LEGE nr. 296 din 28 iunie 2004 (*actualizata*)
privind Codul consumului
(actualizata până la data de 7 decembrie 2006*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispozitii generale

    Dispozitii generale

    Articolul 1

    Prezenta lege, denumita în continuare Codul, are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la achizitionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurand cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esentiale ale acestora, apararii şi asigurarii drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi intereseaza în calitate de consumatori.
    -------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 2

    Prevederile prezentului Cod se aplică comercializarii produselor noi, folosite sau reconditionate, şi a serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare, destinate consumatorilor, contractelor incheiate cu consumatorii, regulilor privind publicitatea produselor şi serviciilor, cu excepţia produselor şi serviciilor care sunt reglementate prin legi speciale, a produselor care se comercializeaza ca antichitati şi a produselor necesar a fi reparate sau reconditionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic sa informeze consumatorul despre aceasta.
    --------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 3

    Actele normative privind protectia consumatorilor nu trebuie să includa bariere în calea liberei circulatii a marfurilor şi serviciilor.


    Articolul 4

    Principiile de baza ale protectiei consumatorilor sunt:
    a) contradictorialitatea - presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe pozitii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu posibila încălcare a dispoziţiilor privind protectia consumatorilor;
    b) celeritatea procedurii de cercetare - presupune obligaţia autorităţii competente în domeniul protectiei consumatorilor de a proceda, fără intarziere, la cercetarea sesizarii consumatorilor, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege;
    c) proportionalitatea - conform careia trebuie respectat un raport corect între gravitatea sau consecintele faptei constatate, circumstantele savarsirii acesteia şi măsura sanctionatorie aplicata;
    d) legalitatea masurilor propuse/dispuse - presupune ca autorităţile competente nu pot propune/dispune decat masurile prevăzute de lege;
    e) confidentialitatea - obligaţia personalului din cadrul autorităţilor competente de a pastra confidentialitatea datelor, actelor, informaţiilor de orice natura, prin a caror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice, care sunt sau pot fi menţionate în aceste informaţii;
    f) recunoasterea reciproca - orice produs legal fabricat sau comercializat într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori fabricat în mod legal într-un alt stat aparţinând Spatiului Economic European este admis pe teritoriul României, dacă ofera un grad echivalent de protecţie cu cel impus de normele române.


    Articolul 5

    Statul, prin autoritatea centrala cu atribuţii în domeniul protectiei consumatorilor, are drept obiective:
    a) protectia consumatorilor împotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;
    b) promovarea şi protectia intereselor economice ale consumatorilor;
    c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor esentiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adopta în legătură cu acestea sa corespunda cat mai bine nevoilor lor;
    d) educarea consumatorilor;
    e) despăgubirea efectiva a consumatorilor;
    f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se organiza, pentru a-şi expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveste;
    g) promovarea cooperarii internationale în domeniul protectiei consumatorilor şi participarea la schimburile rapide de informaţii;
    h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a prestarii serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.


    Articolul 6

    Prevederile cuprinse în prezentul Cod sunt obligatorii pentru toţi consumatorii şi operatorii economici care efectueaza acte şi fapte de comert, în condiţiile legii.
    --------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 7

    Termenii utilizati în legislatia privind protectia consumatorilor sunt enumerati cu titlu exemplificativ în anexa care face parte integrantă din prezentul Cod.


    Capitolul II

    Oblibaţiile operatorilor economici
    ---------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".

    Articolul 8

    Operatorii economici sunt obligati sa puna pe piaţa numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relatiile cu consumatorii şi sa nu foloseasca practici comerciale abuzive.
    ------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 9

    Sunt interzise importul, fabricatia, distributia, precum şi comercializarea produselor falsificate ori contrafacute, periculoase sau care au parametrii de securitate neconformi care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.


    Articolul 10

    Este interzisa condiţionarea vanzarii către consumator a unui produs, de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisa prestarea unui serviciu către consumator, condiţionată de prestarea altui serviciu sau de cumpararea unui produs.


    Articolul 11

    Orice vanzare fortata este interzisa. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană se face numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.


    Articolul 12

    Cheltuielile legate de inlocuirea produselor defecte, de remedierea sau de restituirea contravalorii acestora vor fi suportate de vânzător şi recuperate de acesta de la producător sau, după caz, de la importator sau de la furnizorul anterior aflat pe lantul de distribuţie, dacă prin contractul incheiat între acestia nu s-a stabilit altfel.


    Articolul 13

    Orice persoană care are calitatea de producător, distribuitor sau vânzător de produse alimentare va comercializa numai alimente care prezinta siguranţa pentru consumator, sunt salubre şi apte pentru consum uman.


    Articolul 14

    Consumatorii trebuie să primeasca toate informaţiile necesare pentru o utilizare corespunzătoare, potrivit destinatiei initiale a bunurilor.


    Articolul 15

    În cazul în care operatorii economici iau cunoştinţa, la o dată ulterioară punerii pe piaţa a produselor comercializate, despre existenta unor pericole care, la momentul punerii pe piaţa nu puteau fi cunoscute, trebuie să anunte, fără intarziere, autorităţile competente şi sa faca aceste informaţii publice.
    ---------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 16

    În cazul produselor identificate sau identificabile cu defecte, producătorii şi/sau distribuitorii au obligaţia de a le retrage de pe piaţa, de a le inlocui sau de a le repara, iar în situaţia în care aceste măsuri nu pot fi facute într-o perioadă rezonabila de timp, stabilita de comun acord între vânzător şi consumator şi fără nici un inconvenient semnificativ pentru consumator, consumatorul trebuie să fie compensat în mod corespunzător.


