NORME METODOLOGICE din 6 decembrie 2007 de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică*)
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 19 decembrie 2007 Notă
    *) Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.470 din 6 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 870 din 19 decembrie 2007.
    1. Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 (denumită în continuare ordonanță de urgență):
    Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul general și principiile administrării datoriei publice.

    Norme metodologice:1.1. Prin administrarea datoriei publice se înțelege ansamblul operațiunilor privind dimensionarea, structurarea, contractarea și derularea datoriei publice guvernamentale, incluzând refinanțarea/rambursarea, modificarea caracteristicilor, înregistrarea și raportarea acesteia, precum și administrarea riscurilor aferente datoriei publice guvernamentale și ansamblul operațiunilor de autorizare și monitorizare a datoriei publice locale.2. Art. 2 lit. d) și e) din ordonanța de urgență:
    În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
    a) autorizare bugetară permanentă - autorizarea Guvernului de a asigura permanent surse în bugetul de stat aferente plății ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente datoriei publice guvernamentale, conform prevederilor legale în vigoare;
    b) Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări - organismul care avizează condițiile financiare privind emiterea de garanții de stat, precum și acordarea de subîmprumuturi sub forma unor obligații de natura datoriei publice guvernamentale, ale cărui componență și competențe se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    c) datorie publică - totalitatea obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale și locale;
    d) datorie publică guvernamentală - totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență;
    d^1) titluri de stat tip benchmark - instrumentele financiare pe termen mediu sau lung, cu următoarele caracteristici:– rata cuponului, ca rată anuală a dobânzii aferente titlurilor de stat tip benchmark, este stabilită înainte de lansarea acestora, fiind menționată în prospectul de emisiune;– data emisiunii este data decontării seriei titlurilor de stat tip benchmark;– permit redeschideri, cu aceleași caracteristici cu emisiunea inițială, respectiv ISIN, rata cuponului, data plății cuponului și data scadenței; data redeschiderii este data la care se mărește valoarea nominală a seriei de titluri de stat tip benchmark aflate în circulație;– cuponul se plătește anual, data cuponului fiind o dată standard stabilită prin prospectul de emisiune;– plata dobânzii la scadența aferentă acestor titluri se efectuează din bugetul Trezoreriei Statului în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație, de la titlul 55.09, art. 30.01, alin. 30.01.01 "Dobânzi aferente datoriei publice interne directe" și în completare de la bugetul de stat, de la capitolul 55.01 "Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi", titlul 30 "Dobânzi", art. 30.01 "Dobânzi aferente datoriei publice interne";– data scadenței coincide cu data ultimului cupon;– dobânda acumulată reprezintă dobânda calculată pentru intervalul cuprins între data cuponului, anterioară datei emisiunii/redeschiderii, și data emisiunii/redeschiderii, în funcție de rata cuponului, după metoda actual/actual;– dobânda acumulată va fi anunțată prin prospectul de emisiune al seriei de titluri de stat tip benchmark și va fi plătită de participanții pe piața primară a titlurilor de stat în ziua decontării/redeschiderii emisiunii;– prețul net reprezintă produsul dintre cotația de preț exprimată cu 4 zecimale și valoarea nominală individuală a unui titlu de stat;– prețul brut reprezintă suma dintre prețul net și dobânda acumulată;
    -------------
    Lit. d^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008.

    e) datorie publică locală - totalitatea obligațiilor unităților administrativ-teritoriale, la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către autoritățile administrației publice locale, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
    f) fond de risc - fondul constituit la Ministerul Finanțelor Publice și la nivelul unității administrativ-teritoriale de către autoritățile administrației publice locale, din comisioanele încasate de la subîmprumutați/garantați de Guvern, respectiv de la garantații de către autoritățile administrației publice locale, precum și din alte surse prevăzute de lege;
    g) garantat - persoana juridică pentru care se prevede că rambursarea finanțării garantate de stat să se facă din veniturile proprii, fără a afecta bugetul de stat, sau, în cazul garanțiilor acordate unităților administrativ-teritoriale, se prevede ca rambursarea să se facă din bugetele locale, precum și din veniturile operatorilor economici și serviciilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale care beneficiază de garanțiile acordate de către acestea, pentru care se prevede ca rambursarea să se facă din surse proprii;
    h) garanție - angajamentul asumat în numele și în contul statului de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de către unitățile administrativ-teritoriale, prin autoritățile administrației publice locale, în calitate de garant, de a plăti la scadență obligațiile neonorate ale garantatului, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;
    i) serviciul datoriei publice - totalitatea sumelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente datoriei publice provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de către unitățile administrativ-teritoriale prin autoritățile administrației publice locale pentru o perioadă determinată;
    j) subîmprumut - finanțare rambursabilă angajată de stat prin Ministerul Finanțelor Publice și transferată către subîmprumutat prin acordul de împrumut subsidiar;
    k) subîmprumutat - persoana juridică care beneficiază de împrumuturi angajate de Ministerul Finanțelor Publice și a căror rambursare se asigură exclusiv din veniturile proprii ale acesteia, fără a afecta bugetul de stat sau în cazul unităților administrativ-teritoriale se prevede ca rambursarea să se facă din bugetele locale.

    Norme metodologice:2.b) Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări - examinează și avizează documentația necesară în vederea emiterii de garanții de stat pentru împrumuturile contractate de operatorii economici și unitățile administrativ-teritoriale și subîmprumuturile acordate acestora de Ministerul Finanțelor Publice.
    -----------
    Pct. 2b) a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.458 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2008.
    2.c) Datorie publică reprezintă totalitatea obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale și locale, care pot fi exprimate în monedă națională și în valută. În scopul evaluării datoriei publice a României, orice obligație exprimată în valută este calculată în monedă națională, utilizându-se cursul valutar comunicat de Banca Națională a României (BNR) în ultima zi bancară a perioadei de raportare, afișat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și al BNR.
    -------------
    Pct. 2.c) a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 16 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 24 februarie 2011.
    2.d) Datoria publică guvernamentală este alcătuită din datoria publică guvernamentală directă și datoria publică guvernamentală garantată.– datoria publică guvernamentală directă - totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare (denumită în continuare ordonanță de urgență), inclusiv cele contractate de autoritățile administrației publice centrale până la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență;– datoria publică guvernamentală garantată - totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile garantate de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor ordonanței de urgență, exclusiv cele contractate de autoritățile administrației publice centrale până la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență;– împrumut guvernamental - obligația generată de un contract prin care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat, obține fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare rezidentă ori nerezidentă și se angajează să le ramburseze, împreună cu dobânda și cu alte costuri aferente, într-o perioadă specificată;– titlu de stat - instrumentul financiar care atestă datoria publică, sub formă de bonuri, certificate de trezorerie, obligațiuni, inclusiv certificatele de trezorerie pentru populație nerăscumpărate la scadență și transformate în certificate de depozit sau alte instrumente financiare constituind împrumuturi ale statului în monedă națională ori în valută, pe termen scurt, mediu și lung. Acestea pot fi emise în formă materializată sau dematerializată, nominative ori la purtător și pot fi negociabile sau nenegociabile;– titlu de stat pe termen scurt - bonul de tezaur și certificatul de trezorerie, fie purtător de dobândă, fie cu discont, cu scadență de până la un an inclusiv, precum și alte instrumente financiare ce pot fi create de emitent, în condițiile legii;– titlu de stat pe termen mediu sau lung - obligațiunea de stat cu o scadență de peste un an și maximum 5 ani de la emisiune, respectiv de peste 5 ani de la emisiune, fie purtătoare de dobândă, fie cu discont, emisă conform clauzelor împrumutului de stat;– titlu de stat cu dobândă - titlul de stat care are o valoare nominală la care se plătește o dobândă stabilită, la date specificate;– titlu de stat cu discont - titlul de stat fără cupon de dobândă, care este vândut la o valoare mai mică decât valoarea sa nominală;– capital aferent titlurilor de stat purtătoare de dobândă - suma împrumutată de la cel care oferă împrumutul, la data efectuării emisiunii titlurilor de stat purtătoare de dobândă;– capital aferent titlurilor de stat cu discont - suma împrumutată de la cel care oferă împrumutul, la data efectuării emisiunii titlurilor de stat cu discont, la valoarea care reprezintă prețul titlurilor de stat cu discont;– titlu de stat dematerializat - titlul de stat pentru care emisiunea, probațiunea și transmisiunea drepturilor încorporate se evidențiază prin înscriere în sistemul de înregistrare în cont; acest instrument poate fi utilizat de către deținători drept garanție pentru împrumuturi;– titlu de stat materializat - titlul de stat în formă fizică, înscris imprimat, care cuprinde mențiuni obligatorii referitoare la emitent, valoarea nominală, rata dobânzii sau a discontului, scadența, modul de transmisiune și alte elemente specifice fiecărei categorii de titluri;– sistem de înregistrare în cont - sistemul operațional prin intermediul căruia titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată, înregistrarea lor fiind efectuată de către Ministerul Finanțelor Publice sau de agentul desemnat de acesta;– prețul titlului de stat - suma plătită de cumpărătorii titlurilor de stat;– valoarea nominală a titlului de stat - valoarea unui titlu de stat, rambursabilă la scadență;– primă - diferența dintre prețul unui titlu de stat la emisiune și valoarea sa nominală, dacă prețul este mai mare decât valoarea nominală;– discont - diferența dintre prețul unui titlu de stat la emisiune și valoarea sa nominală, dacă prețul este mai mic decât valoarea nominală;– rata dobânzii - dobânda exprimată în procente pe an, plătită pentru capitalul unui împrumut sau titlu de stat purtător de dobândă;– rata variabilă a dobânzii - rata dobânzii unui împrumut sau titlu de stat purtător de dobândă, care se modifică la intervale de timp, în conformitate cu un indice, o formulă sau un alt criteriu, după cum este prevăzut în clauzele contractului de împrumut sau ale prospectului de emisiune;– dobânda/cuponul - suma de bani calculată corespunzător perioadei de dobândă/cupon, la plata căreia s-a angajat Ministerul Finanțelor Publice conform prevederilor din prospectele de emisiune;– dobânda acumulată - dobânda calculată pentru intervalul cuprins între data cuponului, anterioară datei emisiunii/redeschiderii, și data emisiunii/redeschiderii pentru titlurile de stat tip benchmark și titlurile de stat denominate în valută care permit redeschideri;– data scadenței - data la care valoarea nominală și ultima tranșă de dobândă, aferente unui împrumut sau titlu de stat purtător de dobândă, ori valoarea nominală a unui titlu de stat cu discont devin exigibile, în conformitate cu clauzele contractului de împrumut sau ale prospectului de emisiune;– data plății dobânzii - data desemnată pentru plata dobânzii aferente unui împrumut sau unei anumite serii de titluri de stat, purtătoare de dobândă;– data rambursării în avans - data rambursării unui împrumut, anterioară scadenței acestuia;– data valutei - data la care se face decontarea tranzacției;– data tranzacției - data la care se încheie tranzacția;– schimbarea valutei de contract a unui împrumut - decizia Ministerului Finanțelor Publice de redenominare valutară a unui împrumut și a condițiilor financiare, în baza condițiilor de piață, de comun acord cu împrumutătorul;– redeschiderea emisiunilor de titluri de stat - operațiunea prin care Ministerul Finanțelor Publice decide atragerea de sume suplimentare de la investitori rezidenți sau nerezidenți, prin intermediul unei emisiuni de titluri de stat cu dobândă aflate deja în portofoliul acestuia;
    ----------
    Definiția privind "redeschiderea emisiunilor de titluri de stat" de la pct. 2.d) a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – prospect de emisiune - document prin care sunt evidențiate caracteristicile titlurilor de stat:
    a) denumirea, data emisiunii și valoarea titlurilor de stat oferite;
    b) forma împrumutului de stat reprezentat prin titlurile aferente - cu discont sau purtător de dobândă;
    c) rata dobânzii, metoda de calcul și datele la care se plătește dobânda, dacă este cazul;
    d) data scadenței și opțiunile încorporate, dacă este cazul;
    e) elementele specifice, respectiv valoarea bonusului de dobândă acordat la scadența emisiunii, numărul de deținători de titluri de stat care vor primi bonusul, precum și mecanismul utilizat pentru selectarea, în condițiile legii, a deținătorilor de titluri de stat cărora li se va acorda bonusul, în cazul emisiunilor de titluri de stat pentru populație cu bonus de dobândă acordat unui număr limitat de investitori la scadența emisiunii;
    ----------
    Lit. e) de la liniuța 29 a pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    – plasamentul privat - instrument de datorie publică materializat prin contractarea în mod direct de împrumuturi sau vânzarea directă de titluri de stat către un investitor ori un grup restrâns de investitori autorizați să opereze pe piețele financiare care au capacitatea de a evalua și administra beneficiile și riscurile unei oportunități de investiții și care se află sub reglementarea autorităților de supraveghere a piețelor financiare. Utilizarea acestui instrument se realizează în condiții specifice determinate de caracterul confidențial al tranzacției solicitat de investitori.– sesiune suplimentară de oferte necompetitive (SSON) - licitație organizată numai pentru emisiuni de tip benchmark, în ziua lucrătoare imediat următoare derulării licitației de referință, în care se oferă dealerilor primari titluri de stat cu aceleași caracteristici ca cele lansate la licitația de referință;
    ----------
    Definiția privind "sesiunea suplimentară de oferte necompetitive (SSON)" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – dealer primar - entitate acceptată de Ministerul Finanțelor Publice pentru a derula direct operațiuni cu titluri de stat pe piața primară internă, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare;
    ----------
    Definiția privind "dealerul primar" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat «Medium Term Notes» (Programul) - o facilitate neangajantă care se încheie de Ministerul Finanțelor Publice cu un grup de instituții financiare selectate de emitent, în cadrul căreia pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat în baza unei documentații contractuale standard, termenii și condițiile financiare aferente emisiunilor lansate în cadrul Programului fiind stabilite la momentul efectuării fiecărei tranzacții. Programul se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
    ----------
    Definiția privind "dealerul primar" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – dealer în Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat «Medium Term Notes» - instituție financiară care a semnat cu Ministerul Finanțelor Publice documentul «Dealer Agreement» și care poate fi desemnată intermediar/administrator al unei viitoare tranzacții, ca urmare a unui proces de selecție;
    ----------
    Definiția privind "dealerul în Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat «Medium Term Notes»" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – agent fiscal și plătitor în cadrul Programului MTN - instituție financiară selectată de către Ministerul Finanțelor Publice să îndeplinească rolul de agent pentru efectuarea operațiunilor de înregistrare și plată aferente evenimentelor de plată pentru obligațiunile de stat emise pe piețele externe de capital;
    ----------
    Definiția privind "agentul fiscal și plătitor în cadrul Programului MTN" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – operațiunea de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat - tranzacția de rambursare înainte de scadență a unei datorii existente, prin răscumpărarea totală sau parțială a unei emisiuni de titluri de stat aflate în circulație, utilizând fie resursele financiare existente în disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului, fie sumele atrase în acest scop prin emisiuni de titluri de stat;
    ----------
    Definiția privind "operațiunea de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – operațiunea de preschimbare a titlurilor de stat - tranzacția de retragere, totală sau parțială, înainte de scadență (etapa de răscumpărare a operațiunii), a titlurilor de stat aferente unei/unor emisiuni aflate în circulație și de înlocuire a acestora cu titluri de stat provenind dintr-o emisiune nouă sau din redeschiderea uneia existente (etapa de emisiune);
    ----------
    Definiția privind "operațiunea de preschimbare a titlurilor de stat" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – diferențele din reevaluarea titlurilor de stat răscumpărate anticipat sau preschimbate - diferența dintre prețul net al titlurilor de stat la data efectuării operațiunii de răscumpărare anticipată sau preschimbare și valoarea nominală (la par) a acestora. Diferențele din reevaluare pot fi favorabile, când influențează pozitiv soldul datoriei (prețul net este sub par), sau nefavorabile, când influențează negativ soldul datoriei (în cazul în care prețul net este peste par), determinând scăderea și, respectiv, creșterea soldului datoriei publice;
    ----------
    Definiția privind "diferențele din reevaluarea titlurilor de stat răscumpărate anticipat sau preschimbate" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – prețul brut - prețul de cumpărare sau de vânzare al titlurilor de stat în care este inclusă dobânda acumulată; prețul brut se exprimă ca procent din valoarea nominală;
    ----------
    Definiția privind "prețul brut" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – prețul net - prețul de cumpărare sau de vânzare al titlurilor de stat care nu include dobânda acumulată; prețul net se exprimă ca procent din valoarea nominală.
    ----------
    Definiția privind "prețul net" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    – bonus de dobândă - element de natura dobânzii, exprimat în valoare absolută, acordat, în condițiile legii, la scadență unui număr limitat de deținători de titluri de stat destinate populației.
    ----------
    Definiția " bonus de dobândă" de la pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.– subscripție publică - vânzarea de titluri de stat de către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de emitent, către investitori, pe parcursul unei perioade de subscriere, în baza unui prospect de emisiune, la un nivel al dobânzii stabilit necompetitiv, înaintea perioadei de subscriere.
    (la 29-09-2017, Punctul 2.d) a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 682 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017 )

