NORME METODOLOGICE din 2 septembrie 2004 (*actualizate*)
de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004
(actualizate până la data de 5 ianuarie 2007*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 5 ianuarie 2007 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 2.354 din 21 decembrie 2004; HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Prezentele norme metodologice cuprind dispoziţii în vederea detalierii modului de aplicare şi a aplicării unitare a prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    ---------------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 1^1

    În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
    a) certificatul doveditor este noul tip de certificat, preschimbat în baza Legii nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, prin care se reconfirmă titlurile şi calităţile atribuite în baza Legii nr. 42/1990
    pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare;
    b) titlul este atestarea înscrisă în certificatul preschimbat şi poate fi: Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989; Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit; Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Reţinut; Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite; Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989;
    c) calitatea este însuşirea dobândită de către o persoană în urma preschimbării certificatului şi este înscrisă pe noul tip de certificat, după cum urmează: Urmaş de Erou-Martir; Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit; Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Reţinut; Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit şi Reţinut; Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite; Participant la Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
    ---------------
    Art. 1^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 1^2

    (1) În aplicarea prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se va avea în vedere diferenţierea etapelor revoluţiei astfel:
    a) 14-19 decembrie 1989 - revoltă populară la Timişoara;
    b) 20-22 decembrie 1989 - Revoluţia română, până la plecarea dictatorului din sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român;
    c) 22-25 decembrie 1989 - preluarea puterii şi instituirea noilor structuri ale statului.
    (2) În aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se are în vedere diferenţierea potrivit etapelor angajării şi participării militarilor la acţiunile desfăşurate pentru victoria revoluţiei, după cum urmează:
    a) 14-22 decembrie 1989;
    b) 22 decembrie 1989 - 10 ianuarie 1990.
    (3) Persoanele în cauză depun, la eliberarea noului tip de certificat, o declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea prevederilor art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, din care să rezulte implicarea acestora în etapele prevăzute la alin. (2) şi că nu au desfăşurat acţiuni împotriva Revoluţiei din decembrie 1989.
    ---------------
    Art. 1^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 2

    (1) Titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se atribuie celor care s-au jertfit în luptă pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta. Certificatul care atestă titlul se acordă soţului supravieţuitor, părinţilor celui decedat şi fiecărui copil al Eroului-Martir, ca persoane îndreptăţite să beneficieze de prevederile Legii nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se atribuie şi persoanelor care au decedat ulterior Revoluţiei române din decembrie 1989 şi al căror deces se află în raport de cauzalitate directă cu rănile suferite până la data de 10 ianuarie 1990 în lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta. Raportul de cauzalitate trebuie dovedit prin certificat medico-legal eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» din Bucureşti sau, după caz, de serviciul judeţean de medicină legală în a cărui rază teritorială îşi avea domiciliul persoana respectivă.
    ---------------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 3

    Titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit, prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se acordă persoanelor care au fost rănite în perioada 14 decembrie 1989 - 10 ianuarie 1990, în urma participării directe şi nemijlocite la lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau în urma participării la evenimente care au avut legătură cu lupta pentru victoria revoluţiei.
    ---------------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 4

    Titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Reţinut, prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 341/2004, se acordă persoanelor care au fost reţinute de forţele de represiune fie în urma participării directe şi nemijlocite la lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, fie în urma participării la evenimente care au avut legătură directă şi de necontestat cu lupta pentru victoria Revoluţiei.


    Articolul 5

    Titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite, prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, a fost instituit şi se atribuie, în aplicarea principiului prevăzut la art. 2 lit. d) din Legea nr. 341/2004, în scopul de a face diferenţa, pe de o parte, între categoria persoanelor care s-au desprins din rândul participanţilor şi au avut un rol deosebit, prin contribuţia decisivă, la victoria Revoluţiei, remarcându-se prin fapte deosebite în care şi-au pus viaţa în pericol, şi, pe de altă parte, marea masă a persoanelor care au participat la Revoluţia din decembrie 1989 fără a avea o contribuţie individuală decisivă la victoria Revoluţiei.


    Articolul 6

    Titlul de Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 conferă titularului o calitate onorifică şi se atribuie celor care pot dovedi că au făcut parte din marea masă a persoanelor care au participat la Revoluţia română din decembrie 1989.


    Articolul 7

    (1) În înţelesul prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, prin acordarea titlurilor se înţelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990-1997, iar nu acordarea de noi titluri sau calităţi de revoluţionar.
    (2) Titlurile instituite pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se atribuie prin decret al Preşedintelui României.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 7 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (3) În vederea atribuirii titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, denumit în continuare SSPR, înaintează Administraţiei Prezidenţiale propunerile privind persoanele în cazul cărora a fost aprobată cererea de preschimbare a certificatelor, a fost emis avizul pentru preschimbare de către Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, denumită în continuare Comisia Parlamentară, şi a fost eliberat noul tip de certificat.
    ---------------
    Alin. (3) al art. 7 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 8

    În aplicarea prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, consiliile locale vor prevedea în buget sumele necesare aducerii la îndeplinire a propunerilor formulate de organizaţiile revoluţionarilor sau de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi avizate de Ministerul Culturii şi Cultelor, în vederea construirii de monumente dedicate eternizării memoriei eroilor căzuţi în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.


    Articolul 9

    (1) În aplicarea prevederilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, trecerea în patrimoniul asociaţiilor, ligilor, organizaţiilor, cluburilor şi fundaţiilor revoluţionarilor, constituite până la data de 31 decembrie 1990, a spaţiilor, proprietate a statului, pe care acestea le deţin cu destinaţia de sediu şi pentru care există un contract de închiriere la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, se face, la cererea acestora, fără plată, pe bază de protocoale de predare-preluare încheiate, în termen de 30 de zile de la depunerea solicitării, cu titularii dreptului de administrare asupra imobilelor respective.
    (2) Protocoalele de predare-preluare vor fi încheiate pentru bunurile imobile, construcţii şi terenuri aferente, aşa cum acestea sunt înscrise în contractul de închiriere sau în fişa de calcul a spaţiilor locative.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (3) Trecerea imobilelor în patrimoniul structurilor asociative ale revoluţionarilor potrivit alin. (1) se face indiferent dacă acestea fac parte din domeniul public sau privat al statului, titularii dreptului de administrare având obligaţia de a comunică datele necesare Ministerului Finanţelor Publice în vederea operării modificărilor corespunzătoare în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului.
    (4) În cazul spaţiilor sau imobilelor care fac obiectul art. 3 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, care au fost retrocedate sau cu privire la care au fost formulate şi se află în curs de soluţionare cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, titularul dreptului de administrare va pune la dispoziţie structurii asociative a revoluţionarilor un spaţiu corespunzător cu privire la care nu există cereri de revendicare şi pentru care se va încheia protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (1).
    (5) În privinţa sediilor asociaţiilor, ligilor, organizaţiilor, cluburilor şi fundaţiilor revoluţionarilor, constituite în perioada 31 decembrie 1990 - 31 decembrie 1992, precum şi în privinţa sediilor federaţiilor şi uniunilor naţionale de revoluţionari, constituite până la 31 decembrie 2003, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 927/2003.