    Articolul 17

    În cazul lipsei conformitatii, astfel cum este prevăzut în actele normative în domeniul conformitatii produselor, constatate de consumator, acesta are dreptul de a solicita vânzătorului, ca măsura reparatorie, repararea sau inlocuirea produselor, în fiecare caz fără plata, cu excepţia cazului în care aceasta solicitare este imposibila sau disproportionata.


    Articolul 18

    Orice reparare sau inlocuire a produselor va fi facuta în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilita de comun acord între vânzător şi consumator şi fără nici un inconvenient semnificativ pentru consumator, luand în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele, în condiţiile legii.


    Articolul 19.

    Guvernul elaboreaza prevederi privind reguli de securitate şi reguli privind intocmirea documentelor de conformitate, care asigura ca produsele comercializate pe piaţa sunt sigure.
    -----------
    Art. 19 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 363 din 13 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.147 din 19 decembrie 2005.


    Articolul 20

    Ambalajele produselor trebuie să asigure integritatea şi protectia calităţii acestora, fiind, totodata, conforme prevederilor legale referitoare la protectia muncii, mediului şi a securitatii consumatorilor.


    Articolul 21

    Operatorii economici sunt obligati sa comercializeze alimente care:
    a) sunt insotite de documente care le atesta originea, provenienţă şi securitatea, după caz;
    b) sunt manipulate şi comercializate în condiţii corespunzătoare de igiena, care nu pun în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor şi care respecta normele sanitare în vigoare;
    c) nu afectează viaţa şi sănătatea consumatorilor.
    ------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 22

    Se interzice comercializarea produselor ce imita produsele alimentare, fără a fi astfel de produse şi care prezinta riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor, conform reglementarilor legale în vigoare.


    Articolul 23

    Oblibaţiile producătorului:
    a) sa răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect, precum şi pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect cu o actiune sau o omisiune a unei terte persoane;
    b) sa puna pe piaţa numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevad, acestea să fie testate şi/sau certificate;
    c) sa puna pe piaţa numai produse care respecta condiţiile prescrise sau declarate;
    d) sa opreasca livrarile, respectiv sa retraga de pe piaţa sau de la consumatori produsele la care organele abilitate sau specialistii proprii au constatat neindeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitatile respective;
    e) să asigure, în cursul procesului de productie, condiţii igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare.


    Articolul 24

    Oblibaţiile distribuitorilor:
    a) să se asigure ca produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respecta condiţiile prescrise sau declarate;
    b) sa nu comercializeze produse despre care deţin informaţii sau considera ca pot fi periculoase;
    c) sa anunte, imediat, autorităţile publice competente, precum şi producătorul, despre existenta pe piaţa a oricărui produs de care au cunoştinţa ca este periculos;
    d) sa retraga de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că nu indeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă acesta constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitatile respective;
    e) să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător, precum şi condiţiile igienico-sanitare pe timpul transportului, manipularii, depozitarii şi desfacerii, conform normelor în vigoare.


    Articolul 25

    Oblibaţiile prestatorilor de servicii:
    a) sa foloseasca, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz, dacă actele normative în vigoare prevad, acestea să fie testate şi/sau certificate şi sa anunte imediat existenta pe piaţa a oricărui produs despre care au cunoştinţa ca este periculos;
    b) sa presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora;
    c) să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte;
    d) să asigure, la prestarea serviciilor, condiţiile tehnice stabilite de producător, precum şi condiţiile igienico-sanitare, conform normelor în vigoare;
    e) sa răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat.


    Articolul 26

    (1) Alte obligaţii ale operatorilor economici sunt:
    a) de a comercializa sau oferi, cu titlu gratuit, numai produse sigure, aflate în cadrul termenului de valabilitate şi care nu prezinta riscuri pentru viaţa, sănătatea şi/sau securitatea consumatorilor;
    b) de a nu comercializa, în spatii în care nu pot fi asigurate condiţiile de pastrare cerute de producător pentru a se preveni perisabilitatea accelerata, produse alimentare preambalate sau ambalate;
    c) de a nu comercializa, în alte condiţii decat cele cerute de legislatia în vigoare, produse nealimentare noi, folosite sau reconditionate, fără a putea fi, acolo unde este cazul, probate, verificate sau asigurate condiţiile de pastrare cerute de producător, pentru a se asigura menţinerea caracteristicilor initiale ale produselor;
    d) de a nu importa, în vederea distributiei cu titlu oneros sau gratuit, produse periculoase, expirate sau care pot afecta viaţa, sănătatea şi/sau securitatea consumatorilor prin utilizarea acestora.
    (2) Dispozitiile alin. (1) se aplică şi persoanelor fizice sau juridice care pot avea calitatea de operator economic.
    -------------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Capitolul III Drepturile consumatorilor

    Drepturile consumatorilor

    Articolul 27

    Consumatorii beneficiaza de urmatoarele drepturi:
    a) de a fi protejati împotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aduca atingere drepturilor şi intereselor legitime;
    b) de a fi informati complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adopta în legătură cu acestea sa corespunda cat mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educati în calitatea lor de consumatori;
    c) de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse şi servicii de calitate;
    d) de a fi despagubiti în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzatoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
    e) de a se organiza în asociaţii ale consumatorilor, în scopul apararii drepturilor şi intereselor lor;
    f) de a refuza incheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare;
    g) de a nu li se interzice de către un operator economic să obţină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege.
    ------------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 28

    Se interzice refuzul vanzarii unui produs sau prestarii unui serviciu către un consumator fără un motiv justificat conform prevederilor legale în vigoare.


