DECIZIA nr. 11 din 15 ianuarie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 15 aprilie 2019

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Daniel-Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Ingrid Alina Tudora

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Maria Zivari și Mohammad-Ali Zivari în Dosarul nr. 2.331/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.556D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 13 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.331/4/2017, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția a fost ridicată de debitorii Maria Zivari și Mohammad-Ali Zivari cu ocazia soluționării unei cauze civile ce are ca obiect o contestație formulată în temeiul Legii nr. 77/2016, în contradictoriu cu Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că Legea nr. 77/2016 instituie un regim discriminator în rândul debitorilor, cât timp se stabilește un plafon valoric de 250.000 euro, a cărui depășire face imposibilă prevalarea de dispozițiile acestui act normativ. Făcând referire la considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care Curtea a reținut că scopul urmărit și declarat al Legii nr. 77/2016 este „reglementarea acelor situații apărute în urma crizei economice din cauza căreia debitorii nu au mai fost capabili să își execute obligațiile asumate prin contractele de credit“, autorii excepție susțin că toți cei care au contractat un credit și și-au achiziționat o locuință, indiferent de valoarea acesteia, se află în situații identice care impun un tratament egal. Așa fiind, stabilirea plafonului de 250.000 euro nu poate fi calificată drept o discriminare pozitivă, întrucât, plecând de la scopul declarat de protecție socială al legii criticate, esența laturii sociale este dată de protejarea locuinței persoanelor care nu mai pot achita ratele aferente creditului contractat în scopul achiziționării acesteia, iar nu protejarea unei anumite categorii de populație defavorizată prin raportare la valoarea creditului.6. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece tocmai scopul de protecție socială al legii vizează oferirea unui sprijin persoanelor care au investit într-o locuință pentru a-și satisface necesarul unui confort mediu al traiului, iar nu protejarea unor investiții substanțiale într-o locuință.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul a formulat punctul său de vedere în sensul respingerii criticilor de neconstituționalitate, în acord cu jurisprudența instanței de contencios constituțional, relevantă fiind, în acest sens, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii
    obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, prevederi care au următorul cuprins normativ:– Art. 4 alin. (1): „Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:[…]
    b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;“.
    12. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 4 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 44 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 3 iulie 2018, Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 13 aprilie 2018, și Decizia nr. 328 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, prin care Curtea a statuat că prevederile de lege criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.14. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementării vechiului Cod civil sau al celei din actualul Cod civil, și independent de incidența Legii nr. 77/2016 (sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege), instanța judecătorească, în condițiile legii, fiind independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Așadar, în lipsa acordului părților și în temeiul art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al art. 1.271 din actualul Cod civil, instanța judecătorească va pronunța o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului de credit în forma agreată de părți la data semnării sale, fie adaptarea contractului în forma pe care instanța o decide, fie încetarea sa.15. Așa fiind, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată critica de neconstituționalitate care vizează încălcarea principiului egalității în drepturi, formulată din perspectiva faptului că textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidența art. 4 și, implicit, a Legii nr. 77/2016, întrucât orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. Prin urmare, Curtea a reținut că acei consumatori care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit, se pot prevala de remediile judiciare instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 77/2016. În schimb, acele persoane care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, depășea echivalentul în lei a 250.000 euro, se pot prevala de remediile judiciare instituite de dreptul comun, respectiv prevederile art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864 ori, după caz, cele ale art. 1.271 din actualul Cod civil. Protecția specială oferită unei categorii de persoane, prin instituirea unui prag maxim al sumei efectiv împrumutate, nu reprezintă o discriminare, în sensul art. 16 din Constituție, a persoanelor care au împrumutat sume al căror cuantum depășea 250.000 euro, atâta vreme cât acestea pot recurge la mijloacele puse la dispoziție de dreptul comun, în vederea remedierii problemei impreviziunii cu care se confruntă și acea categorie de consumatori în mod special protejată de către legiuitorul ordinar.16. Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Zivari și Mohammad-Ali Zivari în Dosarul nr. 2.331/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și constată că prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ingrid Alina Tudora

    ----