LEGE nr. 376 din 28 septembrie 2004 (*actualizata*)
privind bursele private
(actualizata până la data de 18 noiembrie 2005*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • --------------
    *) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 4 octombrie 2004. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 18 noiembrie 2005, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 319 din 10 noiembrie 2005.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Bursa privată reprezinta sprijinul pentru studii acordat, în baza unui contract, de către o persoană juridica de drept privat sau de către o persoană fizica unui beneficiar care poate fi, după caz, elev, student, doctorand sau care urmeaza un program de pregatire postuniversitara intr-o institutie de invatamant superior acreditata, din tara sau din strainatate.
    (2) Cuantumul bursei private se stabileste la incheierea contractului şi se poate modifica ulterior numai prin act aditional la acesta.


    Articolul 2

    (1) Contractul prin care se acordă bursa privată cuprinde clauze privind modul în care beneficiarul trebuie să îşi indeplineasca oblibaţiile de studiu, precum şi celelalte condiţii în care se ofera bursa.
    (2) Contractul se semneaza de beneficiar sau, în functie de vârsta, de beneficiar, cu acordul reprezentantului sau legal, şi de reprezentantul legal al persoanei juridice sau de persoana fizica ce ofera bursa.
    (3) Beneficiarul bursei private are obligaţia să prezinte contractul, în vederea avizarii, la institutia/unitatea de invatamant în care studiaza.
    (4) Contractul poate contine clauze prin care să se stabileasca obligaţia beneficiarului de a lucra după finalizarea studiilor, prin angajare pe o anumita perioada, pentru persoana juridica sau fizica ce acorda bursa privată, dar numai pe un post corespunzător studiilor absolvite.
    ------------
    Alin. (5) al art. 2 a fost abrogat de articolul unic din LEGEA nr. 319 din 10 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.010 din 15 noiembrie 2005.


    Articolul 3

    Bursa privată poate fi acordată pe întreaga durata a studiilor sau pe o perioadă mai scurta de timp, stabilita prin contract.


    Articolul 4

    Cuantumul lunar al bursei private trebuie să acopere cel puţin masa, cazarea şi cheltuielile de întreţinere, fără a se situa sub nivelul salariului minim pe economie.


    Articolul 5

    Sumele utilizate pentru acordarea burselor private sunt deductibile fiscal, în condiţiile legii.


    Articolul 6

    (1) Persoanele juridice platitoare de impozit pe profit, care acorda burse private elevilor, studenţilor, doctoranzilor sau altor persoane care urmeaza, în tara ori în strainatate, un program de pregatire postuniversitara în institutii de invatamant superior acreditate, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, acordate pentru burse, dacă sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele condiţii:
    a) se încadrează în limita cotei de 3% din cifra de afaceri;
    b) nu depasesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
    (2) Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente pot acorda burse private persoanelor prevăzute la alin. (1), în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinata conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
    (3) Contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand până la 1% din impozitul pe venitul anual, pentru acordarea de burse private persoanelor prevăzute la alin. (1), în condiţiile prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.


    Articolul 7

    Bursa privată nu poate fi acordată, în condiţiile prezentei legi, rudelor sau afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv.


    Articolul 8

    Bursa privată nu se impoziteaza, iar facilitatile prevăzute la art. 6 se reactualizeaza în concordanta cu introducerea unor prevederi mai favorabile prin modificarea Legii nr. 571/2003.


    Articolul 9

    (1) Cheltuielile privind bursele private acordate în condiţiile prezentei legi, insumate cu cele efectuate pentru alte sponsorizari, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, se vor incadra în limita prevăzută la art. 31 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.
    (2) Sumele reprezentand bursele private acordate de către persoanele fizice în condiţiile prezentei legi, cumulate cu cele efectuate pentru alte sponsorizari, potrivit Legii nr. 32/1994, cu modificările şi completările ulterioare, se vor incadra în limita a 5% din baza de calcul determinata conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 şi, respectiv, a 1% din impozitul pe venitul anual datorat, în condiţiile art. 90 alin. (2) din aceeasi lege.


    Articolul 10

    În termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educatiei şi Cercetarii vor emite instrucţiuni pentru aplicarea acesteia, care se aproba prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului educatiei şi cercetării.
    Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.
    PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
    VALER DORNEANU
    PRESEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 28 septembrie 2004.
    Nr. 376.
    ________________