LEGE nr. 296 din 28 septembrie 2009
pentru completarea art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 2 octombrie 2009



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    La articolul 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) De aceleaşi drepturi beneficiază, la cerere, şi persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti vremelnic ocupate de către alte state, indiferent dacă localitatea în care au fost refugiate, expulzate sau strămutate se afla sub administraţie românească ori sub administraţia acelor state, ale căror cereri anterioare au fost soluţionate prin hotărâri de respingere ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) şi alin. (1^1)."


    Articolul II

    Persoanele îndreptăţite potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins acţiunile prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pot introduce cereri noi la casele judeţene de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ
    Bucureşti, 28 septembrie 2009.
    Nr. 296.
    -------