LEGE nr. 319 din 8 iulie 2003privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 23 iulie 2003
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Statutul personalului de cercetare-dezvoltare constituie cadrul prin care se promovează formarea continua, dezvoltarea și motivarea resurselor umane, pentru asigurarea competentei și eticii profesionale în activitățile de cercetare-dezvoltare, a libertății demersurilor științifice și pentru participarea personalului din domeniu la promovarea și evaluarea activităților ce îi revin.(2) Resursele umane ale cercetării-dezvoltării cuprind persoanele din sistemul de cercetare-dezvoltare care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea și competența de exercitare deplina a atribuțiilor și a drepturilor încredințate și asumate și respecta etica și deontologia profesională.


    Articolul 2

    Ministerul Educației și Cercetării*), denumit în continuare autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, este autoritatea administrației publice centrale de specialitate cu responsabilități directe în calificarea și certificarea resurselor umane ale activității de cercetare-dezvoltare. Notă *) Conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 64/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, noua denumire a ministerului este Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.


    Articolul 3
    (1) Dispozițiile prezentului statut se aplică personalului de cercetare-dezvoltare care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului național de cercetare-dezvoltare, în cadrul altor structuri organizatorice cu capital de stat, privat sau mixt, al instituțiilor publice, precum și în cadrul unor forme asociative ori în mod individual.(2) Prezenta lege reglementează statutul personalului de cercetare-dezvoltare și stabilește drepturile și obligațiile specifice, precum și modalitățile de angajare și promovare.


    Articolul 4

    Activitatea personalului de cercetare-dezvoltare este de interes național și cuprinde:
    a) dezvoltarea cunoștințelor științifice;
    b) participarea la transferul cunoștințelor și tehnologiilor în toate domeniile vieții economice și sociale;
    c) participarea la valorificarea eficienta a rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare, pentru dezvoltarea durabila a societății.


    Articolul 5

    Personalul de cercetare-dezvoltare:
    a) asimilează, utilizează și generează noi cunoștințe și aplica cele mai bune practici în domeniul specific de activitate;
    b) respecta misiunea cercetării, etica și deontologia profesională.


    Capitolul II Categorii de personal, funcții și grade profesionale

    Articolul 6

    Activitatea din structurile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 3 se desfășoară de către următoarele categorii de personal:
    a) personal de cercetare-dezvoltare;
    b) cadre didactice universitare;
    c) personal auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare;
    d) personal din aparatul funcțional.


    Articolul 7

    Personalul de cercetare-dezvoltare prevăzut la art. 6 lit. a), cu studii superioare, care desfășoară activități de cercetare științifică, se diferentiaza pe funcții și grade profesionale, după cum urmează:
    a) cercetator științific gradul I - CS I;
    b) cercetator științific gradul II - CS II;
    c) cercetator științific gradul III - CS III;
    d) cercetator științific - CS;
    e) asistent de cercetare științifică - ACS.


    Articolul 8

    Personalul de cercetare-dezvoltare prevăzut la art. 6 lit. a), cu studii superioare tehnice, care desfășoară activități de dezvoltare tehnologică, se diferentiaza pe funcții și grade profesionale, după cum urmează:
    a) inginer de dezvoltare tehnologică gradul I - IDT I;
    b) inginer de dezvoltare tehnologică gradul II - IDT II;
    c) inginer de dezvoltare tehnologică gradul III - IDT III;
    d) inginer de dezvoltare tehnologică - IDT.


    Articolul 9

    Personalul auxiliar cu studii superioare din activitatea de cercetare-dezvoltare, prevăzut la art. 6 lit. c), este format din specialiști din domenii și profiluri diferite, prevăzute în nomenclatoarele de funcții ale celorlalte sectoare de activitate.


    Articolul 10
    (1) Personalul auxiliar cu studii medii din activitatea de cercetare-dezvoltare, prevăzut la art. 6 lit. c), se diferentiaza pe funcții și trepte profesionale, după cum urmează:
    a) tehnician treapta I - T I;
    b) tehnician treapta II - T II;
    c) tehnician treapta III - T III;
    d) tehnician stagiar - TS.(2) Personalul prevăzut la alin. (1) participa pe lângă cercetatorii științifici și inginerii de dezvoltare tehnologică la desfășurarea activității de cercetare-dezvoltare prin efectuarea de masurari, analize, operații de execuție a unor elemente, operații de întreținere și exploatare a aparaturii și a instalațiilor de cercetare, precum și la alte activități asemănătoare.


