ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005(*actualizată*)
privind Fondul pentru mediu
(actualizată până la data de 1 ianuarie 2012*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 ianuarie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006; LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008; ORDONANŢA nr. 25 din 27 august 2008; LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010; LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 71 din 31 august 2011.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    Având în vedere necesitatea clarificării regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu şi a atribuţiilor Administraţiei Fondului pentru Mediu în ceea ce priveşte activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluţionarea contestaţiilor şi executarea silită a contribuţiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu,
    ţinând seama de necesitatea sporirii numărului de categorii de proiecte ce pot fi finanţate din Fondul pentru mediu, în special cele privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, Directiva-cadru a apei şi instalaţiile mari de ardere, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate pentru capitolul 22 - Mediu,
    elemente care vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în domeniul protecţiei mediului.
    ----------
    Art. 1 a fost modificat de subpct. 1 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 2

    Fondul pentru mediu se constituie şi se gestionează în conformitate cu prevederile legale.


    Articolul 2^1

    Bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    --------
    Art. 2^1 a fost introdus de art. 18 al Cap. II din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 8 aprilie 2008.


    Capitolul II Administrarea Fondului pentru mediu


    Articolul 3

    (1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administraţia Fondului pentru Mediu, denumită în continuare Administraţia Fondului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    ---------
    Alin. (2) al art. 3 a fost abrogat de subpct. 2 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (3) Administraţia Fondului are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) urmăreşte constituirea şi gestionarea Fondului pentru mediu;
    b) întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli;
    c) analizează, selectează şi finanţează programe şi proiecte pentru protecţia mediului, aprobate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;
    d) urmăreşte şi controlează implementarea proiectelor şi programelor finanţate din Fondul pentru mediu;
    e) finanţează lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor, conform dispoziţiilor art. 13;
    f) elaborează ghidurile de finanţare aferente categoriilor de proiecte şi programelor pentru protecţia mediului, finanţate din Fondul pentru mediu.
    ----------
    Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de subpct. 3 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 4

    (1) Administraţia Fondului este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat.
    -----------
    Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de subpct. 4 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (2) Preşedintele este numit, suspendat şi revocat din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (3) În exercitarea conducerii Administraţiei Fondului, preşedintele emite dispoziţii.
    (4) Preşedintele are calitatea de ordonator de credite pentru fondurile pe care le gestionează, reprezintă Administraţia Fondului în relaţiile cu terţii, precum şi în justiţie, numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul acesteia.
    (4^1) Preşedintele Administraţiei Fondului poate delega atribuţiile sale unui vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat.
    ---------
    Alin. (4^1) al art. 4 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (4^2) Vicepreşedintele este numit, suspendat şi revocat din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.
    ----------
    Alin. (4^2) al art. 4 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (5) Administraţia Fondului are personal propriu contractual care asigură funcţiile de conducere, de execuţie şi de control, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
    (6) Salarizarea personalului Administraţiei Fondului se face potrivit legii şi contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiei.
    ----------
    Alin. (6) al art. 4 a fost modificat de subpct. 6 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (7) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), Administraţia Fondului are următoarele structuri de decizie:
    a) Comitetul de avizare;
    b) Comitetul director.


    Articolul 5

    (1) Comitetul de avizare are următoarea componenţă:
    a) 2 reprezentanţi din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, împuterniciţi prin ordin al ministrului;
    b) un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, împuterniciţi prin decizie a conducătorului instituţiei respective;
    c) câte un reprezentant al celor 4 structuri asociative ale administraţiei publice locale;
    d) câte un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale pentru finanţe, autorităţii publice centrale pentru economie, autorităţii publice centrale pentru transporturi, autorităţii publice centrale pentru dezvoltare regională, autorităţii publice centrale pentru sănătate, autorităţii publice centrale pentru agricultură, autorităţii publice centrale pentru administraţie şi interne, împuterniciţi prin ordin al ministrului de resort;
    e) 2 reprezentanţi ai confederaţiei patronale, desemnaţi de aceasta;
    f) un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului, desemnat de acestea;
    g) preşedintele Administraţiei Fondului.
    -----------
    Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de subpct. 7 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (2) Comitetul de avizare este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt numiţi de conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    -------------
    Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
    (3) Comitetul de avizare aprobă prin vot proiectele ce urmează să fie finanţate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director.
    ----------
    Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de subpct. 7 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (4) Membrii Comitetului de avizare, exclusiv demnitarii, primesc o indemnizaţie de participare pentru activitatea desfăşurată în cadrul şedinţelor acestuia, în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului.
    -------------
    Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
    (5) Componenţa nominală a Comitetului de avizare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    -------------
    Alin. (5) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.