    Capitolul II Procedura de preschimbare a certificatelor de atestare a acordării titlurilor prevăzute de lege


    Articolul 10

    (1) Titlurile care se atribuie pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sunt prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.
    (2) Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, denumite în continuare certificate doveditoare, se preschimbă, la cererea titularului, de către SSPR.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (3) Înregistrarea cererilor în registrele de preschimbare a certificatelor doveditoare se face pe baza următoarelor documente:
    a) certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) duplicat al certificatului prevăzut la lit. a);
    d) adeverinţa de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    sau de SSPR.
    ---------------
    Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (3^1) Persoanele care nu au certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau brevetul de atestare a titlului acordat, datorită pierderii acestora, dar ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administraţiei Prezidenţiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1-3 din Legea nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în decretele Preşedintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor prezenta o declaraţie pe propria răspundere, autentificată conform legii, şi dovada declarării pierderii acestora într-un ziar de largă circulaţie sau în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
    ---------------
    Alin. (3^1) al art. 10 a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (3^2) Persoanele care nu au certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau brevetul de atestare a titlului acordat, întrucât acestea nu au fost niciodată ridicate şi nici nu mai există posibilitatea eliberării lor, dar ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administraţiei Prezidenţiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1-3 din Legea nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în decretele Preşedintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor prezenta, în acest sens, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată conform legii.
    ---------------
    Alin. (3^2) al art. 10 a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (4) Pot solicita eliberarea noului tip de certificat şi persoanele care au depus, în vederea acordării uneia dintre calităţile prevăzute de Legea nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, documentele necesare la fosta Comisie pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, dar cărora nu li s-a eliberat certificatul doveditor datorită epuizării, la acea dată, a formularelor tipizate şi ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administraţiei Prezidenţiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1-3 din Legea nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în decretele Preşedintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. În vederea eliberării noului tip de certificat, solicitanţii vor depune la SSPR, în original sau în copie legalizată, documentul din care rezultă depunerea dosarului la această comisie şi adeverinţa prevăzută la alin. (3) lit. d).
    ---------------
    Alin. (4) al art. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 11

    (1) În vederea preschimbării certificatelor, titularii acestora vor depune la SSPR următoarele documente:
    a) cerere de preschimbare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1;
    b) copie certificată pentru conformitate de pe documentele prevăzute la art. 10 alin. (3), (3^1) şi (3^2) sau, după caz, documentul prevăzut la art. 10 alin. (4) teza a doua;
    ---------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    c) avizul reactualizat al unei organizaţii de revoluţionari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2. Avizul reactualizat este necesar numai pentru preschimbarea certificatelor doveditoare în cazul titlurilor de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Reţinut", "Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite" şi "Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989". Organizaţiile revoluţionarilor au obligaţia de a acorda avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea unor obligaţii materiale sau de altă natură. Neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris şi se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii;
    d) două fotografii tip paşaport, care urmează a fi aplicate pe noul tip de certificat.
    (2) Documentele prevăzute la alin. (1) se depun la SSPR fie personal, fie prin mandatar împuternicit prin procură legalizată de un notar public, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, dar nu mai târziu de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. SSPR ţine evidenţa cererilor de preschimbare, prin înscrierea acestora într-un registru special.


    Articolul 12

    (1) Preschimbarea certificatelor doveditoare se face pe baza documentelor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi a dosarelor, aflate la SSPR, care au stat la baza eliberării certificatelor, în perioada 1990-1997, de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    şi de către Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.
    (2) În situaţiile în care se constată că dosarul de preschimbare nu conţine documentele prevăzute la art. 12^1 -12^5 şi la art. 18 alin. (2), SSPR informează persoanele în cauză în legătură cu documentele necesare pentru completarea dosarului.
    (3) Informarea prevăzută la alin. (2) se face cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului final prevăzut de lege pentru depunerea documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbare a certificatelor de revoluţionar, în vederea îndeplinirii condiţiilor stabilite de lege, prin una dintre următoarele modalităţi:
    a) adresă scrisă a SSPR;
    b) prin intermediul preşedintelui asociaţiei de revoluţionari care a dat avizul reactualizat;
    c) publicare pe site-ul SSPR.
    ---------------
    Art. 12 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 12^1

    (1) Dosarele de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 trebuie să cuprindă următoarele documente:
    a) copie legalizată sau certificată de pe brevetul şi certificatul de atestare a titlului de Erou-Martir acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru persoanele decedate în legătură cu evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 nu este necesară copia legalizată sau certificată de pe brevet;
    b) copie legalizată de pe certificatul de deces;
    c) certificatul de la Parchetul General - Secţia parchetelor militare, cu menţionarea numărului certificatului emis de institutul medico-legal sau copie legalizată de pe acesta. Dacă certificatul de la Parchetul General - Secţia parchetelor militare nu conţine numărul certificatului emis de institutul medico-legal, la dosar se va depune o copie a certificatului emis de institutul medico-legal;
    d) declaraţii ale martorilor sau, eventual, alte documente din care să rezulte data şi locul în care a avut loc decesul şi cauzele acestuia, activitatea desfăşurată până în acel moment, precum şi cauzele ce au condus ulterior la deces datorat rănirii.
    (2) Dosarele prevăzute la alin. (1) trebuie să conţină cel puţin documentele prevăzute la lit. a)-c).
    (3) În cazul eroilor-martiri care nu au urmaşi care să solicite eliberarea noilor tipuri de certificate, acestea se vor preschimba în baza dosarelor aflate în arhiva SSPR. În situaţia în care documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) nu există la dosar, Comisia SSPR va întreprinde demersurile necesare în vederea obţinerii acestora. În situaţia în care obţinerea documentelor nu a fost posibilă, Comisia SSPR va lua decizia pe baza documentelor existente la dosar.
    ---------------
    Art. 12^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 12^2

    (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit trebuie să conţină următoarele documente:
    a) cerere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
    b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverinţa de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoţită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
    c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru persoanele rănite în legătură cu Revoluţia din decembrie 1989, acest document nu este necesar;
    d) actul de identitate, în copie;
    e) două fotografii tip paşaport;
    f) certificatul medical de rănit din perioada 16 decembrie 1989-10 ianuarie 1990 sau extras din registrul medical care atestă această dată ori copie legalizată de pe acestea;
    g) certificatul de la Parchetul General - Secţia parchetelor militare, cu menţionarea numărului certificatului emis de institutul medico-legal sau copie legalizată de pe acestea;
    h) declaraţie personală;
    i) alte documente din care să rezulte data şi locul rănirii, precum şi activitatea desfăşurată în momentul rănirii;
    j) alte probe, inclusiv documente utile în susţinerea cererii.
    (2) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de rănit trebuie să conţină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-h). Prin alte documente, prevăzute la alin. (1) lit. i), se înţelege o altă probă decât cele prevăzute la lit. f)-h), din care să rezulte data şi locul rănirii, precum şi activitatea desfăşurată în momentul rănirii.
    (3) Foaia de observaţie clinică, fişa medicală, adeverinţa medicală sau biletul de internare/externare ori copiile legalizate de pe acestea, care atestă leziunile suferite în perioada 16 decembrie 1989 - 10 ianuarie 1990, pot înlocui documentele prevăzute la alin. (1) lit. f) sau, după caz, pot fi considerate alte documente sau alte probe, prevăzute la alin. (1) lit. i) sau j).
    ---------------
    Art. 12^2 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 12^3

    (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător Reţinut trebuie să conţină următoarele documente:
    a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
    b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverinţa de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoţită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
    c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) avizul reactualizat al unei organizaţii de revoluţionari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; nu se condiţionează acordarea avizului de către aceeaşi asociaţie; organizaţiile revoluţionarilor acordă avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea vreunei obligaţii de orice natură; neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris şi se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii;
    e) două fotografii tip paşaport;
    f) actul de identitate, în copie;
    g) fişa de cameră, de celulă, adeverinţa eliberată de Ministerul de Interne, Procuratură sau Direcţia Generală a Penitenciarelor ori copie legalizată de pe acestea, din care să rezulte perioada, locul şi motivul reţinerii sau arestării;
    h) declaraţie personală, în original;
    i) declaraţii din partea a 3 martori care au calitatea de reţinut;
    j) alte probe, inclusiv documente utile în susţinerea cererii.
    (2) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) lit. i) trebuie să fie în original sau copii certificate pentru conformitate; în situaţiile în care în localitatea respectivă nu există 3 martori care deţin calitatea de Luptător Reţinut, declaraţiile pot fi susţinute şi de alte persoane, prezente la locul şi în momentul arestării, care deţin titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
    (3) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Reţinut trebuie să conţină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-j). Prin alte probe, prevăzute la alin. (1) lit. j), se înţelege o altă probă decât cele prevăzute la alin. (1) lit. g)-i), din care să rezulte gradul de implicare la victoria revoluţiei, precum şi activitatea desfăşurată în momentul arestării. În situaţia în care la dosar există două documente dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), unul din documente va fi considerat probă, în sensul alin. (1) lit. j).
    ---------------
    Art. 12^3 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 12^4