    Capitolul III Acordarea gradelor profesionale și încadrarea pe funcții

    Articolul 11

    Încadrarea pe funcții și grade profesionale a personalului de cercetare-dezvoltare se face prin concurs, în condițiile prevăzute de prezenta lege.


    Articolul 12

    Metodologia de încadrare pe funcții și grade profesionale a personalului auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare și a personalului din aparatul funcțional se stabilește de către fiecare instituție sau unitate de cercetare-dezvoltare, conform prevederilor legale în vigoare.


    Articolul 13

    Personalul auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare și cel din aparatul funcțional al instituțiilor sau al unităților de cercetare-dezvoltare se încadrează pe funcții și trepte profesionale, stabilite de prevederile legislației în vigoare.


    Articolul 14

    Numărul de posturi pe funcții și grade profesionale se propune de către consiliul științific și se aproba de către consiliul de administrație al instituției sau al unității, respectiv de organele de conducere echivalente, în concordanta cu necesitățile și resursele financiare ale acesteia.


    Articolul 15
    (1) Funcțiile și gradele profesionale de cercetare-dezvoltare se ocupa prin concurs, pe baza evaluării performantelor profesionale.(2) Concursul se anunta public, prin afișare la sediul instituției sau al unității și prin publicare într-un ziar de circulație naționala, și se desfășoară în conformitate cu prevederile prezentului statut.(3) Înscrierea la concurs se face în termen de 30 de zile de la data publicării anunțului.(4) Comisiile de concurs sunt formate din personal de cercetare-dezvoltare sau din învățământul superior, din instituția ori unitatea respectiva sau din afară acesteia, care are un grad științific mai mare sau cel puțin egal cu cel al postului scos la concurs.(5) Probele de concurs și conținutul acestora sunt aprobate de consiliul științific al instituției sau al unității organizatoare a concursului.(6) Dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea unui post de cercetare-dezvoltare cu studii superioare cuprinde obligatoriu următoarele:
    a) cerere-tip de înscriere;
    b) copii legalizate de pe diploma de bacalaureat sau echivalenta, diploma de licență ori echivalenta, însoțite de foaia matricola, precum și copie legalizată de pe cartea de muncă sau copie-extras de pe Registrul general de evidenta a salariaților, pentru a dovedi vechimea;
    c) copie legalizată de pe diploma de doctor în ramura de știința corespunzătoare postului, precum și de pe alte diplome sau titluri științifice ori academice;
    d) curriculum vitae;
    e) lista lucrărilor publicate, însoțită de câte un exemplar din cel puțin 5 lucrări reprezentative;
    f) alte înscrisuri solicitate de legislația sau reglementările în vigoare.(7) Durata și finalizarea concursului este de 30 de zile de la data încheierii înscrierii, la nivelul comisiei de concurs, și de 45 de zile, la nivelul instituției sau al unității organizatoare a concursului, de la depunerea raportului comisiei de concurs.