    Pe piața internă a titlurilor de stat, dacă în prospectul de emisiune nu se prevede altfel, formulele de bază utilizate sunt:
    a) pentru titluri de stat pe termen scurt cu discont - certificate de trezorerie cu discont:
                   (d x r)
            P = 1- ───────
                     360

    y = r/P,
    în care:
    P = prețul titlului cu discont exprimat cu 4 zecimale;
    d = numărul de zile până la scadență;
    r = rata discontului (exprimată cu două zecimale);
    Y = randamentul (rata dobânzii) exprimat cu două zecimale;

    b) pentru titluri de stat pe termen scurt cu dobândă - certificate de trezorerie cu dobândă:
                       z
        D = VN x d x ───── ,
                      360

    unde:
    D = dobânda (cuponul);
    VN = valoarea nominală individuală;
    d = rata dobânzii (exprimată cu două zecimale);
    z = numărul de zile pentru care se calculează dobânda;

    c) pentru titluri de stat pe termen mediu și lung cu dobândă - obligațiuni de stat cu dobândă fixă:
                           z
        D = VN x d x ──────────── ,
                      365 sau 366

    unde:
    D = dobânda (cuponul);
    VN = valoarea nominală individuală;
    d = rata dobânzii (exprimată cu două zecimale);
    z = numărul de zile pentru care se calculează dobânda;
    366 = zile pentru an bisect;
    sau
    D = VN x r/frecvența anuală a cuponului,
    unde:
    D = dobânda (cupon);
    VN = valoarea nominală individuală;
    r = rata cuponului;
    frecvența anuală a cuponului = 1, pentru plata anuală;
    2, pentru plata semianuală;
    3, pentru plata trimestrială;
    În cazul obligațiunilor de stat emise în baza legilor speciale (emisiuni dedicate), în care perioada de deținere a obligațiunii de stat pentru care se datorează dobânda (trimestru, semestru sau an) nu depășește anul calendaristic, dar plata se efectuează în cursul anului calendaristic următor, în formula de calcul a dobânzii la numitor se va utiliza numărul de zile ale anului calendaristic pentru care se datorează și se calculează dobânda.
    În cazul obligațiunilor de stat (emisiuni standard) în care perioada de deținere a obligațiunii de stat pentru care se datorează dobânda excedează anului calendaristic, iar plata se efectuează în anul calendaristic următor, în formula de calcul a dobânzii la numitor se utilizează numărul de zile ale anului calendaristic în care se efectuează plata cuponului;

    d) pentru obligațiunile de stat pe termen mediu și lung cu dobândă indexată cu indicele prețurilor de consum:
                       z
        D = VN x d x ──────,
                      365

    unde:
    D = dobânda (cuponul);
    VN = valoarea nominală individuală;
    z = numărul de zile pentru care se calculează dobânda;
    d = rata dobânzii, exprimată procentual cu 6 zecimale, pentru fiecare perioadă de calcul al cuponului, calculată ca produs anualizat (P) al celor 6 indici ai prețurilor de consum lunari publicați de Institutul Național de Statistică plus o marjă M care se va determina pentru fiecare perioadă după formula:
             365
        d = ─────[P(IPCi/100) - 1] x 100 + M,
              z

    unde:
    i = indicii precizați în prospectul de emisiune a titlurilor de stat, în funcție de data de plată a cuponului de dobândă;
    IPCi = indicele lunar al prețurilor de consum, publicat de Institutul Național de Statistică; va fi luat în considerare indicele lunar, indiferent de data din luna la care are loc emisiunea;
    M = marja, exprimată procentual, reprezintă elementul în funcție de care se va face clasificarea ofertelor.
    În vederea alinierii la standardele recunoscute, potrivit convențiilor ISMA (Internațional Securities Market Association), Ministerul Finanțelor Publice poate opta și pentru utilizarea altor formule de calcul ale discontului sau ale dobânzii.

    e) Dobânda acumulată aferentă titlurilor de stat se exprimă în moneda în care este denominat instrumentul, cu două zecimale, și se calculează după următoarea formulă:
                           a
        D(a) = VN x D x -------- ,
                         Z x f

    unde:
    D(a) = dobânda acumulată;
    VN = valoarea nominală a titlului de stat;
    D = rata cuponului exprimată cu două zecimale;
    a = numărul de zile scurse de la data plății ultimului cupon (exclusiv) până la data decontării tranzacției (inclusiv);
    Z = numărul total de zile între plățile de cupon (365 sau 366 în cazul anilor bisecți);
    f = frecvența plăților de cupon într-un an.
    ----------
    Lit. e) de la paragraful "Pe piața internă a titlurilor de stat, dacă în prospectul de emisiune nu se prevede altfel, formulele de bază utilizate sunt:" al pct. 2.d) a fost introdusă de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    ----------
    Pct. 2.d) a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 646 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 6 iulie 2012.
    2.e) Datoria publică locală este alcătuită din datoria publică locală directă și datoria publică locală garantată.
    Datoria publică locală directă reprezintă totalitatea obligațiilor unităților administrativ-teritoriale la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate direct de către acestea, pe baze contractuale, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
    Datoria publică locală garantată reprezintă totalitatea obligațiilor unităților administrativ-teritoriale la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile garantate de către acestea, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Legii nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.
    3. Art. 3 din ordonanța de urgență:(1) În procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice are ca obiectiv asigurarea necesităților de finanțare guvernamentală în condițiile minimizării costurilor pe termen lung și limitării riscurilor implicate;(2) Instrumentele utilizate de Ministerul Finanțelor Publice în scopul atingerii obiectivelor privind administrarea datoriei publice guvernamentale se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență. La definirea instrumentelor de datorie se vor avea în vedere reglementările în materie ale instituțiilor europene abilitate;(3) În cazul operațiunilor de administrare a riscurilor aferente obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice poate încheia acorduri cu instituțiile financiare, în vederea utilizării de instrumente specifice, care pot prevedea compensarea bilaterală a obligațiilor rezultate între părțile participante, astfel încât să rezulte periodic o singură obligație finală netă a uneia dintre părți, în conformitate cu legislația în materie în vigoare și în baza normelor emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență;(3^1) Contractarea de împrumuturi pentru finanțarea deficitului și refinanțarea datoriei publice se va face pe baza unor proceduri specifice, în funcție de tipul instrumentului ales, acestea urmând a fi prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    -------------
    Alin. (3^1) al art. 3 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 149 din 11 iulie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 18 iulie 2008.
    (4) Ministerul Finanțelor Publice elaborează cu consultarea Băncii Naționale a României strategia pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale pe care o înaintează spre aprobare Guvernului și spre informare Parlamentului României; strategia este revizuibilă anual sau ori de câte ori condițiile de piață și/sau necesitățile de finanțare o impun;(5) Veniturile, respectiv cheltuielile rezultate în urma efectuării operațiunilor de administrare a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile alin. (1), reprezintă venituri, respectiv cheltuieli ale bugetului de stat sau ale bugetului trezoreriei statului.(6) Conducerea Ministerului Finanțelor Publice și personalul însărcinat să exercite atribuții de administrare a datoriei publice guvernamentale nu răspund civil, contravențional sau penal, după caz, în condițiile îndeplinirii cu bună-credință și fără neglijență gravă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor de administrare a datoriei publice guvernamentale.
    -------------
    Alin. (6) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008.
    (7) Constatarea îndeplinirii cu rea-credință și/sau gravă neglijență a atribuțiilor de administrare a datoriei publice guvernamentale se realizează de către ministrul finanțelor publice, la propunerea motivată a organelor cu atribuții de control intern din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
    -------------
    Alin. (7) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008.
    (8) În cazul constatării unui prejudiciu, statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, se poate îndrepta împotriva persoanelor vinovate de încălcarea cu rea-credință și/sau din neglijență gravă a obligațiilor profesionale de administrare a datoriei publice guvernamentale.
    -------------
    Alin. (8) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008.

    Norme metodologice:3.1. Ministerul Finanțelor Publice este singurul administrator al datoriei publice guvernamentale, directă și garantată, în lei și în valută, și are, pentru îndeplinirea acestui scop, autoritatea de a întreprinde următoarele:
    a) estimează și asigură necesarul de lichiditate și disponibilități bănești pentru realizarea la timp și în condiții de siguranță a cheltuielilor bugetare;
    b) administrează datoria publică guvernamentală, inclusiv costurile și riscurile asociate, asigurând acoperirea necesităților de finanțare, la cel mai bun cost care poate fi obținut în condițiile existente în momentul respectiv pe piețele financiare interne și externe, astfel încât, pe termen lung, să se minimizeze costurile aferente, prin acceptarea unor riscuri limitate;
    c) stabilește, ținând cont de contextul și de perspectivele macroeconomice, precum și de condițiile și perspectivele piețelor financiare, strategia, instrumentele și caracteristicile datoriei publice guvernamentale;
    d) în procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, menține în permanență relații cu instituții financiare interne și externe, cu mediile investiționale și cu agențiile internaționale de rating și monitorizează factorii care pot influența condițiile derulării eficiente și în siguranță a operațiunilor specifice. În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să încheie și/sau să reînnoiască cu agențiile specializate de rating contracte sau acorduri-cadru pentru prestarea serviciilor de evaluare a riscului de țară;
    e) elaborează anual Contul general al datoriei publice, ca anexă la Contul general anual de execuție a bugetului de stat.
    -------------
    Pct. 3.1. a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 608 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 28 iulie 2010.
    3.2. Instrumentele de datorie utilizate pentru administrarea datoriei publice guvernamentale pot fi emise și/sau utilizate doar de către Ministerul Finanțelor Publice, fiind denominate în lei și/sau în valută, prin accesarea piețelor financiare interne și externe.3.2.1. Instrumentele de datorie publică guvernamentală ce pot fi contractate, nefiind însă limitate la acestea, sunt:
    a) titlurile de stat lansate pe piețele internaționale, precum și titlurile de stat lansate pe piața internă, fie pe piața interbancară supravegheată de către Banca Națională a României și/sau pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fie cele lansate pentru populație prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, inclusiv certificatele de trezorerie pentru populație, nerăscumpărate la scadență și transformate în certificate de depozit;
    (la 29-09-2017, Litera a) din Punctul 3.2.1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 682 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017 )

    b) împrumuturile de la instituții financiare românești sau străine;
    c) împrumuturile de la guverne și agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale sau de la alte organisme financiare internaționale;
    d) împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;
    e) instrumente structurate, cum ar fi credite furnizor;
    f) leasing financiar;
    g) instrumente de cash management (atragere de depozite, operațiuni repo și altele asemenea);
    h) scrisori de garanție de stat.
    i) împrumuturi de la Uniunea Europeană acordate în baza Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 332/2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L53 din 23 februarie 2002.
    ------------
    Lit. i) a pct. 3.2.1. a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 468 din 22 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 24 aprilie 2009.

