LEGE nr. 127 din 21 iulie 2000
pentru modificarea şi completarea art. 156 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 25 iulie 2000



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Articolul 156 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 156. - (1) Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil sau contabil autorizat, care poate fi terţ ce exercita profesia individual ori în forme asociative."
    2. La alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins:
    "b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se afla în concurenta cu aceasta;"
    3. La alineatul (2), după litera c) se introduce litera d) cu următorul cuprins:
    "d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de aceasta calitate, ocupa funcţii în cadrul instituţiilor publice cu atribuţii de control financiar sau al Ministerului Finanţelor, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege."
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA IONESCU-QUINTUS
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    MIRON TUDOR MITREA
    ------------