CODUL DE PROCEDURA PENALĂ din 1968 - (*republicat*) (*actualizat*)
(actualizat până la data de 24 iunie 2004*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 30 aprilie 1997. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt, până la data de 24 iunie 2004, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207 din 15 noiembrie 2000; LEGEA nr. 296 din 7 iunie 2001; LEGEA nr. 456 din 18 iulie 2001; LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001; LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001; LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002; LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003; LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004.

    Partea GENERALĂ


    Titlul I REGULILE DE BAZA ŞI ACŢIUNILE ÎN PROCESUL PENAL


    Capitolul 1 SCOPUL ŞI REGULILE DE BAZA ALE PROCESULUI PENAL

    Scopul procesului penal

    Articolul 1

    Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a savirsit o infracţiune să fie pedepsita potrivit vinovatiei sale şi nici o persoană nevinovată sa nu fie trasa la răspundere penală.
    Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.

    Legalitatea şi oficialitatea procesului penal

    Articolul 2

    Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cît şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
    Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

    Aflarea adevărului

    Articolul 3

    În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

    Rolul activ

    Articolul 4

    Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.

    Garantarea libertăţii persoanei

    Articolul 5

    (1) În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.
    (2) Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestata sau privată de libertate în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrangere a libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
    (3) Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsura de restrangere a libertăţii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.
    (4) Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.
    (5) În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
    -------------
    Alin. (2)-(4) ale art. 5 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Respectarea demnităţii umane

    Articolul 5^1

    Orice persoană care se afla în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratata cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege.

    Prezumţia de nevinovatie

    Articolul 5^2

    Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
    -------------
    Art. 5^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Garantarea dreptului de apărare

    Articolul 6

    (1) Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
    (2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi sa administreze probele necesare în apărare.
    (3) Organele judiciare au obligaţia sa-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
    (4) Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
    (5) Organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnindu-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
    -------------
    Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Limba în care se desfăşoară procesul penal

    Articolul 7

    În procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
    În faţa organelor judiciare se asigura părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se în limba română.
    -------------
    Art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Folosirea limbii oficiale prin interpret

    Articolul 8

    Părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţa de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţa, prin interpret.
    -------------
    Art. 8 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 2 ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL


    Secţiunea I Acţiunea penală

    Obiectul şi exercitarea acţiunii penale

    Articolul 9

    Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au savirsit infracţiuni.
    Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.
    Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.

    Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată

    Articolul 10

    (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
    a) fapta nu exista;
    b) fapta nu este prevăzută de legea penală;
    b(1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
    c) fapta nu a fost săvârşită de invinuit sau de inculpat;
    d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
    e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;
    f) lipseşte plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
    g) a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului;
    h) a fost retrasă plîngerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plingerii sau împăcare părţilor inlatura răspunderea penală;
    i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
    i^1) exista o cauza de nepedepsire prevăzută de lege;
    j) exista autoritatea de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridică.
    (2) În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea poate fi pusă în miscarea ulterior în condiţii legale.
    -------------
    Litera i^1) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea şi încetarea procesului penal.

    Articolul 11

    Când se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:
    1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:
    a) clasarea, când nu exista invinuit în cauza;
    b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când exista invinuit sau inculpat în cauza;
    c) încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), când exista invinuit sau inculpat în cauza.
    2. În cursul judecaţii instanţa pronunţa:
    a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);
    b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).

    Sesizarea altor organe decît cele judiciare

    Articolul 12

    În cazurile arătate în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţa achitarea, dacă apreciază ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decît cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.

    Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile ori de existenta a unei cauze de nepedepsire

    Articolul 13

    (1) În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
    (2) Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţa achitarea.
    (3) Dacă nu se constata vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. i) şi i^1), iar instanţa de judecată pronunţa încetarea procesului penal.
    -------------
    Denumirea marginala şi alineatele (1) şi (3) ale art. 13 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea II Acţiunea civilă

    Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

    Articolul 14

    (1) Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.
    (2) Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.
    (3) Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
    a) în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;
    b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta.
    (4) De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.
    (5) Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.
    -------------
    Alin. (5) al art. 14 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Constituirea ca parte civilă

    Articolul 15

    Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente.
    Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
    Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeaşi cauza.
    Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru.

    Partea responsabilă civilmente

    Articolul 16

    Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
    Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţa, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul intervenţiei.
    Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.

    Exercitarea din oficiu a acţiunii civile

    Articolul 17

    Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
    În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
    Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra repararii pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
    -------------
    Art. 17 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Susţinerea acţiunii civile de către procuror

    Articolul 18

    (1) Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.
    (2) Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participa la judecata, este obligat sa susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.
    -------------
    Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Acţiunea adresată instanţei civile

    Articolul 19

    (1) Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune.
    (2) Judecata în faţa instanţei civile se suspenda până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
    (3) De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acţiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspenda.
    (4) Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre chiar nedefinitiva.
    -------------
    Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile

    Articolul 20

    (1) Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesolutionata acţiunea civilă.
    (2) În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba şi daunele morale nu au fost integral reparate, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.
    (3) De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de prima instanţa.
    -------------
    Alin. (2) şi (3) ale art. 20 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori

    Articolul 21

    Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia din părţi, introducîndu-se în cauza moştenitorii acesteia.
    Dacă una din părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza unitatea succesoare în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.

    Autoritatea hotărârii penale în civil şi efectele hotărârii civile şi penal

    Articolul 22

    Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judeca acţiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia.
    Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia.


    Secţiunea III Părţile în procesul penal

    Inculpatul

    Articolul 23

    Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.

    Alte părţi în procesul penal

    Articolul 24

    Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizica, morala sau materială, dacă participa în procesul penal, se numeşte parte vătămată.
    Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă.
    Persoana chemată în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilă civilmente.


    Titlul II COMPETENTA


    Capitolul 1 FELURILE COMPETENTEI


    Secţiunea I Competenţa după materie şi după calitatea persoanei

    Competenţa judecătoriei

    Articolul 25

    (1) Judecătoria judeca în prima instanţa toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
    (2) Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
    -------------
    Alin. (2) al art. 25 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Competenţa tribunalului militar

    Articolul 26

    Tribunalul militar:
    1. judeca în prima instanţa:
    a) infracţiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe;
    b) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 348-354, săvârşite de civili;
    2. judeca şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.
    -------------
    Art. 26 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Competenţa tribunalului

    Articolul 27

    Tribunalul:
    1. judeca în prima instanţa:
    a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3, art. 190, art. 197 alin. 3, art. 209 alin. 3 şi 4, art. 211 alin. 2, 2^1 şi 3, art. 212, art. 215 alin. 5, art. 215^1 alin. 2, art. 252, 254, 255, 257, 266-270, 273-276 când s-a produs o catastrofa de cale ferată, art. 279^1, 298, 312 şi 317, precum şi infracţiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
    b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
    c) infracţiunile privind siguranţa naţionala a României prevăzute în legi speciale;
    d) infracţiunea de spalare a banilor, precum şi infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
    e) infracţiunea de bancruta frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;
    f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
    2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de judecătorii în prima instanţa, cu excepţia celor privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);
    3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
    4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
    -----------
    Lit. a) şi d) ale pct. 1 al art. 27 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări şi completări a ORDONANŢEI DE URGENTA. nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedura penală, publicată în M. Of. nr. 594 din 22 noiembrie 2000.
    Litera a) a pct. 1 al art. 27 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
    Pct. 4 al art. 27 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera a) a punctului 1 al articolului 27 a fost modificată prin articolul 1 punctul 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Competenţa tribunalului militar teritorial

    Articolul 28

    Tribunalul militar teritorial:
    1. judeca în prima instanţa:
    a) infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e), săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;
    b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
    2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi a infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
    3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
    4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
    --------------
    Art. 28 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Competenţa Curţii de Apel

    Articolul 28^1

    Curtea de Apel:
    1. judeca în prima instanţa:
    a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi 356-361;
    b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici;
    c) infracţiunile săvârşite de judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai camerelor de conturi judeţene, precum şi de controlorii financiari de la Curtea de Conturi;
    d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
    e) abrogată;
    f) abrogată.
    2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în prima instanţa de tribunale;
    3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
    4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
    5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.
    ----------
    Litera e) a punctului 1 al articolului 28^1 a fost introdusă prin art. 55 din Legea nr. 296 din 7 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 326 din 18 iunie 2001.
    Litera f) a pct. 1 al art. 28^1 a fost introdusă de LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 4 ianuarie 2002.
    Litera c) a pct. 1 al art. 28^1 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Literele e) şi f) ale art. 28^1 au fost abrogate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Pct. 4 al art. 28^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Pct. 5 al art. 28^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Articolul 28^2

    Curtea Militară de Apel:
    1. judeca în prima instanţa:
    a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi art. 356-361, săvârşite de militari;
    b) infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe;
    c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
    2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare teritoriale;
    3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
    4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenţa a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
    ------------
    Litera a) a pct. 1 al art. 28^2 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Pct. 4 al art. 28^2 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Competenţa Curţii Supreme de Justiţie

    Articolul 29

    Curtea Suprema de Justiţie:
    1. judeca în prima instanţa:
    a) infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi;
    b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;
    c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii, judecătorii şi procurorii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;
    d) infracţiunile săvârşite de maresali, amirali, generali şi chestori;
    e) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai Inaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
    f) infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Curtea Suprema de Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii Parchetului Naţional Anticoruptie;
    g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;
    2. ca instanţa de recurs, judeca:
    a) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, în prima instanţa, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
    b) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
    c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în prima instanţa, de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege.
    3. judeca recursurile în interesul legii;
    4. judeca recursurile în anulare;
    5. soluţionează:
    a) conflictele de competenţa în cazurile în care Curtea Suprema de Justiţie este instanţa superioară comuna;
    b) cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt;
    c) cererile de strămutare;
    d) alte cazuri anume prevăzute de lege.
    -------------
    Literele c), d) şi f) ale pct. 1 al art. 29 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera c) a pct. 2 al art. 29 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera d) a pct. 5 al art. 29 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea II Competenţa teritorială

    Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţara

    Articolul 30

    (1) Competenţa după teritoriu este determinata de:
    a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
    b) locul unde a fost prins făptuitorul;
    c) locul unde locuieşte făptuitorul;
    d) locul unde locuieşte persoana vătămată.
    (2) Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a carei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.
    (3) Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.
    (4) Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
    -----------
    Alin. (3) al art. 30 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătate

    Articolul 31

    (1) Infracţiunile săvârşite în afară teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judeca de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competenţa după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
    (2) Infracţiunea săvârşită pe o nava este de competenţa instanţei în a carei circumscripţie se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
    (3) Infracţiunea săvârşită pe o aeronava este de competenţa instanţei în a carei circumscripţie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
    (4) Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
    ------------
    Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea III Competenţa în caz de indivizibilitate şi conexitate

    Reunirea cauzelor

    Articolul 32

    În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanţa, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi faptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţa.

    Cazurile de indivizibilitate

    Articolul 33

    Este indivizibilitate:
    a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
    b) când doua sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;
    c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infracţiune.

    Cazurile de conexitate

    Articolul 34

    Este conexitate:
    a) când doua sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
    b) când doua sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori;
    c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregati, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
    d) când între doua sau mai multe infracţiuni exista legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiţiei.

    Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate

    Articolul 35

    (1) În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi faptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
    (2) Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei militare.
    (3) Dacă instanţa civilă este superioară în grad, competenţa revine instanţei militare echivalente în grad cu instanţa civilă. Dacă instanţa civilă superioară este Curtea Suprema de Justiţie, competenţa revine acesteia.
    (4) Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.
    (5) Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judeca infracţiunea la care acestea se referă.
    -----------
    Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Instanţa competenţa a hotărî reunirea cauzelor

    Articolul 36

    Reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa căreia îi revine competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 35.
    În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa civilă, care trimite dosarul instanţei militare căreia îi revine competenţa.

    Cazuri speciale

    Articolul 37

    În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) şi b), precum şi în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se afla în faţa primei instanţe de judecată, chiar după desfiinţarea hotărârii cu trimitere de către instanţa de apel sau după casarea cu trimitere de către instanţa de recurs.
    Cauzele se reunesc şi la instanţele de apel, precum şi la cele de recurs, de acelaşi grad, dacă se afla în acelaşi stadiu de judecată.
    În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna.

    Disjungerea

    Articolul 38

    În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă separat.


    Secţiunea IV Dispoziţii comune

    Excepţii de necompetentă

    Articolul 39

    Excepţia de necompetentă materială şi cea de necompetentă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.
    Excepţia de necompetentă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.
    Excepţiile de necompetentă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu.

    Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului

    Articolul 40

    (1) Când competenţa instanţei este determinata de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competenţa sa judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
    a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
    b) s-a dat o hotărâre în prima instanţa.
    Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determina schimbarea competentei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.
    ------------
    Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de articolul 1 punctul 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării

    Articolul 41

    Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competenţa a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătoreşti, ca infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.
    Schimbarea calificării faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecării cauzei, nu atrage incompetenta instanţei de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

    Declinarea de competenţa

    Articolul 42

    Instanţa de judecată care îşi declina competenţa trimite dosarul instanţei de judecată arătată ca fiind competenţa prin hotărârea de declinare.
    Dacă declinarea a fost determinata de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizata.
    În cazul declinarii pentru necompetentă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.
    Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului şi nici recursului.

    Conflictul de competenţa

    Articolul 43

    Când doua sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauza ori îşi declina competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţa se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comuna.
    Când conflictul de competenţa se iveşte între o instanţa civilă şi una militară, soluţionarea conflictului este de competenţa Curţii Supreme de Justiţie.
    Instanţa ierarhic superioară comuna este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urma competenţa, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urma competenţa.
    În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi.
    Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţa judecata se suspenda.
    Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competenţa cea din urma ia măsurile şi efectuează actele ce reclama urgenta.
    Instanţa ierarhic superioară comuna hotărăşte asupra conflictului de competenţa cu citarea părţilor.
    Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţa constata ca acea cauza este de competenţa altei instanţe decît cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţa superioară comuna trimite dosarul instanţei superioare comune.
    Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune data prin lege în competenţa altei instanţe.
    Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 42 alin. 2.

    Chestiuni prealabile

    Articolul 44

    Instanţa penală este competenţa sa judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe.
    Chestiunea prealabilă se judeca de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de proba privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.
    Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

    Dispoziţii care se aplică la urmărirea penală

    Articolul 45

    (1) Dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
    (1^1) Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în cazul în care scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale a fost dispusă de un procuror militar.
    (1^2) Declinarea de competenţa se dispune prin ordonanţa.
    (2) Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat.
    (3) În caz de sesizări simultane, precaderea se stabileşte în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.
    (4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat.
    (5) Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în condiţiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripţia instanţei competente sa judece cauza.
    (6) Conflictul de competenţa între doi sau mai mulţi procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveşte între doua sau mai multe organe de cercetare penală, competenţa se stabileşte de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală a acestor organe.
    -----------
    Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 45 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 2 INCOMPATIBILITATEA ŞI STRĂMUTAREA


    Secţiunea I Incompatibilitatea

    Rudenia între judecători

    Articolul 46

    Judecătorii care sunt soţi sau rude apropiate între ei nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.

    Judecător care s-a pronunţat anterior

    Articolul 47

    Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţa superioară, sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
    De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi data în acea cauza.

    Alte cauze de incompatibilitate

    Articolul 48

    Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva:
    a) a pus în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în judecata ori a pus concluzii în fond în calitate de procuror la instanţa de judecată sau a emis mandatul de arestare preventivă în cursul urmăririi penale;
    b) a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi;
    c) a fost expert sau martor;
    d) exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo ruda apropiată.
    ------------
    Litera a) a art. 48 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera a) a art. 48 a fost modificată prin articolul 1 punctul 3 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent şi a grefierului

    Articolul 49

    (1) Dispoziţiile art. 46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de şedinţa, când cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată.
    (2) Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 lit. b)-d) se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţa.
    (3) Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în prima instanţa nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac.
    (4) Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă sa procedeze la completarea sau refacerea acesteia, când completarea sau refacerea este dispusă de instanţa.
    -------------
    Denumirea marginala a art. 49 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de articolul 1 punctul 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Abţinerea

    Articolul 50

    Persoana incompatibilă este obligată sa declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului ierarhic superior, ca se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.
    Declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţa de existenta cazului de incompatibilitate.

    Recuzarea

    Articolul 51

    În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzata atât în cursul urmăririi penale cît şi în cursul judecaţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.
    Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării.

    Procedura de soluţionare în cursul judecaţii

    Articolul 52

    (1) Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţa secreta, fără participarea celui ce declara ca se abţine sau care este recuzat.
    (2) Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţa, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a carei recuzare se cere.
    (3) Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.
    (4) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsura actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.
    (5) Abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţa trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se afla fiecare judecător şi se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceasta, în cazul când găseşte intemeiata abţinerea sau recuzarea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţa egala în grad cu instanţa în faţa căreia s-a produs abţinerea sau recuzarea.
    (5^1) În cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv, când se recuza întreaga instanţa, instanţa ierarhic superioară competenţa să soluţioneze cererea de recuzare, înainte de a se pronunţa asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condiţiile prevăzute de lege.
    (6) Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.
    (7) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării, şi dosarul se înaintează de îndată instanţei de recurs. Recursul se judeca în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea părţilor.
    -----------
    Alin. (1) şi (5) ale art. 52 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (5^1) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (7) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (7) al art. 52 a fost modificat de LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 mai 2004.

    Procedura de soluţionare în cursul urmăririi penale

    Articolul 53

    (1) În cursul urmăririi penale, asupra abtinerii sau recuzării persoanei care efectuează cercetarea penală ori a procurorului se pronunţa procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior.
    (2) Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată sa o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale.
    (3) Procurorul este obligat să soluţioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanţa.
    (4) Cererea de recuzare care priveşte pe procuror se soluţionează în acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii de procurorul ierarhic superior.
    (5) Abţinerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplică în mod corespunzător.
    -----------
    Alin. (1) al art. 53 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Incompatibilitatea expertului şi interpretului

    Articolul 54

    Dispoziţiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător expertului şi interpretului.
    Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea de martor în aceeaşi cauza. Calitatea de martor are intiietate.
    Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeaşi cauza nu constituie un motiv de recuzare.


    Secţiunea II Strămutarea judecării cauzei penale

    Temeiul strămutării

    Articolul 55

    Curtea Suprema de Justiţie stramuta judecarea unei cauze de la instanţa competenţa la o alta instanţa egala în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, considera ca prin aceasta se asigura desfăşurarea normală a procesului.
    Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiţiei.

    Cererea şi efectele ei

    Articolul 56

    (1) Cererea de strămutare se adresează Curţii Supreme de Justiţie şi trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deţinute de partea care cere strămutarea.
    (2) În cerere se face menţiune dacă în cauza se găsesc arestaţi.
    (3) Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie la primirea cererii, sau de către Curtea Suprema de Justiţie după ce aceasta a fost investită.
    (4) Cererea facuta de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie suspenda de drept judecarea cauzei.
    ------------
    Alin. (4) al art. 56 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Procedura de informare

    Articolul 57

    Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei strămutare se cere, comunicindu-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.
    Când Curtea Suprema de Justiţie este instanţa ierarhic superioară, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei.
    În cazul introducerii unei noi cereri de strămutare cu privire la aceeaşi cauza, cererea de informaţii este facultativă.

    Înştiinţarea părţilor

    Articolul 58

    Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea părţilor despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea ca părţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii.
    În informaţiile trimise Curţii Supreme de Justiţie se face menţiune expresă despre efectuarea încunoştinţărilor, atasindu-se şi dovezile de comunicare a acestora.
    Când în cauza a carei strămutare se cere sunt arestaţi, preşedintele dispune desemnarea unui apărător din oficiu.

    Examinarea cererii

    Articolul 59

    Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţa secreta.
    Când părţile se înfăţişează, se asculta şi concluziile acestora.

    Soluţionarea cererii

    Articolul 60

    Curtea Suprema de Justiţie dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii.
    În cazul în care găseşte cererea intemeiata, dispune strămutarea judecării cauzei, hotarind totodată în ce măsura actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a stramutat cauza se menţin.
    Aceasta instanţa va fi instiintata de îndată despre admiterea cererii de strămutare.
    Dacă instanţa la care se afla cauza a carei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiintata prin efectul admiterii cererii de strămutare.

    Repetarea cererii

    Articolul 61

    Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Curţii Supreme de Justiţie la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta.


