HOTĂRÂRE nr. 867 din 29 iulie 2009
privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 14 august 2009



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al prevederilor art. 4 alin. (1) din Convenţia nr. 182/1999 - Convenţia privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta hotărâre reglementează cadrul legal privind definirea, interzicerea şi eliminarea muncilor periculoase pentru copii, care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită, dăunează sănătăţii, securităţii sau moralităţii copiilor.
    (2) Dispoziţiile prezentei hotărâri se aplică tuturor categoriilor de angajatori, organizaţiilor neguvernamentale, persoanelor fizice autorizate şi asociaţiilor familiale, precum şi persoanelor fizice care utilizează munca copiilor în sectorul informal şi în cel formal.
    (3) Prevederile prezentei hotărâri se aplică în domeniul muncii, asistenţei sociale şi protecţiei copilului, educaţiei, sănătăţii, precum şi în oricare alt domeniu cu incidenţă asupra copilului.
    (4) În situaţia tinerilor angajaţi în sectorul formal cu contract individual de muncă se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă, act normativ care se completează cu dispoziţiile prezentei hotărâri.


    Capitolul II Definiţii


    Articolul 2

    În sensul prezentei hotărâri, termenii şi noţiunile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) copil - orice persoană în vârstă de până la 18 ani;
    b) munci periculoase - toate activităţile din sectoarele formal şi informal, desfăşurate de către copil sau realizate prin implicarea nemijlocită a copilului, care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită, dăunează sănătăţii, securităţii, dezvoltării sau moralităţii copiilor, având următoarele caracteristici: se desfăşoară în sectoare economice periculoase sau în ocupaţii periculoase în care munca copiilor este interzisă prin lege; au o frecvenţă, durată şi/sau intensitate care împiedică frecventarea învăţământului obligatoriu, participarea la programe de orientare sau de formare profesională aprobate de autoritatea competentă sau capacitatea copilului de a beneficia de instruire;
    c) munci intolerabile - activităţile desfăşurate de către copil sau realizate prin implicarea nemijlocită a copilului, care, prin natura lor sau condiţiile în care se exercită, dăunează sănătăţii, securităţii, dezvoltării sau moralităţii copiilor, şi anume: toate formele de sclavie sau practicile similare - vânzarea de sau comerţul cu copii, servitutea pentru datorii şi munca de servitor - precum şi munca forţată sau obligatorie, inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele armate; utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul practicării prostituţiei, producţiei de material pornografic sau de spectacole pornografice; utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite, mai ales pentru producţia şi traficul de stupefiante, aşa cum le definesc convenţiile internaţionale;
    d) sectorul formal - sectorul în care activitatea sau munca prestată de un copil pentru persoane juridice sau fizice se realizează în baza unei forme contractuale reglementate de lege corespunzător vârstei sale;
    e) sectorul informal - sectorul în care activitatea desfăşurată de un copil pentru persoane fizice se realizează fără o formă contractuală reglementată de lege, cum ar fi: activităţile domestice în gospodăriile proprii sau în alte gospodării, activităţile din agricultură, activităţile de pe stradă: spălatul geamurilor în intersecţii, închirierea unui loc de parcare, distribuirea de pliante/reviste şi altele asemenea, pieţe, gări şi porturi, activităţile tradiţionale: topirea metalelor neferoase, fabricarea cărămizilor şi altele;
    f) educaţie tehnologică - disciplina de studiu din trunchiul comun pentru învăţământ obligatoriu, componentă a ariei curriculare Tehnologii, cu caracter interdisciplinar şi practic-aplicativ;
    g) instruire practică - activitate prevăzută în planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional, liceal - filiera tehnologică şi postliceal, la aria curriculară Tehnologii, care asigură achiziţia de competenţe de tip experienţe de muncă, corespunzătoare unei anumite calificări profesionale, şi care poate fi organizată comasat sau în cadrul săptămânilor mixte: teorie, laborator tehnologic şi pregătire practică;
    h) stagii de practică la operatorii economici - activitate de instruire practică, prevăzută în planul-cadru de învăţământ, desfăşurată la operatorii economici, în baza unei convenţii/protocol de colaborare între unitatea de învăţământ şi operatorul economic.