    Capitolul IV Cadrul organizatoric al organizaţiilor neguvernamentale

    Cadrul organizatoric al organizaţiilor neguvernamentale

    Articolul 29

    Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele constituite la nivel central sau local, cu rol în domeniul protectiei consumatorilor, în care organele administraţiei publice sunt reprezentate.


    Articolul 30

    Personalul de conducere şi salariaţii organelor de specialitate ale administraţiei publice, precum şi ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor sau ale altor autorităţi, cu atribuţii în domeniul protectiei consumatorilor, nu au dreptul de a detine functii în organele de conducere ale organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor.


    Articolul 31

    Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor pot fi consultate de către autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protectiei consumatorilor, la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrari care au ca scop protectia consumatorilor, cu privire la:
    a) cunoasterea cerințelor consumatorilor privind sortimentele şi calitatea produselor şi serviciilor;
    b) formarea unei atitudini corecte a operatorilor economici, angajaţi în producerea şi comercializarea produselor şi prestarea serviciilor, faţă de calitatea acestora;
    c) prevenirea practicilor comerciale abuzive şi a publicităţii de natura a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor.
    -----------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 32

    Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor au urmatoarele drepturi:
    a) de a fi sprijinite logistic de către organismele administraţiei publice centrale şi locale, în vederea atingerii obiectivelor lor;
    b) de a primi sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale;
    c) de a fi consultate, cu ocazia elaborarii proiectelor de acte normative, standardelor sau specificatiilor care definesc caracteristicile tehnice şi calitative ale produselor şi serviciilor destinate consumatorilor;
    d) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apararea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor;
    e) de a obtine informaţii asupra pretului şi caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor, de natura sa ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achizitionarii acestora.
    ------------
    Art. 32 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006.


    Articolul 32^1

    Organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor au urmatoarele obligaţii:
    a) de a solicita autorităţilor competente luarea de măsuri în vederea opririi productiei sau retragerii de pe piaţa a produselor ori serviciilor care nu asigura nivelul calitativ prevăzut în documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor;
    b) de a propune operatorilor economici realizarea de produse şi servicii în condiţii speciale, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor cu handicap sau de vârsta a treia;
    c) de a solicita informaţii asupra pretului şi caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor, de natura sa ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achizitionarii acestora;
    d) de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra neconformitatii produselor şi serviciilor existente pe piaţa, precum şi asupra posibilelor consecinte vatamatoare dovedite ale acestora pentru consumatori.
    ---------------
    ART. 32^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006.


    Articolul 33

    Reprezentantii organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor nu au drept de control al operatorilor economici.
    ----------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Capitolul V Cadrul general al securitatii produselor

    Cadrul general al securitatii produselor

    Articolul 34

    Riscul se considera acceptabil şi compatibil cu un grad înalt de protecţie pentru siguranţa şi sănătatea consumatorilor, evaluarea riscului facandu-se în functie de urmatoarele aspecte:
    a) caracteristicile produsului, ale ambalarii şi ale instructiunilor de montaj şi întreţinere;
    b) efectul asupra altor produse, împreună cu care acesta poate fi folosit;
    c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de folosire şi orice alte indicatii şi informaţii furnizate de producător;
    d) categoria de consumatori expusa riscului prin folosirea produsului.


    Articolul 35

    (1) Orice operator economic este obligat să introducă pe piaţa numai produse sigure pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor.
    (2) Orice comerciant trebuie să se asigure ca produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi sa informeze consumatorii asupra factorilor de risc în utilizarea şi/sau consumul acestora.
    --------------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 36

    Este interzisa comercializarea produselor care nu sunt sigure, cat şi a produselor neinsotite de documentaţia obligatorie prevăzută de lege, prin care să se ateste ca ele au fost testate şi/sau certificate, după caz.


    Capitolul VI Cadrul general privind obligativitatea informării şi educarii consumatorilor

    Cadrul general privind obligativitatea informării şi educarii consumatorilor

    Articolul 37

    Statul trebuie să realizeze şi sa încurajeze folosirea de programe menite să asigure consumatorilor o informare şi o educare corespunzătoare, pentru a permite acestora sa actioneze în mod distinct, în vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare corespunzătoare asupra bunurilor şi a serviciilor şi să fie cunoscatori ai drepturilor şi responsabilitatilor ce le revin.


    Articolul 38

    Statul, prin mijloacele sale, are ca scop protejarea consumatorilor la achizitionarea de produse şi servicii, precum şi protejarea interesului public general împotriva publicităţii inselatoare, a consecintelor negative ale publicităţii şi stabileste condiţiile în care este permisa publicitatea comparativa.