    Articolul 16
    (1) Evaluarea performantelor profesionale ale candidaților, precum și încadrarea pe funcții se realizează ținând seama de studii, de competența și de rezultatele profesionale obținute, de titlurile științifice și de gradele profesionale obținute, de experienta în specialitatea postului, de aptitudinile specifice necesare îndeplinirii funcției, cu respectarea prevederilor din prezentul statut.(2) Concursurile pentru ocuparea posturilor de cercetători științifici se organizează după cum urmează:
    a) concursul pentru ocuparea funcției de cercetator științific consta în probe scrise, orale și practice, specifice postului, stabilite conform art. 15 alin. (5). Comisia de concurs, formată din președinte și 2 membri, se propune de directorul științific și secretarul științific, se aproba de consiliul științific al unității și se numește prin decizie a conducătorului instituției sau al unității. Rezultatul probelor de concurs se apreciază de fiecare membru al comisiei prin note de la 10 la 1; nota probei reprezintă media aritmetica a acestora. Comisia întocmește în termen de 5 zile de la ultima proba un raport cu concluzii de recomandare a candidatului care a obținut cea mai mare medie. Pot fi recomandați candidați care au obținut cel puțin media 8 și nici o nota sub 7. Consiliul științific și consiliul de administrație analizează și aproba rezultatul concursului. Numirea pe postul de cercetator științific se face prin decizie a conducătorului instituției sau al unității;
    b) concursul pentru ocuparea funcției și gradului de cercetator științific gradul III consta în verificarea îndeplinirii condițiilor necesare, prin analiza dosarului de înscriere și o proba orala sau scrisă cu subiecte specifice profilului postului. Comisia de concurs este formată din directorul științific sau secretarul științific al unității și din 3 membri, specialiști în profilul postului, cu funcție și grad profesional egale sau mai mari decât ale postului scos la concurs, se propune de directorul științific și de secretarul științific și se numește prin decizie a conducătorului instituției sau al unității. Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului de cercetator științific gradul III se face prin punctaj, pe baza unei grile adaptate specificului locului de muncă și aprobate de consiliul științific al instituției sau al unității. Președintele comisiei de concurs prezintă raportul în consiliul științific al unității, nominalizand candidatul cu cele mai bune performanțe. Consiliul științific aproba rezultatul concursului, în urma căruia conducătorul instituției sau al unității emite decizia de numire;
    c) concursul pentru ocuparea posturilor de cercetator științific gradul II și cercetator științific gradul I consta în analiza dosarului de înscriere la concurs, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și aprecierea prin punctaj, pe baza unei grile adaptate specificului activității locului de muncă a candidatului și a performantelor sale. Comisia de concurs este formată din directorul științific sau secretarul științific al instituției sau al unității și din 4 membri, cadre didactice universitare și cercetători, dintre care cel puțin 2 din afară instituției sau a unității respective, se propune de directorul științific și de secretarul științific și se numește prin decizie a conducătorului instituției sau al unității. În comisiile pentru ocuparea posturilor de CS I se numesc profesori universitari și CS I, iar pentru ocuparea posturilor de CS II se numesc profesori universitari sau conferențiari universitari și CS I ori CS II. Președintele comisiei de concurs prezintă raportul acesteia consiliului științific al instituției sau al unității de cercetare-dezvoltare, nominalizand candidatul cu cele mai bune rezultate. Consiliul științific aproba rezultatul concursului prin vot nominal deschis. Dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei și documentele insotitoare, se înaintează Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care validează rezultatele concursului, urmând ca autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare sa confirme prin ordin rezultatele concursului de numire pentru funcția de CS II, respectiv CS I. Numirea pe postul de CS II sau CS I se face prin decizie a conducătorului instituției sau al unității de cercetare-dezvoltare.(3) Condițiile minime de experienta profesională pe care trebuie să le îndeplinească persoanele supuse evaluării pentru activitatea de cercetare științifică sunt următoarele:
    a) pentru asistent de cercetare științifică, să fie absolvenți cu examen de licență sau de diploma;
    b) pentru cercetator științific, să aibă activitate de cercetare-dezvoltare în specialitate sau în învățământul superior de cel puțin 2 ani sau de cel puțin 4 ani în alte activități;
    c) pentru cercetator științific gradul III, să aibă activitate de cercetare-dezvoltare în specialitate sau în învățământul superior de cel puțin 6 ani sau de 4 ani, în cazul candidaților care dețin titlul de doctor; pentru candidații care provin din afară învățământului superior sau a cercetării științifice, o vechime de 10 ani, sau de 8 ani, pentru candidații care dețin titlul de doctor;
    d) pentru cercetator științific gradul II, să aibă activitate de cercetare-dezvoltare în specialitate sau în învățământul superior de cel puțin 8 ani și titlul științific de doctor; pentru candidații care provin din afară învățământului superior sau a cercetării științifice, o vechime de 12 ani în profilul postului;
    e) pentru cercetator științific gradul I, să aibă activitate de cercetare-dezvoltare în specialitate sau în învățământul superior de cel puțin 9 ani și titlul științific de doctor; pentru candidații care provin din afară învățământului superior sau a cercetării științifice, o vechime de 15 ani în profilul postului;
    f) personalul de cercetare-dezvoltare sau din învățământul superior, care îndeplinește condițiile de studii, cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, demonstrata prin lucrări de specialitate de valoare naționala și internationala, poate să se prezinte, cu aprobarea consiliului științific, la concursul pentru ocuparea unui post în cercetare-dezvoltare cu reducerea condițiilor de vechime stabilite la lit. b)-e).(4) Concursul pentru ocuparea funcțiilor și gradelor inginerilor de dezvoltare tehnologică se organizează pe baza metodologiei stabilite și avizate de consiliul științific și aprobate de consiliul de administrație al instituției sau al unității de cercetare-dezvoltare. Rezultatele concursului și concluziile comisiei sunt analizate și avizate de consiliul științific și aprobate de consiliul de administrație al instituției sau al unității de cercetare-dezvoltare, iar decizia de numire este data de conducătorul instituției sau unității.(5) Condițiile minime de experienta profesională pe care trebuie să le îndeplinească persoanele supuse evaluării pentru activitatea de dezvoltare tehnologică sunt următoarele:
    a) pentru inginer de dezvoltare tehnologică, să aibă o vechime de cel puțin 2 ani în specialitatea postului;
    b) pentru inginer de dezvoltare tehnologică gradul III, să aibă o vechime de cel puțin 3 ani în specialitatea postului;
    c) pentru inginer de dezvoltare tehnologică gradul II, să aibă o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului;
    d) pentru inginer de dezvoltare tehnologică gradul I, să aibă o vechime de cel puțin 8 ani în specialitatea postului.


