HOTĂRÂRE nr. 8 din 9 ianuarie 2013 (*actualizată*)
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe
(actualizată până la data de 31 iulie 2015*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având sediul în municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan nr. 14, sectorul 1.
    (2) M.A.E. realizează politica externă a statului român, inclusiv prin îndeplinirea sarcinilor din sfera sa de competenţă care revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, şi participă la promovarea intereselor economice ale României.
    (3) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, M.A.E. exercită următoarele funcţii:
    a) strategică, prin care urmăreşte elaborarea şi aplicarea Programului de guvernare în domeniul său de activitate;
    b) de reglementare, prin care asigură elaborarea cadrului normativ şi de politici publice pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate;
    c) de reprezentare, prin care asigură, în numele statului şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;
    d) de autoritate de stat, prin care asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor legale din domeniul său de activitate şi a celor privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sa;
    e) de coordonare, prin care asigură coordonarea la nivel naţional şi local a activităţii de implementare a obiectivelor de politică externă; de asemenea, asigură coordonarea în domeniul afacerilor europene pentru implementarea obiectivelor rezultând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, precum şi coordonarea naţională în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni;
    f) de administrare, prin care asigură administrarea patrimoniului său, potrivit dispoziţiilor legale.


    Articolul 2

    (1) În realizarea funcţiilor sale, M.A.E. are următoarele atribuţii principale:
    1. apără şi promovează pe plan extern interesele naţionale ale României;
    2. iniţiază şi sprijină activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile fundamentale şi pe normele în vigoare ale dreptului internaţional; promovează în plan internaţional valorile democraţiei, ale statului de drept, respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, colaborarea paşnică şi solidaritatea umană;
    3. contribuie la promovarea intereselor naţionale ale României în organizaţii şi alte structuri internaţionale;
    3^1. poate încheia contracte de comodat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu reprezentanţele din România ale organizaţiilor internaţionale, având ca obiect imobile proprietate privată a statului, deţinute de M.A.E. în condiţiile legii, necesare pentru desfăşurarea activităţilor acestora, conform obligaţiilor asumate de România.
    -------
    Pct. 3^1, alin. (1) al art. 2 a fost introdus de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 856 din 6 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 12 noiembrie 2013.
    4. iniţiază sau participă la negocierea şi la încheierea tuturor documentelor internaţionale care conţin prevederi referitoare la acordarea de fonduri financiare nerambursabile de la bugetul de stat către state terţe în curs de dezvoltare, care intră în categoria asistenţei oficiale pentru dezvoltare, potrivit legii;
    5. urmăreşte, analizează şi semnalează aspecte privind evoluţia relaţiilor internaţionale şi coordonează activităţile de cooperare bilaterală şi multilaterală;
    6. apără în străinătate drepturile şi interesele statului român, ale cetăţenilor şi ale persoanelor juridice române, în conformitate cu legea română şi dreptul internaţional aplicabil, precum şi cu practica internaţională;
    7. coordonează implementarea sancţiunilor internaţionale adoptate prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, decizii şi regulamente sau alte instrumente la nivelul Uniunii Europene, prin acte fără caracter obligatoriu, adoptate în cadrul unor organizaţii internaţionale ori de către alte state, precum şi prin decizii unilaterale ale României sau ale altor state şi asigură informarea organizaţiilor internaţionale relevante cu privire la procesul de implementare;
    8. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de-o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte, iniţiază şi/sau participă la negocierea tratatelor şi a altor documente de cooperare internaţională, inclusiv a tratatelor încheiate la nivelul Uniunii Europene şi a celor privind amendarea tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene;
    9. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011, prezintă Guvernului, singur sau, după caz, împreună cu celelalte ministere, propuneri privind semnarea, ratificarea, aprobarea ori acceptarea tratatelor, aderarea la acestea ori denunţarea lor, renunţarea la acestea sau retragerea, elaborează şi efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare, aderare ori de acceptare, notifică aprobarea sau acceptarea tratatelor internaţionale şi denunţarea lor, renunţarea la acestea ori retragerea, eliberează în condiţiile legii documente certificând deplinele puteri;
    10. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011, urmăreşte, direct sau în colaborare cu ministerele, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi cu autorităţi ale administraţiei publice locale, aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor documente internaţionale la care România este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea întocmai şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate;