    Titlul III PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBA


    Capitolul 1 DISPOZIŢII GENERALE

    Lămurirea cauzei prin probe

    Articolul 62

    În vederea aflarii adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

    Probele şi aprecierea lor

    Articolul 63

    (1) Constituie proba orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistentei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a savirsit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
    (2) Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflarii adevărului.
    ------------
    Alin. (2) al art. 63 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Mijloacele de proba

    Articolul 64

    (1) Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.
    (2) Mijloacele de proba obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
    ------------
    Alin. (2) al art. 64 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Sarcina administrării probelor

    Articolul 65

    Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.
    La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo proba sau deţine vreun mijloc de proba este obligată să le aducă la cunoştinţa sau să le înfăţişeze.

    Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor

    Articolul 66

    (1) Invinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovatie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovatia.
    (2) În cazul când exista probe de vinovăţie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
    ------------
    Denumirea marginala şi alin. (1) ale art. 66 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Concludenta şi utilitatea probei

    Articolul 67

    În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor.
    Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludenta şi utila.
    Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.

    Interzicerea mijloacelor de constringere

    Articolul 68

    Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constringere, precum şi promisiuni sau indemnuri, în scopul de a se obţine probe.
    De asemenea, este oprit a determina o persoană sa savirseasca sau sa continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.


    Capitolul 2 MIJLOACELE DE PROBA


    Secţiunea I Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

    Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

    Articolul 69

    Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

    Întrebări şi lămuriri prealabile

    Articolul 70

    (1) Invinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.
    (2) Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţa fapta care formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia ca ceea ce declara poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă invinuitul sau inculpatul da o declaraţie, i se pune în vedere sa declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.
    (3) Dacă invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere sa dea o declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.
    ------------
    Alin. (2) şi (3) ale art. 70 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Modul de ascultare

    Articolul 71

    Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.
    În cursul urmăririi penale, dacă sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, fiecare este ascultat fără să fie de faţa ceilalţi.
    Invinuitul sau inculpatul este mai întâi lăsat sa declare tot ce ştie în cauza.
    Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza.
    Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amanuntelor greu de reţinut.

    Întrebări cu privire la fapta

    Articolul 72

    După ce invinuitul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce. De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le propună.

    Consemnarea declaraţiilor

    Articolul 73

    (1) Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris. În fiecare declaraţie se vor consemna, totodată, ora începerii şi ora încheierii ascultării învinuitului sau inculpatului. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se da sa o citească. Când este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagina şi la sfârşit.
    (2) Când invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă.
    (3) Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.
    (4) Dacă invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de făcut completări, rectificari sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate în prezentul articol.
    ------------
    Alin. (1) al art. 73 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Ascultarea învinuitului sau inculpatului la locul unde se afla

    Articolul 74

    Ori de câte ori invinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată procedează la ascultarea acestuia la locul unde se afla, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
    ------------
    Art. 74 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea II Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

    Declaraţiile celorlalte părţi din proces

    Articolul 75

    Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

    Explicaţii prealabile

    Articolul 76

    (1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi persoana civilmente responsabilă.
    (2) Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere ca poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o paguba materială sau o dăuna morala, ca se poate constitui parte civilă. De asemenea, i se atrage atenţia ca declaraţia de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în faţa primei instanţe de judecată, până la citirea actului de sesizare.
    ------------
    Alin. (2) al art. 76 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Modul de ascultare

    Articolul 77

    Ascultarea părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.


    Secţiunea III Declaraţiile martorilor

    Martorul

    Articolul 78

    Persoana care are cunoştinţa despre vreo fapta sau despre vreo împrejurare de natura sa servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultata în calitate de martor.

    Ascultarea persoanei obligate a păstra secretul profesional

    Articolul 79

    Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţa în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a unităţii faţă de care este obligată a păstra secretul.
    Calitatea de martor are intiietate faţă de calitatea de apărător, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreuneia dintre părţi.

    Ascultarea soţului şi a rudelor apropiate

    Articolul 80

    Soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.
    Organele judiciare vor aduce aceasta la cunoştinţa persoanelor arătate în alineatul precedent, de îndată ce au fost îndeplinite dispoziţiile alin. 3 din art. 84.

    Martor minor

    Articolul 81

    Minorul poate fi ascultat ca martor. Până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenta unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.

    Persoana vătămată

    Articolul 82

    Persoana vătămată poate fi ascultata ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participa în proces ca parte vătămată.

    Obligaţia de prezentare

    Articolul 83

    Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora arătate în citaţie şi are datoria sa declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei.

    Întrebări prealabile

    Articolul 84

    Martorul este întrebat mai întâi despre nume, prenume, etate, adresa şi ocupaţie.
    În caz de indoiala asupra identităţii martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de proba.
    Martorul va fi apoi întrebat dacă este soţ sau ruda a vreuneia dintre părţi şi în ce raporturi se afla cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo paguba de pe urma infracţiunii.

    Jurămîntul martorului

    Articolul 85

    Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurămînt: "Jur ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu!".
    În timpul depunerii jurământului martorul tine mina pe cruce sau pe biblie.
    Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinţei religioase a martorului.
    Martorului de alta religie decît cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurămînt: "Jur pe onoare şi constiinta ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
    Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun jurămîntul vor rosti în faţa instanţei următoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
    Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.
    După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
    Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
    Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurămînt; i se atrage însă atenţia sa spună adevărul.

    Modul şi limitele ascultării martorului

    Articolul 86

    Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arata care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerindu-i-se sa declare tot ce ştie cu privire la acestea.
    După ce martorul a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi împrejurările care trebuie constatate în cauza, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţa despre cele declarate.
    Dispoziţiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea martorului.

    Protecţia datelor de identificare a martorului

    Articolul 86^1

    Dacă exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţa ar fi periclitata viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate incuviinta sa nu declare aceste date, atribuindu-i-se o alta identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.
    Aceasta măsura poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecaţii de instanţa, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.
    Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maxima siguranţa. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.
    Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de stricta confidenţialitate.
    În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţa sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat ca a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.
    Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o alta identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecaţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 86^2 alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.
    Pot fi audiati ca martori cărora li s-a atribuit o alta identitate şi investigatorii sub acoperire.
    Dispoziţiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică şi experţilor.
    ------------
    Art. 86^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Modalităţi speciale de ascultare a martorul

    Articolul 86^2

    În situaţiile prevăzute în art. 86^1, dacă exista mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, instanţa poate admite ca să fie martorului ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se afla organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.
    Luarea declaraţiei martorului, în condiţiile arătate în alin. 1, se face în prezenta procurorului.
    Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât sa nu poată fi recunoscut.
    Declaraţia martorului ascultat, în condiţiile arătate în alin. 1 şi 2, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se reda integral în forma scrisă.
    În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se reda cu exactitate declaraţia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maxima siguranţa.
    În cursul judecaţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţa, în condiţiile prevăzute în alin. 5.
    Casetele video şi audio pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilate cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia s-a făcut declaraţia, se păstrează în condiţiile prevăzute în alin. 5. Casetele video şi audio înregistrate în cursul urmăririi penale vor fi înaintate la terminarea urmăririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei, şi vor fi păstrate în aceleaşi condiţii.
    Dispoziţiile art. 78, 85 şi ale art. 86 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător.
    -----------
    Art. 86^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Verificări privind mijloacele de ascultare a martorilor

    Articolul 86^3

    Instanţa de judecată poate admite, la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice privind mijloacele prin care au fost audiati martorii, în condiţiile prevăzute în art. 86^2.
    -----------
    Art. 86^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Audierea martorilor sub 16 ani în anumite cauze

    Articolul 86^4

    În cauzele privind infracţiunile de violenta între membrii aceleiaşi familii, instanţa poate dispune ca martorul sub 16 ani sa nu fie audiat în şedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video, în condiţiile art. 86^2 alin. 2, 4, 5 şi 7.
    -----------
    Art. 86^4 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Protejarea deplasarilor martorului

    Articolul 86^5

    Procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori, după caz, instanţa de judecată poate dispune ca organele poliţiei sa supravegheze domiciliul sau reşedinţa martorului ori să-i asigure o reşedinţa temporară supravegheată, precum şi sa-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la reşedinţa.
    Măsurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanţa, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.
    ------------
    Art. 86^5 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea IV Confruntarea

    Obiectul confruntarii

    Articolul 87

    Când se constată că exista contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauza, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.

    Procedura confruntarii

    Articolul 88

    Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinta cărora declaraţiile date anterior se contrazic.
    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate incuviinta ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări.
    Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal.


    Secţiunea V Înscrisurile

    Mijloacele de proba scrise

    Articolul 89

    Înscrisurile pot servi ca mijloace de proba, dacă în conţinutul lor se arata fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevărului.


    Articolul 89^1

    Formularele în care urmează să se consemneze orice declaraţie, în faza de urmărire penală, vor fi în prealabil înregistrate şi inseriate, ca formulare cu regim special, iar după completare vor fi introduse în dosarul cauzei.
    -----------
    Art. 89^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Procesul-verbal ca mijloc de proba

    Articolul 90

    Procesele-verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată sunt mijloace de proba.
    De asemenea, sunt mijloace de proba procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

    Cuprinsul şi forma procesului-verbal

    Articolul 91

    Procesul-verbal trebuie să cuprindă:
    a) data şi locul unde este încheiat;
    b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
    c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când exista;
    d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
    e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
    f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
    Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina şi la sfârşit de cel care îl încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. c) şi e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza să semneze, se face menţiune despre aceasta.


    Secţiunea V^1 Interceptarile şi înregistrările audio sau video

    ------------
    Secţiunea 5^1 a capitolul 2 al titlului 3 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor

    Articolul 91^1

    Interceptarile şi înregistrările pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizaţia se da de către preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în prima instanţa, în camera de consiliu. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.
    Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ori al unor alte infracţiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai căror făptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace ori în cazul infracţiunilor care se savarsesc prin mijloace de comunicare telefonica sau prin alte mijloace de telecomunicaţii.
    Autorizarea se da pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile.
    Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata maxima a înregistrărilor autorizate este de 4 luni.
    Măsurile dispuse de instanţa vor fi ridicate înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.
    Înregistrările prevăzute în alin. 1 pot fi făcute şi la cererea motivată a persoanei vătămate privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea instanţei de judecată.
    Autorizarea interceptarii şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifica măsura; motivele pentru care măsura este indispensabila aflarii adevărului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.
    -------------
    Art. 91^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea

    Articolul 91^2

    Procurorul procedează personal la interceptarile şi înregistrările prevăzute în art. 91 1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate sa dea concurs tehnic la interceptari şi înregistrări sunt obligate sa păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsita potrivit Codului penal.
    În caz de urgenta, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art. 91^1 alin. 1 ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţa motivată, interceptarea şi înregistrarea pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor sau comunicărilor, comunicând aceasta instanţei imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore.
    Instanţa trebuie să se pronunţe în cel mult 24 de ore asupra ordonanţei procurorului şi, dacă o confirma şi este necesar, va dispune autorizarea pe mai departe a interceptarii şi înregistrării, în condiţiile art. 91^1 alin. 1-3. Dacă instanţa nu confirma ordonanţa procurorului, ea trebuie să dispună încetarea, de îndată, a interceptarilor şi înregistrărilor şi distrugerea celor efectuate.
    Instanţa dispune, până la terminarea urmăririi penale, aducerea la cunoştinţa, în scris, persoanelor ale căror convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea.
    -------------
    Art. 91^2 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Certificarea înregistrărilor

    Articolul 91^3

    Despre efectuarea interceptarilor şi înregistrărilor menţionate în art. 91^1 şi 91^2, procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal în care se menţionează autorizaţia data de instanţa pentru efectuarea acestora, numărul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri în parte şi numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip de suport pe care se face imprimarea.
    Convorbirile înregistrate sunt redate integral în forma scrisă şi se ataşează la procesulverbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de cercetare penală, verificat şi contrasemnat de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauza. În cazul în care procurorul procedează la interceptari şi înregistrări, certificarea pentru autenticitate se face de către acesta, iar verificarea şi contrasemnarea, de către procurorul ierarhic superior. Corespondentele în alta limba decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret. La procesul-verbal se ataşează banda magnetica sau orice alt tip de suport, care conţine înregistrarea convorbirii, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.
    Banda magnetica sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia şi procesul-verbal se înaintează instanţei care, după ce asculta procurorul şi părţile, hotărăşte care dintre informaţiile culese prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei, încheind un proces-verbal în acest sens. Convorbirile sau comunicările care conţin secrete de stat sau profesionale nu se menţionează în procesul-verbal. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art. 97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
    Banda magnetica sau orice alt tip de suport, însoţită de transcrierea integrală şi copii de pe procesele-verbale, se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat.
    Instanţa poate aproba, la cererea motivată a inculpatului, a părţii civile sau a avocatului acestora, consultarea părţilor din înregistrare şi din transcrierea integrală, depuse la grefa, care nu sunt consemnate în procesul-verbal.
    Instanţa dispune prin încheiere distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de proba în cauza. Celelalte înregistrări vor fi păstrate până la arhivarea dosarului.
    Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi justiţiabil nu poate fi folosită ca mijloc de proba.
    ------------
    Art. 91^3 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Alte înregistrări

    Articolul 91^4

    Condiţiile şi modalităţile de efectuare a interceptarilor şi înregistrărilor prevăzute în art. 91^1 -91^3 sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazul înregistrării de convorbiri efectuate prin alte mijloace de telecomunicaţie, autorizate în condiţiile legii.
    ------------
    Art. 91^4 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Înregistrările de imagini

    Articolul 91^5

    Dispoziţiile art. 91^1 şi 91^2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 91^3, cu excepţia redarii în forma scrisă, după caz.
    ------------
    Art. 91^5 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Verificarea mijloacelor de proba

    Articolul 91^6

    Mijloacele de proba prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.
    Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, prezentate de părţi, pot servi ca mijloace de proba, dacă nu sunt interzise de lege.
    ------------
    Art. 91^6 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea VI Martorii asistenţi

    Prezenta martorilor asistenţi

    Articolul 92

    Când legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezenta unor martori asistenţi, numărul acestora trebuie să fie de cel puţin doi.
    Nu pot fi martori asistenţi minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauza şi cei ce fac parte din aceeaşi unitate cu organul care efectuează actul procedural.

    Stabilirea identităţii martorilor asistenţi

    Articolul 93

    Organul care procedează la efectuarea unui act procedural în prezenta martorilor asistenţi este obligat să constate şi sa consemneze în procesul-verbal pe care îl încheie date privind identitatea martorilor asistenţi, menţionînd şi observaţiile pe care aceştia au fost invitaţi să le facă cu privire la cele constatate şi la desfăşurarea operaţiilor la care asista.


    Secţiunea VII Mijloacele materiale de proba

    Obiectele ca mijloc de proba

    Articolul 94

    Obiectele care conţin sau poarta o urma a faptei săvârşite, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, sunt mijloace materiale de proba.

    Corpuri delicte

    Articolul 95

    Sunt de asemenea mijloace materiale de proba obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produsul infracţiunii.


    Secţiunea VIII Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Efectuarea perchezitiilor

    Ridicarea de obiecte şi înscrisuri

    Articolul 96

    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia sa ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba în procesul penal.

    Predarea obiectelor şi înscrisurilor

    Articolul 97

    (1) Orice persoană fizica sau persoana juridică, în posesia căreia se afla un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de proba, este obligată sa-l prezinte şi sa-l predea, sub luare de dovada, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
    (2) Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază ca şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
    (3) Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.
    ------------
    Alin. (1) şi (3) ale art. 97 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Reţinerea şi predarea corespondentei şi a obiectelor

    Articolul 98

    (1) Instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecaţii, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport sa retina şi sa predea scrisorile, telegramele şi oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.
    (1^1) Măsura prevăzută în alin. 1 se dispune dacă sunt întrunite condiţiile arătate în art. 91^1 alin. 1 şi potrivit procedurii acolo prevăzute.
    (1^2) Reţinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondente ori obiecte la care se referă alin. 1 pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente şi temeinic justificate şi de procuror, care este obligat sa informeze de îndată despre această instanţă.
    (2) Corespondenta şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.
    -----------
    Alin. (1) al art. 98 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 98 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri

    Articolul 99

    Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silită.
    În cursul judecaţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală.

    Percheziţia

    Articolul 100

    Când persoana căreia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduieşte existenta sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.
    Percheziţia poate fi domiciliara sau corporală.
    Percheziţia domiciliara poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecaţii.
    Percheziţia domiciliara se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.
    Percheziţia corporală poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.
    Percheziţia domiciliara nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.
    ------------
    Art. 100 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 100 a fost modificat prin articolul 1 punctul 5 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Percheziţia domiciliara în cursul urmăririi penale

    Articolul 101

    Percheziţia dispusă în cursul urmăririi penale, potrivit art. 100, se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucrători operativi.
    ------------
    Art. 101 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Percheziţia domiciliara în cursul judecaţii

    Articolul 102

    Instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetări locale.
    În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o perchezitie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.

    Timpul de efectuare a percheziţiei

    Articolul 103

    Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliara se pot face între orele 6,00-20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Percheziţia începută între orele 6,00-20,00 poate continua şi în timpul nopţii.
    ------------
    Art. 103 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Procedura percheziţiei

    Articolul 104

    (1) Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia data de judecător.
    (2) Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se fac în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.
    (3) Aceste operaţiuni se efectuează de organul judiciar în prezenta unor martori asistenţi.
    (4) Când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestata, va fi adusă la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.
    ------------
    Alin. (1) şi (3) ale art. 104 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (1) al art. 104 a fost modificat prin articolul 1 punctul 6 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003..

    Efectuarea percheziţiei domiciliare

    Articolul 105

    Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul sa deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile cautate, dacă cel în măsura să le deschidă refuza aceasta.
    Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită; obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridica totdeauna.
    Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, sa nu devină publice.

    Efectuarea percheziţiei corporale

    Articolul 106

    Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnată de acest organ.
    Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea perchezitionata.

    Identificarea şi păstrarea obiectelor

    Articolul 107

    Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asista, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se eticheteaza şi se sigileaza.
    Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se impacheteaza sau se inchid, pe cît posibil laolalta, după care se aplică sigilii.
    Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza şi se lasă în păstrare fie celui la care se afla, fie unui custode.
    Probele pentru analiza se iau cel puţin în dublu şi se sigileaza. Una din probe se lasă celui de la care se ridica, iar lipsa acestuia, uneia din persoanele arătate în art. 108 alin. final.

    Procesul-verbal de perchezitie şi de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor

    Articolul 108

    Despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se întocmeşte proces-verbal.
    Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute în art. 91, şi următoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute.
    În procesul-verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost ridicate, precum şi de acelea care au fost lăsate în păstrare.
    Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui.

    Măsuri privind obiectele ridicate

    Articolul 109

    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de proba să fie, după caz, ataşate la dosar sau păstrate în alt mod.
    Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sunt ataşate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar.
    Până la soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de proba se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul.
    Obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin. Obiectele supuse confiscării nu se restituie.
    Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţin, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin aceasta restituire s-ar putea stinjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele, ca este obligată să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.

    Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate

    Articolul 110

    Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă sunt dintre acelea arătate în art. 165 alin. 2 şi dacă nu este cazul a fi restituite, se conserva sau se valorifica potrivit dispoziţiilor acelui articol.

    Dispoziţii speciale privind unităţile publice şi alte persoane juridice

    Articolul 111

    Dispoziţiile din prezenta secţiune se aplică în mod corespunzător şi atunci când actele procedurale se efectuează la o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau la o altă persoană juridică, dispoziţii care se completează după cum urmează:
    a) organul judiciar se legitimează şi, după caz, înfăţişează reprezentantului unităţii publice sau al altei persoane juridice autorizaţia data;
    b) ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia se efectuează în prezenta reprezentantului unităţii;
    c) atunci când este obligatorie prezenta martorilor asistenţi, aceştia pot face parte din personalul unităţii;
    d) copie de pe procesul-verbal se lasă reprezentantului unităţii.
    -------------
    Denumirea marginala, partea introductivă şi litera a) ale art. 111 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea IX Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală

    Folosirea unor specialişti

    Articolul 112

    Când exista pericol de dispariţie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgenta a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.
    Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regula, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.

    Obiectul şi materialul constatării tehnico-ştiinţifice

    Articolul 113

    Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.
    Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control.
    Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte ca materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală, în vederea completării lor.

    Constatarea medico-legală

    Articolul 114

    În caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaşte ori este suspecta, sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze aceasta constatare.
    Exhumarea în vederea constatării cauzelor morţii se face numai cu încuviinţarea procurorului.

    Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală

    Articolul 115

    Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport.
    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă apreciază ca raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.
    Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.


    Secţiunea X Expertizele

    Ordonarea efectuării expertizei

    Articolul 116

    Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflarii adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

    Expertiza obligatorie

    Articolul 117

    Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are indoiala asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
    Expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanţei de judecată dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta măsura este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.
    De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.

