ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 124 din 21 decembrie 2006
privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.051 din 29 decembrie 2006



    Având în vedere prevederile cap. 3 "Agricultura" din anexa nr. V la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 157/2005, referitor la obligaţia României de a elimina pe cheltuială proprie orice stoc de produse care depăşeşte cantitatea care ar putea fi considerată ca reprezentând un stoc normal de report la data aderării,
    în baza prevederilor Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.683/2006 privind măsurile tranzitorii ce urmează să fie adoptate în ceea ce priveşte comerţul cu produse agricole în contextul aderării Republicii Bulgaria şi României,
    în baza prevederilor Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.832/2006 din 13 decembrie 2006 referitor la măsurile tranzitorii în sectorul zahărului în contextul aderării Republicii Bulgaria şi României,
    având în vedere necesitatea informării în regim de urgenţă a operatorilor economici care au activităţi de producţie şi comerţ cu zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare cu privire la obligaţiile rezultate din prevederile reglementărilor sus-menţionate, astfel încât aceştia să poată lua din timp măsuri de adaptare a activităţii economice şi să se evite acumularea de stocuri de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare, care ar putea fi considerate ca având un caracter speculativ, ceea ce ar atrage obligaţii de plată din partea operatorilor economici şi a României la bugetul comunitar,
    pentru a preveni perturbarea funcţionării pieţelor agricole europene şi distorsionarea fluxurilor comerciale intracomunitare,
    în scopul descurajării operatorilor economici interesaţi în tranzacţii speculative cu produse agroalimentare,
    întrucât perioada scurtă rămasă până la data aderării României la Uniunea Europeană nu permite promovarea şi adoptarea prezentei reglementări sub formă de lege,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează:
    a) condiţiile de determinare a stocurilor excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare;
    b) modul de determinare a obligaţiilor de plată pentru cantităţile excedentare ale unor produse agroalimentare şi pentru neeliminarea de pe piaţa comunitară a stocurilor excedentare de zahăr şi izoglucoză;
    c) sancţiunile pentru operatorii economici care încalcă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Produsele agroalimentare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi zahărul, izoglucoza, fructoza şi produsele zaharoase, indiferent de provenienţa acestora, atât cele din producţia internă, cât şi cele importate din Uniunea Europeană sau din state terţe, fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 2

    În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
    a) stoc de produse agroalimentare - orice cantitate de produse agroalimentare deţinută de operatorii economici;
    b) stoc de zahăr - orice cantitate deţinută de operatorii economici din următoarele produse:
    - zahărul din sfecla din producţie naţională şi din import şi zahărul din trestie, în stare solidă, inclus la poziţia 1701, ca atare şi/sau în echivalent încorporat în produse zaharoase;
    - siropul de zahăr - produsul cuprins la codurile tarifare 1702 60 95, 1702 90 99;
    - siropul de inulină - produsul cuprins la codurile tarifare 1702 60 80 şi 1702 90 80;
    c) izoglucoză - produsul cuprins la codurile tarifare 1702 30 10, 1702 40 10, 1702 60 10, 1702 90 30 şi 2106 90 30;
    d) fructoză - fructoza pură din punct de vedere chimic cuprinsă la codul tarifar 1702 50 00;
    e) produse zaharoase - produsele cu adaos de zahăr/echivalent zahăr de peste 10%, obţinute prin transformarea produselor agricole;
    f) operator economic - orice persoană juridică sau fizică română ori străină care desfăşoară activitate economică în România, implicată în activităţi de import, producţie, comerţ şi/sau prestări de servicii conexe.


    Capitolul II Zahăr şi produse zaharoase


    Articolul 3

    (1) Operatorii economici care la data de 1 ianuarie 2007 deţin:
    a) peste 10 tone de zahăr, ca atare şi/sau echivalent zahăr încorporat în ansamblul produselor zaharoase deţinute;
    b) peste 3 tone de izoglucoză;
    c) peste două tone de fructoză
    au obligaţia să transmită până la data de 15 martie 2007 inclusiv, pe suport hârtie şi electronic, prin e-mail sau dischetă, sucursalei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., din judeţul/municipiul Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, declaraţii privind situaţia stocurilor de zahăr, izoglucoză şi fructoză.
    (2) Operatorii economici care au început activitatea după data de 1 iulie 2006 transmit declaraţii de stoc indiferent de nivelul stocurilor de zahăr, izoglucoză şi fructoză deţinute la data de 1 ianuarie 2007.