    11. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011, păstrează originalele tratatelor bilaterale la nivel statal şi guvernamental, copiile certificate ale tratatelor multilaterale la care România este parte şi originalele tratatelor al căror depozitar este România şi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din această calitate;
    12. îndeplineşte celelalte atribuţii care îi revin conform Legii nr. 590/2003 şi Legii nr. 276/2011;
    13. elaborează sau, după caz, cooperează cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice ale administraţiei publice centrale de specialitate la elaborarea proiectelor de acte normative care au legătură cu relaţiile externe ale României;
    14. colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relaţiilor economice internaţionale şi contribuie la stabilirea şi încheierea de parteneriate strategice în domenii-cheie, în concordanţă cu priorităţile şi interesele naţionale ale României;
    15. coordonează, planifică şi operaţionalizează politica naţională în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare, conform legii;
    16. coordonează, conform strategiei naţionale privind capacităţile civile, activităţile de planificare, pregătire de personal şi participare la misiuni internaţionale civile; asigură finanţarea acţiunilor de gestionare a crizelor, alertelor consulare şi reacţie rapidă;
    17. asigură asistenţă permanentă şi coordonare în domeniul relaţiilor internaţionale pentru toate ministerele, inclusiv prin intermediul consilierilor diplomatici, care îşi desfăşoară activitatea pe lângă membrii Guvernului;
    18. formulează norme şi asigură sprijin instituţiilor centrale de stat în materie de protocol şi curtoazie internaţională. În acest scop, atribuţiile ce revin Protocolului Naţional, conform legii române şi uzanţelor internaţionale, sunt îndeplinite de Direcţia protocol din cadrul M.A.E.;
    19. coordonează, conform legii, prin Departamentul pentru controlul exporturilor, sistemul naţional de control al exporturilor, importurilor şi al altor operaţiuni cu produse militare, sistemul naţional de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare; supraveghează şi coordonează activităţile privind aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993, ratificată prin Legea nr. 125/1994, precum şi a oricăror tratate internaţionale relevante în domeniu;
    20. editează publicaţii de specialitate;
    21. contractează, în condiţiile legii, servicii de specialitate, inclusiv servicii de consultanţă pentru realizarea unor activităţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale;
    22. păstrează sigiliul de stat al României;
    23. supune spre aprobare scrisorile de acreditare şi de rechemare, cererile de agrement şi de exequatur;
    24. asigură legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare din România, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu practica internaţională;
    25. organizează, îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României;
    26. gestionează corespondenţa cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate şi cu autorităţile statelor de reşedinţă; corespondenţa pe problematici sectoriale cu misiunile diplomatice se poate realiza şi direct de către autorităţile naţionale competente din administraţia publică, cu informarea concomitentă a M.A.E.;
    27. avizează, din punctul de vedere al oportunităţii, deplasările în străinătate, în interes de serviciu, ale demnitarilor şi asimilaţilor acestora din administraţia publică, precum şi mandatele acestora şi este informat în legătură cu rezultatele principale ale acestor vizite, pentru a putea urmări într-o manieră sistematică şi coerentă obiectivele de politică externă ale României;
    28. elaborează şi aplică politica statului român în domeniul relaţiilor cu comunităţile româneşti din afara graniţelor şi acţionează pentru întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor României şi pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui rezidenţi sunt, cum ar fi:
    a) elaborează, propune, avizează şi aplică strategiile şi programele guvernamentale şi sectoriale, precum şi proiecte de acte normative consacrate consolidării raporturilor statului român cu românii de pretutindeni;
    b) coordonează demersurile tuturor instituţiilor implicate în gestionarea problematicii comunităţilor româneşti din străinătate pentru a asigura o abordare unitară, integrată, în plan naţional;
    c) participă la negocierea tratatelor şi a altor documente internaţionale care au incidenţă asupra domeniului, precum şi la lucrările comisiilor mixte privind minorităţile naţionale, stabilite în temeiul tratatelor internaţionale la care România este parte;
    d) stabileşte raporturi de parteneriat şi cooperează cu autorităţile centrale şi locale însărcinate cu problematica minorităţii naţionale din ţările de cetăţenie, cu cultele recunoscute legal şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu organizaţiile internaţionale de specialitate, pentru asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii naţionale româneşti, pe principiul reciprocităţii şi conform normelor internaţionale în materie;
    e) dezvoltă parteneriate cu asociaţiile reprezentative ale românilor din afara graniţelor (finanţări nerambursabile către entităţi publice sau private, în condiţiile legii);
    f) sprijină înfiinţarea şi dezvoltarea instituţiilor de mass-media scrisă şi audiovizuală ale românilor de pretutindeni, casele limbii şi culturii române şi centrele culturale ale comunităţilor româneşti, precum şi catedrele, lectoratele şi bibliotecile de limba română din străinătate, inclusiv înfiinţarea unor catedre de romanistică;