    Articolul 39

    Educarea consumatorilor este o parte din programul de invatamant şi o componenta a obiectelor de studii. Formarea competentelor în domeniul protectiei consumatorului şi a mediului se realizează în cadrul programului de invatamant. Formarea competentelor practice se realizează inclusiv prin colaborarea instituţiilor de invatamant preuniversitar cu operatorii economici din domeniu.
    ---------------
    Art. 39 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006.


    Articolul 40

    În programele de educare şi informare a consumatorilor se includ ca aspecte importante ale protectiei acestora:
    -------------
    Partea introductiva a art. 40 a fost modificata de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006.
    a) legislatia referitoare la protectia consumatorilor, agentii şi organizaţii ale consumatorilor;
    b) sănătatea, alimentatia, prevenirea imbolnavirilor şi prevenirea achizitionarii de produse alimentare falsificate;
    c) riscurile produselor;
    d) interesele economice ale consumatorilor la achizitionarea de servicii, inclusiv a celor financiare;
    d^1) practicile comerciale ale producătorilor, prestatorilor sau distribuitorilor şi prevenirea actelor de comert incorecte;
    -------------
    Lit. d^1) a art. 40 a fost introdusa de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006.
    e) etichetarea produselor, cu precizarea informaţiilor necesare consumatorilor;
    f) informaţii despre dificultati şi măsuri de rezolvare a acestora, preţuri, calitate, condiţii de creditare;
    g) protectia mediului, după caz.


    Articolul 41

    Programele ce privesc educarea şi informarea consumatorilor pot fi implementate şi prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor.


    Articolul 42

    Operatorii economici pot contribui şi colabora cu terţe părţi la realizarea unor programe reale şi eficiente de educare şi informare a consumatorilor.
    -----------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 43

    Având în vedere necesitatea asigurarii unei informari complete, concrete şi inteligibile a consumatorilor pot fi initiate programe privind informarea consumatorilor prin mass-media.


    Articolul 44

    Consumatorii au dreptul de a fi informati, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rationala între produsele şi serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice şi de alta natura şi să fie în măsura să le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, în deplina siguranţa şi securitate.
    ----------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 45

    Informaţiile privind protejarea vietii, sănătăţii şi securitatii consumatorilor trebuie să fie comunicate acestora, pe cat este posibil şi prin simboluri grafice internationale, usor de înţeles.


    Articolul 46

    Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, inscrise la vedere, în mod vizibil, lizibil şi usor de înţeles, după caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau în cartea tehnica, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în functie de natura acestuia.


    Articolul 47

    Consumatorii trebuie să fie informati despre riscurile la care sunt supuşi prin folosirea normala sau previzibila a bunurilor.


    Articolul 48

    Scopul etichetarii este de a oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi usor de comparat, astfel încât să permită acestora sa aleaga acel produs care corespunde exigentelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilitatilor lor financiare, precum şi de a cunoaste eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi.


    Articolul 49

    Informaţiile de pe etichetele produselor trebuie să fie inscrise în limba română, indiferent de tara producătoare, fără a se exclude prezentarea lor şi în alte limbi, să fie vizibile, lizibile şi inscriptionate într-un mod care să nu permita stergerea lor.


    Articolul 50

    Etichetarea şi metodele prin care aceasta se realizează nu trebuie să atribuie alimentelor proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau sa faca referiri la astfel de proprietăţi; sunt exceptate de la aceasta interdictie apele minerale naturale, precum şi orice alimente cu destinatii nutritionale speciale, expres prevăzute prin acte normative.


    Articolul 51

    (1) Pentru produsele alimentare, producătorul, astfel cum este definit în anexa, are obligaţia de a informa despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate ori data durabilitatii minimale, lista ingredientelor, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare sau pastrare, despre contraindicatii, menţiuni suplimentare pe grupe de produse, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.
    (2) Producătorul are obligaţia să-şi precizeze adresa pe eticheta până la data aderarii României la Uniunea Europeana.
    -----------
    Art. 51 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 363 din 13 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.147 din 19 decembrie 2005.


    Articolul 52

    Pentru produsele de folosinţă indelungata, acestea trebuie să fie insotite de certificatul de garantie şi, dacă reglementarile în vigoare prevad, de declaratia de conformitate, precum şi de cartea tehnica ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de către producător, conform prevederilor legale.


    Articolul 53

    Vânzătorul trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului şi să ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice care trebuie să insoteasca produsul.


    Articolul 54

    Toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, documentele insotitoare, precum şi contractele preformulate, trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de tara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.


    Articolul 55

    Denumirea sub care este vandut alimentul consumatorului sau operatorilor economici care prepara ori furnizeaza hrana pentru populatie este cea prevăzută de reglementarile specifice alimentului respectiv.
    -----------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 56

    În cazul prestarilor de servicii, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativa a serviciului, după caz, timpul de realizare, termenul de garantie şi postgarantie, preturile şi tarifele, riscurile previzibile şi, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligati să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin.
    --------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 57

    La punerea pe piaţa a produselor de folosinţă indelungata, operatorii economici pot efectua demonstratii de utilizare, în public sau prin intermediul mass-media, în scopul promovarii produsului respectiv.
    ------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 58

    Operatorii economici sunt obligati sa demonstreze consumatorilor, la cererea acestora, cu ocazia cumpararii, modul de utilizare şi functionare a produselor ce urmeaza a fi vandute, după caz.
    ---------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 59

    Obligaţia informării consumatorului privind elementele esentiale referitoare la produsul achizitionat nu poate fi inlaturata, de către operatorul economic care l-a comercializat, prin invocarea secretului comercial sau profesional, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
    -------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 60

    Se interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmatiilor şi indicatiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizeaza produsele şi serviciile şi care nu pot fi probate.


