HOTĂRÂRE nr. 1.132 din 18 septembrie 2008
privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 25 septembrie 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Obiective
    (1) Prezenta hotărâre are ca scop stabilirea cerinţelor privind introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor şi a unor reguli specifice privind colectarea, tratarea, reciclarea şi eliminarea deşeurilor de baterii şi acumulatori, destinate să completeze legislaţia naţională armonizată privind deşeurile şi să promoveze un nivel înalt de colectare şi reciclare a deşeurilor de baterii şi acumulatori, precum şi reglementarea interzicerii introducerii pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase.
    (2) Prezenta hotărâre urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale bateriilor şi acumulatorilor şi ale activităţilor aferente tuturor operatorilor economici implicaţi în ciclul de viaţă al bateriilor şi acumulatorilor, respectiv ale producătorilor, distribuitorilor şi utilizatorilor finali şi în special ale operatorilor direct implicaţi în operaţiunile de tratare şi reciclare a deşeurilor de baterii şi acumulatori.


    Articolul 2

    Domeniul de aplicare
    (1) Prezenta hotărâre se aplică tuturor tipurilor de baterii şi acumulatori, indiferent de forma, volumul, greutatea, materialele componente sau utilizarea acestora, fără a se aduce atingere legislaţiei naţionale armonizate care transpune Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz şi Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deşeurile provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE).
    (2) Prezenta hotărâre nu se aplică bateriilor şi acumulatorilor utilizaţi în:
    a) echipamentele asociate protecţiei intereselor esenţiale ale României, armele, muniţiile şi materialul de război, cu excepţia produselor care nu sunt destinate unor scopuri specific militare;
    b) echipamentele destinate să fie lansate în spaţiu.


    Articolul 3

    Definiţii
    În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) baterie sau acumulator - orice sursă de energie electrică generată prin transformarea directă a energiei chimice şi constituită din una sau mai multe celule primare (nereîncărcabile) ori din una sau mai multe celule secundare (reîncărcabile);
    b) ansamblu de baterii - orice set de baterii sau acumulatori care sunt conectaţi împreună şi/ori sunt încapsulaţi într-un înveliş exterior pentru a forma o unitate completă pe care utilizatorul final nu intenţionează să o separe sau să o deschidă;
    c) baterie sau acumulator portabil - orice baterie sau acumulator, baterie tip pastilă, ansamblu de baterii care este sigilat, poate fi transportat manual şi nu este nici baterie industrială sau acumulator industrial, nici baterie ori acumulator auto;
    d) baterie tip pastilă - orice baterie sau acumulator portabil, de dimensiune mică şi cu formă rotundă, al cărui diametru este mai mare decât înălţimea şi care este utilizat în scopuri specifice, cum ar fi: proteze auditive, ceasuri, echipamente portabile mici şi ca rezervă de energie;
    e) baterie sau acumulator auto - orice baterie sau acumulator destinat să alimenteze sistemele auto de pornire, iluminat ori de aprindere;
    f) baterie sau acumulator industrial - orice baterie sau acumulator proiectat exclusiv pentru utilizare industrială ori profesională sau folosit în orice tip de vehicul electric;
    g) deşeu de baterie sau acumulator - orice baterie sau acumulator care constituie deşeu conform prevederilor lit. b) din anexa nr. IA la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) reciclare - reprelucrarea într-un proces de producţie a materialelor conţinute în deşeuri în scopul lor iniţial sau în alte scopuri, cu excepţia recuperării energiei;
    i) eliminare - oricare dintre operaţiunile aplicabile prevăzute în anexa nr. IIA la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    j) tratare - orice activitate desfăşurată asupra deşeurilor de baterii şi acumulatori după ce acestea au fost predate pentru procesare în instalaţii de sortare, de pregătire pentru reciclare sau de pregătire pentru eliminare;
    k) aparat - orice echipament electric sau electronic, definit conform Hotărârii Guvernului nr. 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, care este alimentat integral sau parţial de baterii ori acumulatori sau poate fi alimentat în acest mod;
    l) producător - orice persoană dintr-un stat membru care, cu titlu profesional şi indiferent de tehnica de vânzare utilizată, inclusiv tehnicile de comunicare la distanţă, definite conform Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată, introduce pentru prima dată pe piaţă în România baterii sau acumulatori, inclusiv cei încorporaţi în aparate ori vehicule;
    m) distribuitor - orice persoană care furnizează baterii şi acumulatori, cu titlu profesional, unui utilizator final;
    n) introducere pe piaţă - furnizarea sau punerea la dispoziţia unui terţ, contra cost sau gratuit, pe teritoriul României, inclusiv importul pe teritoriul vamal al României;
    o) operator economic - orice producător, distribuitor, persoană care desfăşoară activităţi de colectare, de reciclare sau altă persoană care efectuează operaţiuni de tratare;
    p) unealtă electrică fără fir - aparat portabil alimentat cu baterii sau acumulatori, destinat pentru activităţi din domeniile grădinăritului, construcţiilor şi întreţinerii;
    r) rata de colectare pentru un an calendaristic - procentajul obţinut prin împărţirea greutăţii deşeurilor de baterii portabile şi de acumulatori portabili colectaţi, conform art. 7 alin. (9) sau conform Hotărârii Guvernului nr. 448/2005, pe parcursul anului calendaristic respectiv, la greutatea medie a bateriilor portabile şi acumulatorilor portabili pe care producătorii fie îi vând direct utilizatorilor finali, fie îi livrează unor terţi pentru a fi vânduţi utilizatorilor finali din România pe parcursul anului respectiv şi al celor 2 ani calendaristici precedenţi;
    s) utilizator final - orice persoană fizică, persoană fizică autorizată sau persoană juridică care cumpără ori dobândeşte baterii sau acumulatori portabili, baterii ori acumulatori auto, baterii sau acumulatori industriali în scopul utilizării lor, şi nu al comercializării;
    ş) sistem "depozit" - sistemul prin care cumpărătorul, la cumpărarea unei baterii şi/sau a unui acumulator pentru autovehicul, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când bateria şi/sau acumulatorul uzat cu electrolitul în el este returnat persoanelor juridice care comercializează baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule.