    g) susţine şi protejează menţinerea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, conservarea patrimoniului cultural şi păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor în rândul comunităţilor româneşti stabilite peste hotare;
    29. asigură coordonarea sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene şi coordonarea interministerială în vederea transpunerii directivelor Uniunii Europene şi asigurării cadrului de aplicare directă a regulamentelor şi deciziilor Uniunii Europene;
    29^1. coordonează în plan naţional participarea României la acţiunea externă a Uniunii Europene şi aspectele legate de modificarea sau implementarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, cu implicaţiile instituţionale care derivă din acestea;
    -------
    Pct. 29^1, alin. (1) al art. 2 a fost introdus de art. 14 din HOTĂRÂREA nr. 379 din 12 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 27 iunie 2013.
    29^2. participă la realizarea şi implementarea politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene şi coordonează în plan naţional participarea României la politica de securitate şi apărare comună, precum şi la misiunile civile şi militare derulate sub egida Uniunii Europene;
    -------
    Pct. 29^2, alin. (1) al art. 2 a fost introdus de art. 14 din HOTĂRÂREA nr. 379 din 12 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 27 iunie 2013.
    29^3. asigură reprezentarea României la Consiliul Afaceri Externe şi Consiliul Afaceri Generale;
    -------
    Pct. 29^3, alin. (1) al art. 2 a fost introdus de art. 14 din HOTĂRÂREA nr. 379 din 12 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 27 iunie 2013.
    29^4. asigură diseminarea în plan naţional a informaţiilor Uniunii Europene clasificate, primite de la instituţiile europene prin sisteme informatice sau în format hârtie, cu respectarea normelor de securitate ale Uniunii Europene şi naţionale;
    -------
    Pct. 29^4, alin. (1) al art. 2 a fost introdus de art. 14 din HOTĂRÂREA nr. 379 din 12 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 27 iunie 2013.
    30. avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislaţia naţională a actelor legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanţă europeană şi examinează, sub aspectul compatibilităţii cu reglementările Uniunii Europene, propunerile legislative în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora;
    31. urmăreşte evoluţia politicilor Uniunii Europene şi propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea în vederea asigurării compatibilităţii acţiunilor autorităţilor române cu obligaţiile rezultate din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, elaborează sinteze şi rapoarte de monitorizare a îndeplinirii obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene, pe care le prezintă Guvernului şi, după caz, Comisiei Europene;
    32. urmăreşte respectarea obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum şi asigurarea respectării acquis-ului european în cadrul tuturor acordurilor internaţionale încheiate de România; urmăreşte evoluţia jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Tribunalului Uniunii Europene şi prezintă rapoarte şi informări periodice cu privire la chestiunile cu relevanţă pentru România;
    33. organizează registrul mandatelor naţionale elaborate şi transmise cu privire la proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene;
    34. coordonează şi supraveghează fundamentarea de către autorităţile şi instituţiile publice a poziţiilor naţionale care urmează a fi comunicate Comisiei Europene, în cadrul solicitărilor de informaţii ale acesteia, transmise prin intermediul bazei de date electronice constituite în acest scop;
    35. coordonează procesul de notificare electronică a legislaţiei naţionale care transpune dreptul Uniunii Europene;
    36. reprezintă coordonatorul naţional şi punctul tehnic de contact în problematica Strategiei "Europa 2020";
    37. este punctul de contact şi coordonator al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării; prezidează Grupul interministerial pentru implementarea Strategiei şi asigură secretariatul Forumului naţional pentru implementarea acesteia;
    38. reprezintă punctul naţional de contact pentru problematica pieţei interne şi pentru Oficiul TAIEX al Comisiei Europene;
    39. gestionează Centrul Naţional SOLVIT;
    40. este coordonator naţional al Sistemului de informare al pieţei interne (I.M.I.) şi coordonator al ariei legislative servicii;
    41. reprezintă punctul naţional de contact cu Uniunea Europeană, care gestionează informaţii prin intermediul sistemelor informatice şi de comunicaţii conectate la instituţiile europene şi asigură diseminarea acestora în plan naţional. În vederea asigurării condiţiilor tehnice şi de securitate necesare protecţiei informaţiilor clasificate ale Uniunii Europene, cooperează cu instituţiile naţionale competente, potrivit atribuţiilor acestora;
    42. răspunde de aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 92/2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale;
    43. exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, în cadrul procedurilor prevăzute la art. 218 alin. (11), art. 256, art. 258-260, art. 263, art. 265 şi art. 267-272 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în legătură cu, după caz, etapele precontencioase şi contencioase ale respectivelor proceduri, precum şi în faţa Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.);
    44. exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, conform legii;
    45. orice alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
    (2) Structura din cadrul M.A.E. care gestionează domeniul afacerilor europene se află în coordonarea directă a prim-ministrului.


