ORDONANŢĂ nr. 7 din 23 ianuarie 2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 23 ianuarie 2013
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    Articolul 1
    (1) În sensul prezentei ordonanţe, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) investiţii în segmentul upstream reprezintă investiţii de dezvoltare şi extindere a zăcămintelor existente, explorarea şi dezvoltarea de noi zone de producţie;
    b) perioada de referinţă reprezintă luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale;
    c) dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale reprezintă procesul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, potrivit calendarelor stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare.(2) Grupul de interes economic are înţelesul prevăzut de art. 118 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 2
    (1) Operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, impozit stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe.(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) este de 60% din veniturile suplimentare, aşa cum acestea sunt determinate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream.(2^1) Valoarea redevenţelor aferente venitului suplimentar care se scade în vederea determinării bazei impozabile, în primele două luni ale trimestrului, se calculează pe baza procentajului mediu al redevenţei petroliere datorate pentru producţia de gaze naturale aferente trimestrului anterior perioadei de referinţă pentru care se calculează impozitul, iar în a treia lună a trimestrului, pe baza procentajului mediu al redevenţei petroliere datorate în trimestrul curent. Regularizarea valorii redevenţelor se va face în ultima lună din trimestru pe baza procentajului mediu de redevenţă aferent trimestrului curent, fiind inclusă în calculul bazei impozabile aferente acestei luni. Procentajul mediu se calculează ca raport între valoarea totală a redevenţei datorate pentru producţia de gaze naturale în trimestrul anterior sau curent, după caz, şi valoarea totală a producţiei de gaze naturale realizate în aceleaşi trimestre, utilizată pentru calculul redevenţei petroliere.
    ----------
    Alin. (2^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 6 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 8 martie 2013.
    (3) Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 30% din totalul veniturilor suplimentare.(4) Valoarea investiţiilor din segmentul upstream luate în calcul pentru stabilirea deducerii reprezintă valoarea investiţiilor din fiecare perioadă de referinţă, la care se adaugă valoarea investiţiilor reportate din perioadele de referinţă anterioare, înregistrate în evidenţa contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare.


    Articolul 3

    Toate investiţiile în segmentul upstream se amortizează potrivit regulilor fiscale prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 4

    Impozitul asupra veniturilor suplimentare, calculat în condiţiile prezentei ordonanţe, reprezintă, pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale, cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil, în condiţiile prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 5
    (1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 2 alin. (1) calculează, declară şi plătesc lunar impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care datorează impozitul.(2) Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.(3) În măsura în care aplicarea prezentelor prevederi impune emiterea de instrucţiuni cu privire la impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, acestea vor fi emise prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului economiei, cu avizul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
    ----------
    Alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 6 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 8 martie 2013.


    Articolul 6

    Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, stabilit potrivit prezentei ordonanţe, reprezintă venit la bugetul de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 7

    Impozitul asupra veniturilor suplimentare stabilit prin prezenta ordonanţă se aplică pentru veniturile suplimentare obţinute până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv*).
    ----------
    Conform art. 29 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015, termenul prevăzut la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv.


    Articolul 8

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de 1 februarie 2013.

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Viceprim-ministru, ministrul
    finanţelor publice,
    Daniel Chiţoiu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Ministrul economiei,
    Varujan Vosganian
    Preşedintele Agenţiei Naţionale
    pentru Resurse Minerale,
    Gheorghe Duţu

    Bucureşti, 23 ianuarie 2013.
    Nr. 7.

    Anexă

    Formula de calcul pentru veniturile suplimentare
    Impozitul asupra veniturilor suplimentare datorat = 0,60 * (VS – redevenţa * VS – VI)
    VS = (PMPC – PRC) * VGC,
    unde:
    VS - venitul suplimentar;
    VI - valoarea investiţiilor în segmentul upstream în perioada pentru care impozitul asupra veniturilor suplimentare este datorat;
    PMPC - preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă proprie vândute;
    PRC - preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, ajustat cu rata IPC în anul 2014;
    VGC - volumele de gaze din producţia internă vândute;
    IPC - indicele preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică din România.

    (la 01-04-2017, Anexa a fost modificată de Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 25 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 31 martie 2017 )

    -----