    j) plasamente private.
    ------------
    Lit. j) a pct. 3.2.1. a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 759 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 8 iulie 2009.
    3.2.2. Instrumentele de datorie pot fi contractate pe termen scurt (durata de rambursare nu depaseste un an), pe termen mediu (durata de rambursare este mai mare de un an, dar nu depaseste 5 ani) si pe termen lung (durata de rambursare depaseste 5 ani).3.2.3. Datoria contractată până la momentul intrării în vigoare a ordonanței de urgență de către ordonatorii principali de credite fără garanția statului se înregistrează în registrul datoriei publice.
    -----------
    Pct. 3.2-3.2.3. a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.458 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2008.
    3.2.4. Abrogat.
    ------------
    Pct. 3.2.4. a fost abrogat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 759 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 8 iulie 2009.
    -----------
    Pct. 3.2-3.2.4. a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.458 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2008.
    3.2.5. În funcție de tipul instrumentului ales și de complexitatea procedurii de selecție, Ministerul Finanțelor Publice poate emite norme privind procedura de selecție a instituției finanțatoare, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, astfel încât transparența, durata și siguranța procesului de contractare a finanțării rambursabile să fie adecvate caracteristicilor specifice ale piețelor accesate și să conducă la executarea eficientă a operațiunilor respective.3.2.6.  Pentru administrarea riscurilor asociate datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să facă următoarele operațiuni, fără a se limita la acestea:
    a) swap-uri valutare, contracte futures, opțiuni și alte operațiuni specifice de administrare a riscului valutar;
    b) contracte forward, swap-uri pe rata dobânzii, opțiuni și alte operațiuni specifice de administrare a riscului de dobândă;
    c) operațiuni de administrare a serviciului datoriei publice guvernamentale prin refinanțarea datoriei scadente și/sau rambursarea anticipată a unei datorii existente nescadente, incluzând modificarea condițiilor aferente datoriei existente prin operațiuni de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat, de preschimbare a acestora cu titluri de stat noi, de preschimbare a unor instrumente cu alte instrumente de natura datoriei publice guvernamentale, precum și alte operațiuni;
    d) operațiuni de administrare a riscului de credit aferent portofoliului de datorie guvernamentală prin acordarea/perceperea de garanții/colaterale celorlalte părți cu care încheie contracte/acorduri în procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale.3.2.6^1. În scopul limitării riscurilor asumate de către stat în utilizarea instrumentelor de datorie, în funcție de complexitatea fiecărei tranzacții și a documentației contractuale aferente, Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate, poate selecta firme de avocatură pentru prestarea de servicii de consultanță juridică, conform legii;
    ----------
    Pct. 3.2.6^1 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    3.2.7. Abrogat.
    -----------
    Pct. 3.2.7. a fost abrogat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.458 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2008.
    3.3.1. În scopul realizării operațiunilor de administrare a riscurilor asociate obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice poate încheia cu instituții financiare contracte/acorduri-cadru (acorduri ISDA) care nu generează obligații financiare pentru părțile semnatare, dar care stipulează condițiile generale în care se vor desfășura operațiunile între părți.3.3.2. Acordurile menționate la pct. 3.3.1 definesc și reglementează operațiunile de compensare bilaterală (netting), care presupun compensarea, până la obținerea unei sume nete (off-set), convertită într-o singură valută, a valorilor unor drepturi sau obligații de plată rezultate între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile financiare cu care se încheie acordurile/contractele financiare pentru administrarea datoriei guvernamentale și/sau de administrare a riscurilor aferente obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale.3.3.3. În baza acordurilor încheiate cu instituțiile financiare, prevăzute la pct. 3.3.2, Ministerul Finanțelor Publice poate utiliza instrumente financiare derivate (swap-uri valutare, de rată a dobânzii, contracte forward sau futures, opțiuni etc.) pentru asigurarea riscurilor specifice unor obligații de natura datoriei guvernamentale existente și/sau viitoare fără a mai fi necesară o selecție prealabilă a instituției financiare care va oferi instrumentul ales.3.3.4. Instrumentele financiare derivate, utilizate în conformitate cu pct. 3.3.2, pot genera schimbarea fluxurilor de numerar pentru obligațiile de natura datoriei publice guvernamentale existente și/sau viitoare, ele fiind strâns legate de aceste obligații-suport. Definițiile și condițiile de utilizare pentru aceste instrumente se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.3.4.1. Strategia pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale prezintă obiectivele referitoare la managementul datoriei publice pe termen mediu, precum și instrumentele care vor fi utilizate în scopul atingerii acestor obiective, ținând cont de evoluțiile și perspectivele macroeconomice și cele aferente piețelor financiare pe perioada acoperită.3.4.2. Până la sfârșitul anului 2007 va fi elaborată, supusă aprobării Guvernului și transmisă spre informare Parlamentului prima strategie pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale, care va acoperi perioada 2008-2010.3.4.3. Strategia privind administrarea datoriei publice guvernamentale poate fi revizuită anual sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluțiile condițiilor de piață și de modificarea necesităților de finanțare, ca urmare a modificării țintei de deficit bugetar.3.4.4. Abrogat.
    -------------
    Pct. 3.4.4 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 16 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 24 februarie 2011.
    3.5.1. Veniturile și cheltuielile rezultate în urma utilizării instrumentelor financiare derivate și/sau a altor instrumente specifice administrării riscurilor asociate datoriei publice guvernamentale reprezintă venituri și/sau cheltuieli ale bugetului de stat.3.5.2. Veniturile din dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark reprezintă venit la bugetul de stat; plata dobânzii la scadență, aferentă acestor titluri, se efectuează din bugetul de stat, în limita creditelor bugetare aprobate.
    ----------
    Pct. 3.5.2. a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂRE nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    3.5.3. Veniturile din dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat denominate în valută care permit redeschideri reprezintă venit la bugetul de stat; plata dobânzii la scadență, aferentă acestor titluri, se efectuează din bugetul de stat.
    --------------
    Pct. 3.5.3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 646 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 6 iulie 2012.
    4. Art. 4 din ordonanța de urgență:(1) Guvernul este autorizat să angajeze în numele și contul statului obligații de natura datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Finanțelor Publice, în următoarele scopuri:
    a) finanțarea deficitului bugetului de stat, finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinație, finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat din exercițiul curent;
    b) refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale;
    c) menținerea în permanență a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu criteriile prevăzute în normele metodologice elaborate în conformitate cu art. 12 alin. (1);
    d) finanțarea pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesități prioritare pentru economia românească;
    e) susținerea balanței de plăți în conformitate cu Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 322/2002 de stabilire a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre.
    (1^1) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), ordonatorii principali de credite pot angaja obligații de natura datoriei publice guvernamentale, pentru achiziții în sistem leasing, pe bază de hotărâre a Guvernului doar în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale, acceptă angajarea datoriei publice guvernamentale de către ordonatorii principali de credite prin alegerea acestui instrument financiar pe baza analizei costurilor și riscurilor, cu asigurarea respectării obiectivelor și principiilor strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale.(2) În cazul alin. (1) lit. d) beneficiarii garanțiilor de stat, precum și subîmprumutații se stabilesc, pentru fiecare caz în parte, prin lege, numai după obținerea avizului din partea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări.(3) Autoritățile administrației publice centrale nu pot fi beneficiari ai garanțiilor de stat sau ai subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Finanțelor Publice.(4) Pe parcursul unui an, Ministerul Finanțelor Publice contractează împrumuturi guvernamentale, pentru scopurile precizate la alin. (1), independent de evoluția disponibilităților existente în contul curent general al Trezoreriei Statului și de evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat în decursul acelui an.(5) Finanțările rambursabile contractate de la organismele financiare internaționale destinate finanțării deficitului bugetului de stat se aprobă prin lege.(6) Modalitatea de aprobare a operațiunilor de contractare a datoriei publice guvernamentale se stabilește prin norme emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.