    Articolul 3

    (1) M.A.E. contribuie la promovarea imaginii României în lume.
    (2) M.A.E. organizează pe plan intern şi internaţional şi finanţează acţiuni de comunicare publică, de diplomaţie publică şi de diplomaţie culturală, activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniul relaţiilor internaţionale, activităţi arhivistice specifice, precum şi de protecţie a informaţiilor clasificate, în conformitate cu priorităţile M.A.E. şi cu obiectivele de politică externă ale României, cum ar fi, dar fără a se limita la: congrese, conferinţe, forumuri sau reuniuni internaţionale, campanii şi evenimente de comunicare pe plan intern, campanii şi evenimente de promovare a imaginii ţării noastre pe plan extern, campanii şi evenimente de promovare culturală; gestionarea şi valorificarea ştiinţifică a arhivei M.A.E.; gestionarea sistemelor aferente protecţiei informaţiilor clasificate; aniversarea unor evenimente la nivel naţional, european sau mondial, acţiuni de comunicare asupra unor teme de interes european, participarea la festivaluri internaţionale ori evenimente organizate cu prilejul deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, vizitelor bilaterale sau reuniunilor multilaterale, evenimente destinate promovării comunităţilor româneşti din străinătate, reuniunea anuală a diplomaţiei române.
    (3) Acţiunile şi activităţile prevăzute la alin. (2) se finanţează în limita fondurilor aprobate M.A.E. prin legile bugetare anuale.
    (4) În vederea realizării acţiunilor şi activităţilor prevăzute la alin. (2) pot fi finanţate următoarele categorii de cheltuieli:
    a) cheltuieli de protocol, potrivit legislaţiei în vigoare în materie;
    b) achiziţii publice de produse, servicii sau lucrări necesare realizării acţiunilor şi activităţilor prevăzute la alin. (2), efectuate în condiţiile legii;
    c) încheierea de convenţii civile de prestări de servicii cu participanţii la acţiunile de comunicare, diplomaţie publică şi culturală, precum şi la activităţile arhivistice prevăzute la alin. (2), prin care să fie suportate cheltuielile de cazare, transport intern şi/sau internaţional, masă şi onorariu ori diurnă, după caz;
    d) taxe de participare, afiliere sau alte contribuţii aferente acţiunilor şi activităţilor prevăzute la alin. (2);
    e) editarea şi tipărirea de lucrări de specialitate şi volume de documente diplomatice.


    Articolul 4

    (1) M.A.E. avizează, în mod obligatoriu, acţiunile pe care le iniţiază celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor specifică, dar care au legătură cu relaţiile internaţionale ale României, înainte de încheierea documentelor aferente sau desfăşurarea acestor acţiuni, şi este informat asupra rezultatelor respectivelor acţiuni.
    (2) M.A.E. avizează în prealabil, în mod obligatoriu, în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011, proiectele de tratate şi alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale, precum şi proiectele de documente de cooperare internaţională pe care le încheie autorităţile administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state.
    (3) M.A.E. avizează acţiunile şi poziţiile promovate în cadrul activităţilor Uniunii Europene de către celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale, pe domeniile lor de competenţă. Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale au obligaţia de a informa M.A.E. despre rezultatele participării reprezentanţilor români la activităţile Uniunii Europene.


    Articolul 5

    (1) Ministrul afacerilor externe conduce întreaga activitate a M.A.E. şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
    (2) Ministrul afacerilor externe poate delega atribuţiile prevăzute la alin. (1) secretarilor de stat, subsecretarului de stat, secretarului general, secretarului general adjunct şi/sau altor persoane cu funcţii de conducere din M.A.E., în raport cu obiectul delegării, în condiţiile legii.
    (3) Ministrul afacerilor externe îndeplineşte, în domeniul de activitate al M.A.E., atribuţiile generale prevăzute de lege.
    (4) Ministrul afacerilor externe răspunde de întreaga activitate a M.A.E. în faţa Guvernului, precum şi, în calitate de membru al Guvernului, în faţa Parlamentului.
    (5) Ministrul afacerilor externe are calitatea de ordonator principal de credite.
    (6) Ministrul afacerilor externe poate delega calitatea de ordonator principal de credite secretarilor de stat, subsecretarului de stat, secretarului general, secretarului general adjunct şi/sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin ordin al ministrului afacerilor externe se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
    (7) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul afacerilor externe emite ordine şi instrucţiuni în condiţiile legii.