    Articolul 4

    Interdicţii
    (1) Fără a se aduce atingere legislaţiei naţionale armonizate care transpune Directiva 2000/53/CE, este interzisă introducerea pe piaţă a:
    a) tuturor bateriilor sau acumulatorilor care conţin mercur într-o proporţie mai mare de 0,0005% din greutate, indiferent dacă sunt sau nu integrate în aparate;
    b) bateriilor şi acumulatorilor portabili, inclusiv a celor integraţi în aparate, care conţin cadmiu într-o proporţie mai mare de 0,002% din greutate.
    (2) Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică bateriilor tip pastilă cu un conţinut de mercur de cel mult 2% din greutate.
    (3) Prevederile alin. (1) lit. b) nu se aplică bateriilor şi acumulatorilor portabili destinaţi să fie utilizaţi în:
    a) sisteme de urgenţă şi de alarmă, inclusiv iluminatul de urgenţă;
    b) echipamente medicale; sau
    c) unelte electrice fără fir.


    Articolul 5

    Îmbunătăţirea performanţei de mediu
    (1) Ministerul Economiei şi Finanţelor propune programe de cercetare care încurajează îmbunătăţirea performanţei de mediu globale a bateriilor şi acumulatorilor, pe parcursul întregului ciclu de viaţă al acestora, precum şi dezvoltarea şi comercializarea bateriilor şi a acumulatorilor care conţin cantităţi mai mici de substanţe periculoase sau care conţin substanţe mai puţin poluante, în special ca înlocuitori pentru mercur, cadmiu şi plumb.
    (2) Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile pot folosi instrumente economice pentru a promova utilizarea bateriilor şi a acumulatorilor care conţin substanţe mai puţin poluante.
    (3) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile notifică Comisiei Europene măsurile cu privire la punerea în aplicare a instrumentelor prevăzute la alin. (2).


    Articolul 6

    Introducerea pe piaţă
    (1) Este interzisă împiedicarea, limitarea sau restricţionarea introducerii pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor care îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri.
    (2) Persoanele fizice şi juridice nu pot introduce pe piaţă, după data de 26 septembrie 2008, decât baterii sau acumulatori care îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri.
    (3) Introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor se realizează numai de către producătorii înregistraţi.
    (4) Până la data de 31 decembrie 2008, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, întocmeşte un registru al producătorilor de baterii şi acumulatori în care sunt centralizate anual informaţii, inclusiv estimări cu privire la:
    a) tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor introduşi pe piaţă;
    b) tipul, numărul şi greutatea deşeurilor de baterii şi acumulatori care au fost colectate prin toate mijloacele şi tratate, reciclate şi eliminate;
    c) tipul, numărul şi greutatea deşeurilor de baterii şi acumulatori colectate exportate.
    (5) Procedura de înregistrare se stabileşte prin ordin comun al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (6) Producătorii existenţi pe piaţă au obligaţia de a se înscrie până la data de 30 aprilie 2009 în registrul prevăzut la alin. (4), primind un număr de înregistrare ce va fi comunicat de aceştia tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute bateriile şi acumulatorii.
    (7) Se interzice distribuitorilor să comercializeze baterii şi acumulatori proveniţi de la producători care nu sunt înregistraţi în registrul prevăzut la alin. (4).
    (8) Se interzice distribuitorilor să primească în scopul comercializării, după data de 26 septembrie 2008, baterii şi acumulatori care nu îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri.