    Articolul 4

    (1) Declaraţiile de stoc vor cuprinde informaţii privind:
    a) stocul de zahăr, izoglucoză şi fructoză la data de 1 ianuarie a anilor 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007;
    b) cantităţile produse, procesate şi vândute în anii 2003, 2004, 2005 şi 2006.
    (2) Operatorii economici care au început activitatea după data de 1 ianuarie 2003 transmit informaţii referitoare la perioada scursă de la începutul activităţii economice până la 1 ianuarie 2007.
    (3) Operatorii economici care au început activitatea după data de 1 ianuarie 2005 transmit informaţii privind situaţia stocurilor la începutul fiecărei luni calendaristice din perioada de activitate.
    (4) Declaraţia va cuprinde informaţii privind cantităţile deţinute la data de 1 ianuarie 2007, care sunt rezultatul:
    a) creşterii volumului producţiei şi al vânzărilor cel puţin într-o măsură egală cu creşterea stocurilor;
    b) dezvoltării capacităţii de producţie ca urmare a investiţiilor efectuate;
    c) extinderii obiectului de activitate;
    d) schimbării structurii producţiei sau a reţetei de fabricaţie a produselor zaharoase;
    e) fuzionării, divizării sau înfiinţării de noi societăţi.


    Articolul 5

    (1) Stocul excedentar de zahăr, izoglucoză şi fructoză reprezintă cantitatea deţinută la 1 ianuarie 2007 care, după deducerea cantităţilor prevăzute la art. 4 alin. (4), depăşeşte cu mai mult de 10%:
    a) media cantităţilor deţinute în stoc la data de 1 ianuarie a anilor 2004, 2005 şi 2006, în cazul operatorilor economici care au început activitatea înainte de 1 ianuarie 2004;
    b) media cantităţilor deţinute în stoc la data de 1 ianuarie a anilor 2005 şi 2006, în cazul operatorilor economici care au început activitatea după data de 1 ianuarie 2004;
    c) media cantităţilor deţinute în stoc la începutul fiecărei luni din perioada de activitate, de la începutul acesteia şi până în luna decembrie 2006 inclusiv, în cazul operatorilor economici prevăzuţi la art. 4 alin. (3).
    (2) În cazul operatorilor economici care au început activitatea după data de 1 decembrie 2006, cantităţile de zahăr, izoglucoză şi fructoză deţinute la data de 1 ianuarie 2007 sunt considerate stocuri excedentare.


    Articolul 6

    Prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul operatorilor economici care pun în liberă circulaţie zahăr în scopul revânzării, fără a-l supune în prealabil unor procese de prelucrare sau procesare, stocul excedentar de zahăr reprezintă cantitatea deţinută la data de 1 ianuarie 2007 care depăşeşte media cantităţilor deţinute la începutul fiecărei luni de activitate din perioada ianuarie 2005 - decembrie 2006.


    Articolul 7

    (1) La nivelul fiecărei sucursale A.P.I.A. se constituie o comisie mixtă privind stocurile de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare, denumită în continuare comisia pentru stocuri, alcătuită din 7 persoane, al cărei preşedinte este directorul sucursalei A.P.I.A.
    (2) Din comisie fac parte, în calitate de membri, 3 reprezentanţi ai sucursalei A.P.I.A., directorul executiv al direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, directorul executiv al direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi un reprezentant din partea structurii teritoriale a Gărzii Financiare.
    (3) Numirea membrilor comisiei pentru stocuri se face în baza propunerilor instituţiilor prevăzute la alin. (2), prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Comisia pentru stocuri îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare elaborat de Comisia centrală pentru stocuri, aprobat conform art. 12 alin. (5).
    (5) Preşedintele comisiei pentru stocuri desemnează un secretar din cadrul sucursalei A.P.I.A., care pregăteşte şi participă la şedinţele comisiei.
    (6) Persoanele care fac parte din comisia pentru stocuri şi secretarul acesteia îşi păstrează calitatea pe care o au la instituţiile de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate.
    (7) Sarcinile comisiei pentru stocuri şi ale secretarului acesteia se îndeplinesc de către persoanele nominalizate, în cadrul atribuţiilor legale de serviciu.
    (8) Cheltuielile necesare pentru desfăşurarea activităţii comisiei pentru stocuri se suportă din bugetul de venituri şi cheltuieli al A.P.I.A.


    Articolul 8

    (1) Comisia pentru stocuri va proceda la examinarea informaţiilor rezultate din declaraţiile privind stocurile de zahăr, izoglucoză şi fructoză, conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a acesteia.
    (2) Pentru fiecare operator economic deţinător de stocuri excedentare, comisia pentru stocuri emite o hotărâre prin care stabileşte cantitatea excedentară şi valoarea garanţiei de eliminare de pe piaţă.
    (3) Garanţia de eliminare de pe piaţă se constituie în vederea asigurării îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 14 privind căile de eliminare de pe piaţă a cantităţilor excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză.
    (4) Hotărârea comisiei pentru stocuri este înaintată, prin grija secretarului, directorului sucursalei A.P.I.A., care, în baza actului de delegare al directorului general al A.P.I.A., aprobă, prin decizie întocmită în 4 exemplare, cantitatea excedentară şi valoarea garanţiei de eliminare de pe piaţă.
    (5) Până la data de 13 iulie 2007 inclusiv, sucursala A.P.I.A. are obligaţia de a transmite operatorilor economici prevăzuţi la alin. (2), prin poştă cu confirmare de primire, deciziile privind cantitatea excedentară şi valoarea garanţiei de eliminare de pe piaţă.