    Articolul 6

    (1) În cadrul M.A.E. funcţionează ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, care coordonează activităţile din domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni.
    (2) Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare îndeplineşte atribuţiile ordonatorului principal de credite al M.A.E. în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni.
    (3) Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare angajează M.A.E. în raporturile cu terţii în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni.
    (4) Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare iniţiază şi avizează proiectele de acte normative, respectiv contrasemnează împreună cu ministrul afacerilor externe, actele normative adoptate potrivit legii, în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni.
    (5) Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii, în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, inclusiv pentru aprobarea statului de funcţii, a regulamentului de organizare şi funcţionare şi pentru reglementarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, aferente structurilor corespunzătoare domeniului relaţiilor cu românii de pretutindeni.
    (6) Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni.
    (7) Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare îşi îndeplineşte atribuţiile ce îi revin în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni folosind aparatul propriu al M.A.E., precum şi prin instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea M.A.E., specifice domeniului relaţiilor cu românii de pretutindeni.
    ----------
    Art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.


    Articolul 7

    (1) Ministrul afacerilor externe este ajutat în activitatea sa de 5 secretari de stat şi de un subsecretar de stat.
    (2) Atribuţiile secretarilor de stat şi ale subsecretarului de stat se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.


    Articolul 8

    (1) În cadrul M.A.E. funcţionează Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu rang de director general, subordonat ministrului afacerilor externe, şi o direcţie pentru activitatea Agentului guvernamental.
    (2) Atribuţiile Agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.


    Articolul 9

    În cadrul M.A.E. funcţionează Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.


    Articolul 10

    (1) În M.A.E. îşi desfăşoară activitatea un secretar general şi un secretar general adjunct, numiţi potrivit legii.
    (2) Secretarul general şi secretarul general adjunct exercită atribuţiile stabilite de lege şi pot îndeplini şi alte însărcinări încredinţate de ministru.


    Articolul 11

    (1) În cadrul M.A.E. funcţionează, în subordinea directă a ministrului, Corpul de control şi evaluare diplomatică al afacerilor externe, condus de un inspector general şi de un inspector general adjunct.
    (2) Corpul de control şi evaluare diplomatică al afacerilor externe are următoarele atribuţii:
    a) desfăşoară o activitate permanentă de prevenire, verificare şi evaluare a modului în care sunt respectate şi aplicate prevederile legale şi normele de deontologie şi etică diplomatică în funcţionarea misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României în exterior, precum şi a structurilor specifice, departamente, direcţii şi servicii independente din centrala M.A.E. şi unităţile subordonate, ţinând seama de atribuţiile şi sarcinile pe care acestea le au, potrivit legii;
    b) îndeplineşte rol operaţional de exercitare a autorităţii de stat a ministrului afacerilor externe în materie reactivă şi de investigare în cadrul cercetării disciplinare prealabile a faptelor comise de toate categoriile de personal încadrate în M.A.E. şi unităţile subordonate, având competenţa de a verifica şi modul de respectare a normelor de etică şi deontologie diplomatică, cu excepţia situaţiei în care legea prevede expres o altă procedură;
    c) îndeplineşte rol strategic privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie şi exercită orice alte atribuţii în domeniul controlului şi evaluării performanţelor diplomatice stabilite de ministrul afacerilor externe, în condiţiile legii.


    Articolul 12

    (1) Structura organizatorică a M.A.E. este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului afacerilor externe, se pot înfiinţa sau desfiinţa direcţii, servicii şi birouri, în condiţiile prevăzute de lege.
    (2) Ministrul afacerilor externe poate numi reprezentanţi cu însărcinări speciale, cu rang de director general sau director, precum şi alţi reprezentanţi speciali, cu încadrarea în numărul total de posturi.
    ----------
    Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.
    (3) Ministrul afacerilor externe poate înfiinţa şi organiza prin ordin structuri specifice, grupuri de lucru pentru realizarea unor activităţi sau operaţiuni în domeniile de competenţă ale M.A.E.
    (4) Prin ordin al ministrului afacerilor externe se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al M.A.E., în condiţiile legii.
    (5) Numărul maxim de posturi din cadrul M.A.E. este de 2.323, exclusiv demnitarii şi cabinetul ministrului afacerilor externe, din care 901 în centrala M.A.E., exclusiv demnitarii şi cabinetul ministrului afacerilor externe.*)
    ----------
    Alin. (5) al art. 12 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.
    (6) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru serviciul exterior al M.A.E. este de 1.422.*)
    ----------
    Alin. (6) al art. 12 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.


    Articolul 13

    (1) În coordonarea ministrului afacerilor externe funcţionează, ca organ consultativ, Colegiul M.A.E., precum şi alte organe consultative, constituite în condiţiile legii.
    (2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale Colegiului M.A.E. se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe.
    (3) Colegiul M.A.E. se întruneşte, de regulă, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, la cererea şi sub preşedinţia ministrului afacerilor externe, pentru dezbaterea unor probleme importante privind activitatea M.A.E.


