pedepsa de catu cea prescrisa prin lege, anularea decisiunii va pute fi urmarita atatu de ministeriulu publicu catu şi de partea condemnata. Aceeasi actiune de anulare va ave mininteriulu publicu în contra decisiunii absolutorie.


    Articolul 409

    Recursulu ministeriului publicu, în casu de aquitare, nu poate vetema nici odata pe acusatulu aquitatu; este din contra în casu de absolutiune.


    Articolul 410

    Candu pedepsa cea pronunţată de curte va fi totu aceeaşi cu pedepsa ce legea aplica crimei, nimeni nu poate cere anularea decisiunii sub cuventu ca este o erore în citarea testului legii.


    Articolul 411

    Partea civile nu va pute în nici unu casu, sa cera anularea unei decisiuni de aquitare sau de absolutiune. Daru dacă decisiunea a pronuntatu în contra sa condemnari civili mai mari de catu cele cerute de către partea aquitata sau absolvita, acesta dispositiune a decisiunii va pute fi anulata după cererea părţii civili.

    § II Materie corectionali şi politianesci


    Articolul 412

    În materia corectionale şi politianesca, caile de anulare aretate în art. 405, sînt deschise părţii urmarite, ministeriului publicu şi părţii civili, în ceea ce privesce pe fie care, în contra decisiuniloru date în ultima instanţa, fără a dinstinge pe cele condemnatorie de cele liberatorie. Cu tote aceste, liberarea părţii urmarite fiindu pronunţată, numeni nu va pute invoca în contra ei calcarea sau omiterea formeloru tintitore la asigurarea aperarii sale.


    Articolul 413

    Dispositiunea art. 410 este aplicabile la decisiunile date, în ultima instanţa, în materia corectionale şi politienesca.

    § III Dispositiuni comune la cele doue paragrafuri precedinti


    Articolul 414

    În casulu candu sau curtea de casatiune sau o curte de apelu va anula o instructiune, ea va pute ordona ca spesele celei d-alu douile proceduri sa fia în sarcina oficiarului, sau a judecatorului de instructiune care a comisu nulitatea în cea d-anteiu procedura.


    Articolul 415

    Cu tote aceste dispositiunea din art. precedente nu se va aplica de catu pentru greseli pre grave şi numai la nulitatile, ce voru fi comise după unu anu de la punerea în lucrare a acestui Codice.


    Capitolul II DESPRE CERERILE DE CASATIUNE


    Articolul 416

    Recursulu de casatiune, facuta în contra decisiuniloru şi sentinteloru preparatorie şi de instructiune, nu va fi deschisu, de catu după darea celei definitive decisiuni sau sentinte, fără ca, celu ce voesce a face unu asemene recursu sa fia impedicatu sau respinsu prin aceea ca s-ar şi supusu de buna voia la esecutarea unoru asemenea decisiuni sau sentinte preparatorie, pe cari le ataca. Dar decisiunile şi sentintele date asupra, competentei potu fi atacate la curtea de casatiune îndată ce voru fi date şi fără a se ascepta esirea celei definitive decisiuni.


    Articolul 417

    Candu recursulu se va face de către partea cea condemnata, acesta va trebui, sau în persona sau prin alu seu imputemicitu, sa faca, la grefa instanţei judecatoresci a carii decisiune voesce a ataca declarare verbale cumca voesce a merge inaintea curtii de casatiune. Grefiarulu va constata acesta declarare în scrisu, şi va ingriji ca sa fia subscrisa atatu de recurente catu şi de sine insusi. Dacă recurentele nu va pute sau nu va voi s-o subscrie, grefiarulu va face menţiune de acesta. Declararea va fi înscrisă intr-unu registru destinatu la acesta, şi care va fi publicu, în catu veri-cine va ave dreptulu sa cera a i se da estracte dintr-insulu. Fiindu facutu prin imputernicitu, actulu de imputernicire va remane anesatu la declaratiune.


    Articolul 418

    Partea civile, care va face recursu de casatiune, este datore sa alature, pe linga cererea sa de casare, şi o copia adeverita de grefiaru a decisiunii sau sentintei în contra carii recurge la curtea de casatiune. Ea este datore să depună o amenda de galbeni dece, sau, dacă decisiunea ce ataca este data în lipsa ei, de galbeni cinci.


    Articolul 419

    Indatorirea de a depune o amenda, după distinctiunile stabilite în art. 418, cade şi asupra celoru condemnati în materia corectionale şi politianesca, candu acestia voru face recursu pentru casatiunea sentintei prin care au fostu condemnati.


    Articolul 420

    Persoanele supuse la consemnare de amenda, voru fi scutite de a depune amenda, în casu candu voru alatura la cererea loru de casatiune unu certificatu de scapataciune, conformu art. 46 din legea curtii de casatiune.


    Articolul 421

    Amenda se va perde de celu ce a depus-o candiu recursulu seu va fi respinsu, şi i se va restitui în casulu contrariu.


    Articolul 422

    Cei condemnati chiar în materie corectionali sau politienesci, la o pedepsa privată de a loru libertate nu voru fi admisi a face recursu pentru casatiune de catu candu voru fi în stare de inchisore sau liberati pe cautiune. Actulu de inchisore sau de liberare pe chezasia va fi alaturatu la recursulu loru.


    Articolul 423

    Cu tote aceste, cînd recursulu va fi motivatu de necompetenta, va fi destulu, pentru admisiunea sa, ca recurentulu să justifice ca a intratu de buna voia în inchisorea de la reşedinţa curtii de casatiune. Spre acesta directorulu inchisorii ilu va pute primi pe simpla infatisare a cererii sale adresate către ministeriulu publicu alu curtii de casatiune şi visate de acestu magistratu.


    Articolul 424

    Condemnatulu sau partea civile, şi după ce a facutu recursu pentru casare, va pute, în terminu de dece dile, să depună la grefa instanţei a cui otarire voesce a ataca, unu memoriu coprindetoru de mijlocele sale de casatiune.


    Articolul 425

    Grefiarulu, dandu recurentelui o adeverinta de primirea cererii sale de casatiune, o va inainta îndată ministeriului publicu, împreună cu celelalte documente relative la recursulu de care e vorba.


    Articolul 426

    Ministeriulu publicu locale va transmite îndată tote chartiile primite de la grefiaru la ministeriulu justiţiei şi acesta le va adresa, în doue-deci şi patru ore, la curtea de casatiune şi va informa de acesta pe magistratulu care i le va fi tramisu.


    Articolul 427

    Condemnatulu şi partea civile voru pute sa transmita şi de dreptulu la grefa curtii de casatiune cererile loru de casare.


    Articolul 428

    Curtea de casatiune va trebui sa dea decisiunea sa asupra recursului, celu mai tardiu intr-o luna de dile după implinirea celui de pe urma din termenile marginite în acestu capu.


    Articolul 429

    Cererea de casatiune fiindu respinsa, partea care o va fi formatu nu va mai pute sa o reinoesca sub nici unu pretestu şi în nici unu modu.


    Articolul 430

    Decisiunea de respingere va fi, în terminu de trei dile, impartasita ministeriului publicu de lîngă curtea de casatiune de către grefiaru, în forma de estractu sub semnatura acestuia. Ministeriulu publicu va indrepta acelu estractu la ministeriulu publicu alu instantiei a cui decisiune va fi fostu atacata.


    Articolul 431

    Candu curtea de casatiune va anula o sentinta sau o decisiune; fie în materia corectionale, fie în materia de politia, ea va tramite procesului şi pe părţi inaintea unei curti sau tribunalu de aceeasi calitate cu instanţa a cui sentinta sau decisiune va fi anulata.


    Articolul 432

    Candu curtea de casatiune va anula o decisiune data în materia criminale, se va procede intocmai precumu se areta în cele septe article urmatore.


    Articolul 433

    Curtea de casatiune va pronunţă tramiterea procesului: la o alta curte de apelu de cea care a regulatu competintia, sau care o pronuntatu punerea sub acusatiune, dacă decisiunea s-a anulatu pentru vre una din causele cuprinse în articolulu 324; La o alta curte de juraţi de cea care va fi datu decisiunea, dacă decisiunea şi instructiunea s-a anulatu pentru causa de nulitati comise de curtea de juraţi; La unu altu tribunalu de celu în care se va fi aflatu judecătorului de instructiune, dacă decisiunea şi instructiunea, sînt anulate numai în ceea ce privesce interesele civili.


    Articolul 434

    Dacă decisiunea şi procedura sînt anulate pentru causa de necompetenta, curtea de casatiune va desemna tribunalulu sau curtea care trebuie a cerceta procesului. Cu tote aceste, dacă competenţa aru fi a tribunalului pe linga care se afla jadecatorulu care va fi facutu cea d-anteiu instructiune, curtea va tramite procesului la unu altu tribunalu.


    Articolul 435

    Dacă decisiunea a fostu anulata pentru causa ca faptulu condemnatu se găseşte a nu fi delictu calificatu prin lege, curtea nu va pronunţă tramiterea procesului de catu dacă se afla o parte civile; în casulu acesta tramiterea se va face la unu altu tribunalu de celu la care se va fi aflatu judecătorului de instructiune.


    Articolul 436

    În tote casurile candu curtea de csasatiune este autorisata a alege o curte sau unu tribunalu pentru judecarea procesului de densa tramisu ea va trebui sa faca acesta alegere, dapa o deliberatiune speciale în camera de consiliu, îndată după pronuntarea decisiunii de casatiune, în care să va şi face menţiune de acesta.


    Articolul 437

    Candu tramiterea s-a facutu la o curte de apelu, acesta după ce va indrepta, în ceea ce o privesce instructiunea, va tramite procesului inaintea curtii juratiloru care va trebui sa judece procesului.


    Articolul 438

    Candu procesului se va tramite inaintea curtii juratiloru, şi se voru afla complici cari nu voru fi în stare de acusatiune, unu judecatoru de instructiune, insarcinatu de acesta curte, şi ministeriulu publicu voru face, fiecare în ceea ce-lu privesce instructiunea. Actele acestei instrucţiuni se voru adresa după aceea la curtea de apelu, a carii camera de punerea sub acusatiune va pronunţă de este sau de nu este locu de punere sub acusatiune.