    Norme metodologice:4.1.a),b)1. Procedura lansării emisiunilor de titluri de stat pe piața internă presupune parcurgerea următoarelor etape:1. elaborarea referatului de aprobare a ordinului privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat, în cadrul căruia vor fi evidențiate:1.1. motivarea volumului de titluri de stat ce urmează a fi lansate având în vedere:– valoarea titlurilor de stat scadente în perioada pentru care se anunță lansarea titlurilor de stat;– valoarea ratelor de capital scadente aferente împrumuturilor în valută contractate în vederea finanțării deficitului bugetar, refinanțării datoriei publice și rambursării anticipate;
    ----------
    Liniuța a doua de la subpct. 1.1. al pct. 4.1.a),b)1. a fost modificată de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    – valoarea estimată a răscumpărărilor de certificate de trezorerie pentru populație, vândute prin rețeaua Trezoreriei Statului, determinată ca medie lunară a soldului acestora conform situațiilor de raportare din teritoriu;– volumul deficitelor bugetare susținute temporar de disponibilitățile contului curent general al trezoreriei, conform datelor operative de la finele lunii precedente;– valoarea soldului debitor/creditor al contului curent general al trezoreriei conform prognozei evoluției disponibilităților acestuia pentru perioada pentru care se anunță lansarea titlurilor de stat;
    1.2. structura pe scadențe a titlurilor de stat;1.3. fundamentarea alegerii tipurilor de scadență, a ratei cuponului în cazul obligațiunilor de stat;1.4. caracteristicile titlurilor de stat;– alte informații și elemente considerate relevante;2. elaborarea ordinului de aprobare a prospectului de emisiune a titlurilor de stat, obținerea vizelor necesare în vederea supunerii aprobării conducerii Ministerului Finanțelor Publice;3. transmiterea ordinului spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe pagina de web a Ministerului Finanțelor Publice și la BNR, în vederea informării dealerilor pieței primare;4. decontarea emisiunilor de titluri de stat, care se evidențiază astfel:– valoarea nominală, în finanțarea/refinanțarea datoriei publice guvernamentale;– prima, exprimată ca diferență între valoarea nominală a titlului de stat de tip benchmark/titlului de stat denominat în valută care permite redeschidere și prețul net al acestuia, în care prețul net este mai mare decât valoarea nominală; în cazul titlurilor de stat denominate în valută prima încasată în contul de disponibilități în valută al Ministerului Finanțelor Publice și confirmată de BNR se va vinde la un curs comunicat de BNR valabil la 3 zile lucrătoare de la alimentarea contului în valută. Sumele în lei sau echivalentul în lei aferente primei reprezintă cheltuială negativă și se vor înregistra în clasificația economică a cheltuielilor bugetului de stat, la bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, la cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 30.01.03 «Prime la emisiunea titlurilor de stat»;– discontul, exprimat ca diferență între valoarea nominală a titlului de stat de tip benchmark/titlului de stat denominat în valută care permite redeschidere și prețul net al acestuia, în care prețul net este mai mic decât valoarea nominală, reprezintă cheltuială a bugetului de stat și se suportă de la cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne». Cu suma reprezentând discontul se reîntregește, la data decontării rezultatelor adjudecării emisiunii, valoarea nominală a titlurilor de stat de tip benchmark/titlurilor de stat denominate în valută care permit redeschideri;– dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark reprezintă venit al bugetului de stat și va fi virată la capitolul bugetar 31.01 «Venituri din dobânzi», subcapitolul 31.01.03 «Alte venituri din dobânzi»;
    ----------
    Liniuța a patra de la subpct. 4. al pct. 4.1.a),b)1. a fost modificată de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    – dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat denominate în valută care permit redeschideri reprezintă venit al bugetului de stat; dobânda acumulată încasată în contul de disponibilități în valută al Ministerului Finanțelor Publice și confirmată de BNR se va vinde la un curs comunicat de BNR valabil la 3 zile lucrătoare de la alimentarea contului în valută, iar echivalentul în lei va fi virat la capitolul bugetar 31.01 «Venituri din dobânzi», subcapitolul 31.01.03 «Alte venituri din dobânzi»;– în cazul titlurilor de stat în valută cu discont de pe piața internă, reîntregirea valorii nominale a împrumutului se efectuează din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01«Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 30.01.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne directe» cu valoarea discontului. Cu suma reprezentând discontul se reîntregește valoarea nominală a titlurilor de stat.
    Reîntregirea valorii nominale se efectuează astfel:– în cazul în care emisiunea de titluri de stat în valută este destinată refinanțării unui titlu de stat/împrumut în valută scadent, reîntregirea se efectuează în valută;– în cazul în care emisiunea de titluri de stat în valută este destinată finanțării deficitului bugetar sau finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice, reîntregirea se efectuează în lei. Sumele în lei cu care s-a efectuat reconstituirea de la bugetul de stat a împrumutului se utilizează la finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice la data reîntregirii sau ulterior acestei date. Reîntregirea valorii nominale a emisiunii se efectuează în lei la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data încasării sumelor în valută.
    În cazul în care prețul tranzacției este cu primă, prima înregistrată reprezintă o cheltuială negativă a bugetului de stat.
    --------------
    Pct. 4.1.a),b)1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 646 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 6 iulie 2012.
    4.1.a), b).1^1. Procedura lansării emisiunilor de titluri de stat destinate populației pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară presupune parcurgerea următoarelor etape:
    ----------
    Partea introd. a pct. 4.1.a), b).1^1. a fost modificată de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.1. direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice fundamentează oportunitatea și/sau necesitatea lansării unei emisiuni de titluri de stat destinate populației printr-o notă internă aprobată de către ministrul finanțelor publice sau ministrul delegat pentru buget, conform legii;2. în vederea selectării intermediarului/sindicatului de intermediere a emisiunii, Ministerul Finanțelor Publice transmite cererea de ofertă către instituții financiare care au capacitate și experiență în intermedierea unor astfel de tranzacții. În cuprinsul acesteia se specifică principalele caracteristici ale emisiunii, cum ar fi: valoarea, scadența, criteriile de selecție, termenul-limită până la care pot fi primite oferte, precum și alte elemente considerate relevante de către emitent, dacă este cazul. Criteriile de selecție pot include elemente de evaluare cantitative și calitative, și anume: comisionul de intermediere, strategia propusă de lansare, capacitatea de distribuție, capabilități tehnice, experiența în finalizarea unor tranzacții similare, precum și alți factori considerați relevanți de emitent. Evaluarea ofertelor primite și fundamentarea propunerii de numire a intermediarilor emisiunii se realizează printr-o notă internă aprobată de ministrul finanțelor publice sau ministrul delegat pentru buget, conform legii;3. ca urmare a selectării intermediarului/sindicatului de intermediere, Ministerul Finanțelor Publice acordă acestora mandatul/contractul de intermediere a emisiunii, care va cuprinde responsabilitățile și obligațiile părților în realizarea tranzacției, nivelul comisioanelor percepute și eventuale cheltuieli care sunt suportate de către intermediarii emisiunii și de către emitent, după caz;3^1. Ministerul Finanțelor Publice selectează agentul de plată pentru emisiune, în baza unei cereri de ofertă;
    ----------
    Subpct. 3^1 al pct. 4.1.a), b).1^1. a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    4. prospectul de emisiune va include atât precizări în ceea ce privește derularea operațiunilor de piață primară și piață secundară, detalii privind intermediarul/sindicatul de intermediere, perioada de subscriere, metoda de adjudecare, caracteristicile principale ale titlurilor de stat, și anume: valoarea nominală a unui titlu, moneda, scadența, cuponul, datele de plată, cât și alte elemente considerate relevante de către emitent, intermediarul/sindicatul de intermediere și Bursa de Valori București - S.A. Prospectul de emisiune nu reprezintă un prospect în sensul prevederilor Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE și Regulamentului (CE) nr. 809/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 privind implementarea Directivei 2003/71/CE în ceea ce privește informațiile cuprinse în prospecte, precum și formatul, includerea și publicarea acestor prospecte și diseminarea materialelor publicitare;5. ordinul ministrului finanțelor publice sau al ministrului delegat pentru buget, conform legii, privind aprobarea prospectului, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de web a Ministerului Finanțelor Publice, a Autorității de Supraveghere Financiară și a Bursei de Valori București - S.A.;6. în cazul emisiunilor lansate pe piața primară reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A., decontarea operațiunilor de piață primară și secundară se realizează prin intermediul Depozitarului Central - S.A., conform legislației pieței de capital și normelor și reglementărilor specifice;7. decontarea emisiunilor de titluri de stat pentru populație se evidențiază astfel:– valoarea nominală, în finanțarea/refinanțarea datoriei publice guvernamentale;– în cazul în care prețul tranzacției este cu prima, suma în lei aferentă primei reprezintă cheltuială negativă și se înregistrează în clasificația economică a cheltuielilor bugetului de stat, la bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, la cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 30.01.03 «Prime la emisiunea titlurilor de stat»;– în cazul în care prețul tranzacției este cu discont, suma în lei aferentă discontului reprezintă cheltuială a bugetului de stat și se suportă de la cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 30.01.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne directe». Cu suma reprezentând discontul se reîntregește, la data decontării rezultatelor adjudecării emisiunii, valoarea nominală a titlurilor de stat".8. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să plătească, în condițiile legii, comisioane, inclusiv comisionul către sindicatul de intermediere, cheltuieli legate de realizarea de activități de promovare a tranzacției, prin mijloace de comunicare mass-media, și alte costuri aferente emisiunilor de titluri de stat destinate populației din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», art. 20 «Bunuri și servicii», alin. 20.24 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor», alin. 20.24.02 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor interne».
    ----------
    Subpct. 8. al pct. 4.1.a), b).1^1. a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    9. În cazul emisiunilor de titluri de stat destinate populației pentru care se acordă un bonus de dobândă unui număr limitat de deținători la scadența emisiunii, prospectul emisiunii va include valoarea bonusului de dobândă și mecanismul utilizat pentru selectarea deținătorilor de titluri de stat cărora li se va acorda bonusul, precum și numărul deținătorilor care vor beneficia de acest bonus. Bonusul de dobândă reprezintă cheltuială a bugetului de stat și se suportă de la bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 30.01.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne directe».
    ----------
    Subpct. 9. al pct. 4.1.a), b).1^1. a fost introdus de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    4.1.a), b).1^2. Procedura lansării emisiunilor de titluri de stat destinate populației prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului presupune parcurgerea următoarelor etape:1. În cadrul programului indicativ de emisiuni de titluri de stat pentru anul următor se stabilesc plafonul anual alocat emisiunilor de titluri de stat destinate populației prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, ca procent din valoarea planului total de finanțare anunțat de Ministerul Finanțelor Publice pentru anul respectiv, precum și frecvența lansării emisiunilor. Titlurile de stat destinate populației sunt titluri de stat în formă dematerializată, emise de Ministerul Finanțelor Publice prin subscripție publică prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului; titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadență și sunt netransferabile.2. Prospectul de emisiune se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de web a Ministerului Finanțelor Publice și include condițiile de derulare și termenii specifici fiecărei emisiuni, caracteristicile principale ale titlurilor de stat și alte elemente considerate relevante de către emitent.3. Referatul de aprobare a ordinului privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populației emise prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului va cuprinde principalele elemente caracteristice ale emisiunilor, cum ar fi: suma anunțată, perioada de subscriere, maturitatea sau structura de maturități, după caz, plafonul alocat fiecărei emisiuni, nivelul de dobândă pentru fiecare maturitate propusă și alte elemente considerate relevante de către emitent.4. Decontarea emisiunilor de titluri de stat destinate populației se realizează prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să plătească comisioane, cheltuieli legate de realizarea de activități de promovare a tranzacției, prin mijloace de comunicare mass-media, și alte costuri aferente lansării emisiunilor de titluri de stat destinate populației din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», art. 20 «Bunuri și servicii», alin. 20.24 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor», alin. 20.24.02 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor interne».5. Procedura detaliată privind modalitatea de emitere, de vânzare și distribuție, rambursare și plată a dobânzilor, de înregistrare și raportare prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
    (la 29-09-2017, Punctul 4.1.a), b).1^2. a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 682 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017 )
    4.1.a), b).1^3. Procedura de răscumpărare anticipată/ preschimbare a titlurilor de stat în lei emise pe piața internă are în vedere următoarele:1. În scopul administrării riscurilor asociate datoriei publice guvernamentale și în funcție de condițiile de piață, Ministerul Finanțelor Publice poate utiliza operațiuni specifice de piață prin răscumpărarea anticipată a unor titluri de stat emise în lei pe piața internă și tranzacționate pe piața secundară și/sau preschimbarea acestora cu titluri de stat noi, în lei, pe piața internă, emise fie prin plasarea de emisiuni noi, fie prin redeschiderea emisiunilor existente.2. Cadrul general privind obiectivele, strategia și modul de utilizare a operațiunilor de răscumpărare anticipată și preschimbare a titlurilor de stat în administrarea datoriei publice se aprobă de către ministrul finanțelor publice.3. Operațiunile de administrare a datoriei publice se comunică de Ministerul Finanțelor Publice fie prin intermediul prospectelor de emisiune, fie prin anunțuri prealabile, în baza unei fundamentări aprobate la nivelul secretarului de stat coordonator, care va conține cel puțin următoarele elemente: scopul utilizării instrumentelor respective, instrumentele utilizate, respectiv seriile de titluri de stat care fac obiectul operațiunii de răscumpărare anticipată sau preschimbare, caracteristicile emisiunii noi, precum și referințele indicative de preț ale titlurilor care se răscumpără sau se preschimbă de la momentul analizei.4. Ministerul Finanțelor Publice poate răscumpăra anticipat orice titlu de stat în lei aflat în circulație care face obiectul unei operațiuni de răscumpărare anticipată sau preschimbare. Seriile de titluri de stat care sunt eligibile pentru operațiunile de răscumpărare anticipată și preschimbare se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice, împreună cu volumul indicativ aferent acestor operațiuni.5. Răscumpărările anticipate/Preschimbările de titluri de stat se efectuează prin licitație, fie de către Ministerul Finanțelor Publice, fie de către Banca Națională a României sau prin alt agent autorizat de către Ministerul Finanțelor Publice în acest scop. Suma finală și celelalte caracteristici ale emisiunilor răscumpărate anticipat sau preschimbate și ale emisiunii de obligațiuni noi sau redeschise vor fi stabilite la momentul executării tranzacției, în funcție de condițiile de piață, și ulterior publicate prin mijloacele de comunicare anterior menționate.6. Cu două zile lucrătoare înainte de licitație, Ministerul Finanțelor Publice anunță titlurile de stat care fac obiectul răscumpărării anticipate sau preschimbării, prin publicarea pe website-ul Ministerului Finanțelor Publice și prin utilizarea acelorași mijloace de comunicare utilizate în cazul licitațiilor pe piața primară, respectiv prin intermediul platformelor electronice de știri financiare.7. Participanții la operațiunile de răscumpărare anticipată sau preschimbare de titluri de stat sunt dealerii primari.8. În ziua licitației, dealerii primari prezintă oferta în cont propriu și/sau în contul clienților lor.
    (la 12-04-2018, Subpunctul 8. din Punctul 4.1.a), b).1^3. a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 194 din 4 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 12 aprilie 2018 )
    9. În cazul operațiunilor de răscumpărare anticipată de titluri de stat, Ministerul Finanțelor Publice publică următoarele elemente:
    a) data licitației, locul și momentul-limită pentru depunerea ofertelor;
    b) data decontării tranzacției;
    c) volumul indicativ;
    d) elemente de identificare a titlurilor de stat ce urmează să fie răscumpărate, respectiv tipul, seria (codul ISIN), rata anuală a cuponului, data scadenței etc.;
    e) valoarea nominală individuală;
    f) valoarea nominală totală minimă cu care se poate participa individual la licitație;
    g) valoarea dobânzii acumulate pe titlu la data decontării tranzacției;
    h) precizarea dacă se acceptă sau nu oferte necompetitive, iar, dacă se acceptă, procentul maxim în care acestea trebuie să se încadreze, precum și categoriile de investitori care pot transmite astfel de oferte.
    10. Dealerii primari specifică în ofertele depuse prețul net, exprimat cu 4 zecimale, la care sunt dispuși să vândă titlurile către Ministerul Finanțelor Publice. În cazul în care prețul net al ofertei este mai mic decât prețul net maxim acceptat, oferta este acceptată în totalitate; în cazul în care prețul net al ofertei este egal cu prețul net maxim acceptat, Ministerul Finanțelor Publice poate accepta întreaga ofertă la acest nivel sau o poate accepta parțial.11. În cazul operațiunilor de preschimbare de titluri de stat, Ministerul Finanțelor Publice publică următoarele elemente:
    a) data licitației, locul și momentul-limită pentru depunerea ofertelor;
    b) data decontării tranzacției;
    c) volumul indicativ pentru titlurile de stat ce vor fi preschimbate;
    d) elemente de identificare a titlurilor de stat, atât pentru titlurile emise, cât și pentru cele care fac obiectul preschimbării: tipul, seria (codul ISIN), rata anuală a cuponului, data scadenței, valoarea nominală individuală;
    e) valoarea nominală totală minimă pentru care se vor depune oferte individuale, dacă este cazul;
    f) valoarea dobânzii acumulate pe titlu la data decontării tranzacției, atât pentru titlurile nou-emise, cât și pentru cele care fac obiectul preschimbării;
    g) precizarea dacă se acceptă sau nu oferte necompetitive, iar, dacă se acceptă, procentul maxim în care acestea trebuie să se încadreze, precum și categoriile de investitori care pot transmite astfel de oferte;
    h) în ziua licitației, Ministerul Finanțelor Publice publică prețul net fix, exprimat cu 4 zecimale, care va sta la baza răscumpărării titlurilor supuse preschimbării.11.1. Dealerii primari specifică în ofertele depuse prețul net la care sunt dispuși să cumpere titlurile din seria nou-emisă sau redeschisă (exprimat cu 4 zecimale), numărul și valoarea nominală totală a acestora (care se va încadra în valoarea totală individuală a ofertelor depuse pentru seriile de titluri de stat vizate pentru preschimbare), precum și numărul și valoarea nominală totală a titlurilor pe care doresc să le preschimbe.11.2. În cadrul alocării pentru titlul de stat nou-emis/ redeschis, în cazul în care prețul net al unei oferte individuale este mai mare decât prețul net minim acceptat, oferta este acceptată. Valoarea ofertelor de preschimbare pentru fiecare participant se calculează după formula:
        VTO(PP) = Σ N(PRi) x P(Fi) x VN(Pi),
                  i

    unde:
    VTO(PP) = valoarea totală a ofertelor de preschimbare pentru fiecare participant;
    N(PRi) = numărul de titluri pe care participantul dorește să le preschimbe pentru fiecare serie (cod ISIN) supusă preschimbării;
    P(Fi) = prețul brut fix stabilit de Ministerul Finanțelor Publice pentru fiecare ISIN supus preschimbării;
    VN(Pi) = valoarea nominală individuală aferentă fiecărui ISIN ce va fi preschimbat.

    În cazul în care prețul net al unei oferte este egal cu prețul net minim acceptat, Ministerul Finanțelor Publice poate accepta integral sau parțial oferta la acest nivel de preț.
    În cazul depunerii mai multor oferte la același nivel de preț, alocarea titlurilor se va face pro rata.
    11.3. Numărul de titluri noi alocate pentru fiecare tranșă se determină pentru fiecare participant, rotunjit în plus, după formula:
                          S(AT)
        N(TNA) = ──────────────────── ,
                 P(NT) x VN(N) + D(a)

    unde:
    N(TNA) = numărul de titluri noi alocate pentru fiecare tranșă individuală;
    S(AT) = suma individuală alocată pe fiecare tranșă pentru titlurile noi, pentru fiecare participant;
    P(NT) = prețul net al tranșei individuale;
    VN(N) = valoarea nominală aferentă seriilor de titluri nou-emise/redeschise;
    D(a) = dobânda acumulată pentru titlurile noi.
    11.4. Ponderea de alocare a titlurilor preschimbate pentru fiecare participant se determină după formula:
                   N(PR) x P(F) x VN(P)
        P(Ai) = ───────────────────────── ,
                Σ N(PRi) x P(Fi) x VN(Pi)
                i

    unde:
    P(Ai) = ponderea fiecărui ISIN în total ofertă individuală a fiecărui participant;
    N(PR) = numărul de titluri pe care participantul dorește să le preschimbe pentru un anumit ISIN supus preschimbării;
    P(F) = prețul brut fix stabilit de Ministerul Finanțelor Publice pentru un anumit ISIN supus preschimbării;
    VN(P) = valoarea nominală individuală aferentă unui anumit ISIN ce se preschimbă;
    N(PRi) = numărul de titluri pe care participantul dorește să le preschimbe pentru fiecare ISIN supus preschimbării;
    P(Fi) = prețul brut fix stabilit de Ministerul Finanțelor Publice pentru fiecare ISIN supus preschimbării;
    VN(Pi) = valoarea nominală individuală aferentă fiecărui ISIN ce se preschimbă.
    11.5. După stabilirea valorii alocate individuale aferente preschimbării pentru fiecare participant, se va stabili numărul de titluri preschimbate din fiecare ISIN aferent fiecărui participant, rotunjindu-se în minus, după formula:

                   P(Ai) x min[VTO(PP);V(AI)]
        N(TTRi) = ─────────────────────────── ,
                         P(Fi) x VN(Pi)

    unde:
    N(TTRi) = numărul total de titluri preschimbate aferent fiecărui participant din fiecare ISIN;
    P(Ai) = ponderea fiecărui ISIN în total ofertă individuală a fiecărui participant;
    VTO(PP) = valoarea totală a ofertelor de preschimbare pentru fiecare participant;
    V(AI) = valoarea de alocare individuală a fiecărui participant;
    P(Fi) = prețul brut fix stabilit de Ministerul Finanțelor Publice pentru fiecare ISIN supus preschimbării;
    VN(Pi) = valoarea nominală individuală aferentă fiecărui ISIN ce se preschimbă.
    11.6. În cadrul etapei de emisiune aferente operațiunii de preschimbare, Ministerul Finanțelor Publice poate emite titluri de stat într-un volum maxim egal cu suma totală solicitată de către deținătorii titlurilor de stat supuse preschimbării. Diferența dintre valoarea brută adjudecată de fiecare participant și valoarea brută aferentă titlurilor oferite spre preschimbare de către acesta va fi plătită de fiecare dintre participanți la data decontării operațiunii.
    12. Rezultatul licitației se publică printr-un anunț postat pe website-ul Ministerului Finanțelor Publice, pe platformele electronice de știri financiare, pe platforma de licitație și/sau pe site-ul Băncii Naționale a României, în calitate de agent al statului, după caz.13. Ministerul Finanțelor Publice poate răscumpăra anticipat sau preschimba titluri de stat emise și tranzacționate pe piața internă în funcție de condițiile de piață, de obiectivele urmărite de către Ministerul Finanțelor Publice, precum și de cererea deținătorilor titlurilor de stat.14. Titlurile de stat din seriile care fac obiectul răscumpărării anticipate sau preschimbării se anulează, iar volumul în circulație al seriei de titluri se diminuează în mod corespunzător cu valoarea nominală aferentă titlurilor anulate.15. Utilizarea operațiunilor de administrare a datoriei publice poate genera schimbarea fluxurilor de numerar pentru obligațiile de natura datoriei publice guvernamentale existente și/sau viitoare, date fiind caracteristicile obligațiunilor de tip benchmark care fac obiectul tranzacției. Decontarea operațiunilor de administrare a datoriei publice interne se evidențiază potrivit prevederilor subpct. 4 de la pct. 4.1.a), b)1, ale subpct. 5.3.1, precum și:
    a) cu diferența favorabilă de reevaluare din operațiunea de răscumpărare anticipată sau preschimbare a titlurilor de stat, exprimată ca diferență între valoarea nominală a titlurilor de stat răscumpărate sau preschimbate și prețul net al acestora, în cazul în care prețul net este mai mic decât valoarea nominală, diminuându-se obligația de plată a capitalului aferent titlurilor de stat răscumpărate anticipat sau preschimbate;
    b) cu diferența nefavorabilă de reevaluare din operațiunea de răscumpărare anticipată sau preschimbare a titlurilor de stat, exprimată ca diferență între valoarea nominală a titlurilor de stat și prețul net al acestora, în cazul în care prețul net este mai mare decât valoarea nominală, majorându-se obligația de plată a capitalului aferent titlurilor de stat răscumpărate anticipat sau preschimbate, care se va asigura, după caz, din sursele prevăzute la subpct. 5.3.1.;
    c) dobânda acumulată datorată pentru titlurile de stat supuse operațiunilor de răscumpărare anticipată sau preschimbare reprezintă cheltuială a bugetului de stat și se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 30.01.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