    Articolul 7

    Colectarea deşeurilor de baterii şi acumulatori
    (1) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile calculează pentru prima dată rata de colectare pentru deşeuri de baterii şi acumulatori portabili, pentru cel de-al treilea an calendaristic complet după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) Fără a aduce atingere Hotărârii Guvernului nr. 448/2005, cifrele anuale privind colectarea şi vânzările includ bateriile şi acumulatorii încorporaţi în aparate.
    (3) Producătorii de baterii şi acumulatori portabili trebuie să realizeze următoarele rate minime de colectare:
    a) 25% până la data de 26 septembrie 2012;
    b) 45% până la data de 26 septembrie 2016.
    (4) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Ministerul Economiei şi Finanţelor monitorizează anual ratele de colectare, în conformitate cu schema prevăzută în anexa nr. 1.
    (5) Metodologia pentru calcularea vânzărilor anuale de baterii şi acumulatori portabili se stabileşte prin ordin comun al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor.
    (6) Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 2.150/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului referitor la statisticile privind deşeurile, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile transmite Comisiei Europene rapoarte, în termen de 6 luni de la sfârşitul anului calendaristic anterior. Rapoartele indică modul în care au fost obţinute datele necesare pentru a calcula ratele de colectare.
    (7) Producătorii de baterii şi acumulatori sunt obligaţi să organizeze colectarea de deşeuri de baterii şi acumulatori în una dintre următoarele modalităţi:
    a) individual; sau
    b) prin transferarea responsabilităţilor, pe bază de contract, către un operator economic legal constituit, denumit în continuare organizaţie colectivă.
    (8) Procedura şi criteriile de autorizare a organizaţiei colective se stabilesc prin ordin comun al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (9) Producătorii de baterii şi acumulatori portabili sau organizaţiile colective care acţionează în numele lor sunt obligaţi:
    a) să realizeze o evidenţă care să cuprindă informaţii privind tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor portabili introduşi pe piaţă, ale deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili colectate, precum şi a punctelor de colectare organizate;
    b) să stabilească sisteme de colectare adecvate pentru deşeurile de baterii şi acumulatori portabili, în vederea îndeplinirii ratelor de colectare prevăzute la alin. (3).
    (10) Sistemele de colectare prevăzute la alin. (9) lit. b) trebuie:
    a) să permită utilizatorilor finali să se debaraseze de deşeurile de baterii sau acumulatori portabili la un punct de colectare accesibil în vecinătatea acestora, ţinând seama de densitatea populaţiei;
    b) să impună distribuitorilor să primească gratuit înapoi deşeurile de baterii sau acumulatori portabili, atunci când aceştia furnizează baterii sau acumulatori portabili noi;
    c) să nu implice niciun cost pentru utilizatorii finali care se debarasează de deşeurile de baterii sau acumulatori portabili şi nicio obligaţie de a cumpăra o baterie nouă sau un acumulator nou;
    d) să poată fi utilizate prin corelare cu sistemele de colectare prevăzute la art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 448/2005.
    (11) Punctele de colectare stabilite în conformitate cu alin. (10) lit. a) nu se supun cerinţelor de înregistrare sau de autorizare prevăzute în legislaţia naţională armonizată care transpune Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deşeurile sau Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deşeurile periculoase.
    (12) Producătorii de baterii şi acumulatori industriali sau terţii care acţionează în numele lor sunt obligaţi:
    a) să stabilească sisteme de colectare a deşeurilor de baterii sau acumulatori industriali, indiferent de compoziţia chimică şi de origine, prin care să fie asigurată returnarea acestora de către utilizatorii finali. Terţii independenţi pot, de asemenea, să colecteze bateriile şi acumulatorii industriali;
    b) să asigure predarea deşeurilor de baterii şi acumulatori industriali colectaţi unui operator economic care desfăşoară activităţi de tratare şi/sau reciclare pe bază de contract;
    c) să realizeze o evidenţă care să cuprindă informaţii privind tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor industriali colectaţi şi predaţi pentru tratare şi/sau reciclare.
    (13) Producătorii de baterii şi acumulatori auto sau terţii care acţionează în numele lor sunt obligaţi:
    a) să predea deşeurile de baterii şi acumulatori auto unui operator economic care desfăşoară, pe bază de contract, activităţi de tratare şi/sau reciclare;