    Capitolul III Tipuri de munci periculoase pentru copii


    Articolul 3

    Muncile periculoase pentru copii sunt determinate de următoarele criterii:
    a) expunerea la riscuri fizice, psihologice sau sexuale;
    b) efectuarea de activităţi sub pământ, sub apă, la înălţimi periculoase sau în spaţii restrânse;
    c) efectuarea de activităţi cu maşini, materiale sau instrumente periculoase, care implică manipularea sau transportul unor greutăţi;
    d) efectuarea de activităţi într-un mediu în care copiii sunt expuşi la acţiunea unor substanţe, agenţi sau proceduri periculoase ori în condiţii de temperatură, umiditate, zgomot sau vibraţii care le-ar prejudicia sănătatea şi în alte condiţii de aceeaşi natură;
    e) efectuarea de activităţi în condiţii extrem de dificile, pe parcursul mai multor ore sau în timpul nopţii, ori pentru care copilul este reţinut într-un mod nejustificat de către angajator şi în alte condiţii de aceeaşi natură;
    f) efectuarea de activităţi în locurile cu condiţii deosebite sau speciale de muncă, stabilite potrivit legii;
    g) expunerea la riscuri de accidentare sau de îmbolnăvire profesională;
    h) orice formă de muncă care, prin natura acesteia, contravine scopurilor şi măsurilor luate în vederea frecventării obligatorii a unei forme de învăţământ, potrivit legii.


    Articolul 4

    (1) Lista cuprinzând tipurile de munci periculoase pentru copii este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Lista cuprinzând tipurile de munci periculoase pentru copii va fi examinată periodic de către Comitetul naţional director pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă care, după caz, va propune revizuirea acesteia, în condiţiile legii, după consultări cu organizaţiile interesate ale angajatorilor şi lucrătorilor, precum şi ale societăţii civile.


    Articolul 5

    Cazurile de copii implicaţi în munci intolerabile şi munci periculoase în sectorul formal şi informal sunt identificate de către profesioniştii din diferite domenii de activitate, cum ar fi: inspecţia muncii, asistenţa socială şi protecţia copilului, educaţia, sănătatea, poliţia.


    Articolul 6

    (1) Toate cazurile de copii implicaţi în cele mai grave forme de muncă a copiilor, respectiv munci intolerabile şi munci periculoase, se raportează obligatoriu la direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, care coordonează activitatea echipei intersectoriale locale pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă şi asigură monitorizarea acestor cazuri.
    (2) Compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijare, trafic şi migraţie din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului răspunde de evaluarea cazurilor şi aprecierea muncilor în sectorul formal, desfăşurate în baza contractelor civile, şi a activităţilor din sectorul informal ca fiind munci periculoase, ţinând cont de definiţia prevăzută la art. 2, criteriile prevăzute la art. 3, lista prevăzută în anexa la prezenta hotărâre şi metodologia prevăzută la alin. (4).
    (3) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului evaluează cazurile de copii implicaţi în munci intolerabile şi munci periculoase în vederea luării măsurilor care se impun şi oferirii serviciilor necesare pentru copii şi familiile acestora, în baza unui plan de reabilitare şi/sau integrare socială ori, în cazul în care copilul este separat de familie, a unui plan individualizat de protecţie.
    (4) Metodologia de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională, precum şi modalitatea prin care se realizează monitorizarea globală a acestor cazuri, la nivel judeţean, respectiv local al sectoarelor municipiului Bucureşti, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 7

    Reglementarea prestării de către copii de activităţi în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar, de modeling, în sectorul formal în baza contractelor civile, precum şi de activităţi din cadrul educaţiei tehnologice, instruirii practice, stagiului la operatori economici, în vederea prevenirii muncilor periculoase, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Capitolul IV Contravenţii şi sancţiuni


    Articolul 8

    (1) Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului depistaţi că permit copilului sau folosesc copilul la efectuarea de munci periculoase sunt obligaţi să frecventeze programe de educaţie parentală sau, după caz, de consiliere, în baza serviciilor asigurate sau facilitate de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, potrivit prevederilor art. 92 lit. b) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare.
    (2) Serviciile menţionate la alin. (1) sunt destinate atât părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului, cât şi copiilor, în baza unuia dintre planurile prevăzute la art. 6 alin. (3).
    (3) Fapta părintelui sau a reprezentantului legal care refuză serviciile prevăzute la alin. (1) sau care a beneficiat de programe de educaţie parentală şi consiliere şi continuă să folosească sau permite copilului efectuarea de munci periculoase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 1000 lei.


    Articolul 9

    Fapta persoanei fizice care foloseşte copiii la efectuarea de munci periculoase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei.


    Articolul 10

    Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 8 alin. (3) şi art. 9 şi aplicarea sancţiunilor se fac de către poliţie, în urma sesizării scrise din partea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.