    Procedura expertizei

    Articolul 118

    Expertiza se efectuează potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Dispoziţiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.
    Expertul este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, cu excepţia expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.
    Fiecare dintre părţi are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.

    Experţi oficiali

    Articolul 119

    Dacă exista experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o altă persoană, decît dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.
    Când expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată se adresează acestora pentru efectuarea expertizei.
    Când serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau să-şi dea părerea şi specialişti de la alte instituţii, poate folosi asistenţa sau avizul acestora.

    Lămuriri date expertului şi părţilor

    Articolul 120

    (1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţa.
    (2) La termenul fixat se aduce la cunoştinţa părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere ca au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi ca pot cere modificarea sau completarea lor.
    (3) Părţile mai sunt încunoştinţate ca au dreptul sa ceara numirea şi a cîte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.
    (4) După examinarea obiectiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, incunostintindu -l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează sa participe părţile.
    (5) Abrogat.
    ------------
    Alin. (5) al art. 120 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Drepturile expertului

    Articolul 121

    Expertul are dreptul sa ia cunoştinţa de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmărire.
    Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.
    Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.

    Raportul de expertiza

    Articolul 122

    După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris.
    Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiza. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexa.
    Raportul de expertiza se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei.

    Conţinutul raportului

    Articolul 123

    Raportul de expertiza cuprinde:
    a) partea introductivă, în care se arata organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma sa răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
    b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de expert;
    c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei.

    Suplimentul de expertiza

    Articolul 124

    Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de către acelaşi expert, fie de către altul.
    De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiza. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.
    Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

    Efectuarea unei noi expertize

    Articolul 125

    Dacă organul de urmărirea penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exercitarea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.

    Lămuriri cerute la institutul de emisiune

    Articolul 126

    În cazurile privitoare la infracţiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate cere lămuriri institutului de emisiune.

    Prezentarea scriptelor de comparatie

    Articolul 127

    În cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate ordonă să fie prezentate scripte de comparatie.
    Dacă scriptele se găsesc în depozite publice, autorităţile în drept sunt obligate a le elibera.
    Dacă scriptele se găsesc la un particular care nu este soţ sau ruda apropiată cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte.
    Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmărire penală sau de preşedintele completului de judecată şi semnate de acela care le prezintă.
    Organul de urmărire penală ori instanţa de judecată poate dispune ca invinuitul sau inculpatul să prezinte o piesa scrisă cu mina sa, ori sa scrie după dictarea ce i s-ar face.
    Dacă invinuitul sau inculpatul refuza, se face menţiune în procesul-verbal.


    Secţiunea XI Folosirea interpreţilor

    Cazurile şi procedura de folosire a interpreţilor

    Articolul 128

    (1) Când una dintre părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultata nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigura în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.
    (2) Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul când unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanţa sunt redactate într-o alta limba decît cea română.
    (3) Dispoziţiile art. 83, 84 şi 85 se aplică în mod corespunzător şi interpretului.
    ------------
    Alin. (1) al art. 128 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea XII Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea

    Cercetarea la faţa locului

    Articolul 129

    Cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de proba şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită.
    Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenta martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa locului se face în prezenta părţilor, atunci când este necesar. Neprezentarea părţilor încunoştinţate nu împiedica efectuarea cercetării.
    Când invinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penală îi pune în vedere ca are dreptul să fie reprezentat şi îi asigura, la cerere, reprezentarea.
    Instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenta procurorului, când participarea acestuia la judecata este obligatorie.
    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa plece înainte de terminarea cercetării.

    Reconstituirea

    Articolul 130

    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor data, poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta.
    Reconstituirea se face în prezenta învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

    Procesul-verbal de cercetare la faţa locului

    Articolul 131

    Despre efectuarea cercetării la faţa locului se încheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă, în afară menţiunilor arătate în art. 91, descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de proba, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cît posibil cu dimensiunile respective.
    În caz de reconstituire a modului în care a fost săvârşită fapta, se consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.
    În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul-verbal.


    Secţiunea XIII Comisia rogatorie şi delegarea

    Condiţii pentru dispunerea comisiei rogatorii

    Articolul 132

    Când un organ de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea sa asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanţe, care are posibilitatea să le efectueze.
    Punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
    Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad.

    Conţinutul comisiei rogatorii

    Articolul 133

    Rezoluţia sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultata o persoană, se vor arata şi întrebările ce trebuie să i se pună.
    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.

    Drepturile părţilor în cazul comisiei rogatorii

    Articolul 134

    Când comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula în faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua comisia rogatorie.
    Totodată, oricare dintre părţi poate cere să fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.
    Când inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.

    Delegarea

    Articolul 135

    Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile arătate în art. 132, efectuarea unui act de procedura şi prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instanţe de judecată ierarhic inferioare.
    Dispoziţiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător şi în caz de delegare.


    Titlul IV MĂSURILE PREVENTIVE ŞI ALTE MĂSURI PROCESUALE


    Capitolul 1 MĂSURILE PREVENTIVE


    Secţiunea I Dispoziţii generale

    Scopul şi categoriile măsurilor preventive

    Articolul 136

    (1) În cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive:
    a) reţinerea;
    b) obligarea de a nu părăsi localitatea;
    c) obligarea de a nu părăsi ţara;
    d) arestarea preventivă.
    (2) Scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
    (3) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. a) poate fi luată de organul de cercetare penală sau de procuror.
    (4) Măsurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c) se pot lua de procuror, în cursul urmăririi penale, sau de instanţa de judecată, în cursul judecaţii.
    (5) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. d) poate fi luată de judecător.
    (6) Măsura arestării preventive nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii.
    (7) Liberarea provizorie se dispune de instanţa de judecată.
    (8) Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
    ------------
    Art. 136 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (5) al art. 136 a fost modificat de articolul 1 punctul 7 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Cuprinsul actului prin care se ia măsura preventivă

    Articolul 137

    Actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită şi temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive.

    Aducerea la cunoştinţa a motivelor luării măsurilor preventive şi a invinuirii

    Articolul 137^1

    (1) Persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndată, la cunoştinţa, motivele reţinerii sau ale arestării. Învinuirea se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în prezenta unui avocat.
    (2) Când se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, judecătorul încunoştinţează despre măsura luată, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemnează invinuitul sau inculpatul, consemnându-se aceasta într-un proces-verbal.
    (3) Cel reţinut poate să ceara să fie încunoştinţat despre măsura luată un membru de familie sau una dintre persoanele arătate în alin. 2. Atât cererea celui reţinut, cat şi încunoştinţarea se consemnează într-un proces-verbal. În mod excepţional, dacă organul de cercetare penală apreciază ca acest lucru ar afecta urmărirea penală, îl informează pe procuror, care va decide cu privire la înştiinţarea solicitată de reţinut.
    ------------
    Alin. (2) al art. 137^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3) al art. 137^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2) al art. 137^1 a fost modificat de articolul 1 punctul 8 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive

    Articolul 138

    Dacă organul de cercetare penală considera ca este cazul să se ia una dintre măsurile prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b)-d), înaintează în acest sens un referat motivat procurorului.
    În cazul măsurilor prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b) şi c), procurorul este obligat să se pronunţe în termen de 24 de ore.
    În cazul măsurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. d), procurorul, dacă apreciază ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procedează, după caz, potrivit art. 146 sau 149^1.
    ------------
    Art. 138 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive

    Articolul 139

    (1) Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu alta măsura preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
    (2) Când nu mai exista vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
    (3) În cazul în care măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de instanţa sau de procuror, organul de cercetare penală are obligaţia sa-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii preventive.
    (3^1) Când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de procuror sau de instanţa, procurorul, dacă apreciază ca informaţiile primite de la organul de cercetare penală justifica înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanţa.
    (3^2) Procurorul este obligat sa sesizeze şi din oficiu instanţa, pentru înlocuirea sau revocarea măsurii preventive luate de către aceasta, când constata el însuşi că nu mai exista temeiul care a justificat luarea măsurii.
    (3^3) Măsura preventivă se revoca din oficiu şi când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, dispunandu-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă nu este arestat în alta cauza.
    (3^4) De asemenea, dacă instanţa constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca cel arestat preventiv suferă de o boala care nu poate fi tratata în reţeaua medicală a Direcţiei Generale a Penitenciarelor, dispune, la cerere sau din oficiu, revocarea măsurii arestării preventive.
    (3^5) Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b) şi c).
    (4) Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmează să-şi decline competenţa.
    ------------
    Alin. (3) al art. 139 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3^1)-(3^5) ale art. 139 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3^4) al art. 139 a fost modificat de articolul 1 punctul 9 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Încetarea de drept a măsurilor preventive

    Articolul 140

    Măsurile preventive încetează de drept:
    a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare;
    b) în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmarii penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare.
    Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în prima instanţa, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul invinurii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
    În cazurile arătate în alin. 1 şi 2, instanţa de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori procurorul în cazul reţinerii, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligaţia sa dispună punerea de îndată în libertate a celui reţinut sau arestat, trimiţând administraţiei locului de deţinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanţa ori un extras cuprinzând următoarele menţiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi data ordonanţei, ale încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum şi temeiul legal al liberării.
    ------------
    Alin. (2) şi (3) ale art. 140 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin.(3) al art. 140 a fost modificat de articolul 1 punctul 10 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penală sau a procurorului privind măsura reţinerii

    Articolul 140^1

    Împotriva ordonanţei organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura preventivă a reţinerii se poate face plângere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penală, iar împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat această măsură se poate face plângere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, în condiţiile art. 278 alin. 1 şi 2.
    Procurorul se pronunţa prin ordonanţa înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii reţinerii.
    Când considera ca măsura reţinerii este ilegala sau nu este justificată, procurorul dispune revocarea ei.
    ------------
    Art. 140^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b) şi c)

    Articolul 140^2

    Împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, invinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în prima instanţa.
    Plângerea se va soluţiona în camera de consiliu.
    Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedica judecarea plângerii.
    Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.
    Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluţionează în termen de 3 zile.
    Instanţa se pronunţa în aceeaşi zi, prin încheiere.
    Când considera ca măsura preventivă este ilegala sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei.
    Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanţei procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.
    Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii.
    ------------
    Art. 140^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţa în cursul urmăririi penale privind arestarea preventivă

    Articolul 140^3

    Împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, invinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
    Abrogat.
    Invinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei şi va fi ascultat în prezenta aparatorului sau. În cazul în care acesta se afla internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri în care deplasarea sa nu este posibila, recursul va fi examinat în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, căruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
    Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.
    Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul arestării învinuitului, şi în 3 zile, în cazul arestării inculpatului.
    Instanţa se pronunţa în aceeaşi zi, prin încheiere.
    Când considera ca măsura preventivă este ilegala sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.
    Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.
    Dosarul se restituie instanţei a carei încheiere a fost atacată în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
    ------------
    Art. 140^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alineatul (1) al art. 140^3 a fost introdus de de articolul 1 punctul 11 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
    Alineatul (2) al art. 140^3 a fost abrogat de articolul 1 punctul 12 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
    Alineatul (8) al art. 140^3 a fost introdus de de articolul 1 punctul 13 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţa în cursul judecaţii privind măsurile preventive

    Articolul 141

    Încheierea data în prima instanţa şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constata încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
    Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
    Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestării preventive nu este suspensiv de executare.
    ------------
    Art. 141 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Ţinerea separată a unor categorii de infractori

    Articolul 142

    În timpul reţinerii şi arestării, minorii se ţin separat de majori, iar femeile separat de bărbaţi.


    Secţiunea II Reţinerea

    Condiţiile reţinerii

    Articolul 143

    (1) Măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de invinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice ca a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Organul de cercetare penală este obligat sa-l încunoştinţeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii.
    (1^1) Organul de cercetare penală va aduce la cunoştinţa învinuitului ca are dreptul să-şi angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoştinţa ca are dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se atenţia ca ceea ce declara poate fi folosit şi împotriva sa.
    (1^2) Măsura reţinerii poate fi luată şi de procuror, în condiţiile alin. 1 şi 1^1, caz în care este încunoştinţat conducătorul parchetului din care face parte.
    (2) Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvârşită.
    (3) Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauza rezultă presupunerea ca persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a savirsit fapta.
    -------------
    Alin. (1) al art. 143 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 143 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Durata reţinerii

    Articolul 144

    (1) Măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata măsurii reţinerii se deduce timpul cat persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
    (2) În ordonanţa prin care s-a dispus reţinerea trebuie să se menţioneze ziua şi ora la care reţinerea a început, iar în ordonanţa de punere în libertate, ziua şi ora la care reţinerea a încetat.
    (3) Când organul de cercetare penală considera ca este necesar a se lua măsura arestării preventive, înaintează procurorului, în primele 10 ore de la reţinerea învinuitului, o dată cu încunoştinţarea la care se referă art. 143 alin. 1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciază ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive, procedează, înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1, potrivit art. 146.
    (4) Când măsura reţinerii este luată de procuror, dacă acesta considera ca este necesar a se lua măsura arestării preventive, procedează, în termen de 10 ore de la luarea măsurii reţinerii, potrivit art. 146.
    -------------
    Alin. (1) şi (3) ale art. 144 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (4) al art. 144 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea III Obligarea de a nu părăsi localitatea

    Conţinutul măsurii

    Articolul 145

    (1) Măsura obligării de a nu părăsi localitatea consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului de procuror, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecaţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. 1.
    (2)În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 159 alin. 7-9 se aplică în mod corespunzător. Durata maxima a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.
    (2^1) Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii instanţei, rămasă definitivă, se comunică învinuitului sau inculpatului, respectiv secţiei de poliţie în a carei circumscripţie locuieşte invinuitul sau inculpatul.
    (3) În caz de încălcare a măsurii aplicate se poate lua împotriva învinuitului sau inculpatului una din celelalte măsuri preventive, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acelor măsuri.
    -------------
    Alin. (1) şi (2) ale art. 145 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2^1) al art. 145 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2) al art. 145 a fost modificat de articolul 1 punctul 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.


    Secţiunea III^1 Obligarea de a nu părăsi ţara

    -------------
    Secţiunea 3^1 a cap.1 al titlului 4 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Obligarea de a nu părăsi ţara

    Articolul 145^1

    Măsura obligării de a nu părăsi ţara consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului, de procuror, în cursul urmăririi penale, sau de instanţa de judecată în cursul judecaţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură.
    Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
    Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii instanţei, rămasă definitivă, se comunică, după caz, învinuitului sau inculpatului şi secţiei de poliţie în a carei circumscripţie locuieşte acesta, organelor competente sa elibereze pasaportul, precum şi organelor de frontieră. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, după caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata măsurii.
    -------------
    Art. 145^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea IV Arestarea preventivă

    & 1. Arestarea învinuitului
    Arestarea învinuitului în cursul urmăririi penale


    Articolul 146

    Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi exista probe din care rezultă vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când considera ca în interesul urmăririi penale este necesară arestarea învinuitului, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, prezintă dosarul cauzei, cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului, preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat de acesta.
    Dosarul se prezintă preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau al instanţei corespunzătoare în a carei circumscripţie se afla locul de detenţie ori judecătorului delegat de preşedintele instanţei.
    La prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere, în cazul în care invinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu, cat şi procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în faţa judecătorului a învinuitului reţinut.
    Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
    Invinuitul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
    Dispoziţiile art. 149^1 alin. 6 şi ale art. 150 se aplică în mod corespunzător.
    Participarea procurorului este obligatorie.
    După ascultarea învinuitului, judecătorul, de îndată, admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.
    Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune, prin încheiere, arestarea preventivă a învinuitului, arătând în concret temeiurile care justifica luarea măsurii arestării preventive şi fixând durata acesteia, care nu poate depăşi 10 zile.
    Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenta, mandatul de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art. 151 alin. 3 lit. a)-c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a acestuia.
    Dispoziţiile art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
    Împotriva încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
    -------------
    Art. 146 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 146 a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Arestarea învinuitului la instanţa de judecată

    Articolul 147

    Instanţa de judecată, în situaţiile arătate în partea specială, titlul II, poate dispune arestarea învinuitului în cazurile şi condiţiile prevăzute în art. 146. Când s-a dispus arestarea, preşedintele completului de judecată emite mandatul de arestare a învinuitului. Invinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu mandatul de arestare.

    & 2. Arestarea inculpatului
    Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului

    Articolul 148

    (1) Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi numai în vreunul din următoarele cazuri:
    a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;
    b) infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an;
    c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori a făcut pregatiri pentru asemenea acte, precum şi dacă în cursul judecaţii sunt date ca inculpatul urmăreşte să se sustragă de la executarea pedepsei;
    d) sunt date suficiente ca inculpatul a încercat sa zadarniceasca aflarea adevărului, prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;
    e) inculpatul a comis din nou o infracţiune ori din datele existente rezultă necesitatea împiedicării săvârşirii unei alte infracţiuni;
    f) inculpatul este recidivist;
    g) abrogată;
    h) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţa alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi exista probe certe ca lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică;
    i) exista date sau indicii suficiente care justifica temerea ca inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau ca va incerca o înţelegere frauduloasă cu aceasta.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. c)-f) şi i), măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiune pe viaţa sau închisoare mai mare de 2 ani.
    -------------
    Literele b) şi e) ale alin. (1) al art. 148 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera g) a alin. (1) al art. 148 a fost abrogată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera h) a alin. (1) al art. 148 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera i) a alin. (1) al art. 148 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2) al art. 148 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Durata arestării inculpatului

    Articolul 149

    (1) Durata arestării inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusă în lipsa acestuia, termenul curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare.
    (2) Când o cauza este trecută pentru continuarea urmarii penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior rămâne valabil. Durata arestării se calculează potrivit dispoziţiilor alineatului precedent.
    (3) Abrogat.
    ------------
    Alin. (1) al art. 149 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3) al art. 149 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (1) al art. 149 a fost modificat de articolul 1 punctul 16 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale

    Articolul 149^1

    Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi exista vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, când considera ca în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, prezintă dosarul cauzei, cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului, preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat de acesta.
    Dosarul se prezintă preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau al instanţei corespunzătoare în a carei circumscripţie se afla locul de detenţie ori judecătorului delegat de preşedintele instanţei.
    Cu ocazia prezentării dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea mandatului de arestare preventivă a învinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este reţinut, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere. Ziua şi ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu cat şi procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în faţa judecătorului a inculpatului arestat sau reţinut.
    Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
    Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
    În cazul în care inculpatul se afla în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146 şi din cauza stării sănătăţii ori din cauza de forta majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinata în lipsa inculpatului, în prezenta aparatorului, căruia i se da cuvântul pentru a formula concluzii.
    Dispoziţiile art. 150 se aplică în mod corespunzător.
    Participarea procurorului este obligatorie.
    Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.
    În cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune, prin încheiere, arestarea preventivă a inculpatului, arătând temeiurile care justifica luarea măsurii arestării preventive şi fixând durata acesteia, care nu poate depăşi 30 de zile.
    Arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau arestat. Arestarea preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestării învinuitului.
    Dispoziţiile art. 146 alin. 10 şi art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
    Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
    Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care procurorul pune în mişcare acţiunea penală înainte de expirarea duratei mandatului de arestare a învinuitului. Mandatul de arestare a învinuitului încetează la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.
    ------------
    Art. 149^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 149^1 a fost modificat de de articolul 1 punctul 17 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Ascultarea inculpatului

    Articolul 150

    Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se afla în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata ori se afla în una dintre situaţiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6.
    În cazul în care inculpatul este dispărut, se afla în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
    ------------
    Art. 150 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alineatul (1) al art. 150 a fost modificat de de articolul 1 punctul 18 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Conţinutul mandatului de arestare

    Articolul 151

    După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judecătorul emite de îndată mandat de arestare.
    Dacă prin aceeaşi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.
    În mandatul de arestare trebuie să se arate:
    a) instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului;
    b) data şi locul emiterii;
    c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;
    d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art. 70, şi codul numeric personal;
    e) arătarea faptei ce formează obiectul inculparii şi denumirea infracţiunii;
    f) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
    g) temeiurile concrete care determina arestarea;
    h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
    i) indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat;
    j) semnatura judecătorului.
    ----------
    Art. 151 a fost modificat de de articolul 1 punctul 19 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Executarea mandatului

    Articolul 152

    Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul de deţinere o dată cu arestatul.
    Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie, pentru executare.
    Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi preda un exemplar al mandatului şi o conduce la judecătorul care a emis mandatul.
    Judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridica obiecţii care necesita o rezolvare urgenta, fixează de îndată termen de judecată.
    ------------
    Alin. (4) al art. 152 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 152 a fost modificat de de articolul 1 punctul 20 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Obiecţii în ceea ce priveşte identitatea

    Articolul 153

    Dacă cel arestat ridica obiecţii în contra executării mandatului numai în ceea ce priveşte identitatea, este condus în faţa instanţei locului unde a fost găsit, care, dacă este necesar, cere relaţii judecătorului care a emis mandatul.
    Până la rezolvarea obiectiilor, instanţa, dacă apreciază că nu exista pericol de dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul.
    Dacă instanţa constata ca persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constata ca obiecţiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedându-se potrivit art. 152 alin. 3.
    În cazurile prevăzute în alin. 1-3, instanţa dispune prin încheiere, ce se trimite şi judecătorului care a emis mandatul.
    -----------
    Art. 153 a fost modificat de de articolul 1 punctul 21 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Negasirea persoanei prevăzute în mandat

    Articolul 154

    Când persoana prevăzută în mandat nu a fost gasita, organul însărcinat cu executarea încheie un proces-verbal, prin care constata aceasta şi înştiinţează organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru darea în urmărire.

    Prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale

    Articolul 155

    (1) Arestarea inculpatului dispusă de instanţa poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
    (2) În cazul prevăzut în alin. 1, prelungirea duratei arestării inculpatului poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în a carei circumscripţie se afla locul de deţinere.
    ------------
    Art. 155 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (1) al art. 155 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 11 iulie 2003.

    Propunerea pentru prelungirea arestării dispuse în cursul urmăririi penale

    Articolul 156

    Prelungirea duratei arestării prevăzute în art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a organului care efectuează urmărirea penală.
    Propunerea organului de cercetare penală este avizată de procurorul care exercită supravegherea şi înaintată de acesta, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării, instanţei prevăzute în art. 155 alin. 2.
    Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţa inferioară celei competente sa acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.
    Propunerea se anexează la adresa de sesizare a instanţei. În cuprinsul adresei se pot arata şi alte motive care justifica prelungirea arestării decât cele cuprinse în propunere.
    Când în aceeaşi cauza se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării preventive expira la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.
    ------------
    Art. 156 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Articolul 157

    Abrogat.


    Articolul 158

    Abrogat.

    Procedura prelungirii arestării dispuse în cursul urmăririi penale

    Articolul 159

    Dosarul cauzei va fi depus de procuror, o dată cu sesizarea instanţei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive şi va putea fi consultat de apărător.
    Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
    Inculpatul este adus în faţa instanţei şi va fi asistat de apărător.
    În cazul în care inculpatul arestat se afla internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri deosebite în care deplasarea sa nu este posibila, propunerea va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, căruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
    Participarea procurorului este obligatorie.
    În cazul în care instanţa acorda prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile.
    Instanţa soluţionează propunerea şi se pronunţa asupra prelungirii arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică încheierea celor lipsa de la judecata în acelaşi termen.
    Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive.
    Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare.
    Inculpatul este adus la judecarea recursului.
    Măsura dispusă de instanţa se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată sa o aducă la cunoştinţa inculpatului.
    Dacă încheierea primei instanţe care se pronunţa asupra prelungirii arestării preventive nu este atacată cu recurs, instanţa este obligată sa restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.
    Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
    ------------
    Art. 159 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alineatul(2) al art. 159 a fost modificat de de articolul 1 punctul 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
    Alineatul(13) al art. 159 a fost modificat de de articolul 1 punctul 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului

    Articolul 160

    Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecata a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării.
    Instanţa, în camera de consiliu, procedează potrivit art. 300^1.
    ------------
    Art. 160 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 160 a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Arestarea inculpatului în cursul judecaţii

    Articolul 160^a

    Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecaţii, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi exista vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.
    Încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.
    Dispoziţiile art. 151 se aplică şi în cazul arestării inculpatului în cursul judecaţii.
    Faţa de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauza, în cursul urmăririi penale sau al judecaţii, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit clemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.
    ------------
    Art. 160^a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 160^a a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecaţii

    Articolul 160^b

    În cursul judecaţii, instanţa verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
    Dacă instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
    Când instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
    Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător.
    -------------
    Art. 160^b a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 160^b a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Prelungirea arestării în cursul judecaţii

    Articolul 160^c

    Abrogat.
    ------------
    Art. 160^c a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (1) al art. 160^c a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 11 iulie 2003.
    Art. 160^c a fost abrogat de articolul 1 punctul 25 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Arestarea şi prelungirea arestării inculpatului condamnat de instanţa de fond

    Articolul 160^d

    Abrogat.
    ------------
    Art. 160^d a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 160^d a fost abrogat de articolul 1 punctul 26 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.


    Secţiunea IV^1 Dispoziţii speciale pentru minori

    ------------
    Secţiunea 4^1 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Dispoziţii generale

    Articolul 160^e

    Reţinerea şi arestarea preventivă a minorului se fac potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunile I, II şi IV, cu derogarile şi completările din prezenta secţiune.
    ------------
    Art. 160^e a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 160^e a fost modificat de articolul 1 punctul 27 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Drepturile proprii şi regimul special pentru minori

    Articolul 160^f

    Minorilor reţinuţi sau arestaţi preventiv li se asigura, pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru detinutii preventiv ce au depăşit 18 ani, drepturi proprii şi un regim special de detenţie preventivă, în raport cu particularităţile vârstei lor, astfel încât măsurile privative de libertate, luate faţă de minori în scopul bunei desfăşurări a procesului penal ori al împiedicării sustragerii lor de la urmărirea penală, judecata ori de la executarea pedepsei, sa nu prejudicieze dezvoltarea fizica, psihică sau morala a minorului.
    Invinuitilor sau inculpaţilor minori, reţinuţi ori arestaţi preventiv, li se asigura în toate cazurile asistenţa juridică obligatorie, organele judiciare fiind obligate sa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu dacă minorul nu şi-a ales unul şi pentru ca acesta să poată lua contact direct cu minorul arestat şi sa comunice cu el.
    Atunci când se dispune reţinerea sau arestarea preventivă a unui invinuit ori inculpat minor se încunoştinţează despre aceasta imediat, în cazul reţinerii, şi în termen de 24 de ore, în cazul arestării, părinţii, tutorele, persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se afla minorul, alte persoane pe care le desemnează acesta, iar în caz de arestare, şi serviciul de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanţa căreia i-ar reveni sa judece în prima instanţa cauza, consemnându-se aceasta într-un proces-verbal.
    În timpul reţinerii sau arestării preventive, minorii se ţin separat de majori, în locuri anume destinate minorilor arestaţi preventiv.
    Respectarea drepturilor şi a regimului special prevăzute de lege pentru minorii reţinuţi sau arestaţi preventiv este asigurata prin controlul unui judecător anume desemnat de preşedintele instanţei, prin vizitarea locurilor de deţinere preventivă de către procuror, precum şi prin controlul altor organisme abilitate de lege sa viziteze detinutii preventiv.
    -------------
    Art. 160^f a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Reţinerea minorului la dispoziţia organului de cercetare penală sau a procurorului

    Articolul 160^g

    În mod cu totul excepţional, minorul între 14 şi 16 ani, care răspunde penal, poate fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de cercetare penală, cu înştiinţarea şi sub controlul procurorului, pentru o durată ce nu poate depăşi 10 ore, dacă exista date certe ca minorul a comis o infracţiune pedepsita de lege cu detenţiunea pe viaţa sau închisoare de 10 ani ori mai mare.
    Reţinerea poate fi prelungită numai dacă se impune, prin ordonanţa motivată, de procuror, pentru o durată de cel mult 10 ore.
    -------------
    Art. 160^g a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Arestarea preventivă a minorului

    Articolul 160^h

    Minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat preventiv decât dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este invinuit este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de 10 ani ori mai mare şi o alta măsura preventivă nu este suficienta.
    Durata arestării inculpatului minor între 14 şi 16 ani este, în cursul urmăririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se efectuează în cursul judecaţii periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmăririi penale sau menţinerea ei în cursul judecaţii nu poate fi dispusă decât în mod excepţional. Arestarea preventivă a minorului în cursul urmăririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputând depăşi 15 zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor între 14 şi 16 ani în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile.
    Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 20 de zile. Durata măsurii preventive poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventivă a inculpatului minor în cursul urmăririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile. Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecaţii se efectuează periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile.
    Durata arestării învinuitului minor este de cel mult 3 zile.
    -------------
    Art. 160^h a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alineatele (2) şi (3) ale art. 160^e au fost modificate de articolul 1 punctul 28 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.


    Secţiunea V Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune

    Modalităţile liberării provizorii

    Articolul 160^1

    În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
    -------------
    Art. 160^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    & 1. Liberarea provizorie sub control judiciar
    Condiţiile liberării

    Articolul 160^2

    (1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpa, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 12 ani.
    (2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care invinuitul sau inculpatul este recidivist ori când exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica sa săvârşească alte infracţiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevărului prin influentarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.
    (3) Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din următoarele obligaţii:
    a) sa nu depăşească limita teritorială fixată decît în condiţiile stabilite de organul judiciar;
    b) sa comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţa;
    c) sa nu meargă în locuri anume stabilite;
    d) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de cîte ori este chemat;
    e) sa nu între în legătură cu anumite persoane determinate;
    f) sa nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule;
    g) sa nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea faptei.
    -------------
    Alin. (1) şi (2) ale art. 160^2 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Organul care dispune liberarea provizorie

    Articolul 160^2a

    Liberarea provizorie sub control judiciar se dispune, atât în cursul urmăririi penale, cat şi în cursul judecaţii, de instanţa de judecată.
    -------------
    Art. 160^2a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Organul care efectuează controlul respectării obligaţiilor

    Articolul 160^2b

    Controlul modului în care invinuitul sau inculpatul respecta obligaţiile stabilite de instanţa revine judecătorului delegat cu executarea, precum şi procurorului şi organului de poliţie.
    -------------
    Art. 160^2b a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Modificarea sau ridicarea controlului judiciar

    Articolul 160^3

    Controlul judiciar instituit de instanţa poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.
    -------------
    Art. 160^3 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    & 2. Liberarea provizorie pe cauţiune
    Condiţiile liberării

    Articolul 160^4

    Liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cat şi al judecaţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 1 şi 2.
    Pe timpul liberării provizorii, invinuitul sau inculpatul este obligat să se prezinte, la chemarea instanţei, sa comunice orice schimbare de domiciliu sau reşedinţa şi să respecte obligaţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 3 pe care instanţa le dispune.
    -------------
    Art. 160^4 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Art. 160^4 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Cauţiunea

    Articolul 160^5

    (1) Cauţiunea garantează respectarea de către invinuit sau inculpat a obligaţiilor ce-i revin în timpul liberării provizorii.
    (2) Cuantumul cauţiunii este de cel puţin 10.000.000 lei.
    (3) Consemnarea cauţiunii se face pe numele învinuitului sau inculpatului şi la dispoziţia instanţei care a stabilit cuantumul cauţiunii.
    (4) Cauţiunea se restituie când:
    a) se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevăzut în art. 160^10 alin. 1 lit. a);
    b) se constata de instanţa, prin încheiere, că nu mai exista temeiurile care au justificat măsura arestării preventive;
    c) se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal;
    d) se pronunţa pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă;
    e) se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii;
    f) cererea de liberare provizorie a fost respinsă potrivit art. 160^8a alin. 6.
    (5) Cauţiunea nu se restituie, în cazul prevăzut la lit. e), când liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispoziţiilor art. 160^10 alin. 1 lit. b). Cauţiunea se face venit la bugetul de stat, la rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare.
    (6) În cazurile prevăzute la lit. b)-e) se dispune şi încetarea stării de liberare provizorie.
    ------------
    Alin. (2) al art. 160^5 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Alin. (1), (3) şi litera b) a alin. (4) ale art. 160^5 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera f) a alin. (4) al art. 160^5 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    $3. Dispoziţii comune
    Cererea de liberare provizorie şi organul competent sa o rezolve

    Articolul 160^6

    Cererea de liberare provizorie poate fi facuta, atât în cursul urmăririi penale, cat şi în cursul judecaţii, de către invinuit sau inculpat, soţul ori rudele apropiate ale acestuia.
    Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul şi calitatea persoanei care o face, precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
    În cazul liberării provizorii pe cauţiune, cererea trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cauţiunii şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legii privind cazurile de nerestituire a cauţiunii.
    Rezolvarea cererii, în cursul urmăririi penale, revine instanţei căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond, iar în cursul judecaţii, instanţei sesizate cu judecarea cauzei.
    Cererea depusa la organul de cercetare penală, la procuror ori la administraţia locului de deţinere se înaintează, în termen de 24 de ore, instanţei competente.
    ------------
    Alin. (1) al art. 160^6 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Alin. (2) al art. 160^6 a fost abrogat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Art. 160^6 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Măsurile premergătoare examinării cererii

    Articolul 160^7

    Instanţa verifica dacă cererea de liberare provizorie cuprinde menţiunile prevăzute în art. 160^6 alin. 2 şi 3 şi, dacă este cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia. Când cererea este depusa la instanţa înaintea termenului de judecată, aceste obligaţii revin preşedintelui, care procedează şi la încunoştinţarea persoanei care a făcut cererea despre termenul de judecare a cererii.
    Când cererea este facuta de o altă persoană decât invinuitul sau inculpatul, din cele arătate în art. 160^6 alin. 1, instanţa îl întreabă pe invinuit sau pe inculpat dacă îşi însuşeşte cererea, iar declaraţia acestuia se consemnează pe cerere.
    -----------
    Art. 160^7 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Examinarea şi admiterea în principiu a cererii

    Articolul 160^8

    Instanţa examinează, de urgenta, cererea, verificand dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.
    În cazul cererii de liberare pe cauţiune, dacă instanţa constata ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, stabileşte cuantumul cauţiunii şi termenul în care cauţiunea trebuie depusa, incunostintand despre aceasta persoana care a făcut cererea. După depunerea dovezii de consemnare a cauţiunii, instanţa admite în principiu cererea şi fixează termenul pentru soluţionarea ei.
    Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi dovada de consemnare a cauţiunii nu a fost depusa, cererea se respinge.
    -----------
    Art. 160^8 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Soluţionarea cererii

    Articolul 160^8a

    Soluţionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor aparatorului, precum şi ale procurorului.
    În cazul în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este intemeiata, instanţa admite cererea şi dispune punerea în libertate provizorie a învinuitului sau inculpatului.
    Instanţa, în cazul admiterii cererii de liberare provizorie, stabileşte şi obligaţiile ce urmează a fi respectate de invinuit sau inculpat.
    Copia dispozitivului încheierii rămase definitive ori un extras al acesteia se trimite administraţiei locului de deţinere şi organului de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte invinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se încunoştinţează.
    Administraţia locului de deţinere este obligată sa ia măsuri pentru punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului.
    În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost facuta de către o altă persoană şi nu a fost însuşită de invinuit sau de inculpat, instanţa respinge cererea.
    ------------
    Art. 160^8a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie

    Articolul 160^9

    Împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către invinuit sau inculpat ori de către procuror, la instanţa superioară.
    Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
    Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore.
    Recursul se judeca în termen de doua zile.
    Recursul se va soluţiona în camera de consiliu.
    Invinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului. Participarea procurorului este obligatorie.
    Instanţa se pronunţa în aceeaşi zi asupra admiterii sau respingerii recursului.
    Recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.
    Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
    Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar.
    -------------
    Art. 160^9 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Revocarea liberării

    Articolul 160^10

    Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:
    a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie şi care justifica arestarea învinuitului sau inculpatului;
    b) invinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţa, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 şi art. 160^4 alin. 2 sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat.
    Revocarea liberării provizorii se dispune de instanţa, prin încheiere, cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de apărător. Revocarea se dispune şi în lipsa învinuitului sau inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezintă la chemarea facuta.
    În caz de revocare a liberării provizorii, instanţa dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.
    Împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs.
    Dispoziţiile art. 160^9 se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 160^10 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 2 ALTE MĂSURI PROCESUALE


    Secţiunea I Luarea măsurilor de ocrotire şi de siguranţă

    Măsurile de ocrotire în caz de reţinere sau de arestare preventivă

    Articolul 161

    Când măsura reţinerii sau a arestării preventive a fost luată faţă de un invinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se afla un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit curatela, ori o persoană care datorită virstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie să fie instiintata autoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire. Obligaţia de încunoştinţare revine organului judiciar care a luat măsura reţinerii ori a arestării preventive.

    Luarea măsurilor de siguranţă

    Articolul 162

    (1) Dacă procurorul, în cursul urmăririi penale, constata ca invinuitul sau inculpatul se afla în vreuna dintre situaţiile arătate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizează instanţa care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a măsurii de siguranţă corespunzătoare. În cursul judecaţii măsura de siguranţă corespunzătoare este dispusă, de asemenea, în mod provizoriu de instanţa de judecată.
    (1^1) Instanţa dispune luarea măsurilor de siguranţă prevăzute în alin. 1 numai după ascultarea învinuitului ori inculpatului şi în prezenta aparatorului şi a procurorului.
    (2) Instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a internării medicale provizorii şi, totodată, sesizează comisia medicală competenţa sa avizeze internarea bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculosi.
    (3) Măsura internării provizorii durează până la confirmarea acesteia de către instanţa de judecată.
    (4) Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale.
    (5) În cazul în care s-a dispus internarea medicală, se vor lua şi măsurile prevăzute în art. 161.
    (6) Hotărârea instanţei de judecată prin care s-a confirmat măsura internării poate fi atacată separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.
    ------------
    Alin. (1) al art. 162 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (1^1) al art. 162 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2) al art. 162 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea II Măsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

    Măsurile asiguratorii

    Articolul 163

    (1) Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea repararii pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
    (2) Măsurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenta valorii probabile a pagubei.
    (3) Măsurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
    (4) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, precum şi cele exceptate de lege.
    (5) Măsurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua la cererea părţii civile sau din oficiu.
    (6) Luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie:
    a) abrogată;
    b) în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitatea de exerciţiu restrînsa.
    ------------
    Alin. (1) al art. 163 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Litera a) a alin. (6) al art. 163 a fost abrogată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Organele care aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii

    Articolul 164

    (1) Ordonanţa de luare a măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire de către organul de urmărire penală care a luat măsura.
    (2) Încheierea instanţei judecătoreşti prin care s-a dispus luarea măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc.
    (3) Măsurile asiguratorii dispuse de procuror sau de instanţa de judecată pot fi aduse la îndeplinire şi prin organele proprii de executare ale unităţii pagubite, în cazul în care aceasta este una dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal.
    (4) În cazurile în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca măsura asiguratorie luată să fie adusă la îndeplinire de către secretarul parchetului.
    ------------
    Alin. (3) al art. 164 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Procedura sechestrului

    Articolul 165

    (1) Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice şi sa evalueze bunurile sechestrate, putind recurge în caz de necesitate şi la experţi.
    (2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre preţioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta şi de muzeu, colectiile de valoare, precum şi sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod obligatoriu.
    (3) Bunurile perisabile se predau unităţilor comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activităţii, care sunt obligate să le primească şi să le valorifice de îndată.
    (4) Metalele sau pietrele preţioase ori obiectele confectionate cu acestea şi mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituţie bancară competenţa.
    (5) Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu şi colectiile de valoare se predau spre păstrare instituţiilor de specialitate.
    (6) Obiectele prevăzute în alin. 4 şi 5 se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmăririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tirziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de către procuror, după terminarea urmăririi penale.
    (7) Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului.
    (8) Sumele de bani rezultate din valorificarea facuta potrivit alin. 3 şi 7, precum şi sumele de bani ridicate potrivit alin. 2, se consemnează, după caz, pe numele învinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziţia organului care a dispus instituirea sechestrului, căruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult trei zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.
    (9) Dacă exista pericol de înstrăinare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putindu-se numi un custode.
    ------------
    Alin. (7) al art. 165 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Procesul-verbal de sechestru şi inscripţia ipotecară

    Articolul 166

    Organul care aplica sechestru încheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amănunţit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata bunurile exceptate de lege de la urmărire, găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecţiile părţilor sau ale altor persoane interesate.
    Un exemplar de pe procesul-verbal se lasă persoanei căreia i s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa, celor cu care locuieşte, administratorului, portarului, ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte sau unui vecin. În cazul când parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează şi organului care a dispus luarea măsurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
    Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexind copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

    Poprirea

    Articolul 167

    Sumele de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoana, ori de către cel pagubit, sunt poprite în miinile acestora şi în limitele prevăzute de lege, de la data primirii actului prin care se înfiinţează sechestrul. Aceste sume vor fi consemnate de debitori, după caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de cinci zile de la scadenta, recipisele urmînd a fi predate aceluiaşi organ în 24 de are de la consemnare.