    Articolul 439

    Dacă decisiunea a fostu anulata pentru motivu ca a pronuntiatu o alta pedepsa de catu cea după legi aplicabile la natura crimei, judecatorii curtii juratiloru, la cari se va fi tramisu procesului, voru trebui să se marginesca numai în a pronuntia decisiunea, aplicandu pedepsa legiuita în urmarea declaratiunii de mai-nainte a juratiloru. Dacă decisiunea va fi anulata pentru alta causa, sa va procede la noue desbateri inaintea curtii juratiloru la care s-a tramisu procesului. Curtea de casatiune va anula decisiunea numai în parte, dacă nulitatile comise atingu numai unele din dispositiunile sale.


    Articolul 440

    Acusatulu, a cui condemnatiune va fi fostu anulata şi care va trebui să se supuna la noua judecata criminale, va fi tradusu fără a fi liberatu de la inchisore, inaintea curtii de apelu sau a curtii juratiloru la care s-a tramisu procesului.


    Articolul 441

    Partea civile alu carii recursu va fi respinsu în materia criminale, corectionale sau politianesca, va fi condemnata a plati celei-l-alte părţi o desdaunare de lei una suta cinci-deci şi cheltuelele judecatii. Partea civile va fi inca condemnata către statu a perde amenda depusa în virtutea articolului 418. Administratiunile sau regiele Statului şi agentii publici nu voru fi nici odata condemnati la amenda către statu, în casu candu recursula loru aru fi respinsu, ci numai la desdaunari şi cheltuele.


    Articolul 442

    După respingerea unei cereri de casatiune, partea ce o va fi formatu nu va mai pute face recusu în contra aceleiasi decisiuni sau sentinte sub nici unu pretestu şi pentru nici unu mijlocu.


    Articolul 443

    Candu, după o ordine formale a ministeriulul justiţiei către ministeriulu publicu alu curtii de casatiune, acesta va denunta la secţiunea criminale acte judecatoresci, decisiuni sau sentinte contrarie legii, ele voru pute fi anulate şi atorii loru urmariti, dacă cere casulu după capu III, de la titlu IV alu acestei cărţi.


    Articolul 444

    Candu se va fi datu vre o decisiune sau sentinta supusă la casatiune şi nici una din părţi nu va fi facutu recursu în terminulu legiuitu, ministeriulu publicu de lîngă curtea de casatiune va pute face recursu din oficiu chiar după espirarea terminului. Dacă în aseminea casu, decisiunea sau sentinta va fi casata, părţile nu voru pute să se intemeeze pe acesta, spre a se opune la esecutarea ei.


    Capitolul III Despre cererile de revisiune


    Articolul 445

    Candu unu acusatu va fi fostu condemnatu pentru o crima, şi unu altu acusatu va fi fostu, printr-o alta decisiune, condemnatu ca autoru alu aceleiasi crime, dacă aceste doue decisiuni nu se potu concilia, în catu a loru coesistentia probeza ca unulu sau altulu dintre condemnati este inocinte, esecutarea ambor decisiuniloru se va suspende, chiaru şi dacă recursulu facutu pentru casarea loru sau a unei dintr-insele, va fi fostu respinsu, sau chiaru dacă în lipsa de vre unu recursu, decisiunile voru fi dobanditu autoritate nerevocabile. Ministeriulu Justiţiei, sau din officiu, sau după cererea ministeriului publicu, sau după reclamatiunea unui sau amboru condemnatiloru va insarcina pe ministeriulu publicu alu curtii de casatiuue sa denunte la area curte ambe decisiunile. Curtea de casatiuue secţiunea criminale, după ce va verifica ca cele doue condemnatiuni nu se potu concilia, le va casa, şi va tramite pe acusati inaintea unei curti alta de cele ce au pronuntiatu decisiunile casate.


    Articolul 446

    Cînd, în urma unei condemnatiuni pentru omucidu, se voru adresa, din ordinea espresa a Ministeriului Justiţiei, către curtea de casatiune, secţiunea criminale, acte presentate în urma condemnarii şi de natura a produce indicie indestulatore despre esistenta persoanei a carii morte presupusa a datu locu la condemnatiune, curte de casatiune va pute insarcina o curte de apelu a face o cercetare pregatitore spre a recunosce esistenta şi identitatea persoanei presupuse ucisa, şi a constata acesta prin interogatoriulu ce va face acelei persoane, prin ascultare de marturi, şi prin tote mijlocele proprie de a pune în evidenta faptulu prin care s-aru desfiinta condemnarea. Esecutarea condemnatiunii va fi de dreptu suspensa, prin ordinea Ministeriului Justiţiei, pînă ce va pronuntia curtea de casatiune, iar în urma, de se va cuveni, prin decisiunea preparatoria a acestei curti. Curtea de apelu pronuntiandu simplu asupra cestiunii de identitatea persoanei, va tramite decisiunea şi actele cercetării sale la curtea de casatiune, care va pute sa caseze decisiunea condemnatoria, şi chiaru, cerendu casulu, sa tramita procesului în cercetarea unei alte curti de juraţi de cea care va fi pronuntiatu mai-nainte condemnarea.


    Articolul 447

    Candu după condemnarea unui acusatu, unulu sau mai mulţi din marturii ce au depusu în contra sa voru fi urmariti ca marturi mincinosi, în acelu procesu, dacă acusatiunea de marturia mincinosa este primita în contra loru sau chiar dacă s-au datu în contra loru mandate de arestare, esecutarea condemnatiunii se va suspinde, chiaru şi candu curtea de casatiune ar fi respinsu recursulu celui condemnatu. Dacă marturii voru fi după acesta condemnati ca marturi mincinosi în contra acusatului, Ministeriulu Justiţiei, sau din oficiu, sau după cererea ministeriului publicu, sau după reclamarea individului condemnatu prin cea d-anteiu decisiune, va insarcina pe ministeriulu publicu alu curtii de casatiune sa denuntia curtii acelu faptu. Curtea de casatiune, verificandu declaratiunea juratiloru în urmarea carii s-a pronuntatu cea d-alu doile decisiune, va aunla pe cea d-inteiu, dacă prin aceia declaratiune s-au doveditu mincinose marturiele aduse în contra celui d-inteiu condemnatu; iaru spre a se procede în contra acusatului pe basa actului de acusatiune în fiinta, curtea de casatiune ilu va tramite inaintea unei curti de juraţi care nu va pute fi nici cea care a judecatu pe condemnatu nici cea care a judecatu pe marturi. Dacă cei acusati ca marturi mincinosi sînt aquitati, suspensiunea decisiunii condemnatorie va inceta de dreptu şi condemnarea se va esecuta.


    Articolul 448

    Marturii cei condemnati pentru marturie mincinose, un voru pute sa mai faca nici o depositiune la cea de a doua cercetare a procesului.


    Articolul 449

    În casu de revisiunea nuei condemnatiuni pentru causa indicată în art. 445, dacă condemnatulu va fi muritu, curtea de casatiune va numi unu curatoru memoriei sale, şi acesta va esercita drepturile condemnatului. Dacă în urma acestei noue procedure se va descoperi ca cea d-antiiu condemnatiune a fostu pronuntiata pe nedreptu, noua decisiune a curtii va usura memoria condemnatului de acusarea ce i s-a fostu adusu.


    Titlul IV Despre cate-va procedure particularie


    Capitolul I DESPRE FALSU


    Articolul 450

    Falsulu în scripturi se poate defaima sau prin actiune principale sau incidinte, şi, în acestu după urma casu, sau pe cale criminale sau pe cale civile.


    Articolul 451

    În tote procesele pentru falsu, inscrisulu atacatu, îndată ce se va produce, se va depune la grefa, subsemnatul pe tote paginele de grefiiaru, şi de persona care l-a depusu, dacă va sci sa subscrie. Grefiarulu va face unu procesu verbale detaiatu de starea materiale a inscrisului, şi în care va menţiona, fiindu casu, de neputinta sau nesciinta persoanei ce a infatisatu inscrisulu de a-lu subsemna. Grefiarulu care va priimi asemenea inscrisu fără indeplinirea susu diseloru formalitati, se va supune la o amenda de lei cinci-deci.


    Articolul 452

    Dacă inscrisulu atacatu se va lua din vre unu locu publicu, functionarulu, care-lu va da, ilu va subsemna şi elu precum s-a disu mai susu, iaru de nu, se va pedepsi cu aceeasi amenda de lei cinci-deci.


    Articolul 453

    Inscrisulu atacatu de falsu se va subsemna inca de oficiarulu politiei judiciarie şi de partea civile, dacă acesta se infatiseza; asemene se va subsemna şi de prevenitu în momentulu infatisarii. Dacă aceste persoane sau unele dintr-insele nu potu sau nu voru a subsemna, se va face menţiune în procesului verbale; în casu de negligenta sau de omisiune, grefiarulu se va pedepsi cu amendă de cinci-deci lei.


    Articolul 454

    Veri-care depositariu publicu ori particulariu alu unui scrisu atacatu ca falsu este datoru sa-lu predea în urma ordonantei ce aru priimi pentru acesta, sau de la ministeriulu publivu sau de la judecatoriulu de instructiune, iar nevoindu va fi silitu prin constringere corporale. Acea ordonanţa şi actulu ce se va da depositariului despre predarea inscrisului fi voru servi de aparare către cei interesati de acelu inscrisu.


    Articolul 455

    Inscrisurile ce se voru aduce spre a servi de comparatiune voru fi subsemnate, precum s-a disu în articolele 450, 451 şi 452, şi sub aceleasi pedepse.


    Articolul 456

    Veri ce depositariu publicu de inscrisuri cari potu servi de comparatiune, este datoru să le produca sub pedepsa de constringere corporale. Ordonanţa şi actulu ce voru priimi pentru a loru predare, le voru servi de aperare către cei ce aru pute să aibă interesu de acele inscrisuri.