    b) să realizeze o evidenţă care să cuprindă informaţii privind tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor auto introduşi pe piaţă, precum şi tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor auto colectaţi şi predaţi pentru tratare şi/sau reciclare;
    c) să stabilească sisteme de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori auto de la utilizatorii finali sau de la un punct de colectare accesibil în vecinătatea acestora, atunci când colectarea nu se desfăşoară în cadrul sistemelor la care se face referire în art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare.
    (14) În cazul bateriilor şi acumulatorilor auto provenind de la vehicule particulare care nu sunt utilitare/comerciale, sistemele prevăzute la alin. (13) lit. c) nu implică niciun cost pentru utilizatorii finali la debarasarea de acestea şi nicio obligaţie din partea lor de a cumpăra o baterie nouă sau un acumulator nou.
    (15) Deşeurile de baterii şi acumulatori auto şi industriali care prezintă deteriorări ale carcaselor sau pierderi de electrolit trebuie să fie colectate separat de cele care nu prezintă deteriorări sau pierderi de electrolit, în containere speciale, pentru a fi predate operatorilor economici care desfăşoară, pe bază de contract, o activitate de tratare şi/sau reciclare.
    (16) Distribuitorii de baterii şi acumulatori auto au următoarele obligaţii:
    a) să colecteze bateriile şi acumulatorii auto de la utilizatorii finali;
    b) să aplice sistemul "depozit" asupra preţului de vânzare al bateriilor şi acumulatorilor auto;
    c) să depoziteze în spaţii special amenajate, împrejmuite şi asigurate pentru prevenirea scurgerilor necontrolate, bateriile şi acumulatorii auto primiţi în schimbul celor vânduţi;
    d) să predea bateriile şi acumulatorii auto producătorilor sau unui operator economic care este autorizat să execute colectarea în numele producătorului;
    e) să afişeze la loc vizibil anunţul cu următorul conţinut: "Predaţi bateriile şi acumulatorii auto în vederea valorificării";
    f) să afişeze în mod vizibil preţul pentru o baterie sau un acumulator auto şi valoarea depozitului corespunzător;
    g) să emită cumpărătorului, la vânzarea bateriei sau acumulatorului auto, o chitanţă pe care să se specifice valoarea depozitului;
    h) să ramburseze cumpărătorului valoarea depozitului, pe baza chitanţei emise, în cazul în care în termen de maximum 30 de zile de la data achiziţionării cumpărătorul îi predă o baterie sau un acumulator auto.
    (17) Sistemul "depozit" se aplică asupra preţului de vânzare de către distribuitorii de baterii şi acumulatori auto, la comercializarea către consumatorul final, reprezintă 10% din preţul de vânzare al unei baterii sau al unui acumulator auto şi este plătit odată cu achiziţionarea unei baterii sau unui acumulator auto, în cazul în care nu se predă o baterie sau un acumulator auto uzat. Sumele încasate din aplicarea sistemului "depozit", nerambursate conform alin. (16) lit. h), sunt evidenţiate separat în contabilitatea persoanei care desfăşoară activitate de comerţ cu baterii şi acumulatori auto şi sunt utilizate numai pentru organizarea activităţii de colectare a bateriilor şi acumulatorilor auto uzaţi.
    (18) Utilizatorul final de baterii şi acumulatori auto şi industriali este obligat să predea deşeurile de baterii şi acumulatori auto şi industriale separat de alte deşeuri către:
    a) distribuitorii de baterii şi acumulatori angro şi en detail;
    b) unităţile care prestează servicii de înlocuire a bateriilor şi acumulatorilor;
    c) punctele de colectare pentru deşeuri de baterii şi acumulatori;
    d) producător, după caz.
    (19) Producătorii de baterii şi acumulatori, terţii sau organizaţiile colective care acţionează în numele lor au următoarele obligaţii generale:
    a) să elaboreze şi să depună la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, până la data de 28 februarie a anului următor celui în care a avut loc introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor, un raport care să cuprindă informaţii despre tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor introduşi pe piaţă;
    b) să elaboreze şi să depună la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, până la data de 28 februarie a anului următor celui în care a avut loc introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor, un raport care să cuprindă informaţii despre tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor colectaţi;
    c) să păstreze evidenţa datelor menţionate în alin. (9) lit. a), alin. (12) lit. c) şi alin. (13) lit. b) timp de 5 ani de la sfârşitul anului calendaristic în care a fost elaborată.