    Contestarea măsurii asiguratorii

    Articolul 168

    (1) În contra măsurii asiguratorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plange procurorului sau instanţei de judecată, în orice faza a procesului penal.
    (2) Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.
    (3) După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plîngere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile.
    -----------
    Alin. (1) al art. 168 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Restituirea lucrurilor

    Articolul 169

    (1) Dacă procurorul sau instanţa de judecată constata ca lucrurile ridicate de la invinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispoziţiilor art. 168, stabilirea acestui drept şi restituirea.
    (2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei şi cu obligaţia pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la rămînerea definitivă a hotărârii.
    ------------
    Alin. (1) al art. 169 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Restabilirea situaţiei anterioare

    Articolul 170

    Procurorul sau instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vadit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibila.
    ------------
    Art. 170 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Titlul V ACTE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE COMUNE


    Capitolul 1 ASISTENŢA JURIDICĂ ŞI REPREZENTAREA

    Asistenţa învinuitului sau a inculpatului

    Articolul 171

    (1) Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept.
    (2) Asistenţa juridică este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în alta cauza ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază ca invinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
    (3) În cursul judecaţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
    (4) Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă invinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
    (4^1) Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la doua termene consecutive, după caz, la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat, ingreunand astfel în mod voit desfăşurarea şi soluţionarea procesului penal, organul judiciar desemnează un apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia soluţionării cererilor privind arestarea preventivă, unde termenul nu poate fi mai mic de 24 de ore.
    (5) Delegaţia aparatorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea aparatorului ales.
    (6) Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile alin. 4^1, cauza se amana.
    ------------
    Alin. (2) şi (3) ale art. 171 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (4^1) al art. 171 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (6) al art. 171 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Drepturile aparatorului

    Articolul 172

    (1) În cursul urmarii penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penală, dacă exista dovada ca apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului.
    (2) Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenta aparatorului la ascultarea inculpatului.
    (3) În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apărător.
    (4) Persoana reţinută sau arestata are dreptul sa ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.
    (5) Luarea de contact cu apărătorul nu poate fi interzisă la prelungirea duratei arestării de către instanţa de judecată, iar la prezentarea materialului de urmărire penală aceasta este obligatorie.
    (6) Apărătorul are dreptul de a se plînge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate; în situaţiile prevăzute în alin. 2, 4 şi 5, procurorul este obligat sa rezolve plîngerea în cel mult 48 de ore.
    (7) În cursul judecaţii, apărătorul are dreptul sa asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, sa ia contact cu acesta.
    (8) Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, spre a lua măsuri.
    -------------
    Alin. (4) al art. 172 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Asistenţa celorlalte părţi

    Articolul 173

    (1) Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii.
    (2) În cursul judecaţii, apărătorul exercita drepturile părţii pe care o asista.
    (3) Când instanţa apreciază ca din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singura apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător.
    -------------
    Alin. (1) al art. 173 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Reprezentarea

    Articolul 174

    În cursul judecaţii invinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenta învinuitului sau inculpatului este obligatorie.
    În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanţa de judecată, când apreciază necesară prezenta învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.
    ------------
    Art. 174 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 2 CITAREA, COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE, MANDATUL DE ADUCERE

    Modul de citare

    Articolul 175

    Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin nota telefonica sau telegrafica.
    Citaţiile se inmineaza de agenţi anume însărcinaţi cu îndeplinirea acestei atribuţii sau prin mijlocirea serviciului poştal.

    Conţinutul citaţiei

    Articolul 176

    Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
    a) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediul sau, data emiterii şi numărul dosarului;
    b) numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
    c) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă în oraşe şi municipii: localitatea, judeţul, strada, numărul şi apartamentul unde locuieşte, iar în comune: judeţul, comuna şi satul.
    În citaţie se menţionează, când este cazul, orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat;
    d) ora, ziua, luna şi anul, locul de înfăţişare, precum şi invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul indicate, cu arătarea consecinţelor legale în caz de neprezentare.
    Citaţia se semnează de cel care o emite.

    Locul de citare

    Articolul 177

    (1) Invinuitul sau inculpatul se citeaza la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului sau de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.
    (2) Dacă printr-o declaratie data în cursul procesului penal invinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
    (3) În caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresa, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenita, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 ca s-a produs o schimbare de adresa.
    (4) Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte invinuitul sau inculpatul şi nici locul sau de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscripţie s-a savirsit infracţiunea. Când activitatea infractionala s-a desfăşurat în mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscripţie se afla organul care efectuează urmărirea penală.
    (5) Bolnavii aflaţi în spital într-o casa de sănătate se citeaza prin administraţia acestora.
    (6) Detinutii se citeaza la locul de deţinere, prin administraţia acestuia.
    (7) Militarii incazarmati se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
    (8) Dacă invinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul în care, prin lege, se dispune altfel. Avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare.
    (9) Citarea altor persoane decât invinuitul sau inculpatul se face potrivit dispoziţiilor din prezentul articol. Unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal şi alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscripţie s-a săvârşit infracţiunea.
    -----------
    Alin. (8) al art. 177 a fost modificat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
    Alin. (8) şi (9) ale art. 177 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Inminarea citaţiei

    Articolul 178

    (1) Citaţia se inmineaza personal celui citat, care va semna dovada de primire.
    (2) Dacă persoana citata nu vrea sa primească citaţia, sau primind-o nu voieşte sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citaţia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afişează pe usa locuinţei acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal.
    (2^1) În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citeaza un invinuit sau inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin posta a cetăţenilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz.
    (3) Când citarea se face potrivit art. 177 alin. 1 partea finala, alin. 5, 6 şi 7, unităţile acolo arătate sunt obligate a inmina de îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovada, certificându-i semnatura sau aratind motivul pentru care nu s-a putut obţine semnatura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia.
    (4) Citaţia destinată unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau altei persoane juridice se preda la registratura sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondentei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
    -----------
    Alin. (2^1) al art. 178 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (4) al art. 178 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Inminarea citaţiei altor persoane

    Articolul 179

    Dacă persoana citata nu se afla acasă, agentul inmineaza citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea, ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenta. Citaţia nu poate fi inminata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul ratiunii.
    Dacă persoana citata locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arătate în alin. 1, citaţia se preda administratorului, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.
    Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul, certificind identitatea şi semnatura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voieşte sau nu poate semna dovada de primire, agentul afişează citaţia pe usa locuinţei, încheind proces-verbal.
    În lipsa persoanelor arătate în alin. 1 şi 2, agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citata pentru a-i inmina citaţia. Când nici pe aceasta cale nu se poate ajunge la inminare, agentul afişează citaţia pe usa locuinţei persoanei citate, încheind proces-verbal.
    În cazul când persoana citata locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul este obligat să facă investigaţii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat, agentul afişează citaţia pe usa principala a clădirii, încheind proces-verbal şi făcând menţiune despre împrejurările care au făcut imposibil inminarea citaţiei.

    Cercetări în vederea inminarii citaţiei

    Articolul 180

    Dacă persoana citata şi-a schimbat adresa, agentul afişează citaţia pe usa locuinţei arătate în citaţie şi se informează pentru aflarea noii adrese, menţionînd în procesul-verbal datele obţinute.

    Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei

    Articolul 181

    Dovada de primire a citaţiei trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citata. De asemenea, trebuie să cuprindă data inminarii citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnatura celui ce inmineaza citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a inminat citaţia, precum şi arătarea calităţii acesteia.
    Ori de cîte ori cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile arătate în alineatul precedent.

    Comunicarea altor acte procedurale

    Articolul 182

    Comunicarea celorlalte acte de procedura se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.

    Mandatul de aducere

    Articolul 183

    (1) O persoana poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citata nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesară.
    (2) Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constata motivat ca în interesul rezolvarii cauzei se impune această măsură.
    (3) Persoanele aduse cu mandat, potrivit alin. 1 şi 2, nu pot rămâne la dispoziţia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.
    (4) Persoana adusă cu mandat de aducere este ascultata de îndată de către organul judiciar.
    ------------
    Alin. (3) şi (4) ale art. 183 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Executarea mandatului de aducere

    Articolul 184

    (1) Mandatul de aducere se executa prin organele poliţiei.
    (2) Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boala, cel însărcinat cu executarea mandatului constata aceasta printr-un proces-verbal, care se înaintează de îndată organului de urmărire penală ori instanţei de judecată.
    (2^1) Dispoziţiile alin. 2 se aplică şi în cazul în care persoana arătată în mandat, cu excepţia învinuitului sau inculpatului, nu poate fi adusă din orice alta cauza.
    (3) Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găseşte persoana prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetări şi dacă acestea au rămas fără rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde menţiuni despre cercetările făcute.
    (3^1) Dacă invinuitul sau inculpatul refuza să se supună mandatului sau incearca sa fuga, va fi constrâns la aceasta.
    (4) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unităţii militare sau prin comandantul garnizoanei.
    ------------
    Alin. (2) al art. 184 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (2^1) al art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3^1) ale art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 3 TERMENELE

    Consecinţele nerespectării termenului

    Articolul 185

    Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
    Când o măsura procesuala nu poate fi luată decît pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.
    Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la nulităţi.

    Calculul termenelor procedurale

    Articolul 186

    La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.
    La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.
    Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă aceasta zi cade într-o luna ce nu are zi corespunzătoare, termenul expira în ultima zi a acelei luni.
    Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expira la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.

    Acte considerate ca făcute în termen

    Articolul 187

    Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea facuta de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori arestarea facuta de unitatea militară pe actul depus, servesc ca dovada a datei depunerii actului.
    Cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

    Calcularea termenelor în cazul măsurilor preventive

    Articolul 188

    În calcularea termenelor privind măsurile preventive, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia.
    -------------
    Art. 188 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 4 CHELTUIELILE JUDICIARE

    Acoperirea cheltuielilor judiciare

    Articolul 189

    (1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de proba, retribuirea aparatorilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.
    (2) Cheltuielile judiciare prevăzute în alin. 1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului de Interne.
    -------------
    Alin. (2) al art. 189 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului

    Articolul 190

    (1) Martorul, expertul şi interpretul chemaţi de organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinta şi altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
    (2) Martorul, expertul şi interpretul care sunt salariaţi au dreptul şi la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu, pricinuită de chemarea la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată.
    (3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din munca, este îndreptăţit sa primească şi o compensare.
    (4) Expertul şi interpretul au dreptul şi la o retributie pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile şi condiţiile prevăzute prin dispoziţii legale.
    (5) Sumele acordate potrivit alin. 1, 3 şi 4 se plătesc pe baza dispoziţiilor luate de organul care a dispus chemarea şi în faţa căruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se plătesc martorului imediat după înfăţişare, iar expertului şi interpretului, după ce şi-au îndeplinit însărcinările.
    (6) Suma care reprezintă venitul arătat în alin. 2 se plăteşte de cel la care lucrează martorul, expertul sau interpretul.
    ------------
    Alin. (2), (3) şi (6) ale art. 190 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare

    Articolul 191

    (1) În caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind interpreţii desemnaţi de organele judiciare, potrivit legii, precum şi în cazul în care s-a dispus acordarea de asistenţa gratuita, care rămân în sarcina statului.
    (2) Când sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părţi se tine seama, pentru fiecare dintre inculpaţi, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.
    (3) Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
    ------------
    Alin. (1) al art. 191 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri

    Articolul 192

    (1) În caz de achitare sau de încetare a procesului penal în faţa instanţei de judecată, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează:
    1. În caz de achitare, de către:
    a) partea vătămată, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta;
    b) partea civilă căreia i s-a respins în totul pretenţiile civile, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte;
    c) inculpat, în cazul când, deşi achitat, a fost totuşi obligat la repararea pagubei.
    2. În caz de încetare a procesului penal, de către:
    a) inculpat, dacă s-a dispus înlocuirea răspunderii penale sau exista o cauza de nepedepsire;
    b) ambele părţi, în caz de împăcare;
    c) partea vătămată, în caz de retragere a plingerii.
    3. În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către:
    a) partea vătămată, atunci când în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 2;
    b) inculpat, atunci când în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 3.
    (2) În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.
    (3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
    (4) În cazul când mai multe părţi sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
    (5) Dispoziţiile prevăzute la pct. 1 lit. a), precum şi la pct. 2 şi 3, se aplică în mod corespunzător şi în caz de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmarii penale.
    (6) Cheltuielile pentru plata interpreţilor desemnaţi de organele judiciare, potrivit legii, pentru asistarea părţilor rămân, în toate cazurile, în sarcina statului.
    -------------
    Litera a) a pct. 2 al alin. 1 al art. 192 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Partea introductivă a pct. 3 al alin. (1) al art. 192 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (6) al art. 192 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi

    Articolul 193

    Inculpatul este obligat sa plătească părţii vătămate în caz de condamnare, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea.
    Când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare.
    În caz de renunţare la acţiunea civilă, instanţa se pronunţa asupra cheltuielilor la cererea părţilor.
    În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, când sunt mai mulţi condamnaţi, ori dacă exista şi parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 191 alin. 2 şi 3.
    În caz de achitare, partea vătămată este obligată sa plătească inculpatului şi părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate de partea vătămată.
    În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.


    Capitolul 5 MODIFICAREA ACTELOR PROCEDURALE, ÎNDREPTAREA ERORILOR MATERIALE ŞI ÎNLĂTURAREA UNOR OMISIUNI VADITE

    Modificări în acte procedurale

    Articolul 194

    Orice adaugare, corectura ori suprimare facuta în cuprinsul unui act procedural este ţinuta în seama, numai dacă aceste modificări sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârşitul actului, de către cei care l-au semnat.
    Modificările neconfirmate, dar care nu schimba înţelesul frazei, rămân valabile.
    Locurile nescrise în cuprinsul unei declaraţii trebuie barate, astfel încât sa nu se poate face adaugari.

    Îndreptarea erorilor materiale

    Articolul 195

    Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
    În vederea îndreptării erorii, părţile pot fi chemate spre a da lămuriri.
    Despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, după caz, întocmeşte un proces-verbal sau o încheiere, facindu-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat.

    Înlăturarea unor omisiuni vadite

    Articolul 196

    Dispoziţiile art. 195 se aplică şi în cazul când organul de urmărire penală sau instanţa, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători, potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii.


    Capitolul 6 NULITĂŢILE

    Încălcările care atrag nulitatea

    Articolul 197

    Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act.
    Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenta inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum şi la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori.
    Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.
    Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decît cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezenta sau la primul termen de judecată cu procedura completa când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.


    Capitolul 7 AMENDA JUDICIARĂ

    Abateri judiciare

    Articolul 198

    Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 500.000 lei la 2.000.000 lei:
    a) neîndeplinirea sau îndeplinirea gresita ori cu întârziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum şi a oricăror alte lucrări, dacă prin acestea s-au provocat întârzieri în desfăşurarea procesului penal;
    b) neîndeplinirea ori îndeplinirea gresita a îndatoririlor de inmanare ori de comunicare a citaţiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum şi neexecutarea mandatelor de aducere.
    Lipsa nejustificată a aparatorului, ales sau desemnat din oficiu, când asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie potrivit legii, se sancţionează cu amendă judiciară de la 1.000.000 lei la 2.500.000 lei.
    Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 1.000.000 lei la 10.000.000 lei:
    a) lipsa nejustificată a martorului, expertului sau interpretului legal citat;
    b) tergiversarea de către expert sau interpret a îndeplinirii însărcinărilor primite;
    c) neîndeplinirea de către orice persoană a obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum şi neîndeplinirea aceleiaşi obligaţii de către conducătorul unităţii sau de cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;
    d) nerespectarea obligaţiei de păstrare, prevăzută în art. 109 alin. 5;
    e) neluarea de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiza a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei;
    f) neîndeplinirea, în mod nejustificat, de către organul de cercetare penală a dispoziţiilor date de procuror, potrivit legii, sau neprezentarea, în mod nejustificat, procurorului, a dosarelor ori actelor de urmărire penală, în termenul prevăzut de lege;
    g) necomunicarea, în mod nejustificat, procurorului, în termenul prevăzut de lege, de către organul de cercetare penală, a începerii urmăririi penale, precum şi neexecutarea, de către acesta, în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, a dispoziţiilor scrise ale procurorului sau ale instanţei de judecată;
    h) nerespectarea de către oricare dintre părţile şi persoanele care asista la şedinţa de judecată a măsurilor luate de către preşedintele completului de judecată potrivit art. 298.
    Amenzile judiciare aplicate de procuror sau de instanţa de judecată constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justiţiei, potrivit legii.
    Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracţiune.
    -------------
    Art. 198 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Procedura privitoare la amenda judiciară

    Articolul 199

    Amenda se aplică de organul de urmărire penală, prin ordonanţa, iar de instanţa de judecată, prin încheiere.
    Persoana amendata poate cere scutirea de amenda ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.
    Dacă persoana amendata justifica de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii.


    Partea SPECIALĂ


    Titlul I URMĂRIREA PENALĂ


    Capitolul 1 DISPOZIŢII GENERALE

    Obiectul urmăririi penale

    Articolul 200

    Urmărirea penală are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenta infracţiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecata.

    Organele de urmărire penală

    Articolul 201

    (1) Urmărirea penală se efectuează de către procurori şi de către organele de cercetare penală.
    (2) Organele de cercetare penală sunt:
    a) organele de cercetare ale poliţiei judiciare;
    b) organele de cercetare specială.
    (3) Ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul de Interne anume desemnaţi de ministrul de interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi speciale.
    -------------
    Litera a) a alin. (2) şi alin. (3) ale art. 201 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Rolul activ al organului de urmărire penală

    Articolul 202

    Organul de urmărire penală este obligat sa stringa probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei solutionari a acesteia. Organul de urmărire aduna probele atât în favoarea, cît şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.
    Îndatoririle prevăzute în alineatul precedent se îndeplinesc chiar dacă invinuitul sau inculpatul recunoaşte fapta.
    Organul de urmărire penală este obligat sa explice învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi drepturile lor procesuale.
    Organul de urmărire penală este de asemenea obligat sa stringa date cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii, precum şi orice alte date de natura sa servească la soluţionarea cauzei.

    Ordonanţele organului de urmărire penală

    Articolul 203

    În desfăşurarea urmarii penale, organul de urmărire dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonanţa, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezoluţie motivată.
    Ordonanţa trebuie să fie motivată şi sa cuprindă totdeauna data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia şi semnatura celui care a întocmit-o. Ordonanţa va cuprinde de asemenea menţiunile speciale prevăzute de lege pentru anumite acte sau măsuri.
    Când organul de cercetare penală considera ca este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate.

    Efectuarea unor acte de urmărire în incinta unor unităţi

    Articolul 204

    Orice act de urmărire penală în incinta unei unităţi din cele la care se referă art. 145 din Codul penal se poate efectua numai cu consimţământul conducerii acelei unităţi sau cu autorizaţia procurorului.
    În caz de infracţiuni flagrante, consimţământul sau autorizaţia nu este necesară.

    Păstrarea unor acte de urmărire penală

    Articolul 205

    Când legea prevede că un act sau o măsura procesuala trebuie să fie încuviinţată, autorizata sau confirmată de procuror, un exemplar al ordonanţei sau al actului procesual rămâne la procuror.


    Capitolul 2 COMPETENTA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ


    Articolul 206

    Abrogat.

    Competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare

    Articolul 207

    Cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei judiciare, pentru orice infracţiune care nu este data, în mod obligatoriu, în competenţa altor organe de cercetare penală.
    ------------
    Art. 207 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Competenţa organelor de cercetare penală speciale

    Articolul 208

    (1) Cercetarea penală se efectuează şi de următoarele organe speciale:
    a) ofiţerii anume desemnaţi de către comandantii unităţilor militare corp aparte şi similare, pentru militarii în subordine. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de către comandant;
    b) ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoana, pentru infracţiunile săvârşite de militari în afară unităţilor militare. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de şefii comenduirilor de garnizoana;
    c) ofiţerii anume desemnaţi de către comandantii centrelor militare, pentru infracţiunile de competenţa instanţelor militare, săvârşite de persoanele civile în legătură cu obligaţiile lor militare. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de către comandantii centrelor militare.
    La cererea comandantului centrului militar, organul de poliţie efectuează unele acte de cercetare, după care înaintează lucrările comandantului centrului militar;
    d) ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră;
    e) capitanii porturilor, pentru infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apa şi contra disciplinei şi ordinii la bord, precum şi pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, prevăzute în Codul penal, săvârşite de personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol siguranţa navei sau a navigaţiei.
    (2) În cazurile prevăzute la lit. a), b) şi c), cercetarea penală se efectuează în mod obligatoriu de organele speciale acolo prevăzute.
    ------------
    Literele a) şi d) ale alin. (1) al art. 208 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Competenţa procurorului în faza urmăririi

    Articolul 209

    (1) Procurorul supraveghează urmărirea penală; în exercitarea acestei atribuţii procurorii conduc şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale.
    (2) Procurorul poate să efectueze orice acte de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează.
    (3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155-173, 174-177, 179, 189 alin. 3-5, art. 190, 191, art. 211 alin. 4, art. 212, 236, 236^1, 239, 239^1, 250, 252, 254, 255, 257, 265, 266, 267, 267^1, 268, 273-276, 279^1, 280, 280^1, 302^2, 317, 323 şi 356-361 din Codul penal, în cazurile arătate în art. 27 pct. 1 lit. b)-e), art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi c) şi pct. 5, art. 28^2 pct. 1 lit. b) şi art. 29 pct. 1 din prezentul cod, în cazul infracţiunilor împotriva protecţiei muncii, precum şi în cazul altor infracţiuni date prin lege în competenţa sa.
    (4) Este competent să efectueze urmărirea penală, în cazurile prevăzute în alineatul precedent, şi sa exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judeca în prima instanţa cauza.
    (5) Atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul este supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea este facuta de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, rechizitoriul este supus confirmării procurorului-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet.
    -------------
    Alin. (3) al art. 209 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Alin. (3) al art. 209 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
    Alin. (1) şi (3) ale art. 209 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (5) al art. 209 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Verificarea competentei

    Articolul 210

    Organul de urmărire penală sesizat potrivit art. 221 este dator să-şi verifice competenţa.
    Dacă organul de cercetare penală constata că nu este competent a efectua cercetarea, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.

    Extinderea competentei teritoriale

    Articolul 211

    Când anumite acte de cercetare penală trebuie să fie efectuate în afară circumscripţiei în care se face cercetarea, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuşi sau sa dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.
    În cazul în care organul de cercetare penală înţelege sa procedeze el însuşi la efectuarea actelor, înştiinţează în prealabil despre aceasta organul corespunzător din raza teritorială în care va efectua aceste acte.
    În cuprinsul aceleiaşi localităţi, organul de cercetare penală efectuează toate actele de cercetare, chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afară razei sale teritoriale, cu respectarea dispoziţiei din alineatul precedent.


    Articolul 212

    Abrogat.

    Cazuri urgente

    Articolul 213

    Organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amînare, chiar dacă acestea privesc o cauza care nu este de competenţa lui. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, prin procurorul care exercită supravegherea activităţii organului ce le-a efectuat, procurorului competent.

    Actele încheiate de unele organe de constatare

    Articolul 214

    (1) Sunt obligate sa procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost de faţa la săvârşirea unei infracţiuni şi sa întocmească proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia:
    a) organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii;
    b) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei aflaţi în subordine ori sub controlul lor.
    c) ofiţerii şi subofiterii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice.
    (2) Organele arătate mai sus au dreptul sa retina corpurile delicte, sa procedeze la evaluarea pagubelor, precum şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta.
    (3) Actele încheiate se înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracţiune, afară de cazul când legea dispune altfel.
    (4) În caz de infracţiuni flagrante, aceleaşi organe au obligaţia sa înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de proba.
    (5) Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de proba.
    ------------
    Litera c) a alin. (1) a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Actele încheiate de comandantii de nave şi aeronave, precum şi de agenţii de poliţie de frontieră

    Articolul 215

    Obligaţiile şi drepturile prevăzute în art. 214 alin. 1 şi 2 le au şi următoarele organe:
    a) comandantii de nave şi aeronave pentru infracţiunile săvârşite pe acestea, pe timpul cît navele şi aeronavele pe care le comanda se afla în afară porturilor sau aeroporturilor;
    b) agenţii de poliţie de frontieră, pentru infracţiunile de frontieră.
    Organele de mai sus pot efectua perchezitii corporale asupra făptuitorului şi pot verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine.
    De asemenea, organele de mai sus pot prinde pe făptuitor, în care caz îl predau de îndată procurorului sau organului de cercetare penală, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de proba.
    În celelalte cazuri, lucrările efectuate se înaintează organului de cercetare penală competent, în cel mult 5 zile de la prima constatare efectuată, împreună cu mijloacele materiale de proba.
    Când infracţiunea a fost săvârşită pe o nava sau aeronava, termenele de mai sus curg de la ancorarea navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul român.
    Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de proba.
    ------------
    Denumirea marginala şi litera b) a alin. 1 ale art. 215 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 3 SUPRAVEGHEREA EXERCITATĂ DE PROCUROR ÎN ACTIVITATEA DE URMĂRIRE PENALĂ

    Obiectul supravegherii

    Articolul 216

    Procurorul, în exercitarea supravegherii respectării legii în activitatea de urmărire penală, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană sa nu fie urmărită penal fără sa existe indicii temeinice ca a savirsit o faptă prevăzută de legea penală.
    De asemenea, procurorul veghează ca nici o persoană sa nu fie reţinută sau arestata, decît în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
    În exercitarea activităţii de supraveghere, procurorul ia măsurile necesare sau da dispoziţii organelor de cercetare penală ca sa ia asemenea măsuri.
    Procurorul ia măsuri şi da dispoziţii în scris şi motivat.

    Trecerea cauzei de la un organ la altul

    Articolul 217

    Procurorul poate să dispună, după necesitate, ca într-o cauza în care cercetarea penală trebuie efectuată de un anumit organ de cercetare, să fie efectuată de un alt asemenea organ.
    Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza şi după încunoştinţarea procurorului care exercită supravegherea acesteia.
    În cauzele preluate de către un organ de cercetare penală central, supravegherea se exercită de către un procuror din Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
    În cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei.

    Modalităţi de exercitare a supravegherii

    Articolul 218

    (1) Procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale şi supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.
    (2) Organele de cercetare penală sunt obligate sa încunoştiinţeze de îndată pe procuror despre infracţiunile de care au luat cunoştinţa.
    (3) Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau sa-l efectueze personal. Procurorul poate să ceara spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat sa-l trimită, cu toate actele, materialele şi datele privitoare la fapte care formează obiectul cercetării.
    -----------
    Alin. (1) al art. 218 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Dispoziţii date de procuror

    Articolul 219

    (1) Procurorul poate să dea dispoziţii cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală. În cazul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu pot să le dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens.
    (2) Dispoziţiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală. Dacă acest organ are de făcut obiecţii, poate sesiza pe prim-procurorul parchetului sau, când dispoziţiile sunt date de acesta, pe procurorul ierarhic superior, fără a întrerupe executarea lor. În termen de 3 zile de la sesizare prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior este obligat să se pronunţe.
    (3) În cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii în mod defectuos, de către organul de cercetare penală, a dispoziţiilor date de procuror, acesta va sesiza conducătorul organului de cercetare penală, care are obligaţia ca în termen de 3 zile de la sesizare sa comunice procurorului măsurile dispuse.
    -----------
    Alin. (1) al art. 219 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3) al art. 219 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Infirmarea actelor sau măsurilor procesuale nelegale

    Articolul 220

    Când procurorul constata ca un act sau o măsura procesuala a organului de urmărire penală nu este data cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirma motivat.


    Capitolul 4 EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE


    Secţiunea I Sesizarea organelor de urmărire penală

    Modurile de sesizare

    Articolul 221

    Organul de urmărire penală este sesizat prin plîngere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când afla pe orice alta cale ca s-a savirsit o infracţiune.
    Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plîngerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
    De asemenea, urmărirea penală nu poate începe fără exprimarea dorintei guvernului străin în cazul infracţiunii prevăzute în art. 171 din Codul penal.
    Când prin săvârşirea unei infracţiuni s-a produs o paguba uneia din unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal, unitatea pagubita este obligată sa sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi să se constituie parte civilă.

    Plîngerea

    Articolul 222

    (1) Plângerea este încunoştinţarea facuta de o persoană fizica sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.
    (2) Plîngerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formează obiectul plingerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de proba.
    (3) Plîngerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plingerii.
    (4) Plîngerea facuta oral se consemnează într-un proces-verbal de organul care o primeşte.
    (5) Plîngerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ, sau de către copilul major pentru părinţi. Persoana vătămată poate să declare că nu-şi însuşeşte plîngerea.
    (6) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, plîngerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrînsa poate face plîngere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.
    ------------
    Alin. (1) al art. 222 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Denunţul

    Articolul 223

    (1) Denunţul este încunoştinţarea facuta de către o persoană fizica sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.
    (2) Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plîngerea.
    (3) Denunţul scris trebuie să fie semnat de denuntator, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
    (4) Abrogat.
    ------------
    Alin. (4) al art. 223 a fost introdus de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
    Alin. (1) al art. 223 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (4) al art. 223 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Acte premergătoare

    Articolul 224

    în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
    De asemenea, în vederea stringerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
    Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba.

    Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire

    Articolul 224^1

    În cazul în care exista indicii temeinice şi concrete ca s-a săvârşit sau ca se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în Codul penal şi în legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante şi de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, ori a unei alte infracţiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai carei făptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folosiţi, în vederea strangerii datelor privind existenta infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care exista presupunerea ca au săvârşit o infracţiune, investigatori sub o alta identitate decât cea reală.
    Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din Ministerul de Interne, precum şi din organele de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, şi pot fi folosiţi numai pe o perioadă determinata, în condiţiile prevăzute în art. 224^2 şi 224^3.
    Investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 224^2, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia organului de urmărire penală.
    -----------
    Art. 224^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire

    Articolul 224^2

    Persoanele prevăzute în art. 224^1 pot efectua investigaţii numai cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel.
    Autorizarea este data prin ordonanţa motivată, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în aceeaşi cauza şi cu privire la aceeaşi persoana, nu poate depăşi un an.
    În cererea de autorizare adresată procurorului se vor menţiona datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care exista presupunerea ca au săvârşit o infracţiune, precum şi perioada pentru care se cere autorizarea.
    Ordonanţa procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203, următoarele:
    a) indiciile temeinice şi concrete care justifica măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;
    b) activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire;
    c) persoanele faţă de care exista presupunerea ca au săvârşit o infracţiune;
    d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează sa desfăşoare activităţile autorizate;
    e) perioada pentru care se da autorizarea;
    f) alte menţiuni prevăzute de lege.
    În cazuri urgente şi temeinic justificate se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele pentru care exista autorizare, procurorul urmând să se pronunţe de îndată.
    ------------
    Art. 224^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Folosirea datelor obţinute de investigatorii sub acoperire

    Articolul 224^3

    Datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală şi în legătură cu persoanele la care se referă autorizaţia emisă de procuror.
    Aceste date şi informaţii vor putea fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente şi utile.
    ------------
    Art. 224^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Măsuri de protecţie a investigatorilor sub acoperire

    Articolul 224^4

    Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvaluita în timpul ori după terminarea acţiunii acestora.
    Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.
    ------------
    Art. 224^4 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Sesizarea la cererea organului competent

    Articolul 225

    Când legea prevede că începerea urmăririi penale nu poate avea loc fără o sesizare specială, aceasta trebuie facuta în scris şi semnată de către organul competent. În actul de sesizare trebuie să se arate în mod corespunzător datele prevăzute în art. 222 alin 2.

    Unele dispoziţii privind urmărirea penală pentru militari

    Articolul 226

    Pentru infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 331-336, 348, 353 şi 354, urmărirea penală poate începe numai la sesizarea comandantului.
    Pentru celelalte infracţiuni săvârşite de militari, organul de urmărire penală procedează potrivit regulilor obişnuite, informind pe comandant de îndată ce a început urmărirea penală.

    Sesizări făcute de persoane cu funcţii de conducere şi de alţi funcţionari

    Articolul 227

    (1) Orice persoană cu funcţie de conducere într-o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal sau cu atribuţii de control, care a luat cunoştinţa de săvârşirea unei infracţiuni în acea unitate, este obligată sa sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare penală şi sa ia măsuri sa nu dispara urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de proba.
    (2) Obligaţiile prevăzute în alin. 1 revin şi oricărui funcţionar care a luat cunoştinţa despre săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile.
    ------------
    Denumirea marginala şi alin. (2) ale art. 227 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea II Desfăşurarea urmăririi penale

    Începerea urmăririi penale

    Articolul 228

    (1) Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1).
    (2) În cazul arătat în art. 10 lit b^1), organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmărire penală.
    (3) Când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale.
    (3^1) Rezoluţia şi procesul-verbal de începere a urmăririi penale, emise de organul de cercetare penală, se supun confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată şi dosarul cauzei.
    (4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plingerii sau denuntului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.
    (5) Dacă procurorul constata că nu sunt întrunite condiţiile arătate în alin. 4, restituie actele organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale.
    (6) În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, o confirma prin rezoluţie motivată şi înştiinţează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea.
    (6^1) Împotriva rezoluţiei de neincepere a urmăririi penale se poate face plângere la instanţa de judecată, potrivit art. 278^1 şi următoarele.
    (7) Dacă ulterior se constată că nu a exista sau ca a dispărut împrejurarea pe care se întemeia propunerea de a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirma rezoluţia şi restituie actele organului de urmărire, dispunind începerea urmăririi penale.
    ------------
    Alin. (3^1) al art. 228 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (5) al art. 228 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (6^1) al art. 228 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Invinuitul

    Articolul 229

    Persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte invinuit cît timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

    Scoaterea de sub urmărire când fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni

    Articolul 230

    Procurorul, sesizat potrivit art. 228 alin. 2, dispune prin ordonanţa scoaterea de sub urmărire penală şi înştiinţează despre aceasta, când este cazul, persoana care a făcut sesizarea.

    Restituirea dosarului pentru continuarea cercetării penale

    Articolul 231

    Dacă procurorul, sesizat potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. 2, constata că nu este cazul sa scoată de sub urmărire, restituie dosarul organului de cercetare penală pentru continuarea cercetării penale.

    Restituirea dosarului pentru începerea sau continuarea cercetării penale

    Articolul 232

    Dacă procurorul i-a restituit, în temeiul art. 228 alin. 5 sau al art. 231, actele şi dosarul, organul de urmărire penală continua efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, începe ori continua urmărirea penală, procedând la efectuarea acestora, potrivit legii, şi ţinând seama de împrejurările speciale ale fiecărei cauze.
    -----------
    Art. 232 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Arestarea preventivă a învinuitului

    Articolul 233

    În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare considera ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului, face propuneri în acest sens şi le înaintează procurorului.
    Dacă procurorul, după ce examinează dosarul cauzei, constata ca este cazul să se ia măsura arestării preventive a învinuitului, procedează potrivit art. 146.
    ------------
    Art. 233 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Propuneri făcute de organul de cercetare penală

    Articolul 234

    (1) Dacă organul de cercetare penală considera ca sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului.
    (2) Organul de cercetare penală, dacă considera ca sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, procedează în acelaşi mod.
    ------------
    Alin. (2) al art. 234 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa

    Articolul 235

    Procurorul se pronunţa asupra punerii în mişcare a acţiunii penale după examinarea dosarului.
    Dacă procurorul este de acord cu propunerea, pune în mişcare acţiunea penală prin ordonanţa.
    Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile arătate în art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit şi încadrarea juridică a acesteia.

    Arestarea preventivă a inculpatului

    Articolul 236

    Procurorul sesizat potrivit art. 234, dacă pune în mişcare acţiunea penală şi dacă apreciază ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, procedează potrivit art. 149^1.
    ------------
    Art. 236 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Continuarea cercetării şi ascultarea inculpatului

    Articolul 237

    (1) După aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 233-236, procurorul, dacă este cazul, dispune continuarea cercetării penale. Organul de cercetare penală continua efectuarea actelor de cercetare, fiind obligat să respecte şi dispoziţiile date de procuror.
    (2) Dacă procurorul a pus în mişcare acţiunea penală, organul de cercetare penală îl cheamă pe inculpat, îi comunică fapta pentru care este invinuit şi îi da explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are. Atunci când inculpatul nu locuieşte în ţara, organul de cercetare penală va tine seama, la fixarea termenului de prezentare în faţa acestuia, de reglementările speciale privind asistenţa judiciară internationala în materie penală.
    (3) Organul de cercetare penală pune în vedere inculpatului aflat în stare de libertate ca este obligat să se prezinte la toate chemările ce i se vor face în cursul procesului penal şi ca are îndatorirea sa comunice orice schimbare de adresa.
    (4) Organul de cercetare penală va continua urmărirea şi fără a-l asculta pe inculpat, când acesta este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţara.
    ------------
    Alin. (2) al art. 237 a fost completat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
    Alin. (2) al art. 237 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Extinderea cercetării penale

    Articolul 238

    Organul de cercetare penală, dacă constata fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea acelei fapte, este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice. Propunerile se înaintează în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor, împrejurărilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanţa, în cel mult 5 zile.
    ------------
    Art. 238 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea III Suspendarea urmăririi penale

    Cazuri de suspendare

    Articolul 239

    (1) În cazul când se constata printr-o expertiza medico-legală ca invinuitul sau inculpatul suferă de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale.
    (2) Procurorul se pronunţa asupra suspendării prin ordonanţa.
    -------------
    Alin. (1) al art. 239 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Ordonanţa de suspendare

    Articolul 240

    (1) Ordonanţa trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile arătate în art. 203, datele privitoare la persoana învinuitului sau inculpatului, fapta de care este invinuit, cauzele care au determinat suspendarea şi măsurile luate în vederea insanatosirii învinuitului sau inculpatului.
    (2) Măsura suspendării se comunică părţii civile. După comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penală.
    ------------
    Alin. (2) al art. 240 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Sarcina organului de cercetare în timpul suspendării

    Articolul 241

    În timpul cît urmărirea este suspendată, organul de cercetare penală continua să efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situaţia învinuitului sau inculpatului.
    Organul de cercetare penală este obligat să se intereseze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale.


    Secţiunea IV Încetarea urmăririi penale

    Cazuri de încetare

    Articolul 242

    Încetarea urmăririi penale are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j) şi exista invinuit sau inculpat în cauza.
    Dacă în aceeaşi cauza sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, încetarea urmăririi se face numai cu privire la invinuitii sau inculpatii, ori la faptele pentru care exista cazul de încetare a urmăririi.

    Procedura încetării

    Articolul 243

    (1) Organul de cercetare penală, când constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)- h) şi j), înaintează procurorului dosarul împreună cu propuneri de încetare a urmăririi penale.
    (2) Procurorul se pronunţa asupra încetării urmăririi penale prin ordonanţa, dispunind potrivit art. 11 pct. 1 lit. c). În cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, încetarea urmăririi penale se pronunţa prin rezoluţie motivată.
    (3) Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale priveşte un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunţe asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală. Dacă procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, trebuie să ceara de îndată instanţei revocarea măsurii arestării preventive. În termen de 24 de ore de la primirea de la procuror a dosarului împreună cu un referat în care se menţionează cazul sau cazurile de încetare a urmăririi penale constatate, instanţa dispune, prin încheiere, revocarea măsurii şi punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului şi restituie dosarul procurorului, în acelaşi termen, împreună cu o copie a încheierii.
    -----------
    Alin. (3) al art. 243 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Ordonanţa de încetare a urmăririi penale

    Articolul 244

    Ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă pe lângă menţiunile arătate în art. 203, datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea, precum şi arătarea temeiurilor de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi penale.

    Dispoziţii complimentare ale ordonanţei

    Articolul 245

    (1) Prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra:
    a) revocării măsurilor asiguratorii luate în vederea executării pedepsei amenzii;
    b) confiscării lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscării speciale şi restituirii celorlalte.
    (2) Dacă proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de proba este contestată, ele sunt păstrate de organul de cercetare penală până la hotărârea instanţei civile;
    c) măsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile şi a restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
    În cazul în care s-a dispus menţinerea măsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile, aceste măsuri se vor considera desfiinţate, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea incetarîi urmăririi penale;
    d) cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie să le suporte şi ordonând încasarea lor;
    e) restituirii cauţiunii în cazurile prevăzute de lege.
    Dacă în cursul urmăririi penale s-a luat vreuna din măsurile de siguranţă arătate în art. 162, se va face menţiune despre aceasta.
    (3) În cazul în care încetarea urmăririi penale priveşte un invinuit sau inculpat arestat, în ordonanţa se va face menţiune şi cu privire la revocarea arestării preventive dispusă de instanţa, potrivit art. 243 alin. 3.
    -----------
    Litera a) a alin. (1) al art. 245 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3) al art. 245 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Înştiinţarea despre încetarea urmăririi penale

    Articolul 246

    (1) Procurorul înştiinţează persoanele interesate despre încetarea urmăririi penale.
    (2) În cazul când invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, procurorul înştiinţează prin adresa administraţia locului de deţinere, cu dispoziţia de a pune îndată în libertate pe invinuit sau inculpat.
    -----------
    Alin. (2) al art. 246 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Articolul 247

    Abrogat.