    Articolul 17
    (1) Gradele profesionale CS, CS III, IDT, IDT III, IDT II și IDT I se acordă prin decizie a conducătorului instituției sau al unității de cercetare-dezvoltare, pe baza rezultatelor obținute la concurs, conform prevederilor art. 16.(2) Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare este organismul consultativ, fără personalitate juridică, organizat conform art. 140 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Componenta și condițiile de numire a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și a comisiilor sale de specialitate, precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestora vor fi revizuite și completate prin cuprinderea unei structuri distincte, prin ordin al ministrului educației și cercetării pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(4) Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, în urma analizei documentelor de concurs, confirma sau infirma motivat rezultatele concursului și transmite conducătorului autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare avizul pentru atribuirea prin ordin a titlurilor CS II și CS I.(5) Încadrarea pe funcție, în gradele profesionale științifice II și I se face prin decizie a conducătorului instituției sau al unității de cercetare-dezvoltare, emisă în baza comunicării autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.(6) Confirmarea sau infirmarea deciziei de concurs pentru acordarea gradelor IDT I și IDT II se face de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare.


    Articolul 18
    (1) Gradul profesional, o dată acordat, aparține persoanei titulare pentru domeniul de cercetare-dezvoltare respectiv și constituie titlu personal de care poate face uz în toate cazurile care implica imaginea sau drepturile personale.(2) Pentru personalul atestat, gradele profesionale CS I, CS II, CS III în domeniul cercetării științifice, respectiv IDT I, IDT II și IDT III în domeniul dezvoltării tehnologice, pentru care au fost dobândite, sunt recunoscute în orice instituție sau unitate în care se desfășoară activități în domeniile respective.(3) În afară procesului propriu-zis de acordare, gradul profesional se păstrează independent de ocuparea sau nu a unui post în cercetare-dezvoltare de o anume categorie.


    Articolul 19

    Funcțiile și gradele de cercetare-dezvoltare dobândite anterior se echivaleaza cu funcțiile corespunzătoare gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare respective, stabilite prin prezenta lege, și echivalarea se face prin ordin al conducătorului autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.


    Articolul 20

    Funcțiile de conducere și coordonare științifică din instituțiile sau unitățile de cercetare-dezvoltare, care sunt îndeplinite de către personalul de cercetare-dezvoltare prevăzut la art. 6 lit. a), pot fi:
    A. Funcții de conducere:
    a) director general sau director;
    b) director științific;
    c) director tehnic;
    d) secretar științific;
    e) șef compartiment cercetare-dezvoltare.
    B. Funcții de coordonare științifică:
    a) director program cercetare-dezvoltare;
    b) director proiect cercetare-dezvoltare;
    c) șef program cercetare-dezvoltare;
    d) șef proiect cercetare-dezvoltare.