    Articolul 457

    Dacă trebuinta aru cere să se stramute unu actu autenticu, se va lasă depositariului o copia dupe dinsulu verificata şi adeverita de preşedintele tribunalului care va face procesu verbale de acesta. Dacă depositariulu este publicu, acesta copia o va pune în loculu originalului ca sa serve dreptu originalu şi va pute libera alte copie dupe acea copia, facendu menţiune despre procesului verbale care constata luarea originalului, pînă candu acela i se va inapoia. Cu tote aceste, dacă acelu inscrisu face parte dintr-unu registru, în catu nu poate fi scosu de acolo, tribunalulu va pute, ordonandu a i se aduce registrulu, sa dispenseze de formalitatea stabilita în acestu articolu.


    Articolul 458

    Scripturile private potu servi şi ele ca inscrisuri de comparatiune, dacă părţile le recunoscu. Cu tote aceste, particularii, cari voru marturi insii ca posedu asemeni inscrisuri, nu voru pute fi îndată constrinsi prin inchisoria ca să le produca, dar dacă, după ce voru fi fostu chiamati inaintea tribunalului, care se afla în cercetarea procesului, pentru a preda acele inscrisuri sau a areta motivele refusului loru, nu li se voru incuviinta acele motive, decisiunea sau sentinta va pute pronunţă în contra loru constringerea corporale.


    Articolul 459

    Candu marturii se voru esplica asupra unui actu alu procesului, ci ilu voru parafa şi subsemna sau, neputendu, se va constata acesta prin procesului verbale.


    Articolul 460

    Dacă, în cursulu unei instrucţiuni sau procedure, unu actu produsu se va defaima ca falsu de una din părţi, acesta va interpela pe cea lalta sa declare, dacă voesce să se servesca de actu.


    Articolul 461

    Dacă adversarulu va declara că nu voesce a se servi de acelu inscrisu, sau, dacă, în terminu de optu dile libere de candu a fostu interpelatu, nu va face nici o declarare, va inceta orice cercetare şi judecata asupra acelui inscrisu, care se va scote din procesu. Dacă acelu adversariu va declara ca voesce a se servi de acelu inscrisu, iustructiunea asupra falsului se va urma în modu incidente dinaintea curtii sau tribunalului care se afla în cercetarea procesului principale.


    Articolul 462

    Dacă partea care a defaimatu inscrisulu de falsu, sustiue ca celu ce l-a produsu este autorulu sau complicele falsului, sau dacă resulta din procedura ca autorulu sau complicele falsului este viu şi actiunea crimei inca nu e stinsa prin prescriptiune, acusatiunea se va urma pe cale criminale, după formele mai susu prescrise.


    Articolul 463

    Dacă procesului, în cursulu cărui s-a nascutu incidentele de falsu criminale, este unu procesu civile, se va amana procedura sa pînă candu instantele criminali voru da decisiuuea loru asupra falsului. Iar dacă procesului principale este de natura criminale, corectionale sau politianesca, curtea sau tribunalulu ce se afla în cercetarea sa este datoru sa decida mai inteiu după ce va ascuta pe ministeriulu publicu, dacă trebuinta procesului principale cere a se amana sau nu judecata pînă la cercetarea şi judicata falsului.


    Articolul 464

    Prevenitulu sau acusatulu se va pute indatora a produce o scriere a sa, şi a scrie cu mana sa propria inaintea judecatii. În casu de refusu sau tacere din parte-i, procesului verbale va face menţiune de acesta.


    Articolul 465

    Dacă o curte sau unu tribunalu afla, în cercetarea unui procesu chiaru civile, niscari-va indicie asupra vre-unui falsu, şi asupra persoanei care-lu va fi facutu, ministeriulu publicu sau preşedintele ori judecătorului va transmite actele ministeriului publicu de linga judecătorului de instructiune din circonscriptiunea unde se va pare ca s-ar fi facutu delictulu sau unde celu prevenitu aru pute fi prinsu, şi va pute sa şi dea în contra lui unu mandatu de aducere.


    Articolul 466

    Candu acte publice se voru declara false, în totu sau în parte, curtea sau tribunalulu care va fi judecatu falsulu va ordona să se indrepteze acele acte, stergendu-se sau adaogindu-se, şi despre tote acestea se va face procesu verbale.


    Articolul 467

    Inscrisurile de comparatiune se voru tramite inapoi la locurile de unde s-au luatu sau se voru intorce la acele persoane cari le voru fi comunicatu. Acesta tramitere se va face în terminu de cinci-spre-dece dile de la data decisiunii sau a sentintei, supunendu-se grefiarulu la o amenda de lei cinci-deci pentru neobservarea acestei formalitati.


    Articolul 468

    În tote celelalte, instructiunea falsului se va face ca a tutoru celoru-alte delicte afară de următoarea dispositiune, care este speciale la falsu. Presedintii curtiloru de juraţi, ministeriulu publicu ale acelorasi curti şi judecatorii de instructiune, pentru indeplinirea unei instrucţiuni incepute în circonscriptiunea loru, voru pute pasi şi afara din acea circumscriptiune, spre continuirea cercetariloru necesarie la persoanele prepuse ca aru fi fabricatu, introdusu, impartitu moneda mincinosa, fie de metalu, fie de hartia, sau ca aru fi contrafacutu sigiluilu Statului.


    Articolul 469

    Plangerea şi denuntarea pentru falsulu unei scripturi va pute ave urmare, chiaru şi dacă inscrisulu în contra cărui este adusu va fi servitu de temeiu la niscari-va acte publice sau private.


    Capitolul II DESPRE CONTUMACI


    Articolul 470

    Candu, în urma unei decisiuni de punere sub acusatiune, acusatulu nu se va fi pututu prinde sau nu se va infatisa la judecata, în terminu de dece dile libere, după notificarea facuta la domiciliulu seu, sau candu, după ce s-au infatisatu ori s-a prinsu, se va fi facutu nevedutu, preşedintele curtii juratiloru, sau, în lipsa lui, judecătorului care îi tine loculu, va da o ordonanţa în care se va coprinde: ca acusatulu e datoru să se intatiseze intr-unu altu terminu de dece dile de la dina pablicarii acelei ordonantie, iar de nu, ca va fi declaratu rebelu legii, ca va fi suspensu din esercitiulu drepturiloru cetatianesci, ca averea sa va fi sequestrata în cursulu instructiunii contumaciei, ca ver-ce actiune către judecatorii îi va fi oprita în curgerea aceluiasu timpul, ca se va procede în contra lui, şi ca ver-cine este daturu sa arete loculu unde se afla. Acea ordonanţa va face inca menţiune despre crima şi despre ordonanţa pentru punerea la poprela a acusatului.


    Articolul 471

    Acea ordonanţa va fi publicata prin toba în cea d-inteiu duminica urmatore, şi afipta la porta locuinţei acusatului, la a primariei, şi la porta auditorului curtii juratiloru. Ministeriulu publicu va tramite aceeasi ordonanţa la tribunalulu în a cărui circonscriptiune se afla averea ce urmeza a se sequestra.


    Articolul 472

    După dece dile de la publicare se va procede la judecata contumacelui.


    Articolul 473

    Nici unu advocatu nu se va pute infatisa spre a apera pe acusatulu contumace. Dacă acusatulu se va fi aflandu afara din România, sau în absoluta neputinta de a veni, rudele sau amicii sei voru pute sa arete împiedicarea în care se afla de a veni şi sa sustina legitimitatea ei.


    Articolul 474

    Dacă curtea va judeca împiedicarea legitima, va face să se amane judecata acusatului şi sequestrarea averii sale, pentru unu terminu ce va gasi cu cale, după natura împiedicării şi distanta locuriloru.


    Articolul 475

    Afara de casulu precedinte, curtea va pasi de îndată la judecarea causei prin citirea decisiunei de tramitere la curtea juratiloru, a ordonantei prescrise prin art. 227, şi a proceseloru verbali facute pentru constatarea publicarii şi afigerii acelei ordonante. După acesta lectura, curtea, asupra conclusiuniloru ministeriului publicu, va pronunţă despre contumace. Dacă instructiunea contumaciei nu este conformu reguleloru mai susu aretate, curtea o va declara nula şi va ordona să se reincepa din nou de la celu mai vechiu actu nelegale. Dacă instructiunea este regulata, curtea va pronunţă asupra acusatului şi va decide şi asupra desdaunarii reclamantelui. Tote acestea însă se voru face fără asistenţa sau intervenirea juratiloru.


    Articolul 476

    Dacă contumacele este condemnatu, averea sa va fi, din diua esecutarii decisiunii, considerata şi administrata ca averea de absente. Atatu despre dinsa catu şi de a sa administrare se va da sema cui se va cuveni, după ce condemnatiunea va fi devenitu irevocabile prin espirarea terminului de purgatiunea contumaciei.


    Articolul 477

    În terminu de optu dile după darea decisiunii, unu estractu dintr-însă va fi inseratu, după staruinta ministeriului publicu, în foia oficiale şi afiptu: 1. la porta celui după urma domiciliu alu condemnatului; 2-lea la porta primariei locului unde s-a comisu crima; 3-lea în sala auditorului curtii cu juraţi. Asemenea estractu se va tramite în acelasu terminu la tribunalulu în a cărui circonscriptiune se afla averea contumacelui. Efectele legali ale esecutarii unei decisiuni date în contumacia, se voru produce de la data dilei celui mai după urma procesu verbale, constatatoriu de formalitatea afigerii prescrise prin acestu articolu.


    Articolul 478

    Recursulu de casatiune în contra decisiunii date în contumacia, nu va fi deschisu de catu ministeriului publicu şi părţii civili, în ceea ce se atinge de interesulu ei.


    Articolul 479

    În nici unu casu contumacia unui acusatu nu va suspinde nici intardia, prin sine insasi, instructiunea în privinta coacusatiloru sei presinti; curtea va pute ordona, după judecata acestora, ca lucrarile depuse la greta dreptu acte inculpatorie să se intorca, cînd se voru cere, proprietariloru loru, sau celui în dreptu a le lua. Curtea va pute ordona asemenea intorcerea aceloru acte, sub condiţiune de a fi din nou infatisate, dacă va cere trebuinta. La intorcerea loru se va face de grefiaru unu procesu verbale descriptivu de starea loru materiale, sub pedepsa, contra grefiarului pentru neurmare, de o amenda de lei cinci-deci.


