LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978
privind asigurarea sănătăţii populaţiei
EMITENT
  • MAREA ADUNARE NAŢIONALA
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 54 din 10 iulie 1978



    Programul Partidului Comunist Roman de faurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi inaintare a României spre comunism situeaza în centrul întregii opere de edificare a noii orinduiri - factorul esenţial al dezvoltării economico-sociale -, satisfacerea în condiţii tot mai bune a cerinţelor sale de viaţa, dezvoltarea sa armonioasă, fizica, intelectuală şi morala, afirmarea deplina a capacităţii de muncă şi de creaţie a fiecărui membru al societăţii. Telul suprem al politicii partidului şi statului, esenta însăşi a orinduirii noastre, este asigurarea bunastarii şi fericirii omului, progresul material şi spiritual al poporului.
    În spiritul umanismului revolutionar ce caracterizează întreaga politica a partidului şi statului, în cadrul programului general de dezvoltare economică şi socială a tarii, de ridicare a gradului de civilizatie şi cultura a poporului, societatea asigura tuturor cetăţenilor condiţii tot mai bune pentru întărirea continua a stării de sănătate, pentru ocrotirea şi consolidarea familiei, creşterea, pregătirea şi educarea noilor generaţii, crearea unei ambiante generale cît mai favorabile dezvoltării sanatoase, menţinerii vigorii şi tineretii întregii natiuni.
    Prevenirea şi combaterea cauzelor imbolnavirilor, prelungirea duratei activităţii şi a vieţii omului, creşterea unor generaţii viguroase constituie principii de bază ale politicii, partidului şi statului în domeniul sănătăţii publice.
    În acest scop, societatea aloca în parte importanţa din mijloacele sale materiale pentru înfăptuirea unui complex de măsuri economice, sociale, culturale şi sanitare, care să conducă la dezvoltarea şi întărirea continua a sănătăţii populaţiei, la valorificare factorilor naturali pentru consolidarea acesteia, la refacerea capacităţii de muncă, la perfecţionarea calităţii asistenţei medicale, la ridicarea nivelului de pregătire a personalului sanitar şi la îmbunătăţirea continua a dotării unităţilor sanitare.
    Potrivit Constituţiei, statul garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii şi asigura accesul neingradit al tuturor cetăţenilor tarii, fără deosebire de naţionalitate, rasa, sex sau religie, la asistenţa medicală.
    Organele de conducere a activităţii sanitare, unităţile şi întregul personal sanitar răspund de înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul sănătăţii publice, de aplicarea programelor privind asigurarea sănătăţii şi a tuturor celorlalte măsuri de imbunatatire permanenta a asistenţei medicale.
    Medicii, întregul personal sanitar, trebuie să fie militanti activi pentru asigurarea sănătăţii, sa manifeste dragoste pentru om, daruire şi pasiune în realizarea obligaţiilor ce le revin, să fie oricînd la dispoziţia cetăţenilor, să aibă în întreaga lor activitate o înaltă ţinuta morala, să-şi ridice permanent nivelul pregătirii profesionale.
    În concordanta cu progresul tehnico-ştiinţific şi cu cerinţele pe care le impune evoluţia societăţii este necesar ca asistenţa medicală a populaţiei să se perfecţioneze neintrerupt şi să asigure cele mai corespunzătoare mijloace şi metode de prevenire şi combatere a imbolnavirilor. Cercetarea ştiinţifică medicală - factor de baza al progresului multilateral al activităţii de asigurare a sănătăţii - trebuie să fie legată tot mai strins de om, de cunoaşterea proceselor fundamentale ale vieţii, de cerinţele practicii medicale.
    Unităţile sanitare, organizaţiile socialiste, întreaga colectivitate şi fiecare cetăţean în parte au obligaţia să contribuie activ la crearea şi menţinerea condiţiilor corespunzătoare de viaţa şi de muncă în vederea apărării şi dezvoltării stării de sănătate a populaţiei.
    În scopul stabilirii cadrului juridic unitar de desfăşurare şi perfecţionare a activităţii din domeniul asigurării sănătăţii populaţiei, intaririi răspunderii ce revine organelor, unităţilor şi personalului sanitar.
    Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.

    Capitolul 1 Principii generale


    Articolul 1

    Asigurarea sănătăţii populaţiei, afirmarea deplina a capacităţii de muncă şi creaţie a omului, creşterea şi educarea unor generaţii viguroase, capabile sa perpetueze şi sa ducă mai departe inaltele virtuti morale şi spirituale ale poporului, constituie obiective principale ale politicii partidului şi statului în procesul multilateral de dezvoltare şi inflorire a patriei, de ridicare a bunastarii şi prosperitatii întregii natiuni.


    Articolul 2

    Statul asigură întregii populaţii apărarea şi întărirea sănătăţii, fără deosebire de naţionalitate, rasa, sex sau religie, precum şi asistenţa medicală gratuita, în condiţiile prevăzute de lege.
    Asigurarea sănătăţii populaţiei se realizează potrivit unor măsuri complexe - economice, sociale, culturale şi sanitare - integrate în planul naţional unic de dezvoltare economico-socială.
    Pe aceasta baza se creează condiţiile necesare pentru dezvoltarea fizica şi intelectuală sanatoasa a tuturor cetăţenilor, sprijinirea procesului de creştere a natalitatii, ocrotirea mamei şi copilului, întărirea familiei, realizarea cerinţelor de igiena şi protecţie a muncii, prevenirea poluarii mediului înconjurător şi intensificarea acţiunilor de cultura şi de educaţie sanitară.
    Concomitent cu acţiunile de păstrare şi intarire a sănătăţii populaţiei, de prevenire a imbolnavirilor, se asigura toate mijloacele pentru tratament şi refacere a sănătăţii în caz de imbolnavire, pentru recuperarea capacităţii de muncă, prelungirea duratei activităţii şi a vieţii omului.


    Articolul 3

    În concordanta cu dezvoltarea economico-socială a tarii, statul aloca o parte importanţa din venitul naţional pentru lărgirea şi perfecţionarea reţelei de unităţi sanitare, pentru îmbunătăţirea continua a dotării acesteia cu medicamente, produse biologice, aparatura şi utilaje medicale, cu alte mijloace terapeutice şi profilactice, precum şi pentru valorificarea factorilor naturali pentru odihna, recrearea şi sănătatea oamenilor muncii, a întregii populaţii.


    Articolul 4

    Statul asigură formarea medicilor, farmacistilor şi celuilalt personal sanitar, perfecţionarea continua, precum şi repartizarea corespunzătoare a acestuia pe întreg teritoriul tarii.
    În unităţile administrativ-teritoriale locuite şi de populaţie de alta naţionalitate decît cea română se va asigura încadrarea unităţilor cu personal sanitar din rindul acesteia sau care cunoaşte limba şi felul de trai al populaţiei locale.


    Articolul 5

    Întreaga activitate de apărare a sănătăţii populaţiei se exercită prin unităţile sanitare de stat, care asigura accesul neingradit al tuturor cetăţenilor la asistenţa medicală.
    Unităţile sanitare sînt obligate să-şi organizeze activitatea astfel încît sa acorde asistenţa medicală necesară în mod neintrerupt, ziua şi noaptea.


    Articolul 6

    În aplicarea politicii partidului şi statului în domeniul sănătăţii publice, organele de conducere a activităţii sanitare şi unităţile sanitare, ca organe de execuţie, trebuie să asigure realizarea următoarelor obiective principale:
    a) promovarea şi întărirea sănătăţii poporului pentru păstrarea şi dezvoltarea continua a capacităţii sale de creaţie materială şi spirituală, pentru creşterea viguroasa, fizica şi intelectuală, a noilor generaţii;
    b) îmbunătăţirea permanenta a condiţiilor de igiena în mediul de viaţa al populaţiei şi la locul de muncă, respectarea normelor de protecţie a mediului înconjurător, astfel ca oamenii să fie feriti de îmbolnăviri sau accidente, să-şi menţină o cît mai buna stare de sănătate;
    c) apărarea şi întărirea sănătăţii mamei, copilului şi tineretului, creşterea natalitatii, asigurarea unor proporţii corespunzătoare în structura de vîrsta a populaţiei şi menţinerea tineretii naţiunii;
    d) formarea deprinderilor sanatoase de viaţa şi munca, prin folosirea unei alimentatii rationale, practicarea culturii fizice, sportului şi turismului, utilizarea pe scara larga a factorilor naturali, respectarea unui regim echilibrat de activitate şi odihnă;
    e) organizarea unor largi acţiuni de profilaxie, identificarea şi evaluarea factorilor care influenţează negativ sănătatea publică şi luarea din timp a măsurilor necesare pentru înlăturarea acestora;
    f) acordarea unei asistente medicale de calitate, prompta şi eficienta, care să asigure tratament medical corespunzător pentru apărarea şi refacerea în termen cît mai scurt a sănătăţii cetăţenilor;
    g) ridicarea continua a nivelului de educaţie sanitară al întregii populaţii, astfel încît fiecare cetăţean sa devină apărătorul sănătăţii proprii, a familiei şi a colectivităţii.


    Articolul 7

    Personalul sanitar are obligaţia să asigure realizarea obiectivelor politicii sanitare în unităţile în care îşi desfăşoară activitatea şi acordarea asistenţei medicale preventive, curative şi de recuperare a capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
    În acest scop, personalul sanitar are obligaţia să-şi consacre întreaga energie, putere de muncă şi pricepere activităţii de asigurare a stării de sănătate, de prevenire a imbolnavirilor şi de intarire continua a capacităţii de muncă a cetăţenilor, sa răspundă cu promptitudine oricînd se solicita îngrijire medicală, sa manifeste spirit de abnegatie în îndeplinirea profesiei, să respecte normele eticii şi echităţii socialiste şi să-şi desavirseasca pregătirea profesională.


    Articolul 8

    Pentru perfecţionarea continua a ocrotirii sănătăţii populaţiei, unităţile şi întreg personalul sanitar au obligaţia sa introducă şi sa valorifice în practica medicală cuceririle ştiinţei şi tehnicii.
    Cercetarea ştiinţifică trebuie să asigure practicii medicale noi metode şi mijloace pentru prevenirea imbolnavirilor, apărarea şi refacerea sănătăţii, sa promoveze studierea multilaterala a organismului uman, sa urmărească dezvoltarea sanatoasa, echilibrata, fizica şi psihică, a tuturor membrilor societăţii şi folosirea, în scopul intaririi sănătăţii, a factorilor naturali din ţara noastră.


    Articolul 9

    Înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul sanitar, aplicarea unitară a măsurilor privind asigurarea sănătăţii, organizarea, îndrumarea şi controlul acestei activităţi se realizează de Consiliul Sanitar Superior şi Ministerul Sănătăţii pe întreg teritoriul tarii, precum şi de consiliile populare în unităţile administrativ-teritoriale în care funcţionează.
    În comune, oraşe şi municipii, răspunderea nemijlocită pentru aducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor privind asistenţa medicală a populaţiei şi a colectivităţilor revine unităţilor sanitare teritoriale.
    Unităţile şi personalul sanitar, organele de conducere sanitară au obligaţia să raporteze periodic, potrivit legii, organelor de conducere colectivă ale unităţilor socialiste, consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, altor organe de stat centrale şi locale, asupra activităţii desfăşurate, a evoluţiei stării de sănătate şi a măsurilor ce se impun pentru continua imbunatatire a acesteia.


    Articolul 10

    Unităţile socialiste răspund de aplicarea întocmai a măsurilor de asigurare a sănătăţii, de îndeplinirea sarcinilor ce le revin pentru protecţia muncii, a condiţiilor privind igiena individuală şi colectivă, protecţia sanitară a aerului, solului, apei şi alimentelor.


    Articolul 11

    Consiliile populare răspund în unităţile administrativ-teritoriale în care funcţionează de aducerea la îndeplinire a sarcinilor de asigurare a sănătăţii, de realizarea condiţiilor de igiena şi salubritate publică, de dezvoltarea şi modernizarea unităţilor sanitare din subordine, de utilizare eficienta a bazei tehnico-materiale şi a personalului sanitar.


    Articolul 12

    Ministerele şi celelalte organe centrale răspund, fiecare în domeniul lor de activitate, de realizarea sarcinilor ce revin unităţilor subordonate în domeniul sănătăţii şi de stabilirea măsurilor necesare pentru continua imbunatatire a acesteia.


    Articolul 13

    Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Uniunea Tineretului Comunist, Consiliul Naţional al Femeilor şi celelalte organizaţii obşteşti sînt obligate să contribuie la asigurarea şi întărirea sănătăţii populaţiei, la respectarea normelor de igiena şi de protecţie a muncii, la eliminarea factorilor nocivi de la locul de muncă şi prevenirea bolilor profesionale, la respectarea stricta a prevederilor legale privind acordarea concediilor medicale, precum şi la ridicarea nivelului de educaţie şi cultura sanitară al oamenilor muncii.


    Articolul 14

    Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistă România trebuie să participe activ, alături de organele de conducere şi unităţile sanitare, la raspindirea cunoştinţelor sanitare, la formarea deprinderilor igienice în rindul populaţiei, la mobilizarea oamenilor muncii în vederea realizării măsurilor de intarire a sănătăţii, precum şi la acţiunile de donare de singe.


    Articolul 15

    Fiecare cetăţean are datoria să respecte întocmai prevederile legale privind asigurarea sănătăţii populaţiei, sa apere sănătatea proprie, a familiei şi a colectivităţii din care face parte, să respecte normele de igiena, de prevenire şi combatere a poluarii mediului înconjurător şi sa participe activ la realizarea acţiunilor interesînd sănătatea publică.


    Capitolul 2 Organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii populaţiei


    Secţiunea 1 Unităţile sanitare, atribuţiile şi răspunderile acestora


    Articolul 16

    Reţeaua unităţilor sanitare de baza se compune din dispensare medicale, dispensare policlinici şi spitale, organizate pe principiul teritorial sau al locului de muncă.
    Unităţile sanitare, ca organe de execuţie, răspund, faţă de consiliile populare şi organele de conducere sanitară, de realizarea întregului complex de măsuri, stabilit potrivit legii, pentru asigurarea sănătăţii populaţiei din raza lor de activitate.
    Unităţile sanitare din întreprinderi şi instituţii de învăţămînt răspund de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi în faţa organelor de conducere colectivă ale acestora.
    Fondurile necesare pentru funcţionarea unităţilor sanitare, inclusiv cele pentru retribuirea personalului sanitar, se prevăd în bugetele consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale, judeţene şi a municipiului Bucureşti. Unităţile sanitare organizate pe lîngă întreprinderi beneficiază şi de mijloace materiale asigurate, potrivit legii, din fondurile pentru acţiuni sociale ale acestora. De asemenea, întreprinderile sînt obligate să asigure spaţiul şi celelalte mijloace necesare pentru întreţinerea şi buna funcţionare a unităţilor sanitare respective.


    Articolul 17

    Unităţi sanitare se pot organiza în condiţiile prevăzute de lege şi în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor.
    Pentru activitatea medico-sanitară, aceste unităţi sînt subordonate şi Ministerului Sănătăţii.


    Articolul 18

    Normele unitare de structura pentru unităţile sanitare se aproba prin decret al Consiliului de Stat.

    Dispensarul medical şi dispensarul policlinic

    Articolul 19

    Dispensarul medical constituie unitatea sanitară de baza care se organizează în comune, oraşe şi municipii, întreprinderi şi instituţii de învăţămînt, pentru aplicarea măsurilor sanitare şi acordarea asistenţei medicale generale, profilactice sau curative, populaţiei din teritoriul stabilit.
    În cadrul dispensarului medical funcţionează cabinete medicale de consultaţii şi tratamente de medicina generală şi, după caz, cabinete de stomatologie, stationare de adulti şi copii, casa de naşteri, puncte sanitare, punct de laborator şi radiologie şi alte asemenea.
    Dispensarul policlinic este unitatea sanitară organizată în oraşe şi municipii, care funcţionează cu cabinete de medicina generală şi cabinete de consultaţii şi tratamente de specialitate.