    Articolul 61

    Comercializarea produselor şi prestarea serviciilor se fac numai în locuri şi în spatii autorizate, conform reglementarilor legale în vigoare.


    Articolul 62

    Este obligatorie afisarea, în mod vizibil, a denumirii unităţii, a autorizatiei de functionare, a avertismentelor obligatorii prevăzute de lege, precum şi afisarea orarului de functionare.


    Capitolul VII Cadrul general privind preturile şi tarifele

    Cadrul general privind preturile şi tarifele

    Articolul 63

    Operatorul economic care, în reteaua de distribuţie, ofera spre vanzare produse/servicii trebuie să indice preţul de vanzare/tariful practicat şi preţul pe unitatea de măsura, conform reglementarilor legale în vigoare.
    -------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 64

    Preturile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi intr-o formă neechivoca, usor de citit, prin marcare, etichetare şi/sau afisare.


    Articolul 65

    Informaţiile furnizate de aparatele de măsura utilizate pentru determinarea cantităţii produselor vandute în vrac trebuie să fie clare şi usor vizibile pentru consumator.


    Articolul 66

    Când livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior platii unei sume de bani cu titlu de avans, operatorul economic este obligat sa elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal conform legislaţiei în vigoare sau, după caz, un contract scris şi să respecte condiţiile contractuale.
    ------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 67

    Operatorii economici care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale vor elibera bonuri fiscale consumatorilor de produse/servicii, acestia având obligaţia de a pastra aceste documente, cel puţin până la momentul parasirii spatiului comercial respectiv.
    -----------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Capitolul VIII Publicitatea produselor şi serviciilor

    Publicitatea produselor şi serviciilor

    Articolul 68

    Publicitatea trebuie să fie decenta, corecta şi să fie elaborata în spiritul responsabilitatii sociale.


    Articolul 69

    Se interzice publicitatea care:
    a) este inselatoare;
    b) este subliminala;
    c) prejudiciaza respectul pentru demnitatea umana şi morala publică;
    d) include discriminari bazate pe rasa, sex, limba, origine, origine sociala, identitate etnica sau naţionalitate;
    e) atenteaza la convingerile religioase sau politice;
    f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnitatii şi vietii particulare a persoanelor;
    g) exploateaza superstitiile, credulitatea sau frica persoanelor;
    h) prejudiciaza securitatea persoanelor sau incita la violenta;
    i) incurajeaza un comportament care prejudiciaza mediul înconjurător;
    j) favorizeaza comercializarea unor bunuri sau servicii, care sunt produse ori distribuite contrar prevederilor legale.


    Articolul 70

    Autorul, realizatorul de publicitate şi reprezentantul legal al mijlocului de difuzare raspund solidar cu persoana care îşi face publicitate, în cazul încălcării prevederilor prezentului Cod, cu excepţia cazurilor expres prevăzute prin lege şi la care raspunderea este mentionata în sarcina altei persoane.


    Articolul 71

    Dacă persoana care îşi face publicitate nu are sediul în România sau dacă nu poate fi identificata, raspunderea revine, după caz, reprezentantului sau legal în România, autorului, realizatorului de publicitate sau reprezentantului legal al mijlocului de difuzare.


    Articolul 72

    Persoana care îşi face publicitate trebuie să fie în măsura sa probeze exactitatea afirmatiilor, indicatiilor sau prezentarilor din anunţul publicitar şi este obligata, la solicitarea instituţiilor şi autorităţilor publice abilitate să aplice şi să constate contraventii în domeniul publicităţii, sa furnizeze documentele care să probeze exactitatea acestora. În cazul în care documentele nu sunt furnizate în termen de maximum 7 zile de la solicitare sau dacă sunt considerate insuficiente, afirmatiile din anunţul publicitar în cauza vor fi considerate inexacte.


    Articolul 73

    În scopul protejarii vietii, sănătăţii, securitatii şi informării corecte a consumatorilor, statul poate adopta măsuri de interzicere totala sau parţială a publicităţii anumitor produse.


    Capitolul IX Drepturile consumatorilor la incheierea contractelor

    Drepturile consumatorilor la incheierea contractelor

    Articolul 74

    Orice contract incheiat între comercianti şi consumatori, pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.


    Articolul 75

    Orice informaţii privind pachetele de servicii turistice, preturile acestora, contractele de credit pentru consum şi toate celelalte condiţii aplicabile contractului, comunicate de organizator sau de detailist consumatorului, trebuie să conţină indicatii corecte şi clare, care să nu permita interpretari echivoce ale acestora.


    Articolul 76

    În caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.


    Articolul 77

    Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive în contractele incheiate cu consumatorii.


    Articolul 78

    O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva dacă, prin ea insasi sau împreună cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului şi contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi oblibaţiile părţilor.


    Articolul 79

    O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilita fără a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condiţiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.


    Articolul 80

    Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde ca o clauza preformulata a fost negociata direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.