    (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite trebuie să conţină următoarele documente:
    a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
    b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverinţa de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoţită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
    c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) avizul reactualizat al unei organizaţii de revoluţionari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; nu se condiţionează acordarea avizului de către aceeaşi asociaţie; organizaţiile revoluţionarilor acordă avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea vreunei obligaţii de orice natură; neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris şi se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii;
    e) două fotografii tip paşaport;
    f) actul de identitate, în copie;
    g) declaraţie personală, cu specificarea faptelor deosebite în care a fost implicat direct;
    h) declaraţii din partea a 3 martori, recunoscuţi ca revoluţionari, din care să rezulte gradul de implicare şi contribuţia deosebită la victoria revoluţiei şi faptele deosebite ale celui pentru care sunt date;
    i) alte documente probatorii din care să rezulte gradul de implicare şi contribuţia deosebită la victoria revoluţiei;
    j) alte probe, inclusiv documente utile în susţinerea cererii.
    (2) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) lit. h), în original sau în copii certificate pentru conformitate, trebuie să fie însoţite de copii ale certificatelor de revoluţionar.
    (3) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite trebuie să conţină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-i). Prin alte documente probatorii, prevăzute la alin. (1) lit. i), se înţelege două probe din care să rezulte gradul de implicare şi contribuţia deosebită la victoria revoluţiei.
    (4) Pot fi considerate documente probatorii, în sensul prevăzut la alin. (1) lit. i): imaginile video, fotografiile, articolele din ziare şi reviste în care sunt specificate numele şi prenumele, apariţiile relevante în cărţi sau publicaţii, adeverinţele sau procesele-verbale de preluare-predare a armelor şi muniţiilor, tabelele privind constituirea unor organisme de conducere, legitimaţiile emise în perioada 14-25 decembrie 1989, adresele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de alte instituţii ale statului sau întreprinderi, din care să rezulte prezenţa sau gradul de implicare în evenimentele din decembrie 1989, şi altele asemenea.
    (5) Documentele prevăzute la alin. (4) sunt admise ca documente probatorii dacă sunt cel puţin două şi sunt prezentate în original sau în copii legalizate ori certificate pentru conformitate.
    ---------------
    Art. 12^4 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 12^5

    (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică trebuie să conţină următoarele documente:
    a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
    b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverinţa de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoţită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
    c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) avizul reactualizat al unei organizaţii de revoluţionari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; nu se condiţionează acordarea avizului de către aceeaşi asociaţie; organizaţiile revoluţionarilor acordă avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea vreunei obligaţii de orice natură; neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris şi se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii;
    e) două fotografii tip paşaport;
    f) actul de identitate, în copie;
    g) declaraţie personală;
    h) declaraţii din partea a 3 martori, în original sau în copii legalizate ori certificate pentru conformitate;
    i) alte documente probatorii din care să rezulte gradul de implicare la victoria revoluţiei;
    j) alte probe, inclusiv documente utile în susţinerea cererii.
    (2) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de participant trebuie să conţină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-h).
    ---------------
    Art. 12^5 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 12^6

    Persoanelor care au participat la revoluţie, dar care nu au îndeplinit condiţiile pentru preschimbarea certificatelor prevăzute în prezentele norme metodologice, li se atribuie calitatea onorifică de participant la Revoluţia română din decembrie 1989.
    ---------------
    Art. 12^6 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 12^7

    Persoanele care, potrivit certificatelor doveditoare eliberate în temeiul Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au atât calitatea de Urmaş de Erou-Martir, cât şi o altă calitate dintre cele prevăzute la art. 1^1 lit. c), precum şi cele care au atât calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, cât şi calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit sau Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Reţinut vor transmite SSPR, în scris, până la data de 30 decembrie 2006, calitatea pentru care optează să fie înscrisă pe noul tip de certificat.
    ---------------
    Art. 12^7 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 13*)

    (1) Documentele depuse în vederea preschimbării certificatelor şi conţinutul dosarelor prevăzute la art. 12 alin. (2) sunt verificate de către o comisie constituită la nivelul SSPR, denumită în continuare Comisia.
    (2) Comisia este formată din:
    a) preşedinte - secretarul de stat al SSPR;
    b) 3 persoane încadrate la SSPR, din care una în mod obligatoriu este secretarul general al SSPR, care, în lipsa preşedintelui la lucrările Comisiei, îndeplineşte atribuţiile acestuia, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei;
    ---------------
    Litera b) a alin. (2) al art. 13 a fost modificată de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    c) un funcţionar public din cadrul Ministerului Sănătăţii, delegat, în condiţiile reglementărilor în vigoare, pe perioada în care desfăşoară activitate în cadrul Comisiei;
    d) un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor, detaşat, în condiţiile reglementărilor în vigoare aplicabile funcţionarilor, personalului contractual sau celorlalte categorii de personal din minister, la SSPR pe perioada în care desfăşoară activitate în cadrul Comisiei;
    e) un reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale, delegat, în condiţiile reglementărilor în vigoare aplicabile funcţionarilor, personalului contractual sau celorlalte categorii de personal din minister, la SSPR pe perioada în care desfăşoară activitate în cadrul Comisiei;
    f) un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, detaşat, în condiţiile legii, la SSPR pe perioada în care desfăşoară activitatea în cadrul Comisiei.
    ---------------
    Litera f) a alin. (2) al art. 13 a fost modificată de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (3) Componenţa nominală a Comisiei se aprobă prin ordin al secretarului de stat al SSPR, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, pe baza propunerilor transmise de instituţiile prevăzute la alin. (2) lit. c)-f).
    (4) La lucrările Comisiei pot participa, cu statut de observator, reprezentanţi ai revoluţionarilor sau ai structurilor asociative ale acestora, precum şi orice alte persoane, la invitaţia preşedintelui Comisiei.
    (5) La şedinţele Comisiei vor fi invitaţi, în mod obligatoriu, preşedinţii organizaţiilor de revoluţionari care au acordat avizul reactualizat în cazul cererilor analizate în cadrul şedinţelor respective.
    (6) Regulamentul de desfăşurare a şedinţelor Comisiei se aprobă prin ordin al secretarului de stat al SSPR, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice.
    ----------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. IV din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007, persoanele care fac parte din comisia prevăzută la art. 13 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările ulterioare, beneficiază pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul acesteia de o indemnizaţie lunară în cuantumul unui salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
    Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul comisiei se suportă din bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.


    Articolul 13^1

    Preşedintele Comisiei are următoarele atribuţii:
    a) conduce lucrările şi şedinţele Comisiei, coordonează şi răspunde de buna funcţionare a acesteia;
    b) supune la vot deciziile propuse spre a fi adoptate;
    c) semnează procese-verbale de şedinţă ce conţin deciziile luate, planificarea participării reprezentanţilor asociaţiilor de revoluţionari la şedinţă, deciziile pentru propunerea acordării avizului favorabil sau nefavorabil de preschimbare a certificatelor;
    d) aprobă prin ordin propunerile Comisiei de revocare a oricărui membru al Comisiei;
    e) supune votului Comisiei participarea la lucrările acesteia, când apreciază că este necesar, a unor specialişti pe probleme specifice din cadrul instituţiilor sau organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale.
    ---------------
    Art. 13^1 a fost introdus de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 14

    În urma verificărilor efectuate, Comisia propune preschimbarea certificatului doveditor în cazul persoanelor care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 şi de prezentele norme metodologice.


