ORDONANŢĂ nr. 5 din 27 ianuarie 2016
pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2016



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.2 din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de emite ordonanţe,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    Articolul I

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (4), după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
    "l) efectuează controlul la operatorii de produse agroalimentare ecologice pe trasabilitatea şi conformitatea produselor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în baza sesizărilor/notificărilor transmise către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sau în baza sesizărilor din oficiu, după caz."
    2. La articolul 8, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (3^1)-(3^3), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare se realizează contra unei taxe care se face venit la bugetul de stat. Taxa se stabileşte pentru fiecare domeniu pentru care organismele de inspecţie şi certificare cer aprobarea, iar cuantumul acesteia se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice.
    (3^2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 2 alin. (4) lit. l), personalul cu atribuţii de inspecţie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prelevează probe de sol, plante şi din produsele agroalimentare ecologice ale operatorilor înscrişi în sistemul de agricultură ecologică, în baza sesizărilor/notificărilor transmise către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sau în baza sesizărilor din oficiu, după caz.
    (3^3) Pentru analiza probelor prevăzute la alin. (3^2), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale desemnează laboratoare de referinţă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."


    Articolul II

    Certificatele de aprobare ale organismelor de inspecţie şi certificare emise de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe rămân valabile până la data expirării acestora.


    Articolul III

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.


    PRIM-MINISTRU

    DACIAN JULIEN CIOLOŞ

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

    Achim Irimescu

    Ministrul finanţelor publice,

    Anca Dana Dragu

    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

    Cristiana Paşca Palmer

    Ministrul sănătăţii,

    Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

    Ministrul afacerilor externe,

    Lazăr Comănescu

    Bucureşti, 27 ianuarie 2016.
    Nr. 5.
    -------