DECRET-LEGE nr. 98 din 14 martie 1990
privind acordarea unor drepturi personalului din transporturile pe calea ferată
EMITENT
  • C.P.U.N.
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 20 martie 1990



    Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala decretează:

    Articolul 1

    Munca prestată în timpul nopţii între orele 22-6 de muncitorii şi personalul operativ şi tehnic din unităţile de cai ferate se plăteşte cu un spor de 25% din salariul tarifar, indiferent de numărul de ore efectuate.


    Articolul 2

    Orele de muncă prestate de personalul prevăzut la art. 1, peste durata normală a timpului de lucru, precum şi cele efectuate în zilele de sarbatori legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, care nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, se plătesc cu un spor de 100% din salariul tarifar, indiferent de numărul de ore suplimentare efectuate.
    Pentru personalul care lucrează în tura, turnus sau program de exploatare C.F.R., se considera munca suplimentară toate orele lucrate peste numărul total de ore normale din luna respectiva, precum şi cele efectuate în zilele de sarbatori legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează.
    Zilele în care nu se lucrează, în sensul prezentului decret-lege, sînt zilele de sîmbăta şi duminica sau alte zile libere acordate în cursul saptaminii de lucru reduse.


    Articolul 3

    Muncitorii din secţiile, atelierele, reviziile de vagoane şi uzinale din unităţile de cai ferate vor fi salarizaţi după reţeaua construcţii maşini nivel "A", respectiv energie electrica nivel "A", pentru munca în regie, precum şi pentru unităţile unde salariile tarifare nu sînt diferenţiate pe acord şi regie.


    Articolul 4

    Anexa nr. IV, cap. V, pct. 1, A. lit. b) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii, nr. 57/1974, se modifica după cum urmează:
    - poziţia de la nr. crt. 5 se completează şi va avea următorul conţinut: "Revizor de locomotive-automotoare, revizor tehnic vagoane";
    - nivelul de salarizare al funcţiilor de şef tura revizie vagoane, operator circulaţie la vagoane, instructor la revizie de vagoane, prevăzute la nr. crt. 2, 3 şi 4, va fi egal cu cel al funcţiilor similare prevăzute pentru ramura tracţiune;
    - denumirea funcţiei de instructor la depou, prevăzută la nr. crt. 4, se modifica în "mecanic instructor depou".


    Articolul 5

    Sporul pentru vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, prevăzut la art. 66(2) din Legea nr. 57/1974 se majorează cu cîte 5 procente la fiecare transa de vechime pentru personalul din unităţile de cai ferate, ajungind astfel pînă la 20% din salariul tarifar la ultima transa, iar pentru mecanicii de locomotiva şi personalul operativ a căror activitate este legată direct de siguranţă circulaţiei, cotele respective se majorează cu cîte 7 procente, ajungindu-se astfel la 25% din salariul tarifar pentru ultima transa.


    Articolul 6

    Personalul din unităţile din subordinea Departamentului căilor ferate poate primi o recompensa în bani echivalenta cu un salariu tarifar pentru munca ireprosabila prestată în cursul unui an calendaristic, la expirarea acestuia. Categoriile de personal şi condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a beneficia de aceasta recompensa se stabilesc prin regulament aprobat de ministrul transporturilor.
    Fondul necesar pentru acordarea recompenselor anuale se constituie în cadrul fondului de salarii planificat, prin aplicarea unei cote de 3% asupra acestui fond, în locul cotei de 2% prevăzută de art. 59 din Legea nr. 57/1974.


    Articolul 7

    Mecanicii de locomotiva de la calea ferată care lucrează fără mecanic ajutor beneficiază de premii lunare pentru economii de forta de muncă, la obţinerea cărora contribuie nemijlocit, de 50% din salariul tarifar la nivel de baza al mecanicului ajutor de locomotiva, în condiţiile art. 64 din Legea nr. 57/1974.


    Articolul 8

    Muncitorii, personalul operativ şi personalul tehnic productiv din unităţile din subordinea Departamentului căilor ferate au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit de 24 de zile lucrătoare. În funcţie de condiţiile de muncă, acest personal beneficiază şi de concedii suplimentare, potrivit legii.


    Articolul 9

    Personalul unităţilor din subordinea Departamentului căilor ferate va putea beneficia pentru interese personale, în cazuri bine justificate, de concedii fără plata de pînă la 30 de zile anual, care nu afectează durata concediului de odihnă.


    Articolul 10

    Personalul din unităţile de cai ferate care are o vechime de 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează pînă la data de 1 martie 1990 în grupa a II-a de muncă, poate fi pensionat la împlinirea virstei de 52 ani bărbaţii şi 50 ani femeile şi, la cerere, la împlinirea virstei de 50 ani atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.


    Articolul 11

    Cuantumul pensiei de urmaş pentru personalul din unităţile de cai ferate se stabileşte în procent de 100% din pensia titularului, indiferent de numărul urmaşilor.


    Articolul 12

    Ministerul Transporturilor va lua măsuri pentru mai buna organizare a muncii în vederea obţinerii unei eficiente economice sporite care să permită acoperirea unei părţi cît mai mari din fondurile suplimentare necesare aplicării prevederilor prezentului decret-lege.


    Articolul 13

    Ministerul Economiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor vor introduce modificările corespunzătoare în indicatorii economici şi financiari pe anul 1990, care rezultă din aplicarea prezentului decret-lege.


    Articolul 14

    Prevederile prezentului decret-lege se aplică începînd cu data de 1 martie 1990.
    PREŞEDINTELE
    CONSILIULUI PROVIZORIU DE UNIUNE NAŢIONALA
    ION ILIESCU
    ----------------