    Articolul 6

    (1) Comitetul director este constituit din preşedintele şi vicepreşedintele Administraţiei Fondului, împreună cu conducătorii direcţiilor de specialitate ale acesteia.
    ---------
    Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de subpct. 8 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    -------------
    Alin. (2) al art. 6 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
    (3) Comitetul director are următoarele atribuţii:
    a) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului;
    b) avizează şi propune spre aprobare Comitetului de avizare proiectele selectate pentru a fi finanţate din Fondul pentru mediu;
    c) analizează şi aprobă lista proiectelor respinse de către Comisia de analiză;
    d) urmăreşte constituirea şi gestionarea Fondului pentru mediu;
    e) aprobă raportul anual privind gestionarea Fondului pentru mediu, pe care îl face public, conform prevederilor legale;
    f) avizează ghidurile de finanţare aferente fiecărui program şi proiect pentru protecţia mediului.
    -----------
    Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de subpct. 8 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 7

    Cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului se asigură din Fondul pentru mediu, în limita a 5% din veniturile acestuia.
    ---------
    Art. 7 a fost modificat de subpct. 9 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 8

    (1) Operaţiunile financiare ale Administraţiei Fondului, care privesc constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare, se derulează prin Trezoreria Statului.
    (2) Disponibilităţile financiare ale Fondului pentru mediu se păstrează în Trezoreria Statului într-un cont distinct şi sunt purtătoare de dobânzi.
    (3) Fondurile financiare provenite din surse externe se gestionează pe baza contractelor încheiate cu partenerii externi în conformitate cu scopul pentru care au fost acordate şi cu destinaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Capitolul III Veniturile Fondului pentru mediu


    Articolul 9

    (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:
    a) o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, obţinute de către generatorul deşeurilor, respectiv deţinătorul bunurilor destinate dezmembrării, persoană fizică sau juridică. Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;
    ---------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    b) taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1*);
    -------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 8 noiembrie 2007.
    c) taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2*);
    d) o contribuţie de 2 lei/kg, datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere şi bunuri ambalate, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare;
    ---------
    Lit. d) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    NOTĂ C.T.C.E. Piatra-Neamţ:
    Potrivit lit. a) a art. II din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010, prevederile lit. d) a alin. (1) al art. 9 produc efecte până la data de 31 decembrie 2010.
    e) o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici;
    ---------
    Lit. e) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    f) o contribuţie de 2% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase obţinute de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, cu excepţia lemnelor de foc, arborilor şi arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor;
    ----------
    Lit. f) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    -------------
    Litera g) a alin. (1) al art. 9 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
    -------------
    Litera h) a alin. (1) al art. 9 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
    i) o contribuţie de 2 lei/kg anvelopă, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, pentru diferenţa dintre cantităţile de anvelope corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv gestionate;
    ----------
    Lit. i) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    j) o contribuţie de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare*);
    -------------
    Litera j) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
    k) donaţii, sponsorizări, asistenţă financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române ori străine şi a organizaţiilor sau organismelor internaţionale;
    l) sumele încasate din restituirea finanţărilor acordate, dobânzi, penalităţi de orice fel, alte operaţiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;
    ----------
    Lit. l) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    m) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu;
    n) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu;
    o) dobânzi şi penalităţi de orice fel datorate de către debitorii Fondului pentru mediu.
    p) o contribuţie de 100 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale începând cu data de 1 iulie 2010, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de diminuare cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale şi asimilabile, colectate şi trimise spre depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de diminuare şi cantitatea corespunzătoare obiectivului efectiv realizat prin activităţi specifice de colectare selectivă şi valorificare;
    -----------
    Lit. p) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    q) ecotaxa, în valoare de 0,1 lei/bucată, aplicată pungilor şi sacoşelor pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, fabricate din materiale obţinute din resurse neregenerabile definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
    privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006
    , cu modificările şi completările ulterioare, încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere. Ecotaxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează vizibil la punctul de vânzare, în vederea informării consumatorilor finali;
    ----------
    Lit. q) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    r) taxa pe poluare pentru autovehicule;
    ----------
    Lit. r) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    s) o taxă de 2 lei/l, aplicată uleiurilor ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 235/2007
    privind gestionarea uleiurilor uzate, datorată începând cu data de 1 ianuarie 2011 de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în anexa nr. 4 şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate.
    ---------
    Lit. s) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    ş) sumele încasate ca urmare a aplicării penalităţii de 100 euro, echivalentă în lei la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, plătită de către operatorul sau operatorul de aeronave care nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în anul anterior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    ----------
    Lit. ş) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (2) Administraţia Fondului gestionează şi alte venituri aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    -----------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform alin. (2) al art. 36, Cap. VII din LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009, metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j), p) şi q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 14 iunie 2006, se modifică în mod corespunzător, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol.