    (la 29-09-2017, Punctul 4.1.a), b).1^3. a fost introdus de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 682 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017 )
    4.1.a), b)2. Procedura lansării emisiunilor de titluri de stat pe piețele internaționale are în vedere următoarele:1. Ministrul finanțelor publice aprobă oportunitatea și/sau necesitatea lansării unei emisiuni de titluri de stat pe piețele internaționale, ca emisiune individuală sau în cadrul Programului, și demararea procesului de selecție a instituțiilor financiare care vor intermedia emisiunea și a procesului de selectare a societăților profesionale civile de avocați din România și/sau din străinătate pentru acordarea de asistență juridică.2. Ulterior aprobării lansării unei emisiuni individuale sau a unei emisiuni în cadrul Programului se desfășoară procesul de selecție a instituțiilor financiare care vor intermedia emisiunea, în paralel cu procesul de selectare a societăților profesionale civile de avocați din România și/sau din străinătate pentru acordarea de asistență juridică pentru emisiune, conform legii. În acest scop, Ministerul Finanțelor Publice transmite cererea de ofertă către instituții financiare care au capacitate și experiență în intermedierea unor astfel de tranzacții și/sau programe. În cuprinsul acesteia se specifică principalele caracteristici ale emisiunii și/sau Programului, cum ar fi: valoarea estimată a emisiunii și/sau Programului, scadența, criteriile de selecție, termenul-limită până la care pot fi primite oferte, precum și alte elemente considerate relevante de către emitent dacă este cazul. Criteriile de selecție pot include, după caz, elemente de evaluare cantitative și calitative, cum ar fi: nivelul comisioanelor și cheltuielilor aferente tranzacției, cheltuielile cu consultanța juridică, strategia de lansare a emisiunii, capacitatea de distribuție a emisiunii către potențiali investitori, istoricul și experiența în finalizarea unor tranzacții similare ale emitenților suverani, activitatea pe piața primară și secundară, internă și externă a titlurilor de stat emise de România, performanța în calitate de dealer primar pe piața internă, precum și alți factori considerați relevanți de emitent, inclusiv rotația dealerilor care intermediază emisiunea de euroobligațiuni.3. Selecția instituțiilor financiare care vor asigura intermedierea emisiunii și/sau Programului se realizează de către direcția de specialitate, prin analizarea și evaluarea tuturor ofertelor primite și fundamentarea propunerii de numire a administratorilor emisiunii și/sau a dealerilor în cadrul Programului printr-o notă internă aprobată de ministrul finanțelor publice. Procesul de selecție poate include și o etapă intermediară prin întocmirea unei «liste scurte» de ofertanți, cu care au loc negocieri în scopul îmbunătățirii ofertelor depuse inițial și care se aprobă de către ministrul finanțelor publice.4. Ca urmare a selectării instituțiilor financiare, Ministerul Finanțelor Publice acordă acestora mandatul privind intermedierea emisiunii și/sau Programului, care cuprinde responsabilitățile și obligațiile părților în realizarea tranzacției și/sau intermedierea Programului, precum și nivelul comisioanelor percepute și eventuale cheltuieli care sunt suportate de fiecare parte, după caz.5. Lista dealerilor în cadrul Programului poate fi revizuită anual de către Ministerul Finanțelor Publice, în funcție de strategia de finanțare și necesitățile de a accesa diverse piețe de obligațiuni, luând în considerare o serie de criterii, cum ar fi activitatea dealerului în tranzacționarea titlurilor de stat emise de România, poziția în clasamentele internaționale pentru tranzacții efectuate de emitenți suverani din regiune, experiența și capacitatea de a efectua tranzacții pe diverse piețe, disponibilitatea și acțiunile întreprinse pentru asigurarea consultanței oferite ministerului pe subiecte legate de dezvoltarea pieței titlurilor de stat.6. În paralel cu procesul de selecție a instituțiilor financiare care vor intermedia emisiunea individuală sau a unei emisiuni în cadrul Programului, Ministerul Finanțelor Publice selectează societățile profesionale civile de avocați din România și/sau din străinătate pentru acordarea de asistență juridică pentru emisiune potrivit prevederilor subpct. 3.2.6^1, fie pe baza criteriilor precizate în cererea de ofertă în cazul unei emisiuni individuale, fie cu respectarea procedurii interne pentru selectarea societăților profesionale civile de avocați, aprobată prin ordinul ministrului finanțelor publice în cazul unei emisiuni în cadrul Programului.7. Pentru efectuarea activităților de administrare a fluxurilor financiare aferente obligațiunilor externe, Ministerul Finanțelor Publice poate selecta una sau mai multe instituții care să furnizeze servicii de agent fiscal și plătitor, ținând cont de experiența, capacitatea acestora de a desfășura astfel de activități pe diferite piețe, precum și de nivelul costurilor oferite în furnizarea serviciilor.8. Nivelul comisioanelor de administrare poate fi agreat fie pentru fiecare emisiune în parte, fie aprobat anual de către ministrul finanțelor publice, stabilindu-se grila de comisioane, pe categorii de maturități, la un nivel comparabil cu cele plătite de emitenți suverani și instituții financiare internaționale pentru instrumente similare.9. În vederea stabilirii momentului oportun pentru lansarea emisiunii pe piețele externe, direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu intermediarii tranzacției, va monitoriza în permanență evoluția piețelor financiare internaționale și, în funcție de specificul fiecărei tranzacții, se vor efectua și următoarele acțiuni, după caz: elaborarea sau actualizarea prospectului de țară, organizarea de întâlniri între administratorii tranzacției și instituții reprezentative ale statului («due dilligence»), promovarea emisiunii prin organizarea turneelor de promovare («road-shows») în centre financiare recomandate de către administratorii tranzacției, negocierea documentației contractuale, stabilirea termenilor și condițiilor financiare: cupon, randament, preț, stabilirea comisioanelor aferente, dacă acestea nu au fost deja stabilite.10. Emisiunile individuale sau cele în cadrul Programului se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice. Suma aferentă emisiunii, maturitatea, cuponul, numărul de serii, precum și toți ceilalți termeni și condiții financiare se stabilesc la momentul lansării emisiunii, în funcție de condițiile de piață.11. În funcție de condițiile de piață și de necesitățile de finanțare a deficitului bugetar și refinanțare a datoriei publice guvernamentale, precum și pentru a beneficia de oportunitățile oferite de piețele internaționale, în baza unei fundamentări în acest sens, în cadrul emisiunilor individuale și/sau al emisiunilor efectuate în cadrul Programului se pot emite, concomitent sau într-un interval de timp care nu va depăși 30 de zile de la data finalizării emisiunii sau seriei anterioare de titluri de stat, două sau mai multe serii de titluri de stat care pot avea caracteristici diferite (de exemplu, maturități, valute, mod de calcul al ratei dobânzii, discont), în baza unui singur ordin de aprobare a efectuării emisiunii seriilor respective al ministrului finanțelor publice. Lansarea acestor serii se va putea realiza în baza unei singure documentații contractuale sau în baza unor documentații diferite, în funcție de necesitățile tranzacției, conform subpct. 10, și cu aceiași administratori ai tranzacției, cu excepția cazului în care în ordinul de aprobare a emisiunii se prevede altfel.12. Documentația specifică Programului și a emisiunilor din cadrul Programului, precum și cea aferentă emisiunilor individuale se semnează de către ministrul finanțelor publice, și anume: Acordul de subscriere sau Acordul-cadru, Acordul privind descrierea procedurilor de lucru pentru inițierea și finalizarea fiecărei tranzacții în parte, Acordul de agent fiscal și plătitor, termenii și condițiile proforma care se aplică fiecărei emisiuni în cadrul Programului, nota globală, nota definitivă și altele asemenea.13. Suma aferentă emisiunii individuale sau a unei emisiuni în cadrul Programului se virează în contul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit prevederilor legale în vigoare. Valoarea nominală va fi reîntregită, după caz, cu valoarea comisionului de administrare a tranzacției și a altor cheltuieli aferente emisiunii, la care se adaugă discontul, în cazul în care emisiunea se lansează cu discont.
    Reîntregirea valorii nominale a emisiunii se efectuează:– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 20 «Bunuri și servicii», art. 20.24 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor», alin. 20.24.01 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe» - cu valoarea comisionului de administrare și a altor cheltuieli aferente; și– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.02 «Dobânzi aferente datoriei publice externe», alin. 30.02.01 «Dobânzi aferente datoriei publice externe directe» - cu valoarea discontului.
    Reîntregirea valorii nominale a emisiunii se efectuează astfel:– în cazul în care emisiunea de titluri de stat în valută este destinată refinanțării unui titlu de stat/împrumut în valută scadent, reîntregirea se efectuează în valută;– în cazul în care emisiunea de titluri de stat în valută este destinată finanțării deficitului bugetar sau finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice, reîntregirea se efectuează în lei. Sumele în lei cu care s-a efectuat reconstituirea de la bugetul de stat a valorii nominale a împrumutului se utilizează la finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice la data reîntregirii sau ulterior acestei date. Reîntregirea valorii nominale a emisiunii se efectuează în lei la cursul de schimb publicat de Banca Națională a României, în ziua lucrătoare anterioară datei încasării sumelor în valută.
    14. În cazul în care prețul tranzacției este cu primă, aceasta reprezintă o cheltuială negativă a bugetului de stat. Echivalentul în lei obținut din vânzarea valutei reprezentând prima încasată, la cursul publicat de BNR în ziua lucrătoare anterioară datei efectuării operațiunii de schimb valutar, reprezintă cheltuială negativă și se va înregistra în bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.02 «Dobânzi aferente datoriei publice externe», cod 30.02.04 «Prime la emisiunea titlurilor de stat».15. În funcție de evoluțiile piețelor financiare interne și internaționale, ținând cont de necesitățile de finanțare a deficitului bugetar și refinanțare a datoriei publice guvernamentale și în baza unei fundamentări în acest sens, conform subpct. 1 și 10, emisiunile de titluri de stat lansate pe piețele internaționale pot fi redeschise. Dobânda acumulată încasată ca urmare a redeschiderii reprezintă venit al bugetului de stat. Echivalentul în lei obținut din vânzarea valutei reprezentând dobânda acumulată încasată, la cursul publicat de BNR în ziua lucrătoare anterioară datei efectuării operațiunii de schimb valutar, va fi virat la capitolul bugetar 31.01 «Venituri din dobânzi», subcapitolul 31.01.03 «Alte venituri din dobânzi».16. Contravaloarea în lei a sumelor în valută, reprezentând dobânzi și/sau principal, returnate emitentului de agentul fiscal, după expirarea perioadei de prescripție prevăzute în documentația contractuală a emisiunilor, se face venit la bugetul de stat.
    (la 29-09-2017, Punctul 4.1.a), b)2 a fost completat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 682 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017 )
    4.1.a), b)2^1. Procedura de răscumpărare anticipată sau preschimbare a titlurilor de stat emise în valută pe piețele internaționale are în vedere următoarele:1. În scopul administrării riscurilor asociate datoriei publice guvernamentale Ministerul Finanțelor Publice poate utiliza operațiuni specifice de piață prin răscumpărarea anticipată a unor titluri de stat emise în valută și tranzacționate pe piețele secundare și/sau preschimbarea acestora cu titluri de stat noi emise în valută pe piețele internaționale de capital sau prin redeschiderea unor emisiuni existente.2. Răscumpărarea anticipată sau preschimbarea titlurilor de stat existente în valută se va face în funcție de prețul obținut la momentul tranzacției.3. În cadrul aceleiași operațiuni, Ministerul Finanțelor Publice poate răscumpăra anticipat sau preschimba mai multe serii de titluri de stat în valută emise și tranzacționate pe piețele internaționale de capital, prin utilizarea sumelor disponibile în acest sens ori a celor obținute printr-o nouă emisiune sau prin redeschiderea unei emisiuni existente.4. Ministerul Finanțelor Publice poate răscumpăra anticipat sau preschimba titluri de stat în valută emise și tranzacționate pe piețele internaționale, în funcție de condițiile de piață (prețul de tranzacționare al acestora, precum și condițiile de emitere de noi titluri de stat în valută), de obiectivele urmărite în administrarea datoriei publice, precum și de cererea investitorilor și/sau a deținătorilor titlurilor de stat care se doresc a fi răscumpărate anticipat și/sau preschimbate.5. În cadrul realizării unei operațiuni de răscumpărare anticipată sau preschimbare, etapele parcurse sunt următoarele:5.1. Oportunitatea și/sau necesitatea realizării unei operațiuni de răscumpărare anticipată sau preschimbare a titlurilor de stat pe piețele internaționale de capital se aprobă de către ministrul finanțelor publice, în baza unei fundamentări care poate include și modalitatea și criteriile de selecție a instituțiilor financiare care vor intermedia tranzacția și a societăților profesionale civile de avocați din România și/sau din străinătate pentru acordarea de asistență juridică.5.2. Ulterior aprobării notei privind răscumpărarea anticipată sau preschimbarea se desfășoară procesul de selecție a instituțiilor financiare care vor intermedia tranzacția, în paralel cu procesul de selectare a societăților profesionale civile de avocați din România și/sau din străinătate pentru acordarea de asistență juridică pentru tranzacție. În acest scop, Ministerul Finanțelor Publice transmite cererea de ofertă către instituții financiare care au capacitate și experiență în intermedierea unor astfel de tranzacții. În cuprinsul acesteia se specifică principalele caracteristici ale tranzacției, cum ar fi: seriile de titluri care se intenționează a fi răscumpărate sau preschimbate, valoarea, respectiv maturitatea noii emisiuni de titluri de stat, criteriile de selecție, termenul-limită până la care pot fi primite oferte, precum și alte elemente considerate relevante, dacă este cazul. Criteriile de selecție pot include elemente de evaluare cantitative și calitative, după caz: nivelul comisioanelor și cheltuielilor aferente tranzacției, cheltuielile cu consultanța juridică, strategia de structurare a tranzacției, istoricul și experiența în finalizarea unor tranzacții similare ale emitenților suverani, activitatea pe piața primară și secundară, a titlurilor de stat emise de România pe piața internă și externă, precum și alți factori considerați relevanți de emitent, inclusiv asigurarea rotației dealerilor care intermediază tranzacția.5.3. Ministerul Finanțelor Publice selectează instituțiile financiare care vor intermedia operațiunea de răscumpărare anticipată sau preschimbare cu respectarea prevederilor de la pct. 4.1.a), b)2 subpct. 3 și 4. În cazul operațiunii de preschimbare instituțiile financiare selectate vor asigura atât intermedierea noii emisiuni, cât și pe cea a operațiunii de preschimbare a titlurilor de stat aferente unei emisiuni sau unor emisiuni existente.5.4. În paralel cu procesul de selecție a instituțiilor financiare care vor intermedia operațiunea de răscumpărare anticipată sau preschimbare, Ministerul Finanțelor Publice selectează, potrivit legii, societățile profesionale civile de avocați din România și/sau din străinătate pentru acordarea de asistență juridică pentru tranzacție potrivit prevederilor subpct. 3.2.6^1, pe baza criteriilor precizate în cererea de ofertă, sau, după caz, cu respectarea normelor interne aprobate prin ordinul ministrului finanțelor publice, pentru selectarea societăților profesionale civile de avocați.5.5. Nivelul comisioanelor de administrare aferente tranzacției poate fi agreat fie pentru fiecare tranzacție în parte, fie anual în baza unei note interne aprobate de către ministrul finanțelor publice, prin care ministerul va stabili grila de comisioane, pe categorii de maturități, la un nivel comparabil cu cele plătite de emitenți suverani și instituții financiare internaționale pentru instrumente similare.5.6. În vederea stabilirii momentului oportun pentru realizarea tranzacției, direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu intermediarii tranzacției, va monitoriza în permanență evoluția piețelor financiare internaționale. De asemenea, în funcție de specificul fiecărei tranzacții se vor parcurge și următoarele etape, după caz: elaborarea sau actualizarea prospectului de emisiune sau de țară, precum și a altor documente necesare realizării tranzacției, organizarea de întâlniri între administratorii tranzacției și instituții reprezentative ale statului («due dilligence»), promovarea emisiunii prin organizarea de turnee de promovare («road-shows») în centre financiare recomandate de către administratorii tranzacției.5.7. Operațiunea de răscumpărare anticipată sau preschimbare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice. Termenii și condițiile financiare se stabilesc la momentul lansării tranzacției, în funcție de condițiile de piață.5.8. Ministerul Finanțelor Publice poate emite un volum mai mare comparativ cu suma solicitată pentru răscumpărare sau preschimbare de către deținătorii titlurilor de stat.5.9. Documentația specifică noii emisiuni, conform pct. 4.1.a), b)2, subpct. 11, precum și documentația specifică operațiunilor de răscumpărare anticipată sau preschimbare se semnează de către ministrul finanțelor publice. Documentația specifică operațiunilor de răscumpărare anticipată sau preschimbare poate include după caz: Tender Offer Memorandum, contractul dintre emitent și administratorii tranzacției, contractul dintre emitent și agentul mandatat să distribuie Tender Offer Memorandum, scrisoarea de notificare a bursei de valori și altele asemenea.5.10. Titlurile de stat din seriile care fac obiectul răscumpărării anticipate sau preschimbării se anulează, iar volumul seriei de titluri se va diminua în mod corespunzător cu suma aferentă titlurilor anulate.5.11. În cazul operațiunii de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat, plata se efectuează după cum urmează:– capitalul aferent titlurilor de stat răscumpărate anticipat se va plăti din sursele în valută ale Ministerului Finanțelor Publice legal constituite cu această destinație;– diferența nefavorabilă de reevaluare din operațiunea de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat exprimată ca diferență între valoarea nominală a titlurilor de stat și prețul net al acestora, în cazul în care prețul net este mai mare decât valoarea nominală, majorează obligația de plată a capitalului aferent titlurilor de stat răscumpărate anticipat și se va plăti din sursele în valută ale Ministerului Finanțelor Publice legal constituite cu această destinație;– diferența favorabilă de reevaluare din operațiunea de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat exprimată ca diferență între valoarea nominală a titlurilor de stat și prețul net al acestora, în cazul în care prețul net este mai mic decât valoarea nominală, diminuează obligația de plată a capitalului aferent titlurilor de stat răscumpărate anticipat;– dobânda acumulată datorată aferentă titlurilor de stat care fac obiectul operațiunii de răscumpărare anticipată se va plăti din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.02 «Dobânzi aferente datoriei publice externe», alin. 30.02.01 «Dobânzi aferente datoriei publice externe directe»;– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 20 «Bunuri și servicii», art. 20.24 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor», alin. 20.24.01 «Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe» - cu valoarea comisionului de administrare și a altor cheltuieli aferente.5.12. În cazul operațiunii de preschimbare a titlurilor de stat se aplică următoarele prevederi:– suma aferentă emisiunii noi din care s-au reținut obligațiile de plată aferente emisiunii preschimbate se virează în contul Ministerului Finanțelor Publice potrivit prevederilor legale în vigoare;– sumei aferente emisiunii noi i se aplică prevederile de la pct. 4.1.a), b)2, subpct. 13, 14 și 15; și– suma aferentă emisiunii noi se reîntregește cu dobânda acumulată datorată aferentă titlurilor de stat care fac obiectul operațiunii de preschimbare, care se va plăti din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 30.02 «Dobânzi aferente datoriei publice externe», alin. 30.02.01 «Dobânzi aferente datoriei publice externe directe»;– suma reprezentând capitalul titlurilor de stat preschimbate se consideră achitată cu suma reținută din capitalul titlurilor de stat nou-emise;– diferența favorabilă de reevaluare din operațiunea de preschimbare a titlurilor de stat exprimată ca diferență între valoarea nominală a titlurilor de stat și prețul net al acestora, în cazul în care prețul net este mai mic decât valoarea nominală, diminuează obligația de plată a capitalului aferent titlurilor de stat preschimbate;– diferența nefavorabilă de reevaluare din operațiunea de preschimbare a titlurilor de stat exprimată ca diferență între valoarea nominală a titlurilor de stat și prețul net al acestora, în cazul în care prețul net este mai mare decât valoarea nominală, majorează obligația de plată a capitalului aferent titlurilor de stat preschimbate.
    ----------
    Pct. 4.1.a), b)2^1. a fost introdus de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    4.1.a),b)3. Procedura contractării de împrumuturi de la guverne și agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale sau de alte organisme internaționale se realizează parcurgând etapele descrise mai jos:1. În baza strategiei privind managementul datoriei publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează și supune aprobării Guvernului și Președintelui României, după caz, un memorandum cu tema: Acord de principiu privind contractarea împrumutului și aprobarea mandatului de negociere. Procedura aplicabilă în vederea solicitării acordului de principiu, aprobării notei-mandat de negociere, aprobării rezultatelor negocierii, precum și eliberării deplinelor puteri în vederea semnării documentului juridic care guvernează împrumutul este conformă cu cea prevăzută de Legea nr. 590/2003 privind tratatele. Documentația necesară elaborării și promovării memorandumului cuprinde:– fundamentarea necesității recurgerii la împrumut;– fundamentarea selectării finanțatorului;– mandatul, care va conține principalele elemente tehnice și financiare propuse de finanțator, precum și propunerile de negociere.2. Negocierea împrumutului se va desfășura în conformitate cu mandatul aprobat. Negocierea poate fi efectuată direct sau prin corespondență. În cazul în care documentul juridic ce guvernează împrumutul va fi negociat între părți în mod direct, minuta negocierii va fi semnată de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice care conduce delegația română.3. După negocierea împrumutului, Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate, inițiază un memorandum pentru aprobarea raportului de negociere și aprobarea acordării deplinelor puteri în vederea semnării documentului juridic ce guvernează împrumutul. Memorandumul se supune aprobării Guvernului și Președintelui României, după caz.4. În baza aprobării memorandumului de la paragraful 3 de către Guvern și Președintele României, după caz, dacă finanțatorul o solicită în mod expres, Ministerul Afacerilor Externe emite deplinele puteri în vederea semnării documentului juridic ce guvernează împrumutul de către reprezentantul autorizat al României.5. În mod excepțional, datorită urgenței semnării documentului juridic ce guvernează împrumutul și numai dacă există suficiente elemente să se considere că textul convenit sau adoptat al acestuia nu va conține diferențe substanțiale de fond față de propunerea de text a părții române se poate elabora un memorandum comun pentru aprobarea negocierii și semnării, care va fi supus aprobării Guvernului și Președintelui României, după caz.6. Documentul juridic ce guvernează împrumutul, astfel semnat, va fi ratificat sau aprobat printr-un act normativ cu forță juridică de lege. Traducerea autorizată a documentului juridic ce guvernează împrumutul va fi efectuată de către o firmă autorizată, angajată în condițiile legii de Ministerul Finanțelor Publice.7. Procedura de contractare, prevăzută în cadrul paragrafelor 1-6, se va adapta în funcție de specificul fiecărui finanțator extern.8. Pentru împrumuturile a căror disponibilizare are la bază realizarea unor investiții sectoriale și/sau alte acțiuni necesare în domeniul reformelor sectoriale, documentația prevăzută la paragraful 1 se completează cu fundamentarea de către ordonatorul principal de credite a necesității realizării respectivelor investiții sectoriale și/sau alte acțiuni necesare în domeniul reformelor sectoriale, după caz, în calitatea sa de conducător al ministerului de resort coordonator al sectorului.
    -------------
    Pct. 8 de la pct. 4.1.a),b)3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 16 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 24 februarie 2011.
    9. Pentru împrumuturile prevăzute la paragraful 8, pe baza aprobării actului normativ cu forță juridică de lege de ratificare/aprobare și publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanțelor Publice încheie acorduri subsidiare, denumite în continuare AS, cu ordonatorii principali de credite, prin care părțile convin asupra obligațiilor și drepturilor acestora în contextul dat, cu excepția obligațiilor legate de efectuarea tragerilor și asigurării serviciului datoriei publice, care se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile de specialitate, în conformitate cu prevederile documentelor juridice care guvernează împrumutul. În AS vor fi prevăzute elemente, fără a se limita la acestea, precum: alocarea sumelor în cadrul proiectului și finanțarea obiectivelor acestuia, legătura funcțională în cadrul compartimentelor, dacă este cazul, raportări etc. Clauzele AS pot fi adaptate în funcție de prevederile documentului juridic care guvernează derularea împrumutului și în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile părților legate de implementarea fizică și financiară a proiectului. Semnarea AS se va face de către reprezentanții instituțiilor, autorizați în acest sens, în cel mult 90 de zile de la data publicării actului normativ cu forță juridică de lege de ratificare/aprobare a împrumutului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (la 12-04-2018, Subpunctul 9. din Punctul 4.1.a),b)3. a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 194 din 4 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 12 aprilie 2018 )
    10. Sumele trase de Ministerul Finanțelor Publice din împrumuturile contractate potrivit punctului 8, în contul cărora ordonatorii principali de credite nu au mai efectuat cheltuieli și/sau în baza raportării unor cheltuieli efectuate la care s-au constatat ulterior erori, se returnează de către Ministerul Finanțelor Publice finanțatorului, cu acordul acestuia, împreună, după caz, cu alte eventuale costuri, din sursele de rambursare prevăzute în actul normativ de ratificare al respectivului împrumut, prin aplicarea mecanismului privind plata serviciului datoriei publice.
    -------------
    Pct. 10 de la pct. 4.1.a),b)3 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 16 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 24 februarie 2011.