    Articolul 8

    Îndepărtarea deşeurilor de baterii şi acumulatori
    (1) Producătorii de aparate sunt obligaţi:
    a) să asigure proiectarea şi să realizeze aparatele astfel încât deşeurile de baterii şi acumulatori să poată fi îndepărtate cu uşurinţă;
    b) să se asigure că aparatele în care sunt încorporate baterii şi acumulatori sunt însoţite de instrucţiuni în care se arată cum pot fi acestea îndepărtate în siguranţă;
    c) după caz, să informeze utilizatorul final cu privire la tipul bateriilor şi al acumulatorilor încorporaţi.
    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică atunci când, din motive de siguranţă, de funcţionare, medicale sau de integritate a datelor, continuitatea alimentării cu energie este necesară şi impune o conectare permanentă între aparat şi baterie sau acumulator.


    Articolul 9

    Tratarea şi reciclarea
    (1) Având în vedere potenţialul efect al transportului bateriilor şi acumulatorilor nesortaţi asupra mediului, producătorii împreună cu autorităţile administraţiei publice locale iau măsurile necesare pentru a optimiza colectarea separată a deşeurilor de baterii şi acumulatori în vederea minimizării eliminării bateriilor şi acumulatorilor ca deşeuri municipale nesortate, pentru a atinge un înalt nivel de reciclare.
    (2) Până la 26 septembrie 2009:
    a) producătorii sau terţii, folosind cele mai bune tehnici disponibile pentru protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului, stabilesc sisteme pentru a asigura tratarea şi reciclarea deşeurilor de baterii şi acumulatori;
    b) toate bateriile şi acumulatorii identificabili colectaţi în conformitate cu prevederile art. 7 sau ale Hotărârii Guvernului nr. 448/2005 sunt trataţi şi reciclaţi prin sistemele care respectă, cel puţin, legislaţia naţională armonizată, în special în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei, siguranţa şi gestionarea deşeurilor.
    (3) Operatorii economici care execută activităţi de tratare a bateriilor şi acumulatorilor de orice tip trebuie să se asigure că procesele de tratare îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în partea A din anexa nr. 3.
    (4) Bateriile sau acumulatorii încorporaţi în echipamentele electrice şi electronice colectaţi împreună cu deşeurile de echipamente electrice şi electronice în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 448/2005 sunt îndepărtaţi din respectivele deşeuri şi colectaţi separat pentru a fi predaţi operatorilor economici care execută activităţi de tratare şi/sau reciclare a acestora.
    (5) Până la data de 26 septembrie 2011, operatorii economici care execută activităţi de reciclare a bateriilor şi acumulatorilor de orice tip trebuie să se asigure că procesele de reciclare respectă nivelurile de eficienţă a reciclării şi cerinţele conexe prevăzute în partea B din anexa nr. 3.
    (6) Producătorii de baterii sau acumulatori ori terţii predau deşeurile de baterii şi acumulatori colectate operatorilor economici prevăzuţi la alin. (5) şi au obligaţia să realizeze şi să transmită Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului o evidenţă care să cuprindă informaţii privind tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor reciclaţi în ţară sau transferaţi pentru tratare şi/sau reciclare în ţări ale Uniunii Europene sau în ţări terţe.
    (7) Operatorii economici care desfăşoară activităţi de tratare şi/sau reciclare sunt obligaţi să realizeze şi să transmită Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului o evidenţă care să cuprindă informaţii privind tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor primiţi pentru tratare şi/sau reciclare.
    (8) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile elaborează raportul privind nivelurile de reciclare realizate în fiecare an calendaristic şi îndeplinirea nivelurilor de eficienţă prevăzute în partea B din anexa nr. 3. Raportul este transmis Comisiei Europene de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile în termen de 6 luni de la sfârşitul anului calendaristic anterior.
    (9) Modul de evidenţă şi de raportare a informaţiilor prevăzute la alin. (6) se stabileşte prin ordin comun al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (10) Autorităţile administraţiei publice şi operatorii economici care efectuează activităţi de tratare şi reciclare încurajează, pentru toate tipurile de baterii şi acumulatori, dezvoltarea de noi tehnologii de reciclare şi de tratare şi promovează cercetarea în domeniul metodelor de reciclare eficiente din punctul de vedere al costurilor şi al protecţiei mediului.
    (11) Se recomandă ca instalaţiile de tratare să introducă sisteme de management de mediu certificate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 761/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2001 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS).