    Articolul 480

    În cursulu sequestrului, se voru intretine, din starea sequestrata, sotia, copiii, tatalu şi mama contumacelui, dacă nu au mijloace proprie indestule. Autoritatea judeciara va regula acesta.


    Articolul 481

    Dacă acusatulu se da prinsu, ori dacă se va aresta mai înainte de stingerea pedepsei prin prescriptiune, decisiunea data în contumacia şi procedurele facute în contra lui, incependu de la ordonanţa de iachisore sau de reinfatisare, voru fi de sine nimicite şi se va procede în privinta lui după formele ordinarie.


    Articolul 482

    În casulu prevedutu prin articolulu precedinte, dacă marturii nu potu fi produsi inaintea judecatii din vre o causa ore-care, incredintarile loru scrise, precumu şi respunsurile scrise ale celoru-alti acusati de acelasu delictu, voru fi citite l-a infatisare. Asemene se va urma şi cu cate alte acte se voru socoti de presedinte de natura a lumina pe judecatori asupra crimei şi asupra celoru culpabili.


    Articolul 483

    Contumacele care, după ce se va fi reinfatisatu, va questiga aquitarea sau absolvirea sa, va fi condemnatu la plata cheltueliloru ocasionate prin contumacia sa.


    Capitolul III DESPRE RECUNOASCEREA IDENTITATII INDIVIDILORU CONDAMNATI, SCAPATI ŞI RESPINSI


    Articolul 484

    Recunoscerea identităţii unui individu care, după ce a fostu condemnatu, a scapatu, şi apoi s-a reprinsu, va fi facutu totu de acea judecatoria sau curte care va fi pronuntatu condemnarea sa. Acea judecatoria sau curte, pronuntandu identitatea, va otari totu-de-o-data şi pedepsa legiuita pentru fuga lui, dacă legea o cere.


    Articolul 485

    Curtea sau tribunalulu va asculta pe marturii, adusi sau după cererea ministeriului publicu, sau după cererea individului reprinsu, dacă acesta va fi aretatu ca are marturi. Cercetarea identităţii se va face în audienta publică, şi prinsulu va trebui sa fia faţa, iar la din contra urmare, voru fi nule tote cate se voru lucra. Decisiunile curtii în asemene materia se voru da fără asistenţa juratiloru.


    Articolul 486

    Ministeriulu publicu şi reprinsulu voru pute face recursu la curtea de casatiune în forma şi în terminii aretati în acestu Codice în contra otaririi date asupra urmaririi pentru recunoacerea identităţii.


    Capitolul IV MODUL DE PROCEDERE IN CASUL DE DESTRUCTIUNEA SAU RAPIREA ACTELORU SAU A OTARARII UNUI PROCESU


    Articolul 487

    Candu în urmarea unui incendiu, a unei inundatiuni sau a ori carii alte cause estraordinare, niscari-va originale de otariri date în materia corectionale sau criminale şi inca ne executate, sau niscari-va procedure inca neindeplinite, se vor fi stricatu, se voru fi rapitu sau voru fi peritu, şi nu va fi fostu cu putinta ca să se restabilesca, se va procede asa precum urmeza.


    Articolul 488

    Dacă esiste vre o copia autentica a decisiunii, acea va fi considersta ca originalu şi prin urmare va fi data la depositulu destinatu pentru conservarea decisiuniloru. Spre acestu, scopu, ori cine, fia particulariu fia fonctionariu, aru fi depositariu alu unei copie autentice a decisiunii, este datoru sa o depuna la grefa curtii care o va fi datu, în urmarea ordinii ce i se va da pentru acesta de preşedintele acelei curti; iar nefiind urmatoriu, va pute fi supusu chiar la constringere corporale. Acea ordine a presedintelui îi va servi de aperare către cei ce voru ave interesu de acelu documentu. Depositariulu disei copie autentice va pute dand-o la depositariulu publicu, sa cera a i se da dupe dansa o copia legalisata.


    Articolul 489

    Candu, în materia criminale, nici originalulu, nici vre-o copia autentica a decisiunii nu va esiste, iar originalulu sau vre o copia autentica a declaratiunii juratiloru va esiste, se va procede după acea declaratiune la alta din nou judecata.


    Articolul 490

    Iar dacă declaratiunea juratiloru nu se va mai pute intatisa sau dacă causa s-a fostu judecatu fără juraţi, şi nu se va mai fi aflandu nici un actu scrisu, instructiunea procesului se va reincepe de la celu din urma actu în fiinta originale sau în copia autentica.


    Capitolul V DESPRE DAREA SUB JUDECATA A FUNCTIONARILORU


    Articolul 491

    Funcţionarii de ori ce ramu, pentru crime şi delicte comise de dinsii afara din functiunile loru, se voru urmări şi judeca după legea comuna, dandu-se mai antaiu în cunoscinta ministeriului respectivu.


    Articolul 492

    Agentii administrativi ai guvernului, afară de ministrii, de consiliarii de statu, de membrii şi procuratorulu curtii de compturi, nu voru pute fi urmariti pentru delicte relative la functiunile loru, decatu după o decisiune incuviintatoria a consiliului de statu. În acestu casu urmarirea se va face inaintea tribunaleloru ordinarie. Nu se prejudeca prin acesta dispositiunile art. 46 şi 47, din legea consiliului de statu.


    Articolul 493

    Candu unu oficiaru de politia judiciara, unu judecatoriu politianescu sau unu judecatoru de tribunalu comerciale ori judetianu, unu membru alu ministerului publicu de pe linga vre-una din aceste autorităţi, va fi prevenitu ca faptuitoru, în esercitiulu functiuniloru sale, de unu delictu care trage după sine o pedepsa corectionale, ministeriulu publicu de pe linga curtea de apelu ilu va cita inaintea acestei curti care va pronunţă fără apelu.


    Articolul 494

    Candu fontionarii aretati în art. precedinte voru fi preveniti ca faptuitori, în esercitiulu functiunii loru, de o crima care trage după sine pedepsa destitutiunii sau alta, mai mare, insarcinarile cari, în casuri ordinarie, cadu esupra judecatorului de instructiune şi asupra ministeriului publicu de pe linga tribunalu, voru fi indeplinite de preşedintele curtii de apelu şi de ministeriulu publicu de linga acesta curte, de fiecare din acestia în ceea ce-lu privesce, ele voru pute fi indeplinite şi de ori cari alti oficiari a nume numiti pentru acesta, unulu de către presedinte şi altulu de ministeriulu publicu ai curtii apelative. Pînă să se faca acesta delegare şi în casu candu aru esiste unu corpu de delictu, aceata va pute fi constatatu de ori ce oficiaru alu politei judiciare, iar pentru restulu procedurei se voru urma dispositiunile generali ale acestui codice.


    Articolul 495

    Candu crima comisa în esercitiulu functiuniloru, şi care aru trage după sine pedepsa destituirii sau alta mai mare, va fi imputata sau unui tribunalu intregu, sau individuale unui sau mai multoru membri de curte, sau unui membru alu ministeriului publicu de pe linga o curte, se va procede precum urmeza.


    Articolul 496

    Crima va fi denuntiata ministeriului justiţiei care va da ordine ministeriului publicu de pe lîngă curtea de casatiune a urmări după denuntiare. Crima va pute asemene fi denuntiata de dreptulu curtii de casatiune de către persoanele cari se voru pretinde vetemate, dar acesta numai atunci candu ele voru cere a esercita actiune recursoria civile în contra acelui tribunalu sau judecatoru, ori candu denuntiarea va fi incidente intr-unu procesu pendinte la curtea de casatiune.


    Articolul 497

    Ministerulu publicu de la curtea de casatiune, ori după ordinile ce va priimi de la ministrulu justiţiei, ori după denuntiarea facuta de părţi, va face lucrarile cuvenite spre urmărire. Primulu presedinte va numi pe unulu din membrii curtii ca sa proceda la ascultarea marturiloru şi la facerea tutuloru acteloru de instructiune, cari potu fi trebuinciose a se face în orasulu unde este curte de casatiune.


    Articolul 498

    Candu voru fi marturi de ascultatu sau acte de instructiune de facutu afara din orasulu unde este reşedinţa curtii de acusatiune, primulu presedinte alu acestei curti va face pentru acesta tote delegatiunile necesarie la unu judecatoru de instructiune luatu chiaru şi afara din judetulu unde se afla tribunalulu sau judecatoriulu prevenitu.


    Articolul 499

    După ce va fi ascultatu pe marturi, şi va fi terminatu instructiunea, care i s-a fostu delegatu, judecătorului de instructiune mentionatu în articolulu precedente va tramite procesele verbali şi celelalte acte închise şi sigilate la primulu presedinte alu curtii de casatiune.


    Articolul 500

    Asupra acteloru tramise de ministeriulu justiţiei sau produse de părţi, sau asupra informariloru anteriori ce-şi va fi procuratu, primulu presedinte va da mandatu de depunere, dacă cere casulu. Acestu mandatu va areta casa de arestu în care prevenitulu va trebui sa fi depusu.


    Articolul 501

    Primulu presedinte alu curtii de casatiune va ordona îndată să se comunice procedura ministeriului publicu, care în cele cinci dile urmatore va adresa secţiunii civili requisitoriulu seu coprindetoru de denuntarea prevenitului.


    Articolul 502

    Fie preceduta sau nu de unu mandatu de depunere denuntiarea adresata la secţiunea civile, în puterea articolului precedente, numita secţiune, transformata în camera de punere în acasatiune, pronutia asupra acestei cestiuni mai înainte de ori ce alta. Dacă respinge denuntiarea, va ordona liberarea prevenitului. Dacă o admite, va tramite pe tribunalu sau pe judecătorului prevenitu inaintea secţiuniIoru unite.


    Articolul 503

    Denuntiarea incidente intr-unu procesu pendinte la curtea, de casatiune, se va face inaintea secţiunii care se afla în cercetarea acelui procesu; dacă este admisa, ea va fi tramisa la cea alta secţiune, care va procede precumu se areta la articolulu precedente.