    Articolul 21
    (1) Funcțiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare se ocupa prin concurs.(2) Funcțiile specifice de conducere din instituțiile sau unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 20 se ocupa, în condițiile legii, de personalul care îndeplinește următoarele condiții minime:
    a) pentru director general sau director, cel puțin CS II, care are și atestat pentru management în cercetare-dezvoltare;
    b) pentru director științific, cel puțin CS II;
    c) pentru director tehnic sau secretar științific, cel puțin CS II la nivelul institutelor de cercetare-dezvoltare sau cel puțin CS III la nivelul stațiunilor sau al altor structuri;
    d) pentru celelalte funcții specifice de conducere prevăzute la art. 20, personal de cercetare-dezvoltare începând de la funcția de CS III sau IDT III.


    Articolul 22

    Cercetatorii științifici pot funcționa ca personal didactic în instituțiile de învățământ superior pe funcții echivalente, cu respectarea prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.


    Capitolul IV Drepturi și obligații

    Articolul 23

    Categoriile de personal prevăzute la art. 6 lit. a) și b) beneficiază, pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru personalul încadrat în munca, și de următoarele drepturi:
    a) de a avea acces la sursele de informare și documentare necesare proiectelor de cercetare-dezvoltare la care participa, cu respectarea normelor de folosire și publicare;
    b) de a participa la elaborarea strategiei cercetării științifice și dezvoltării tehnologice;
    c) de a participa la manifestări științifice cu comunicări din rezultatele activității de cercetare-dezvoltare și de a publică lucrări științifice, în condițiile legii, cu sprijinul instituției sau al unității, în limita resurselor financiare;
    d) de a breveta rezultatele cercetării, în condițiile legii, cu sprijinul instituției sau al unității, în limita resurselor financiare;
    e) de a fi recunoscute ca autori sau coautori ai unui demers științific și de a fi recompensate conform legislației din domeniu;
    f) de a fi sprijinite de instituție sau de unitate, în vederea perfecționării pregătirii lor profesionale, conform legii;
    g) de a face parte din asociații profesionale, societăți și organizații științifice, naționale și internaționale, fără ca prin activitatea desfășurată în aceste organisme să între în conflict de interese cu unitatea unde prestează activitatea de baza;
    h) de a le fi recunoscută și stimulata performanta în domeniul cercetării-dezvoltării prin: premii, gratificatii, titluri, diplome, precum și prin alte modalități;
    i) de a participa la competitii pentru finanțarea activității științifice proprii, din fonduri bugetare sau private, în condițiile legii;
    j) de a participa ca expert, referent, membru în comisii de evaluare, consultant și altele asemenea, la solicitarea altor instituții sau agenți economici, fără a intră în conflict de interese cu instituția sau unitatea unde prestează activitatea de baza și de a fi remunerate pentru activitatea depusa;
    k) de a putea obține un venit lunar neplafonat, dacă în același timp cu execuția temelor finanțate din fonduri de la bugetul de stat derulează și proiecte finanțate din programe internaționale la care România plătește cotizatie, precum și dacă proiectul conduce, în timpul execuției și după finalizare, la transferuri tehnologice sau valorificari;
    l) de a obține un venit lunar neplafonat, rezultat din execuția proiectelor interne și internaționale;
    m) de a desfășura activități, prin cumul, privind cercetarea, învățământul sau valorificarea cercetării în conformitate cu prevederile legilor în domeniu; acestea se pot exercita în interiorul sau în afară instituției sau a unității de cercetare în care sunt încadrate, cu respectarea prevederilor art. 24 lit. c);
    n) de a beneficia, în condițiile legii, de sporuri la salariul de baza, respectiv: doctorat, fidelitate, confidențialitate și alte sporuri prevăzute de lege sau în contractele colective de muncă;
    o) de a refuza motivat, din considerente morale și etice, sa participe la cercetări științifice care au un impact negativ asupra ființei umane și asupra mediului natural;
    p) de a solicita și de a obține cu prioritate aprobarea pentru a ocupa un post de grad inferior celui dobândit, dacă este în interes propriu.