    Articolul 9^1

    (1) Administraţia Fondului gestionează un cont separat, la Trezoreria Statului, în care se încasează, începând cu data de 1 ianuarie 2011, de la producătorii de echipamente electrice şi electronice, respectiv de la organizaţiile colective sumele reprezentând garanţia constituită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 448/2005
    privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Garanţia se reţine de Administraţia Fondului în cazul neîndeplinirii obligaţiei de finanţare a colectării, tratării, valorificării şi eliminării nepoluante a deşeurilor de electrice şi electronice la sfârşitul perioadei de garantare.
    (3) Garanţia prevăzută la alin. (1), forma acesteia şi perioada de garantare se declară la Administraţia Fondului de către producătorii de echipamente electrice şi electronice, respectiv de organizaţiile colective, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care s-a constituit garanţia potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 448/2005
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Sumele reprezentând garanţia menţionată la alin. (1) şi rămase neutilizate după un an de la împlinirea perioadei de garantare se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu. Metodologia de constituire şi gestionare a garanţiei prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ----------
    Art. 9^1 a fost introdus de subpct. 12 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 10

    ----------
    Alin. (1) al art. 10 a fost abrogat de subpct. 13 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (2) Contribuţiile şi taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i) şi s) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, respectiv a obligaţiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate prevăzute în legislaţia în vigoare, plata făcându-se pe diferenţa dintre cantităţile aferente obiectivelor anuale, respectiv a obligaţiilor anuale şi cantităţile realizate efectiv.
    ---------
    Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de subpct. 14 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (3) Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, ambalaje de desfacere, anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, precum şi uleiuri sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje, de anvelope, respectiv de uleiuri introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, cantităţile de anvelope uzate gestionate, respectiv cantităţile de uleiuri uzate gestionate.
    ------------
    Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de subpct. 14 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    ----------
    Alin. (4) al art. 10 fost abrogat de subpct. 15 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (4^1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005
    privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să declare trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului de raportare, situaţia contractelor încheiate şi/sau reziliate cu operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.
    ---------
    Alin. (4^1) al art. 10 a fost introdus de subpct. 16 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (4^2) Instrucţiunile privind obligaţia declarării prevăzute la alin. (4^1) se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.
    ----------
    Alin. (4^2) al art. 10 a fost introdus de subpct. 16 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 192 din 26 martie 2010.
    (5) Baza de calcul la care se aplică procentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), e), f) şi j) reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
    -------------
    Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
    ----------
    Alin. (6) al art. 10 a fost abrogat de subpct. 17 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (7) Administraţia Fondului publică anual, pe pagina de internet proprie, registrul operatorilor economici înregistraţi drept contribuabili la Fondul pentru mediu, care cuprinde denumirea operatorului economic şi tipul de contribuţie şi/sau taxă cu care acesta este înregistrat.
    ----------
    Alin. (7) al art. 10 a fost introdus de subpct. 18 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 11

    (1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.
    ----------
    Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de subpct. 19 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (2) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c), d), i), j), p) şi s) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie a anului următor.
    ---------
    Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de subpct. 19 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (2^1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. q) se declară şi se plătesc trimestrial de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea.
    ----------
    Alin. (2^1) al art. 11 a fost introdus de subpct. 20 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (2^2) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ş) se stabilesc prin decizie şi se plătesc în funcţie de data comunicării deciziei, astfel:
    a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
    b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
    ----------
    Alin. (2^2) al art. 11 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (3) Declaraţia se depune sau se transmite la Administraţia Fondului, iar plata se realizează într-un cont distinct deschis la trezorerie pe numele acesteia.
    (4) Formularele şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor datorate bugetului Fondului pentru mediu se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.
    ---------
    Alin. (4) al art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (5) Deciziile şi declaraţiile privind stabilirea creanţelor la bugetul Fondului pentru mediu constituie titlu de creanţă şi devin executorii la data scadenţei.
    ------------
    Alin. (5) al art. 11 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.