    Articolul 504

    Curtea de casatiune, secţiuni unite, transformata în înaltă curte de justiţia, va infatisa pe acusatu sau pe acusati, va da citirea în audulu publicului decisiunii prin care s-a pronuntiatu punerea sub acusatiune, precumu şi actului de acusatiune alu ministerului publicu, va asculta pe marturi, conclusiunile ministeriului publicu, aperarea, şi va pronuntia decisiunea cu majoritatea voturiloru.


    Articolul 505

    Candu asupra cercetării unui procesu ore care, sau în urmarea unei cereri de actiune recursoria civile, una din secţiunile curtii de casatiune va da, fără denuntare nici directa nici incidente, peste vre unu delictu de natura a atrage după sine urmărire criminale în contra unui tribunalu sau unui judecatoru dintre cei enumerati în art. 493, ea va pute din oficiu, sa ordone tramiterea sa în cercetarea celei alte secţiuni, care va pronuntia asupra punerii sub acusatiune, conform art. 503.


    Articolul 506

    Procesulu care se afla în cercetarea secţiuniloru unite, se va tramite, la casulu prevedutu în precedentele articolu, inaintea secţiunii civili.


    Articolul 507

    În tote casurile, secţiunea la care s-a tramisu o causa, sau după denuntiare sau din oficiu, va pronuntia asupra punerii sub acusatiune. Preşedintele seu va face functiuni de judecatoru de instructiune.


    Articolul 508

    Acestu presedinte va pute delega ascultarea marturiloru şi interogatoriulu prevenitiloru la unu altu judecatoru de instructiune, luatu chiar şi afara din judetulu în care se va afla prevenitulu.


    Articolul 509

    Mandatulu de arestare ce va da preşedintele va areta casa de arestare în care prevenitulu va trebui sa fia condusu.


    Articolul 510

    Sedinta secţiunii nu va fi publică; judecatorii voru fi în numeru fără sotiu. Dacă majoritatea nu afla casu de punere sub acusatiune, denuntiarea va fi respinsa printr-o decisiune, şi ministeriulu publicu va ordona liberarea prevenitului.


    Articolul 511

    Dacă majoritatea judecatoriloru este pentru punerea sub acusatiune, acesta va fi pronunitiata printr-o decisiune, care va coprinde şi ordinea de arestarea prevenitului. Tramiterea în judecata se va face sau la curtea juratiloru, sau la curtea de casatiune transformata în curte de justiţia, conformu discinctiuniloru facute în acestu capu.


    Articolul 512

    Instructiunea fiindu facuta cu modulu acesta inaintea curtii de casatiune, ea nu va pute fi atacata în catu pentru forma. Ea se va aplica şi la complicii tribunalului sau judecatorului, chiar şi candu aceia nu voru fi în functiuni judiciare.


    Articolul 513

    Voru ave asemenea aplicare tote acele dispositiuni ale acestui codice cate nu voru fi contrarie formeloru de procedura prescrise în acestu capu.


    Articolul 514

    În casu de recursu contra decisiunii curtii juratiloru, în a carii corcetare s-a fostu tramisu unu procesu de secţiunea curtii de casatiune care a pronuntiatu punerea sub acusatiune, dacă în secţiunea criminale, competinte pentru acelu recursu, s-aru afla judecatori, cari voru fi luatu parte la judecata în care s-a pronuntiata punerea sub acusatiune, acei judecatori nu voru lua parte la cercetarea recursului, ci voru fi inlocuiti prin altii. Cu tote acestea în casulu unui alu douile recursu care va da locu la impreunarea secţiuniloru curtii, toţi judecatorii voru pute lua parte la judecata acelui recursu.


    Capitolul VI DESPRE DELICTE CONTRA RESPECTULUI CUVENITU DREGATORIELORU CONSTITUlTE


    Articolul 515

    Dacă, în sala sedinteloru tribunalului sau în ori care altu locu unde se face publice o instructiune judecatoresca, unulu sau mai mulţi asistenti voru da semne publice sau de aprobare sau de desaprobare, sau voru face sgomotu în ori ce modu, preşedintele sau judecătorului le va ordona respectulu cuvenitu, şi dacă desordinea se va continui, elu va ordona aprodiloru sa-lu scota afara, şi dacă după acesta se opune de a esi, sau dacă după ce a esitu intra iarasi, preşedintele sau judecatoriulu va ordona sa puna la oprela pe turburatoru; se va face menţiune de acesta ordine în procesului verbale, şi după infatisarea acestui procesu verbale la directorulu inchisorii, turburatorii voru fi primiti la casa de arestu şi retinuti doue-deci şi patru ore.


    Articolul 516

    Candu sgomotulu va fi fostu insotitu de injurii sau de porniri de faptu, cari aru fi de natura a da locu la aplicare de pedepse corectionali sau politianesci, judecata se va pute face chiar în acea sedinta, şi îndată, ce acele fapte voru fi fostu constatate. Însă, fiindu casu de pedepsa politianesca, o va pronuntia fără apelu ori care altu tribunalu sau ori care judecatoriu; iar fiindu casu de pedepsa corectionale, nu o poate pronuntia de catu cu dreptu de apelu unu tribunalu de prima instanţa sau unu singuru judecatoriu.


    Articolul 517

    Dacă se va fi comisu o crima la audienta unui singuru judecatoriu sau a unui tribunalu ale cui sentinte sînt supuse apelului, judecatoriulu sau tribunalulu, după ce voru aresta pe culpabile şi voru face procesu verbale de faptele petrecute, voru tramite chartiele şi pe prevenitu inaintea judecatoriloru competinti.


    Articolul 518

    În privirea porniriloru de faptu cari voru fi degeneratu în crime, sau a ori caroru altoru crime comise la audienta curtii de casatiune sau a unei curti apelative, curtea va procede îndată şi fără intrerupere la judecata. Ea va asculta pe marturi, pe delinquente şi pe advocatulu ce-şi va fi alesu, sau care i se va fi datu de presedinte, şi după ce va fi constatatu faptele şi va fi ascultatu pe ministeriulu publicu, în sedinta publică, va aplica pedepsa printr-o decisiune motivata.


    Articolul 519

    Crimele comise, în circonstantele prevedute prin articolulu precedinte, dinaintea unei curti de juraţi, le va judeca secţiunea curtii de apelu din care făcut parte judecatorii curtii juratiloru.


    Articolul 520

    În casulu articlului 518, condemnarea nu se va pute pronuntia decatu cu unanimitate de voturi; iar la din contra, se voru începe urmariri comformu dreptului comunu.


    Articolul 521

    Prefectii, sub-prefectii, primarii comunali şi oficiarii de poliţa administrativa sau judiciara precumu asemenea şi preşedintele de dreptu sau prin alegere alu unei adunări publice ce s-a intrunitu ca sa eserciteze după legi prin votu unu dreptu politicu, candu se voru afla intru indeplinirea publică de niscari-va acte ale functiunii loru, voru ave tote acele caderi legiuite prin art. 514, şi după ce voru ordona să se puna mana pe turburatori, dacă faptulu acestora va fi datu nascere la unu delictu, voru face procesu verbale şi-lu voru tramite, precumu şi pe preveniti, inaintea judecaturiloru competinti.


    Titlul V Despre Competinta în ore cari casuri esceptionali


    Capitolul I DESPRE REGULAMENTELE DE COMPETINTIA


    Articolul 522

    Candu doue tribunale politianesci, veri cari se voru afla în cercetarea aceleasi contraventiuni, sau a doue conese (inclinate) contraventiuni, părţile voru pute cere regularea competintei de la tribunalulu de prima instanţa sub a carii jurisdictiune stau ambe tribunalile politianesci. Dacă cele doue tribunale politianesci stau sub jurisdictiunea a diferite tribunale de prima instanţa, părţile se voru adresa la curtea apelativa sub a carii jurisdictiune stau acele tribunale de prima instanţa, şi voru ave dreptu de recursu de casatiune. Dacă şi cele doue tribunale politianesci între cari s-a ivitu conflictulu stau sub jurisdictiunea a diferite tribunale de prima instanţa, şi aceste după urma, sub jurisdictiunea a diterite curti apelative, părţile se voru adresa de dreptulu la curtea de casatiune spre a cere regularea competintei.


    Articolul 523

    Candu doui judecatori de instructiune, sau doue tribunale de prima instanţa, stabilite în circonscriptiunea aceleiasi curti apelative, se voru afla în cercetarea aceluia-şi delictu sau a diverse dar conese (inclinate) delicte, părţile se voru adresa la acea curte spre a cere unu regulamentu de competinta, şi voru ave dreptu de recursu de casatiune.


    Articolul 524

    Candu prevenitulu sau acusatulu, ministeriulu publicu sau partea civile va fi propusu necompetenta tribunalului de prima instanţa sau a judecatorului de instructiune, primita sau respinsa de aru fi acesta esceptiune, nimeni nu va pute recurge la curtea de casatiune spre a cere regularea de competinta; dar se va pute apela în contra sentintei tribunalului sau a judecatorului de instructiune la curtea apelativa şi a se face recursu la curtea de casatiune în contra decisiunii acestei curti, dacă cere casulu.


    Articolul 525

    Curtea de casatiune este de dreptalu chiamata a pronunţă în casu de conflicte în materia criminale, corectionale şi politianesca regulamente de competinta:
    a. candu mai multe triburale ordinarie de ori ce gradu, nesupuse la jurisdictiunea vre-unei instante ordinare sau supuse la jurisdictiunea a deferite instante ordinare, se voru afla în cercetarea aceluiasu delictu sau a delicte conese ori a aceleiasi contraventiuni;
    b. candu unu tribunalu militaru, eclesiasticu sau ori care altu tribunalu esceptionale de o parte, şi o curte apelativa sau una tribunalu corectionale sau unu tribunalu politianescu sau unu judecatoriu de instructiune de altă parte, se voru afla în cercetarea aceluiasiu delictu sau a delicte conese ori a aceleiasi contraventiuni.


    Articolul 526

    Tote cererile pentru regulamente de competinta voru fi instruite şi judecate în modu sumariu, şi după simple memorie, intocmai precum mai josu se reguleda pentru curtea de casatiune.


