HOTĂRÂRE nr. 1.183 din 29 decembrie 2014
privind nominalizarea autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 7 ianuarie 2015



    Având în vedere:
    - Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;
    - Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziţii specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;
    - Regulamentul (UE) nr. 236/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 de stabilire a normelor şi procedurilor comune pentru punerea în aplicare a instrumentelor Uniunii pentru finanţarea acţiunii externe, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 77 din 15 martie 2014;
    - Regulamentul (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 77 din 15 martie 2014;
    - Regulamentul (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument european de vecinătate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 77 din 15 martie 2014;
    - Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei din 2 mai 2014 privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 3 mai 2014;
    - Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei din 18 august 2014 de stabilire a unor dispoziţii specifice privind punerea în aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanţate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 244 din 19 august 2014;
    - Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 72 din 12 martie 2014;
    - Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;
    - Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;
    - Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 15 mai 2014;
    - Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare;
    - Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu modificările ulterioare;
    - Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Prezenta hotărâre:
    a) stabileşte organismul de coordonare care efectuează desemnarea autorităţilor şi organismelor implicate în gestionarea fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020;
    b) nominalizează autorităţile şi organismele implicate în gestionarea fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020 potrivit prevederilor art. 123 alin. (1), (2), (4) şi (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, şi ale art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013.


    Articolul 2

    În condiţiile art. 123 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, Ministerul Fondurilor Europene este organismul care efectuează desemnarea autorităţilor şi organismelor cu rol în gestionarea fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020 prevăzute la art. 123 alin. (1), (2), (4) şi (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 şi asigură coordonarea acestora.


    Articolul 3

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Fondurilor Europene ca autoritate de management pentru Programul operaţional Infrastructură mare, Programul operaţional Capital uman, Programul operaţional Competitivitate, Programul operaţional Asistenţă tehnică şi Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate, având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate fiecăruia dintre aceste programe, îndeplinind funcţiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 şi la art. 32 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 72 din 12 martie 2014.


    Articolul 4

    În condiţiile art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziţii specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, coroborat cu art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi în condiţiile art. 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei din 2 mai 2014 privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 3 mai 2014, şi ale art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei din 18 august 2014 de stabilire a unor dispoziţii specifice privind punerea în aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanţate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 244 din 19 august 2014, se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca autoritate de management pentru Programul operaţional regional, Programul operaţional Capacitate administrativă şi Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020, Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate fiecărui program, îndeplinind funcţiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, respectiv art. 37(1) din Regulamentul (UE) nr. 447/2014 şi art. 26 din Regulamentul (UE) nr. 897/2014.


    Articolul 5

    În condiţiile art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca autoritate naţională pentru Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, Programul Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul transnaţional Dunărea 2014-2020, Programul de cooperare interregională INTERREG EUROPE, Programul operaţional URBACT III, Programul de cooperare INTERACT III 2014-2020, Programul de cooperare ESPON 2020.


    Articolul 6

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi în condiţiile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 se nominalizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, îndeplinind funcţiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 şi art. 66 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013.


    Articolul 7

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca autoritate de management pentru Programul operaţional Pescuit şi afaceri maritime, îndeplinind funcţiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 şi la art. 97 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 15 mai 2014.


    Articolul 8

    În condiţiile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, se nominalizează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ca agenţii de plată, precum şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia pentru coordonarea agenţiilor de plăţi, ca organism coordonator al agenţiilor de plăţi, pentru sprijinul financiar din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Garantare Agricolă şi de la bugetul de stat.


    Articolul 9

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi cele 8 structuri subordonate acestuia, cu personalitate juridică, organizate la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic ca organisme intermediare pentru Programul operaţional Capital uman.


    Articolul 10

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul pentru Societatea Informaţională ca organisme intermediare pentru Programul operaţional Competitivitate.


    Articolul 11

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează agenţiile pentru dezvoltare regională (ADR) ca organisme intermediare pentru Programul operaţional regional.