    Articolul 20

    În fiecare comuna se organizează un dispensar medical, care răspunde de realizarea întregului complex de măsuri pentru asigurarea sănătăţii populaţiei din toate localităţile componente.
    În comunele cu număr mare de locuitori, dispensarele medicale se pot organiza şi cu cabinetele de specialitate.
    Pentru acordarea asistenţei de specialitate, dispensarele conlucreaza cu spitalul cel mai apropiat, stabilit de direcţia sanitară.
    Dispensarele medicale comunale funcţionează în subordinea direcţiei sanitare judeţene sau a Direcţiei sanitare a municipiului Bucureşti.
    În comunele unde sînt organizate spitale, acestea îndeplinesc şi atribuţiile dispensarului medical comunal.


    Articolul 21

    În oraşe şi municipii se organizează unu sau mai multe dispensare medicale sau dispensare policlinici, în raport cu numărul populaţiei şi teritoriul stabilit de direcţia sanitară, corespunzător normelor unitare de structura.
    Dispensarul medical din oraşe şi municipii funcţionează în subordinea direcţiei sanitare judeţene sau a Direcţiei sanitare a municipiului Bucureşti. Pentru acordarea asistenţei de specialitate, dispensarul medical conlucreaza cu spitalul stabilit de direcţia sanitară.
    Dispensarul policlinic se organizează în subordinea spitalului şi asigura atît asistenţa de medicina generală, cît şi cea de specialitate pentru populaţia din teritoriul stabilit.


    Articolul 22

    Pe lîngă întreprinderi şi instituţii de învăţămînt, în raport cu numărul personalului muncitor sau, după caz, al elevilor ori studenţilor, se pot organiza, potrivit legii, dispensare medicale sau dispensare policlinici.
    Dispensarele medicale sau dispensarele policlinici organizate pe lîngă întreprinderi sau instituţii de învăţămînt sînt subordonate, după caz, direcţiei sanitare judeţene sau spitalului care asigura asistenţa medicală pentru unitatea respectiva.


    Articolul 23

    Dispensarul medical îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    a) urmăreşte respectarea stricta a normelor de igiena publică, asigurarea protecţiei sanitare a fîntînilor, celorlalte surse de apa potabilă, a condiţiilor de igiena în alimentaţia publică, în colectivitatile de copii, tineret şi la locurile de muncă;
    b) aplica măsurile de prevenire şi combatere a bolilor, precum şi celelalte măsuri prevăzute în programele de sănătate;
    c) asigura asistenţa medicală a femeii gravide, mamei şi copilului;
    d) urmăreşte evoluţia stării de sănătate a personalului muncitor, a elevilor şi studenţilor şi, în funcţie de specificul activităţii acestora, face propuneri organelor prevăzute de lege pentru aplicarea măsurilor sanitare necesare;
    e) desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi antreneaza activul sanitar obştesc şi întreaga populaţie la realizarea măsurilor profilactice;
    f) efectuează analiza imbolnavirilor care produc incapacitate temporară de muncă în întreprinderile fără dispensar propriu şi constata incapacitatea temporară de muncă;
    g) acorda asistenţa medicală de urgenta în caz de boala sau accident;
    h) acorda asistenţa medicală generală, profilactica şi curativă, efectuează tratamente în dispensar ori, după caz, la domiciliul bolnavilor, precum şi analize de laborator;
    i) asigura continuarea ingrijirilor medicale de către spitale în cazurile în care nu are posibilităţi de diagnostic sau tratament, precum şi în cazul bolnavilor sau suspectilor de boli infectioase care necesita internarea obligatorie;
    j) acorda ingrijirile medicale în stationarul cu paturi pentru cazurile de îmbolnăviri care necesita o supraveghere medicală permanenta şi nu impun internarea în spital.


    Articolul 24

    Dispensarul medical din întreprinderi, pe lîngă atribuţiile prevăzute de art. 23, controlează respectarea condiţiilor igienice şi aplicarea măsurilor privind înlăturarea factorilor nocivi de la locul de muncă, efectuează controlul medical periodic şi la încadrarea în munca, analizează imbolnavirile care determina incapacitate de muncă, luînd măsuri pentru reducerea acestora şi întărirea continua a stării de sănătate a personalului muncitor.

    Spitalul

    Articolul 25

    Spitalul este unitatea sanitară care asigura asistenţa medicală completa - preventivă, curativă şi de recuperare - în zona teritorială stabilită de direcţia sanitară sau Ministerul Sănătăţii, după caz.
    Spitalul se organizează cu dispensar policlinic pentru asistenţa medicală generală şi de specialitate a bolnavilor ambulatori, cu cabinete de specialitate şi tratamente, cu secţii pentru bolnavii internati, precum şi cu laboratoare medicale şi alte compartimente de specialitate, stabilite potrivit normelor unitare de structura.


    Articolul 26

    În raport de necesităţile medicale ale populaţiei şi de caracteristicile economico-sociale din unităţile administrativ-teritoriale, funcţionează următoarele spitale:
    a) spitalul comunal, organizat, de regula, în centre inter-cooperatiste pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, cu minimum 120 de paturi, cu secţii de medicina interna, pediatrie, obstetrica pentru naşteri normale;
    b) spitalul orasenesc cu minimum 250 de paturi şi spitalul municipal cu minimum 400 de paturi, organizate în oraşe şi municipii, cu cel puţin următoarele secţii; medicina interna, chirurgie, obstetrica-ginecologie, pediatrie;
    c) spitalul judeţean, organizat în oraşe şi municipii reşedinţa de judeţ, cu minimum 700 paturi şi cu secţii de medicina interna, chirurgie, obstetrica-ginecologie, pediatrie, ortopedie, traumatologie, anestezie-terapie intensiva, oftalmologie, O.R.L. şi alte secţii cu activităţi medicale de specialitate;
    d) spitalul clinic, organizat în centre universitare medicale, fac parte din reţeaua unităţilor sanitare şi desfăşoară atît activitate de asistenţa medicală pentru populaţie, cît şi activitate de învăţămînt şi cercetare ştiinţifică medicală.


    Articolul 27

    În vederea asigurării asistenţei medicale profilate pentru anume specialităţi - tuberculoza, boli infectioase, psihiatrie, neuropsihiatrie şi alte asemenea - se pot organiza spitale pentru populaţia din mai multe judeţe sau de pe întregul teritoriu al tarii.


    Articolul 28

    Spitalul se poate organiza, potrivit legii, şi la întreprinderile mari sau pe platformele industriale, pentru asigurarea asistenţei de medicina generală şi de specialitate pentru personalul muncitor din unităţile respective, precum şi pentru populaţia din teritoriul stabilit de direcţia sanitară.


    Articolul 29

    Spitalele se organizează în subordinea direcţiilor sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti. În condiţiile legii, se pot organiza spitale în subordinea directa a Ministerului Sănătăţii.
    Spitalele răspund faţă de consiliile populare din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin în asigurarea sănătăţii populaţiei, de calitatea, promptitudinea şi eficienta asistenţei medicale acordate.
    Spitalele care asigura asistenţa medicală în întreprinderi răspund pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin şi faţă de consiliile oamenilor muncii din întreprinderi.


    Articolul 30

    Spitalul îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    A. Cu privire la apărarea sănătăţii populaţiei şi prevenirea imbolnavirilor
    a) executa, împreună cu unităţile sanitare din raza sa teritorială, sarcinile ce îi revin programele de sănătate;
    b) supraveghează starea de sănătate a populaţiei şi analizează calitatea asistenţei medicale, luînd măsurile corespunzătoare pentru continua perfecţionare a acesteia;
    c) stabileşte măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor cu pondere importanţa şi a celor transmisibile şi răspunde, ca organ de specialitate, pentru realizarea acestora;
    d) asigura controlul stării de sănătate a unor grupe de populaţie supuse unui risc crescut de imbolnavire;
    e) efectuează examene de specialitate pentru controlul aplicării normelor de igiena;
    f) organizează acţiuni de educaţie sanitară şi de informare permanenta privind problemele medico-sanitare importante din teritoriu.
    B. Cu privire la asistenţa medicală a populaţiei
    a) acorda asistenţa medicală de urgenta, în caz de boala sau accident;
    b) asigura asistenţa medicală generală şi de specialitate bolnavilor ambulatori;
    c) stabileşte, în condiţiile prevăzute de lege, incapacitatea temporară de muncă;
    d) organizează şi efectuează examene de specialitate şi investigaţii de laborator pentru încadrarea în munca şi executa controlul medical periodic al personalului muncitor, potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Sănătăţii;
    e) asigura îndrumarea de specialitate a creselor şi leaganelor de copii stabilite de direcţia sanitară.
    C. Cu privire la asistenţa medicală a bolnavilor internati
    a) efectuează, în cel mai scurt timp, investigaţiile pentru precizarea diagnosticului şi aplica tratamentul medical complet - curativ, preventiv şi de recuperare - individualizat şi diferenţiat în raport de starea bolnavului, natura şi stadiul evolutiv al bolii;
    b) transmite diagnosticul şi indicaţiile terapeutice şi de recuperare pentru bolnavii externati dispensarelor medicale şi altor unităţi sanitare în vederea continuării ingrijirilor medicale;
    c) efectuează investigaţiile necesare expertizarii capacităţii de muncă şi altor expertize, potrivit legii;
    d) efectuează studii şi cercetări medicale în legătură cu aplicarea unor noi metode de investigaţii şi tratament, cu respectarea prevederilor legale;
    e) asigura îndeplinirea sarcinilor ce-i revin din programele de formare, specializare şi perfecţionare a personalului sanitar.
    Spitalul sau dispensarul policlinic care acorda asistenţa medicală în întreprinderi, în afară atribuţiilor prevăzute la alin. 1, lit. A şi B, controlează respectarea condiţiilor de igiena şi aplicarea măsurilor privind eliminarea factorilor nocivi de la locurile de muncă, efectuează controlul medical periodic al personalului muncitor, analizează cauzele care duc la îmbolnăviri sau la incapacitate de muncă, ia sau, după caz, propune măsurile necesare pentru apărarea şi întărirea stării de sănătate a personalului muncitor.

    Statia de salvare

    Articolul 31

    Statia de salvare se organizează în structura spitalului judeţean, iar în municipiul Bucureşti, în subordinea direcţiei sanitare, pentru asigurarea, în condiţiile legii, a cerinţelor de transport cu mijloace speciale ale unităţilor sanitare din raza sa de activitate şi a asistenţei medicale de urgenta. În acest scop, formaţiunile statiei de salvare au obligaţia de a răspunde solicitărilor cu promptitudine, de a acorda primele îngrijiri medicale şi de a asigura transportul sanitar.


    Articolul 32

    Programul de muncă al statiei de salvare este de 24 de ore, fără întrerupere, inclusiv duminica şi sărbătorile legale.

    Centrul de recoltare şi conservare a singelui

    Articolul 33

    Centrul de recoltare şi conservare a singelui se organizează în structura spitalului judeţean.
    În municipiul Bucureşti, atribuţiile centrului de recoltare şi conservare a singelui se îndeplinesc de Centrul de hematologie din subordinea Ministerului Sănătăţii.
    Centrul asigura recoltarea şi conservarea singelui, precum şi prepararea unor derivate din singe necesare asistenţei medicale. În acest scop efectuează analize şi examene periodice ale donatorilor şi participa la acţiunile de educaţie sanitară a populaţiei, în vederea donarii de singe.
    Totodată, centrul îndrumă activitatea de recoltare şi conservare a singelui, în teritoriul pe care îl deserveşte.

    Cresa şi leaganul de copii

    Articolul 34

    Cresa este unitatea sanitară care asigura, în condiţiile legii, creşterea, educarea şi asistenţa medicală a copiilor în vîrsta de pînă la 3 ani, ai căror părinţi sau sustinatori legali sînt încadraţi în munca, se afla în perioada de studii ori în alte situaţii similare.
    Leaganul de copii este unitatea sanitară cu activitate permanenta prin care se asigura ocrotirea, creşterea, educarea şi îngrijirea medicală a copiilor în vîrsta de pînă la 3 ani, fără sustinatori legali sau care prezintă anumite afecţiuni ori se afla în alte situaţii prevăzute de lege.
    Cresa şi leaganul de copii funcţionează, în condiţiile prevăzute de lege, în subordinea consiliilor populare sau a spitalelor. Cresa de copii, organizată potrivit normelor unitare de structura pe lîngă o unitate socialistă, funcţionează şi în subordinea acesteia.


    Articolul 35

    Cresa şi leaganul de copii îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
    a) asigura un program educativ, complex, adaptat fiecărei grupe de vîrsta, în vederea stimulării dezvoltării sanatoase a copiilor şi însuşirii deprinderilor igienice adecvate virstei;
    b) acorda îngrijirea medicală şi asigura măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor, în special a celor transmisibile;
    c) asigura alimentaţia raţională şi individualizata, precum şi folosirea de mijloace specifice pentru creşterea rezistentei şi întărirea organismului copiilor.

    Sanatoriul şi preventoriul

    Articolul 36

    În zonele cu factori naturali de cura de importanţa şi eficienta deosebită se organizează sanatorii, pe grupe de afecţiuni, care asigura asistenţa medicală prin utilizarea, în principal, a factorilor naturali, în scopul recuperării integrale a bolnavilor, consolidării stării de sănătate şi a capacităţii de muncă a acestora.


    Articolul 37

    Preventoriile se organizează în scopul recuperării integrale a celor care au suferit de unele boli contagioase, îndeosebi tuberculoza, precum şi pentru prevenirea imbolnavirilor persoanelor care provin din mediu favorizant apariţiei unor astfel de îmbolnăviri.

    Reţeaua farmaceutica

    Articolul 38

    Asigurarea cu medicamente a populaţiei şi a unităţilor sanitare se realizează prin farmacii, oficii farmaceutice şi alte unităţi ale comerţului socialist prevăzute de lege, repartizate pe întreg teritoriul tarii.
    Farmaciile se organizează, potrivit normelor unitare de structura, în subordinea oficiului farmaceutic şi îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
    a) eliberează şi, după caz, prepara medicamente şi alte produse farmaceutice cu respectarea stricta a dispoziţiilor legale;
    b) răspund de asigurarea necesarului de produse farmaceutice, de conservarea şi preschimbarea acestora în cadrul termenelor de valabilitate;
    c) desfăşoară acţiuni de combatere a automedicatiei şi a abuzului de medicamente.


    Articolul 39

    Oficiul farmaceutic se organizează în judeţe şi în municipiul Bucureşti în subordinea direcţiilor sanitare.
    Oficiul farmaceutic răspunde faţă de consiliul popular judeţean sau al municipiului Bucureşti de întreaga activitate de distribuire a medicamentelor, depozitare şi control al acestora, asigurind aprovizionarea ritmica cu produse farmaceutice, tehnico-medicale şi materiale sanitare a farmaciilor, unităţilor sanitare şi a populaţiei, precum şi prepararea unor produse prin laboratoarele sale de specialitate.