    Articolul 15

    (1) SSPR înaintează Comisiei Parlamentare, în vederea emiterii avizului prevăzut la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, listele cu propuneri de preschimbare a certificatelor.
    (2) Comisia Parlamentară comunică SSPR, în termen de 7 zile de la data înregistrării listelor prevăzute la alin. (1), avizul favorabil sau nefavorabil, după caz.
    (3) În situaţia în care în lista cu propuneri înaintată de SSPR există persoane ale căror cereri de preschimbare a certificatelor doveditoare sunt contestate, Comisia Parlamentară va aviza lista cu propuneri, cu excepţia acestor persoane, şi va anunţa de îndată persoana a cărei cerere de preschimbare a certificatelor doveditoare este contestată despre acest lucru.
    (4) În situaţia în care lista cu propuneri transmisă de SSPR necesită o cercetare mai amănunţită, Comisia Parlamentară poate prelungi cu cel mult 7 zile termenul prevăzut la alin. (2), înştiinţând SSPR cu privire la această prelungire.
    ---------------
    Art. 15 a fost modificat de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 16

    (1) Noul tip de certificat se semnează în termen de 3 zile din momentul primirii de la Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A., de către secretarul de stat al SSPR şi în termen de 3 zile de la data primirii certificatelor la Comisia Parlamentară, de către preşedintele acesteia.
    (2) Modelul noului tip de certificat, inclusiv matca şi legitimaţia, care are dimensiunile de 21 cm x 37 cm şi conţine elemente de securizare, este prevăzut în anexa nr. 3; calitatea acordată fiecărei categorii de beneficiari se înscrie, prin tipărire, pe modelul noului tip de certificat.
    (3) Noul tip de certificat va fi tipărit după cum urmează:
    a) pe hârtie de culoare roşie, pentru calitatea de Urmaş de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989;
    b) pe hârtie de culoare galbenă, pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit şi Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Reţinut;
    c) pe hârtie de culoare albastră, pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite;
    d) pe hârtie de culoare albă, pentru titlul de Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
    (4) După completarea şi semnarea noului tip de certificat, pe acesta se aplică timbrul sec aflat la dispoziţia SSPR.
    (5) Achiziţia noilor tipuri de certificate se face de către SSPR, în regim de urgenţă, de la Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A., în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 199/2000
    privind înfiinţarea Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 402/2001
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    (6) Sumele necesare tipăririi şi imprimării noilor tipuri de certificate, precum şi cele aferente activităţii de preschimbare se asigură din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul SSPR.
    (7) Persoanelor cărora li se preschimbă certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător Rănit şi Reţinut li se eliberează un singur certificat, tipărit pe hârtie de culoare galbenă, în cuprinsul căruia se menţionează ambele calităţi atribuite în baza Legii nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    ---------------
    Art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 17

    (1) Cu ocazia preschimbării certificatelor, SSPR va elibera titularului noul tip de certificat şi legitimaţia din partea din stânga jos a modelului prevăzut în anexa nr. 3.
    (2) Persoanele cărora li s-au atribuit titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi calitatea prevăzută la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, fac dovada atribuirii acestora prin prezentarea legitimaţiei şi a documentului de identitate.
    ---------------
    Art. 17 a fost modificat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 17^1

    Persoanele cărora le-a fost preschimbat certificatul vor depune cu ocazia eliberării noului tip de certificat o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că nu au fost implicate în activităţile fostei securităţi ca poliţie politică şi că nu au organizat, acţionat, instigat sau luptat, sub orice formă, împotriva revoluţiei.
    ---------------
    Art. 17^1 a fost introdus de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 18

    (1) Certificatele doveditoare pentru titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se eliberează, în cazul persoanelor cărora le-a fost conferit acest titlu potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se atribuie, la propunerea SSPR, fiecăreia dintre persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.
    (2) În vederea eliberării noului tip de certificat pentru titlul prevăzut la alin. (1), persoanele beneficiare înaintează la SSPR:
    a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
    b) actul de identitate, în copie;
    c) documentul, în original, eliberat de serviciul de evidenţă informatizată a persoanei în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul persoana în cauză, din care rezultă că solicitantul aparţine uneia dintre categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004;
    d) două fotografii tip paşaport.
    ---------------
    Litera d) a alin. (2) al art. 18 a fost introdusă de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (3) În privinţa avizării şi eliberării certificatelor doveditoare pentru titlul prevăzut la alin. (1), se aplică, în mod corespunzător, prevederile prezentelor norme metodologice referitoare la celelalte titluri instituite prin Legea nr. 341/2004.
    (4) Numerotarea certificatelor doveditoare se face potrivit titlurilor atribuite, urmând ca în cazul fiecărui titlu să fie subnumerotate certificatele eliberate fiecăreia dintre categoriile de persoane prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.


    Articolul 19

    (1) Lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate se certifică prin ordin al secretarului de stat al SSPR şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Ulterior finalizării activităţii de preschimbare a certificatelor doveditoare, Comisia constituită la nivelul SSPR va întocmi un raport cuprinzând cel puţin următoarele:
    a) lista persoanelor care au depus cereri de preschimbare a certificatelor, pe categorii;
    b) lista cu eroii-martiri;
    c) lista persoanelor cărora le-a fost preschimbat certificatul, pe categorii;
    d) lista persoanelor care nu se încadrează în criteriile prezentelor norme metodologice şi cărora li s-a atribuit titlul de Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989;
    e) lista persoanelor cărora SSPR le-a respins cererea de preschimbare.
    (3) Raportul prevăzut la alin. (2) se înaintează Comisiei Parlamentare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, şi pe site-ul SSPR.
    ---------------
    Art. 19 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 20

    (1) Persoanele nemulţumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe bază de probe, că în cazul altor persoane cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004 sau ale prezentelor norme metodologice pot face contestaţie la Comisia Parlamentară, în termen de maximum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1).
    (2) În cuprinsul contestaţiei vor fi prezentate expres şi lipsit de orice echivoc datele de identificare a contestatarului, actele sau faptele contestate şi, totodată, vor fi anexate documente doveditoare în susţinerea contestaţiei.
    (3) În vederea soluţionării contestaţiilor, Comisia Parlamentară poate solicita instituţiilor publice punerea la dispoziţie a documentelor necesare, acestea având obligaţia de a le transmite, în copie, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, precum şi punctul de vedere al SSPR cu privire la contestaţia formulată.
    (3^1) Orice contestaţie care nu conţine datele de identificare sau semnătura contestatarului, precum şi motivele contestaţiei este nulă.
    ---------------
    Alin. (3^1) al art. 20 a fost introdus de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (4) În termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, Comisia Parlamentară comunică contestatarului şi la SSPR modul de soluţionare a contestaţiei.
    (5) Pe baza propunerilor formulate de Comisia Parlamentară SSPR reanalizează documentaţia pe baza căreia a fost luată decizia ce formează obiectul contestaţiei şi, în raport de decizia adoptată, procedează conform reglementărilor în vigoare.


    Capitolul III Atribuirea titlurilor instituite pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989


    Articolul 21

    (1) Titlurile instituite pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, se atribuie prin decret al Preşedintelui României.
    (2) În vederea atribuirii titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, SSPR înaintează Administraţiei Prezidenţiale propunerile privind persoanele în cazul cărora a fost aprobată cererea de preschimbare a certificatelor, a fost emis avizul pentru preschimbare de către Comisia Parlamentară şi a fost eliberat noul tip de certificat.