    Articolul 12

    (1) Contribuţiile, taxele, penalităţile şi alte sume ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de Administraţia Fondului şi urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
    privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    ---------
    Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (2) Administrarea contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi a altor sume ce constituie venituri ale Fondului pentru mediu, inclusiv declararea, stabilirea, verificarea, colectarea, soluţionarea contestaţiilor, precum şi îndeplinirea măsurilor asigurătorii şi procedura de executare silită se realizează de Administraţia Fondului în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
    -----------
    Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (3) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitori a obligaţiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    ----------
    Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (3^1) Pentru sumele de restituit din finanţările acordate prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. l) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data acordării finanţării până la data stingerii debitului.
    ---------
    Alin. (3^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (3^2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3), nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. k), m)-o), r) şi ş).
    ----------
    Alin. (3^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (4) În cazul neachitării la scadenţă a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, Administraţia Fondului procedează la aplicarea măsurilor de recuperare a creanţelor prin executare silită.
    (5) Abrogat.
    ---------
    Alin. (5) al art. 12 a fost abrogat de pct. 4 al art. VIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 71 din 31 august 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 6 septembrie 2011.
    (6) Abrogat.
    ---------
    Alin. (6) al art. 12 a fost abrogat de pct. 4 al art. VIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 71 din 31 august 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 6 septembrie 2011.
    (7) Abrogat.
    ---------
    Alin. (7) al art. 12 a fost abrogat de pct. 4 al art. VIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 71 din 31 august 2011, MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 6 septembrie 2011.


    Capitolul IV Destinaţia Fondului pentru mediu


    Articolul 13

    (1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru finanţarea următoarelor categorii de proiecte şi programe pentru protecţia mediului:
    a) reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului, inclusiv monitorizarea calităţii aerului;
    b) reducerea nivelului de zgomot;
    c) gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase;
    d) protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare;
    e) gospodărirea integrată a zonei costiere;
    f) conservarea biodiversităţii şi administrarea ariilor naturale protejate;
    g) împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor;
    h) educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului;
    i) creşterea producţiei de energie din surse regenerabile;
    j) renaturarea terenurilor scoase din patrimoniul natural;
    k) refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale;
    l) înlocuirea acoperişurilor din azbest;
    m) monitorizări, studii şi cercetări în domeniul protecţiei mediului, pădurilor şi apelor privind sarcini derivate din acorduri internaţionale, directive europene sau alte reglementări naţionale sau internaţionale, precum şi cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice;
    n) lucrări pentru elaborarea hărţilor de risc pentru bazine sau subbazine hidrografice;
    o) închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;
    p) lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului, precum şi pentru refacerea unor obiective importante de infrastructură rutieră şi feroviară, grav afectate de alunecări de teren care pot conduce la obturarea scurgerii cursurilor de apă;
    q) instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire;
    r) Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi;
    s) Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional;
    t) Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate;
    u) Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti.
    v) Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului.
    -----------
    Lit. v) a alin. (1) al art. 13 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (2) Programele şi proiectele din categoriile prevăzute la alin. (1) sunt finanţate din Fondul pentru mediu prin una dintre următoarele modalităţi, aprobate în Comitetul de avizare:
    a) susţinerea financiară a proiectelor prin finanţare sau cofinanţare nerambursabilă;
    b) cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri comunitare şi/sau alte fonduri internaţionale.
    (3) Se acordă susţinere financiară din Fondul pentru mediu pentru proiectele propuse de unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziuni ale municipiilor, asociaţii de dezvoltare intercomunitară, instituţii publice, institute de cercetaredezvoltare, unităţi şi instituţii de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, culte recunoscute potrivit legii, forme asociative de administrare şi exploatare a terenurilor agricole sau cu vegetaţie forestieră, operatori economici, inclusiv ocoale silvice, asociaţii de proprietari, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.
    (4) Categoriile de beneficiari şi metodologia de finanţare care prevede analiza, selectarea, aprobarea, implementarea proiectelor şi/sau programelor pentru protecţia mediului prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la lit. m), o), p) şi v), se stabilesc prin ghidul de finanţare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administraţia Fondului şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.
    -----------
    Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (5) Categoriile de lucrări şi/sau proiecte pentru protecţia mediului care se pot finanţa conform prevederilor alin. (1) lit. m), o), p) şi v), precum şi sumele destinate finanţării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.
    -----------
    Alin. (5) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (5^1) Beneficiarul studiilor şi cercetărilor prevăzute la alin. (1) lit. m) poate fi şi Administraţia Fondului, în acest caz aplicându-se prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice.
    ------------
    Alin. (5^1) al art. 13 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010.
    (6) Pentru achiziţionarea lucrărilor prevăzute la alin. (1) lit. p) şi a serviciilor aferente acestora se vor aplica prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice referitoare la situaţiile de forţă majoră.
    (7) Finanţarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanţare anuale sau multianuale.
    (8) Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeaşi destinaţie.
    (9) Contractele de finanţare, împreună cu actele prin care se constituie garanţii ale finanţării, dacă este cazul, constituie titluri executorii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.
    (10) Finanţarea din Fondul pentru mediu se face cu respectarea legislaţiei privind ajutorul de stat, Administraţia Fondului parcurgând toate procedurile, conform legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu.
    (11) Ajutoarele de stat individuale şi schemele de ajutor de stat, atât cele exceptate de la obligaţia notificării, cât şi cele supuse obligaţiei de notificare, se instituie prin hotărâri ale Comitetului de avizare al Administraţiei Fondului.
    (12) Schemele de ajutor de minimis se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Administraţiei Fondului.
    -------------
    Art. 13 a fost modificat de subpct. 23 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 14