    Articolul 9

    În termen de 5 zile de la emiterea deciziilor, sucursalele A.P.I.A. vor transmite câte un exemplar al acestora la sediul central al A.P.I.A.


    Articolul 10

    (1) În termen de 30 de zile de la data confirmării de primire a deciziei prevăzute la art. 8 alin. (4), operatorii economici sunt obligaţi să constituie garanţii de eliminare de pe piaţă, în cuantumul precizat prin decizie a directorului sucursalei A.P.I.A.
    (2) Cuantumul garanţiei de eliminare de pe piaţă se determină prin înmulţirea cantităţii excedentare de zahăr alb şi/sau echivalent zahăr alb în cazul izoglucozei şi fructozei, exprimată în tone, cu echivalentul în lei al sumei de 500 euro/tonă, la cursul valutar al Băncii Naţionale a României în vigoare în ziua emiterii deciziei.
    (3) Garanţia de eliminare de pe piaţă este gestionată de A.P.I.A. şi poate fi constituită în numerar, în contul de garanţii al A.P.I.A., care nu este purtător de dobândă, sau prin scrisoare de garanţie bancară. Scrisoarea de garanţie bancară se depune la sediul A.P.I.A., în original, de către persoana autorizată din partea operatorului economic.
    (4) Operatorii economici pot constitui garanţii prin scrisori de garanţie bancară.
    (5) Garanţia bancară este valabilă până la data de 30 mai 2008 inclusiv, iar restituirea acesteia se va face în termen de 30 de zile de la data furnizării documentelor doveditoare privind eliminarea de pe piaţă, conform art. 15 şi 16, corespunzător proporţiei în care cantităţile excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză au fost eliminate, iar diferenţa se constituie venit la bugetul de stat.
    (6) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice se aprobă normele metodologice pentru aplicarea prevederilor referitoare la garanţiile de eliminare de pe piaţă a cantităţilor excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză.


    Articolul 11

    (1) Operatorul economic poate formula contestaţie împotriva deciziei prevăzute la art. 8 alin. (4), în termen de 15 zile de la comunicare, pe care o depune la sediul central al A.P.I.A.
    (2) Contestaţia prevăzută la alin. (1) se soluţionează potrivit procedurii prevăzute la titlul IX din Codul de procedură fiscală, care se aplică în mod corespunzător.
    (3) În vederea reexaminării informaţiilor cuprinse în declaraţia de stoc, operatorul economic va transmite informaţii privind cantităţile de zahăr, izoglucoză şi fructoză puse în liberă circulaţie sau exportate lunar în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 şi 31 decembrie 2006, cu menţionarea separată a ţărilor membre ale Uniunii Europene la data de 31 decembrie 2006, Republica Bulgaria şi celelalte ţări.


    Articolul 12

    (1) În vederea soluţionării contestaţiilor împotriva deciziilor de stabilire a cantităţii excedentare şi a valorii garanţiei de eliminare de pe piaţă, se constituie, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Comisia centrală pentru stocuri, care va avea următoarea componenţă:
    a) un reprezentant al A.P.I.A., în calitate de preşedinte;
    b) un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în calitate de membru;
    c) 2 reprezentanţi din partea Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de membri;
    d) un reprezentant al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în calitate de membru;
    e) 2 reprezentanţi ai A.P.I.A., în calitate de membri.
    (2) Numirea membrilor Comisiei centrale pentru stocuri se face în baza propunerilor conducătorilor instituţiilor de la care aceştia provin.
    (3) Secretariatul Comisiei centrale pentru stocuri se asigură de A.P.I.A., prin 2 reprezentanţi desemnaţi prin decizie a directorului general.
    (4) Persoanele care fac parte din Comisia centrală pentru stocuri şi din secretariatul acesteia îşi păstrează calitatea pe care o au la instituţiile de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate.
    (5) La prima întrunire, Comisia centrală pentru stocuri elaborează Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comisiilor pentru stocuri, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
    (6) Sarcinile Comisiei centrale pentru stocuri şi ale secretariatului acesteia se îndeplinesc de către persoanele nominalizate, în cadrul atribuţiilor legale de serviciu.
    (7) Cheltuielile necesare pentru desfăşurarea activităţii Comisiei centrale pentru stocuri şi a secretariatului acesteia se suportă din bugetul de venituri şi cheltuieli al A.P.I.A.