    Centrul sanitaro-antiepidemic

    Articolul 40

    Centrul sanitaro-antiepidemic se organizează în structura direcţiei sanitare judeţene sau a municipiului Bucureşti. Centrul sanitaro-antiepidemic răspunde de exercitarea controlului respectării normelor de igiena, precum şi de aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, profesionale şi a celor cu larga raspindire, în care scop îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    a) efectuează investigaţii în legătură cu cauzele imbolnavirilor şi factorilor care influenţează sănătatea populaţiei;
    b) controlează şi ia măsuri pentru respectarea de către organizaţiile socialiste şi cetăţeni a normelor de igiena şi antiepidemice, precum şi a prescripţiilor din avizele sanitare;
    c) recolteaza probe pentru analize de control sanitar, precum şi produse biologice pentru controlul medical;
    d) asigura respectarea măsurilor de protecţie sanitară a frontierei de stat cu privire la bolile transmisibile;
    e) îndrumă, controlează şi răspunde de întreaga activitate de igiena şi antiepidemica desfăşurată de unităţile sanitare din judeţ.


    Articolul 41

    Centrul sanitaro-antiepidemic exercita, în raza sa teritorială, funcţia de inspecţie sanitară de stat, în care scop:
    a) autoriza din punct de vedere sanitar funcţionarea obiectivelor economice şi social-culturale de orice fel;
    b) retrage autorizaţia sanitară de funcţionare şi dispune oprirea sau limitarea temporară a activităţii, în unităţile de orice fel, în condiţiile prevăzute de lege;
    c) dispune scoaterea din consumul public a alimentelor care nu corespund normelor de igiena;
    d) dispune măsuri antiepidemice privind bolnavii, suspectii şi purtatorii de germeni de boli transmisibile, precum şi alte măsuri sanitare cu caracter obligatoriu pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi profesionale;
    e) aplica sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor de igiena, de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile.


    Secţiunea 2 Organele de conducere colectivă ale unităţilor sanitare


    Articolul 42

    Organele prin care se exercită conducerea colectivă a unităţilor sanitare sînt adunarea generală a oamenilor muncii, consiliul oamenilor muncii şi biroul executiv al acestuia, care se organizează şi funcţionează, potrivit prevederilor legale, în unităţile cu personalitate juridică.
    Colectivul oamenilor muncii al fiecărei unităţi sanitare poarta răspunderea pentru rezultatele obţinute în apărarea şi promovarea sănătăţii, întărirea capacităţii de muncă a populaţiei, precum şi pentru buna gospodărire a mijloacelor materiale încredinţate.
    Fiecare om al muncii din unităţile sanitare răspunde în faţa colectivului pentru îndeplinirea sarcinilor proprii de muncă şi, împreună cu întregul colectiv, pentru bunul mers al activităţii generale a acestora.


    Articolul 43

    Conducerea unităţilor sanitare se asigura pe baza principiului conducerii colective, prin participarea nemijlocită a personalului muncitor la dezbaterea şi soluţionarea problemelor sanitare, sociale şi economice, la elaborarea şi înfăptuirea măsurilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor privind ocrotirea sănătăţii populaţiei, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţa a întregului colectiv.


    Articolul 44

    Adunarea generală a oamenilor muncii din unităţile sanitare îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    a) analizează activitatea desfăşurată de unitatea sanitară şi personalul acesteia şi stabileşte măsuri corespunzătoare pentru continua imbunatatire a calităţii asistenţei medicale acordate populaţiei;
    b) urmăreşte întărirea ordinii şi disciplinei, respectarea normelor de etica profesională şi de deontologie medicală;
    c) exercita controlul activităţii organelor colective de conducere şi aproba darea de seama asupra activităţii unităţii;
    d) analizează îndeplinirea sarcinilor ce revin unităţii pe baza dării de seama prezentate de consiliul oamenilor muncii şi adopta măsuri în vederea îmbunătăţirii permanente a activităţii acesteia;
    e) aproba angajamentele colectivului de muncă şi măsurile tehnico-organizatorice care să asigure îndeplinirea sarcinilor prevăzute în planul de muncă;
    f) alege reprezentanţii oamenilor muncii din unitate, membri în consiliul oamenilor muncii, şi hotărăşte revocarea celor care nu au desfăşurat o activitate corespunzătoare.


    Articolul 45

    Consiliul oamenilor muncii din unităţile sanitare este alcătuit din director, secretarul organizaţiei Partidului Comunist Roman, directori adjuncţi, preşedintele comitetului sindicatului, secretarul organizaţiei Uniunii Tineretului Comunist, contabilul şef, şefii unor compartimente de muncă, medici, farmacisti şi alţi reprezentanţi ai oamenilor muncii din unitatea sanitară.
    De asemenea, din consiliul oamenilor muncii fac parte reprezentanţi ai personalului muncitor din întreprinderile de pe teritoriul în care unitatea sanitară îşi desfăşoară activitatea, desemnaţi de organele de conducere colectivă ale unităţilor împreună cu organizaţiile de sindicat, femei şi tineret, precum şi cetăţeni desemnaţi în adunările cetăţenilor.


    Articolul 46

    Preşedintele consiliului oamenilor muncii din unităţile sanitare este secretarul organizaţiei Partidului Comunist Roman.


    Articolul 47

    Consiliul oamenilor muncii are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) analizează periodic calitatea asistenţei medicale acordate populaţiei de unitatea sanitară şi stabileşte măsurile necesare pentru continua imbunatatire a acesteia;
    b) analizează eficienta activităţii unităţii şi propune spre aprobare organelor ierarhic superioare măsurile corespunzătoare;
    c) stabileşte măsuri pentru îmbunătăţirea organizării muncii şi utilizarea cît mai eficienta a personalului, asigura respectarea ordinii şi disciplinei în unitate, cunoaşterea şi respectarea legilor, a normelor de etica profesională, ia măsuri pentru prevenirea încălcării acestora şi sancţionarea celor vinovaţi de săvîrşirea unor abateri;
    d) stabileşte regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii;
    e) analizează periodic şi răspunde de modul cum sînt folosite, întreţinute şi reparate fondurile fixe din dotare şi cum sînt gestionate bunurile materiale şi mijloacele financiare, ia măsuri pentru utilizarea raţională a acestora;
    f) analizează periodic, împreună cu comitetul sindicatului, condiţiile de muncă şi de viaţa a personalului din unitate, precum şi aplicarea măsurilor de protecţie a muncii;
    g) organizează periodic intilniri cu reprezentanţii cetăţenilor şi ai organizaţiilor socialiste din teritoriu şi ia măsuri, pe baza propunerilor făcute, pentru continua imbunatatire a activităţii unităţii;
    h) analizează propunerile făcute în adunările generale şi asigura aplicarea celor care se dovedesc eficiente.


    Articolul 48

    Conducerea colectivă a activităţii operative a unităţii sanitare se exercită de biroul executiv al consiliului oamenilor muncii, care asigura aducerea la îndeplinire a hotărîrilor consiliului.
    Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii este alcătuit din director, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte, directorii adjuncţi, contabilul şef, alţi specialişti din unitate.


    Articolul 49

    Conducerea curenta a activităţii unităţilor sanitare şi aducerea la îndeplinire a hotărîrilor organelor de conducere colectivă, precum şi a sarcinilor stabilite de organul căruia îi este subordonata unitatea sanitară, se realizează de directorul unităţii sanitare ajutat de directorii adjuncţi.


    Secţiunea 3 Îndrumarea, controlul şi coordonarea activităţii de asigurare a sănătăţii


    Articolul 50

    Pentru realizarea politicii partidului şi statului în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei, Consiliul Sanitar Superior adopta, potrivit legii, hotărîri sau face propuneri şi recomandări organelor competente, pentru perfecţionarea, modernizarea şi creşterea eficientei asistenţei medicale, îmbunătăţirea învăţămîntului medical, pregătirea şi folosirea raţională a personalului sanitar şi a bazei materiale.


    Articolul 51

    Consiliul Sanitar Superior are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) analizează periodic starea de sănătate a populaţiei, dinamica indicatorilor demografici şi de morbiditate şi elaborează programe de sănătate pe termen lung;
    b) analizează activitatea în domeniul producţiei de medicamente şi propune programe de dezvoltare a acestui sector de activitate în concordanta cu nevoile asistenţei medicale a populaţiei; urmăreşte modul în care unităţile sanitare şi personalul medical folosesc şi recomanda medicamentele; asigura utilizarea eficienta a acestora şi ia măsuri pentru prevenirea abuzului de medicamente şi altor factori ce pot influenţa negativ sănătatea populaţiei;
    c) dezbate şi adopta propunerile privind principalele direcţii de dezvoltare şi programele prioritare pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei, precum şi valorificarea în practica a rezultatelor obţinute;
    d) analizează şi controlează modul în care Ministerul Sănătăţii, celelalte ministere şi organe centrale, precum şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, asigura aducerea la îndeplinire a hotărîrilor de partid şi de stat în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei;
    e) ia măsuri pentru dezvoltarea asistenţei medicale preventive, curative şi de recuperare, a activităţii de protecţie sanitară a aerului, solului şi apei, precum şi a alimentelor destinate consumului;
    f) urmăreşte îmbunătăţirea permanenta a asistenţei medicale a populaţiei, mamei, copilului şi tineretului, precum şi asigurarea sănătăţii personalului la locul de muncă;
    g) orienteaza repartizarea şi utilizarea raţională a personalului sanitar şi ia măsuri pentru asigurarea respectării prevederilor legale, a normelor eticii profesionale, precum şi pentru întărirea ordinii şi disciplinei în unităţile sanitare;
    h) adopta planul unic de educaţie sanitară a populaţiei.


    Articolul 52

    Ministerul Sănătăţii răspunde de înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul asigurării sănătăţii, executa programele de sănătate şi celelalte măsuri stabilite pentru întărirea, apărarea şi refacerea sănătăţii populaţiei.


    Articolul 53

    Ministerul Sănătăţii poarta întreaga răspundere pentru buna organizare a activităţii în domeniul sănătăţii publice, pentru controlul şi îndrumarea de specialitate a tuturor unităţilor sanitare în aplicarea prevederilor prezentei legi, în care scop îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
    a) conduce, coordonează şi controlează activitatea unităţilor sanitare şi a personalului sanitar şi asigura perfecţionarea continua a acestei activităţi;
    b) răspunde de aplicarea şi respectarea stricta a normelor de igiena şi sănătatea publică, a celorlalte norme referitoare la protecţia mediului de viaţa şi de muncă şi la alimentaţia raţională;
    c) asigura, împreună cu celelalte organe de stat, utilizarea judicioasă a factorilor naturali, sprijină şi îndrumă practicarea educaţiei fizice, sportului şi turismului, în vederea intaririi sănătăţii şi creşterii rezistentei organismului;
    d) organizează şi controlează aplicarea măsurilor sanitare privind dezvoltarea sanatoasa, fizica şi intelectuală a copiilor şi tineretului;
    e) organizează şi răspunde de executarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi de protecţie sanitară a populaţiei şi a teritoriului tarii;
    f) îndeplineşte, prin organele sale, funcţia de inspecţie sanitară de stat centrala;
    g) organizează şi tine evidenta stării de sănătate a populaţiei, efectuează analiza sistematica a indicatorilor stării de sănătate, acţionează pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor şi îmbunătăţirea continua a sănătăţii populaţiei;
    h) asigura, prin unităţile sanitare, asistenţa medicală preventivă, curativă şi de recuperare şi ia măsuri pentru continua imbunatatire a calităţii acesteia;
    i) conduce cercetarea ştiinţifică medicală şi răspunde de valorificarea în practica a rezultatelor acesteia; îndrumă activitatea cu caracter ştiinţific şi de informare a Uniunii societăţilor de ştiinţe medicale;
    j) participa, în condiţiile legii, la îmbunătăţirea continua a învăţămîntului medical în vederea formării personalului sanitar, asigura perfecţionarea pregătirii profesionale a acestuia, organizează documentarea de specialitate pentru toate unităţile sanitare;
    k) organizează, în condiţiile prevăzute de Statutul personalului sanitar, concursuri şi examene pentru ocuparea posturilor şi promovarea personalului sanitar;
    l) asigura repartizarea judicioasă a personalului sanitar pe întreg teritoriul tarii şi ia măsuri pentru întărirea ordinii, disciplinei şi respectarea legilor în toate unităţile sanitare, promovarea eticii şi echităţii socialiste, a deontologiei medicale;
    m) asigura utilizarea judicioasă a bazei materiale destinate asistenţei medicale;
    n) elaborează norme tehnice de funcţionare a unităţilor sanitare, baremurile de dotare cu aparatura, medicamente şi instrumentar, stabileşte răspunderile ce revin personalului sanitar pentru buna gospodărire şi utilizare a bazei materiale, organizează activitatea de verificare, precum şi reparatie şi întreţinere curenta a utilajelor şi aparaturii medicale; asigura împreună cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, aprovizionarea cu piese de schimb şi executarea lucrărilor de reparaţii capitale, prin unităţile de profil ale acestui minister;
    o) coordonează importul de medicamente şi asigura, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, rezervele de medicamente, aparatura şi materiale sanitare;
    p) răspunde, potrivit legii, de aplicarea măsurilor sanitare speciale impuse de situaţii deosebite.
    În unităţile sanitare subordonate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne controlul activităţii medicale se exercită de organele acestor ministere, potrivit normelor tehnice de specialitate stabilite de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 54

    Direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti se organizează ca organe locale de specialitate ale administraţiei de stat, subordonate consiliilor populare judeţene sau al municipiului Bucureşti şi Ministerului Sănătăţii.
    Pentru dezbaterea problemelor importante de sănătate din judeţ şi municipiul Bucureşti, precum şi pentru avizarea măsurilor sanitare ce se întreprind, pe lîngă direcţia sanitară funcţionează consiliul sanitar judeţean sau al municipiului Bucureşti şi comisii pe domenii de specialitate.


    Articolul 55

    Direcţia sanitară îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    a) asigură realizarea politicii sanitare a partidului şi statului în unitatea administrativ-teritorială, respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii, îndrumarea şi controlul activităţii unităţilor sanitare, indiferent de subordonarea acestora;
    b) organizează şi asigura buna funcţionare a tuturor unităţilor sanitare din subordine;
    c) organizează, controlează şi răspunde de aplicarea măsurilor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile, protecţia sanitară a populaţiei şi a teritoriului;
    d) controlează aplicarea stricta a normelor de igiena, a celorlalte norme privind protecţia mediului de viaţa, de muncă, precum şi alimentaţia raţională;
    e) organizează asistenţa medicală profilactica, curativă şi de recuperare, răspunde de promptitudinea şi calitatea acesteia, sprijină introducerea în practica medicală a rezultatelor cercetării ştiinţifice;
    f) asigura elaborarea propunerilor de plan şi buget, precum şi desfăşurarea sarcinilor de plan în profil teritorial şi a prevederilor din bugetele locale pentru unităţile sanitare din subordinea consiliilor populare, controlează şi răspunde de executarea acestora;
    g) răspunde de executarea sarcinilor ce îi revin din programele de sănătate, asigura evidenta stării de sănătate a populaţiei, analizează starea de sănătate şi ia măsuri operative pentru întărirea continua a acesteia şi reducerea incapacităţii temporare de muncă;
    h) ia măsuri pentru utilizarea intensiva a factorilor naturali de cura şi tratament, pentru dezvoltarea educaţiei fizice, sportului şi turismului, în vederea consolidării sănătăţii şi creşterii rezistentei organismului;
    i) controlează practica profesională a personalului sanitar, răspunde de perfecţionarea pregătirii profesionale şi de utilizarea judicioasă a acestuia, ia măsuri pentru întărirea ordinii, disciplinei, respectarea legilor în toate unităţile sanitare, promovarea eticii şi echităţii socialiste, a deontologiei medicale;
    j) urmăreşte aprovizionarea cu medicamente, dotarea cu instrumentar, aparatura şi materiale sanitare a unităţilor, controlează utilizarea eficienta a întregii baze materiale a asistenţei medicale; asigura, prin unităţile în subordine, verificarea precum şi reparaţia şi întreţinerea curenta a utilajelor şi a aparaturii medicale;
    k) răspunde de aplicarea măsurilor prevăzute în planul unic de educaţie sanitară;
    l) îndrumă activitatea filialei Uniunii societăţilor de ştiinţe medicale şi a colegiului teritorial de disciplina a personalului sanitar; conlucreaza cu filialele Societăţii de Cruce Roşie în realizarea sarcinilor ce îi revin;
    m) raportează periodic consiliului popular şi Ministerului Sănătăţii asupra rezultatelor obţinute şi a măsurilor necesare pentru asigurarea sănătăţii populaţiei din unitatea administrativ-teritorială respectiva.


