ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 1 iunie 1999 (*actualizată*)
privind activitatea de audit financiar
(actualizată până la data de 3 iunie 2003*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:

    Capitolul I Dispoziţii generale

    Dispoziţii generale

    Articolul 1

    Prezenta ordonanţă de urgenţă constituie cadrul juridic pentru organizarea activităţii de audit financiar şi reglementarea exercitării independente a profesiei de auditor financiar de către persoanele care au dobândit aceasta calitate în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
    -------------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 2

    Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimarii de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România, denumita în continuare Camera.
    -------------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Capitolul III

    Înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile Camerei Auditorilor Financiari din România
    -------------
    Titlul Cap. III a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 5

    (1) Se înfiinţează Camera Auditorilor Financiari din România, persoana juridică autonomă, ca organizaţie profesională de utilitate publică fără scop lucrativ.
    (2) Camera, în numele statului, organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit financiar în România.
    (3) Camera are următoarele atribuţii:
    a) elaborează următoarele documente:
    a(1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei, în vederea supunerii lui spre aprobare Guvernului. Regulamentul va cuprinde prevederi referitoare la:
    - organele de conducere ale Camerei şi modul de desemnare a acestora;
    - atribuţiile şi răspunderile Camerei;
    - regulile de atribuire şi retragere a calităţii de auditor financiar;
    - cerinţele privind asigurarea pentru riscul profesional în exercitarea activităţii de audit financiar;
    - abaterile disciplinare, sancţiunile disciplinare şi procedura de disciplina;
    a(2) Codul privind conduita etica şi profesională în domeniul auditului financiar;
    a(3) standardele de audit;
    a(4) programa analitica pentru examenul de aptitudini profesionale;
    -------------
    Litera a(4) a alin. (3) al art. 5 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    a(5) Normele privind procedurile de control al calităţii auditului financiar;
    a(6) Regulile privind pregătirea continua a auditorilor financiari;
    a(7) Normele privind procedurile minimale de audit.
    Reglementările prevăzute la lit. a(2)-a(7) se aproba prin hotărâri ale Consiliului Camerei;
    b) atribuie calitatea de auditor financiar şi emite autorizaţii pentru exercitarea acestei profesii;
    c) organizează şi urmăreşte programul de pregătire continua a auditorilor financiari;
    d) controlează calitatea activităţii de audit financiar;
    e) promovează actualizarea legislaţiei prin instituţiile abilitate, precum şi a normelor de audit financiar, în concordanta cu reglementările instituţiilor profesionale europene şi internaţionale;
    f) elaborează normele interne privind activitatea Camerei;
    g) retrage temporar sau definitiv dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în condiţiile prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei;
    h) asigura reprezentarea internaţionala a profesiei de auditor financiar din România;
    i) emite reguli şi proceduri în limitele şi competentele stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare, prin care să se asigure respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
    -------------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 6

    (1) Camera are sediul în municipiul Bucureşti, Bd Libertăţii nr. 12, etajul 5, sectorul 5. Guvernul acorda în folosinţa gratuita pe 10 ani spaţiul necesar desfăşurării activităţii la adresa menţionată mai sus.
    (2) Camera poate înfiinţa reprezentante în ţara şi în străinătate.
    (3) Organele de conducere ale Camerei sunt: Conferinţa, Consiliul şi Biroul permanent al Consiliului Camerei.
    (4) Membrii Consiliului Camerei sunt aleşi în cadrul Conferintei ordinare, putând îndeplini cel mult două mandate. Consiliul alege, pentru aceeaşi perioadă, Biroul permanent, precum şi persoanele care îndeplinesc funcţiile de conducere prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (5) Hotărârile Conferintei şi ale Consiliului Camerei pot fi publicate, conform hotărârii Consiliului, în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    -------------
    Alin. (5) al art. 6 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    -------------
    Art. 6 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 6^1

    Membrii Consiliului Camerei, care în perioada mandatului devin, potrivit legii, incompatibili cu aceasta calitate, sunt obligaţi să solicite suspendarea lor din funcţia pe care o deţin în Consiliu, pe durata incompatibilitatii.
    -------------
    Art. 6^1 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.