    Restituirea dosarului şi continuarea cercetării penale

    Articolul 248

    Procurorul, dacă constata că nu este cazul sa dispună încetarea sau când a dispus încetarea parţial, restituie dosarul organului de cercetare penală, cu dispoziţia de a continua cercetarea.


    Secţiunea V Scoaterea de sub urmărirea penală

    Cazurile şi procedura scoaterii de sub urmărire

    Articolul 249

    Scoaterea de sub urmărirea penală are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e) şi exista invinuit sau inculpat în cauza.
    Dispoziţiile art. 242-246 şi 248 se aplică în mod corespunzător şi în procedura scoaterii de sub urmărire.
    În cazul prevăzut în art. 10 lit. b^1) procurorul se pronunţa prin ordonanţa.

    Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ

    Articolul 249^1

    (1) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală în temeiul art. 10 lit. b^1), executarea mustrării sau mustrării cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.
    (2) Executarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi 443.
    (3) Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b^1) se poate face plângere în termen de 20 de zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246.
    (4) Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a făcut plîngere şi a fost respinsă, după respingerea acesteia.
    -----------
    Alin. (3) al art. 249^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea VI Procedura prezentării materialului de urmărire penală

    Prezentarea materialului

    Articolul 250

    După punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi:
    a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunoştinţa de materialul de urmărire penală, aratindu-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;
    b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţa de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul;
    c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţa de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare.

    Procesul-verbal de prezentare a materialului

    Articolul 251

    Despre aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prevăzute în art. 250 organul de cercetare penală întocmeşte proces-verbal, în care consemnează şi declaraţiile, cererile şi răspunsurile inculpatului.

    Cereri noi formulate de inculpat

    Articolul 252

    Dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea penală, organul de cercetare penală le examinează de îndată şi dispune prin ordonanţa admiterea sau respingerea lor.
    Organul de cercetare dispune prin aceeaşi ordonanţa completarea cercetării penale, atunci când din declaraţiile suplimentare sau din răspunsurile inculpatului rezultă necesitatea completării.

    Prezentarea din nou a materialului de urmărire penală

    Articolul 253

    Organul de cercetare penală este obligat sa procedeze din nou la prezentarea materialului, dacă a efectuat noi acte de cercetare penală, sau dacă constata ca trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a faptei.

    Cazuri de neprezentare a materialului

    Articolul 254

    (1) Când prezentarea materialului nu a fost posibila din cauza ca inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arata împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.
    (2) Dacă până la înaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală.
    -----------
    Alin. (1) al art. 254 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Secţiunea VII Terminarea urmăririi penale

    & 1. Urmărire fără punerea în mişcare a acţiunii penale
    Ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării

    Articolul 255

    În cauzele în care nu a fost pusă în miscarea acţiunea penală, organul de cercetare, după efectuarea actelor de cercetare penală potrivit art. 232, dacă exista invinuit în cauza şi constata ca împotriva acestuia sunt suficiente probe, procedează la o noua ascultare a învinuitului, aducindu-i la cunoştinţa învinuirea şi intrebindu-l dacă are noi mijloace de apărare.
    Dacă invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost gasita temeinica ori dacă cercetarea a fost completată potrivit propunerilor făcute, cercetarea se considera terminată.

    Înaintarea dosarului privind pe invinuit

    Articolul 256

    De îndată ce cercetarea penală este terminată, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului cu un referat, în care consemnează rezultatul cercetării, spre a se decide potrivit art. 262. Referatul va cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute în art. 259-260.

    Prezentarea materialului de către procuror

    Articolul 257

    Procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe invinuit şi îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 250 şi următoarele, care se aplică în mod corespunzător.
    ------------
    Art. 257 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    & 2. Urmărire cu acţiunea penală pusă în mişcare
    Înaintarea dosarului privind pe inculpat

    Articolul 258

    În cauzele în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare, după completarea cercetării şi după îndeplinirea dispoziţiilor privitoare la prezentarea materialului de urmărire penală, cercetarea penală se considera terminată. Organul de cercetare penală înaintează de îndată procurorului dosarul cauzei însoţit de un referat.
    ------------
    Art. 258 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Cuprinsul referatului întocmit de organul de cercetare penală

    Articolul 259

    Referatul întocmit de organul de cercetare penală trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale, la persoana inculpatului şi la ultima încadrare juridică data faptei.
    Referatul trebuie să cuprindă fapta reţinută în sarcina inculpatului, probele administrate şi încadrarea juridică.
    Când urmărirea penală priveşte mai multe fapte sau mai mulţi inculpaţi, referatul trebuie să cuprindă menţiunile arătate în alineatul precedent cu privire la toate faptele şi la toţi inculpatii şi, dacă este cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori făptuitori s-a încetat urmărirea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire ori s-a suspendat urmărirea penală.

    Date suplimentare

    Articolul 260

    Referatul trebuie să cuprindă date suplimentare privitoare la:
    a) mijloacele materiale de proba şi măsurile luate referitor la ele în cursul cercetării penale, precum şi locul unde se afla;
    b) măsurile asiguratorii privind reparaţiile civile sau executarea pedepsei amenzii, luate în cursul cercetării penale;
    c) cheltuielile judiciare.


    Capitolul 5 TRIMITEREA ÎN JUDECATA

    Verificarea lucrărilor urmăririi penale

    Articolul 261

    Procurorul este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală potrivit art. 256 sau 258 sa procedeze la verificarea lucrărilor urmăririi penale şi să se pronunţe asupra acestora.
    Procurorul procedează la prezentarea materialului de urmărire penală în situaţiile prevăzute în art. 254 alin. 1, dacă inculpatul se prezintă, este prins sau adus după înaintarea dosarului la procuratura.
    Rezolvarea cauzelor în care sunt arestaţi se face de urgenta şi cu precădere.

    Rezolvarea cauzelor

    Articolul 262

    Dacă procurorul constata ca au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, ca urmărirea penală este completa, existind probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:
    1. când din materialul de urmărire penală rezultă ca fapta exista, ca a fost săvârşită de invinuit sau de inculpat şi ca acesta răspunde penal:
    a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, da rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecata;
    b) dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata;
    2. da ordonanţa prin care:
    a) claseaza, scoate de sub urmărire sau încetează urmărirea penală potrivit dispoziţiilor art. 11.
    Dacă procurorul dispune scoaterea de sub urmărire în temeiul art. 10 lit. b^1), face aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal;
    b) suspenda urmărirea penală, atunci când constata existenta unei cauze de suspendare a urmăririi.

    Cuprinsul rechizitoriului

    Articolul 263

    Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecata.
    În rechizitoriu se arata de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţa, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.
    În cazul când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul trebuie să cuprindă şi datele suplimentare prevăzute în art. 260.
    Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 262.

    Actul de sesizare a instanţei

    Articolul 264

    Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată.
    Rechizitoriul dat de procurorul de la un parchet ierarhic superior celui corespunzător instanţei competente sa judece cauza în fond este supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanţe.
    Sesizarea instanţei de judecată se face de către procurorul care a dat sau, după caz, a confirmat rechizitoriul potrivit alineatului precedent.
    În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanţei competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

    Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmărire

    Articolul 265

    Când procurorul constata ca urmărirea penală nu este completa, sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală, sau potrivit dispoziţiilor art. 217 trimite cauza la alt organ de urmărire, în vederea completării sau refacerii urmăririi penale.
    Când completarea sau refacerea urmăririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii învinuiţi sau inculpaţi, iar disjungerea nu este posibila, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze.

    Cuprinsul ordonanţei de restituire

    Articolul 266

    Ordonanţa de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lângă menţiunile arătate în art. 203, indicarea actelor de cercetare penală ce trebuie efectuate ori refăcute, a faptelor sau împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de proba ce urmează a fi folosite.

    Dispoziţiile privitoare la măsurile preventive, de siguranţă sau asiguratorii

    Articolul 267

    În cazul în care procurorul, la întocmirea rechizitoriului potrivit art. 262 pct. 1, considera ca este necesară arestarea inculpatului, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege, înaintează instanţei, în termen de 24 de ore, rechizitoriul şi propunerea de arestare a inculpatului. În acelaşi mod procedează procurorul şi în cazul în care este necesară luarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal. În cazul în care procurorul considera ca se impune luarea măsurilor preventive prevăzute în art. 145 şi 145^1, dispune aceasta prin rechizitoriu.
    În cazurile prevăzute în art. 262 pct. 2, art. 265 şi 268, procurorul trimite dosarul cauzei la instanţa, pentru ca judecătorul care a dispus în cursul urmăririi penale arestarea preventivă sau măsurile de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal sa dispună asupra prelungirii sau revocării acestora. În cazul măsurilor preventive prevăzute în art. 145 şi 145^1, procurorul dispune revocarea acestor măsuri sau, după caz, trimite dosarul cauzei la instanţa cu propunerea de prelungire.
    Încheierea prin care instanţa dispune cu privire la aceste măsuri se trimite procurorului, care face menţiune despre aceasta în ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale, de suspendare a urmăririi penale, de restituire sau de trimitere la organul competent. Prevederile art. 243 alin. 3 şi art. 249 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
    Procurorul este obligat sa dispună asupra menţinerii sau revocării măsurilor de siguranţă, altele decât cele prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal, şi a măsurilor asiguratorii luate în cursul urmăririi penale, sau dacă este cazul sa ia asemenea măsuri.
    ------------
    Art. 267 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alineatul (2) al art. 267 a fost modificat de articolul 1 punctul 29 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Trimiterea la organul competent

    Articolul 268

    Când procurorul constata ca pentru vreuna din infracţiunile sau infractorii arătaţi în art. 207, 208 şi 209 alin. 3 şi 4 urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decît cel prevăzut în textele menţionate, ia măsuri ca urmărirea să fie facuta de organul competent.
    În cazul prevăzut în alineatul precedent rămân valabile măsurile asiguratorii luate, actele sau măsurile procesuale confirmate încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale care nu pot fi refăcute.

    Obligaţiile organelor competente

    Articolul 269

    Organul de cercetare penală sesizat prin trimiterea cauzei potrivit art. 268 procedează la ascultarea învinuitului sau inculpatului şi, ţinând seama de dispoziţiile art. 268 alin. 2, dispune în ce măsura trebuie refăcute celelalte acte procesuale şi ce anume acte mai trebuie efectuate în completarea cercetării penale.


    Capitolul 6 RELUAREA URMĂRIRII PENALE

    Cazurile de reluare

    Articolul 270

    Urmărirea penală este reluată în caz de:
    a) încetare a cauzei de suspendare;
    b) restituire a cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii sau completării urmăririi, ori ca urmare a extinderii acţiunii penale sau a procesului penal;
    c) redeschidere a urmăririi penale.
    Reluarea urmăririi penale nu poate avea loc dacă se constată că între timp a intervenit vreunul din cazurile prevăzute în art. 10.

    Reluarea după suspendare

    Articolul 271

    Reluarea urmăririi penale după suspendare are loc când se constată că a încetat cauza care a determinat suspendarea. Organul de cercetare penală care constata ca a încetat cauza de suspendare înaintează dosarul procurorului pentru a dispune asupra reluării. Reluarea se dispune prin ordonanţa.

    Reluarea în caz de restituire

    Articolul 272

    Când instanţa de judecată a dispus restituirea cauzei în vederea refacerii sau completării urmăririi penale, ori în caz de extindere a acţiunii penale sau a procesului penal, urmărirea se reia pe baza hotărârii prin care instanţa a dispus restituirea.

    Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi

    Articolul 273

    (1) Redeschiderea urmăririi penale în cazul în care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire are loc dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau ca a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire.
    (1^1) Redeschiderea urmăririi penale are loc, de asemenea, când instanţa de judecată, potrivit art. 278^1, a admis plângerea împotriva ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori de clasare şi a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale. În cazul în care instanţa, potrivit art. 278^1, a admis plângerea împotriva rezoluţiei de neincepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta poate reveni asupra neinceperii urmăririi şi dispune începerea urmăririi în condiţiile prevăzute de lege.
    (1^2) În cazurile prevăzute în alin. 1 şi 1^1, dacă se considera pe baza datelor din dosar ca se justifica luarea unei măsuri preventive, procurorul procedează potrivit art. 233 sau 236, care se aplică în mod corespunzător. În ordonanţa prin care s-a dispus reluarea urmăririi penale, se face menţiune cu privire la luarea acestor măsuri.
    (2) Redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror prin ordonanţa.
    -----------
    Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 273 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Durata arestării inculpatului după reluare

    Articolul 274

    În cazurile de reluare a urmăririi penale prevăzute în art. 270 alin. 1 lit. a) şi c) şi în art. 273, termenul privitor la măsura arestării inculpatului curge de la data luării acestei măsuri, dispoziţiile art. 150 aplicându-se în mod corespunzător.
    În cazul restituirii cauzei de către instanţa de judecată, potrivit art. 272, dacă inculpatul este arestat şi instanţa menţine arestarea preventivă, termenul de 30 de zile curge de la data pronunţării hotărârii. Instanţa trimite dosarul procurorului în termen de 10 zile.
    Durata arestării inculpatului poate fi prelungită potrivit art. 155 şi 159.
    ------------
    Art. 274 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alineatul (1) al art. 274 a fost modificat de de articolul 1 punctul 30 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.


    Capitolul 7 PLÎNGEREA IMPOTRIVA MĂSURILOR ŞI ACTELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

    Dreptul de a face plîngere

    Articolul 275

    (1) Orice persoană poate face plîngere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
    (2) Abrogat.
    (3) Plîngerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală.
    (4) Introducerea plingerii nu suspenda aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul plingerii.
    ------------
    Alin. (2) al art. 275 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Obligaţia de inaintare a plingerii

    Articolul 276

    Când plîngerea a fost depusa la organul de cercetare penală, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei sa o înainteze procurorului împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare.

    Termenul de rezolvare

    Articolul 277

    Procurorul este obligat sa rezolve plîngerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sa comunice de îndată persoanei care a făcut plîngerea modul în care a fost rezolvată.

    Plîngerea contra actelor procurorului

    Articolul 278

    Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
    În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.
    În cazul rezoluţiei de neincepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la înştiinţarea persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
    Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.
    -----------
    Art. 278 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Plângerea în faţa instanţei împotriva rezolutiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecata

    Articolul 278^1

    După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neincepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sa judece cauza în prima instanţa.
    În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile.
    Dosarul va fi trimis de parchet instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
    Persoana faţă de care s-a dispus neinceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum şi persoana care a făcut plângerea se citeaza. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedica soluţionarea cauzei. Când instanţa considera ca este absolut necesară prezenta persoanei lipsa, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
    La judecarea plângerii prezenta procurorului este obligatorie.
    La termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanţa da cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neinceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi şi apoi procurorului.
    Instanţa, judecand plângerea, verifica rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
    Instanţa pronunţa una dintre următoarele soluţii:
    a) respinge plângerea, prin sentinta, mentinand soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;
    b) admite plângerea, prin sentinta, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;
    c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, retine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în prima instanţa şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
    În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca prima instanţa, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.
    Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neinceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
    În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a) persoana în privinta căreia instanţa, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschida urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi fapta, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
    Instanţa este obligată sa rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sa comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată.
    -----------
    Art. 278^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Capitolul 8 PROCEDURA PLINGERII PREALABILE

    Organele cărora li se adresează plîngerea

    Articolul 279

    (1) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plîngere.
    (2) Plîngerea prealabilă se adresează:
    a) instanţei de judecată, în cazul infracţiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213, şi 220, dacă făptuitorul este cunoscut. Când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui.
    Aceste prevederi se aplică şi în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, săvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;
    b) organului de cercetare penală sau procurorului, în cazul altor infracţiuni decît cele arătate la lit. a);
    c) organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeteana, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct. 1.
    ------------
    Litera c) a alin. (2) al art. 279 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Procedura în cazul infracţiunilor flagrante

    Articolul 280

    În caz de infracţiune flagrantă, organul de urmărire penală este obligat să constate săvârşirea acesteia, chiar în lipsa plingerii prealabile.
    Dacă infracţiunea săvârşită este dintre cele arătate în art. 279 alin. 2 lit. a), constatările făcute vor fi trimise, la cerere, instanţei sesizate prin plîngere.
    Când infracţiunea săvârşită este dintre cele arătate în art. 279 lit. b) şi c), organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi dacă aceasta declara ca face plîngere prealabilă, după caz, continua urmărirea penală sau trimite cauza organului competent.

    Procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate

    Articolul 281

    În caz de conexitate sau de indivizibilitate între infracţiunile arătate în art. 279 lit. a)-c), dacă disjungerea nu este posibila, se aplică procedura prevăzută în art. 35.
    Aceeaşi procedura se aplică şi în cazul când conexitatea sau indivizibilitatea priveşte o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plîngerea prealabilă şi o alta infracţiune pentru care nu se cere plîngere prealabilă dacă disjungerea nu este posibila.


    Articolul 282

    Abrogat.

    Conţinutul plingerii

    Articolul 283

    Plîngerea trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului, arătarea mijloacelor de proba, indicarea adresei părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă şi, atunci când este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.

    Termenul de introducere a plingerii

    Articolul 284

    În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plîngere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
    Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data când persoana indreptatita a reclama a ştiut cine este făptuitorul.

    Lipsa nejustificată a părţii vătămate

    Articolul 284^1

    În cazul infracţiunilor arătate în art. 279 alin. 2 lit. a), lipsa nejustificată a părţii vătămate la doua termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragere a plingerii prealabile.

    Plîngerea greşit îndreptată

    Articolul 285

    Plîngerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent. În aceste cazuri, plîngerea se considera valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.

    Schimbarea încadrării faptei

    Articolul 286

    Dacă într-o cauza în care s-au făcut acte de cercetare penală se considera ulterior ca fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plîngerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plîngere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală, după caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instanţei competente. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.
    Când schimbarea încadrării juridice se face în faţa instanţei, aceasta cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plîngere pentru infracţiunea respectiva şi, după caz, continua sau încetează procesul penal.


    Titlul II JUDECATA


    Capitolul 1 DISPOZIŢII GENERALE

    Îndatoririle instanţei de judecată

    Articolul 287

    Instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în vederea aflarii adevărului şi a realizării rolului educativ al judecaţii.
    Instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauza.

    Locul unde se desfăşoară judecata

    Articolul 288

    Judecata se desfăşoară la sediul instanţei. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc.

    Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea

    Articolul 289

    Judecata cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţa, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.

    Publicitatea şedinţei de judecată

    Articolul 290

    Şedinţa de judecată este publică. Minorii sub 16 ani nu pot asista la şedinţa de judecată.
    Dacă judecarea în şedinţa publică ar putea aduce atingerea unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţa secreta pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.
    Declararea şedinţei secrete se face în şedinţa publică, după ascultarea părţilor prezente şi a procurorului când participa la judecata.
    În timpul cît şedinţa este secreta, nu sunt admişi în sala de şedinţa decît părţile, reprezentanţii acestora, apărătorii şi celelalte persoane chemate de instanţa în interesul cauzei.

    Citarea părţilor la judecata

    Articolul 291

    Judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
    Neprezentarea părţilor citate nu împiedica judecarea cauzei. Când instanţa considera ca este necesară prezenta uneia dintre părţile lipsa, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.
    Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene.
    Când judecata se amina, martorii, experţii şi interpreţii prezenţi iau în cunoştinţa noul termen de judecată.
    La cererea persoanelor care iau termenul în cunoştinţa, instanţa le inmineaza citaţii, spre a le servi drept justificare la locul de muncă, în vederea prezentării la noul termen.
    Când judecata rămâne în continuare, părţile şi celelalte persoane care participa la proces nu se mai citeaza.
    Militarii sunt citaţi la fiecare termen.
    Detinutii sunt citaţi, de asemenea, la fiecare termen.

    Compunerea instanţei

    Articolul 292

    Instanţa judeca în complet de judecată, a carei compunere este cea prevăzută de lege.
    Completul de judecată trebuie să ramina acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
    După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenita în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.

    Judecata de urgenta în cauzele cu deţinuţi

    Articolul 293

    Judecata în cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv se face de urgenta şi cu precădere. Judecata se face cu precădere şi atunci când unii dintre inculpaţi sunt deţinuţi în alta cauza. Când instanţa găseşte necesar şi aceasta este posibil, face în cauza aplicatia dispoziţiilor cu privire la disjungere.