    Articolul 12

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Fondurilor Europene, prin direcţiile de la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri ca organisme intermediare pentru Programul operaţional Infrastructură mare.


    Articolul 13

    În condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi în condiţiile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 se nominalizează Ministerul Finanţelor Publice ca autoritate de certificare pentru Programul operaţional Infrastructură mare, Programul operaţional Capital uman, Programul operaţional Competitivitate, Programul operaţional Asistenţă tehnică, Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate, Programul operaţional regional, Programul operaţional Capacitate administrativă şi Programul operaţional Pescuit şi afaceri maritime, îndeplinind funcţiile prevăzute la art. 126 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 şi la art. 33 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014.


    Articolul 14

    În condiţiile art. 96 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi în condiţiile art. 7 alin. (4) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, Ministerul Finanţelor Publice este organismul responsabil cu primirea fondurilor de la Comisia Europeană pentru Programul operaţional Infrastructură mare, Programul operaţional Capital uman, Programul operaţional Competitivitate, Programul operaţional Asistenţă tehnică, Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate, Programul operaţional regional şi Programul operaţional Capacitate administrativă.


    Articolul 15

    În condiţiile art. 96 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în condiţiile art. 46 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014, precum şi în condiţiile art. 59 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este organismul responsabil cu primirea fondurilor de la Comisia Europeană pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020, Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.


    Articolul 16

    În condiţiile art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 coroborat cu art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi în condiţiile art. 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca autoritate cu funcţie de certificare pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020, îndeplinind funcţiile prevăzute la art. 126 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.


    Articolul 17

    În condiţiile art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013, precum şi în condiţiile art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca unitate de control de prim nivel responsabilă cu verificarea şi validarea cheltuielilor efectuate de către beneficiarii români de asistenţă tehnică în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană, precum şi de beneficiarii români în cadrul Programului transnaţional Dunărea 2014-2020, Programului de cooperare interregională INTERREG EUROPE, Programului operaţional URBACT III, Programului de cooperare ESPON 2020. Unitatea de control de prim nivel îndeplineşte rolul de punct de contact în materie de control responsabil cu verificarea şi validarea cheltuielilor efectuate de beneficiarii români în cadrul Programului operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programului operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programului operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, Programului Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020.


    Articolul 18

    În condiţiile art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 coroborat cu art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European, precum şi în condiţiile art. 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 şi art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 şi art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 se nominalizează Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României ca autoritate de audit pentru Programul operaţional Infrastructură mare, Programul operaţional Capital uman, Programul operaţional Competitivitate, Programul operaţional Asistenţă tehnică, Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate, Programul operaţional regional, Programul operaţional Capacitate administrativă, Programul operaţional Pescuit şi afaceri maritime şi pentru programele de cooperare teritorială europeană pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este nominalizat autoritate de management, îndeplinind funcţiile prevăzute la art. 127 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.


    Articolul 19

    În condiţiile art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 se nominalizează Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României ca organism de certificare, pentru sprijinul financiar din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Fondul European pentru Garantare Agricolă.


    Articolul 20

    În termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, autorităţile publice nominalizate vor supune aprobării Guvernului, după caz, modificarea şi completarea actelor normative privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea acestora.

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul fondurilor europene,
    Eugen Orlando Teodorovici
    p. Ministrul dezvoltării regionale
    şi administraţiei publice,
    Shhaideh Sevil,
    secretar de stat
    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Daniel Constantin
    Ministrul finanţelor publice,
    Darius-Bogdan Vâlcov
    Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,
    Sorin Mihai Cîmpeanu
    Ministrul muncii, familiei,
    protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
    Rovana Plumb
    Ministrul energiei, întreprinderilor mici
    şi mijlocii şi mediului de afaceri,
    Andrei Dominic Gerea
    Ministrul pentru societatea informaţională,
    Sorin Grindeanu
    Bucureşti, 29 decembrie 2014.
    Nr. 1.183.
    ------