    Articolul 7

    (1) Camera are ca membri auditori financiari persoane fizice şi juridice care, din punct de vedere al dreptului de exercitare a profesiei, pot fi activi sau nonactivi.
    (2) Sunt auditori financiari nonactivi membrii care sunt incompatibili pentru exercitarea activităţii de audit financiar. Situaţiile de incompatibilitate se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei.
    (3) Auditorii financiari, membri ai Camerei, se înscriu în Registrul auditorilor financiari pe cele două categorii, activi sau nonactivi, în baza declaraţiei date pe propria răspundere.
    (4) Refuzul Camerei de a înscrie ca membri persoane care considera ca întrunesc cerinţele prezentei ordonanţe de urgenţă poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
    -------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.


    Articolul 7^1

    Nu pot fi auditori financiari activi într-o entitate economică sau, dacă au fost desemnaţi de adunarea generală a entităţii economice respective, decad din aceasta calitate:
    a) rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori sotii administratorilor;
    b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de auditor financiar activ un salariu sau o remuneraţie de la administratori ori de la entitatea economică auditata;
    c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de administrator, potrivit legii;
    d) persoanele care pe durata exercitării profesiei de auditor financiar activ au atribuţii de control financiar în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
    -------------
    Art. 7^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.


    Articolul 8

    (1) Sunt stagiari în activitatea de audit financiar persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) sunt licentiate ale unei facultăţi cu profil economic şi au o vechime în activitatea financiar-contabila de minimum 4 ani sau au calitatea de expert contabil, respectiv de contabil autorizat cu studii superioare economice;
    b) au promovat testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu;
    c) au satisfăcut pe parcursul stagiului cerinţele Codului privind conduita etica şi profesională în domeniul auditului financiar.
    (2) Camera stabileşte normele pentru desfăşurarea programului de pregătire a stagiarului în activitatea de audit financiar.
    ------------
    Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 1 al articolul unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 23 ianuarie 2003, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    (3) Stagiarii în activitatea de audit financiar pot efectua programul de pregătire practica prin participarea la activitatea de audit financiar, în cadrul unor cabinete individuale sau societăţi de profil, cu forme legale de încadrare sau fără remuneraţie, potrivit normelor elaborate de Camera, pentru care entităţile menţionate mai sus vor elibera adeverinţa de efectuare a stagiului.
    ------------
    Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 2 al articolul unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 23 ianuarie 2003, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    -------------
    Art. 8 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.


    Capitolul III^1

    Reguli de atribuire a calităţii de auditor financiar
    -------------
    Cap. III^1 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 9

    Pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
    A. Persoanele fizice:
    a) sa îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1);
    -------------
    Litera a) a pct. A al art. 9 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    b) sa fi efectuat un stagiu practic de 3 ani în activitatea de audit financiar, stagiul putând începe numai după îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a) şi b);
    -------------
    Litera b) a pct. A al art. 9 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 23 ianuarie 2003, care modifică pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    c) sa promoveze examenul de aptitudini profesionale prevăzut la art. 11.
    -------------
    Litera c) a pct. A al art. 9 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    B. Persoanele juridice:
    a) persoanele care efectuează auditul financiar al situaţiilor financiare în numele societăţilor de audit trebuie să satisfacă condiţiile prevăzute la lit. A sau la art. 10;
    b) majoritatea drepturilor de vot trebuie deţinuta direct sau indirect de persoane fizice ori de societăţi de audit care satisfac condiţiile prevăzute la lit. A sau la art. 10;
    c) majoritatea membrilor consiliului de administraţie al unei societăţi de audit trebuie să fie persoane fizice sau societăţi de audit care satisfac condiţiile prevăzute la lit. A ori la art. 10.
    -------------
    Art. 9 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 10