    Articolul 81

    Contractul trebuie să stipuleze, cu caractere mari şi în imediata vecinatate a locului rezervat pentru semnatura consumatorului, clauza expresa despre dreptul de denuntare unilaterala a contractului, după caz, precum şi numele şi adresa comerciantului faţă de care consumatorul poate să îşi exercite acest drept, conform dispoziţiilor legale.


    Articolul 82

    Comerciantul este obligat sa remita consumatorului un exemplar din contractul incheiat şi să poată proba acest lucru în faţa organelor de control.


    Articolul 83

    Dreptul consumatorului la denuntarea contractului nu poate fi anulat de nici o clauza contractuala sau înţelegere între părţi, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept.


    Capitolul X Dispozitii finale şi tranzitorii

    Dispozitii finale şi tranzitorii

    Articolul 84

    (1) Actiunile de control şi supraveghere a pieţei sunt efectuate de personalul imputernicit al autorităţilor publice centrale şi teritoriale cu atribuţii în domeniul protectiei consumatorilor, conform competentelor specifice.
    (2) Personalul prevăzut la alin. (1) este autorizat sa faca copii de pe materialele şi documentele care au legătură cu obiectul controlului şi care se afla în posesia celor inspectati şi să solicite referinţe despre acestea, numai dacă s-a constatat o abatere de la lege.
    (3) Personalul imputernicit este obligat sa pastreze secretul profesional şi sa nu divulge unei terţe părţi secretele comerciale sau alte informaţii confidentiale ori particulare obtinute în timpul sau în legătură cu actiunile de control, dacă nu li se cere sa faca aceasta de către o autoritate judecătorească sau de către partea inspectata. În cazul în care personalul cu atribuţii de control identifica sau suspecteaza neconformarea cu prevederile actelor normative din domeniul protectiei consumatorilor în vigoare, acesta poate adopta şi/sau dispune măsuri în conformitate cu prevederile acestora.
    (4) Personalul prevăzut la alin. (1) poate solicita, pe timpul controlului, pentru aducerea la indeplinire în bune condiţii a atribuţiilor de serviciu, după caz, protectia personala şi sprijinul organelor responsabile cu ordinea şi linistea publică care au obligaţia de a le sprijini în acest sens.
    (5) Documentele care conţin date cu caracter personal, sesizarile şi reclamatiile petentilor, precum şi documentele de constatare şi sanctionare contraventionala nu pot avea caracter public, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege sau a cazurilor în care părţile ale caror date sunt identificate sau identificabile consimt, în scris, acest fapt.


    Articolul 85

    (1) În vederea punerii la dispoziţia operatorilor economici şi a consumatorilor a unui instrument neutru de informare, ca rezultat al studiilor de piaţa şi sondajelor de opinie, al strategiilor de distribuţie, al practicilor comerciale, se va înfiinţa Institutul Naţional al Consumului, în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protectia Consumatorilor.
    (2) Organizarea şi functionarea Institutului Naţional al Consumului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Institutul Naţional al Consumului este organizat ca institutie publică de interes naţional, cu personalitate juridica, sub forma unui centru de cercetare, informare şi studii în domeniul consumului, ale cărui venituri sunt acordate din surse bugetare şi extrabugetare, în condiţiile legii.
    (4) Activităţile Institutului Naţional al Consumului se realizează cu sprijinul reprezentantilor administraţiei publice centrale, ai societatii civile, ai personalitatilor în domeniu, ai organizaţiilor patronale şi ai organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor.
    (5) Institutul Naţional al Consumului sprijina organizaţiile neguvernamentale ale consumatorilor în activitatea de informare şi educare a consumatorilor.
    ----------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".


    Articolul 86

    Autoritatea cu atribuţii de protecţie a consumatorilor, în toate cazurile în care constata nerespectarea actelor normative în domeniul protectiei consumatorilor, este imputernicita să aplice sancţiuni contraventionale principale, complementare, sa dispună măsuri complementare şi sa sesizeze organele de cercetare penala în cazul în care faptele constatate pot constitui infractiuni.


    Articolul 87

    (1) Reglementarile legale în vigoare privind protectia consumatorului care nu sunt cuprinse în prezenta lege se vor prelua ca anexe ale acesteia.
    (2) În termen de 18 luni de la data publicarii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va prezenta Parlamentului, spre adoptare, proiectul de lege cu privire la anexele prevăzute la alin. (1).


    Articolul 88

    Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
    Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

    PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
    VALER DORNEANU
    PRESEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 28 iunie 2004.
    Nr. 296.