    Articolul 527

    Priimindu cererea şi actele, curtea de casatiune sectunea criminale, va pute sau a decide îndată definitivu, lasandu dreptulu de opositiune părţii interesate, sau, nefiindu indestulu de lumiuata, a ordona să se faca partiloru comunicare de actele ce i s-au pusu înainte asupra conflictului.


    Articolul 528

    Recursulu pentru conflictu fiindu facutu, de prevenitu, acusatu sau de partea civile, decisiunea, prin care curtea va fi ordonatu comunicatiunea, va pune indatorire functionariloru insarcinati cu ministeriulu publicu pe lîngă autorităţile între cari se pretinde ca esiste conflictulu, sa transmita tote chartiele procesului şi parerea loru motivata asupra conflictului.


    Articolul 529

    Candu comunicatiunea va fi fostu ordonata în urma recursului vre unui din acesti functionari, decisiunea curtii va pune indatorire celui altu sa transmita chartiele şi parerea sa motivata.


    Articolul 530

    Decisiunea de comunicare va areta pe scurtu actele din cari se nasce conflictulu şi va otari, după distanta locurilloru, terminulu în care voru trebui să fie aduse la grefa chartiele procesului şi parerile motivate. Notificarea ce se va face partiloru de acesta decisiune va suspeude de dreptu judecata procesului, şi, în materia criminale, punerea sub acusatiune, sau, dacă acesta este pronunţată, compunerea comisiunii juratiloru. Nu se voru suspinde însă actele şi procedurele conservatorie sau de instructiune. Prevenitulu sau acusatulu şi partea civile voru pute presenta temeiurile loru asupra conflictului după forma şi regulele de la Capu II: Titlulu III. din acestu codice, pentru recursulu de casare.


    Articolul 531

    Candu, după o simpla cerere, se va fi datu decisiune asupra regularii de competinta, acea decisiune, după staruinta ministeriului publicu alu curtii de casatiune şi prin ministrulu justiţiei, va fi notificata functionarului insarcinatu cu ministerulu publicu pe linga curtea, sau tribunalulu, sau magistratulu care trebuie să inceteze cercetarea procesului în care intrase. Se va notifica acesta decisiune şi prevenitului sau acusatului, precumu şi părţii civili.


    Articolul 532

    Prevenitulu sau acusatulu şi partea civile voru pute face opositiune la decisiunea data, în terminu de trei dile de la notificarea ei şi după formele prescrise la Capu II. Titlu III. din acestu codice, pentru recursulu de casare.


    Articolul 533

    Opositiunea de care se vorbesce în articlulu precedente are putere de a suspende judecarea procesului, precumu se dice în articolulu 529.


    Articolul 534

    Prevenitulu care nu se va gasi arestatu, acusatulu care nu se va fi pusu la proprela şi partea civile nu voru fi admisi a face opositiune, dacă nu şi-au alesu sau mai înainte sau în terminulu otaritu prin art. 532, domiciliu la loculu resedentei unei din autorităţile judecatoresci în conflictu. Nefiindu facuta acesta alegere de domiciliu din partea celoru susu aretati, promotorulu conflictului va fi şi elu scutitu de ori ce comunicare în privinta loru, asia în catu numitii nu voru pute să se prevalideze de neindeplinirea acestei forme.


    Articolul 535

    Curtea de casatiune, judecandu conflictulu, va decide asupra tutuloru acteloru ce aru pute sa fi fostu facute de curtea, tribunalulu sau magistratulu pe care ea va gasi necompetente.


    Articolul 536

    Decisiunile date asupra conflicteloru nu voru pute fi atacate prin opositiune, candu, mai-nainte de densele, va fi intervenitu o decisiune de comunicare care se va fi esecutatu intocmai precumu mai susu se areta.


    Articolul 537

    Decisiunea ce se va da, sau în urma celei de comunicare; sau după opositiune, va fi notificata acelorasi părţi şi în aceeasi forma ca şi decisiunea ce o va fi precedutu.


    Articolul 538

    Partea civile, prevenitulu sau acusatulu, care nu va reusi în cererea ce va fi introdusu pentru regularea competintei, va pute fi condemnatu la o amenda, care nu va trece peste trei sute lei, şi din care jumetate va fi pentru adversariulu seu.


    Capitolul II DESPRE STRAMUTAREA UNUI PROCESU DE LA UN TRIBUNALU LA ALTULU


    Articolul 539

    În materia criminale, corectianale şi politianesca, curtea de casatiune poate, după requisitiunea ministerului publică de linga acesta curte, sa stramute cercetarea unui procesu de la o curte apelativa sau de juraţi la alta, de la unu tribunalu corectionale sau politianescu la altulu de aceeasi qualitate, de la unu judicatoru de instructiune la unu altu judicatoru de instructiune pentru cuvinte de siguranţă publică sau de legitima suspiciune. Acesta stramutare poate fi ordonata şi după requisitiunea partiloru interesate, însă numai pentru causa de legitima suspiciune.


    Articolul 540

    Partea interesata care va fi procesu de buna voia inaintea unei curti, a unui tribunale sau a unui judicatoru de instructiune, nu va fi priimita sa cera stramutarea procesului, de catu pentru circumstanţe intemplate în urma, dacă ele voru fi de natura a da nascere la o legitima suspiciune.


    Articolul 541

    Funcţionarii insarcinati cu ministeriulu publicu voru pute face recursu de dreptulu la curtea de casatiune, spre a cere stramutarea procesului pentru causa de legitima suspiciune, dar candu cererea de stramutare va ave de causa sicuranta publică, ei voru fi datori sa o adreseze, împreună cu cuvintele şi dovedile ce voru ave, la ministrulu justiţiei, care le va transmite dacă cere casulu, la curtea de asatiune.


    Articolul 542

    Curtea de casatiune, secţiunea criminale pete sa decida definitive după cerere şi după acte şi sa lase dreptu de o opositiune celui interesatu; ea poate asemene sa ordone ca să se comunice mai inteiu celu interesatu cererea de stramutare şi temeiurile pentru cari este facuta, asa precum se areta în articlele urmatore.


    Articolul 543

    Cînd trammutarea va fi ceruta de prevenitu de acusatu sau de partea civile, şi curtea de casatiune nu va judica de cuviinta nici sa priimesca acea cerere nici sa o respinga îndată, decisiunea va ordona comunicarea acestei cereri la oficiarulu insarcinatu cu ministeriulu publicu pe linga judicatorulu de instructiune insarcinatu cu cercetarea delictului, şi-lu va indatora sa tramita actele împreună cu parerea sa motivata asupra cererii de stramutare. Decisiunea va ordona inca, dacă cere trebuinta, ca comunicarea să se faca şi celei-l-alte părţi.


    Articolul 544

    Candu cererea de stramutare va fi facuta de către ministeriulu publicu, curtea de casatiune, dacă nu va decide definitive asupra ei îndată, va ordona, cerendu casulu, ca acea cerere să se comunice partiloru sau va pronuntia oru ce alta dispositiune preparatoria aru judica trebuinciosa.


    Articolul 545

    Ori ce decisiune a curtii de casatiune, prin care în nefiinta părţii interesate şi numai după cerere şi acte, se va fi statuitu definitive asupra unei cereri de stramutare, va fi, prin staruinta ministerului publicu de la curtea de casatiune şi prin ministeriulu justiţiei, notificata sau ministeriulu publicu de Iinga curtea, tribunalulu ori judecătorului de instructiune celu desarcinatu, sau părţii civili, prevenitului ori acusatului în persona sau la domiciliulu alesu.


    Articolul 546

    Opositiunea nu va fi priimita dacă nu e facuta în terminulu şi după regulele prescrise la capu. I alu acestui titlu.


    Articolul 547

    Opositiunea priimita suspinde de dreptu cursulu judecatii, precumu s-a disu la articolulu 529.


    Articolul 548

    Articolele 526, 529, 530, 533, 534, 535, 536, 537, şi 538, voru fi aplicabili şi la cererile de stramutarea unui procesu de la unu tribunalu la altulu.


    Articolul 549

    Decisiunea care va fi respinsu o cerere de stramutare, nu va esclude o noua cerere de stramutare fundata pe fapte intimplate în urma.


    Capitolul III DESPRE RECUSATIUNE


    Articolul 550

    Ver-ce judicatoru poate fi recusatu pentru urmatorele cause:
    1) Dacă judicatorulu este consangenu sau afinu (cuscru) cu părţile sau cu una dintr-insele pînă la alu patrule gradu inclusivu.
    2) Dacă sotia judicatorului este consangena sau afina cu una dintre părţi, sau dacă judicatorulu este consangenu sara afinu cu sotia unei dintre părţi, pînă la gradulu mai susu aretetu, în casu candu acea femeia este În vieta sau candu, fiindu morta, sînt copii dintr-însă. În casu candu acea femeia este morte şi nu sînt copii dintr-însă, socrulu, ginerele şi cumnatulu nu voru pute fi judicatori. Dispositiunea relativa la femeia cea morta se va aplica şi la femeia despartita, dacă sînt copii din căsătoria ei.
    3) Dacă judicatorulu este consangenu sau afinu pînă la a doua spita inclusivu cu advocatii partiloru sau alu unei dintr-insele.
    4) Dacă judicatorulu, sotia sa, ascendenţii, descedentii sau afinii sei în aceeasi linia, au vre o prigonire asemenata cu ceea ce urmeza între părţi.
    5) Dacă cei mai susu numiti au vre unu procesu alu loru propriu la tribunalulu unde vre una din părţi este judicatoru.
    6) Dacă în cursu de cinci ani inaintea recusatiunii a mijlocitu procesu criminale între ei şi vre una din părţi, sotia, consangenii sau afinii aceleia în linia dreapta;
    7) Dacă între judicatoru, sotia, ascendenţii, descedentii sau afinii sei în aceeasi linia şi una dintre părţi se urmeza sau s-a urmatu în cele sese luni mai-nainte de recusatiune vr-unu procesu civile. În casu de asemenea procesu intentatu de una din părţi în contra judicatorului, nu va fi admisibile recusatiunea propusa de acea parte, fără numai dacă procesului civile va fi inceputu mai-nainte de instanţa în care se propune recusatiunea.
    8) Dacă judicatorulu este tutoru sau curatoru; sau mostenitoru presumptivu, sau donataru, sau stapenu alu unei dintre părţi; dacă mananca obicinuitu la masa unei din părţi sau una din părţi la a sa; dacă este administratoru alu vre unui stabilimentu, societăţi sau directiuni care este parte în procesu; dacă una din părţi este mostenitorea sa presumptiva.
    9) Dacă judecătorului a aperatu în judecata acelasi procesu, numai dacă a scrisu sau a datu consultatiune asupra prigonirii; dacă a participatu la acelu procesu mai-nainte, ca judicatoru, ca arbitru sau ca marturu; dacă de la inceputulu procesului a priimitu daruri de la vre-una din părţi.
    10) Dacă este inimicitia capitale între judicatoru şi una din părţile litiganti; dacă din partea judicatorului a urmatu în contra vre unei din părţi, în cele sesse luni din-aintea recusatiunii, agresiuni, injurie sau amenintari, verbale sau inscrisu.


