ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 13 martie 2003
pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnica şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 2 aprilie 2003



    În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Alineatul 4 al articolului 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnica şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 28 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 309/2001, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:
    "(4) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Agenţia SAPARD se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, cu încadrarea în numărul de posturi aprobate prin hotărâre a Guvernului pentru instituţiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat."


    Articolul 2

    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă personalul de specialitate al Agenţiei SAPARD beneficiază de salarii de baza mai mari cu până la 50% faţă de cele prevăzute de lege.
    (2) Categoriile de personal şi nivelul cotei de majorare a salariului de baza se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, în funcţie de complexitatea muncii, stabilitatea în instituţie şi alte criterii specifice domeniului de activitate.
    (3) Pentru anul 2003 influentele financiare ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se suporta din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ----------------
    Ministrul agriculturii,
    alimentaţiei şi pădurilor,
    Ilie Sarbu
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Ministrul lucrărilor publice,
    transporturilor şi locuinţei,
    Miron Tudor Mitrea
    Bucureşti, 13 martie 2003.
    Nr. 14.
    ---------------