    Capitolul IV

    Dispoziţii referitoare la drepturile acordate în baza prevederilor Legii nr. 341/2004

    Articolul 22

    (1) În vederea stabilirii drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (2)-(5) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, coeficienţii de multiplicare se aplică asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata.
    (2) În cazul indemnizaţiilor reparatorii prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, dosarele se vor depune la instituţiile competente ale sistemului de asigurări sociale al cărui membru este solicitantul.
    (3) În cazul persoanei care este membru al mai multor sisteme de asigurări sociale, dosarul se va depune la instituţia competentă, în funcţie de ultimul sistem de asigurări sociale din care provine solicitantul.
    ---------------
    Art. 22 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 23

    (1) Persoanele care au calitatea de "Luptător Rănit" sau de "Luptător Reţinut" beneficiază de o indemnizaţie lunară calculată potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, dacă fac parte din categoria persoanelor încadrate în gradul I, II sau III de invaliditate ori din categoria mari mutilaţi sau dacă nu sunt încadrate într-un grad de invaliditate.
    (2) Prin mare mutilat, în sensul Legii nr. 341/2004, se înţelege persoana care datorită unor afecţiuni ireversibile, dobândite în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, şi-a pierdut în totalitate atât capacitatea de muncă, cât şi capacitatea de autoservire şi pentru care medicul de specialitate împreună cu medicul expert al asigurărilor sociale stabilesc că nu există potenţial recuperator.


    Articolul 24

    (1) Încadrarea în grade de invaliditate se face de către medicul expert al asigurărilor sociale de la cabinetul de expertiză medicală de care aparţine cu domiciliul solicitantul, în conformitate cu criteriile de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi recuperarea capacităţii de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 400/2001 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate.
    (2) Deciziile de încadrare în grade de invaliditate, emise de vechile comisii de expertiză medicală sau de medicii experţi ai asigurărilor sociale până la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, îşi păstrează valabilitatea. Noile cuantumuri ale indemnizaţiei reparatorii se vor acorda avându-se în vedere gradul de invaliditate înscris în vechile decizii medicale.
    (3) Pentru acordarea indemnizaţiei reparatorii, revizuirea medicală în cazul agravării stării de invaliditate se face, la cererea persoanei îndreptăţite, pe baza documentelor medicale emise de medicii de specialitate, din care să rezulte starea prezentă şi stadiul evolutiv al afecţiunii invalidante înscrise în decizia medicală iniţială.
    (4) În situaţia în care între afecţiunea invalidantă iniţială şi afecţiunea dobândită ulterior nu se poate stabili o legătură de cauzalitate, medicul de asigurări sociale va emite o nouă decizie, cu menţiunea "agravare fără legătură cu Revoluţia", păstrându-se gradul de invaliditate avut înaintea solicitării revizuirii pentru agravare.
    (5) Pentru afecţiunile fără potenţial recuperator - mare mutilat - decizia de încadrare în grad de invaliditate asimilat va cuprinde menţiunea "mare mutilat nerevizuibil".


    Articolul 25

    (1) Persoanele care au obţinut titlurile de "Luptător Rănit" sau de "Luptător Reţinut" şi au fost încadrate într-un grad de invaliditate pot fi înscrise la pensie de invaliditate dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obţinerea acestei categorii de pensie.
    (2) La încadrarea în grad de invaliditate, medicul expert al asigurărilor sociale nu va exclude afecţiunile invalidante dobândite în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.
    (3) Dosarul medical pentru încadrarea într-un grad de invaliditate în vederea obţinerii indemnizaţiei reparatorii va cuprinde în mod obligatoriu:
    a) raportul institutului medico-legal;
    b) dovada de la parchetul militar prin care se atestă calitatea de "rănit în Revoluţie";
    c) actele doveditoare pentru cauza şi data ivirii invalidităţii, prevăzute de legislaţia de asigurări sociale;
    d) documentele medicale pentru confirmarea agravării afecţiunii dobândite în revoluţie.
    (4) Documentele cuprinse în dosarul medical, pe baza cărora s-a făcut încadrarea într-un grad de invaliditate, în vederea obţinerii indemnizaţiei reparatorii, vor fi evidenţiate separat, în acelaşi dosar medical.
    (5) Decizia medicală va cuprinde în mod obligatoriu, pe lângă atributele de identificare a persoanei, diagnosticul, data ivirii invalidităţii, termenul de revizuire şi menţiunea "rănit în Revoluţie" sau "afecţiune dobândită în Revoluţie".


    Articolul 26

    (1) Pentru pensionarii de invaliditate, a căror capacitate de muncă a fost redobândită ca urmare a parcurgerii programului de recuperare sau a căror invaliditate s-a ameliorat, medicul expert va emite o nouă decizie medicală în conformitate cu noul grad de invaliditate.
    (2) În situaţia recuperării totale a stării de sănătate, când medicul expert constată că restantul funcţional nu mai permite încadrarea într-un grad de invaliditate, decizia va cuprinde menţiunea "nu se mai încadrează în grad de invaliditate" şi poate beneficia de prevederile art. 4 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 341/2004.


    Articolul 27

    Persoanele prevăzute la art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 341/2004 - copiii eroilor-martiri care nu realizează venituri din motive neimputabile lor, respectiv pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă, beneficiază de indemnizaţie reparatorie pe baza deciziei emise de medicul expert al asigurărilor sociale sau pe baza certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, emis în condiţiile legii.


    Articolul 28

    (1) Prin venit, prevăzut la art. 4 alin. (4) şi la art. 5 din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege venitul brut lunar realizat din salarii şi asimilat salariilor potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003
    privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    ---------------
    Alin. (1) al art. 28 a fost modificat de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (2) Prin motive neimputabile, în înţelesul art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 341/2004, se înţelege situaţia în care se află copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, care:
    a) şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă;
    b) nu le sunt oferite de către agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială de competenţă îşi au domiciliul, un loc de muncă corespunzător capacităţii de muncă sau pregătirii profesionale;
    c) sunt refuzaţi de către angajatorul postului oferit de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială de competenţă îşi au domiciliul.
    (3) Pentru a beneficia de indemnizaţia lunară reparatorie, persoana care solicită aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 341/2004 va prezenta casei teritoriale de pensii, o dată la 6 luni, o declaraţie pe propria răspundere din care rezultă faptul că se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2).
    (4) Beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 sunt obligaţi să comunice în scris orice modificare a condiţiilor în care acestea au fost acordate.
    (5) Beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 au obligaţia de a efectua lunar demersurile necesare în vederea obţinerii unui loc de muncă corespunzător capacităţii şi pregătirii profesionale.
    (6) Abrogat.
    ---------------
    Alin. (6) al art. 28 a fost abrogat de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 29

    La acordarea drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004 nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiţii suplimentare, cu excepţia celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calităţii deţinute în baza Legii nr. 341/2004.


    Articolul 30

    (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 341/2004, costul protezelor, ortezelor şi scaunelor cu rotile pentru invalizii care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, inclusiv al dispozitivelor medicale cuprinse în Lista de dispozitive destinate recuperării deficienţelor organice sau fiziologice, stabilită în baza reglementărilor de asigurări sociale de sănătate, se suportă după cum urmează:
    a) din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru cele care se acordă prin sistemul de asigurări sociale de sănătate;
    b) din bugetul de stat, prin bugetul SSPR, pentru cele care nu se acordă prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.
    (2) Modul de acordare şi decontare a materialelor prevăzute la alin. (1) lit. a) este stabilit prin contractulcadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Modul de acordare şi decontare a materialelor prevăzute la alin. (1) lit. b) se stabileşte prin ordin comun al secretarului de stat al SSPR şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.


