ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 127 din 28 decembrie 2010
pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei "Delta Dunării"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 31 decembrie 2010



    Având în vedere necesitatea creării unor condiţii reale pentru dezvoltarea economico-socială în zona "Delta Dunării" şi ţinând cont de nivelul actual de valorificare a potenţialului economic din perimetrul Biosferei, se impune adoptarea rapidă a unor măsuri de consolidare a activităţilor economice tradiţionale din Delta Dunării, în direcţia:
    - fiscalizării corecte a produselor obţinute din pescuit, prin revizuirea unor prevederi din domeniul pescuitului comercial, pentru punerea în aplicare a normelor dreptului Uniunii Europene referitoare la prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1.005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2.847/93, (CE) nr. 1.936/2001 şi (CE) nr. 601/2004 şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1.093/94 şi (CE) nr. 1.447/1999;
    - optimizării exploatării resurselor acvatice, în limitele trasate de necesitatea conservării acestor resurse şi a protecţiei ecosistemelor naturale şi cu respectarea normelor europene prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2.371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului;
    - conservării şi stimulării ocupaţiilor tradiţionale în Deltă, prin promovarea unor măsuri de stopare a practicilor comerciale necompetitive şi valorificare a resurselor naturale în condiţii de eficienţă;
    - îmbunătăţirii mecanismului de colectare a veniturilor bugetelor locale ale comunităţilor din zona "Delta Dunării", prin valorificarea potenţialului acestor comunităţi de a genera venituri din activitatea economică.
    Neadoptarea unor măsuri urgente în direcţia suplimentării veniturilor bugetelor locale va genera reale dificultăţi în administrarea comunităţilor din zona "Deltei Dunării", cu impact negativ asupra capacităţii autorităţilor locale de a gestiona activităţile curente. Constrângerile generate de nivelul scăzut de colectare a veniturilor ridică mari dificultăţi în ceea ce priveşte asigurarea sumelor necesare finanţării unor obiective cu caracter social, în special a celor pentru plata facilităţilor acordate populaţiei care domiciliază în această zonă. Faţă de această situaţie, este necesară optimizarea modalităţii de repartizare a veniturilor fiscale obţinute din activităţile economice, de turism şi de agrement, autorizate la nivelul comunităţilor locale, prin introducerea unor criterii obiective de repartizare, care să ţină cont atât de capacitatea comunităţilor locale de a controla şi gestiona veniturile locale, cât şi de nevoia aplicării aceloraşi politici sociale pentru toată populaţia din raza teritorială a perimetrului Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
    Considerând faptul că elementele sus-menţionate vizează un interes public, constituind o situaţie extraordinară a cărei întârziere în reglementare ar reprezenta o gravă ameninţare pentru existenţa ecosistemelor şi pentru stabilitatea populaţiei în Biosfera "Delta Dunării",
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Articolul 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 13 august 1997, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Persoanele cu domiciliul în localităţile din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" au dreptul de a pescui, pentru consumul familial, în regim de pescuit recreativ/sportiv, pe baza unui permis nominal emis de către administrator, în condiţiile legii."


    Articolul II

    Articolul 11 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - Desfăşurarea activităţilor economice, de turism şi agrement din perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", de către persoanele fizice şi juridice, se autorizează de către Consiliul Judeţean Tulcea sau Consiliul Judeţean Constanţa, după caz, având în vedere autorizaţia de mediu emisă de Administraţia Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării".
    Taxele de autorizare se stabilesc anual prin hotărâre a Consiliului Judeţean Tulcea sau a Consiliului Judeţean Constanţa, după caz, la propunerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
    Sumele încasate din taxele prevăzute în alin. (2) se fac venituri la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel:
    a) 50% la bugetul judeţului pentru finanţarea activităţilor cu caracter economico-social de pe teritoriul judeţului, inclusiv al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
    b) 50% la bugetele locale ale unităţilor administrativteritoriale din zona "Delta Dunării", proporţional cu numărul de autorizaţii emise persoanelor de pe raza unităţii administrativteritoriale respective.
    Din taxele încasate potrivit alin. (3), consiliile judeţene virează lunar, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii, pentru luna anterioară, unităţilor administrativ-teritoriale, sumele ce se cuvin."


    Articolul III

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 4 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", care sunt administrate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în condiţiile legii;".
    2. La articolul 9, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Accesul la resursele acvatice vii, cu excepţia celor din ariile naturale protejate, se reglementează pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în urma consultărilor cu organizaţiile din domeniul pescuitului.
    (2) Accesul la resursele acvatice vii din ariile naturale protejate, în vederea practicării pescuitului în scop comercial, se atribuie în mod direct pescarilor profesionişti persoane fizice sau celor organizaţi în asociaţii profesionale de profil din unitatea administrativ-teritorială, pe baza permiselor, licenţelor şi autorizaţiilor de pescuit comercial."
    3. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Accesul la resursele acvatice vii din ariile naturale protejate este reglementat pe baza normelor aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrului mediului şi pădurilor."
    4. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 16. - Atribuirea dreptului de pescuit se face în baza licenţelor emise de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi a permiselor şi autorizaţiilor emise de către administratorul resurselor acvatice vii, după caz."
    5. La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - (1) Prin pescuit recreativ/sportiv se înţelege pescuitul efectuat cu undiţa sau cu lanseta, în scop de agrement/performanţă, pe baza unui permis nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii şi eliberat de acesta sau de asociaţiile de pescari sportivi, după caz."
    6. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 41. - Prima vânzare a peştelui şi a produselor obţinute din pescuit se face numai în locuri special amenajate, autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza nominalizărilor făcute de administratorul resurselor acvatice vii."


    Articolul IV

    În termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, respectiv a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în urma consultărilor cu organizaţiile din domeniul pescuitului, se aprobă normele prevăzute la art. 9 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Constantin-Traian Igaş
    p. Ministrul mediului şi pădurilor,
    Marin Anton,
    secretar de stat
    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Valeriu Tabără
    Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
    Bogdan Mănoiu
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 28 decembrie 2010.
    Nr. 127.
    -----