    (1) Proiectele solicitanţilor care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către stat şi către Fondul pentru mediu, precum şi proiectele celor care sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului nu beneficiază de sprijin financiar din partea Administraţiei Fondului.
    (2) Veniturile Fondului pentru mediu nu pot fi utilizate pentru plasamente sau operaţiuni financiare speculative.


    Capitolul V Sancţiuni


    Articolul 15

    (1) Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
    (2) Nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
    -----------
    Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de subpct. 25 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (3) Neafişarea la punctul de vânzare, în loc vizibil, a valorii ecotaxei, în vederea informării consumatorilor finali, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
    ----------
    Alin. (3) al art. 15 a fost introdus de subpct. 26 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (4) Nedepunerea la termen a declaraţiilor prevăzute la art. 10 alin. (4^1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
    ----------
    Alin. (4) al art. 15 a fost introdus de subpct. 26 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 16

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac după cum urmează:
    a) de către personalul de specialitate din cadrul Administraţiei Fondului şi al Gărzii Naţionale de Mediu, prin unităţile sale teritoriale, pentru contravenţia prevăzută la art. 15 alin. (2) şi (4);
    b) de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, prin unităţile sale teritoriale, pentru contravenţia prevăzută la art. 15 alin. (3).
    ----------
    Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de subpct. 27 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    (2) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) La efectuarea de către Administraţia Fondului a inspecţiei fiscale cu privire la contribuţiile şi taxele datorate bugetului Fondului pentru mediu pot participa şi reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu.
    ----------
    Alin. (3) al art. 16 a fost introdus de subpct. 28 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 17

    Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j), p), q) şi s) se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.
    ---------
    Art. 17 a fost modificat de subpct. 29 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 18

    (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Structura organizatorică a Administraţiei Fondului se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului de organizare şi funcţionare.


    Articolul 19

    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ----------
    Art. 19 a fost modificat de subpct. 30 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.


    Articolul 20

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 18 şi ale art. 19 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2004, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
    Sulfina Barbu
    Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Gheorghe Flutur
    Ministrul economiei şi comerţului,
    Codruţ Ioan Şereş
    Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,
    Gheorghe Dobre
    Ministrul sănătăţii,
    Gheorghe Eugen Nicolăescu
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 22 decembrie 2005.
    Nr. 196.