    Articolul 31

    (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 341/2004, acordarea gratuită a rechizitelor pentru şcolari se face în cadrul programului de acordare a rechizitelor şcolare, organizat şi finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
    (2) Pentru acordarea gratuită a rechizitelor, persoanele prevăzute la alin. (1) vor transmite inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, următoarele documente:
    a) cerere, în care vor fi menţionate datele de identificare a solicitantului, titlul pe care îl deţine în baza legii, datele de identificare a copilului, instituţia de învăţământ ale cărei cursuri le urmează şi anul şcolar pentru care se solicită acordarea dreptului de rechizite gratuite;
    b) adeverinţe eliberate de angajator şi de administraţia financiară, atât în cazul soţului, cât şi al soţiei, din care rezultă că venitul brut lunar cumulat pe familie este mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie.
    (3) Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, transmit la SSPR listele cuprinzând persoanele care beneficiază de rechizite gratuite.
    (4) Beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să comunice în scris inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, orice modificare a condiţiilor în care acestea au fost acordate.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 31 a fost introdus de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 32

    (1) Indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (2)-(5) şi la art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, care se acordă beneficiarilor titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se suportă de la bugetul de stat şi sunt prevăzute în bugetele Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Apărării şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, după caz.
    (2) Stabilirea şi plata indemnizaţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către casele teritoriale de pensii, respectiv de către serviciile de pensii ale Ministerului Apărării sau Ministerului Administraţiei şi Internelor, după caz, pe baza documentelor doveditoare ale titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a copiei certificate pentru conformitate de pe noul tip de certificat, şi a actului de identitate.
    (3) Pentru acordarea indemnizaţiilor reparatorii prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv a celor restante, dovada îndeplinirii condiţiei referitoare la venitul realizat de către beneficiar se face cu declaraţia pe propria răspundere, sub sancţiunea prevederilor art. 292 din Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. Declaraţia se depune la plătitor odată cu cererea pentru acordarea acestui drept şi se referă la întreaga perioadă anterioară pentru care se cuvine indemnizaţia reparatorie, mai puţin la luna în care se depune cererea.
    (4) Declaraţia pe propria răspundere se reînnoieşte la fiecare 6 luni, calculate din luna în care s-a depus declaraţia. Nedepunerea acesteia conduce la suspendarea plăţii indemnizaţiei reparatorii.
    (5) Ori de câte ori în intervalul celor 6 luni pentru care se face declaraţia pe propria răspundere intervin modificări ale venitului, de natură a conduce la suspendarea plăţii indemnizaţiei reparatorii, beneficiarul are obligaţia de a aduce acest fapt la cunoştinţă plătitorului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea.
    ---------------
    Art. 32 a fost modificat de pct. 26 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 33

    (1) Sumele aferente acordării subvenţiei prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004 se cuprind în bugetul SSPR.
    (2) Decontarea sumelor acordate ca subvenţie de stat egală cu 50% din dobânda aferentă unui credit bancar de până la 20.000 de euro se face între SSPR şi instituţia bancară care a acordat creditul.
    (3) Acordarea de către instituţiile bancare a creditelor în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004 se face cu avizul SSPR.
    (4) Pentru stabilirea modului de efectuare a decontării prevăzute la alin. (2), SSPR, după acordarea avizului prevăzut la alin. (3), va încheia protocoale cu băncile care vor acorda creditele, în conţinutul acestora prevăzându-se expres că SSPR nu este girant al beneficiarilor de credite şi că nu va răspunde decât de plată a 50% din dobânda aferentă unui credit acordat în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 33 a fost introdus de pct. 27 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 34

    (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 341/2004, în situaţiile în care autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de suprafeţele de teren necesare satisfacerii solicitărilor, se poate proceda, în condiţiile legii, la trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinaţie.
    (2) În limita suprafeţei de 500 mp de teren în intravilan, autorităţile şi instituţiile publice atribuie solicitanţilor suprafaţa de teren aferentă spaţiului locativ care i-a fost vândut în baza altor reglementări în vigoare, dar în cazul cărora, la momentul respectiv, nu a fost posibilă şi vânzarea terenului aferent.


    Articolul 35

    (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 341/2004, atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci se face, la cererea beneficiarilor, fără a se solicita îndeplinirea unor condiţii suplimentare.
    (2) Dreptul de proprietate asupra locului de veci se atribuie în incinta cimitirelor aflate în administrarea primăriilor sau a parohiilor.
    (3) Dreptul de proprietate acordat potrivit alin. (1) nu poate fi transmis decât prin moştenire legală.
    (4) Solicitările adresate pentru acordarea dreptului prevăzut la alin. (1) se soluţionează în limita disponibilului de spaţii din incinta locaţiilor prevăzute la alin. (2).


    Articolul 36

    (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se vor avea în vedere următoarele:
    a) modul de acordare şi decontare a tratamentelor şi medicamentelor în spitale, policlinici, baze de tratament şi staţiuni balneoclimaterice, care se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se stabileşte prin Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru tratamentele şi medicamentele în spitale, policlinici, baze de tratament şi staţiuni balneoclimaterice, care nu se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, modul de acordare şi decontare se stabileşte prin ordin comun al secretarului de stat al SSPR şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;
    b) modul de acordare şi decontare a tratamentelor şi medicamentelor în spitale, policlinici, baze de tratament şi staţiuni balneoclimaterice ale Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Apărării şi Ministerului Administraţiei şi Internelor se stabileşte prin ordin comun al secretarului de stat al SSPR şi al miniştrilor în cauză.
    (2) Prin policlinici, în sensul alin. (1), se înţelege unităţile sanitare, cu sau fără personalitate juridică, în care se acordă asistenţă medicală ambulatorie de specialitate în specialităţile clinice, stomatologice şi paraclinice, după cum urmează:
    a) unităţile sanitare ambulatorii de specialitate;
    b) ambulatoriile de specialitate din structura spitalelor;
    c) laboratoarele medicale de radiologie şi imagistică medicală, analize medicale, explorări funcţionale;
    d) centrele de diagnostic şi tratament şi centrele medicale;
    e) centrele de sănătate;
    f) ambulatoriile de spital din structura spitalului, precum şi unităţile sanitare fără personalitate juridică din structura spitalelor.
    (3) Biletele de tratament la bazele de tratament şi la staţiunile balneoclimaterice ale instituţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se asigură de către aceste instituţii, la propunerea SSPR, pe baza recomandării medicale.
    (4) În unităţile medicale în care se acordă asistenţă medicală ambulatorie de specialitate în specialităţile clinice, stomatologice şi paraclinice, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Apărării şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, categoriile de persoane prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate, cu decontarea contravalorii acestora în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor de aplicare a acestuia.
    (5) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, costul integral al tuturor medicamentelor cuprinse în Nomenclatorul produselor medicamentoase de uz uman, pe baza reţetelor eliberate de medicul de familie, se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile achitării de către beneficiar a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.
    (6) Acordarea gratuită şi decontarea medicamentelor, potrivit art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se fac potrivit Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor referitoare la medicamentele care se acordă fără contribuţia asiguratului.
    ---------------
    Art. 36 a fost modificat de pct. 28 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 37

    (1) Beneficiarii Legii nr. 341/2004 au dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun. Dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimaţiei de revoluţionar şi a documentului de identitate.
    (2) Beneficiarii Legii nr. 341/2004 au dreptul anual la 12 călătorii gratuite, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri clasa I. Pentru călătoria cu vagonul de dormit sau cuşetă se achită diferenţele tarifare în vigoare.
    (3) Dreptul acordat potrivit art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004 pentru călătoriile gratuite pe calea ferată se exercită pe baza legitimaţiei de revoluţionar, a documentului de identitate şi a biletului de călătorie gratuită.
    (4) Au dreptul la transport gratuit, în limita călătoriilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, în baza documentului de identitate, a biletului de călătorie gratuită şi a copiei de pe legitimaţia de revoluţionar a titularului biletelor, membrii de familie ai titularului şi însoţitorul pensionarului de invaliditate de gradul I sau al marelui mutilat, cu condiţia ca însoţitorul să fie angajat cu contract de muncă, potrivit prevederilor legale. Titularul va acorda, pe propria răspundere, membrilor de familie bilete de călătorie gratuită, în vederea utilizării de către aceştia pentru transportul pe calea ferată.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 37 a fost modificat de pct. 29 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (5) Prin familie, în înţelesul art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004, se înţelege soţul sau soţia, precum şi rudele de gradul I, ale beneficiarilor titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.
    (6) Procedura de emitere, utilizare şi decontare a biletelor de călătorie gratuite pentru transportul pe calea ferată şi pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, şi cu transport interurban, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, se stabileşte prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al secretarului de stat al SSPR.
    (7) Tipărirea şi distribuirea documentelor de călătorie gratuită se stabilesc prin ordin al secretarului de stat al SSPR şi se suportă din bugetul SSPR.
    (8) Contravaloarea facilităţilor acordate pentru transportul pe calea ferată, pentru transportul în comun cu metroul şi pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.