    4.1.a),b)4. Procedura contractării de împrumuturi de la instituții financiare românești sau străine se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:1. elaborarea și supunerea spre aprobare Guvernului a memorandumului privind contractarea unui împrumut de la instituții financiare românești sau străine ca instrument de finanțare a deficitului bugetar și refinanțare a datoriei publice, cu precizarea caracteristicilor generale ale împrumutului ce urmează a fi contractat (suma, scadența, moneda); pentru împrumuturile a căror disponibilizare au la bază realizarea unor programe/proiecte sau necesități considerate prioritare pentru economia românească, memorandumul va fi completat cu fundamentarea necesității realizării respectivelor scopuri, însușită de ordonatorul principal de credite, în calitatea sa de conducător al ministerului de resort, coordonator al sectorului;2. Ministerul Finanțelor Publice selectează instituția/instituțiile finanțatoare cu respectarea prevederilor pct. 3.2.5;
    ------------
    Subpct. 2 de la pct. 4.1.a),b)4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 759 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 8 iulie 2009.
    3. autorizarea tranzacției se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor. În cuprinsul ordinului se vor preciza instituția/instituțiile finanțatoare, suma, scadența împrumutului, precum și alte elemente de bază ale tranzacției, cu excepția celor care depind de evoluția condițiilor de piață și care se pot modifica până la momentul contractării împrumutului;4. negocierea și semnarea documentației contractuale de către reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai instituțiilor financiare selectate;5. virarea sumei împrumutului în contul Ministerului Economiei și Finanțelor.
    4.1.a),b)5. Procedura contractării de împrumuturi prin plasamente private se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:1. un investitor sau un grup restrâns de investitori transmite Ministerului Finanțelor Publice o ofertă de efectuare a unui plasament privat;2. Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate, efectuează analiza comparativă a termenilor și condițiilor ofertei primite cu cele aferente instrumentelor de datorie cu caracteristici similare emise de România (de exemplu, preț, randament, maturitate, monedă) pe piețele financiare interne și externe. În cazul în care nu există instrumente de datorie cu caracteristici similare emise de România, analiza poate avea în vedere compararea cu instrumente cu caracteristici similare emise de țări clasificate într-o categorie de rating apropiată de cea a României;3. în cazul în care oferta este considerată avantajoasă prin raportarea la condițiile respective de piață, se supune aprobării ministrului finanțelor publice mandatul de negociere a ofertei (condițiile și termenii financiari, precum și alte condiții, dacă este cazul);4. termenii și condițiile ofertei și documentația contractuală aferentă se negociază în conformitate cu mandatul aprobat de ministrul finanțelor publice;5. rezultatele negocierii se aprobă de ministrul finanțelor publice;6. documentația contractuală aferentă tranzacției se semnează de către ministrul finanțelor publice;7. suma plasamentului privat se virează în contul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit prevederilor legale în vigoare.
    Suma încasată va fi reîntregită, după caz, cu valoarea comisionului de administrare a tranzacției și a altor cheltuieli aferente, cheltuieli cu avocații, la care se adaugă discontul, în cazul în care plasamentul privat s-a efectuat cu discont.
    Reîntregirea sumei împrumutului se efectuează, după caz, astfel:7.1. în cazul contractării de pe piața externă:– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 "Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi", titlul 20 "Bunuri și servicii", art. 20.24 "Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor", alin. 20.24.01 "Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe" - cu valoarea comisionului de administrare și a altor cheltuieli aferente; și– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 "Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi", titlul 30 "Dobânzi", art. 30.02 "Dobânzi aferente datoriei publice externe", alin. 30.02.01 "Dobânzi aferente datoriei publice externe directe" - cu valoarea discontului;7.2. în cazul contractării de pe piața internă:– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 "Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi", art. 20 "Bunuri si servicii", alin. 20.24 "Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor", alin. 20.24.02 "Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor interne" - cu valoarea comisionului de administrare și a altor cheltuieli aferente;– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 "Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi", titlul 30 "Dobânzi", art. 30.01 "Dobânzi aferente datoriei publice interne", alin. 30.01.01 "Dobânzi aferente datoriei publice interne directe" - cu valoarea discontului;7.3. reîntregirea valorii nominale se efectuează astfel:– în cazul în care plasamentul privat în valută este destinat refinanțării unui titlu de stat/împrumut în valută scadent, reîntregirea se efectuează în valută;– în cazul în care plasamentul privat în valută este destinat finanțării deficitului bugetar sau finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice, reîntregirea se efectuează în lei. Sumele în lei cu care s-a efectuat reconstituirea de la bugetul de stat a valorii nominale a împrumutului se utilizează la finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice la data reîntregirii sau ulterior acestei date.
    Reîntregirea valorii nominale a emisiunii se efectuează în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil la data încasării sumelor în valută.
    ------------
    Pct. 7 de la pct. 4.1.a),b)5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 608 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 28 iulie 2010.
    ------------
    Pct. 4.1.a),b)5. a fost introdus de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 759 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 8 iulie 2009.
    4.1.b) Refinanțarea datoriei publice guvernamentale reprezintă contractarea unei datorii noi în vederea plății unei obligații financiare de natura datoriei publice guvernamentale scadente. Rambursarea/răscumpărarea anticipată reprezintă plata înainte de termen/scadență a unei obligații de natura datoriei publice guvernamentale, care se poate realiza fie ca urmare a exercitării acestei opțiuni de către creditori, fie ca urmare a exercitării opțiunii de către Ministerul Finanțelor Publice, în scopul administrării eficiente a datoriei publice guvernamentale și a serviciului datoriei publice guvernamentale. În cazul rambursării anticipate, costurile aferente acestei operațiuni reprezintă cheltuieli bugetare ale anului bugetar în care se efectuează operațiunea.4.1.c) În vederea asigurării permanente și în condiții de siguranță a resurselor financiare necesare efectuării plăților din contul curent general al Trezoreriei Statului, Ministerul Finanțelor Publice stabilește, prin ordin al ministrului finanțelor publice, un nivel minim necesar în acest cont. Sumele care depășesc această valoare minimă pot fi investite în instrumente de piață, în conformitate cu legislația în vigoare privind derularea și utilizarea resurselor Trezoreriei Statului, avându-se în vedere siguranța, lichiditatea și rentabilitatea fondurilor, în această ordine și prioritate.4.1.c)^1 Pentru menținerea în permanență a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului, Ministerul Finanțelor Publice va avea în vedere următoarele criterii:
    a) structura pe valute și în monedă națională a serviciului datoriei publice scadent în intervalul următor de 12 luni;
    b) nivelul deficitului anual bugetar aprobat;
    c) strategia de finanțare a deficitului bugetar în valută și în monedă națională;
    d) strategia de refinanțare a datoriei publice în valută și în monedă națională scadentă în intervalul următor de 12 luni;
    e) evaluarea posibilelor șocuri care se pot manifesta pe piața externă și internă;
    f) constituirea și menținerea unei rezerve financiare în valută, cu scopul de a proteja finanțele publice împotriva șocurilor externe neprevăzute, care să acopere necesarul brut de finanțare pentru o perioadă de timp, definită ca un număr aproximativ de luni, aprobată prin ordin al ministrului finanțelor publice sau al ministrului delegat pentru buget, conform legii.
    ------------
    Pct. 4.1.c)^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 362 din 12 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 18 iunie 2013.
    4.1.i) Procedura contractării de împrumuturi de la Uniunea Europeană acordate în baza Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 332/2002 presupune parcurgerea următoarelor etape:1. Ministerul Finanțelor Publice elaborează și supune aprobării Guvernului și Președintelui României, după caz, un memorandum privind acordul de principiu pentru contractarea de asistență financiară de la Uniunea Europeană în baza Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 332/2002 și împuternicirea ministrului finanțelor publice pentru semnarea scrisorii de intenție, prin care se solicită Comisiei Europene acordarea de asistență financiară pentru susținerea unui set de măsuri de politică economică.2. Semnarea și transmiterea scrisorii de intenție, prin care se solicită Comisiei Europene acordarea de asistență financiară pentru susținerea unui set de măsuri de politică economică, care va cuprinde și descrierea condiționalităților negociate cu Comisia Europeană.3. După adoptarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene (ECOFIN) privind acordarea asistenței financiare, Ministerul Finanțelor Publice elaborează și supune aprobării Guvernului un memorandum cu tema: Aprobarea notei-mandat de negociere a condițiilor de acordare a împrumutului și a condiționalităților atașate tranșei/tranșelor aferente asistenței financiare. Documentul va conține principalele elemente tehnice și financiare propuse de finanțator, precum și propunerile de negociere; negocierea împrumutului se va face în limitele mandatului aprobat.4. După negocierea documentelor juridice ce vor guverna împrumutul, Ministerul Finanțelor Publice elaborează și supune aprobării Guvernului și Președintelui României, după caz, Memorandumul cu tema: Aprobarea rezultatului negocierilor și acordarea deplinelor puteri în vederea semnării documentelor juridice ce guvernează împrumutul: Memorandumul de înțelegere și Acordul de împrumut.5. În baza aprobării memorandumului de la paragraful 4, dacă finanțatorul solicită în mod expres, Ministerul Afacerilor Externe emite deplinele puteri în vederea semnării documentelor juridice ce guvernează împrumutul de către reprezentantul autorizat al României.6. În mod excepțional, datorită urgenței semnării documentelor juridice ce guvernează împrumutul și dacă există suficiente elemente să se considere că textul convenit sau adoptat al acestuia nu va conține diferențe de fond substanțiale față de propunerea de text a părții române, se poate elabora un memorandum comun pentru aprobarea negocierii și semnării, care va fi supus aprobării Guvernului și Președintelui României, după caz.7. Semnarea documentelor juridice ce guvernează împrumutul, și anume Memorandumul de înțelegere și Acordul de împrumut.8. Documentele juridice ce guvernează împrumutul, astfel semnate și traduse de către o firmă autorizată, angajată în condițiile legii de Ministerul Finanțelor Publice, vor fi ratificate sau aprobate prin lege. Dacă este cazul, în cuprinsul actului normativ se va preciza mecanismul intern de implementare a împrumutului, precum și eventualele documente ce se vor încheia în baza acestuia.9. După virarea tranșelor în contul Ministerului Finanțelor Publice, valoarea nominală va fi reîntregită, după caz, cu contravaloarea costurilor determinate de atragerea fondurilor de către Uniunea Europeană, de exemplu, pregătirea și executarea documentației împrumutului, plata serviciilor de rating, deplasări ș.a., după caz, la care se adaugă discontul, în cazul în care împrumutul a fost contractat prin emisiune de obligațiuni.
    Reîntregirea valorii nominale a împrumutului se efectuează:– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 "Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi", titlul 20 "Bunuri și servicii", art. 20.24 "Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor", alin. 20.24.01 "Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe" - cu contravaloarea costurilor determinate de atragerea fondurilor de către Uniunea Europeană; și– din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 "Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi", titlul 30 "Dobânzi", art. 30.02 "Dobânzi aferente datoriei publice externe", alin. 30.02.01 "Dobânzi aferente datoriei publice externe directe" - cu valoarea discontului.
    Reîntregirea valorii nominale a împrumutului se efectuează astfel:– în cazul în care emisiunea de titluri de stat în valută este destinată refinanțării unui titlu de stat/împrumut în valută scadent, reîntregirea se efectuează în valută;– în cazul în care emisiunea de titluri de stat în valută este destinată finanțării deficitului bugetar sau finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice, reîntregirea se efectuează în lei. Sumele în lei cu care s-a efectuat reconstituirea de la bugetul de stat a valorii nominale a împrumutului se utilizează la finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice la data reîntregirii sau ulterior acestei date. Reîntregirea valorii nominale a emisiunii se efectuează în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil la data încasării sumelor în valută.
    ------------
    Pct. 9 de la pct. 4.1.i) a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 608 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 28 iulie 2010.
    ------------
    Pct. 4.1.i) a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 468 din 22 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 24 aprilie 2009.
    4.1.1. Contractarea datoriei publice prin emiterea de titluri de stat se realizează ținându-se cont de obiectivele specifice privind dezvoltarea pieței titlurilor de stat, care vor fi incluse în strategia pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale. Astfel, în luna decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanțelor Publice va anunța programul indicativ de emisiuni de titluri de stat pe piața internă și externă pentru anul următor. Programul poate fi modificat în cursul anului, în funcție de evoluțiile piețelor financiare și de modificarea necesităților de finanțare. Programul anual se detaliază prin anunțuri trimestriale și prospecte de emisiune emise în cursul anului și poate conține informații cu privire la planul emisiunilor de titluri de stat pentru populație, atât cele lansate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât și cele realizate prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, precum și alte operațiuni cu titluri de stat, cum ar fi operațiuni de răscumpărări în avans (buybacks) sau de preschimbare a titlurilor de stat (exchange).
    (la 29-09-2017, Punctul 4.1.1. a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 682 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017 )
    4.1.1^1 Ministerul Finanțelor Publice poate emite titluri de stat pe piața interbancară supravegheată de Banca Națională a României și/sau pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
    ----------
    Pct. 4.1.1^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.075 din 26 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 5 decembrie 2014.
    4.1.1^2 În cazul titlurilor de stat emise pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, modalitățile de plasare, rambursare și decontare a titlurilor de stat, precum și alte activități legate de organizarea și reglementarea pieței primare și/sau secundare a titlurilor de stat se stabilesc prin convenție încheiată cu Bursa de Valori București - S.A., Depozitarul Central - S.A. și Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz.
    ----------
    Pct. 4.1.1^2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.075 din 26 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 5 decembrie 2014.
    4.1.2. În cazul titlurilor de stat emise pe piața internă interbancară, seria se stabilește în conformitate cu prevederile Convenției încheiate de Ministerul Finanțelor Publice cu Depozitarul central. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să plătească Depozitarului central contravaloarea serviciului de alocare a codurilor ISIN.4.1.3. Contractarea datoriei publice guvernamentale directe pe bază de legi speciale și/sau hotărâri ale Guvernului se efectuează prin lansarea de emisiuni de titluri de stat dedicate. Caracteristicile împrumutului sunt stabilite prin prevederile legilor speciale și/sau hotărâri ale Guvernului date în aplicarea acestora și sunt detaliate în prospectul de emisiune.
    Valoarea nominală, respectiv data emisiunii de titluri de stat, după caz, sunt indicate pe propria răspundere de către beneficiarul desemnat de legea specială și/sau hotărâri ale Guvernului prin solicitarea scrisă, formulată și transmisă de către acesta la Ministerul Finanțelor Publice.
    Pe baza solicitării beneficiarului desemnat, Ministerul Finanțelor Publice procedează la elaborarea și aprobarea, prin ordin al ministrului, a prospectului de emisiune a titlurilor de stat.
    Între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat, și beneficiarul titlurilor de stat desemnat prin legea specială și/sau hotărâri ale Guvernului, în calitate de împrumutător, se încheie, în condițiile legii, o convenție în care sunt reluate și completate condițiile împrumutului.
    După aprobarea prospectului de emisiune prin ordin al ministrului finanțelor publice și semnarea convenției, Ministerul Finanțelor Publice transmite convenția, în copie și, respectiv, în original, beneficiarului desemnat.
    Totodată se transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice ordinul ministrului finanțelor publice, prospectul de emisiune, convenția și solicitarea formulată de beneficiarul desemnat, în vederea efectuării înregistrărilor în contabilitatea publică a operațiunilor cu privire la emisiune.
    Ministerul Finanțelor Publice notifică Banca Națională a României în calitate de agent al statului, în cazul în care sunt alocate de către Depozitarul central coduri ISIN, pentru titlurile de stat emise în baza legilor speciale și/sau hotărâri ale Guvernului, pentru a fi înregistrate în conturile de titluri de stat la depozitarul unic, la Sistemul de depozitare și decontare a instrumentelor financiare SaFIR.
    Plata la scadență a serviciului datoriei publice guvernamentale directe, aferent titlurilor de stat emise în baza legilor speciale și/sau hotărâri ale Guvernului care au alocate coduri ISIN, se face în conformitate cu prevederile convenției încheiate între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României potrivit art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la condițiile de funcționare ale contului general al Trezoreriei Statului și ale operațiunilor cu titluri de stat prin sistemele ReGIS și SaFIR din cadrul Sistemului electronic de plăți.
    Titlurile de stat emise în baza legilor speciale și/sau hotărâri ale Guvernului cărora nu li se pot aloca de către Depozitarul central coduri ISIN nu se înregistrează cu conturi de titluri de stat la depozitarul unic, la Sistemul de depozitare și decontare a instrumentelor financiare SaFIR. În acest caz, plata la scadență a serviciului datoriei publice guvernamentale directe se efectuează prin ordin de plată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    ----------
    Pct. 4.1.3. a fost modificat de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    4.1.4. Contractarea datoriei publice guvernamentale garantate pe bază de legi speciale se efectuează prin emiterea de scrisori de garanție în favoarea, în condițiile și în limita plafoanelor stabilite prin prevederile legilor speciale și/sau ale hotărârilor de Guvern date în aplicarea acestora. Beneficiarul desemnat prin legea specială formulează și depune la Ministerul Finanțelor Publice o solicitare scrisă prin care indică, în limita plafoanelor aprobate, sumele și termenul de valabilitate al garanției. Pe baza acestei solicitări, Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile legii speciale, procedează la elaborarea scrisorilor de garanție, care după aprobare sunt transmise în original beneficiarului desemnat.4.1.5. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să ofere compensații pentru titlurile de stat emise în formă materializată care au fost pierdute, furate, distruse sau deteriorate, cu condiția ca titlul de stat să fie identificabil prin serie, număr și descriere, în conformitate cu reglementările în vigoare, iar deținătorul să fi efectuat formalitățile de publicitate în condițiile legii.4.1.6. Procedura de contractare a finanțărilor rambursabile care reprezintă datorie publică guvernamentală directă pentru fiecare instrument de datorie, precum și procedura de emitere a garanțiilor de stat, în scopul realizării unor programe/proiecte sau a altor necesități prioritare pentru economia românească de către operatorii economici și/sau unitățile administrativteritoriale, se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.4.2.1. Unitățile administrativ-teritoriale pot fi beneficiare ale garanțiilor de stat sau subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Finanțelor Publice numai pe baza unei legi, pentru care se prevede ca rambursarea împrumutului garantat sau subîmprumutat să se facă din bugetele locale ale acestora, după obținerea în prealabil a autorizării de contractare din partea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale și a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, în această ordine, precum și cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.4.2.2. În cazul celorlalți beneficiari ai garanțiilor de stat sau subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Finanțelor Publice este obligatorie aprobarea prin lege a garanției de stat/subîmprumutului, pentru care se prevede ca rambursarea împrumutului garantat sau subîmprumutat de stat să se facă din surse proprii, fără a afecta bugetul general consolidat, cu avizul prealabil al Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, precum și cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.4.2.3. Banca de Export-Import a României S.A. - Eximbank va analiza și va supune spre avizare Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări proiectele propuse în vederea autorizării emiterii unei garanții de stat sau a acordării unui subîmprumut de către Ministerul Finanțelor Publice, cu avizul prealabil al acestuia.4.2.4. Metodologia de lucru pentru Banca de Export-Import a României S.A. - Eximbank, precum și pentru Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări în materie de avizare a acordării de subîmprumuturi sau garanții de stat de către Ministerul Finanțelor Publice se stabilește prin norme și proceduri de lucru aprobate de Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.4.2.5. Încheierea convențiilor de garanție de stat și a acordurilor de împrumut subsidiar sau a acordurilor de împrumut subsidiar și garanție, după caz, se va face cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, prevederile obligatorii care trebuie incluse în documentele necesare urmând a fi descrise prin ordin al ministrului finanțelor publice, emis în aplicarea prezentelor norme metodologice.4.2.6. Ministerul Finanțelor Publice percepe de la instituțiile financiare sau de la beneficiarii finali un comision pentru alimentarea fondului de risc, în condițiile ordonanței de urgență, dacă legea de ratificare a împrumutului nu prevede altfel.4.2.7. Subîmprumutarea finanțărilor contractate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice în numele statului, beneficiarilor acesteia se face pe baza unor acorduri de împrumut subsidiar încheiate între Ministerul Finanțelor Publice și aceștia sau, după caz, în baza unor acorduri de împrumut subsidiar și garanție, încheiate între Ministerul Finanțelor Publice, pe de o parte, și beneficiarii finali ai împrumutului, precum și unitățile administrativ-teritoriale garante ale acestora, în condițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pe de altă parte.4.2.8. Ministerul Finanțelor Publice, în numele statului român și în baza prevederilor din acordurile de împrumut și din acordurile de împrumut subsidiar, poate mandata o instituție financiară să administreze împrumuturi externe, în condițiile stabilite prin acordul de administrare. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să plătească în schimbul acestui serviciu un comision de administrare din sursele prevăzute în bugetul de stat.4.2.9. Finanțările rambursabile contractate de către Ministerul Finanțelor Publice în numele statului român, a căror administrare a fost mandatată unei instituții financiare, vor fi plătite de către beneficiarii de subîmprumut Ministerului Finanțelor Publice sau, după caz, instituției financiare, în condițiile stabilite prin acordul de administrare și prin acordurile de împrumut subsidiar sau acordurile de împrumut subsidiar și de garanție.4.5. Finanțările rambursabile contractate de la organismele financiare internaționale se aprobă prin lege, conform Legii nr. 590/2003.4.6. Emisiunile de titluri de stat pe piața internă se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, iar emisiunile de titluri de stat pe piețele externe se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu informarea Guvernului.
    -----------
    Pct. 4. a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.458 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2008.
    5. Art. 5 din ordonanța de urgență:(1) Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligație a statului necondiționată și irevocabilă de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile angajate sau garantate. Cheltuielile privind serviciile prestate de agențiile de rating pentru evaluarea riscului de țară, comisioanele, dobânzile, valoarea discontului și alte cheltuieli legate de angajarea finanțărilor rambursabile în numele și contul statului vor fi plătite din bugetul de stat și/sau bugetul Trezoreriei Statului, după caz.(1^1) Începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2007, influențele financiare rezultate din plata serviciului datoriei publice guvernamentale se regularizează cu bugetul de stat în termen de cel mult 30 de zile de la data fiecărei scadențe.(1^2) Pentru influențele financiare rezultate din plăți anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, regularizarea se face în continuare cel târziu până la data ultimei scadențe a fiecărui împrumut și/sau după efectuarea ultimelor regularizări cu finanțatorii, în cadrul fiecărui împrumut.(1^3) Până la efectuarea regularizării cu bugetul de stat, sumele de natura celor prevăzute la alin. (1^1) și (1^2) se pot păstra într-un cont deschis la instituțiile de credit derulatoare pe numele și la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice și se fructifică prin acordare de dobânzi.(2) În vederea plății serviciului datoriei publice guvernamentale se acordă autorizare bugetară permanentă pentru efectuarea acestor cheltuieli.(3) Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz, următoarele:
    a) disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;
    b) finanțările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanțarea datoriei publice guvernamentale;
    c) cheltuielile prevăzute cu această destinație în bugetul de stat;
    c^1) bugetul Trezoreriei Statului și, în completare, bugetul de stat, în cazul plății dobânzii aferente titlurilor de stat de tip benchmark;
    d) sumele încasate de Ministerul Finanțelor Publice de la subîmprumutați, în baza acordurilor încheiate cu aceștia, cu respectarea condițiilor acordurilor prin care au fost angajate finanțările rambursabile;
    e) sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanțări rambursabile cu garanția statului;
    f) fondul de risc constituit la Ministerul Finanțelor Publice, pentru situațiile în care garantații/ subîmprumutații nu își onorează obligațiile prevăzute în acordurile încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice;