    Articolul 10

    Eliminarea
    (1) Se interzice eliminarea deşeurilor de baterii şi acumulatori industriali şi auto prin depozitare în depozite de deşeuri şi prin incinerare.
    (2) Pot fi eliminate prin depozitare sau incinerare reziduurile bateriilor şi acumulatorilor care au fost supuşi atât tratării, cât şi reciclării în conformitate cu art. 9 alin (2).


    Articolul 11

    Exporturi
    (1) Tratarea şi reciclarea deşeurilor de baterii şi acumulatori pot fi efectuate în afara teritoriului României sau al Comunităţii Europene, cu condiţia ca transportul de deşeuri să îndeplinească cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri.
    (2) Deşeurile de baterii şi acumulatori exportate în afara Comunităţii Europene în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 sunt luate în considerare la îndeplinirea obligaţiilor şi nivelurilor de eficienţă prevăzute în anexa nr. 3 numai în cazul în care există dovezi clare că operaţiunea de reciclare a avut loc în condiţii echivalente cu cerinţele prezentei hotărâri.
    (3) Sunt acceptate la transfer sau export în scopul tratării şi/sau reciclării ori eliminării, în afara României, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, numai acele deşeuri de baterii şi acumulatori auto şi industriale din care nu s-a extras electrolitul, care nu prezintă deteriorări, scurgeri de electrolit sau de alte substanţe periculoase.


    Articolul 12

    Finanţarea
    (1) Producătorii sau terţii care acţionează în numele acestora finanţează toate costurile nete care decurg din:
    a) colectarea, tratarea şi reciclarea tuturor deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili colectate în conformitate cu art. 7 alin. (7)-(11); şi
    b) colectarea, tratarea şi reciclarea tuturor deşeurilor de baterii şi acumulatori industriali şi auto colectate în conformitate cu art. 7 alin. (12) lit. a) şi alin. (13) lit. c).
    (2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se realizează evitându-se orice dublă taxare a producătorilor în cazul bateriilor sau acumulatorilor colectaţi conform legislaţiei naţionale armonizate care transpune Directiva 2000/53/CE sau Directiva 2002/96/CE.
    (3) Producătorii sau terţii care acţionează în numele acestora asigură finanţarea costurilor nete necesare campaniilor de informare publică privind colectarea, tratarea şi reciclarea tuturor deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili.
    (4) Costurile colectării, tratării şi reciclării nu sunt prezentate separat utilizatorilor finali în momentul vânzării noilor baterii şi acumulatori portabili.
    (5) Producătorii şi utilizatorii de baterii şi acumulatori industriali şi auto pot încheia acorduri care să prevadă alte metode de finanţare decât cele prevăzute la alin. (1).
    (6) Prevederile acestui articol se aplică tuturor deşeurilor de baterii şi acumulatori, indiferent de data introducerii lor pe piaţă.


    Articolul 13

    Participarea la sistemele de colectare, tratare şi reciclare
    (1) Operatorii economici al căror obiect de activitate intră sub incidenţa prevederilor prezentei hotărâri şi autorităţile publice competente pot participa la sistemele de colectare, de tratare şi de reciclare prevăzute la art. 7 şi 9.
    (2) Aceste sisteme se aplică, de asemenea, bateriilor şi acumulatorilor importaţi din ţări terţe în condiţii nediscriminatorii şi sunt concepute astfel încât să evite barierele în calea comerţului sau denaturarea concurenţei.


    Articolul 14

    Informaţii pentru utilizatorii finali
    (1) Producătorii furnizează utilizatorilor finali, în special prin campanii de informare, informaţii complete privind:
    a) efectele potenţiale ale substanţelor utilizate în baterii şi acumulatori asupra mediului şi sănătăţii umane;
    b) interesul de a nu se elimina deşeurile de baterii şi acumulatori ca deşeuri municipale nesortate şi posibilitatea de participare la colectarea lor separată, astfel încât să se faciliteze tratarea şi reciclarea;
    c) sistemele de colectare şi de reciclare disponibile pentru aceştia;
    d) rolul pe care trebuie să îl aibă în reciclarea deşeurilor de baterii şi acumulatori;
    e) semnificaţia simbolului pubelei cu roţi, barată cu două linii în formă de X, prevăzut în anexa nr. 2, şi a simbolurilor chimice Hg, Cd şi Pb.
    (2) Distribuitorii informează utilizatorii finali cu privire la posibilitatea de a se debarasa de deşeurile de baterii sau acumulatori portabili la punctele de vânzare a acestora.