    Articolul 38

    (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 341/2004, sumele necesare pentru atribuirea gratuită, în proprietate, a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaţionale pentru marii mutilaţi şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 care au un grad de invaliditate locomotorie, se cuprind în bugetul SSPR.
    (2) Achiziţionarea mijloacelor de transport autonom, care se atribuie gratuit potrivit alin. (1), se face de către SSPR, în limita bugetului anual alocat în acest scop, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, în numele şi pe seama beneficiarului dreptului.
    (3) Mijloacele de transport autonom, atribuite gratuit potrivit alin. (1), se acordă o singură dată şi nu pot fi înstrăinate decât prin moştenire legală.
    (4) În vederea atribuirii gratuite a mijloacelor de transport autonom prevăzute la alin. (1), solicitantul va depune la SSPR următoarele documente:
    a) cerere;
    b) copie de pe noul tip de certificat doveditor al calităţii atribuite conform Legii nr. 341/2004, certificată pentru conformitate;
    c) certificat eliberat de cabinetul teritorial de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul solicitantul, avizat de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.


    Articolul 39

    (1) Coeficientul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, se calculează prin aplicarea procentului de 0,6 asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
    ---------------
    Alin. (1) al art. 39 a fost modificat de pct. 30 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    (2) Cuantumul indemnizaţiei lunare, calculat conform alin. (1), se suportă din bugetul de stat şi se evidenţiază distinct pe decizia şi pe talonul de pensie. Această indemnizaţie nu este parte integrantă a pensiei pentru limită de vârstă.


    Articolul 40

    Potrivit art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzute de lege se face cumulat cu aplicarea celorlalte drepturi de care poate beneficia persoana în baza reglementărilor referitoare la sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.


    Articolul 41

    SSPR şi Comisia Parlamentară, în cazul în care, în desfăşurarea activităţii de preschimbare a certificatelor şi de soluţionare a contestaţiilor, consideră că anumite fapte sunt de natură să atragă răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, sesizează organele abilitate de lege în vederea demarării procedurilor legale.


    Articolul 42

    În sensul art. 6 din Legea nr. 341/2004, prin facilităţi prevăzute de legislaţia în vigoare pentru angajatorii care oferă locuri de muncă şomerilor se înţelege măsura de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor, prin acordarea unor facilităţi, prevăzută la art. 93 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 43

    (1) În sensul art. 6 din Legea nr. 341/2004, prin facilităţi prevăzute de legislaţia în vigoare pentru angajatorii care oferă locuri de muncă tinerilor absolvenţi se înţelege măsura de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea în muncă, pe durată nedeterminată, a absolvenţilor unor instituţii de învăţământ, prin subvenţionarea locurilor de muncă, prevăzută la art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Subvenţia se acordă angajatorilor care încadrează în muncă şomeri care deţin titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 sau calitatea de Urmaş de Erou-Martir, o singură dată, dacă solicită subvenţia în termen de 12 luni de la data încadrării în muncă.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 43 a fost modificat de pct. 31 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 44

    (1) Prevederile referitoare la modul de subvenţionare a angajatorilor care încadrează în muncă absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sau şomeri, în condiţiile prevăzute la art. 80, respectiv la art. 93 din Legea nr. 76/2002
    privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi angajatorilor care încadrează în muncă persoane care au dobândit titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 sau care au calitatea de Urmaş de Erou-Martir.
    (2) Dispoziţiile art. 83 alin. (4) din Legea nr. 76/2002
    , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 51 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
    privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002
    , cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică angajatorilor care încadrează în muncă absolvenţi care au dobândit titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 sau care au calitatea de Urmaş de Erou-Martir.
    ---------------
    Art. 44 a fost modificat de pct. 32 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 45

    (1) În aplicarea prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, până la eliberarea de către SSPR a noilor certificate şi stabilirea drepturilor aferente, dar nu mai târziu de 30 decembrie 2006*) inclusiv, îşi păstrează valabilitatea certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
    şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.
    ---------
    *) Prin O.U.G. nr. 132/2006
    , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, termenul a fost prorogat până la data de 31 martie 2008 inclusiv.
    (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) indemnizaţiile stabilite în baza prevederilor Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se achită potrivit procedurii anterioare, în cuantumul aflat în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Persoanele cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor beneficiază şi li se plătesc drepturile cuvenite, respectiv diferenţa dintre drepturile calculate potrivit Legii nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, şi cele stabilite în baza Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, cuantumul integral, începând cu luna următoare celei în care este depusă la SSPR documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor.
    (4) Dovada datei la care a fost depusă documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor se face cu adeverinţa eliberată de SSPR.
    (5) La calculul drepturilor restante, coeficientul de multiplicare se aplică asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător fiecărui an din perioada pentru care se calculează drepturile restante.
    ---------------
    Art. 45 a fost modificat de pct. 33 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 46

    (1) Documentele necesare în vederea stabilirii drepturilor acordate potrivit prevederilor Legii nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, sunt:
    a) copie de pe noul tip de certificat eliberat potrivit legii şi prezentelor norme metodologice, certificată pentru conformitate;
    b) copie de pe legitimaţia eliberată potrivit prezentelor norme metodologice, certificată pentru conformitate;
    c) copie de pe buletinul de identitate sau de pe cartea de identitate, certificată pentru conformitate;
    d) alte documente în cazurile expres prevăzute de prezentele norme metodologice.
    (2) În cazul indemnizaţiilor aflate în plată potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990
    , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea stabilirii indemnizaţiilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, dosarele pe baza cărora au fost acordate drepturile iniţiale se completează cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).
    (3) Instituţiile plătitoare de indemnizaţii vor transmite trimestrial la prefecturi situaţia cu persoanele beneficiare.
    ---------------
    Art. 46 a fost modificat de pct. 34 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 47

    (1) SSPR gestionează şi actualizează:
    a) baza de date cuprinzând beneficiarii Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi drepturile acordate în baza calităţii deţinute;
    b) baza de date cuprinzând beneficiarii Legii nr. 341/2004 şi drepturile acordate.
    (2) În situaţiile în care SSPR constată că o persoană a dobândit drepturi cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 341/2004 ori peste limitele stabilite prin aceste acte normative, sesizează instituţiile abilitate, în vederea dispunerii măsurilor necesare.


    Capitolul V Dispoziţii referitoare la funcţionarea Fundaţiei "Fondul Libertatea"


    Articolul 48*)

    (1) Potrivit art. 15 din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, Fundaţia «Fondul Libertatea», denumită în continuare fundaţia, funcţionează în subordinea SSPR.
    (2) Organele fundaţiei sunt:
    a) consiliul de administraţie;
    b) comisia de cenzori.
    (3) Consiliul de administraţie este format din preşedinte, ales de către membrii consiliului de administraţie, şi 5 membri, după cum urmează:
    a) un reprezentant al SSPR;
    b) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
    c) un reprezentant desemnat de Comisia Parlamentară;
    d) 2 reprezentanţi ai structurilor asociative ale revoluţionarilor, dintre care cel puţin unul să fie reprezentant al organizaţiilor de urmaşi, de răniţi sau de reţinuţi.
    (4) Preşedintele consiliului de administraţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să deţină unul dintre titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) sau calitatea prevăzută la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare;
    b) să aibă studii superioare în domeniul juridic, economic sau al administraţiei publice;
    c) să aibă vechime în muncă de minimum 5 ani în unul dintre domeniile prevăzute la lit. b).
    (5) Reprezentanţii desemnaţi de organizaţiile revoluţionarilor prevăzute la alin. (3) lit. d) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să deţină unul dintre titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) sau calitatea prevăzută la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare;
    b) să aibă studii superioare în domeniul juridic, economic sau al administraţiei publice.
    (6) Consiliul de administraţie îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 29 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000
    cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005
    .
    (7) Veniturile «Fondului Libertatea» se constituie din veniturile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 124/1990
    privind instituirea «Fondului Libertatea», cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din veniturile prevăzute la art. 46 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000
    , aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005
    .
    (8) Proiectele de hotărâri ale Guvernului, prin care se stabileşte repartizarea pe categorii de cheltuieli a veniturilor «Fondului Libertatea», potrivit art. 2 alin. (2) din Decretul-lege nr. 124/1990
    , cu modificările şi completările ulterioare, se elaborează şi se iniţiază de către SSPR.
    ---------------
    Art. 48 a fost modificat de pct. 35 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007, componenţa nominală a consiliului de administraţie prevăzut la art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările ulterioare, se aprobă prin ordin al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Capitolul VI Dispoziţii finale