    Asigurarea apărării

    Articolul 294

    În cauzele în care desemnarea unui apărător din oficiu este obligatorie, preşedintele instanţei, o dată cu fixarea termenului de judecată, ia măsuri pentru desemnarea aparatorului.
    Inculpatul, celelalte părţi şi apărătorii au dreptul sa ia cunoştinţa de dosar în tot cursul judecaţii.
    Când inculpatul se afla în stare de deţinere, preşedintele instanţei ia măsuri ca acesta să-şi poate exercita dreptul prevăzut în alineatul precedent şi să poată lua contact cu apărătorul sau.

    Alte măsuri pregătitoare

    Articolul 295

    Preşedintele completului de judecată are îndatorirea sa ia din timp toate măsurile necesare, pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei sa nu sufere amînare.
    De asemenea, se îngrijeşte ca lista cauzelor fixate pentru judecata să fie întocmită şi afişată la instanţa, spre vedere, cu 24 de ore înaintea termenului de judecată.
    La întocmirea listei se tine seama de data intrării cauzelor la instanţa, dîndu-se intietate cauzelor în care sunt deţinuţi şi celor cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgenta.

    Atribuţiile preşedintelui completului

    Articolul 296

    Preşedintele conduce şedinţa, indeplinind toate îndatoririle pe care le are de la lege şi decide asupra cererilor formulate de părţi, dacă rezolvarea acestora nu este data în căderea completului.
    În cursul judecaţii întrebările se pun prin mijlocirea preşedintelui. Acesta poate incuviinta ca întrebările să fie adresate direct.

    Strigarea cauzei şi apelul celor citaţi

    Articolul 297

    Preşedintele anunta, potrivit ordinii de pe lista de şedinţa, cauza a carei judecare este la rind, dispunind facerea apelului părţilor şi al celorlalte persoane citate, şi constata care din ele s-au prezentat.
    Părţile se pot prezenta şi participa la judecata chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citaţia, preşedintele având îndatorirea sa stabilească identitatea acestora.

    Asigurarea ordinii şi solemnitatii şedinţei

    Articolul 298

    Preşedintele veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnitatii şedinţei, putind lua măsurile necesare în acest scop.
    Preşedintele poate limita accesul publicului la şedinţa de judecată, ţinând seama de mărimea sălii de şedinţa.
    Părţile şi persoanele care asista la şedinţa de judecată sunt obligate sa păstreze disciplina şedinţei.
    Când o parte sau oricare altă persoană tulbura şedinţa sau nesocoteste măsurile luate, preşedintele îi atrage atenţia să respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave, dispune îndepărtarea ei din sala.
    Partea îndepărtată este chemată în sala înainte de începerea dezbaterilor.
    Preşedintele îi aduce la cunoştinţa actele esenţiale efectuate în lipsa şi îi citeşte declaraţiile celor ascultaţi.

    Constatarea infracţiunilor de audienta

    Articolul 299

    Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, preşedintele constata acea fapta şi identifica pe făptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului.
    Instanţa, dacă este cazul, poate dispune arestarea preventivă a învinuitului, iar preşedintele emite un mandat de arestare a acestuia. Despre luarea acestei măsuri se face menţiune în încheierea de şedinţa. Cel invinuit este trimis de îndată procurorului împreună cu procesul-verbal şi cu mandatul de arestare.

    Verificarea sesizării instanţei

    Articolul 300

    (1) Instanţa este datoare sa verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.
    (2) În cazul când se constată că sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
    (3) Abrogat.
    ------------
    Denumirea marginala a art. 300 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (3) al art. 300 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului

    Articolul 300^1

    După înregistrarea dosarului la instanţa, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, instanţa este datoare sa verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
    Dacă instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
    Când instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispoziţiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 şi 11 se aplică în mod corespunzător.
    Încheierea poate fi atacată cu recurs, aplicându-se dispoziţiile art. 160^a alin. 2.
    ------------
    Art. 300^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 300^1 a fost modificat de de articolul 1 punctul 31 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecaţii

    Articolul 300^2

    În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare sa verifice, în cursul judecaţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b.
    ------------
    Art. 300^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 300^2 a fost modificat de de articolul 1 punctul 32 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

    Drepturile procurorului şi ale părţilor în instanţa

    Articolul 301

    În cursul judecaţii, procurorul şi oricare dintre părţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii.
    Partea vătămată poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la latura penală a cauzei. În caz de concurs de infracţiuni sau de conexitate, dreptul părţii vătămate se limitează la fapta care i-a cauzat vătămarea.
    Partea civilă poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii în măsura în care acestea au legătură cu pretenţiile sale civile.

    Rezolvarea chestiunilor incidente

    Articolul 302

    Instanţa este obligată sa pună în discuţie cererile şi excepţiile arătate în art. 301 sau excepţiile ridicate din oficiu şi să se pronunţe asupra lor prin încheiere motivată.
    Instanţa se pronunţa prin încheiere motivată şi asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecaţii.

    Suspendarea judecaţii

    Articolul 303

    (1) Când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca inculpatul suferă de o boala grava, care îl împiedica sa participe la judecata, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecata.
    (2) Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea întregii cauze.
    (3) Încheierea data în prima instanţa prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.
    (4) Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecata.
    (5) Instanţa este obligată să se informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea procesului penal.
    (6) Instanţa suspenda, prin încheiere motivată, judecata şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate. Suspendarea se dispune până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi 145^1. Încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la data pronunţării.
    ------------
    Alin. (1) al art. 303 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Alin. (6) al art. 303 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Note privind desfăşurarea şedinţei de judecată

    Articolul 304

    Desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.
    În cursul şedinţei de judecată grefierul ia note cu privire la desfăşurarea procesului. Procurorul şi părţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de către preşedinte.
    În caz de contestare, de către participanţii la proces, a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de judecată.
    După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului. Notele grefierului pot fi contestate până la termenul următor.
    ------------
    Art. 304 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
    Art. 304 a fost modificat de LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 mai 2004.

    Încheierea de şedinţa

    Articolul 305

    Desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde:
    a) ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;
    b) menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică;
    c) numele şi prenumele judecătorilor, procurorului şi grefierului;
    d) numele şi prenumele părţilor, aparatorilor şi ale celorlalte persoane care participa în proces şi care au fost prezente la judecata, precum şi ale celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
    e) enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecata şi textele de lege în care a fost încadrată fapta;
    f) înscrisurile care s-au citit în şedinţa;
    g) cererile de orice natura formulate de procuror, de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces;
    h) concluziile procurorului şi ale părţilor;
    i) măsurile luate în cursul şedinţei.
    Încheierea se întocmeşte de grefier în 24 de ore de la terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele completului de judecată şi de grefier.
    Când hotărârea se pronunţa în ziua în care a avut loc judecata, nu se
    întocmeşte o încheiere separată.

    Soluţionarea cauzei

    Articolul 306

    Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac de îndată după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronunţarea pot fi aminate cel mult 15 zile.

    Deliberarea

    Articolul 307

    La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea.
    Completul de judecată deliberează în secret.

    Luarea hotărârii

    Articolul 308

    Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării.
    Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate.
    Dacă din deliberare rezultă mai mult decît doua păreri, judecătorul care opineaza pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.
    Motivarea opiniei separate este obligatorie.
    Dacă completul de judecată este format din doi judecători şi unanimitatea nu poate fi întrunită, judecarea cauzei se reia în complet de divergenta.

    Minuta

    Articolul 309

    Rezultatul deliberării se consemnează într-o minuta, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semnează de membrii completului de judecată.

    Pronunţarea hotărârii

    Articolul 310

    Hotărârea se pronunţa în şedinţa publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier.
    La pronunţarea hotărârii părţile nu se citeaza. Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de la pronunţare.

    Felul hotărîrilor

    Articolul 311

    Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţa de judecată sau prin care aceasta se dezinvesteste fără a soluţiona cauza se numeşte sentinta.
    Hotărârea prin care instanţa se pronunţa asupra apelului, recursului, recursului în anulare, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei se numeşte decizie.
    Toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecaţii se numesc încheieri.

    Redactarea şi semnarea hotărârii

    Articolul 312

    Sentinta sau decizia se redactează de unul din judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier.
    În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.


    Capitolul 2 JUDECATA ÎN PRIMA INSTANTA


    Secţiunea I Desfăşurarea judecării cauzelor

    Măsuri premergătoare

    Articolul 313

    Preşedintele instanţei, primind dosarul cauzei, fixează de îndată termen de judecată şi dispune citarea persoanelor care trebuie să fie chemate la judecata. În cazul în care inculpatul nu locuieşte în ţara, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 237 alin. 2.
    Citaţia trebuie să fie înmânată inculpatului cu cel puţin 5 zile înaintea termenului fixat.
    În cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, preşedintele instanţei, la primirea dosarului, fixează un termen care, potrivit art. 300^1, nu poate fi mai mare de 48 de ore, înăuntrul căruia se comunică citaţia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanţei.
    -----------
    Alin. (3) al art. 313 a fost introdus de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
    Art. 313 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Prezenta inculpatului la judecata

    Articolul 314

    Judecata nu poate avea loc decît în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de deţinere.
    Aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie.

    Participarea procurorului

    Articolul 315

    (1) Procurorul este obligat sa participe la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare ori în cauzele în care unul dintre inculpaţi se afla în stare de detenţie sau în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 171 alin. 2, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La şedinţele de judecată privind alte infracţiuni, procurorul participa când considera necesar.
    (2) La şedinţele de judecată ale celorlalte instanţe, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.
    ------------
    Alin. (1) al art. 315 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Rolul procurorului

    Articolul 316

    În desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le considera întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate.
    Cererile şi concluziile procurorului trebuie să fie motivate.
    Când cercetarea judecătorească nu confirma învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

    Obiectul judecaţii

    Articolul 317

    Judecata se margineste la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

    Verificări privitoare la inculpat

    Articolul 318

    (1) La termenul de judecată, după strigarea cauzei şi apelul părţilor, preşedintele verifica identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se afla în stare de deţinere, preşedintele se încredinţează dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instanţei. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amana, iar preşedintele îi înmânează o copie de pe actul de sesizare a instanţei, făcându-se menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţa.
    (2) De asemenea, judecata se amina la cererea inculpatului, când comunicarea s-a făcut cu mai puţin de 3 zile înaintea termenului de judecată.
    ------------
    Alin. (1) al art. 318 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Măsuri premergătoare privind martorii, experţii şi interpreţii

    Articolul 319

    (1) După apelul martorilor, experţilor şi interpreţilor, preşedintele cere martorilor prezenţi sa părăsească sala de şedinţa şi le pune în vedere sa nu se îndepărteze fără încuviinţarea sa.
    (2) Experţii rămân în sala de şedinţa, afară de cazul în care instanţa dispune altfel.
    (3) Martorii, experţii şi interpreţii prezenţi pot fi ascultaţi, chiar dacă nu au fost citaţi sau nu au primit citaţie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 86^1 şi următoarele.
    ------------
    Alin. (3) al art. 319 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Lămuriri, excepţii şi cereri

    Articolul 320

    Preşedintele explica persoanei vătămate ca se poate constitui parte civilă sau ca poate participa ca parte vătămată în proces.
    Preşedintele întreabă pe procuror şi pe părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau propun efectuarea de probe noi.
    În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora.
    Procurorul şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti.

    Ordinea cercetării judecătoreşti

    Articolul 321

    Instanţa începe efectuarea cercetării judecătoreşti, când cauza se afla în stare de judecată.
    Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispoziţiile cuprinse în prezenta secţiune.
    Instanţa poate dispune unele schimbări ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decît după ascultarea acestuia.

    Începerea cercetării judecătoreşti

    Articolul 322

    Preşedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului de sesizare a instanţei, după care explica inculpatului în ce consta învinuirea ce i se aduce. Totodată lamureste pe inculpat cu privire la dreptul pe care îl are de a pune întrebări coinculpatilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor, precum şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte ca este necesar.

    Ascultarea inculpatului

    Articolul 323

    Instanţa procedează apoi la ascultarea inculpatului.
    Inculpatul este lăsat sa arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune întrebări de către preşedinte şi ceilalţi membri ai completului, precum şi de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.
    Instanţa respinge întrebările care nu sunt necesare în cauza.
    Inculpatul poate fi reascultat ori de cîte ori este necesar.

    Ascultarea coinculpatilor

    Articolul 324

    Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, ascultarea fiecărui dintre ei se face în prezenta celorlalţi inculpaţi.
    Când interesul aflarii adevărului cere, instanţa poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpaţi, fără ca ceilalţi să fie de faţa.
    Declaraţiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalţi inculpaţi, după ascultarea lor.
    Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenta celorlalţi inculpaţi sau a unor dintre ei.

    Citirea declaraţiilor anterioare ale inculpatului

    Articolul 325

    Când inculpatul nu-şi mai aminteste anumite fapte sau împrejurări sau când exista contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţa şi cele date anterior, preşedintele cere acestuia explicaţii, putind da citire, în întregime sau în parte, declaraţiilor anterioare.
    Când inculpatul refuza sa dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior.

    Ascultarea celorlalte părţi

    Articolul 326

    După ascultarea inculpatului se procedează la ascultarea celorlalte părţi. Dispoziţiile art. 322-324 şi 325 alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea acestora.

    Ascultarea martorului, expertului sau interpretului

    Articolul 327

    (1) Instanţa trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 şi 325, care se aplică în mod corespunzător. După ce martorului i s-au pus întrebări de instanţa şi de procuror, el este întrebat de partea care l-a propus şi apoi de celelalte părţi.
    (2) Martorul care poseda un înscris în legătură cu depozitia facuta poate să-l citească în instanţa. Procurorul şi părţile au dreptul sa examineze înscrisul, iar instanţa poate dispune reţinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie.
    (3) Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei.
    (4) Instanţa dispune citirea declaraţiilor anterioare şi atunci când martorul face declaraţii care sunt în contrazicere cu cele date anterior.
    (5) Dacă unul sau mai mulţi martori lipsesc, instanţa poate dispune motivat fie continuarea judecaţii, fie amînarea cauzei. Martorul a cărui lipsa nu este justificată poate fi adus silit.
    (6) Dispoziţiile prevăzute în alineatele precedente se aplică în mod corespunzător şi în caz de ascultare a expertului sau interpretului.
    (7) Dispoziţiile art. 86^1-86^4 se aplică în mod corespunzător, atunci când este cazul.
    ------------
    Alin. (7) al art. 327 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.


    Articolul 327^1

    Declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor ori ale altor persoane audiate în cauza, inclusiv întrebările adresate acestora de oricare dintre părţi sau de instanţa de judecată, se consemnează întocmai în condiţiile prevăzute de art. 304.
    ------------
    Art. 327^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Măsuri privitoare la martori

    Articolul 328

    Martorii ascultaţi rămân în sala, la dispoziţia instanţei, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectuează în şedinţa respectiva. Dacă instanţa găseşte necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de şedinţa, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.
    Instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, poate incuviinta plecarea martorilor după ascultarea lor.

    Renunţarea la martori

    Articolul 329

    Procurorul şi părţile pot renunţa la martorii pe care i-au propus.
    După punerea în discuţie a renunţării, instanţa poate dispune ca martorii sa nu fie ascultaţi, dacă audierea nu mai este necesară.
    Dacă în cursul cercetării judecătoreşti administrarea unei probe anterior admisă apare inutila, instanţa, după ce asculta procurorul şi părţile, poate dispune ca acea proba sa nu fie administrată.

    Prezentarea mijloacelor materiale de proba

    Articolul 330

    Când în cauza supusă judecaţii exista mijloace materiale de proba, instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea şi prezentarea acestora.

    Amînarea pentru probe noi

    Articolul 331

    Dacă din cercetarea judecătorească rezultă ca pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi şi dacă nu este cazul să facă aplicarea art. 333, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amînarea ei.

    Cercetarea penală efectuată de un organ necompetent

    Articolul 332

    (1) Când se constata înainte de terminarea cercetării judecătoreşti ca în cauza supusă judecaţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decît cel competent, instanţa se desesizeaza şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. 1.
    (2) Cauza nu se restituie atunci când constatarea prevăzută în alineatul precedent are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa în urma cercetării judecătoreşti schimba încadrarea juridică a faptei într-o alta infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de
    cercetare.
    (3) Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale carei interese au fost vătămate prin hotărâre.
    (4) Dosarul este trimis procurorului, imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanţa sau în cel mult 5 zile de la pronunţarea hotărârii de către instanţa de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat, dosarul va fi trimis procurorului după judecarea recursului împotriva încheierii privind arestarea preventivă.
    -----------
    Alin. (3) şi (4) ale art. 332 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Restituirea pentru completarea urmăririi

    Articolul 333

    În tot cursul judecaţii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă ca urmărirea penală nu este completa şi ca în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decît cu mare întârziere.
    Instanţa este obligat sa arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicind totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de proba.
    Dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.

    Schimbarea încadrării juridice

    Articolul 334

    Dacă în cursul judecaţii se considera ca încadrarea juridică data faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată sa pună în discuţie noua încadrare şi sa atragă atenţia inculpatului ca are dreptul sa ceara lăsarea cauzei mai la urma sau eventual amînarea judecaţii, pentru a-şi pregati apărarea.

    Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale

    Articolul 335

    Dacă în cursul judecaţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale, care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecata, instanţa, prin încheiere, extinde acţiunea penală cu privire şi la aceste acte şi procedează, după caz, fie la judecarea infracţiunii în întregul ei, fie la restituirea cauzei procurorului potrivit dispoziţiilor art. 333, în vederea completării urmăririi penale.
    Dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronuntind o noua hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea anterioară.
    Instanţa este obligată, dacă retine cauza spre judecata, sa pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând aplicatia în ce priveşte încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 334.
    În caz de restituire se aplică dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4.

    Extinderea procesului penal pentru alte fapte

    Articolul 336

    Când în cursul judecaţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte aceasta fapta, iar când instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi:
    a) dacă procurorul declara ca pune în mişcare acţiunea penală, procedează la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune;
    b) dacă procurorul declara că nu pune în mişcare acţiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanţa poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror.
    Dacă procurorul nu participa la judecata şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedează fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.
    Dispoziţiile art. 335 alin. 3 sunt aplicabile în mod corespunzător, iar în caz de trimitere la procuror se aplică dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4.

    Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane

    Articolul 337

    În cursul judecaţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.
    Dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedează potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător.

    Dispoziţii privind măsurile preventive, de siguranţă şi asiguratorii

    Articolul 338

    (1) În cazurile de restituire potrivit art. 332, 333 şi 335 şi de trimitere a dosarului la procuror în cazurile prevăzute în art. 336 şi 337, instanţa dispune asupra măsurilor preventive, asupra măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal, asupra măsurilor asiguratorii, cu privire la persoanele în privinta cărora s-a dispus restituirea cauzei sau trimiterea dosarului la procuror.
    (2) Când inculpatul este arestat, instanţa trimite dosarul la procuror cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea mandatului de arestare. Procurorul procedează potrivit dispoziţiilor art. 155, 156 şi 159.
    ------------
    Alin. (2) al art. 338 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

    Terminarea cercetării judecătoreşti

    Articolul 339

    Înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, preşedintele întreabă pe procuror şi pe părţi dacă mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti.
    Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute, preşedintele declara terminată cercetarea judecătorească.

    Dezbaterile şi ordinea în care se da cuvintul

    Articolul 340

    După terminarea cercetării judecătoreşti se trece la dezbateri, dîndu-se cuvintul în următoarea ordine: procurorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi inculpatului.
    Preşedintele poate da cuvintul şi în replica, respectându-se aceeaşi ordine.
    Preşedintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvintul, dacă în susţinerile lor depăşesc limitele cauzei ce se judeca.
    Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupte. Întreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

    Ultimul cuvint al inculpatului

    Articolul 341

    Preşedintele înainte de a încheia dezbaterile da ultimul cuvint inculpatului personal.
    În timpul în care inculpatul are ultimul cuvint, nu i se pot pune întrebări. Dacă inculpatul releva fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa dispune reluarea cercetării judecătoreşti.

    Concluzii scrise

    Articolul 342

    Instanţa, când socoteşte necesar, poate cere părţilor, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.
    Procurorul şi părţile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanţa.


    Secţiunea II Deliberarea şi hotărârea instanţei

    Obiectul deliberării

    Articolul 343

    Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
    Deliberarea poarta asupra existenţei faptei şi vinovatiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranţă când este cazul să fie luată, precum şi asupra computarii reţinerii şi arestării preventive.
    Completul de judecată deliberează şi asupra repararii pagubei produse prin infracţiune, asupra măsurilor preventive şi asiguratorii, mijloacelor materiale de proba, cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
    Toţi membrii completului de judecată au îndatorirea să-şi spună părerea asupra fiecărei chestiuni.