ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 30 iunie 2015
pentru completarea art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iunie 2015



    Ţinând cont de faptul că la stabilirea veniturilor care se iau în calcul pentru acordarea drepturilor de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a drepturilor de alocaţie pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se are în vedere şi alocaţia de stat pentru copii, prin majorarea cuantumului acesteia, aprobată prin Legea nr. 125/2015, un număr semnificativ de familii beneficiare ale drepturilor menţionate sunt afectate negativ fie prin scăderea cuantumului beneficiilor de asistenţă socială menţionate, fie prin ieşirea din plată a acestora, în această situaţie fiind un număr de aproximativ 300.000 familii.
    Având în vedere impactul negativ asupra drepturilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei, precum şi faptul că alocaţia de stat pentru copii este un drept al copilului şi aceasta nu trebuie să influenţeze negativ acordarea altor drepturi de asistenţă socială, se impune stabilirea unor măsuri de protecţie socială care să permită menţinerea acordării drepturilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei în cazul familiilor cu copii.
    În considerarea faptului că impactul majorării alocaţiei de stat pentru copii se produce începând cu luna iulie 2015 şi având în vedere numărul mare de beneficiari ce vor fi afectaţi, constituind astfel o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, prin completarea art. 8 al Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul UNIC

    La articolul 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Pentru familiile definite la art. 2 care au în întreţinere copii, la stabilirea venitului net lunar al familiei, în condiţiile alin. (1), se ia în calcul cuantumul alocaţiei de stat pentru copii stabilit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative."

    PRIM-MINISTRU INTERIMAR
    GABRIEL OPREA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul muncii, familiei, protecţiei
    sociale şi persoanelor vârstnice,
    Rovana Plumb
    Ministrul finanţelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    Bucureşti, 30 iunie 2015.
    Nr. 25.
    -------