    Articolul 49

    (1) În cazul în care, pe baza unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, reiese faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004
    , cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezentele norme metodologice, SSPR va proceda la anularea certificatelor respective şi va propune Preşedintelui României retragerea titlurilor atribuite în baza acestora.
    (2) Analiza elementelor de noutate şi decizia cu privire la anularea certificatelor sunt de competenţa comisiei prevăzute la art. 13, până la expirarea termenului de preschimbare a certificatelor, iar după acest termen competenţa revine unei comisii formate din angajaţi ai SSPR, numiţi prin ordin al secretarului de stat.
    (3) Anularea certificatelor şi înaintarea propunerii de retragere a titlurilor se fac de către SSPR, cu avizul Comisiei Parlamentare.
    (4) Comisia prevăzută la art. 13 sau, după caz, comisia constituită conform alin. (2) are obligaţia ca, în termen de 10 zile de la anularea certificatului şi retragerea titlului atribuit în baza acestuia, să comunice acest fapt plătitorului de drepturi.
    ---------------
    Art. 49 a fost modificat de pct. 36 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.707 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007.


    Articolul 50

    În aplicarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 341/2004, coroborat cu prevederile art. 74 din Constituţie, republicată, Comisia Parlamentară avizează proiectele de lege cu referire la Revoluţia din Decembrie 1989.


    Articolul 51

    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.


    Anexa 1

    la normele metodologice
    CERERE
    de preschimbare a certificatului doveditor, eliberat în perioada 1990-1997
    de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea
    şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989
    - Model -
    Subsemnatul/Subsemnata ..........................................., (numele
    purtat anterior) ............................., fiul/fiica .................. şi
    al/a ..........................., născut/născută la data de ................. în
    localitatea ......................., judeţul (sectorul) .......................,
    posesor al B.I./C.I. seria ........ nr. ............, având CNP ...............,
    domiciliat/domiciliată în localitatea ........................................,
    str. ............................. nr. ....., bl. ...., sc. ...., ap. ........,
    judeţul (sectorul) ...................., telefon .....................,
    în baza prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-
    martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din
    decembrie 1989 nr. 341/2004, solicit preschimbarea Certificatului seria .........
    nr. ........, doveditor al calităţii de ............................., eliberat la
    data de .................................. .
    Anexez la prezenta cerere documentele prevăzute la art. 11 alin. (1) din
    normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea
    Guvernului nr. 1.412/2004.
    Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 şi
    cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar,
    pe propria răspundere, următoarele:
    - afirmaţiile cuprinse în prezenta cerere sunt corecte;
    - documentele întocmite de mine şi aflate în dosarul pe baza căruia mi-a fost
    atribuit titlul sus-menţionat sunt conforme cu realitatea;
    - declaraţiile martorilor, aflate în dosarul pe baza căruia mi-a fost atribuit
    titlul sus-menţionat, nu au fost date sub exercitarea vreunei influenţe din partea
    mea sau despre care eu să am cunoştinţă.
    Data Semnătura
    ............... ..................


    Anexa 2

    la normele metodologice
    AVIZ
    pentru preschimbarea certificatului doveditor,
    eliberat în perioada 1990-1997 de Comisia pentru aplicarea
    Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea
    şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989
    - Model -
    ....................................................................,
    (Asociaţia/Liga/Fundaţia/Organizaţia de revoluţionari)
    constituită la data de ........................, prin .........................,
    cu sediul în localitatea ........................., str. ......................,
    nr. ...., bl. ..., sc. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) .....................,
    telefon ........................,
    având în vedere prevederile art. 5 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de
    eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din
    decembrie 1989 nr. 341/2004 emite prezentul
    AVIZ:
    Domnului/doamnei ................................, (numele purtat anterior)
    ............................., fiul/fiica .................. şi al/a ............,
    născut/născută la data de ............... în localitatea ...................,
    judeţul (sectorul) ............, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ...... nr.
    ..........., având CNP ...................., domiciliat/domiciliată în localitatea
    ...................., str. ....................... nr. ....., bl. ..., sc. ..., ap.
    ..., judeţul (sectorul) .................., telefon .................., în vederea
    preschimbării Certificatului seria .... nr. .........., doveditor al calităţii de
    ..................................., eliberat la data de ....................... .
    Prezentul aviz este emis în vederea preschimbării certificatului doveditor şi
    poate fi utilizat numai în aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.
    Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 şi cunoscând
    prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii,
    Subsemnatul/Subsemnata .................., (numele purtat anterior) ...........,
    fiul/fiica lui ............. şi al/a .........., născut/născută la data de ..........
    în localitatea ..............., judeţul (sectorul) ........., posesor/posesoare al/a
    B.I./C.I. seria .... nr. ......., având CNP ................., domiciliat/domiciliată
    în localitatea ............., str. ............. nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ...,
    judeţul (sectorul) ..........., în calitate de preşedinte al organizaţiei de revolu-
    ţionari, declar pe propria răspundere că persoana în favoarea căreia a fost emis
    prezentul aviz se încadrează în prevederile legale referitoare la preschimbarea
    certificatului doveditor al calităţii sus-menţionate.
    Data Semnătura
    ................ ........................


    Anexa 3

    la normele metodologice
    -------------
    Anexa 3 la normele metodologice a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 2.354 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 5 ianuarie 2005, conform art. unic din acelaşi act normativ.


    Anexa 4

    la normele metodologice
    CERERE
    de preschimbare a certificatului doveditor al titlului
    de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989,
    eliberat în perioada 1990-1997 de Comisia pentru
    aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea
    şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989
    - Model -
    Subsemnatul/Subsemnata ..........................................., (numele
    purtat anterior) ............................., fiul/fiica .................. şi
    al/a ..........................., născut/născută la data de ................. în
    localitatea ......................., judeţul (sectorul) .......................,
    posesor al B.I./C.I. seria ........ nr. ............, având CNP ...............,
    domiciliat/domiciliată în localitatea ........................................,
    str. ............................. nr. ....., bl. ...., sc. ...., ap. ........,
    judeţul (sectorul) ...................., telefon .....................,
    în baza prevederilor art. 4 alin. (1), ale art. 9 alin. (1) din Legea
    recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria
    Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004 şi art. 18 din normele metodo-
    logice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
    1.412/2004, solicit preschimbarea Certificatului seria ........ nr. .........,
    doveditor al titlului de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989,
    eliberat la data de .............................................. .
    Solicit să-mi fie eliberat noul tip de certificat în considerarea calităţii
    pe care o am de soţ supravieţuitor/părinte/copil al titularului certificatului cu
    seria şi numărul sus-menţionate.
    Anexez la prezenta cerere documentele prevăzute la art. 18 alin. (2) din
    Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004.
    Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 şi
    cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii,
    declar pe propria răspundere că afirmaţiile cuprinse în prezenta cerere sunt
    corecte.
    Data Semnătura
    ................... ...........................
    -------