    Articolul 14

    (1) M.A.E. este încadrat cu personal diplomatic şi consular, cu personal pe funcţii de execuţie specifice M.A.E., cu funcţionari publici, precum şi cu personal contractual.
    (2) Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se fac potrivit legii. Înfiinţarea şi desfiinţarea institutelor culturale româneşti din străinătate se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.A.E., a Ministerului Culturii şi a Institutului Cultural Român, în condiţiile legii.
    (3) Numirea ataşaţilor apărării şi a personalului care este încadrat în birourile ataşaţilor apărării se face de către ministrul apărării naţionale, cu respectarea procedurilor de acreditare specifice M.A.E.
    (4) Numirea personalului cu atribuţii de promovare economică se face de către ministrul economiei, cu avizul M.A.E.
    (5) Numirea ataşaţilor de afaceri interne şi a personalului care este încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne se face de către ministrul afacerilor interne, cu avizul M.A.E.
    (6) Numirea specialiştilor în probleme financiar-bancare se face de către viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, cu avizul M.A.E.
    (7) Numirea ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale se face de către ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, cu avizul M.A.E.


    Articolul 15

    (1) Institutele culturale româneşti din străinătate funcţionează în subordonare administrativă faţă de M.A.E.
    (2) În bugetul M.A.E. sunt cuprinse fondurile necesare funcţionării administrative a institutelor culturale româneşti din străinătate.
    (3) M.A.E. asigură condiţiile necesare pentru derularea programelor şi proiectelor institutelor culturale româneşti din străinătate, cu încadrarea în fondurile prevăzute la alin. (2).
    (4) M.A.E. asigură transportul, în regim de curier diplomatic, al materialelor documentare necesare activităţii pe linie administrativă a acestor institute.


    Articolul 16

    (1) Şeful misiunii diplomatice este reprezentant unic al României în statul în care este acreditat.
    (2) Personalul trimis în misiune în străinătate acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice.
    (3) Personalul cu atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale, ataşaţii apărării şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării, ataşaţii de afaceri interne şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne, ataşaţii pe probleme de muncă şi sociale, specialiştii în probleme financiar-bancare, precum şi reprezentanţii altor instituţii sunt supuşi autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia pentru îndeplinirea atribuţiilor aferente domeniului specific de activitate, stabilite de autoritatea trimiţătoare.
    (4) Personalul prevăzut la alin. (3) este învestit cu atribuţii de consiliere a şefului misiunii diplomatice pe linia relaţiilor bilaterale dintre România şi statul de acreditare, potrivit domeniilor de competenţă ale instituţiilor trimiţătoare.


    Articolul 17

    Personalul M.A.E. poate fi trimis în cadrul organizaţiilor internaţionale, în condiţiile legii.


    Articolul 18

    (1) Reprezentarea României la Uniunea Europeană se asigură de către Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, cu sediul la Bruxelles.
    (2) Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană este condusă de Reprezentantul Permanent, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, sau, pe timpul absenţei acestuia, de locţiitorul său de drept.
    (3) Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană este alcătuită din secţiuni politice şi de specialitate, în funcţie de politicile Uniunii Europene şi organizarea în cadrul Consiliului Uniunii Europene, precum şi din secţiuni logistice. Structura Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană se aprobă, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor externe.
    ----------
    Art. 18 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.


    Articolul 18^1

    (1) Pentru încadrarea pe posturile structurilor prevăzute la art. 18 alin. (3), ministerele şi celelalte instituţii publice desemnează, în limita posturilor alocate, potrivit lit. A din anexa nr. 3, specialişti care să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, în vederea participării la activităţile Uniunii Europene.
    (2) Propunerile ministerelor şi ale altor instituţii publice pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate sunt validate de către M.A.E., conform procedurilor specifice pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate.
    (3) Pe durata misiunii lor, specialiştii desemnaţi să îşi desfăşoare activitatea potrivit alin. (1) şi (2) sunt detaşaţi la M.A.E., în condiţiile legii, şi se subordonează şefului Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.
    (4) Specialiştilor desemnaţi de ministere şi de alte instituţii centrale pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană li se acordă, pe perioada misiunii în exterior, grade diplomatice, în condiţiile legii.
    (5) M.A.E., potrivit celor prevăzute la lit. B din anexa nr. 3, va desemna personal diplomatic şi personal de specialitate şi administrativ pentru încadrarea pe posturile structurilor prevăzute la art. 18 alin. (3).
    (6) Instituţiile din care sunt detaşaţi specialiştii pot stabili în sarcina acestora atribuţii specifice activităţii instituţiilor în cauză, în vederea participării la activităţile Uniunii Europene, cu informarea prealabilă a Reprezentantului Permanent şi a M.A.E.
    ----------
    Art. 18^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.


    Articolul 19

    Prin ordin al ministrului afacerilor externe se stabilesc situaţiile şi modurile de utilizare a spaţiilor disponibile la misiunile diplomatice ale României.