    Anexa 1
    TAXELE
    pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, provenite de la
    surse fixe şi mobile, încasate de la operatori economici
    -------------
    Titlul anexei 1 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.
     ───────────────────────────────────────────────────────────────
     Nr. Emisii de poluanţi în atmosferă Taxa de încasat
     crt.
     ───────────────────────────────────────────────────────────────
     1. Pulberi 0,02 lei (RON)/kg
     2. Oxizi de azot 0,04 lei (RON)/kg
     3. Oxizi de sulf 0,04 lei (RON)/kg
     4. Poluanţi organici persistenţi 20 lei (RON)/kg
     5. Metale grele:
          - plumb 12 lei (RON)/kg
          - cadmiu 16 lei (RON)/kg
          - mercur 20 lei (RON)/kg
     ───────────────────────────────────────────────────────────────


    Anexa 2
    TAXELE
    încasate de la operatorii economici
    utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea
    următoarelor categorii de deşeuri valorificabile
     ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
     Nr. Categorii de deşeuri valorificabile Taxa de încasat
     crt.
     ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
     1. Provenite de la extracţia şi prelucrarea
          ţiţeiului 4 lei (RON)/mp/an
     2. Provenite din prelucrarea primară a lemnului 1,2 lei (RON)/mp/an
     3. Provenite de la producerea alcoolului 0,2 lei (RON)/mp/an
     4. Şlamuri carbonifere 4 lei (RON)/mp/an
     5. Zgură de furnal 4 lei (RON)/mp/an
     6. Cenuşă de termocentrală 4 lei (RON)/mp/an
     7. Cenuşă de pirită 4 lei (RON)/mp/an
     8. Fosfogips 4 lei (RON)/mp/an
     9. Zguri provenite din metalurgie 4 lei (RON)/mp/an
     ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Anexa 3
    Obiectivele minime de valorificare sau incinerare în instalaţii
    de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin
    reciclare, globale şi pe tip de material de ambalare, pentru operatorii
    economici, pentru anul 2010 şi începând cu anul 2011
    *Font 8*
    ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────────────────┐
    │ │ Obiectivul de valorificare prin reciclare/tip │ │ │
    │ │ de material (%) │ │ │
    ├─────┼─────────┬───────────────┬───────┬───────────────┬─────┼─────────────┼────────────────────┤
    │ │ │ Plastic │ │ Metal │ │Obiectivele │Obiectivele globale │
    │ │ ├─────┬─────────┤Sticlă ├─────┬─────────┤ │globale de │de valorificare sau │
    │ Anul│Hârtie │ │din care:│ │ │din care:│Lemn │valorificare │ incinerare în │
    │ │şi carton│Total│pentru │ │Total│pentru │ │ prin │ instalaţii de │
    │ │ │ │ PET │ │ │aluminiu │ │reciclare*1) │ incinerare cu │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ (%) │ recuperare │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ de energie*2) (%) │
    ├─────┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────┼─────────┼─────┼─────────────┼────────────────────┤
    │ 2010│ 60 │ 14 │ - │ 44 │ 50 │ - │ 12 │ 42 │ 48 │
    ├─────┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────┼─────────┼─────┼─────────────┼────────────────────┤
    │ 2011│ 60 │ 22,5│ 42 │ 54 │ 50 │ 17 │ 15 │ 50 │ 57 │
    ├─────┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────┼─────────┼─────┼─────────────┼────────────────────┤
    │ 2012│ 60 │ 22,5│ 55 │ 60 │ 50 │ 21 │ 15 │ 55 │ 60 │
    └─────┴─────────┴─────┴─────────┴───────┴─────┴─────────┴─────┴─────────────┴────────────────────┘

    -----------
    *1) Procentajul minim din greutatea tuturor deşeurilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională.
    *2) Procentajul minim din greutatea totală a tuturor materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje introduse pe piaţa naţională.
    ---------
    Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa la ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 22 decembrie 2010, potrivit pct. 11 al art. I din actul mai sus menţionat.


    Anexa 4
    Etapizarea obligaţiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate
     ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
     │ Anul │ Obligaţia*1) │
     ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
     │ 2011 │ 40% │
     ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
     │ 2012 │ 60% │
     ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
     │ Începând cu 2013 │ 80% │
     └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘

    *1) Procentajul din cantitatea de uleiuri introduse pe piaţa naţională.
    ------------
    Anexa 4 a fost introdusă de subpct. 31 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.
    ----