INSTRUCŢIUNI din 12 noiembrie 2008
pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 5 decembrie 2008




    Articolul 1

    Suma datorată de autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, sau achiziţionarea de produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, se declară la poziţia 25 "Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate" din formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutul formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu completările ulterioare.


    Articolul 2

    (1) Numărul de angajaţi care se ia în calcul este numărul mediu de angajaţi din lună.
    (2) Se determină numărul mediu lunar de salariaţi din fiecare lună ca medie aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor zilnice de salariaţi din luna respectivă, inclusiv zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale şi alte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, împărţită la numărul total de zile calendaristice. În efectivele zilnice nu vor fi incluşi salariaţii aflaţi în concediu fără plată, cei aflaţi în grevă, cei detaşaţi la lucru în străinătate şi nici cei ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate. Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau de sărbătoare legală se vor lua în calcul efectivele de salariaţi din ziua lucrătoare precedentă, cu excepţia persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi.
    (3) Salariaţii care nu sunt angajaţi cu normă întreagă vor fi incluşi în numărul mediu proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de muncă.


    Articolul 3

    Procentul de 4% rezultat conform legii va fi un număr format din două zecimale, care se va înmulţi cu 50% din salariul minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre a Guvernului în vigoare în luna pentru care se plăteşte.


    Articolul 4

    Achiziţionarea produselor de la unităţile protejate poate fi parţială, existând posibilitatea plăţii doar a sumei neacoperite până la cea stabilită potrivit Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 5

    În situaţia în care operatorul economic achiziţionează produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate potrivit legii, pe bază de parteneriat, în sumă mai mică decât suma datorată bugetului de stat, operatorul economic va datora bugetului de stat diferenţa de sumă.


    Articolul 6

    În situaţia în care operatorul economic achiziţionează produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate potrivit legii, pe bază de parteneriat, în sumă mai mare decât suma datorată bugetului de stat în luna respectivă, operatorul economic nu datorează nicio sumă bugetului de stat, iar diferenţa în plus se reportează în luna următoare, în sensul diminuării de plată.


    Articolul 7

    În contextul încadrării în muncă, prin persoană cu handicap se înţelege şi persoana invalidă gradul III.
    ---------