    Articolul 24

    Categoriile de personal prevăzute la art. 6 lit. a) și b) au, pe lângă obligațiile prevăzute de lege pentru personalul încadrat în munca, și următoarele obligații:
    a) să respecte etica și deontologia activității de cercetare-dezvoltare;
    b) să respecte drepturile de proprietate intelectuală și confidențialitatea convenită cu colaboratorii și cu finantatorii cercetării;
    c) sa nu creeze conflict de interese sau concurenta neloială în cazul cumulului de activități, efectuat în condițiile legii;
    d) sa participe la formarea cercetatorilor tineri și sa transmită cunoștințele și experienta proprie în activitatea de cercetare-dezvoltare;
    e) sa utilizeze patrimoniul tehnico-științific și alte resurse ale instituției sau ale unității exclusiv pentru activități profesionale în interesul instituției sau al unității angajatoare;
    f) sa participe la evaluarea activității de cercetare-dezvoltare, precum și a rezultatelor proprii;
    g) sa participe la competitii pentru programele internaționale ale Comunității Europene sau pentru programele rezultate din acordurile internaționale de cooperare bilaterala la care România este parte;
    h) sa desfășoare activitatea științifică, tehnologică sau de inovare fără a încalcă drepturile și libertățile omului;
    i) să-și dezvolte continuu cunoștințele științifice și tehnice și să contribuie la diseminarea informatiei și culturii științifice și tehnice, precum și la constientizarea publicului și a factorilor de decizie asupra rolului științei și tehnicii;
    j) sa participe la aplicarea, în condițiile legii, a rezultatelor activității proprii de cercetare-dezvoltare.


    Articolul 25
    (1) La încetarea activității în instituție sau unitate, personalul de cercetare-dezvoltare nu poate folosi rezultatele științifice și tehnice care au fost obținute în unitate în cadrul unor lucrări finanțate din fonduri publice, pe o durată de cel puțin 5 ani, fără acordul finanțatorului.(2) Nerespectarea angajamentului prevăzut la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă echivalenta cu 20 de salarii de CS I, la gradatia maxima.(3) Plata amenzii nu exonereaza contravenienții de la plata daunelor provocate.(4) Contravenția se constata și amenda corespunzătoare se aplică de reprezentantul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare sub a carei autoritate se afla unitatea de cercetare-dezvoltare prejudiciata.(5) Contravenției prevăzute la alin. (2) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.


    Capitolul V Formarea profesională și pregătirea personalului de cercetare-dezvoltare

    Articolul 26

    Perfecționarea profesională a personalului de cercetare-dezvoltare se realizează în principal prin următoarele forme:
    a) doctorat;
    b) programe de formare continua;
    c) programe de documentare și schimburi de experienta la nivel național și internațional;
    d) programe de specializare și de cooperare interdisciplinare, la nivel național și internațional;
    e) învățământ postuniversitar, organizat potrivit legii;
    f) burse de perfecționare și stagii de pregătire și documentare realizate în țara sau în străinătate;
    g) manifestări științifice din țara sau din străinătate.


    Articolul 27

    În vederea sprijinirii instruirii și mobilitatii personalului de cercetare-dezvoltare, autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare și ordonatorii principali de credite care finanțează activități de cercetare-dezvoltare pot înființa, în condițiile legii, centre de instruire pentru personalul de cercetare-dezvoltare, precum și din alte domenii.


    Articolul 28

    Personalul cu funcții de conducere este obligat să se perfecționeze în domeniul managementului pentru cercetare-dezvoltare. Pentru ocuparea funcțiilor de conducere și menținerea în aceste funcții, care presupun și responsabilitate administrativă, se organizează stagii de pregătire și perfecționare în domeniul managementului pentru cercetare-dezvoltare.


    Articolul 29

    Finanțarea activităților de formare profesională continua se asigura din fonduri prevăzute cu aceasta destinație în bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor sau ale unităților de cercetare-dezvoltare, precum și în programele de formare profesională finanțate din surse interne și internaționale.


    Articolul 30

    Personalul de cercetare-dezvoltare care urmează o formă de specializare în țara sau în străinătate este obligat să se angajeze, în scris, ca va lucra în cadrul unității între 1 an și 5 ani, proporțional cu costurile și durata specializării. În cazul nerespectării acestui angajament pentru motive imputabile salariatului, acesta va suporta contravaloarea specializării.