    Articolul 56

    În comune, oraşe, municipii şi sectoarele municipiului Bucureşti, medicul şef al dispensarului medical comunal sau, după caz, directorul spitalului îndeplineşte şi funcţia de medic şef al comunei, oraşului municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti.
    În oraşele şi municipiile unde funcţionează mai multe unităţi sanitare, birourile sau comitetele executive ale consiliilor populare, împreună cu direcţia sanitară, desemnează ca medic şef al localităţii pe unul din conducătorii acestor unităţi sanitare, ţinînd seama de pregătirea profesională şi experienta în problemele de sănătate publică.
    Medicul şef al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti răspunde faţă de consiliul popular şi direcţia sanitară pentru întreaga activitate din domeniul sănătăţii publice din unitatea administrativ-teritorială în care îşi desfăşoară activitatea şi are obligaţia să raporteze periodic asupra evoluţiei stării de sănătate şi a măsurilor ce se impun pentru continua imbunatatire a acesteia.


    Capitolul 3 Personalul sanitar


    Articolul 57

    Asistenţa medicală a populaţiei se asigura de personalul sanitar format din:
    a) personal sanitar cu pregătire superioară;
    b) personal sanitar mediu;
    c) personal sanitar auxiliar;
    Profesiunea de medic, farmacist sau dentist se practica numai de persoanele cu diploma de absolvire a unui institut de învăţămînt superior de specialitate şi care sînt autorizate, potrivit Statutului personalului sanitar, de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 58

    Medicii, farmaciştii, întregul personal sanitar răspund, potrivit legii, de calitatea asistenţei medicale acordate şi au obligaţia sa acţioneze cu înaltă responsabilitate cetateneasca şi profesională pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor, să aibă o atitudine profund umană în întreaga lor activitate, să-şi perfecţioneze continuu pregătirea profesională.


    Secţiunea 1 Învăţămîntul medical şi farmaceutic


    Articolul 59

    Prin învăţămîntul medical şi farmaceutic se realizează formarea şi educarea personalului sanitar mediu şi cu pregătire superioară necesar asigurării sănătăţii populaţiei.


    Articolul 60

    Personalul sanitar mediu se pregăteşte în licee sanitare, care se organizează, potrivit legii, în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului.


    Articolul 61

    Procesul de pregătire şi educare a elevilor se realizează prin lecţii, lucrări practice, lucrări de laborator, instruire practica şi alte activităţi instructiv-educative, în unităţi de învăţămînt şi unităţi sanitare, pe baza planurilor şi programelor de învăţămînt elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.


    Articolul 62

    Studiile liceului sanitar se încheie cu examenul de bacalaureat, care se desfăşoară potrivit normelor stabilite de Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.
    Absolvenţii liceului sanitar, după efectuarea stagiului de practicant de 9-12 luni în unităţi sanitare şi susţinerea examenului de calificare, vor exercita profesiunea de sora medicală, laborant, tehnician şi alte funcţii prevăzute în nomenclatorul de funcţii pentru personalul sanitar cu pregătire medie.
    Absolvenţii liceului sanitar cu diploma de bacalaureat au dreptul sa participe la concursul de admitere în oricare instituţie de învăţămînt superior.


    Articolul 63

    Medicii, farmaciştii şi dentistii se pregătesc în institute medico-farmaceutice sau facultăţi de medicina ori farmacie organizate, potrivit legii, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului şi Ministerului Sănătăţii.


    Articolul 64

    Instituţiile de învăţămînt superior medical şi farmaceutic sînt obligate să asigure pregătirea multilaterala a studenţilor, pentru ca fiecare medic, farmacist şi dentist să poată îndeplini, în condiţii optime, obligaţiile de asigurare a asistenţei medicale generale - profilactice, curative şi de recuperare medicală -, sa dea dovadă de o înaltă ţinuta morala în exercitarea profesiei.


    Articolul 65

    Învăţămîntul superior medical şi farmaceutic se desfăşoară integrat cu asistenţa medicală şi cercetarea ştiinţifică medicală, potrivit planurilor şi programelor de învăţămînt elaborate de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.


    Articolul 66

    Studiile în învăţămîntul superior medical şi farmaceutic se încheie printr-un examen de diploma.
    Absolvenţii care au promovat examenul obţin diploma, pe baza căreia pot exercita, în condiţiile legii, profesiunea de medic, farmacist sau dentist.


    Articolul 67

    Personalul didactic, medici şi farmacisti, din învăţămîntul superior medical şi farmaceutic are obligaţia sa desfăşoare activitate didactica integrată cu asistenţa medicală şi cu cercetarea ştiinţifică, sa participe la acţiunile de specializare şi de perfecţionare profesională a personalului sanitar, potrivit programelor elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.


    Articolul 68

    În vederea asigurării calităţii asistenţei medicale la nivel corespunzător şi a stabilizarii cadrelor medicale în comune, după absolvirea învăţămîntului superior medicii vor efectua, în condiţiile prevăzute de lege, o perioadă de practica în spitale sau alte unităţi sanitare, pe baza unui program stabilit de Ministerul Sănătăţii, sub îndrumarea nemijlocită a unor medici cu experienta şi competenţa profesională deosebită, după care vor lucra în unităţile în care au fost repartizaţi.


    Articolul 69

    Organizarea, îndrumarea şi controlul desfăşurării procesului de învăţămînt medical şi farmaceutic se asigura de către Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.


    Secţiunea 2 Obligaţiile personalului sanitar cu pregătire superioară


    Articolul 70

    Personalul sanitar cu pregătire superioară cuprinde medici, farmacisti, precum şi biologi, chimisti şi alt personal de specialitate cu pregătire superioară, care lucrează în domeniul asigurării sănătăţii.


    Articolul 71

    În exercitarea profesiei, medicul, indiferent de specialitatea şi unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, are următoarele obligaţii principale:
    a) să aplice şi sa folosească procedeele şi mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de sănătate şi prevenirea imbolnavirilor;
    b) sa controleze aplicarea stricta a normelor de igiena, sa vegheze la menţinerea şi promovarea sănătăţii fiecărui cetăţean, sa desfăşoare o susţinută activitate de educaţie sanitară;
    c) sa urmărească modul cum sînt asigurate condiţiile igienice la locul de muncă şi sa dispună măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea pericolelor de imbolnavire a personalului muncitor;
    d) să aplice cu promptitudine măsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, profesionale şi a bolilor cronice;
    e) să asigure asistenţa medicală permanenta a bolnavilor pe care îi are în îngrijire, să aplice tratamentul medical corespunzător şi sa promoveze măsuri profilactice pentru prevenirea complicatiilor şi cronicizarea bolilor;
    f) sa prescrie şi sa folosească numai medicamentele şi produsele biologice de uz uman necesare pentru efectuarea tratamentului, cuprinse în nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman, sa prevină şi sa combata abuzul de medicamente, sa semnaleze organelor competente reactiile neprevăzute ale acestora;
    g) sa folosească gimnastica medicală pentru tratarea şi recuperarea medicală a bolnavilor, corectarea deficienţelor fizice şi functionale şi sa recomande practicarea exerciţiilor fizice pentru întărirea organismului şi menţinerea sănătăţii;
    h) sa întocmească corect şi cu simt de răspundere documentele medicale, potrivit normelor legale;
    i) sa participe, în caz de producere a unor calamitati naturale, epidemii sau accidentari, la acţiunile de prim-ajutor şi de asistenţa medicală;
    j) sa manifeste deplina înţelegere faţă de bolnavi, sa evite orice atitudine care poate influenţa negativ evoluţia bolii; sa nu primească sau sa condiţioneze, în orice fel, acordarea ingrijirilor medicale ori îndeplinirea celorlalte atribuţii ce-i revin de obţinerea unor sume de bani ori alte avantaje materiale;
    k) sa acorde primul ajutor şi să asigure asistenţa medicală bolnavului pînă la dispariţia stării de pericol pentru sănătatea sau viaţa acestuia ori pînă la internarea bolnavului într-o unitate sanitară;
    l) să asigure continuitatea asistenţei medicale, sa răspundă la solicitarile bolnavilor şi sa locuiască în localitatea în care se afla unitatea sanitară; în acest scop, consiliile populare vor sprijini cadrele medicale pentru obţinerea, potrivit legii, a locuinţelor necesare.


    Articolul 72

    Farmacistul are următoarele obligaţii principale:
    a) sa participe, alături de medic, la activitatea de apărare şi îngrijire a sănătăţii populaţiei, prevenirea abuzului de medicamente şi combaterea automedicatiei;
    b) sa îndrume populaţia asupra modului de utilizare a medicamentelor, respectării dozelor prescrise şi a consecinţelor folosirii incorecte a acestora; sa popularizeze în rindul cetăţenilor folosirea plantelor medicinale în profilaxia şi tratamentul unor boli;
    c) sa prepare şi sa elibereze medicamentele prevăzute în Farmacopeea română, cu respectarea stricta a normelor tehnice, stabilite de Ministerul Sănătăţii;
    d) sa urmărească în permanenta calităţile fizico-chimice ale medicamentelor, sa sisteze consumul celor necorespunzătoare şi sa semnaleze, de îndată, organelor competente, modificările constatate;
    e) să asigure păstrarea, conservarea şi securitatea medicamentelor, potrivit dispoziţiilor legale, şi sa nu elibereze medicamentele cu termen de valabilitate expirat;
    f) sa colaboreze permanent cu medicul pentru utilizarea raţională şi eficienta a mijloacelor terapeutice şi sa-l informeze ori de cîte ori apar probleme deosebite în consumul de medicamente;
    g) sa urmărească cu stricteţe respectarea riguroasă a tehnologiilor de fabricaţie şi a calităţii produselor farmaceutice în cazul în care îşi desfăşoară activitatea într-o unitate de producţie a medicamentelor.


    Articolul 73

    Biologul, chimistul şi celălalt personal de specialitate cu pregătire superioară din unităţile sanitare au obligaţia sa participe, potrivit specialitatii lor, alături de medic şi farmacist, la activitatea de asistenţa medicală a populaţiei.


    Secţiunea 3 Obligaţiile personalului sanitar mediu şi auxiliar


    Articolul 74

    Personalul sanitar mediu este format din surori medicale, laboranti, tehnicieni medicali şi alte cadre cu pregătire medie de specialitate.


    Articolul 75

    Personalul sanitar mediu îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul direct al medicului şi are, în principal, următoarele obligaţii:
    a) participa la acţiunile de prevenire şi combatere a imbolnavirilor, la activitatea de educaţie sanitară;
    b) asigura igiena individuală şi îngrijirea permanenta a bolnavului, administrează alimentaţia şi medicamentele prescrise;
    c) efectuează, potrivit indicatiei medicului, tratamente şi îngrijiri medicale, recoltari de probe, analize de laborator şi alte prestaţii medicale; acorda primul ajutor medical;
    d) supraveghează în permanenta starea bolnavilor şi informează pe medic asupra evoluţiei bolii, răspunde cu promptitudine la solicitarile acestora, fiindu-i interzis sa primească sau sa pretindă sume de bani ori alte avantaje materiale de la bolnavii pe care îi are în îngrijire;
    e) răspunde de buna păstrare a aparaturii, utilajelor şi instrumentarului şi a celorlalte materiale din dotare şi executa pregătirea şi sterilizarea instrumentarului şi materialului, cu respectarea normelor tehnice-sanitare.
    În reţeaua farmaceutica personalul sanitar mediu îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul direct al farmacistului şi executa operaţii de recepţie, preparare şi eliberare a medicamentelor sau produselor biologice de uz uman. Este interzisă manipularea de către acest personal a produselor toxice sau stupefiante.


    Articolul 76

    Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori şi alt asemenea personal care asigura curăţenia şi păstrarea igienei unităţilor sanitare, pregătirea materialelor necesare activităţii, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; îndeplineşte alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii.


    Secţiunea 4 Disciplina personalului sanitar


    Articolul 77

    Personalul sanitar are obligaţia să aplice tratamentul medical corespunzător fiecărei boli şi să respecte normele medicale de tratament.
    Nerespectarea normelor medicale de tratament, prescrierea de medicamente contraindicate sau aplicarea unor tratamente necorespunzătoare care cauzează vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, provoacă o infirmitate permanenta ori pune în primejdie viaţa unei persoane sau are ca rezultat moartea, se pedepseşte potrivit legii penale.


    Articolul 78

    Actele, datele şi informaţiile medicale obţinute de personalul sanitar în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisă.
    Nu constituie divulgare a secretului profesional raportarea sau comunicarea datelor sau informaţiilor prevăzute în alineatul precedent, în temeiul unor dispoziţii legale.


    Articolul 79

    Ministerul Sănătăţii poate suspenda dreptul de exercitare a profesiei de medic, farmacist sau dentist, precum şi schimba specialitatea acestora, în condiţiile prevăzute de Statutul personalului sanitar.
    Personalului sanitar căruia i s-a suspendat dreptul de exercitare a profesiunii îi este interzis sa dea consultaţii, sa prescrie retete, sa prepare medicamente, să facă tratamente sau sa administreze orice mijloace de tratament din domeniul medicinei sau farmaciei, în calitate de medic, farmacist sau dentist, cu excepţia situaţiilor de acordare a primului ajutor.


    Articolul 80

    În vederea asigurării respectării stricte a normelor eticii şi echităţii socialiste de către întregul personal sanitar, pe lîngă Ministerul Sănătăţii funcţionează Colegiul central de disciplina a personalului sanitar, iar pe lîngă direcţiile sanitare, colegiul judeţean şi al municipiului Bucureşti.
    Colegiile judeţene de disciplina analizează abaterile de la normele de etica şi deontologie medicală, precum şi alte abateri ce aduc atingeri prestigiului profesiunii şi pot aplica următoarele sancţiuni:
    a) avertismentul în faţa colegiului de disciplina;
    b) avertismentul în faţa personalului sanitar din colectivul de muncă din unitate;
    c) mustrare cu avertisment, cu aducerea sancţiunii la cunoştinţa întregului personal sanitar din localitate sau judeţ.
    În cazul unor abateri mai grave, colegiile judeţene de disciplina pot propune mustrarea cu avertisment în faţa Colegiului central de disciplina, cu aducerea sancţiunii la cunoştinţa întregului personal sanitar.
    În situaţii deosebite, colegiile judeţene şi al municipiului Bucureşti pot propune organelor în drept aplicarea sancţiunilor disciplinare prevăzute de lege, inclusiv desfacerea contractului de muncă, suspendarea dreptului de exercitare a profesiei, iar în cazul săvîrşirii unei infracţiuni în exercitarea profesiei au obligaţia sa sesizeze organele judiciare competente.
    Colegiul central de disciplina soluţionează contestaţiile împotriva deciziilor aplicate de către colegiile judeţene de disciplina. La propunerea colegiilor judeţene, poate aplica sancţiunea mustrării cu avertisment, cu aducerea sancţiunii la cunoştinţa întregului personal sanitar.
    Colegiul central de disciplina hotărăşte asupra propunerilor cu privire la suspendarea dreptului de practicare a profesiei şi, atunci cînd este cazul, le înaintează spre aprobare Ministerului Sănătăţii.
    Împotriva sancţiunilor aplicate Colegiul central se poate face contestaţie la Biroul executiv al Consiliului Sanitar Superior.