    Articolul 11

    (1) Prevederile prezentului capitol referitoare la contravenţii se aplică în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri şi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii ori comunicării procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
    Dumitru-Nicu Cornoiu,
    secretar de stat
    p. Ministrul sănătăţii,
    Aurel Nechita,
    secretar de stat
    Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
    Ecaterina Andronescu
    Viceprim-ministru,
    ministrul administraţiei şi internelor,
    Dan Nica
    Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
    Vasile Puşcaş
    Bucureşti, 29 iulie 2009.
    Nr. 867.


    Anexa
    LISTA
    cu tipurile de munci periculoase pentru copii
    I. Activităţi/Munci în care copiii sunt expuşi acţiunii unor agenţi care dăunează securităţii şi sănătăţii, precum:
    1. Agenţi fizici:
    a) radiaţiile ionizante;
    b) expunere prelungită la radiaţiile solare;
    c) activitatea/munca în atmosferă hiperbarică, de exemplu în incintele presurizate, la scufundări subacvatice, precum şi în atmosferă cu presiune scăzută;
    d) activităţi/munci ce pun în pericol sănătatea din cauza temperaturilor extreme (sub 0 grade Celsius, respectiv peste +37 grade Celsius) sau a umidităţii crescute ori scăzute;
    e) activităţi/munci ce pun în pericol sănătatea din cauza zgomotului ori vibraţiilor;
    f) expunere la ultrasunete;
    g) activităţi/munci în spaţii slab iluminate;
    h) activităţi/munci în locuri cu emisii de praf de cereale sau de legume.
    2. Agenţi biologici: agenţii biologici din clasele 3 şi 4 în sensul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă.
    3. Agenţi chimici:
    a) substanţele şi preparatele care sunt clasificate în toxice, foarte toxice, corozive, caustice, inflamabile sau explozive;
    b) substanţele şi preparatele care se clasifică în nocive şi prezintă următoarele riscuri:
    - pot determina efecte ireversibile foarte grave;
    - pot determina efecte ireversibile;
    - pot antrena o sensibilizare prin inhalare;
    - pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea;
    - pot cauza cancer;
    - pot cauza modificări genetice ereditare;
    - pot avea efecte grave pentru sănătate în caz de expunere prelungită;
    - pot reduce fertilitatea;
    - pot determina apariţia pe durata gravidităţii a unor efecte nocive pentru mama minoră şi copil;
    c) substanţele şi preparatele care se clasifică în iritante şi prezintă următoarele riscuri:
    - sunt inflamabile;
    - pot antrena o sensibilizare prin inhalare;
    - pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea;
    d) substanţele şi preparatele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni şi mutageni la locul de muncă;
    e) plumbul şi compuşii săi, în măsura în care agenţii respectivi pot să fie absorbiţi de organismul uman;
    f) azbestul.
    II. Munci în care copiii sunt expuşi acţiunii unor procedee şi/sau activităţi care dăunează securităţii şi sănătăţii, precum:
    1. procedee şi/sau activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006;
    2. procedee şi/sau activităţi de fabricaţie şi de manipulare a dispozitivelor, artificiilor sau diverselor obiecte care conţin explozivi;
    3. procedee şi/sau activităţi din menajeriile de animale feroce şi veninoase şi din crescătoriile de animale;
    4. procedee şi/sau activităţi de tăiere industrială şi în gospodării a animalelor şi păsărilor, manipularea şi depozitarea animalelor sacrificate;
    5. procedee şi/sau activităţi care presupun manipularea aparatelor de producere, de înmagazinare sau de folosire a gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate;
    6. procedee şi/sau activităţi care presupun folosirea cuvelor, bazinelor, rezervoarelor, recipientelor sau canistrelor care conţin agenţii chimici prevăzuţi la pct. I.3;
    7. procedee şi/sau activităţi care comportă risc de prăbuşire, surpare, cădere de la înălţime;
    8. procedee şi/sau activităţi care comportă riscuri electrice de înaltă tensiune;
    9. procedee şi/sau activităţi ce prezintă riscuri de accidentare (tăiere, lovire, cădere, zdrobire, amputare, rănire, asfixiere etc.) sau îmbolnăvire pe care copiii se presupune că nu le pot identifica sau preveni din cauza atenţiei insuficiente pe care o acordă securităţii în muncă sau a lipsei lor de experienţă ori de pregătire;
    10. procedee şi/sau activităţi interzise în mod explicit pentru copii, prevăzute în legislaţia muncii;
    11. procedee şi/sau activităţi care presupun manipularea neprotejată a dejecţiilor de animale şi păsări şi altele asemenea;
    12. procedee şi/sau activităţi care presupun manipularea neprotejată a resturilor menajere şi/sau a gunoiului, inclusiv colectarea materialelor refolosibile;
    13. procedee şi/sau activităţi care presupun turnarea/prelucrarea de metale;
    14. procedee şi/sau activităţi care presupun fabricarea cărămizilor.
    III. Activităţi/Munci în care copiii sunt expuşi unor condiţii care dăunează securităţii, sănătăţii şi moralităţii, precum:
    1. activităţi/munci care se desfăşoară pe timp de noapte;
    2. activităţi/munci ce depăşesc capacitatea fizică a copilului, apreciată de medicul de familie;
    3. activităţi/munci ce depăşesc capacitatea psihologică a copilului, apreciată de psiholog;
    4. munca în acord sau alte munci la care se poate obţine, printr-un tempo de muncă crescut, o răsplată mai mare;
    5. munca într-o grupă cu angajaţi adulţi, care lucrează în acord (în sensul celor menţionate la punctul anterior);
    6. munci în care tempoul de lucru nu este recomandat doar ocazional, ci este pretins sau obţinut prin metode de constrângere;
    7. activităţi/munci în subteran;
    8. activităţi/munci în cariere de piatră, sare şi altele asemenea;
    9. activităţi/munci care implică manipularea sau transportul unor greutăţi peste limitele maxime admise prevăzute în tabel;
    10. activităţi/munci la înălţimi periculoase (peste 2 metri);
    11. activităţi/munci care presupun contactul cu obiecte/suprafeţe având temperatură crescută (peste +37 grade Celsius) sau scăzută (sub 0 grade Celsius);
    12. munci în cazinouri, sexy-cluburi, sex-shopuri şi altele asemenea;
    13. activităţi/munci pe stradă care expun copilul riscului de exploatare prin muncă sau sexuală şi/sau de comitere de infracţiuni;
    14. activităţi/munci în cimitire;
    15. activităţi/munci care presupun fabricarea băuturilor alcoolice, îmbutelierea şi vânzarea alcoolului, în alte condiţii decât cele stabilite de lege;
    16. activităţi/munci desfăşurate în condiţii de vreme nefavorabile sau dezastre naturale.
    IV. Orice muncă/activitate care împiedică frecventarea unei forme de învăţământ, potrivit legii.
    TABEL
    Limite maxime admise pentru manipularea sau transportul unor greutăţi (în kg)
    *Font 9*

