HOTĂRÂRE nr. 1.305 din 27 decembrie 2011
privind stabilirea conţinutului, formei şi dimensiunii titlului de călătorie eliberat de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pentru străinii care beneficiază de statutul de refugiat sau de protecţie subsidiară acordate de România şi pentru membrii de familie ai acestora pentru care s-a solicitat reunificarea familiei
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 16 ianuarie 2012



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin. (9) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă conţinutul, forma şi dimensiunea titlului de călătorie eliberat de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu avizul Oficiului Român pentru Imigrări, pentru străinii care beneficiază de statutul de refugiat sau de protecţie subsidiară acordate de România, aflaţi în străinătate şi care nu mai posedă documente de călătorie valabile, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru membrii de familie ai acestora pentru care s-a solicitat reunificarea familiei, care nu deţin documente de călătorie valabile, sunt în imposibilitatea de a le obţine şi se află în afara ţării de origine, potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (3^1) din Legea nr. 122/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.


    Articolul 2

    Blancheta titlului de călătorie prevăzut la art. 1, document care conţine elemente de siguranţă, este produsă de Compania Naţionala "Imprimeria Naţională" - S.A.


    Articolul 3

    Valoarea blanchetei titlului de călătorie prevăzut la art. 1 se stabileşte de către Compania Naţionala "Imprimeria Naţională" - S.A.


    Articolul 4

    Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României percep pentru eliberarea titlului de călătorie prevăzut la art. 1 taxa consulară prevăzută la lit. A nr. crt. 1 "Eliberarea unui paşaport sau a oricărui document de călătorie" din anexa la Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 5

    Procedura aplicată de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pentru eliberarea titlului de călătorie prevăzut la art. 1 se stabileşte prin ordin al ministrului afacerilor externe.


    Articolul 6

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ────────────────
    Ministrul afacerilor externe,
    Teodor Baconschi
    p. Ministrul administraţiei
    şi internelor,
    Mihai Capră,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 27 decembrie 2011.
    Nr. 1.305.


    Anexa 1

    Conţinutul, forma şi dimensiunea titlului de călătorie pentru străini
    1. TITLUL DE CĂLĂTORIE PENTRU STRĂINI - Conţinutul documentului
    Titlul de călătorie cuprinde următoarele date:
    a) numele ţării (ROMÂNIA);
    b) denumirea documentului (TITLU DE CĂLĂTORIE PENTRU STRĂINI/TRAVEL DOCUMENT FOR FOREIGNERS/TITRE DE VOYAGE POUR LES ETRANGERS);
    c) număr de înregistrare în registrul de paşapoarte al misiunii diplomatice/oficiului consular (NR. ÎNREGISTRARE - REG. NO./NO. REG);
    d) numărul documentului - pretipărit - (NR. DOCUMENT/DOC. NO./NO. DOC.);
    e) valabilitatea documentului (VALABIL PENTRU O SINGURĂ CĂLĂTORIE SPRE ROMÂNIA/VALID FOR ONE JOURNEY TO ROMÂNIA/VALABLE POUR UN SEUL VOYAGE VERS LA ROUMANIE - DE LA:/FROM:/DU: - PÂNĂ LA:/TO:/AU:);
    f) numele şi prenumele titularului (NUME ŞI PRENUME/SURNAME AND GIVEN NAME/NOM ET PRONOM);
    g) data naşterii titularului (DATA NAŞTERII/DATE OF BIRTH/DATE DE NAISSANCE);
    h) cetăţenia titularului (CETĂŢENIA/CITIZENSHIP/CITOYENNETE);
    i) culoarea ochilor (OCHII/COLOUR OF EYES/COULEUR DES YEUX);
    j) înălţimea titularului (ÎNĂLŢIME/HEIGHT/TAILLE);
    k) semne particulare (DISTINGUISHING MARKS/SIGNES PARTICULIERS);
    l) adresa titularului (ADRESA/ADDRESS/ADRESSE - ŢARA/COUNTRY/PAYS - ADRESA/ADDRESS/ADRESSE);
    m) misiunea diplomatică/oficiul consular emitent (AUTORITATEA EMITENTĂ/ISSUING AUTHORITY/AUTORITE D'EMISSION);
    n) data eliberării titlului de călătorie (DATA ELIBERĂRII/DATE OF ISSUE/DATE DE DELIVRANCE)
    o) semnătura titularului titlului de călătorie (SEMNĂTURA TITULARULUI/SIGNATURE/SIGNATURE);
    p) fotografia titularului;
    q) semnătura consulului/diplomatului cu atribuţii consulare şi ştampila oficiului consular/misiunii diplomatice (L.S./STAMP/SCEAU);
    r) observaţii (OBSERVAŢII/REMARKS/OBSERVATIONS).
    2. Forma şi dimensiunea documentului:
    - hârtie securizată de dimensiune A4, personalizată prin imprimare laser sau cu jet de cerneală;
    - elemente de particularizare a certificatului de înregistrare;
    - stema României;
    - fond - imprimarea fundalului în combinaţie de culori maro şi albastru;
    - textul tipărit cu caracterele alfabetului latin, în 3 limbi: română, engleză şi franceză.


    Anexa 2

    _________