    Capitolul VI Mobilitatea personalului de cercetare-dezvoltare

    Articolul 31

    Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare și ordonatorii principali de credite care finanțează activități de cercetare-dezvoltare asigura cadrul de reglementare compatibil cu spațiul european și mondial al cercetării-dezvoltării, pentru accesul cercetatorilor la patrimoniul tehnic și științific, în condițiile legii, și pentru asigurarea unor condiții atractive de muncă.


    Articolul 32
    (1) În instituțiile și în unitățile de cercetare-dezvoltare pot fi cuprinși studenți care să lucreze în colective de specialiști din unitățile respective.(2) Instituțiile și unitățile de cercetare-dezvoltare pot acorda studenților din ultimii doi ani burse de studii. Plata acestor burse va fi condiționată de obligația absolvenților de a se angaja, pe o perioadă determinata, prin angajamentul încheiat sub forma de contract, în unitatea de cercetare-dezvoltare finanțatoare. Cuantumul burselor va acoperi cheltuielile de studii.


    Articolul 33
    (1) Academia Română, academiile de ramura, institutele de învățământ superior și institutele naționale de cercetare-dezvoltare pot propune autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare constituirea, pe perioade determinate, de centre sau colective mixte de specialiști, pentru realizarea unor strategii de ramura sau sectoriale până la finalizarea acestora. Modalitatea de constituire și funcționare a centrelor și colectivelor mixte de specialiști se stabilește prin ordin al conducătorului autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.(2) Centrele sau colectivele mixte prevăzute la alin. (1) utilizează în comun mijloacele financiare și materiale de care dispun, în scopul gestionării rationale a potențialului uman de cercetare.


    Articolul 34

    Pentru completarea și dezvoltarea potențialului uman angrenat în cercetare-dezvoltare, în programele instituțiilor de învățământ superior vor fi cuprinse activități pentru pregătirea și stimularea angajării tinerilor în instituții sau în unități de cercetare-dezvoltare.


    Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 35
    (1) Personalul de cercetare-dezvoltare atestat, care revine în activitatea de cercetare-dezvoltare după părăsirea acesteia pentru motive care nu îi sunt imputabile, se încadrează la gradul științific dobândit anterior.(2) Personalul atestat științific poate exercita prin cumul de funcții activități în cercetare-dezvoltare, învățământ și/sau producție, în condițiile prevăzute de lege.(3) Beneficiază de rezervarea postului și pot exercita cumulat activități de cercetare-dezvoltare, la gradul științific dobândit, persoanele alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc funcții de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administrației Prezidențiale și al administrației publice centrale ori în serviciile publice descentralizate ale acesteia, precum și cele alese sau numite de Parlament în alte organe și organisme centrale ale statului, precum și cele alese în conducerea Academiei Române.


    Articolul 35^1
    (1) Vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare-dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la cerere, personalul de cercetare-dezvoltare se poate pensiona în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 23-03-2018, Capitolul VII a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 69 din 19 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 20 martie 2018 )


    Articolul 36
    (1) Cercetatorii științifici gradul I pensionați pot desfășura, în condițiile legii, activități de cercetare-dezvoltare, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora.(2) La cerere, cercetatorii științifici gradul I pot fi mentinuti în continuare în funcții de cercetare-dezvoltare, după împlinirea vârstei legale de pensionare, cu aprobarea anuală a consiliului științific.(3) Personalul didactic universitar poate funcționa ca personal de cercetare asociat în instituțiile, unitățile sau structurile de cercetare-dezvoltare ale acestora, cu participare la conducerea și execuția programelor și a proiectelor de cercetare-dezvoltare, precum și la valorificarea rezultatelor acestora.(4) Personalul didactic universitar poate încheia contracte sau convenții de cooperare științifică și de dezvoltare tehnologică pe durata determinata cu instituțiile, unitățile sau structurile de cercetare-dezvoltare ale acestora, în vederea participării la coordonarea și execuția programelor și a proiectelor de cercetare-dezvoltare din Planul național sau planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare.


    Articolul 37

    Cetățenilor români care au lucrat în străinătate în cercetare-dezvoltare li se echivaleaza integral, la cerere, vechimea în specialitate, pe baza documentelor care atesta acest lucru.


    Articolul 38

    În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare va elabora Codul de etica și deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.

    Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 12 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 17 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    VIOREL HREBENCIUC

    București, 8 iulie 2003.
    Nr. 319.
    ------------