    ┌───────────────────┬───────────────────────┬─────────────────┬────────────┬────────────┐
    │ │ │ Băieţi şi fete │ Băieţi │ Fete │
    │ Tip de manipulare │ Frecvenţa operaţiilor ├─────────────────┼────────────┼────────────┤
    │ │ │ Vârsta (ani) │Vârsta (ani)│Vârsta (ani)│
    │ │ ├────────┬────────┼────────────┼────────────┤
    │ │ │ 5-11 │ 12-15 │ 16-18 │ 16-18 │
    ├───────────────────┼───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │Ridicare │Rar* │ 5 │ 8 │ 35 │ 13 │
    │ ├───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │ │Frecvent** │ - │ - │ 25 │ 9 │
    │ ├───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │ │Foarte frecvent*** │ - │ - │ 20 │ 8 │
    ├───────────────────┼───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │Purtare │Rar* │ 5 │ 8 │ 30 │ 13 │
    │ ├───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │ │Frecvent** │ - │ - │ 20 │ 9 │
    │ ├───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │ │Foarte frecvent*** │ - │ - │ 15 │ 8 │
    ├───────────────────┼───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │Tragere │Rar* │ 5 │ 8 │ 15 │ 10 │
    │ ├───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │ │Frecvent** │ - │ - │ 10 │ 7 │
    ├───────────────────┼───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │Împingere │Rar* │ 5 │ 8 │ 16 │ 11 │
    │ ├───────────────────────┼────────┼────────┼────────────┼────────────┤
    │ │Frecvent** │ - │ - │ 11 │ 7,5 │
    └───────────────────┴───────────────────────┴────────┴────────┴────────────┴────────────┘

    * Rar: sub 5% din durata muncii.
    ** Frecvent: între 6-10% din durata muncii.
    *** Foarte frecvent: peste 10% din durata muncii.
    ----------