    Articolul 81

    Normele privind disciplina personalului sanitar, organizarea şi funcţionarea colegiilor de disciplina, precum şi cele referitoare la încadrarea, promovarea, specializarea şi perfecţionarea personalului sanitar, se stabilesc prin Statutul personalului sanitar, aprobat prin decret al Consiliului de Stat.


    Capitolul 4 Întărirea stării de sănătate a populaţiei şi prevenirea imbolnavirilor


    Secţiunea 1 Igiena mediului de viaţa şi munca


    Articolul 82

    Organele de conducere a activităţii sanitare şi unităţile sanitare, împreună cu organizaţiile socialiste şi obşteşti, precum şi întreaga populaţie, sînt obligate să contribuie la asigurarea condiţiilor igienice de viaţa şi de muncă, a unui înalt grad de salubritate a localităţilor şi locuinţelor, la prevenirea şi combaterea poluarii mediului înconjurător, condiţii de baza ale intaririi sănătăţii omului.
    Prin normele de igiena se stabilesc condiţiile de asigurarea a calităţii apei, aerului şi solului, de igiena la locul de muncă şi în unităţile de folosinţă publică, de protecţie sanitară a alimentelor, surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apa potabilă, de prevenire a contaminarii radioactive, de salubritate a localităţilor, unităţilor socialiste, mijloacelor de transport în comun şi locuinţelor, de îndepărtare şi neutralizare a apelor uzate şi a reziduurilor solide.
    Normele de igiena se aproba prin decret al Consiliului de Stat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, şi sînt obligatorii la proiectarea şi executarea obiectivelor economico-sociale, precum şi în toate domeniile de activitate.
    Ministerele, celelalte organe centrale, consiliile populare, unităţile socialiste şi fiecare persoana răspund de respectarea normelor de igiena şi de aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror factori în mediul de viaţa şi munca ce ar putea dăuna sănătăţii publice.


    Articolul 83

    Ministerul Sănătăţii îndrumă şi controlează întreaga activitate de asigurare a condiţiilor de igiena a mediului de viaţa şi munca, în care scop:
    a) studiază calitatea factorilor de mediu în vederea valorificării în practica asigurării sănătăţii a influentei pozitive a acestora pentru dezvoltarea şi întărirea sănătăţii;
    b) urmăreşte dinamica stării de sănătate a populaţiei, organizează şi efectuează investigaţii medicale de masa pentru cunoaşterea influentei factorilor nocivi şi stabileşte măsuri pentru eliminarea acestora;
    c) organizează şi efectuează investigaţii pentru cunoaşterea stării igienico-sanitare a colectivităţilor de copii şi tineri, propune măsuri pentru ca procesul instructiv-educativ şi regimul de activitate şi odihnă să contribuie la dezvoltarea armonioasă, fizica şi intelectuală, a acestora;
    d) elaborează şi supune spre aprobare normele de igiena, răspunde de aplicarea şi respectarea stricta a acestora pe întreg teritoriul tarii;
    e) ia măsuri pentru aplicarea stricta a normelor de igiena la locurile de muncă, organizează acţiuni în vederea prevenirii imbolnavirilor profesionale şi pentru înlăturarea cauzelor care determina îmbolnăviri cu incapacitate de muncă;
    f) urmăreşte şi ia măsuri pentru respectarea normelor de igiena privind calitatea apei potabile, protecţia sanitară a surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apa, a aerului, solului şi a sistemelor de îndepărtare şi neutralizare a apelor uzate şi reziduurilor solide, precum şi pentru prevenirea contaminarii radioactive;
    g) controlează respectarea normelor de igiena la fabricarea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor, utilizarea colorantilor, conservantilor şi altor substanţe chimice folosite la prepararea alimentelor, precum şi aplicarea normelor de alimentaţie raţională.


    Articolul 84

    Comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare răspund de protecţia sanitară a surselor de aprovizionare cu apa potabilă şi de îndepărtarea apelor uzate, de întreţinerea salubritatii căilor publice, a parcurilor, strandurilor, piscinelor, locurilor de agrement, a localurilor publice, mijloacelor de transport în comun, pieţelor, tirgurilor şi oboarelor, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea zgomotelor.
    Aceleaşi raspunderi revin şi unităţilor care exploatează obiective dintre cele prevăzute la alin. 1.
    Cetăţenii sînt obligaţi să respecte întocmai măsurile stabilite de consiliile populare pentru asigurarea igienei publice şi salubritatii în localităţi, precum şi a regulilor de igiena în gospodăria sau locuinta proprie. Organele de militie sînt obligate sa urmărească aplicarea măsurilor stabilite de consiliile populare şi sa sprijine, în caz de nevoie, organele sanitare.
    Unităţile care exploatează instalaţiile de apa potabilă au obligaţia să efectueze prin mijloace proprii controlul calităţii apei şi sa o distribuie numai dacă este corespunzătoare standardelor de stat.
    Se interzice fumatul în sălile de spectacole, în cele destinate procesului de învăţămînt, în sălile de şedinţe, cabinetele medicale şi saloanele de bolnavi, în mijloacele de transport în comun din localităţi, în magazinele de desfacere cu amănuntul şi în alte locuri publice stabilite de consiliul popular judeţean sau al municipiului Bucureşti.


    Articolul 85

    Unităţile economice şi social-culturale funcţionează pe baza autorizaţiei sanitare eliberate de organul sanitar judeţean sau al municipiului Bucureşti.
    Pentru unităţile nou construite, transformate sau sistematizate, recepţia obiectivului este condiţionată de obţinerea în prealabil a autorizaţiei sanitare de funcţionare.
    Retragerea autorizaţiei sanitare de funcţionare se face cu informarea consiliului popular şi atrage după sine obligaţia conducerii unităţii de a dispune de îndată realizarea condiţiilor de igiena şi de protecţie a muncii şi, după caz, oprirea activităţii respective pînă la realizarea condiţiilor de igiena şi de protecţie a muncii şi eliberarea unei noi autorizaţii de funcţionare.
    Pentru obiectivele industriale, încetarea activităţii, ca urmare a retragerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, se face cu aprobarea Consiliului de Miniştri.


    Articolul 86

    Unităţile socialiste din activitatea cărora pot rezultă poluanti de orice natura, cu riscuri de a provoca intoxicatii acute sau îmbolnăviri profesionale în rindul personalului muncitor ori de a pune în pericol sănătatea populaţiei, sînt obligate să asigure periodic controlul concentratiei poluantilor la locurile de muncă şi în mediul înconjurător din incinta unităţii.
    Conducerea unităţii este obligată să aplice toate măsurile de protecţie individuală la locurile de muncă, iar în cazul cînd se constată că sînt depăşite limitele maxime admisibile pentru fiecare poluant, sa remedieze deficientele în termenul cel mai scurt posibil, dar nu mai mult de 30 de zile.
    Dacă după expirarea termenului prevăzut în alineatul precedent se menţine depăşirea limitelor maxime admisibile, unitatea va sesiza imediat consiliul popular respectiv şi organul ierarhic superior, care va hotărî măsurile şi termenele de remediere ce trebuie îndeplinite de unitatea respectiva sau, după caz, încetarea activităţii, informind despre aceasta Consiliul de Miniştri.


    Articolul 87

    Unităţile socialiste care utilizează surse de radiatii nucleare sau prelucreaza materiale ori minereuri radioactive au obligaţia să aplice măsurile corespunzătoare şi să aibă dispozitivele şi echipamentele necesare pentru protecţia faţă de radiatii şi de eventuala contaminare radioactiva a personalului muncitor, a populaţiei şi a mediului, precum şi mijloacele necesare controlului permanent al iradierii şi contaminarii radioactive.


    Articolul 88

    Unităţile socialiste pot pune la circulaţie substanţe chimice pentru a fi folosite ca dezinfectante sau pesticide numai cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
    Folosirea substanţelor prevăzute la alineatul precedent în sectoarele zootehnic şi de producţie vegetala se face potrivit reglementărilor specifice acestor sectoare de activitate.


    Articolul 89

    Unităţile de proiectare sînt obligate ca la elaborarea studiilor şi proiectelor pentru orice fel de construcţii sa adopte soluţii tehnice eficiente pentru aplicarea normelor de igiena, de tehnica securităţii muncii şi de protecţia mediului înconjurător, în vederea prevenirii imbolnavirilor şi accidentelor.
    Elaborarea normativelor de proiectare şi a proiectelor pentru construcţii economice şi social-culturale, proiectelor de sistematizare a teritoriului şi localităţilor, standardelor de stat sau normelor tehnice referitoare la condiţiile de calitate pentru produsele alimentare şi produsele cosmetice, precum şi la introducerea în procesele tehnologice de substanţe sau tehnologii pentru care nu sînt stabilite norme de igiena, se va face numai cu avizul Ministerului Sănătăţii. În scopul avizării, unităţile şi organele interesate vor prezenta datele tehnice necesare evaluării eventualelor influente negative pentru sănătatea populaţiei.


    Articolul 90

    Încadrarea în munca sau schimbarea locului de muncă al personalului muncitor se face numai după examenul medical care atesta ca starea sănătăţii permite prestarea muncii în postul ce urmează să fie ocupat. Examenul medical se efectuează prealabil tuturor celorlalte forme de examinare.
    De asemenea, examenul medical este obligatoriu la admiterea în licee, şcoli profesionale, ucenicie şi învăţămînt superior, pentru orientarea profesională a tinerilor.
    Personalul muncitor şi persoanele care efectuează practica în producţie sînt obligate să se prezinte la controlul medical periodic.
    Conducerile unităţilor socialiste sînt obligate să asigure, cu sprijinul organelor sindicale şi al organizaţiilor de tineret, prezentarea personalului muncitor, elevilor şi studenţilor, la controlul medical periodic şi să aplice recomandările rezultate din examenele efectuate.


    Articolul 91

    Organele de conducere ale unităţilor socialiste au obligaţia sa analizeze periodic, împreună cu organele sanitare, cu organele de protecţie a muncii, sindicale şi de tineret, cauzele accidentelor de muncă şi ale imbolnavirilor şi sa ia măsuri eficiente în vederea inlaturarii factorilor nocivi pentru sănătatea personalului muncitor.


    Articolul 92

    Personalul medical din unităţile care funcţionează pe lîngă întreprinderi şi organizaţii economice trebuie să se integreze organic în viaţa şi activitatea acestora, sa lucreze efectiv sub conducerea nemijlocită a consiliilor oamenilor muncii.
    Periodic, medicii din întreprinderi au obligaţia să raporteze consiliilor oamenilor muncii asupra stării de sănătate a muncitorilor, dinamicii şi cauzelor incapacităţii temporare de muncă, noxelor care apar în întreprinderi, precum şi cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea acestora şi celelalte măsuri tehnico-organizatorice şi medico-sanitare necesare pentru prevenirea şi combaterea cauzelor imbolnavirilor.


    Secţiunea 2 Apărarea şi dezvoltarea sănătăţii mamei, copilului şi tineretului


    Articolul 93

    Unităţile şi personalul sanitar sînt obligate sa desfăşoare o activitate de educaţie sanitară care să conducă la formarea unei opinii favorabile creşterii natalitatii, precum şi să asigure condiţiile optime medico-sanitare pentru îngrijirea femeii gravide, dezvoltarea sanatoasa a nou-nascutilor, copiilor şi tinerilor.
    În acţiunea de apărare a sănătăţii familiei, medicii, întregul personal sanitar, trebuie să acorde o atenţie deosebită intaririi sănătăţii femeii, astfel încît să-şi poată îndeplini importantul sau rol social de mama, privind creşterea şi educarea de copii sanatosi, bine dezvoltati fizic şi intelectual, în condiţiile imbinarii armonioase a acestui rol cu acela de participanta activa în procesul de producţie.


    Articolul 94

    În activitatea de apărare şi dezvoltare a sănătăţii mamei, copilului şi tineretului, unităţile sanitare au următoarele obligaţii:
    a) sa desfăşoare acţiuni de ordin educativ şi medical - în familie, şcoli, la locul de muncă - pentru pregătirea tinerilor în vederea intemeierii familiei, asigurării unui comportament demografic favorabil naşterii şi creşterii unui număr sporit de copii;
    b) să efectueze examenul medical în vederea căsătoriei şi, potrivit legii, sa elibereze certificatele prenuptiale;
    c) să aplice toate măsurile de ordin medical pentru combaterea sterilitatii şi infertilitatii;
    d) sa urmărească în toate unităţile socialiste modul în care conducerile acestora aplica normele stabilite privind asigurarea condiţiilor necesare pentru protecţia femeii şi a tinerilor la locul de muncă;
    e) să asigure supravegherea medicală a femeii gravide, prin examene clinice şi de laborator, pe toată durata graviditatii; să efectueze un control medical diferenţiat şi sa ia măsurile corespunzătoare pentru gravidele a căror sănătate este periclitata; să asigure asistenţa calificată la naştere, sa supravegheze evoluţia stării de sănătate a femeii în perioada de după naştere;
    f) să efectueze periodic examinarea medicală a nou-nascutilor, sugarilor şi copiilor şi să asigure asistenţa medicală diferenţiată a acestora;
    g) sa supravegheze starea de sănătate şi sa organizeze regimul de viaţa al copiilor din crese, leagane şi alte colectivităţi;
    h) să asigure asistenţa medicală a elevilor şi studenţilor, precum şi respectarea cerinţelor de igiena în procesul de învăţămînt, în vederea asigurării dezvoltării lor armonioase fizice şi intelectuale;
    i) să asigure asistenţa medicală a copiilor cu deficiente în dezvoltarea fizica ori psihică şi să aplice tratamente diferenţiate în vederea recuperării şi integrării lor în activitatea socială.


    Articolul 95

    Unităţile socialiste răspund, potrivit legii, de aplicarea în procesul de producţie a tuturor măsurilor de protecţie, tehnico-organizatorice şi sanitare, diferenţiate pe locul de muncă şi în raport de necesitatea ocrotirii eficiente a sănătăţii femeii, mamei, copilului şi tineretului.


    Articolul 96

    Femeile se bucura, potrivit legii, de măsuri speciale pentru asigurarea sănătăţii şi pentru îngrijirea şi educarea copiilor.
    Femeia gravida este obligată să se prezinte la examenele medicale prenatale şi să respecte indicaţiile medicale.
    Întreruperea cursului normal al sarcinii este interzisă. În cazurile de excepţie cînd, în condiţiile prevăzute de lege, este permisă întreruperea cursului sarcinii, aceasta se poate efectua numai în unităţi sanitare de specialitate.


    Articolul 97

    Părinţii săi ceilalţi ocrotitori legali au obligaţia, la orice solicitare a unităţilor sanitare, să prezinte copilul pentru examinare medicală şi aplicarea măsurilor profilactice.