    Articolul 15

    Etichetarea
    (1) Producătorii sunt obligaţi să marcheze cu simbolul prezentat în anexa nr. 2 toate bateriile acumulatorii şi ansamblurile de baterii.
    (2) Până la data de 26 septembrie 2009, producătorii sunt obligaţi să indice pe suprafaţa bateriilor şi acumulatorilor portabili şi auto, în mod vizibil, lizibil şi de neşters, capacitatea acestora.
    (3) Bateriile, acumulatorii şi bateriile de tip pastilă care conţin mai mult de 0,0005% mercur, mai mult de 0,002% cadmiu sau mai mult de 0,004% plumb sunt marcate cu simbolul chimic pentru metalul respectiv: Hg, Cd sau Pb. Simbolul indicând conţinutul de metal greu se tipăreşte sub simbolul prevăzut în anexa nr. 2 şi acoperă o suprafaţă de cel puţin un sfert din mărimea simbolului respectiv.
    (4) Simbolul prevăzut în anexa nr. 2 acoperă cel puţin 3% din suprafaţa părţii celei mai mari a bateriei, a acumulatorului sau a ansamblului de baterii, până la o dimensiune maximă de 5 x 5 cm. În cazul celulelor cilindrice, simbolul acoperă cel puţin 1,5% din suprafaţa bateriei sau a acumulatorului şi are o dimensiune maximă de 5 x 5 cm.
    (5) Atunci când, dată fiind dimensiunea bateriei, a acumulatorului sau a ansamblului de baterii, simbolul ar fi mai mic de 0,5 x 0,5 cm, nu este necesar ca bateria, acumulatorul sau ansamblul de baterii să fie marcat, însă pe ambalaj se tipăreşte un simbol de cel puţin 1 x 1 cm.
    (6) Simbolurile se tipăresc în mod vizibil, lizibil şi de neşters.
    (7) În funcţie de evoluţia acquis-ului comunitar, prin ordin comun al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor, se pot stabili exceptări de la aplicarea prevederilor alin. (1)-(6).


    Articolul 16

    Rapoarte naţionale de implementare
    (1) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile transmite Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, un raport privind punerea în aplicare a prezentei hotărâri. Primul raport acoperă perioada până la data de 26 septembrie 2012.
    (2) Rapoartele sunt elaborate pe baza unui chestionar sau a unui sistem stabilit conform procedurii reglementate la art. 24.2 din Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori şi de abrogare a Directivei 91/157/CEE.
    (3) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează, de asemenea, un raport cu privire la măsurile luate pentru a încuraja procedurile inovatoare care permit diminuarea impactului bateriilor şi al acumulatorilor asupra mediului, în special cu privire la:
    a) realizările, inclusiv măsurile voluntare luate de către producători, care permit reducerea cantităţilor de metale grele şi de alte substanţe periculoase conţinute în baterii şi acumulatori;
    b) noi tehnici de reciclare şi tratare;
    c) participarea operatorilor economici la programele de management de mediu;
    d) cercetarea în domeniile respective; şi
    e) măsurile adoptate pentru încurajarea limitării generării de deşeuri.
    (4) Raportul prevăzut la alin. (3) se transmite Comisiei Europene în termen de 9 luni de la sfârşitul perioadei de 3 ani prevăzute la alin. (1) sau, în cazul primului raport, până la data de 26 iunie 2013.


    Articolul 17

    Control şi sancţiuni
    (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
    a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (6), cu amendă de la 25.000 la 30.000 lei pentru persoane juridice şi de la 2.500 la 3.000 lei pentru persoane fizice;
    b) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (7) şi alin. (9) lit. b), cu amendă de la 15.000 la 20.000 lei pentru persoane juridice şi de la 1.500 la 2.000 lei pentru persoane fizice;
    c) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (3), cu amendă de la 15.000 la 20.000 lei;
    d) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (16) lit. e), f), g), h), şi ale art. 15 alin. (1),(2), (3), (4), (5), (6), cu amendă de la 2.000 la 6.000 lei;
    e) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (12), (13), (15), alin. (16) lit. a), b), c), d), alin. (17), (18), (19), ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (6) şi (7), cu amendă de la 5.000 la 7.500 lei pentru persoane juridice şi de la 1.000 la 1.200 lei pentru persoane fizice;
    f) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (7) şi ale art. 9 alin. (2), (3) şi (5), cu amendă de la 15.000 la 20.000 lei;
    g) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (3), cu amendă de la 25.000 la 30.000 lei;
    h) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2), cu amendă de la 25.000 la 30.000 lei pentru persoane juridice şi de la 2.500 lei la 3.000 lei pentru persoane fizice şi cu retragerea de pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor;
    i) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (8), cu amendă de la 25.000 la 30.000 lei şi cu retragerea de pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor comercializaţi.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se fac de către personalul împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
    (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), e), f), g), h) şi i) se fac de către personalul împuternicit al Gărzii Naţionale de Mediu şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor.
    (4) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesuluiverbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
    (5) Prevederile alin. (1)-(4) se transmit de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile Comisiei Europene până la data de 26 septembrie 2008.
    (6) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la alin. (1), (2), (3) şi (4), se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 18

    Anexe
    (1) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Anexa nr. 3 se actualizează prin ordin comun al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor în funcţie de evoluţia acquis-ului comunitar.