    Articolul 20

    În subordinea M.A.E. funcţionează Institutul Diplomatic Român, instituţie publică cu personalitate juridică. Activitatea Institutului Diplomatic Român este finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.


    Articolul 21

    În subordinea M.A.E. şi în coordonarea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare funcţionează Institutul «Eudoxiu Hurmuzachi» pentru românii de pretutindeni, instituţie publică cu personalitate juridică.
    ----------
    Art. 21 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.


    Articolul 22

    În coordonarea M.A.E. îşi desfăşoară activitatea Comisia Fulbright, organizaţie binaţională, nonprofit, care administrează schimburile educaţionale şi ştiinţifice dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii.


    Articolul 23

    În coordonarea M.A.E. funcţionează Institutul European din România, instituţie publică cu personalitate juridică.


    Articolul 24

    (1) Prin bugetul M.A.E. se finanţează de la bugetul de stat, potrivit legii, funcţionarea instituţiilor prevăzute la pct. I din anexa nr. 2.
    (2) Din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat se finanţează instituţiile prevăzute la pct. II din anexa nr. 2.
    (3) M.A.E. sprijină activitatea instituţiilor cu preocupări în domeniul relaţiilor internaţionale, prevăzute la pct. III din anexa nr. 2.


    Articolul 25

    Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţie pentru fiecare categorie de personal.


    Articolul 26

    M.A.E. preia parţial patrimoniul Ministerului Afacerilor Europene, aferent activităţii domeniului afacerilor europene, şi preia în totalitate patrimoniul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, prin protocoale de predare-primire, care se vor încheia în termenul prevăzut de art. 26 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.


    Articolul 27

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ----------
    Art. 27 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.


    Articolul 28

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.040/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 8 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 29

    Abrogat.
    ----------
    Art. 29 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015.


    PRIM-MINISTRU

    VICTOR-VIOREL PONTA

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul afacerilor externe,

    Titus Corlăţean

    Ministrul delegat

    pentru românii de pretutindeni,

    Cristian David

    Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale

    şi persoanelor vârstnice,

    Mariana Câmpeanu

    Ministrul delegat pentru buget,

    Liviu Voinea

    Viceprim-ministru,

    ministrul finanţelor publice,

    Daniel Chiţoiu

    Bucureşti, 9 ianuarie 2013.
    Nr. 8.

    Anexa 1

    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Ministerului Afacerilor Externe
    *Font 7*
                                                                                                ┌────────────────────────────────────────┐
                                                                                                │ Numărul maxim de posturi din │
                                                                                                │ Centrala MAE este de 901, exclusiv │
                                                                                                │ demnitarii şi cabinetul ministrului │
                                                                                                │ afacerilor externe. │
                                                                                                │ │
                                                                                                │ Numărul maxim de posturi prevăzut │
                                                                                                │pentru Serviciul exterior este de 1.422.│
                                                                                                └────────────────────────────────────────┘

