ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 9 februarie 2011
privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011



    Ţinând cont că Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010 utilizează la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat indicatorul de referinţă câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
    având în vedere că există acte normative care stabilesc drepturi în raport cu indicatorul de referinţă salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
    ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă poate conduce la apariţia unor disfuncţionalităţi în aplicarea prevederilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte regimul cumulului pensiei nete cu venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială,
    având în vedere că valoarea indicatorului de referinţă "câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" este comunicată de Institutul Naţional de Statistică,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul UNIC

    În cuprinsul cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" se înlocuieşte cu sintagma "câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat".
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul muncii,
    familiei şi protecţiei sociale,
    Ioan Nelu Botiş
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 9 februarie 2011.
    Nr. 11.
    -------------