    Secţiunea 3 Prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile


    Articolul 98

    Prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile constituie o obligaţie permanenta pentru organele, unităţile şi personalul sanitar, precum şi pentru unităţile socialiste şi toţi cetăţenii.
    În îndeplinirea acestei obligaţii organele, unităţile şi personalul sanitar răspund de:
    a) declararea, tratamentul şi, după caz, izolarea obligatorie a bolnavilor, suspectilor de boli transmisibile şi al purtatorilor de germeni patogeni;
    b) vaccinarea preventivă, efectuarea investigatiilor clinice, epidemiologice şi de laborator, aplicarea tratamentelor profilactice şi curative, precum şi urmărirea realizării măsurilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare;
    c) supravegherea epidemiologica a foştilor bolnavi, suspectilor sau purtatorilor de germeni patogeni şi interzicerea primirii, încadrării, menţinerii sau reluării activităţii acestora în colectivităţi de copii, în sectorul alimentar, la exploatarea instalaţiilor centrale de alimentare cu apa potabilă şi în alte unităţi, dacă prezenta lor constituie pericol pentru sănătatea populaţiei;
    d) aplicarea de măsuri sanitare speciale, la punctele de trecere a frontierei de stat, în localităţi şi unităţi, pentru persoane, alimente, mărfuri, vehicule şi altele.


    Articolul 99

    Personalul sanitar care constata sau este informat de existenta unui caz de boala transmisibila are obligaţia de a lua imediat toate măsurile pentru prevenirea răspîndirii bolii în rindul populaţiei sau în colectivităţi şi de a informa de îndată unitatea sanitară ierarhic superioară.
    De asemenea, personalul sanitar este obligat sa ia măsuri de urgenta pentru izolarea bolnavului, efectuarea anchetei epidemiologice preliminare, identificarea sursei de infectie, înregistrarea şi supravegherea, prin examinari clinice şi de laborator, a persoanelor cu care bolnavul a venit în contact, precum şi alte măsuri în raport de specificul bolii transmisibile.


    Articolul 100

    În cazul apariţiei unui focar epidemic, în caz de iminenta de epidemie ori în situaţii de calamitate naturala, Ministerul Sănătăţii, unităţile sanitare şi personalul sanitar au obligaţia sa dispună următoarele:
    a) interzicerea consumului şi comercializării alimentelor, obiectelor, materialelor ori substanţelor contaminate sau provenite din mediu contaminat, ori reconditionarea sau distrugerea acestora;
    b) efectuarea dezinfectiei, dezinsectiei sau deratizarii în anumite zone, localităţi, locuri de muncă, gospodării şi mijloace de transport;
    c) stabilirea măsurilor necesare cu privire la transportul sau interzicerea transportării cadavrelor în afară localităţii unde s-a produs decesul;
    d) restrîngerea sau suspendarea, pe perioade limitate, în condiţiile legii, a activităţii unităţilor socialiste, a circulaţiei de persoane, vehicule, de mărfuri, de alimente, de obiecte ori de alte bunuri din şi în spre anumite zone sau localităţi;
    e) stabilirea sarcinilor de intervenţie operativă ce revin unităţilor de asistenţa medicală şi de cercetare ştiinţifică medicală, cu privire la prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile.


    Articolul 101

    Orice persoană care se afla pe teritoriul Republicii Socialiste România are obligaţia să se supună măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, dispuse de unităţile sanitare.
    Bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea este obligatorie se stabilesc de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 102

    Organele de militie au obligaţia ca, la cererea personalului sanitar, sa acorde sprijin pentru aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, faţă de persoanele care refuza sau se opun acestor măsuri.


    Articolul 103

    Pentru intervenţia urgenta, în situaţia apariţiei unor focare de boli epidemice, se constituie la Ministerul Sănătăţii o rezervă antiepidemica de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, aparate şi alte materiale specifice. Volumul rezervei antiepidemice se aproba anual prin planul naţional unic.


    Articolul 104

    Ministerul Sănătăţii asigura schimbul de informaţii epidemiologice cu organele sanitare competente din alte state sau cu organizaţiile internaţionale corespunzătoare, potrivit regulamentelor internaţionale, convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care Republica Socialistă România este parte.


    Secţiunea 4 Prevenirea şi combaterea bolilor cronice netransmisibile


    Articolul 105

    Pentru prevenirea şi combaterea bolilor cronice netransmisibile - cardiovasculare, cancer, reumatism, de nutriţie şi alte boli -, precum şi pentru eliminarea factorilor ce favorizează apariţia acestora, organele, unităţile şi personalul sanitar sînt obligate sa organizeze acţiuni largi de profilaxie, să efectueze studii pentru cunoaşterea factorilor care influenţează negativ starea de sănătate, sa depisteze şi sa trateze imbolnavirile în faze precoce în vederea recuperării bolnavului.


    Articolul 106

    Unităţile sanitare sînt obligate sa ia în evidenta persoanele la care se depisteaza bolile cronice netransmisibile stabilite de Ministerul Sănătăţii şi să asigure tratamentul de specialitate corespunzător.


    Articolul 107

    În cazul imbolnavirilor cu incapacitate temporară de muncă, personalul medical este obligat sa stabilească, concomitent cu indicaţiile de tratament, măsurile de recuperare a capacităţii de muncă şi sa urmărească, împreună cu unităţile socialiste, respectarea acestora. Totodată, unităţile sanitare vor sprijini încadrarea persoanelor care suferă de asemenea boli într-o activitate corespunzătoare capacităţii lor de muncă.


    Articolul 108

    Bolnavii psihici care, din cauza stării de tulburare în care se afla, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală proprie sau a altora ori tulbura, în mod repetat şi grav, condiţiile normale de viaţa sau de muncă sau pot savirsi fapte prevăzute de legea penală, sînt supuşi obligatoriu la tratament medical într-o unitate sanitară, potrivit legii.


    Secţiunea 5 Educaţia fizica şi sportul


    Articolul 109

    În scopul dezvoltării armonioase, fizice şi morale, a fiecărui cetăţean, calirii şi fortificarii organismului, prevenirii imbolnavirilor, creşterii capacităţii de muncă şi de creaţie, precum şi pentru folosirea în mod util şi placut a timpului liber, conducerile unităţilor socialiste au obligaţia sa dezvolte practicarea educaţiei fizice şi sportului, turismului de masa, excursiilor, drumetiilor, de către preşcolari, elevi, studenţi şi întreg personalul muncitor, precum şi sa imbunatateasca conţinutul educativ al acestor activităţi.


    Articolul 110

    Unităţile şi întregul personal sanitar au obligaţia sa sprijine şi sa orienteze activitatea de educaţie fizica şi sport a cetăţenilor, ţinînd seama de specificul muncii acestora, de starea de sănătate şi capacitatea lor fizica.


    Articolul 111

    Instituţiile de învăţămînt sînt obligate sa dezvolte şi să asigure creşterea eficientei educaţiei fizice în învăţămîntul de toate gradele, sa organizeze activitatea sportiva de masa a elevilor şi studenţilor, sa realizeze programe diversificate de educaţie fizica şi sport, în scopul intaririi organismului şi formării unor deprinderi sanatoase de muncă şi viaţa.
    Totodată, instituţiile de învăţămînt şi profesorii de educaţie fizica sînt obligaţi, la recomandarea medicului, să aplice programe speciale de gimnastica pentru elevii şi studenţii care prezintă deficiente în dezvoltarea lor fizica.


    Articolul 112

    Unităţile socialiste sînt obligate sa desfăşoare o intensa activitate de atragere a oamenilor muncii la practicarea sistematica a educaţiei fizice şi sportului şi, cu sprijinul medicului de întreprindere, sa dezvolte gimnastica de reconfortare în producţie, în vederea inlaturarii oboselii şi creşterii randamentului în munca.


    Articolul 113

    Ministerul Sănătăţii, împreună cu Consiliul Naţional pentru Educatei Fizica şi Sport, elaborează norme igienico-sanitare pentru cultura fizica şi sport, dezvolta cercetările privind creşterea continua a capacităţii fizice a organismului, organizează activitatea de medicina sportiva, asigura controlul şi asistenţa medico-sanitară a sportivilor de performanţă.


    Secţiunea 6 Educaţia sanitară a populaţiei


    Articolul 114

    Educaţia sanitară are ca scop însuşirea de către populaţiei a cunoştinţelor necesare cu privire la igiena individuală, a mediului, alimentaţia raţională, prevenirea imbolnavirilor, evitarea abuzului de medicamente, pentru formarea deprinderilor igienice, cunoaşterea principalelor semne de boala şi acordarea, în caz de nevoie, a primului ajutor.


    Articolul 115

    Activitatea de educaţie sanitară se desfăşoară pe baza planului unic de educaţie sanitară, adoptat de Consiliul Sanitar Superior, care cuprinde, în principal, următoarele:
    a) educarea copiilor şi tinerilor în probleme sanitare şi de prim-ajutor, precum şi în vederea formării deprinderilor igienice;
    b) integrarea educaţiei sanitare în procesul general instructiv-educativ al instituţiilor de învăţămînt de toate gradele;
    c) dezvoltarea acţiunilor de educaţie sanitară privind familia şi creşterea copiilor;
    d) educaţia sanitară a oamenilor muncii în vederea formării comportamentului igienic necesar prevenirii imbolnavirilor, bolilor profesionale sau accidentelor, precum şi a intaririi capacităţii de muncă, combaterii abuzului de medicamente, de alcool, a fumatului şi a altor deprinderi dăunătoare sănătăţii;
    e) diversificarea şi îmbunătăţirea conţinutului materialelor educativ-sanitare prin presa, radioteleviziune, cinematografie sau alte modalităţi;
    f) antrenarea populaţiei la înfăptuirea programelor de sănătate pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor.


    Articolul 116

    Ministerul Sănătăţii coordonează, controlează şi răspunde de realizarea planului unic de educaţie sanitară.
    Ministerul Educaţie şi Învăţămîntului, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, celelalte ministere, organe centrale şi locale, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Uniunea Tineretului Comunist, Organizaţia Pionierilor, Radioteleviziunea Română, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizica şi Sport, Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistă România, precum şi presa centrala şi locală, sînt obligate să-şi aducă contribuţia, prin mijloace specifice, la realizarea acţiunilor de educaţie sanitară.


    Capitolul 5 Asistenţa medicală a populaţiei


    Secţiunea 1 Asistenţa medicală generală şi de urgenta


    Articolul 117

    Asistenţa medicală a populaţiei se acordă, de regula, în unităţile sanitare.
    Asistenţa medicală poate fi acordată şi la locul de muncă, la domiciliu sau la locul accidentului, după caz.


    Articolul 118

    Toţi cetăţenii au dreptul la asistenţa medicală, asigurata de către dispensarul medical, dispensarul policlinic sau, după caz, spitalul cel mai apropiat, în raza căruia se afla domiciliul ori locul de muncă.


    Articolul 119

    Internarea bolnavului se efectuează, în principal, în cazul bolilor transmisibile, al urgentelor sau al unor boli cronice care impun aplicarea unui tratament sau efectuarea unor investigaţii în condiţii de spitalizare.
    Internarea în spital se face, de regula, la indicaţia medicului specialist sau, în situaţii deosebite, a medicului din dispensar. Aceştia sînt obligaţi, cu excepţia urgentelor medico-chirurgicale, să asigure efectuarea analizelor necesare pentru stabilirea diagnosticului în condiţii de ambulator şi scurtarea perioadei de internare.
    Dacă spitalul de care aparţine bolnavul nu poate asigura ingrijirile medicale necesare este obligat să asigure internarea bolnavului într-un alt spital sau într-o unitate de specialitate.


    Articolul 120

    Concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă a personalului muncitor se acordă de conducerea unităţii socialiste pe baza certificatului medical.
    Certificatele medicale pentru incapacitate temporară de muncă se eliberează, în condiţiile prevăzute de lege, de către unitatea sanitară care deserveşte personalul muncitor din unitatea socialistă respectiva.
    În caz de urgenta medicală, unitatea care acorda asistenţa de urgenta este obligată sa confirme în scris diagnosticul, tratamentul aplicat şi durata de spitalizare sau de imobilizare obligatorie la domiciliu; certificatul medical se eliberează de unitatea sanitară de care aparţine bolnavul, după verificarea datelor comunicate de unitatea care a acordat asistenţa medicală de urgenta şi a stării de sănătate a persoanei în cauza.


    Articolul 121

    Spitalele au obligaţia sa comunice dispensarului, pentru bolnavii care au fost în tratamentul lor, toate datele necesare continuării tratamentului.


    Articolul 122

    Unităţile sanitare sînt obligate să asigure permanent asistenţa medicală necesară, programarea judicioasă pe ore şi specialităţi a tuturor bolnavilor care solicită consultaţii sau tratament, în asa fel încît sa evite aglomeratia şi asteptarile indelungate ale acestora.


    Articolul 123

    În vederea unei mai bune urmăriri a dinamicii stării de sănătate, a unei mai judicioase evidente a prestaţiilor medicale, precum şi pentru creşterea responsabilităţii personalului medical faţă de sănătatea oamenilor muncii, se introduce carnetul de sănătate individual.
    Regimul carnetului de sănătate şi condiţiile de utilizare a acestuia se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.


    Articolul 124

    Ingrijirile medicale se efectuează cu consimţămîntul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sînt îndreptăţite a-şi da acordul.
    În cazuri grave, în care pentru salvarea vieţii minorului, precum şi a persoanelor lipsite de discernămînt ori în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, este necesară o îngrijire medicală de urgenta, iar consimţămîntul sau încuviinţarea persoanelor în drept nu se poate obţine în timp util, îngrijirea medicală va fi efectuată de medic pe proprie răspundere.
    În cazul refuzului de îngrijiri medicale, se va solicita declaraţia scrisă în acest sens, medicul fiind obligat sa informeze bolnavul ori persoana indreptatita a-şi da consimţămîntul asupra consecinţelor ce decurg din neacceptarea acestor îngrijiri.
    Prevederile acestui articol nu se aplică în cazurile în care, potrivit legii, pentru apărarea sănătăţii publice, îngrijirea medicală este obligatorie.


    Articolul 125

    Asistenţa medicală de urgenta se acordă de toate unităţile sanitare permanent, la orice ora din zi sau noapte, indiferent de domiciliul persoanei.
    Personalul sanitar este obligat sa acorde primul ajutor medical indiferent de specialitate, de locul unde se afla, sau dacă este în timpul ori în afară programului de lucru.
    Acordarea primului ajutor la locul accidentului sau imbolnavirii constituie o obligaţie şi pentru formaţiunile sanitare ale Crucii Roşii din Republica Socialistă România, de la locurile de muncă, din comune, oraşe sau municipii, precum şi pentru echipele speciale de salvare.


    Articolul 126

    Transportul de urgenta al accidentatilor, bolnavilor şi femeilor gravide, cu mijloace sanitare de transport rutiere, navale, şi aeriene, se asigura prin grija unităţii sanitare teritoriale.


    Articolul 127

    Toţi cetăţenii, începînd de la vîrsta şcolară, sînt obligaţi să-şi însuşească cunoştinţele privind acordarea primului ajutor.
    Orice persoană care este de faţa la producerea unei accidentari sau îmbolnăviri grave este obligată sa acorde primul ajutor în limita posibilităţilor sale, sa anunţe unitatea sanitară cea mai apropiată, sa sprijine personalul sanitar în acordarea primului ajutor medical, sa pună la dispoziţie mijloacele de transport de care dispune şi să asigure transportul gratuit al accidentatilor şi bolnavilor pînă la unitatea sanitară cea mai apropiată. Aceste măsuri se aplică şi pentru femeile gravide a căror stare necesita asistenţa medicală de urgenta.


    Articolul 128

    Unităţile socialiste sînt obligate sa sprijine acţiunea de instruire şi educaţie sanitară a populaţiei în probleme de prim-ajutor.
    Ministerul Sănătăţii împreună cu Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistă România şi Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului asigura instruirea şi educaţia sanitară a populaţiei în probleme de prim-ajutor.


    Secţiunea 2 Terapia cu singe, plasma şi derivate de singe. Prelevarea şi transplantarea de tesuturi şi organe umane.