    Articolul 551

    Nu va fi casu de recusatiune candu judicatorulu aru fi consangenu alu tutorului sau curatorului vre unei din părţi sau alu membriloru oru administratoriloru unui stabilimentu, societăţi, directiuni sau uniuni, care aru fi parte în procesu, afara numai dacă disii tutori, administratori sau interesati n-aru ave unu interesu distinctu şi personale.


    Articolul 552

    Ver care judicatoru va cunosce în persona sa o causa în recusatiune va fi datoru s-o declare către judecatoria din care face parte, şi care va otari dacă trebuie să se abstina.


    Articolul 553

    Causele de recusatiune relative la judecatori, sînt aplicabili la ministerulu publicu candu acesta figureza în calitate de parte alaturata; dar nu este recusabile candu figureza ca parte principale.


    Articolul 554

    Celu ce va voi se recuse va trebui sa eserciteze acestu dreptu mai-nainte de inceputulu desbateriloru contradictorie la audienta, afara numai candu causa de recusatiune s-a ivitu în urma.


    Articolul 555

    Recusatiunea în contra judecatoriloru insarcinati cu cercetari în faţa locului, instrucţiuni sau alte asemeni lucrari, nu va pute fi propusa de catu în terminu de trei dile, incepute:
    1. Din diua otaririi preparatorie, în casu candu judecata a fostu contradictoria.
    2. Din diua espirarii terminului de opositiune, în casu candu judecata s-a facutu în lipsa şi opositiune din partea celui în dreptu nu a urmatu.
    3. Din diua respingerii opositiunei, chiaru în lipsa de aru fi pronuntiatu acea respingere, în casu candu judecata s-a facutu în lipsa, şi opositiunea facuta de celu în dreptu nu s-a admisu.


    Articolul 556

    Recusatiunea va fi propusa în scrisu; împreună cu mijlocele sale, de către chiar partea litigante sau de unu alu seu imputemicitu prin procuraţiune speciale, care va remane alaturata la actu.


    Articolul 557

    Veri ce propunere de recusatiune va trebui sa fia facuta în forma ce se areta în articolulu precedinte, cu sese dile mai înainte de diua infatisarii; la din contra, şi în lipsa de vre unu cuventu impedicatoru admisibile, o asemenea propunere nu va pute fi primita.


    Articolul 558

    Îndată ce o va primi, sau celu multu la următoarea audienta, tribunalulu sau curtea, judecandu admisibilitatea cererii, va otari, după ce va asculta conclusiunile ministerului publicu, sau respingerea sa candu nu o aru judeca admisibile, sau, la casulu contrariu, comunicarea sa:
    1. la judecătorului recusatu, spre a se esplica asupra fapteloru în terminu scurtu, defiptu în otarirea de admisiune;
    2. la minisreriulu publicu.


    Articolul 559

    Judecătorului recusatu va face declararea sa în josulu actului de recusatiune.


    Articolul 560

    Dacă judecătorului recusatu recunosce faptele cari au motivatu recusatiunea sa, sau dacă acele fapte sînt probate, tribunalulu sau curtea va ordona prin otarire ca să se abstina.


    Articolul 561

    Dacă recusantele n-aduce proba în scrisu sau unu inceputu de proba despre causele recusatiunii, va remane la prudinta tribunalului, sau sa ordone proba testimoniale, sau sa respinga recusatiunea, pe simpla declarare a judicatorului.


    Articolul 562

    Tote formalitatile prescrise prin cele cinci articole precedinti voru trebui sa fia terminate în cele sese dile urmatorie după propunerea recusatiunii.


    Articolul 563

    Dacă recusantele, aflandu-se în casulu esceptionale de împiedicare mentionatu la art. 557, aru propune recusatiunea tocmai asupra infatisarii procesului, tribunalulu sau curtea va delibera îndată şi va otari, ascultandu conclusiunile ministeriului publicu, asupra admisibilitatii propunerii de recusare, şi în casu de admisiune, va statui asupra recusatiunii sau chiaru în acea di sau la una din urmatorele audiente, după împrejurări.


    Articolul 564

    În tote casurile, cercetarea procesului principale nu va pute începe de catu după ce se va statui asupra propunerii de recusare. Nici o propunere de recusare nu va fi admisibile după începerea aperariloru în fondu la audienta ale partiloru litiganti.


    Articolul 565

    Asupra unei propuneri de recusare, judicatorulu recusatu nu va pute sa asiste nici la audienta nici în camera de consiliu, pînă candu se va statui definitive asupra acestui incidente.


    Articolul 566

    Recusantele care nu va reusi sa faca a se admite recusatiunea, va fi condemnatu la o amenda de lei una suta.


    Articolul 567

    Otaririle date asupra recusatiunii voru fi supuse apelului, în terminu de cinci dile, de la data loru.


    Articolul 568

    Otarirea asupra recusatiunii în contra carii s-a facutu apelu, va deveni esecutoria după doue-deci şi cinci de dile de la data sa, dacă în terminulu acesta recusantele nu presenta copia după otarirea instanţei de apelu care o va fi reformatu.


    Articolul 569

    În cacu candu recusatiunea s-a priimitu sau de instantia inaintea carii a fostu propusa sau de instantia de apelu în terminulu celoru doue-deci şi cinci de dile prescrise în art. precedinte, judicatorulu recusatu se va inlocui, pentru acelu procesu, printr-un altu judicator sau printr-unu suplentu dintr-o secţiune a aceleiasi instantie.


    Articolul 570

    Apelulu se va face printr-unu actu subscrisu de parte sau de unu imputemicitu alu seu prin procuraţiune speciale, şi depusu la instantia în contra otaririi carii se apeleda.


    Articolul 571

    Apelulu se va priimi fără plata de taxa. Grefiarulu va transmite chiaru în acea di la instanţa către care s-a facutu apelu, actulu de recusare şi procuratiunile de voru fi, declaratiunea judecatorului, otaririle pronuntiate şi ver ce alte acte relative. La din contra urmare grefiarulu va fi pasibile de o amenda de una suta lei, şi va pute fi supusu şi la actiune recursoria civile.


    Articolul 572

    Apelulu va trebui sa fia judicatu în cursu de cinci-spre-dece dile de la a sa priimire, sub pedepsa de actiune recursoria civile în contra judicatoriloru.


    Titlul VI Despre cate-va obiecte de interesu publicu şi de securitate generale


    Capitolul I DESPRE DEPOSITULU GENERALE ALU NOTITIELORU OTARIRILORU


    Articolul 573

    Grefiarii tribunaleloru corectionali şi ai curtiloru de juraţi voru fi datori a inscrie, pe ordine alfabetica, intr-unu registru speciale, numele, profesiunea, etatea şi locuinta celoru condemnati la o inchisore corectionale sau la o pedepsa mai mare. Acestu registru va cuprinde o notitia sumaria despre procesu şi despre condemnare; grefiarulu se va supune la o amenda de lei cinci-deci pentru fiecare procesu netrecutu.


    Articolul 574

    La fie care trimestru grafiarulu va tramite o copia de pe acestu registru la ministrulu justiţiei şi o alta la ministrulu din intru: urmarea din contra supune pe grefiaru la o amenda de lei cinci-deci.


    Articolul 575

    Acesti doui ministrii voru tine, după forma mai susu aretata, unu registru generale compusu de aceste copie primite de la grefiari.


    Capitolul II DESPRE INCHISORI ŞI DESPRE CASE DE OPREALA


    Articolul 576

    Afara de inchisorile intocmite pentru pedepse, va fi linga fiecare tribunalu cate o casa de arestu, unde se voru tine prevenitii, şi linga fiecare curte de juraţi cate o casa de oprela unde se voru inchide acei în contra caroru se va fi datu o ordonanţa de punere la oprela.


    Articolul 577

    Aceste doue locuri de inchisore voru fi cu totulu distinse de casele de inchisore pentru pedepse.


    Articolul 578

    Prefectii voru veghia ca aceste diferite case sa fia nu numai sicure, dar inca sanetose şi curate.


    Articolul 579

    Directorii acestoru diferite case voru fi datori sa tina unu registru. Acestu registru va fi subsemnatul şi parafatu pe tote paginele de judecătorului de instructiune, pentru casele de arestu; de preşedintele curtii de juraţi pentru casele de oprela, şi de prefectu pentru inchisorile pedepsitorie.


    Articolul 580

    Ori ce esecutatoru alu unui mandatu de arestare, alu unei ordonante de oprela sau alu unei decisiuni ori sentinte de condemnatiune, este datoru, mai-nainte de a da în mana directorelui inchisorii persona ce conduce, sa staruiasca a se inscrie în registru actulu în virtutea cărui se face închiderea; actulu de darea acelei persoane se va inscrie inaintea lui. Aceste inscrieri voru fi subsemnate atatu de elu catu şi de directoare.


