LEGE nr. 411 din 26 iunie 2002
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 28 iunie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia României, Guvernul este abilitat ca de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2002, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2002 sa emita ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
    I. Aderarea şi ratificarea unor acorduri şi înţelegeri internaţionale, cu excepţia tratatelor încheiate în numele României:
    1. ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Facilitatea suplimentară pentru investiţii 2001 (partea a doua) - RO 0101, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001;
    2. ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul PHARE 2001 - RO 0102 de cooperare transfrontaliera dintre România şi Ungaria, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001;
    3. ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul PHARE 2001 - RO 0103 de cooperare transfrontaliera dintre România şi Bulgaria, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001;
    4. ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul naţional PHARE 2001 (RO 0104 - RO 0109), semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001;
    5. ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul orizontal în domeniul securităţii nucleare pentru 2001 pentru România - RO 0110, semnat la Bucureşti la 19 decembrie 2001;
    6. ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 31 ianuarie 2002, la Memorandumul de finanţare referitor la facilitatea de pregătire a proiectelor PHARE 2000/2001 - RO 9915, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999;
    7. modificarea unor acte normative de ratificare a unor convenţii şi a altor înţelegeri internaţionale, încheiate de Guvern;
    8. aderarea la convenţii internaţionale şi ratificarea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-6, care, potrivit Legii nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor, sunt în competenţa de aprobare a Guvernului.
    II. Crearea cadrului juridic necesar aplicării Programului de dezvoltare a economiei naţionale:
    1. reglementări privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, pe baza indicatorilor macroeconomici în semestrul I al anului 2002 şi a actelor normative adoptate în anul 2002, cu influente asupra cheltuielilor bugetare;
    2. modificarea şi completarea legislaţiei privind controlul fiscal din România, în vederea armonizării cu legislaţia în domeniu din ţările Uniunii Europene;
    3. modificarea Legii nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vamuire;
    4. modificarea şi completarea cadrului legislativ privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare; organizarea şi funcţionarea societăţilor de credit ipotecar;
    5. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 133/2002;
    6. perfecţionarea cadrului legislativ privind realizarea creanţelor bugetare;
    7. stabilirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare şi autorizare a funcţionarii comercianţilor;
    8. reglementarea unor aspecte economico-financiare la societăţile comerciale aflate în proces de privatizare;
    9. perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul transporturilor, în vederea alinierii la legislaţia comunitara;
    10. măsuri privind amenajarea, conservarea şi dezvoltarea teritorială durabila, relansarea activităţii în domeniul construcţiilor; reglementări privind lucrările publice; modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
    11. reglementări privind cooperatia agricolă;
    12. modificarea şi completarea cadrului legislativ privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari.
    III. Reglementări privind activitatea judiciară:
    1. reglementări privind regimul juridic al sancţiunilor închisorii contravenţionale şi prestării unei activităţi în folosul comunităţii;
    2. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România.
    IV. Administraţie publică centrala şi locală:
    1. reglementarea regimului juridic al producerii şi utilizării cardului electronic de identitate pentru cetăţeni;
    2. constituirea Băncii de Investiţii a Autorităţilor Locale (B.I.A.L.);
    3. organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termica;
    4. organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public;
    5. stabilirea procedurii de atribuire şi schimbare de denumiri;
    6. stabilirea statutului-cadru al unităţii administrativ-teritoriale;
    7. reglementări pentru armonizarea deplina a dispoziţiilor din legislaţia interna privind publicitatea cu cea comunitara în materie;
    8. prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege;
    9. stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.
    V. Munca şi solidaritate socială:
    1. modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate;
    2. modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001;
    3. corelarea reglementărilor privind sporurile de salariu.
    VI. Educaţie şi cercetare:
    1. reglementări privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică;
    2. reglementări privind statutul personalului de cercetaredezvoltare.
    VII. Protecţia copilului, sănătate şi familie:
    1. reglementări privind prevenirea şi declararea abandonului;
    2. organizarea, funcţionarea şi finanţarea Oficiului Roman pentru Adoptii;
    3. organizarea, funcţionarea şi finanţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
    4. reglementări privind drepturile şi obligaţiile copiilor aflaţi în îngrijirea statului la împlinirea vârstei de 18 ani;
    5. organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului de protecţie a copilului;
    6. reglementări privind drepturile acordate copiilor şi tinerilor ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului în regim rezidential şi semirezidential, ale mamelor protejate în centre maternale, precum şi ale copiilor aflaţi în plasament sau încredinţare la asistenţi maternali profesionisti;
    7. măsuri pentru relansarea reformei sanitare, îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
    8. reglementări privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea unităţilor sanitare.
    VIII. Apărare naţionala, ordine publică şi siguranţa naţionala:
    1. regimul de control al exporturilor şi importurilor de produse şi tehnologii cu dubla utilizare;
    2. regimul de control al interzicerii armelor chimice;
    3. corelarea dispoziţiilor legale privind sistemul de salarizare pentru personalul militar şi civil din instituţiile de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţa naţionala.


    Articolul 2

    (1) În conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (3) din Constituţia României ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2002. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
    (2) Ordonanţele adoptate de Guvern potrivit art. 1 vor fi dezbătute cu prioritate.


    Articolul 3

    (1) În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului ori dacă au fost elaborate şi depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanţelor.
    (2) Pentru evitarea paralelismelor în reglementare, prevederile preluate în ordonanţe se elimina de drept din cuprinsul proiectelor respective.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    -----------