    Articolul 19

    Dispoziţii finale
    (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.057/2001 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 5 noiembrie 2001.
    (2) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile comunică Comisiei Europene textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta hotărâre.
    *
    Prezenta hotărâre transpune în legislaţia naţională Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori şi de abrogare a Directivei 91/157/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L266 din 26 septembrie 2006.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul economiei
    şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Ministrul mediului
    şi dezvoltării durabile,
    Attila Korodi
    Preşedintele
    Autorităţii Naţionale pentru
    Protecţia Consumatorilor,
    Dan Vlaicu
    Bucureşti, 18 septembrie 2008.
    Nr. 1.132.


    Anexa 1

    MONITORIZAREA
    respectării ratelor de colectare stabilite la art. 7 alin. (3)
               
      AnulData colectăriiCalculCerinţă de raportare
      X [*]+1Vânzări în anul 1 (S1)      
      X + 2Vânzări în anul 2 (S2)   --
      X + 3Vânzări în anul 3 (S3)Colectare în anul 3 (C3)Rata de colectare (RC3) = 3*C3/(S1 + S2 + S3)  
      X + 4Vânzări în anul 4 (S4)Colectare în anul 4 (C4)Rata de colectare (RC4) = 3*C4/(S2 + S3 + S4) (Obiectiv stabilit la 25%)  
      X + 5Vânzări în anul 5 (S5)Colectare în anul 5 (C5)Rata de colectare (RC5) = 3*C5/(S3 + S4 + S5)RC4
      X + 6Vânzări în anul 6 (S6)Colectare în anul 6 (C6)Rata de colectare (RC6) = 3*C6/(S4 + S5 + S6)RC5
      X + 7Vânzări în anul 7 (S7)Colectare în anul 7 (C7)Rata de colectare (RC7) = 3*C7/(S5 + S6 + S7)RC6
      X + 8Vânzări în anul 8 (S8)Colectare în anul 8 (C8)Rata de colectare (RC8) = 3*C8/(S6 + S7 + S8) (Obiectiv stabilit la 45%)RC7
      X + 9Vânzări în anul 9 (S9)Colectare în anul 9 (C9)Rata de colectare (RC9) = 3*C9/(S7 + S8 + S9)RC8
      X + 10Vânzări în anul 10 (S10)Colectare în anul 10 (C10)Rata de colectare (RC10) = 3*C10/(S8 + S9 + S10)RC9
      X + 11Etc.Etc.Etc.RC10
      Etc.        
      [*] Anul X este anul 2008.


    Anexa 2

    SIMBOLURI
    pentru baterii, acumulatori şi ansambluri de baterii în vederea
    colectării separate
    Simbolul care indică faptul că toate bateriile şi acumulatorii fac obiectul unei "colectări separate" reprezintă o pubelă cu roţi, barată cu două linii în formă de X, ca în imaginea de mai jos:


    Anexa 3

    CERINŢE DETALIATE
    privind tratarea şi reciclarea
    Partea A: Tratarea
    1. Tratarea include, cel puţin, îndepărtarea tuturor fluidelor şi acizilor.
    2. Tratarea şi orice depozitare, inclusiv depozitarea temporară, în instalaţiile de tratare se desfăşoară în amplasamente cu suprafeţe impermeabile şi acoperiş adecvat rezistent la intemperii sau în containere corespunzătoare.
    Partea B: Reciclarea
    3. Procesele de reciclare trebuie să realizeze următoarele niveluri minime de eficienţă privind reciclarea:
    a) reciclarea a 65% din greutatea medie a bateriilor şi acumulatorilor cu plumb acid, inclusiv reciclarea conţinutului de plumb la cel mai înalt nivel care este fezabil tehnic, evitându-se în acelaşi timp costurile excesive;
    b) reciclarea a 75% din greutatea medie a bateriilor şi acumulatorilor cu nichel-cadmiu, inclusiv reciclarea conţinutului de cadmiu la cel mai înalt nivel care este fezabil tehnic, evitându-se în acelaşi timp costurile excesive; şi
    c) reciclarea a 50% din greutatea medie a celorlalte deşeuri de baterii şi acumulatori.
    ___________