    Articolul 13

    (1) Pentru fiecare operator economic deţinător de stocuri excedentare, care a depus contestaţie, Comisia centrală pentru stocuri emite o hotărâre prin care:
    a) admite contestaţia, situaţie în care stabileşte cantitatea excedentară şi valoarea garanţiei de eliminare de pe piaţă; sau
    b) respinge contestaţia, situaţie în care menţine decizia iniţială.
    (2) Hotărârea Comisiei centrale pentru stocuri este înaintată prin grija secretariatului către directorul general al A.P.I.A., care o aprobă prin decizie întocmită în 4 exemplare.
    (3) Decizia directorului general al A.P.I.A., adoptată potrivit alin. (2), este definitivă.
    (4) După adoptarea deciziei definitive, care constituie titlu de creanţă, în termen de 30 de zile de la primirea contestaţiei, secretariatul Comisiei centrale pentru stocuri comunică, prin poştă cu confirmare de primire, câte un exemplar al acesteia operatorului economic, sucursalei A.P.I.A. şi organelor fiscale în a căror rază teritorială se află domiciliul fiscal al operatorilor economici.
    (5) Decizia prevăzută la alin. (3) poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.


    Articolul 14

    (1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 8 alin. (2) sunt obligaţi să elimine de pe piaţă, pe cheltuială proprie, fără intervenţie comunitară, cantităţile excedentare de zahăr, izoglucoză şi fructoză stabilite prin decizie a directorului general al A.P.I.A.
    (2) Eliminarea de pe piaţă se va face până la data de 30 aprilie 2008 inclusiv, pe următoarele căi:
    a) export pe pieţe din afara Uniunii Europene, fără sprijin de la bugetul de stat;
    b) utilizare în sectorul combustibililor;
    c) denaturare fără sprijin, în vederea utilizării în hrana animalelor, în conformitate cu prevederile titlurilor III şi IV din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 100/1972 de stabilire a normelor detaliate privind denaturarea zahărului pentru furaje.
    (3) Operatorii economici în cauză vor furniza sucursalelor A.P.I.A. documentele doveditoare privind eliminarea pe cheltuială proprie a cantităţilor excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză.


    Articolul 15

    În cazul în care cantităţile excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză sunt eliminate potrivit art. 14 alin. (2) lit. a), operatorii economici vor furniza sucursalei A.P.I.A., până la data de 31 iulie 2008, dovada efectuării exportului, prezentând următoarele documente:
    a) certificatul de export, eliberat în conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.291/2000 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului de certificate de import şi export şi de certificate cu fixare în avans pentru produsele agricole şi ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 951/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 318/2006 referitor la schimburile comerciale cu state terţe în sectorul zahăr;
    b) documentele necesare pentru restituirea garanţiilor, prevăzute la art. 32 şi 33 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.291/2000 , prevăzut la lit. a).


    Articolul 16

    În cazul în care cantităţile excedentare de zahăr, izoglucoză sau fructoză sunt eliminate potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) şi c), operatorii economici vor furniza sucursalelor A.P.I.A., până la data de 31 iulie 2008, documentele privind utilizarea în sectorul combustibililor sau denaturarea.


    Articolul 17

    (1) Pentru operatorii economici care nu au eliminat de pe piaţă cantităţile excedentare de zahăr ori care nu au prezentat în termenele prevăzute documentele privind eliminarea de pe piaţă în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, sucursalele A.P.I.A. vor solicita A.P.I.A. să dispună măsurile legale pentru executarea garanţiei.
    (2) În cazul în care operatorii economici nu elimină de pe piaţă cantităţile excedentare, organul competent, potrivit legii, se va îndestula în mod proporţional din garanţiile constituite în acest scop.


    Articolul 18

    (1) În cazul în care operatorul economic nu a constituit garanţia de eliminare de pe piaţă în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, sucursalele A.P.I.A. vor constata această situaţie şi vor emite decizii conţinând cuantumul obligaţiei de plată reprezentând echivalentul cantităţilor excedentare ce trebuiau eliminate, precum şi termenul de plată a acestei sume.
    (2) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi atacată potrivit art. 11 alin. (1) şi (2).
    (3) Decizia neatacată în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1) constituie titlu executoriu.


    Capitolul III Produse agroalimentare


    Articolul 19

    (1) Operatorii economici au obligaţia să transmită, până la data de 15 martie 2007 inclusiv, pe suport hârtie şi electronic, prin e-mail sau dischetă, sucursalei A.P.I.A. din judeţul/municipiul Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, declaraţii privind situaţia stocurilor de produse agroalimentare prevăzute în anexă.
    (2) Obligaţia transmiterii declaraţiilor privind situaţia stocurilor se limitează la produsele agroalimentare ale căror stocuri deţinute la data de 1 ianuarie 2007 depăşesc cantităţile specifice, care se vor stabili prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 20