    Camera, la cerere, poate să atribuie calitatea şi sa acorde dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar şi persoanelor care îndeplinesc următoarele condiţii:
    -------------
    Partea introductivă a art. 10 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 23 ianuarie 2003, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    A. Persoanele fizice trebuie:
    a) sa posede o calificare profesională în audit financiar sau în profesii asimilate acestuia, atribuită de alt stat în acord cu reglementările specifice din acel stat;
    b) sa fi fost pentru cel puţin 3 ani auditor independent sau angajatul, asociatul, acţionarul unei societăţi ori grup de societăţi care are în obiectul de activitate auditul financiar;
    c) sa satisfacă cerinţele Codului de etica profesională al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC);
    d) să facă dovada ca poseda cunoştinţele necesare pentru desfăşurarea activităţii de audit financiar în România.
    -------------
    Litera d) a pct. A al art. 10 a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
    B. Persoanele juridice care au dobândit calitatea de auditor financiar într-un stat străin sau care fac parte dintr-un grup de societăţi în care majoritatea acţionarilor sau/şi a angajaţilor deţine calitatea de auditor financiar în statul respectiv.
    C. Atribuirea calităţii de membru al Camerei şi acordarea dreptului de exercitare a profesiei de auditor financiar persoanelor care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute în prezentul articol se vor face potrivit normelor elaborate de Consiliul Camerei.
    -------------
    Litera C a art. 10 a fost introdusă de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 12 din 9 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 23 ianuarie 2003, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, cu pct. 10^1.
    -------------
    Art. 10 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 11

    (1) Calitatea de auditor financiar se atribuie pe bază de examen de aptitudini profesionale, prin care trebuie să se certifice un nivel corespunzător de cunoştinţe teoretice, precum şi capacitatea de a le aplica.
    (2) Examenele pentru atribuirea calităţii de auditor financiar se organizează de Camera, conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei.
    (3) Examenul consta în susţinerea de probe scrise la următoarele discipline:
    a) a(1) audit financiar;
    a(2) contabilitate generală: reglementări naţionale, europene şi internaţionale; aspecte teoretice, metodologice şi practice privind tratamentele contabile potrivit standardelor de contabilitate internaţionala; evaluarea elementelor bilanţiere; determinarea profitului şi pierderii;
    a(3) analiza şi evaluarea critica a situaţiilor financiare;
    a(4) reguli de consolidare a conturilor;
    a(5) contabilitatea costurilor şi contabilitatea managerială; relaţia dintre contabilitate şi management;
    a(6) audit intern;
    a(7) standardele privind întocmirea situaţiilor financiare şi a bilanţurilor consolidate şi metodele de evaluare a elementelor bilanţiere şi de determinare a profitului şi pierderii;
    a(8) normele legale şi profesionale privind auditul financiar al situaţiilor financiare şi al celorlalte documente contabile şi persoanele care efectuează audit financiar;
    b) alte discipline corelate cu auditul financiar:
    b(1) drept comercial;
    b(2) drept fiscal;
    b(3) drept civil;
    b(4) dreptul muncii şi protecţiei sociale;
    b(5) sisteme informationale şi sisteme informatice;
    b(6) economia întreprinderii, economie generală şi financiară;
    b(7) matematica şi statistica;
    b(8) principii de bază privind managementul financiar al întreprinderii.
    -------------
    Art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Capitolul III^2

    Exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar
    -------------
    Titlul Cap. III^2 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, prin înlocuirea expresiei "exercitarea mandatului de auditor financiar" cu expresia "exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar".

    Articolul 12

    Auditorul financiar poate exercita independent profesia numai dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) este membru persoana activa a Camerei;
    b) îndeplineşte condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei.
    -------------
    Art. 12 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, prin înlocuirea expresiei "exercitarea mandatului de auditor financiar" cu expresia "exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar".