    Articolul 129

    Donarea de singe uman pentru scopuri terapeutice, prepararea plasmei şi a derivatelor de singe uman, precum şi conservarea acestora, se fac în unităţi sanitare specializate.
    Recoltarea de singe uman de la donatori, imunizarile active la donatori în vederea obţinerii de seruri imune, plasmaforeza de producţie, terapia cu singe, plasma şi derivate de singe, se efectuează numai de medici sau, sub controlul acestora, de alt personal sanitar.
    Este interzisă recoltarea de singe, în scopul prevăzut la alin. 1, de la persoane minore, precum şi de la persoane adulte lipsite de discernămînt.
    Donatorii de singe beneficiază de drepturile prevăzute de lege.


    Articolul 130

    Cetăţenii, de la vîrsta de 14 ani, sînt obligaţi, potrivit legii, să se supună determinării grupei sanguine, ce se executa numai de medici autorizaţi. Grupa sanguina se înscrie, în mod obligatoriu, în buletinul de identitate şi în livretul militar al fiecărui cetăţean.


    Articolul 131

    Prelevarea de organe umane, ca şi transplantarea de tesuturi şi organe umane, se pot face în scop terapeutic, în condiţiile prezentei legi.
    Prelevarea şi transplantarea tesuturilor şi organelor umane nu pot face obiectul vreunei tranzacţii.


    Articolul 132

    Prelevarea de tesuturi şi organe de la persoane în viaţa se efectuează numai dacă nu exista un pericol pentru viaţa donatorului, cu consimţămîntul scris al acestuia, dat medicului şef al secţiei din unitatea sanitară în care este internat donatorul, în prezenta a doi martori.
    Consimţămîntul donatorului poate fi dat numai după ce medicul l-a informat asupra eventualelor riscuri de ordin medical, care pot rezultă din faptul prelevarii. Donatorul poate să revină asupra consimtamintului dat.


    Articolul 133

    Se interzice prelevarea de tesuturi şi organe de la minori, precum şi de la persoanele lipsite de discernămînt. De asemenea, se interzice prelevarea de tesuturi şi organe de la persoanele care suferă de bolile stabilite de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 134

    Prelevarea de tesuturi şi organe de la decedati se efectuează numai dacă moartea biologica a fost confirmată medical. În acest caz prelevarea se poate face cu consimţămîntul scris al unuia dintre membrii majori ai familiei, în următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate sau sora.
    Elementele şi criteriile pe baza cărora se face confirmarea morţii biologice şi datele pe care trebuie să le conţină actul constatator al morţii se stabilesc de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 135

    Este interzisă prelevarea de tesuturi şi organe dacă în timpul vieţii persoana şi-a manifestat în scris voinţa de a nu se face asemenea prelevări sau atunci cînd prin prelevare s-ar compromite o autopsie medico-legală.


    Articolul 136

    Transplantarea de tesuturi şi organe umane se poate efectua numai dacă este singura în măsura să asigure salvarea sănătăţii sau integritatea corporală a primitorului, cu consimţămîntul scris al acestuia, dat în prezenta medicului şef al secţiei unde este internat şi a doi martori.
    În cazul cînd primitorul este în imposibilitate de a-şi da consimţămîntul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii familiei, în ordinea prevăzută la art. 134. Pentru persoanele puse sub interdicţie, consimţămîntul poate fi dat de părinţi sau tutore, după caz. Pentru minori, consimţămîntul se poate da de părinţi sau ceilalţi ocrotitori legali ai acestora.
    Consimţămîntul poate fi dat numai după ce medicul a informat primitorul sau persoanele prevăzute la alineatul precedent asupra eventualelor riscuri de ordin medical.
    Transplantarea de tesuturi şi organe umane se poate face fără consimţămîntul prevăzut la alin. 1 şi 2 dacă, datorită unor împrejurări obiective, legătură cu familia ori ocrotitorii legali ai primitorului, care este în imposibilitatea de a-şi da consimţămîntul, nu se poate lua în timp util, iar intirzierea ar duce inevitabil la moartea primitorului, fapt consemnat de medicul şef de secţie şi de doi martori.


    Articolul 137

    Prelevarea şi transplantarea de tesuturi şi organe umane se efectuează de medici şi numai în spitalele stabilite de Ministerul Snatatii.
    Necesitatea prelevarii şi transplantarii, precum şi aprobarea efectuării acestora, se vor hotărî de comisii special constituite de conducerea spitalului.
    În cazul prelevarii de tesuturi şi organe de la decedati, confirmarea morţii acestora se face de cel puţin doi medici membri ai comisiei şi de un medic legist, concluziile consemnindu-se într-un proces-verbal.


    Capitolul 6 Asistenţa medicală, balneara şi climatica


    Secţiunea 1 Organizarea asistenţei medicale în staţiunile balneare şi climatice


    Articolul 138

    Pentru asigurarea sănătăţii populaţiei sînt utilizaţi, în scop profilactic, curativ şi de recuperare, factorii curativi naturali de pe teritoriul tarii, apele minerale, apele termale, lacurile, namolurile, gazele terapeutice şi factorii climatici.


    Articolul 139

    Unităţile sanitare au obligaţia de a utiliza factorii curativi naturali pentru păstrarea şi promovarea stării de sănătate a populaţiei, creşterea puterii de apărare a organismului, prevenirea imbolnavirilor, adaptarea mai adecvată a acestuia la condiţiile de viaţa şi de muncă, precum şi pentru asistenţa medicală de recuperare a capacităţii de muncă.


    Articolul 140

    Staţiunile balneare sînt localităţi care dispun de substanţe minerale eficiente în terapeutică, ştiinţific recunoscute, avînd o organizare ce permite acordarea asistenţei medicale balneare.
    Staţiunile climatice sînt localităţi care dispun de factori climatici favorabili şi condiţii ce asigura reconfortarea, întărirea sănătăţii şi capacităţii de muncă a cetăţenilor.
    Stabilirea localităţilor care dispun de factori naturali de cura şi se organizează ca staţiuni balneare, climatice sau balneoclimatice se face prin decret prezidential, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi a Ministerului Sănătăţii.


    Articolul 141

    Ministerul Sănătăţii răspunde de utilizarea raţională a factorilor curativi naturali, conduce, organizează şi controlează modul de asigurare a asistenţei medicale ce se acordă în unităţile din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice.
    De asemenea, Ministerul Sănătăţii stabileşte pentru fiecare staţiune în parte, în raport cu importanţa acesteia şi calităţile terapeutice ale factorilor curativi naturali, profilul de tratament al staţiunii, tipul, capacitatea şi structura bazelor de tratament şi a unităţilor sanitare din staţiunile balneare, baremurile de dotare cu instalaţii şi aparatura de specialitate, precum şi metodologia de tratament.


    Articolul 142

    Personalul sanitar din staţiunile balneoclimatice are, în principal, următoarele obligaţii:
    a) stabileşte forma şi stadiul de boala a persoanelor venite în staţiune şi prescrie tratamentul preventiv, terapeutic sau de recuperare, folosind cu precădere factorii curativi naturali specifici staţiunii;
    b) introduce în tratament, pe lîngă factorii curativi naturali specifici şi alţi factori asociaţi, odihna activa, miscarea, cultura fizica medicală, regimul alimentar adecvat;
    c) controlează respectarea normelor de igiena în bazele de tratament, aplicarea corecta a metodologiei de cura stabilită de Ministerul Sănătăţii, precum şi aplicarea normelor de exploatare, de protecţie sanitară şi de gospodărire a izvoarelor minerale, lacurilor şi namolurilor terapeutice;
    d) efectuează, cu sprijinul unităţilor de cercetare, studii de eficienta şi fundamentare ştiinţifică a metodologiei de tratament cu factori naturali curativi specifici staţiunii,în vederea largirii şi perfecţionării continue a utilizării acestora.


    Articolul 143

    Sanatoriile, bazele de tratament şi celelalte unităţi care asigura asistenţa medicală balneara şi climatica funcţionează în subordinea direcţiilor sanitare şi, după caz, a Ministerului Sănătăţii.
    Casele de odihnă cu baze de tratament care aparţin altor organe centrale, organizaţii de masa sau obşteşti din subordonate din punct de vedere al asistenţei medicale direcţiilor sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti sau, după caz, Ministerului Sănătăţii.


    Articolul 144

    Ministerul Sănătăţii împreună cu Uniunea Generală a Sindicatelor, Ministerul Turismului şi celelalte organe centrale şi locale vor asigura utilizarea integrală, pe toată durata anului, a capacităţilor de cazare şi tratament din staţiunile balneare şi climatice.


    Secţiunea 2 Prospectarea, exploatarea şi protecţia factorilor naturali balneari şi climatici


    Articolul 145

    Răspunderea privind prospectarea, exploatarea şi protecţia factorilor naturali balneari şi climatici revine Ministerului Sănătăţii, Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, Consiliului Naţional al Apelor şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.


    Articolul 146

    Ministerul Sănătăţii răspunde de cercetarea medicală şi protecţia sanitară a substanţelor minerale terapeutice, în care scop:
    a) organizează, coordonează şi controlează cercetarea medicală, stabilind caracterul de factori curativi naturali, valoarea şi indicaţiile lor terapeutice;
    b) elaborează norme tehnice privind stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară a staţiunilor balneoclimatice, precum şi norme unitare de utilizare a substanţelor minerale terapeutice şi controlează modul de aplicarea a acestora;
    c) stabileşte indicaţiile şi contraindicatiile în consumul alimentar al apelor minerale imbuteliate;
    d) autoriza folosirea substanţelor minerale, terapeutice şi a derivatelor lor în tratamentul balnear, industrializarea şi comercializarea acestora.


    Articolul 147

    Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei răspunde de cercetarea geologica, extragerea raţională şi protecţia hidrogeologica a substanţelor minerale terapeutice, în care scop:
    a) organizează, coordonează şi controlează cercetarea geologica, în vederea identificarii rezervelor de substanţe minerale terapeutice şi stabilirii caracterului de zacamint al acestora, precum şi cercetările necesare instituirii perimetrului de protecţie hidrogeologica;
    b) autoriza, cu acordul Ministerului Sănătăţii, punerea în exploatare, sistarea temporară sau oprirea definitivă a exploatării de substanţe minerale terapeutice.


    Articolul 148

    Consiliul Naţional al Apelor răspunde de cercetarea şi exploatarea hidrologica a lacurilor terapeutice şi autoriza, cu acordul Ministerului Sănătăţii, punerea în exploatare sau sistarea temporară ori definitivă a exploatării acestor lacuri.


    Articolul 149

    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare răspunde de valorificarea apelor minerale pentru consumul public şi asigura îmbunătăţirea tehnologiei de imbuteliere, în scopul menţinerii calităţilor naturale ale apelor minerale imbuteliate.


    Articolul 150

    Exploatarea factorilor curativi naturali se face pe baza documentaţiei elaborate potrivit normelor de conţinut stabilite de Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Consiliului Naţional al Apelor.
    Documentaţiile de exploatare trebuie să stabilească condiţiile de protecţie, extragere şi menţinere a echilibrului natural al unui zacamint şi să asigure folosirea cu maxima eficienta a substanţelor minerale din cadrul perimetrului de protecţie.
    Rezervele de substanţe minerale terapeutice şi volumul exploatabil al acestora se confirma de către Comisia Republicană de Rezerve Geologice, pe baza documentaţiilor geologice întocmite de unităţile care cercetează sau exploatează zacamintele respective.


    Articolul 151

    Documentaţia prevăzută la art. 150 se întocmeşte de unitatea care exploatează substanţe minerale terapeutice.
    Documentaţia se avizează, în mod obligatoriu, de către Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, Ministerului Sănătăţii şi Consiliul Naţional al Apelor şi se aproba de Consiliul de Miniştri.
    Unităţile care nu au întocmite documentaţiile privind exploatarea şi valorificarea substanţelor minerale terapeutice sînt obligate să le elaboreze şi să le supună aprobării în termen de cel mult un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 152

    Unităţile care exploatează factori curativi naturali răspund de aplicarea întocmai a prevederilor documentaţiilor de exploatare a substanţelor minerale terapeutice şi au obligaţia să asigure urmărirea dinamica a parametrilor calitativi şi cantitativi ai zacamintului, sa menţină în perfecta stare de funcţionare instalaţiile de captare, acumulare şi distribuţie a substanţelor minerale terapeutice şi sa sesizeze de îndată organele competente în cazul apariţiei unor fenomene de degradare.
    Unităţile care cercetează sau exploatează factori naturali curativi sînt obligate sa păstreze echilibrul natural al zacamintului, să respecte condiţiile stabilite prin perimetrele de protecţie hidrogeologica şi sanitară, sa nu modifice condiţiile naturale şi terapeutice ale solului şi lacurilor.


    Articolul 153

    Amplasarea oricăror construcţii sau executarea de lucrări industriale şi edilitar-gospodăreşti în perimetrul de protecţie hidroenergetica se efectuează pe baza documentaţiilor de sistematizare a localităţilor balneoclimatice, aprobate potrivit legii. Elaborarea acestor documentaţii se face cu avizul prealabil al Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, iar în perimetrele de protecţie a lacurilor terapeutice, şi al Consiliului Naţional al Apelor.


    Articolul 154

    Amplasarea de construcţii noi pentru dezvoltarea staţiunilor balneare şi balneoclimatice se avizează de Ministerul Sănătăţii şi se realizează potrivit schitelor de sistematizarea a acestora.


    Articolul 155

    Consiliile populare judeţene sînt obligate, potrivit legii, sa ia măsuri pentru interzicerea oricăror activităţi sau lucrări ce pot dăuna factorilor curativi naturali sau bunei desfăşurări a tratamentului şi să asigure condiţiile igienice şi edilitare de funcţionare necesare.


    Capitolul 7 Medicamentele, produsele biologice, aparatele şi produsele tehnico-medicale


    Articolul 156

    În scopul intaririi şi refacerii sănătăţii populaţiei, asigurării desfăşurării acţiunilor de profilaxie a imbolnavirilor, stabilirii diagnosticului şi tratamentului bolilor, precum şi pentru protecţia populaţiei împotriva folosirii unor medicamente care nu au fost verificate de organele sanitare competente, medicii pot recomanda şi folosi medicamente şi produse biologice cuprinse în nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman, aprobat de Biroul executiv al Consiliului Sanitar Superior.


    Articolul 157

    Medicament de uz uman este orice substanţa sau amestec de substanţe chimice ori produse de origine vegetala sau animala, destinate combaterii bolilor şi intaririi sănătăţii, refacerii funcţiilor dereglate ale organismului.
    Produs biologic de uz uman este preparatul de origine bacteriana, virala, fungica sau provenit din prelucrarea unor produse de provenienţă umană ori animala, ce se administrează în scopul prevenirii imbolnavirilor, stabilirii diagnosticului sau pentru tratamentul unor boli.


    Articolul 158

    Ministerul Sănătăţii stabileşte sortimentele şi cantităţile de medicamente necesare pentru asigurarea asistenţei medicale, elaborează programe pentru orientarea şi dezvoltarea producţiei de medicamente, sprijină efectuarea cercetării ştiinţifice în vederea diversificării şi creşterii eficientei profilactice şi terapeutice a medicamentelor şi produselor biologice.


    Articolul 159

    Ministerul Industriei Chimice are obligaţia sa realizeze integral şi la termenele stabilite necesarul de medicamente, cuprins în planul aprobat, cu respectarea riguroasă a normelor de calitate.
    Ministerul Sănătăţii controlează întreprinderile de medicamente şi produse biologice de uz uman respectarea fazelor proceselor tehnologice de fabricaţie, asigurarea calităţii materiilor prime, produselor intermediare şi finite.