                          ┌──────────────────┐ ┌────────────────┐ ┌──────────────────────────────┐
                          │ Cabinetul ├────────────┤ MINISTRU ├------------┤ MINISTRU DELEGAT │
                          │ Ministrului │ │ │ │ PENTRU RELAŢIILE CU ROMÂNII │
                          │ │ │ │ │ DE PESTE HOTARE │
                          └──────────────────┘ └────────┬───────┘ └────────────────┬─────────────┘
                                                                   │ │
                                                                   │ └────────────────────────────┐
                                                                   │ │
            ┌───────┬──────────┬───────────────┬──────────────┬────┴─┬────────┬───────┬────────────┬────────────────────────┐ │
    ┌───────┴──────┐│ ┌───────┴──────┐┌───────┴──────┐┌──────┴────┐ │ │ │ ┌─────┴─────┐ │ ┌──────┴───┐
    │ Secretar ││ │ Secretar ││ Secretar ││ Secretar │ │ │ │ │ Secretar │ │ │ Secretar │
    │ de stat ││ │ de stat ││ de stat ││ de stat │ │ │ │ │ general ├────────┐ │ │ de stat │
    │pentru afaceri││ │pentru afaceri││pentru afaceri││ pentru │ │ │ │ │ │ ┌────┴───┐ │ │ │
    │ europene ││ │ strategice ││ globale ││ analiză │ │ │ │ └─────┬─────┘ │Secretar│ │ └──────┬───┘
    └──────┬───────┘│ └──────┬───────┘└─────┬────────┘│politică şi│ │ │ │ │ │general │ │ │
           │ ┌─────┴───┐ │ │ │relaţia cu │ │ │ │ │ │adjunct │ │ │
           │ │ Agentul │ │ │ │Parlamentul│ │ │ │ │ └────┬───┘ │ │
           │ │ guver- │┌────┴────┐ │ └────┬──────┘ │ │ │ ┌────┴────┐ │ │ │
           │ │namental ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
           │ │ pentru ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
           │ │Curtea de││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
           │ │Justiţie ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
           │ │ a UE*) ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
           │ └─────────┘│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
     ┌─────┴───┐ ┌────┴────┐┌───┴────┐┌───┴────┐ ┌───┴───┐┌───┴────┐┌──┴─────┐ │ ┌───┴────┐┌───┴────┐┌───┴────┐┌───┴────┐┌───┴──────┐
     │ Departa-│ │ Departa-││Departa-││Departa-│ │ Direc-││Departa-││Agent │ │ │Departa-││Departa-││Departa-││Departa-││ Departa- │
     │ mentul │ │ mentul ││ mentul ││ mentul │ │ torul ││mentul ││guverna-│ │ │ mentul ││ mentul ││ mentul ││ mentul ││ mentul │
     │ Uniunea │ │ afaceri ││afaceri ││globali-│ │politic││comuni- ││mental │ │ │consular││resurse ││ finan- ││ pentru ││ Politici │
     │Europeană│ │regionale││strate- ││zare**) │ │ **) ││care, ││pentru │ │ │ **) ││umane**)││ciar şi ││contro- ││ pentru │
     │ **) │ │ **) ││gice**) ││ │ │ ││diploma-││CEDO***)│ │ │ ││ ││adminis-││ lul ││ Relaţia │
     └─────────┘ └─────────┘└────────┘└────────┘ └───────┘│ţie │└────────┘ │ └────────┘└────────┘│ trativ ││exportu-││cu Românii│
                                                                 │publică │ ┌─────┴──────┐ │ **) ││rilor**)││de Pretu- │
                                                                 │şi │ │Departamen- │ └────────┘└────────┘│tindeni**)│
                                                                 │cultura-│ │tul │ └──────────┘
                                                                 │lă │ │ afaceri │
                                                                 └────────┘ │juridice**) │
                                                                                └────────────┘
     ┌─────────────────────────────────────────────────┐
     │Notă │
     │──── │
     │*) cu rang de subsecretar de stat │
     │**) se organizează la nivel de direcţie generală│
     │***) cu rang de director general │
     └─────────────────────────────────────────────────┘

    ----------
    Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015, potrivit pct. 8 al art. I din acelaşi act normativ.


    Anexa 2

    INSTITUŢIILE
    a căror finanţare este asigurată şi prin bugetul
    Ministerului Afacerilor Externe
    I. Instituţii finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe:
    - Comisia Fulbright.
    II. Instituţii finanţate din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe:
    1. Institutul Diplomatic Român (36 de posturi);
    2. Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni (40 de posturi);
    3. Institutul European din România (56 de posturi).
    -------
    Subpct. 3 al pct. II din anexa 2 a fost modificat de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 558 din 30 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 august 2013.
    III. Instituţii cu preocupări în domeniul relaţiilor internaţionale sprijinite de către Ministerul Afacerilor Externe:
    1. Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale;
    2. Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene;
    3. Casa Americii Latine.


    Anexa 3

    Structura posturilor din cadrul Reprezentanţei
    Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană
    A.
    - Ministerul Afacerilor Interne - 4 posturi
    - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - 8 posturi, din care:
    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - 2 posturi
    - Ministerul Apărării Naţionale - 2 posturi
    - Ministerul Culturii - 1 post
    - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - 6 posturi
    - Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului - 3 posturi*)
    - Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri - 3 posturi
    - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice - 2 posturi (1 post educaţie şi 1 post cercetare)
    - Ministerul Finanţelor Publice - 5 posturi
    - Ministerul Fondurilor Europene - 1 post
    - Ministerul Justiţiei - 4 posturi**)
    - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - 3 posturi
    - Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - 4 posturi
    - Ministerul pentru Societatea Informaţională - 1 post
    - Ministerul Sănătăţii - 1 post
    - Ministerul Transporturilor - 3 posturi
    - Consiliul Concurenţei - 2 posturi
    - Banca Naţională a României - 1 post
    Total: 54 de posturi Notă

    ──────────

    *) La aceştia se adaugă 4 reprezentanţi ai Departamentului de comerţ exterior din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, conform art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare.

    **) Din care un post de Înalt Reprezentant.

    ──────────

    B. Ministerul Afacerilor Externe, din care:
    - personal diplomatic - 31 posturi diplomatice
    - personal administrativ - 27 de posturi de specialitate şi administrative
    Total: 58 de posturi
    Total general: 112 posturi
    ----------
    Anexa 3 a fost introdusă de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 22 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2015, având conţinutul prevăzut în anexa 2 din acelaşi act normativ.

    -----