    Articolul 13

    (1) O persoana nu poate exercita independent profesia de auditor financiar al unei entităţi economice dacă este angajata a acesteia ori dacă are relaţii cu aceasta sau cu orice persoană cu care entitatea economică respectiva are relaţii care conduc la situaţia de incompatibilitate sau conflict de interese.
    --------------
    Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, prin înlocuirea expresiei "exercitarea mandatului de auditor financiar" cu expresia "exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar" şi a expresiei "entitate" cu expresia "entitate economică".
    (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin incompatibilitate sau conflict de interese se înţelege toate situaţiile care conduc la stirbirea cerinței fundamentale de independenta în exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar.
    -------------
    Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, prin înlocuirea expresiei "exercitarea mandatului de auditor financiar" cu expresia "exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar".
    -------------
    Art. 13 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 14

    Dacă pe durata exercitării independente a profesiei de auditor financiar nu se mai îndeplinesc condiţiile pentru exercitarea acesteia, auditorul financiar are obligaţia sa renunţe imediat la contractul sau şi sa notifice clientului încetarea acestuia, precum şi motivul renunţării.
    -------------
    Art. 14 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 3 iunie 2003.


    Capitolul III^3

    Independenta şi integritate profesională
    -------------
    Cap. III^3 a fost introdus de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 16

    Exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar poate fi acceptată numai de persoanele care îndeplinesc condiţiile de independenta prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei.
    -------------
    Art. 16 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, prin înlocuirea expresiei "exercitarea mandatului de auditor financiar" cu expresia "exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar".


    Articolul 17

    (1) Persoanele cărora li s-a atribuit calitatea de membru persoana activa a Camerei nu pot angaja sau desfăşura activităţi care prejudiciază ori care pot prejudicia integritatea, obiectivitatea, independenta sau reputaţia profesională, astfel cum acestea sunt definite în Codul privind conduita etica şi profesională în domeniul auditului financiar.
    (2) Integritatea, obiectivitatea sau independenta profesională nu este afectată dacă auditorul financiar exercită independent profesia la doua sau mai multe entităţi economice în acelaşi timp, în condiţiile în care sunt respectate prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale codului menţionat la alin. (1).
    -------------
    Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, prin înlocuirea expresiei "exercitarea mandatului de auditor financiar" cu expresia "exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar" şi a expresiei "entitate" cu expresia "entitate economică".
    -------------
    Art. 17 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Capitolul III^4

    Auditul intern
    -------------
    Cap. III^4 a fost introdus de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 18

    Începând cu exerciţiul financiar al anului 2001 entităţile economice ale căror situaţii financiare sunt supuse auditului financiar sunt obligate sa organizeze şi să asigure exercitarea activităţii profesionale de audit intern, potrivit normelor legale în vigoare.
    -------------
    Art. 18 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002, prin înlocuirea expresiei "entitate" cu expresia "entitate economică".


    Capitolul III^5

    Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
    -------------
    Cap. III^5 a fost introdus de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 24

    Activitatea Camerei se desfăşoară sub supravegherea autorităţii de stat, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice.
    -------------
    Art. 24 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 25

    Autoritatea de stat va urmări permanent ca reglementările emise de Camera şi deciziile luate de organele de conducere ale acesteia sa nu contravina reglementărilor legale.
    -------------
    Art. 25 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 26

    În cazul în care autoritatea de stat constata că nu sunt respectate condiţiile şi obligaţiile prevăzute de lege, aceasta va lua măsurile legale ce se impun.
    -------------
    Art. 26 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 26^1

    (1) Categoriile de entităţi economice ale căror situaţii financiare vor fi auditate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se stabilesc de către Ministerul Finanţelor Publice în acord cu Programul de implementare a Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
    (2) La entităţile economice care aplica reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate auditul financiar se efectuează potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (3) Entităţile economice care nu au obligaţia, potrivit legii, să aplice Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate pot opta pentru auditarea situaţiilor financiare în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
    -------------
    Art. 26^1 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.


    Articolul 26^2

    Ministerul Finanţelor Publice va elabora, cu consultarea prealabilă a Camerei, şi va promova spre adoptare proiecte de acte normative pentru completarea şi/sau modificarea prezentei ordonanţe de urgenţă, în funcţie de modificarea şi/sau de completarea Directivei a VIII-a 84/653 CEE.
    -------------
    Art. 26^2 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA nr. 67 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.