    Articolul 160

    Nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman se elaborează de Ministerul Sănătăţii şi se revizuieste anual, în raport cu necesităţile asigurării sănătăţii populaţiei şi în concordanta cu progresele realizate pe plan mondial în acest domeniu.
    În nomenclatorul de medicamente şi produse biologice se cuprind numai medicamentele şi produsele biologice autorizate pentru fabricare şi înregistrate de Ministerul Sănătăţii.
    Regimul de autorizare şi înregistrare prevăzut pentru medicamentele din producţia interna se aplică şi pentru medicamentele din import.
    Medicamentele fabricate în străinătate nu se pot importa şi recomanda pentru utilizare decît dacă au aprobarea Biroului executiv al Consiliului Sanitar Superior şi au fost incluse în nomenclatorul de medicamente şi produse biologice.


    Articolul 161

    Autorizarea medicamentului sau produsului biologic de uz uman este actul prin care se acordă organizaţiilor socialiste dreptul de a le fabrica în ţara.
    Înregistrarea medicamentului sau produsului biologic de uz uman este operatia pe baza căreia se emite actul prin care se permit circulaţia şi folosirea acestora, fie ca sînt fabricate în ţara, fie provenite din import.


    Articolul 162

    Autorizarea fabricării şi emiterea certificatelor de înregistrare a medicamentelor se fac de Ministerul Sănătăţii cu avizul Comisiei medicamentului, iar în cazul produselor biologice, cu avizul Comisiei pentru produse biologice.
    Organizarea şi funcţionarea Comisiei medicamentului şi Comisiei pentru produsele biologice se aproba prin decret al Consiliului de Stat.


    Articolul 163

    Metodologia şi etapele cercetării medicamentelor şi produselor biologice de uz uman pentru autorizarea fabricării lor şi emiterea certificatului de înregistrare se stabilesc de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 164

    Pentru obţinerea certificatului de înregistrare a medicamentului şi produsului biologic de uz uman, din ţara şi din import, producătorul intern sau firma din străinătate va plati o taxa stabilită, potrivit legii.


    Articolul 165

    Sînt exceptate de la operaţiunea înregistrării medicamentele şi produsele biologice care fac obiectul cercetărilor ştiinţifice aprobate de Ministerul Sănătăţii, medicamentele şi produsele biologice terapeutice importate sau primite pentru situaţii deosebite.


    Articolul 166

    Suspendarea temporară sau radierea certificatului de înregistrare a medicamentului şi produsului biologic de uz uman se face de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 167

    Regimul substanţelor şi produselor stupefiante, precum şi regimul substanţelor şi produselor toxice, se stabilesc prin lege.


    Articolul 168

    Condiţiile de calitate a medicamentelor, termenele de valabilitate, testele de toxicitate, subetaloanele naţionale şi substantele de referinţa necesare controlului calităţii medicamentelor, dozele maxime şi minime utilizabile se stabilesc prin Farmacopeea română, elaborata de Ministerul Sănătăţii, care este obligatorie pentru toate unităţile care produc, controlează, distribuie şi depozitează medicamentele precum şi pentru întreg personalul sanitar.


    Articolul 169

    Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu organele centrale interesate, asigura informarea şi documentarea personalului sanitar asupra medicamentelor, produselor biologice de uz uman, aparatelor şi produselor tehnico-medicale, precum şi asupra noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în domeniul medicinei.
    Publicitatea privind medicamentele, produsele biologice, aparatele şi produsele tehnico-medicale se face numai cu avizul Ministerului Sănătăţii.


    Articolul 170

    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Uniunea Naţionala a Cooperativelor Agricole de Producţie au obligaţia sa extindă culturile de plante medicinale, sa imbunatateasca calitatea lor şi răspund de asigurarea cantităţilor de plante medicinale necesare satisfacerii cerinţelor populaţiei şi ale industriei de medicamente.
    Ministerul Sănătăţii are obligaţia sa stimuleze cercetările cu privire la valoarea terapeutică a plantelor medicinale din ţara şi la posibilităţile de utilizare a acestora, inclusiv pentru fabricarea de noi medicamente.


    Articolul 171

    Aparatele şi produsele tehnico-medicale ce se folosesc în investigaţiile şi tratamentul medical şi în alte activităţi în legătură cu asistenţa medicală, protezele ortopedice, dentare, oculare, auditive, mijloacele speciale de mişcare şi alte asemenea se autoriza de Ministerul Sănătăţii.


    Articolul 172

    Punerea în circulaţie, utilizarea sau experimentarea pe om a medicamentelor, produselor biologice de uz uman, aparatelor şi produselor tehnico-medicale care nu sînt autorizate sau, după caz, înregistrate de Ministerul Sănătăţii, sînt interzise şi se sancţionează potrivit legii.


    Capitolul 8 Cercetarea ştiinţifică medicală


    Articolul 173

    Cercetarea ştiinţifică medicală are ca obiective principale aprofundarea cunoaşterii fenomenelor biologice legate de adaptarea omului la viaţa moderna, prevenirea imbolnavirilor, frînarea proceselor degenerative ale organismului, prelungirea duratei vieţii şi a perioadei de activitate a omului, aplicarea de noi metode şi tehnici de profilaxie, diagnostic, tratament şi recuperare, utilizarea intensiva a resurselor indigene, a plantelor medicinale şi a factorilor naturali de cura.


    Articolul 174

    Ministerul Sănătăţii împreună cu Consiliul Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie răspund de orientarea cercetării ştiinţifice medicale pentru rezolvarea problemelor esenţiale ale asigurării sănătăţii populaţiei, de legarea acestora de cerinţele dezvoltării armonioase, fizice şi psihice, a omului, de realizarea obiectivelor planului unic de cercetare ştiinţifică medicală.
    Ministerul Sănătăţii conduce activitatea de cercetare ştiinţifică medicală şi răspunde de promovarea noului în domeniul medicinei, de ridicare permanenta a calităţii asistenţei medicale în toate unităţile sanitare prin aplicarea şi generalizarea rezultatelor ştiinţifice.


    Articolul 175

    Cercetarea ştiinţifică este integrată cu activitatea de asistenţa şi de învăţămînt medical şi se desfăşoară în cadrul planului unic de cercetare ştiinţifică medicală.
    Planul unic de cercetare trebuie să cuprindă următoarele orientări prioritare:
    a) aprofundarea cunoaşterii multilaterale a organismului uman, a proceselor şi mecanismelor care condiţioneaza starea de sănătate şi a celor care provoacă îmbolnăviri;
    b) creşterea posibilităţilor de adaptare ale organismului şi colectivităţii la factorii mediului ambiant, la condiţiile noi de viaţa şi de muncă;
    c) prevenirea şi combaterea imbolnavirilor prin identificarea şi reducerea factorilor de risc şi îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor de depistare precoce, de tratament şi de recuperare;
    d) perfecţionarea asistenţei medicale a populaţiei, în raport cu evoluţia stării de sănătate şi cu dezvoltarea social-economică a tarii;
    e) dezvoltarea producţiei de medicamente şi de aparatura medicală, prin valorificarea resurselor indigene şi asigurarea cercetărilor pentru introducerea lor în practica medicală.
    La cercetarea ştiinţifică în domeniul ocrotirii sănătăţii participa şi unităţi de cercetare din alte domenii şi ramuri de activitate.


    Articolul 176

    Academia de Ştiinţe Medicale, potrivit statutului sau, organizează şi controlează întreaga activitate de cercetare ştiinţifică medicală şi răspunde de realizarea planului unic de cercetare la nivelul dezvoltării stiintelor medicale pe plan mondial, precum şi de obţinerea unor rezultate cu aplicabilitate practica, care să ducă la perfecţionarea asistenţei medicale.
    În acest scop, Academia de Ştiinţe Medicale are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) elaborează planul unic de cercetare ştiinţifică medicală şi îl adapteaza periodic la necesităţile asigurării sănătăţii, pe baza dinamicii stării de sănătate a populaţiei şi în raport cu nivelul stiintelor medicale;
    b) organizează, îndrumă şi controlează activitatea de cercetare ştiinţifică inclusă în planul unic de cercetare medicală, indiferent de subordonarea unităţilor sau colectivelor care desfăşoară aceasta activitate;
    c) organizează concentrarea potenţialului de cercetare pentru înfăptuirea obiectivelor prevăzute în planul unic de cercetare şi scurtarea perioadei de cercetare-valorificare;
    d) organizează şi coordonează, pe domenii, activitatea de cercetare, astfel încît să se asigure aplicarea unor metodologii unitare de cercetare şi obţinerea de rezultate utile pentru practica medicală şi cercetarea ştiinţifică;
    e) face propuneri de valorificare a rezultatelor cercetării în activitatea practica şi urmăreşte rezultatele obţinute;
    f) ia măsuri pentru utilizarea raţională a bazei materiale, organizează laboratoare centrale dotate cu aparatura de virf în vederea utilizării acesteia în comun de către cercetare, învăţămînt şi practica medicală;
    g) organizează şi asigura, prin colectivele de cercetare, îndrumarea tehnica şi metodologică a unităţilor sanitare, potrivit programului stabilit de Ministerul Sănătăţii;
    h) organizează şi controlează perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului de cercetare, precum şi utilizarea judicioasă a acestuia în activităţile integrate, de cercetare, învăţămînt şi practica medicală;
    i) stimuleaza activitatea creatoare a întregului personal sanitar şi sprijină introducerea de noi tehnici şi mijloace în cercetarea ştiinţifică şi practica medicală.


    Articolul 177

    Institutele, centrele şi colectivele de cercetare medicală, instituţiile de învăţămînt superior medical şi farmaceutic, spitalele clinice sînt obligate sa realizeze obiectivele ce le revin prin planul unic de cercetare, sa urmărească valorificarea în practica medicală şi activitatea de microproducţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi sa acorde asistenţa tehnica de specialitate pentru unităţile de profil din reţeaua sanitară, să asigure şi, după caz, sa sprijine activităţile de formare şi perfecţionare a cadrelor.


    Articolul 178

    Personalul de cercetare ştiinţifică medicală este obligat sa cunoască temeinic problemele de sănătate publică din domeniul sau de activitate, să-şi perfecţioneze continuu pregătirea profesională, să-şi aducă contribuţia la descoperirea de noi metode şi mijloace pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale a populaţiei.


    Articolul 179

    Ministerul Sănătăţii stabileşte unităţile şi condiţiile în care se pot experimenta mijloace şi metode noi de profilaxie, diagnostic, tratament şi recuperare medicală şi aproba introducerea în practica medicală a rezultatelor cercetării ştiinţifice.


    Articolul 180

    Uniunea societăţilor de ştiinţe medicale, organizaţia obsteasca, ştiinţifică şi profesională a personalului sanitar, trebuie să contribuie, potrivit statutului sau, la dezbaterea şi difuzarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi practicii medicale, la organizarea unui larg schimb de experienta în scopul perfecţionării continue a pregătirii profesionale şi al creşterii calităţii asistenţei medicale.


    Articolul 181

    Academia de Ştiinţe Medicale şi Uniunea societăţilor de ştiinţe medicale asigura schimbul de informaţii ştiinţifice în domeniul asigurării sănătăţii publice şi contribuie la afirmarea ştiinţei şi practicii medicale româneşti pe plan internaţional.


    Capitolul 9 Activitatea medico-legală


    Articolul 182

    Asistenţa medico-legală consta în efectuarea de expertize, examinari, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţa, a cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.


    Articolul 183

    Decesul unei persoane sau faptul ca copilul s-a născut mort se constata şi se certifica de medic, cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, constatarea se poate face de alte organe.


    Articolul 184

    Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare care exercită atribuţii de stare civilă vor inregistra decesul unei persoane constatat potrivit art. 183, numai pe baza certificatului constatator de moarte, eliberat de unitatea sanitară.


    Articolul 185

    În cazul decesului survenit în unităţile sanitare, autopsierea este obligatorie în scopul precizarii sau confirmării cauzei decesului. Autopsierea se face de medicul legist sau de medicul desemnat în acest scop de direcţia sanitară, în unitatea sanitară respectiva, cu excepţia cazurilor medico-legale care fac necesară efectuarea autopsiei în alt loc.
    În situaţia în care se constată că decesul a survenit din culpa personalului sanitar, medicul legist sau cel desemnat de direcţia sanitară să efectueze autopsia este obligat sa sesizeze organele judiciare competente.
    Ori de cîte ori exista suspiciuni ca moartea unei persoane a fost cauzată din culpa medicală, la efectuarea autopsiei este obligatorie şi prezenta procurorului. De asemenea, procurorul are dreptul sa ceara, atunci cînd este necesar, refacerea autopsiei de către o comisie medico-legală, în prezenta sa.
    Directorul unităţii sanitare poate aproba, cu avizul medicului şef de secţie, neefectuarea autopsiei dacă nu exista impedimente de ordin medico-legal.


    Articolul 186

    Situaţiile şi condiţiile în care se acordă asistenţa medico-legală, actele ce se întocmesc sau se eliberează, se stabilesc potrivit legii.


    Capitolul 10 Dispoziţii finale


    Articolul 187

    Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, precum şi materială sau civilă, a persoanei vinovate.
    Practicarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de către alte persoane decît cele autorizate de Ministerul Sănătăţii, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiţii decît cele stabilite potrivit legii, constituie infracţiune şi se sancţionează de legea penală.
    De asemenea, constituie infracţiune şi se sancţionează de legea penală condiţionarea ingrijirilor medicale de primirea unor sume de bani sau de obţinerea altor avantaje materiale.


    Articolul 188

    Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sînt obligate sa suporte cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată acesteia.


    Articolul 189

    Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
    Pe aceeaşi dată se abroga:
    - Legea sanitară şi de ocrotire nr. 236/1930, publicată în Monitorul Oficial nr. 154 din 14 iulie 1930, cu modificările ulterioare;
    - Legea nr. 508/1939 privind reglementarea practicii de cosmetician, publicată în Monitorul Oficial nr. 130 din 9 iunie 1939;
    - Legea nr. 189/1943 pentru organizarea sanitară a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 171 din 23 martie 1943, cu modificările ulterioare;
    - Decretul nr. 141/1953 pentru prevenirea şi combaterea bolilor venerice, publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 9 aprilie 1953;
    - Decretul nr. 212/1953 privind reglementarea practicii profesiunii de medic, publicat în Buletinul Oficial nr. 16 din 16 mai 1953;
    - Decretul nr. 974/1965 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Inspectoratului sanitar de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 24 din 30 decembrie 1965, cu modificările ulterioare;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 297/1952 privitoare la ocrotirea copilului, publicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 14 mai 1952;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1830/1953 pentru reorganizarea asistenţei medico-sanitare a muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor din întreprinderile industriale, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 38 din 13 iunie 1953;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 190/1954 pentru crearea şi manipularea rezervelor antiepidemice în cadrul Ministerului Sănătăţii;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1022/1954 privind acordarea de gratuitate la internarea şi transportul anumitor categorii de bolnavi şi insotitorilor lor, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 36 din 7 iulie 1954;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri 1302/1955 privind aprobarea regulamentului pentru paza sanitară a frontierelor, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 46 din 22 august 1955;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri şi a Uniunii Generale a Sindicatelor din România nr. 9/1960 cu privire la organizarea odihnei şi tratamentului oamenilor muncii în staţiunile climaterice şi balneoclimaterice;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 202/1970 privind trecerea unor unităţi sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 558/1970 privind îmbunătăţirea activităţii balneoclimatice şi modificarea unor dispoziţii din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 405/1965, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 560/1970 privind reglementarea asistenţei medicale cu plata, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;
    - Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1946/1970 privind trecerea unor unităţi sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare,
    - precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    ---------------------------------