LEGE nr. 51 din 19 martie 2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 24 martie 2010



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru îndeplinirea serviciului militar ca soldaţi şi gradaţi voluntari pot fi recrutaţi şi angajaţi cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 ani şi 45 de ani, care îndeplinesc normele şi criteriile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale."
    2. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Modul de selecţionare, instruire, specialităţile militare şi funcţiile în care aceştia vor fi angajaţi, precum şi modul de ţinere a evidenţei acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale."
    3. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Gradele militare ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, în ordinea lor ierarhică, sunt: soldat, fruntaş, caporal clasa a III-a, clasa a II-a, clasa I."
    4. Articolul 6 se abrogă.
    5. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Soldaţii şi gradaţii voluntari au dreptul să urmeze, în condiţiile legii, orice formă de învăţământ din sistemul superior civil şi de perfecţionare a pregătirii aparţinând învăţământului militar sau civil."
    6. La articolul 15, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea sau îngrijirea copilului, pe durata contractului aflat în derulare, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare."
    7. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - (1) Vechimea în serviciu în calitate de soldat sau gradat voluntar este considerată vechime în serviciul militar şi se ia în calcul la stabilirea pensiei, conform prevederilor Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Soldaţii şi gradaţii voluntari beneficiază de încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii a activităţii pe care o desfăşoară sau a locului de muncă unde lucrează, conform legislaţiei aplicabile cadrelor militare în activitate. Perioada în care soldaţii şi gradaţii voluntari participă la misiuni în afara teritoriului statului român se consideră dublu la calculul vechimii în serviciul militar.
    (3) Stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii în perioada 24 decembrie 2006 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie vechime în serviciu şi se valorifică la stabilirea pensiei conform prevederilor Legii nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
    8. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 19. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari care au fost trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare în baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. a)-e), g), h) şi m) beneficiază de măsurile de protecţie socială şi reconversie profesională, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru cadrele militare.
    (2) Soldaţii şi gradaţii voluntari trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare în baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. c) şi d) beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente, în condiţiile prevăzute la art. 26 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Soldaţii şi gradaţii voluntari încadraţi într-un grad de invaliditate, potrivit prevederilor legale, beneficiază de pensie de invaliditate, conform prevederilor Legii nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
    9. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 20. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari sau urmaşii acestora, după caz, beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate ori de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente, intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiţiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate. Despăgubirile se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale."
    10. La articolul 28, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) retrogradarea din funcţie;".
    11. După articolul 30 se introduce un nou articol, articolul 30^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 30^1. - Tinerii care optează pentru cariera de soldat şi gradat voluntar efectuează examinarea medicală, gratuit, în cadrul spitalelor şi centrelor medicale de diagnostic şi tratament ambulatoriu ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, cheltuielile fiind suportate de aceste instituţii, conform ordinelor conducătorilor acestora."
    12. La articolul 35, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) situaţiile în care diferenţa dintre limita maximă de vârstă până la care soldaţii sau gradaţii voluntari pot fi recrutaţi şi angajaţi şi vârsta pe care aceştia o au la expirarea contractului este mai mică de 2 ani. În aceste situaţii, contractul se va încheia până la limita maximă de vârstă până la care soldaţii sau gradaţii voluntari pot fi recrutaţi şi angajaţi."
    13. La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 40. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari pot fi mutaţi, în interesul serviciului sau la cerere, dintr-o unitate militară în alta, în aceleaşi condiţii ca şi subofiţerii în activitate."
    14. La articolul 40, alineatul (3) se abrogă.


    Articolul II

    Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ
    Bucureşti, 19 martie 2010.
    Nr. 51.
    _________