    (1) Declaraţiile privind situaţia stocurilor de produse agroalimentare vor cuprinde informaţii privind:
    a) nivelul stocurilor la 1 ianuarie 2007;
    b) nivelul mediu al stocurilor, determinat în conformitate cu prevederile art. 21;
    c) cantităţile lunare puse în liberă circulaţie sau exportate în anul 2006, pentru fiecare dintre produsele pentru care se declară nivelul stocului.
    (2) Declaraţia va cuprinde informaţii privind cantităţile de produse agroalimentare deţinute la data de 1 ianuarie 2007, care sunt rezultatul:
    a) creşterii volumului producţiei şi al vânzărilor cel puţin într-o măsură egală cu creşterea stocurilor;
    b) dezvoltării capacităţii de producţie ca urmare a investiţiilor efectuate;
    c) extinderii obiectului de activitate;
    d) schimbării structurii producţiei, dacă aceasta a avut loc înainte de data de 1 septembrie 2006;
    e) fuzionării, divizării sau înfiinţării de noi societăţi comerciale.
    (3) Declaraţia va conţine, după caz, date privind:
    a) cantităţile distruse, deteriorate sau care nu pot fi puse în liberă circulaţie pe teritoriul vamal al Uniunii Europene;
    b) cantităţile transportate în afara teritoriului vamal al Uniunii Europene în perioada scursă de la 1 ianuarie 2007 până la data transmiterii declaraţiei, dar nu mai târziu de 15 martie 2007, fără a beneficia de prime de export, restituţii la export sau altă formă de sprijin al exporturilor de produse agroalimentare prevăzută de legislaţia comunitară în vigoare în perioada respectivă.


    Articolul 21

    (1) Nivelul mediu al stocului reprezintă media cantităţilor de produse agroalimentare deţinute în stoc la data de 1 ianuarie a anilor 2005 şi 2006.
    (2) În cazul operatorilor economici care şi-au început activitatea după data de:
    a) 1 ianuarie 2005, nivelul mediu al stocului reprezintă cantitatea deţinută în stoc la data de 1 ianuarie 2006;
    b) 1 ianuarie 2006, nivelul mediu al stocului reprezintă media cantităţilor deţinute în stoc la începutul fiecărei luni de activitate din anul 2006;
    c) 1 decembrie 2006, se consideră că nivelul mediu al stocului este zero.


    Articolul 22

    Stocul excedentar de produse agroalimentare reprezintă cantitatea deţinută în stoc la data de 1 ianuarie 2007 care depăşeşte cu mai mult de 10% nivelul mediu al stocului, după deducerea cantităţilor prevăzute la art. 20 alin. (2) şi (3).


    Articolul 23

    (1) Pentru fiecare operator economic deţinător de stocuri excedentare de produse agroalimentare determinate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, comisia pentru stocuri constituită conform art. 7 emite o hotărâre de stabilire a cantităţii excedentare pentru fiecare dintre produsele agroalimentare şi a sumei de plată pentru stocurile excedentare aferente.
    (2) Pentru fiecare produs agroalimentar, suma de plată se determină prin înmulţirea cantităţilor excedentare, exprimate în tone, cu cuantumul taxei de stoc excedentar.


    Articolul 24

    (1) Pentru fiecare produs agroalimentar, taxa de stoc excedentar va fi egală cu diferenţa, majorată cu 20%, dintre taxa vamală aplicabilă în Uniunea Europeană, inclusiv orice taxe adiţionale aplicabile la data de 31 decembrie 2006, şi taxa vamală aplicabilă în România la aceeaşi dată.
    (2) Taxa de stoc excedentar se stabileşte în lei/tonă, prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 25

    (1) Hotărârea comisiei pentru stocuri este înaintată, prin grija secretarului, directorului sucursalei A.P.I.A., care, în baza actului de delegare al directorului general al A.P.I.A., aprobă prin decizie întocmită în 4 exemplare cantitatea excedentară pentru fiecare dintre produsele agroalimentare şi suma de plată aferentă.
    (2) Până la data de 13 iulie 2007, sucursalele A.P.I.A. au obligaţia de a transmite operatorilor economici prevăzuţi la art. 23 alin. (1), prin poştă, cu confirmare de primire, deciziile de stabilire a cantităţii excedentare şi a sumei de plată pentru stocurile excedentare aferente.


    Articolul 26

    (1) Împotriva deciziei poate fi formulată contestaţie potrivit procedurii prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (2) din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (2) Soluţionarea contestaţiei se face de către Comisia centrală pentru stocuri conform prevederilor art. 12 şi 13.
    (3) În cazul în care operatorul economic nu depune contestaţie în termenul legal, decizia rămâne definitivă şi constituie titlu de creanţă.


    Articolul 27

    Contravaloarea taxelor pentru stocurile excedentare de produse agroalimentare constituie venit la bugetul de stat şi se plăteşte la trezoreriile statului în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit legii, a deciziei prevăzute la art. 25 alin. (1).


    Articolul 28

    (1) În cazul în care operatorul economic nu achită sumele de plată pentru stocurile excedentare de produse agroalimentare în termenul prevăzut la art. 27, organele competente ale A.P.I.A. vor transmite decizia emisă potrivit art. 25 alin. (1) necontestată ori decizia pentru soluţionarea contestaţiei depuse de operatorul economic, neatacată în termenul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă, care constituie titluri executorii.
    (2) Titlurile executorii prevăzute la alin. (1) se transmit de către A.P.I.A. organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al operatorului economic.