    Anexă

    DEFINITII
    În sensul legislaţiei privind protectia consumatorilor, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
    1. operator economic - persoana fizica sau juridica, autorizata, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrica, importa, depozitează, transporta sau comercializeaza produse ori părţi din acestea sau presteaza servicii;
    ---------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".
    2. aliment nepreambalat - aliment vrac care nu este supus operaţiunii de preambalare şi care, pentru vanzare, este masurat sau cantarit în prezenta consumatorului;
    3. autoritate cu atribuţii de protectia consumatorilor - autoritatea administraţiei publice centrale şi serviciile sale deconcentrate abilitate să constate şi să aplice sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor privind protectia consumatorilor;
    4. calitate - ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform destinatiei acestuia, necesitatile explicite sau implicite;
    5. centru comercial - structura de vanzare cu suprafaţa medie sau mare în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amanuntul de produse, servicii de piaţa şi de alimentatie publică, ce utilizeaza o infrastructura comuna şi utilitati adecvate;
    6. clauza abuziva - clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul şi care prin ea insasi sau împreună cu alte prevederi din contract creeaza, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi oblibaţiile părţilor;
    7. comerciant - persoana fizica sau juridica autorizata sa desfasoare activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţa;
    8. comert ambulant - activitatea de comercializare cu amanuntul realizata prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioscuri mobile sau în vehicule special amenajate;
    9. comert cu amanuntul/de detail - activitatea desfăşurată de operatorii economici care vand produse, de regula, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora;
    -----------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".
    10. comert cu ridicata/de gros - activitatea desfăşurată de operatorii economici care cumpara produse în cantitati mari, în scopul revanzarii acestora în cantitati mai mici altor comercianti sau utilizatori profesionali şi colectivi;
    ----------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".
    11. comert de gros cash and carry/forma de comert cu autoservire pe bază de legitimatie de acces - activitatea desfăşurată de operatorii economici care vand marfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice sau persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale autorizate conform legii, înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revanzarii şi/sau prelucrarii, precum şi al utilizarii acestora ca produse consumabile;
    -------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".
    12. comert în zone publice - activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, desfăşurată permanent sau sezonier în piete, targuri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gari, autogari, drumuri publice şi străzi sau orice zona de alta natura destinata folosinţei publice;
    13. consumator/consumator final - orice persoană fizica sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpara, dobandeste, utilizeaza ori consuma produse sau servicii în afara activităţii profesionale;
    14. contract incheiat cu consumatorii - contractele incheiate între comercianti şi consumatori, inclusiv certificatele de garantie, bonurile de comanda, facturile, borderourile sau bonurile de livrare, biletele, tichetele care conţin stipulari sau referiri la condiţii generale prestabilite;
    15. data durabilitatii minimale - data stabilita de producător, până la care un produs alimentar îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare; produsele pentru care se stabileste data durabilitatii minimale nu trebuie să fie periculoase nici după această dată;
    16. declaratie de conformitate - declaratia facuta de către un producător sau un prestator, prin care acesta informeaza, pe propria raspundere, despre faptul ca un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ;
    17. distribuitor - operatorul economic din lantul de distribuţie, a cărui activitate profesionala nu afectează caracteristicile produsului;
    ---------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".
    18. durata medie de utilizare - intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul caruia produsele de folosinţă indelungata trebuie să îşi menţină caracteristicile functionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare;
    19. eticheta - orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care contine elemente de identificare a produsului şi care insoteste produsul sau este aderent la ambalajul acestuia;
    20. exercitiu comercial - una sau mai multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu amanuntul, de tip cash and carry, de alimentatie publică, precum şi a serviciilor desfăşurate de un comerciant;
    21. garantie - orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a pretului platit de consumator, de reparare sau de inlocuire a produsului cumparat, în cazul în care acesta nu corespunde condiţiilor enuntate în declaratiile referitoare la garantie sau în publicitatea aferenta;
    22. ingredient alimentar - orice substanţa, inclusiv aditivii, utilizata la producerea sau la prepararea unui aliment şi care va fi continuta şi de produsul finit ca atare sau intr-o formă modificata;
    23. lot - un ansamblu de unităţi de vanzare dintr-un aliment fabricat, prelucrat sau ambalat în condiţii practic identice;
    24. pachet de servicii turistice - combinatia prestabilita a cel puţin două dintre urmatoarele trei grupe de servicii, cu condiţia ca durata neintrerupta a acestora să depăşească 24 de ore sau sa cuprindă o innoptare, şi anume, transport, cazare şi alte servicii, fără legătură cu transportul sau cazarea sau care nu sunt accesorii ale acestora şi care reprezinta o parte semnificativa a pachetului de servicii turistice, cum ar fi: alimentatie, tratament balnear, agrement şi altele asemenea;
    25. paguba - prejudiciul creat consumatorilor prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzatoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vatamarea integritatii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vietii;
    26. practici comerciale abuzive - metode de vanzare restrictive sau condiţionate care afectează interesele consumatorilor;
    27. prestator - operatorul economic care furnizeaza servicii;
    -------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".
    28. producător:
    a) operatorul economic care fabrica un produs finit sau o componenta a unui produs;
    b) operatorul economic care fabrica materie prima;
    c) operatorul economic care îşi aplica denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;