    Articolul 581

    Nici unu directoru nu va pute sa primească, nici sa retina la inchisore o persona de catu în virtutea sau a unui mandatu de depunere sau a unui mandatu de arestare, datu după formele prescrise prin lege, sau a unei decisiuni de tramitere inaintea curtii de juraţi, sau a unei decisiuni ori sentinte de condemnare la o pedepsa de inchisore criminale ori corectionale, şi numai după ce va transcrie în registrulu seu actulu care ordona inchisorea. La din contra urmare, elu va fi urmaritu şi pedepsitu ca culpabile de detentiune arbitraria.


    Articolul 582

    Registrulu directorului va cuprinde asemine, pe marginea actului de darea în mana sa a persoanei închise, data esirei arestatului, precumu şi ordonanţa, decisiunea sau sentinta în puterea carii arestatulu a esitu de la inchisore.


    Articolul 583

    Judicatorulu de instructiune e datoru sa visiteze celu putinu odata pe luna pe arestatii din casa de arestu a tribunalului; preşedintele curtii de juraţi e datoru sa visiteze pe arestatii din casa de poprela a acelei curti celu putinu odata în curgerea unei sesiuni; prefectulu e datoru sa visitere celu putinu de doue ori pe anu atatu casa de oprela catu şi casa de arestu şi tote inchisorile din judetulu seu.


    Articolul 584

    Primariulu fiecărei comune şi politaiulu ori comisarulu sînt datori asemenea sa visiteze tote inchisorile ce se voru afla în acea comuna, spre a se asicura de buna observare a reguleloru prescrise în acele case, precumu şi de buna întreţinere a arestatiloru.


    Articolul 585

    Primariulu, politaiulu sau comisarulu de politia voru ave privighiarea ca hrana arestatiloru sa fia suficiente şi sanetosa; ei voru ave politia acestoru case de oprela sau de arestu. Cu tote acestea judecătorului de instructiune şi preşedintele curtii de juraţi voru pute da, fiecare în ceea ce-lu privesce, ordinele ce voru trebui a se esecuta în aceste case, şi pe cari le voru crede ei necesarie sau pentru instructiunea sau pentru judecata procesului.


    Articolul 586

    Dacă vre-unulu dintre arestati intrebuinteza amenintari, injurie sau violente fie în contra directorului ori a subalterniloru sei, fie în contra celoru-alti arestati, elu va fi după ordinile cui se va cuveni, pusu în mai mare strimtorare, inchisu singuru şi chiaru aruncatu în fere în casu de furore sau violenta grava, deosebitu de urmarirea, judecatoresca, la care aru pute sa dea locu purtarea sa.


    Capitolul III DESPRE MIJLOACELE DE A ASICURA LIBERTATEA INDIVIDUALE IN CONTRA INCHIDERILORU NELEGALI SAU ALTORU ACTE ARBITRARIE


    Articolul 587

    Pentru ca unu actu, care ordona arestarea sau punerea la oprela a unei persoane, sa pota fi esecutatu, trebuie:
    a. ca acelu actu sa arete formale motivulu arestarii şi legea în puterea carii este ordonata arestarea;
    b. ca elu sa fia esitu de la unu functionaru, cărui legea a datu formale acea putere;
    c. ca elu sa fia notificatu persoanei arestate şi sa i se lase copia după dinsulu.


    Articolul 588

    Toţi cei cari, neavendu data de lege puterea de a aresta, voru ordona, voru subscrie, voru esecuta arestatiunea unei persoane; toţi cei cari chiaru în casurile cînd arestatiunea este autorisata prin lege, voru priimi sau voru retine o persona areatata intr-unu altu locu de cele destinate prin lege pentru acesta, se voru supune la pedepsa legiuita pentru crima de arestatiune arbitraria.


    Articolul 589

    Ori cine va ave cunoscinta ca o persona se afla arestata intr-unu altu locu de cele destinate prin lege pentru acesta, este datoru sa insciinteze pe ministeriulu publicu, sau pe sub-prefectu, politaiu, ori pe primaru, sau pe judecătorului de instructiune, sau pe ministeriulu publicu de linga curtea de apelu.


    Articolul 590

    Ori care din functionaru enumerati în art. precedinte este datoru, de oficiu, sau după incunosciintarea ce va fi primitu, să se duca îndată la casa unde se afla arestatulu, şi sa-lu libereze, sau în casu candu aru intimpina o alegatiune de ori ce causa legale de arestare sa-lu tramita, fără intardiare, la magistratulu competinte. La din contra urmare, numitii functionari voru fi urmariti şi pedepsiti ca complici de detentiune arbitraria. De tote acestea sînt datori a face procesu verbale.


    Articolul 591

    Dacă va cere casulu, functionaru mai susu numiti potu sa dea mandate de infatisare, de aducere sau de arestare. Numitii functionari voru pute cere asistenţa puterii publice, şi ori ce persona chiamata este datore sa dea atutoru, în casu de resistenta sau din partea persoanei deţinute de a merge la magistratulu competinte, sau din partea autorloru acestei arestari nelegali ori a compliciloru loru.


    Articolul 592

    Ori ce custode sau directoru, care va re fusa de a areta pe persona inchisa acelui care are ordinea unui functionaru insarcinatu cu politia inchisorii sau a casei de oprela, sau dacă nu va intemeia refusulu seu pe aretarea unui ordinu care-lu opresce de a presenta pe inchisu, sau dacă nu va areta unui oficiaru politienescu, ministeriului publicu sau judecatorilui de instructiune registrele ce i se voru cere, ori dacă nu va lasă pe acestia sa ia copia după o parte din aceste registre se va urmări ca culpabile sau complice de arestare arbitraria.


    Capitolul IV DESPRE PRESCRIPTlUNE


    Articolul 593

    Actiunea publică şi actiunea privată cari resulta dintr-o crima se voru prescrie prin dece ani impliniti, socotindu-se acestu terminu din diua candu crima a fostu comisa, dacă în acestu intervalu nu s-a facutu nici unu actu de instructiune nici de urmărire. Dar dacă în intervalulu acesta se voru fi facutu niscari-va acte de instructiune sau de urmărire, fără sa fi fostu urmate de o decisiune, cei dece ani de prescriptiune se voru numera incependu de la celu după urma actu şi acesta chiar în privinta personeloru cari nu voru fi fostu implicate în acelu actu de instructiune sau de urmărire.


    Articolul 594

    În ambe casurile articolului precedente şi după deosebirile de epoce acolo stabilite, curgerea prescripţiunii se marginesce la trei ani pentru delictele cari se pedepsescu cu pedepse corectionali.


    Articolul 595

    Actiunea publică şi actiunea privată pentru o contraventiune politianesca se voru prescrie printr-unu anu implinitu din diua în care s-a comisu, chiar şi dacă se va fi urmatu în acestu decursul de timpul vre o cercetare sau lucrare fără sa fi mijlocitu sentinta de condemnare.


    Articolul 596

    Pedepsele pronuntate printr-o decisiune în materia criminale se voru prescrie prin doue-deci de ani impliniti de la data decisiunii care le a pronuntatu, ori dacă s-a facutu sau nu recursu pentru casare în contra aceleia. Cu tote acestea condemnatulu nu va pute să-şi aiba locuinta în judetulu unde locuesce sau celu asupra cărui ori în contra proprietăţii cărui s-a facutu crima sau mostenitoru sei în linia dreapta. Gubernulu va pute otari condemnatului loculu domicuiului seu.


    Articolul 597

    Pedepsele pronuntiate printr-o decisiune sau sentinta, în materia corectionale, se voru prescrie prin cinci ani impliniti de la data decisiunii sau a sentintiei care le a pronuntatu în ultima instanţa. Pentru pedepsele pronuntate de tribunale în prima instanţa termenulu de cinci ani va începe a curge din diua în care sentinta nu se va mai pute ataca pe calea apelului.


    Articolul 598

    Pedepsele pronuntate pentru contraventiuni politianesci se voru prescrie după doui ani impliniti, însă: pentru cele pronuntate în ultima instanţa, din diua sentintiei; iar pentru cele pronuntate în prima instanţa, din diua candu sentintia nu se va mai pute ataca pe calea apelului.


    Articolul 599

    Condemnatiunile civili coprinse în decisiunile date în materia criminale, corectionale sau politianesca şi devenite nerevocabili, se voru prescrie după regulele codicelui civile.


    Articolul 600

    În nici unu casu condemnatii în contumacia, sau în lipsa, nu voru pute fi primiti a se infatisa ca să se descarce de condemnarea ce a fostu pronunţată în contra loru.
    Dispositiuni transitorie


    Articolul 601

    În terminu de trei luni de la promulgarea acestui codice, se voru determina, prin regulamente de administratiune publică, diversele specie de cheltuieli de justiţia în materia criminale, corectionale şi politianeaca, tarifulu loru, locurile de unde şi modulu cumu trebuie să se faca a loru implinire, fia provisoria, fia definitivă. Acele regulamente se voru tipari la finele acestui codice.


    Articolul 602

    Acestu codice de procedura criminale nu se va pune în lucrare de catu după sese luni din diua promulgarii codicelui penale. Prin urmare tote procesele ce se voru intenta după espirarea aceloru sese luni se voru instrui şi se voru judeca după dispositiunile acestui codice.
    Dispositiuni generali


    Articolul 603

    Tote dispositiunile legiloru de procedura penale anteriori, tote ordonantele domnesci, tote instrucţiunile ministeriali şi tote datinele ce se aplică în trecutu sînt şi remanu abrogate, intru totu ce aru coprinde contrariu dispositiuniloru acestui codice. Facemu cunoscutu şi ordonamu ca cele de faţa, investite cu sigiliulu Statului şi trecute în Monitorulu Oficiale, sa fia adresate curtiloru, tribunaleloru şi autorităţiloru administrative, ca să le inscrie în registrele loru, să le observe şi sa faca a le observa, şi Ministrulu Nostru Secretaru de Statu la Departamentului Justiţiei, Culteloru şi Instructiunii Publice, este insarcinatu a priveghia publicarea loru. Datu în Bucuresci la unu-spra-dece Noembre, anul una miia optu sute sese-deci şi patru.
    ALECSANDRU IOAN
    L.S.
    Ministru Secretaru de Statu
    la Departamentului Justiţiei, Culteloru
    şi Instructiunii Publice,
    N. Cretulescu
    --------------