    Capitolul IV Contravenţii, sancţiuni şi alte măsuri legale prin care se stabilesc din oficiu sumele de plată pentru stocuri excedentare


    Articolul 29

    (1) Controlul operatorilor economici cu privire la îndeplinirea obligaţiilor rezultate din prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă este efectuat de echipe de control ale Gărzii Financiare, la solicitarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ale A.P.I.A., ale comisiilor pentru stocuri, ale Comisiei centrale pentru stocuri sau din oficiu.
    (2) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi A.P.I.A. vor fi informate cu privire la rezultatele controalelor efectuate.


    Articolul 30

    (1) Constituie contravenţii la prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă următoarele fapte, care se sancţionează după cum urmează:
    a) netransmiterea în termen de către operatorii economici a declaraţiilor privind situaţia stocurilor, care se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei;
    b) transmiterea de către operatorii economici de date eronate cu privire la stocurile deţinute şi/sau cu privire la modul de eliminare de pe piaţă a stocurilor excedentare de zahăr, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, care se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei;
    c) utilizarea altor căi de eliminare de pe piaţă a cantităţilor excedentare de zahăr, altele decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, care se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, iar veniturile obţinute altfel decât conform prevederilor art. 14 alin. (2) se confiscă;
    d) neîndeplinirea obligaţiei de a constitui garanţiile comunicate de către comisia de stocuri în termenul prevăzut la art. 10 alin. (1), care se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.
    (2) Sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice.


    Articolul 31

    (1) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 30 se fac de către comisarii Gărzii Financiare.
    (2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii, în condiţiile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 32

    În termen de 30 de zile de la aplicarea amenzii contravenţionale, contravenienţii sunt obligaţi să trimită declaraţiile de stoc, a căror nedepunere sau completare eronată face obiectul contravenţiei.


    Articolul 33

    Garda Financiară va transmite instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (2), săptămânal, o situaţie privind procesele-verbale neatacate în termenul legal, precum şi hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care s-au soluţionat plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, la care va anexa copii de pe aceste documente.


    Articolul 34

    A.P.I.A., prin sucursalele sale, în baza situaţiei transmise de Garda Financiară, va solicita în scris operatorilor economici contravenienţi să depună declaraţiile privind situaţia stocurilor sau, după caz, să efectueze corecturile necesare în termenul prevăzut la art. 32, aceştia fiind obligaţi să se prezinte în termenul stabilit pentru efectuarea corecturilor.


    Articolul 35

    (1) Dacă operatorul economic nu se prezintă în termen de 5 zile de la termenul stabilit pentru efectuarea corecturilor sau pentru depunerea declaraţiilor de stoc, comisiile pentru stocuri vor stabili din oficiu, pe baza datelor din procesele-verbale de constatare a contravenţiei sau din hotărârile judecătoreşti irevocabile, după caz, cantităţile excedentare de zahăr şi alte produse agroalimentare, precum şi sumele de plată aferente, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Hotărârile comisiilor pentru stocuri vor fi aprobate prin decizie, conform prevederilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 25 alin. (1).
    (3) Deciziile prevăzute la alin. (2) vor fi transmise operatorilor economici prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la emitere.


    Articolul 36

    (1) Obligaţiile de plată stabilite din oficiu conform art. 35 se corectează de către comisiile pentru stocuri la data depunerii efective de către operatorii economici a declaraţiei privind situaţia stocurilor sau la data efectuării unui control fiscal.
    (2) Declaraţiile privind situaţia stocurilor depuse pot fi corectate de operatorii economici din proprie iniţiativă, printr-o declaraţie rectificativă, în cazurile prevăzute la art. 35 alin. (1).
    (3) După depunerea declaraţiilor privind situaţia stocurilor, respectiv a declaraţiilor rectificative, după caz, comisiile pentru stocuri emit hotărâri care vor fi aprobate prin decizii ce vor fi transmise, în termen de 3 zile de la emitere, operatorilor economici prin poştă, cu confirmare de primire.


    Capitolul V Dispoziţii finale


    Articolul 37

    Creanţele stabilite în sarcina operatorilor economici, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, se execută de către organele competente şi cu procedura prevăzută de Codul de procedură fiscală.


    Articolul 38

    Pentru neplata la termen a creanţelor prevăzute la cap. II şi III din prezenta ordonanţă de urgenţă se datorează şi se calculează majorări de întârziere potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.


    Articolul 39

    Pe baza deciziilor prin care s-au stabilit cantităţile excedentare şi sumele de plată aferente, A.P.I.A. transmite lunar situaţia centralizatoare Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.