    d) operatorul economic care reconditioneaza produsul;
    e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifica caracteristicile produsului;
    f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu are sediul în România sau, în cazul inexistentei acestuia, importatorul produsului;
    g) operatorul economic care importa produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vanzare, închiriere, leasing sau orice alta forma de distribuţie specifică derularii afacerilor sale;
    h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaste importatorul, chiar dacă producătorul este mentionat;
    i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informeaza persoana prejudiciata în termen de 30 de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;
    --------------
    Potrivit art. II din LEGEA nr. 425 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006, sintagma "agent economic" se inlocuieste cu sintagma "operator economic".
    29. produs - bun material a cărui destinatie finala este consumul sau utilizarea individuala ori colectiva; sunt considerate produse energia electrica, energia termica, apa şi gazele livrate pentru consumul individual;
    30. produs cu defecte - produsul la care modul de prezentare, utilizarea previzibila şi data achizitionarii nu ofera siguranţa consumatorilor, producand pagube acestora;
    31. produs de folosinţă indelungata - produsul relativ complex, constituit din piese şi subansambluri, proiectat şi construit pentru a putea fi utilizat pe durata medie de utilizare şi asupra caruia se pot efectua reparatii sau activităţi de întreţinere;
    32. produs contrafacut - orice bun, inclusiv ambalajul acestuia, la care se constata utilizarea fără autorizare a unei marci care este identica cu o marca legal înregistrată, sau produsul care nu poate fi diferentiat în aspectele sale esentiale de un produs de marca, prin care se încalcă drepturile prevăzute de lege ale deţinătorului legal al marcii respective;
    33. produs falsificat - produs la care se constata alterarea sub orice formă a elementelor de identificare a unei marci, denumiri, sigle ori desen industrial legal înregistrate, de natura a induce în eroare asupra provenientei sale, la produse care nu au fost fabricate de deţinătorul legal al marcii ori imputernicit al acestuia, sau la care s-a constatat utilizarea marcii legal înregistrate fără a exista acordul titularului;
    34. produs folosit - produs folosit de un alt consumator, reparat şi testat, corespunzător din punct de vedere tehnic şi functional unui produs similar nou sau reconditionat, şi care este un produs sigur;
    35. produs periculos - produsul care nu poate fi definit ca produs sigur;
    36. produs reconditionat - produs nou cu ambalaj deteriorat, aspect fizic exterior necorespunzator, mici defecte de fabricatie, dar care este adus la parametrii tehnici de functionare initiali dati de producător prin remediere;
    37. produs sigur - produsul care, folosit în condiţii normale sau previzibile, nu prezinta riscuri sau care prezinta riscuri minime, ţinând seama de intrebuintarea acestuia; riscul se considera acceptabil şi compatibil cu un grad înalt de protecţie pentru siguranţa şi sănătatea consumatorilor, în functie de urmatoarele aspecte:
    a) caracteristicile produsului, ale ambalarii şi ale instructiunilor de montaj şi întreţinere;
    b) efectul asupra altor produse, împreună cu care acesta poate fi folosit;
    c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de folosire şi orice alte indicatii şi informaţii furnizate de producător;
    d) categoria de consumatori expusa riscului prin folosirea produsului;
    38. punere pe piaţa - actiunea de a face disponibil pentru prima data, contra cost sau gratuit, un produs sau un serviciu în vederea distribuirii sau utilizarii;
    39. reconditionare - repararea unui produs nou anterior punerii pe piaţa, pentru a corespunde condiţiilor enuntate în declaratiile de garantie sau în publicitatea aferenta, la specificatiile prevăzute în contractul de vanzare-cumparare pentru un produs nou şi nereparat;
    40. reparare - aducerea produsului care nu corespunde condiţiilor enuntate în declaratiile de garantie sau în publicitatea aferenta la specificatiile prevăzute în contractul de vanzare-cumparare, alte documente, ori în alte dispozitii legale;
    41. serviciu - activitatea, alta decat cea din care rezultă produse, efectuata în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
    42. serviciu de alimentatie publică - activitatea de pregatire, preparare, prezentare şi servire a produselor şi a bauturilor pentru consumul acestora în unităţi specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor;
    43. serviciu financiar - unele servicii de natura bancara, credite, asigurări, pensii private, investitii sau plati;
    44. serviciu de piaţa - orice actiune sau prestatie care face obiectul vanzarii-cumpararii pe piaţa şi care nu are drept consecinţa transferul proprietăţii asupra unui bun corporal, efectuata în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
    45. structura de vanzare - spatiul de desfăşurare a unuia sau mai multor exercitii comerciale;
    46. structura de vanzare cu suprafaţa mare - structura de vanzare având o suprafaţa de vanzare mai mare de 1.000 mp;
    47. structura de vanzare cu suprafaţa medie - structura de vanzare având o suprafaţa de vanzare cuprinsa între 400-1.000 mp inclusiv;
    48. structura de vanzare cu suprafaţa mica - structura de vanzare având o suprafaţa de vanzare de până la 400 mp inclusiv;
    49. suprafaţa de vanzare - suprafaţa destinata accesului consumatorilor pentru achizitionarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, platii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii. Nu constituie suprafete de vanzare cele destinate depozitarii şi pastrarii marfurilor;
    50. suprafaţa de vanzare a unui centru comercial - suma suprafeţelor de vanzare cu amanuntul de produse şi servicii de piaţa şi de alimentatie publică cuprinse în aceasta;
    51. termen de garantie - limita de timp, care curge de la data dobândirii produsului sau serviciului, până la care producătorul sau prestatorul îşi asuma responsabilitatea remedierii sau inlocuirii produsului ori serviciului achizitionat, pe cheltuiala sa, dacă deficientele nu sunt imputabile consumatorilor;
    52. termen de valabilitate - limita de timp, stabilita de producător, până la care un produs perisabil sau un produs care în scurt timp poate prezenta un pericol imediat pentru sănătatea consumatorilor îşi păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi pastrare; pentru produsele alimentare acesta reprezinta data limita de consum;
    53. vânzător - distribuitorul care ofera produsul consumatorilor;
    54. viciu ascuns - deficienta calitativa a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscuta şi nici nu putea fi cunoscuta de către consumator prin mijloacele obisnuite de verificare.
    ------------