    Capitolul III^6

    Registrul auditorilor financiari
    -------------
    Cap. III^6 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 27

    (1) Auditorii financiari activi şi nonactivi, persoane fizice şi juridice, vor fi înscrişi în Registrul auditorilor financiari, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi actualizat anual cu modificările intervenite.
    (2) În Registrul auditorilor financiari vor fi menţionate cel puţin următoarele informaţii:
    a) pentru persoanele fizice: numele, prenumele, adresa, numărul de telefon şi numărul carnetului de auditor financiar;
    b) pentru persoanele juridice: denumirea societăţii, adresa sediului social, numărul de telefon şi numărul autorizaţiei de funcţionare.
    (3) Pentru fiecare societate de audit financiar se vor menţiona în plus următoarele:
    a) numele, prenumele, adresa şi numărul de telefon ale persoanelor fizice care efectuează auditul financiar în numele şi în contul societăţilor de audit financiar;
    b) numele, prenumele, adresa şi numărul de telefon ale asociaţilor sau ale acţionarilor;
    c) numele, prenumele, adresa şi numărul de telefon ale membrilor consiliului de administraţie.
    -------------
    Art. 27 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Capitolul III^7

    Sancţiuni
    -------------
    Cap. III^7 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 28

    Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage, după caz, răspunderea administrativă, disciplinară, civilă sau penală.
    -------------
    Art. 28 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Capitolul III^8

    Dispoziţii tranzitorii
    -------------
    Cap. III^8 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    Articolul 30

    (1) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabileşte un comitet provizoriu format din 9 membri.
    (2) Pe parcursul perioadei tranzitorii, care se întinde până la primele alegeri ale conducerii Camerei, Comitetul provizoriu îndeplineşte atribuţiile Camerei prevăzute la art. 5 alin. (3). Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei prevăzut la art. 5 alin. (3) se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Comitetul provizoriu va funcţiona până la primele alegeri ale conducerii Camerei.
    (4) Primele alegeri ale conducerii Camerei se organizează în termen de 3 luni de la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei, potrivit regulilor prevăzute de acesta.
    -------------
    Art. 30 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 31

    (1) La constituire Camera va fi alcătuită din persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii şi care vor dobândi calitatea de membru provizoriu:
    a) deţin calitatea de expert contabil de cel puţin 4 ani şi au studii superioare economice;
    b) sunt cenzori la societăţi comerciale în baza Legii nr. 31/1990
    privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la bănci, societăţi de asigurare şi reasigurare, în baza unor legi speciale, dacă au exercitat aceasta calitate o perioadă de 3 ani din ultimii 5 ani;
    c) se bucura de o reputaţie profesională nestirbita.
    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), la constituire pot fi acceptate în Camera şi persoane cu studii economice superioare de specialitate, care au exercitat timp de 15 ani activităţi profesionale şi ştiinţifice ce le-au permis acumularea unei experienţe deosebit de valoroase în domeniu.
    -------------
    Art. 31 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 32

    În vederea sustinerii examenului de aptitudini profesionale de către membrii provizorii, Comitetul provizoriu va organiza şi va asigura desfăşurarea corespunzătoare a acestuia.
    -------------
    Art. 32 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.


    Articolul 33

    În corelare cu Programul naţional de pregătire a auditorilor financiari, cu cel de elaborare a normelor, regulilor şi procedurilor naţionale armonizate cu cele europene şi internaţionale în domeniu, precum şi cu implementarea programului de dezvoltare a sistemului contabil românesc, Comitetul provizoriu poate aproba, pe o perioadă de cel mult 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, exercitarea temporară a calităţii de auditor financiar anumitor persoane fizice sau juridice, pe baza criteriilor şi a cerinţelor stabilite în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei.
    -------------
    Art. 33 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.
    Cap. III^9
    Dispoziţii finale
    -------------
    Cap. III^9 a fost introdus de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 133 din 19 martie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2002.

    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul finanţelor,
    Decebal Traian Remes
    ----------