    Articolul 40

    (1) Modelul formularelor-tip pentru declaraţiile privind situaţia stocurilor, prevăzute la art. 3 şi 19, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Fondurile necesare tipăririi formularelor prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul A.P.I.A.


    Articolul 41

    La articolul 3 din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 25 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, după litera ş) se introduce o nouă literă, litera t), cu următorul cuprins:
    "t) pregăteşte şi implementează prevederile legale privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare, precum şi cele referitoare la garanţiile de eliminare de pe piaţă a cantităţilor excedentare de zahăr."
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    -------------
    Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Dan Ştefan Motreanu
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Ministrul integrării europene,
    Anca Daniela Boagiu
    Bucureşti, 21 decembrie 2006.
    Nr. 124.


    Anexa
    Produse agroalimentare
    Nr. crt. Codul tarifar Denumirea mărfii
    1. 0201 0201 10 00 0201 20 0201 30 00 Carne de animale din specia bovine, proaspătă sau refrigerată: - În carcase şi semicarcase - Alte părţi, nedezosate - Dezosată
    2. 0202 0202 10 00 0202 20 0202 30 Carne de animale din specia bovine, congelată: - În carcase sau semicarcase - Alte părţi, nedezosate - Dezosată
    3. 0203 0203 11 0203 12 0203 19 0203 21 0203 22 0203 29 Carne de animale din specia porcine, proaspătă, refrigerată sau congelată: - Proaspătă sau refrigerată: -- În carcase sau semicarcase -- Jamboane, spete şi părţi din acestea, nedezosate -- Altele - Congelată: -- În carcase sau semicarcase -- Jamboane, spete şi părţi din acestea, nedezosate -- Altele
    4. 0204 Carne de animale din speciile ovine sau caprine, proaspătă, refrigerată sau congelată
    5. 0207 0207 13 0207 14 0207 26 0207 27 Carne şi organe comestibile proaspete, refrigerate sau congelate de păsări de la poziţia 0105: - De cocoşi şi de găini: -- Bucăţi şi organe, proaspete sau refrigerate -- Bucăţi şi organe, congelate - De curcani şi de curci: -- Bucăţi şi organe, proaspete sau refrigerate -- Bucăţi şi organe, congelate
    6. 0209 00 Slănină fără părţi slabe,grăsime de porc şi de pasăre, netopite şi nici altfel extrase, proaspete, refrigerate, congelate, sărate sau în saramură, uscate sau afumate
    7. 0210 Carne şi organe comestibile, sărate sau în saramură, uscate sau afumate; faină şi pudră, comestibile, de carne sau de organe
    8. 0401 Lapte şi smântână din lapte, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori
    9. 0402 0402 10 0402 21 0402 91 0402 99 Lapte şi smântână din lapte, concentrate sau cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori: - Pudră, granule sau alte forme solide, cu un conţinut de grăsimi de maximum 1,5% din greutate - Pudră, granule sau alte forme solide, cu un conţinut de grăsimi peste 1,5% din greutate: -- Fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori - Altele -- Fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori -- Altele
    10. 0403 Lapte acru, lapte şi smântână covăsite, iaurt, chefir şi alte sortimente de lapte şi smântână fermentate sau acrite, chiar concentrate, sau cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, sau aromatizate, sau cu adaos de fructe sau cacao
    11. 0404 Zer, chiar concentrat sau cu adaos de zahăr sau de alţi îndulcitori; produse obţinute din compuşi naturali ai laptelui, chiar cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, nedenumite şi necuprinse în altă parte
    12. 0405 Unt şi alte grăsimi provenind din lapte; pastă din lapte pentru tartine
    13. 0406 Brânză şi caş
    14. 0407 00 Ouă de păsări, în coajă, proaspete, conservate sau fierte
    15. 0408 Ouă de păsări, fără coajă şi gălbenuşuri de ou, proaspete, uscate, fierte în apă sau în abur, turnate în formă, congelate sau altfel conservate, chiar dacă sunt cu adaos de zahăr sau de alţi îndulcitori
    16. 0703 20 00 - Usturoi
    17. 0711 51 00 -- Ciuperci din genul Agaricus
    18. 1001 Grâu şi meslin
    19. 1002 00 00 Secară
    20. 1003 00 Orz
    21. 1004 00 00 Ovăz
    22. 1005 Porumb
    23. 1006 10 1006 20 1006 30 1006 40 - Orez nedecorticat (orez paddy) - Orez decorticat (orez cargo sau orez brun) - Orez semialbit sau albit, chiar sticlos sau glasat - Orez sub formă de spărturi
    24. 1007 00 Boabe de sorg
    25. 1008 Hrişcă, mei, seminţe de iarba-cănăraşului (Phalaris Canariensis); alte cereale
    26. 1101 00 Făină de grâu sau de meslin
    27. 1102 Făină de cereale, alta decât de grâu sau de meslin
    28. 1103 Crupe, gris şi aglomerate sub formă de pelete, din cereale
    29. 1104 Boabe de cereale altfel prelucrate(de exemplu decojite, presate, sub formă de fulgi, lustruite, tăiate sau zdrobite), cu excepţia orezului de la poziţia 1006; germeni de cereale, întregi, presaţi, sub formă de fulgi sau zdrobiţi
    30. 1107 Malţ, chiar prăjit
    31. 1108 Amidon şi fecule; inulină
    32. 1109 00 00 Gluten de grâu, chiar uscat
    33. 1501 00 Grăsime de porc(inclusiv untură) şi grăsime de pasăre, altele decât cele de la poziţiile 0209 sau 1503
    34. 1509 Ulei de măsline şi fracţiunile lui, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
    35. 1510 00 Alte uleiuri şi fracţiunile lor, obţinute numai din măsline, chiar rafinate, dar nemodificate chimic şi amestecurile acestor uleiuri sau fracţiuni cu uleiuri sau fracţiuni de la poziţia 1509
    36. 1517 Margarina; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri animale sau vegetale sau din fracţiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri, altele decât grăsimile şi uleiurile alimentare şi fracţiunile acestora de la poziţia 1516
    37. 1601 00 Cârnaţi, cârnăciori, salamuri şi produse similare, din carne, din organe sau din sânge; preparate alimentare pe baza acestor produse
    38. 1602 1602 32 1602 39 1602 42 1602 50 1602 90 Alte preparate şi conserve din came, din organe sau din sânge: - Din păsări de curte de la poziţia 0105: -- Din cocoşi sau găini (specia Gallus domesticus) -- Altele - Din specia porcine: -- Spete şi părţi din acestea - Din specia bovine - Altele, inclusiv preparate din sânge de orice animal
    39. 1702 30*1) 1702 40*2) 1702 90 10 1702 90 50 1702 90 75 1702 90 79 - Glucoza şi sirop de glucoza, care nu conţine fructoză sau cu un conţinut de fructoză sub 20 % din greutate, în stare uscată - Glucoza şi sirop de glucoza cu un conţinut de fructoză de minimum 20 %, dar sub 50 % din greutate, în stare uscată, cu excepţia zahărului invertit -- Maltoză chimic pură -- Maltodextrine şi sirop de maltodextrine -- Zaharuri şi melase, caramelizate: ---- Sub formă de pudră, aglomerată sau nu ---- Altele
    40. 1901 90 99 Preparate alimentare din faină, crupe, gris, amidon sau fecule, care nu conţin cacao sau care conţin cacao într-o proporţie de sub 40% din greutate, calculată pe o bază complet degresată, care conţin în greutate nu mai puţin de 1,5 % grăsimi provenite din lapte, nu mai puţin de 5 % zaharoză (inclusiv zahăr invertit) sau izoglucoză, nu mai puţin de 5 % glucoza, amidon sau fecule, incluzând preparatele alimentare sub formă de pudră de la poziţiile de la 04.01 până la 04.04, nedenumite şi necuprinse în altă parte
    41. 2003 10 2003 10 20 2003 10 30 - Ciuperci din genul Agaricus: -- Conservate provizoriu, complet fierte -- Altele
    42. 2008 2008 20 2008 30 2008 30 55 2008 30 75 Fructe şi alte părţi comestibile de plante, altfel preparate sau conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau de alţi îndulcitori sau de alcool, nedenumite şi necuprinse în altă parte: - Ananas - Citrice: -- La care nu s-a adăugat alcool: --- La care s-a adăugat zahăr, în ambalaje directe, cu un conţinut net peste 1 kg: ---- Mandarine, inclusiv tangerine şi satsumas; clementine, wilkings şi alţi hibrizi similari de citrice --- La care s-a adăugat zahăr, în ambalaje directe, cu un conţinut net de maximum 1 kg: ---- Mandarine, inclusiv tangerine şi satsumas; clementine, wilkings şi alţi hibrizi similari de citrice
    43. 2009 11 2009 19 Sucuri de portocale congelate Sucuri de portocale necongelate, cu o valoare Brix peste 20
    44. 2106 90 98*3) Preparate alimentare nedenumite şi necuprinse în altă parte, care conţin nu mai puţin de 1,5 % grăsimi din lapte, nu mai puţin de 5 % zaharoză sau izoglucoză, sau nu mai puţin de 5 % glucoza, amidon sau fecule
    45. 2204 30 Alte musturi de struguri
    46. 2207 10 00 Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic de minim 80%
    47. 2207 20 00 Alcool etilic denaturat şi alte distilate denaturate, de orice concentraţie
    48. 2208 90 91 Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic de maximum 80 % voi prezentat în recipiente cu un conţinut de maximum 2 l
    49. 2208 90 99 Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic de maximum 80 % voi prezentat în recipiente cu un conţinut peste 2 1

    --------
    *1) cu excepţia 1702 30 10
    *2) cu excepţia 1702 40 10
    *3) numai produsele cu un conţinut de lapte peste 40%
    --------