    f^1) sumele intrate în Trezoreria Statului în contul împrumuturilor contractate de ordonatorii de credite cu garanția statului sau contractate de Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora și preluate spre administrare de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit prevederilor art. 14;
    g) alte surse, în condițiile legii.
    (4) Banca Națională a României, în baza convențiilor încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice, poate acționa ca agent al statului în rambursarea datoriei publice guvernamentale contractate în altă monedă decât moneda națională, precum și în organizarea licitațiilor de titluri de stat pe piața internă.(5) Pentru activitățile derulate de către Banca Națională a României, în conformitate cu alin. (4), în calitate de agent al statului pentru rambursarea datoriei publice guvernamentale și pentru plasarea către terți a emisiunilor de titluri de stat, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să plătească comisioane din bugetul de stat, al căror cuantum este stabilit prin convenție între cele două părți.

    Norme metodologice:5.1. Sumele reprezentând ratele de capital, dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente datoriei publice guvernamentale, datorate la scadențe conform prospectelor de emisiune, acordurilor sau contractelor de împrumut, constituie serviciul datoriei publice guvernamentale și sunt o obligație necondiționată și irevocabilă a statului.5.2. Rambursarea la scadență a ratelor de capital aferente datoriei publice guvernamentale se efectuează:
    a) prin plata efectivă a sumelor datorate la scadență, ceea ce conduce la diminuarea soldului împrumutului; sau
    b) prin refinanțarea datoriei publice guvernamentale conform prevederilor legale în vigoare.
    5.3. Rambursarea datoriei publice guvernamentale, precum și plata dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile se asigură după cum urmează:5.3.1. Pentru finanțările rambursabile contractate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat, refinanțării datoriei publice și rambursării anticipate, obligația constituirii resurselor necesare pentru plata serviciului datoriei publice și a efectuării plăților revine Ministerului Finanțelor Publice, care va asigura sumele necesare din următoarele surse, după caz:
    a) împrumuturi din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;
    b) finanțări rambursabile angajate în numele statului pentru refinanțarea datoriei publice guvernamentale;
    c) sume în valută trase din împrumuturi;
    d) sume prevăzute în bugetul de stat și în bugetul Trezoreriei Statului cu această destinație;
    e) disponibilități ale contului curent general al Trezoreriei Statului, în cazul certificatelor de trezorerie pentru populație transformate în certificate de depozit, conform normelor metodologice specifice.
    ------------
    Pct. 5.3.1 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 608 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 28 iulie 2010.
    5.3.2. Rambursarea ratelor de capital pentru împrumuturile în valută contractate în vederea finanțării deficitului bugetar, refinanțării datoriei publice și rambursării anticipate se va face din sursele în valută ale Ministerului Finanțelor Publice legal constituite cu această destinație și/sau prin refinanțarea acestora la cursul de schimb publicat de Banca Națională a României în ziua lucrătoare anterioară datei scadenței, permițând astfel rambursarea integrală sau parțială în valută a acestora, folosind disponibilitățile existente.
    Mecanismul aferent rambursării ratelor de capital pentru împrumuturile în valută contractate în vederea finanțării deficitului bugetar, refinanțării datoriei publice și rambursării anticipate, în funcție de obiectivele privind managementul datoriei publice, poate fi, după caz:5.3.2.1. Rambursarea integrală a ratelor de capital în valuta/valutele obligației care urmează să se plătească la scadență utilizând disponibilul în valuta/valutele rambursării înregistrat cu 3 zile bancare înaintea efectuării operațiunii;5.3.2.2. Rambursarea ratelor de capital în valuta/valutele obligației care urmează să se plătească la scadență utilizând parțial valuta/valutele rambursării din disponibilul înregistrat cu 3 zile bancare înaintea efectuării operațiunii, iar diferența până la valoarea integrală a ratelor de capital se asigură prin cumpărarea de valută. Contravaloarea în lei a valutei/valutelor cumpărate se asigură prin refinanțare la cursul/cursurile de schimb publicat/publicate de Banca Națională a României în ziua lucrătoare anterioară datei scadenței;5.3.2.3. Rambursarea ratelor de capital se asigură integral prin cumpărarea de valută. Contravaloarea în lei a valutei cumpărate se asigură prin refinanțare la cursul/cursurile de schimb publicat/publicate de Banca Națională a României în ziua lucrătoare anterioară datei scadenței.*)
    ----------
    Pct. 5.3.2 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    5.3.3. Pentru finanțările rambursabile contractate direct de Guvern în scopul finanțării unor programe/proiecte sau al altor necesități prioritare pentru economia românească și subîmprumutate unor beneficiari finali - operatori economici și/sau unități administrativ-teritoriale, pe bază de acord de împrumut subsidiar (AIS), în condițiile legii, obligația constituirii resurselor necesare pentru plata serviciului datoriei publice revine în totalitate beneficiarilor finali, care au obligația să asigure prin bugetele proprii și bugetele locale, după caz, necesarul în lei pentru plata integrală a serviciului datoriei publice.5.3.4. Obligația de plată către creditori a serviciului aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvern revine Ministerului Finanțelor Publice. Prin acordul de împrumut și/sau acordul de împrumut subsidiar Ministerul Finanțelor Publice poate delega această atribuție, după caz, beneficiarilor finali.5.3.5. Pentru finanțările rambursabile contractate direct de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, și subîmprumutate unor beneficiari finali - autorități ale administrației publice centrale - instituții publice, pe bază de acord de împrumut subsidiar (AIS), în condițiile legii, obligația constituirii resurselor necesare pentru plata serviciului datoriei publice revine în totalitate, până la termenul prevăzut la art. 14 alin. (1) din ordonanța de urgență , beneficiarilor finali care au obligația să asigure prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, necesarul în lei pentru plata integrală a serviciului datoriei publice.5.3.6. Pentru finanțările rambursabile contractate de autoritățile administrației publice centrale și garantate de stat, plata serviciului datoriei publice se efectuează direct în contul creditorilor de către fiecare garantat, până la termenul prevăzut la art. 14 alin. (1) din ordonanța de urgență, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat, la termenele și în condițiile acordurilor de împrumut.5.3.7. Pentru finanțările rambursabile contractate de operatorii economici și/sau de unitățile administrativ- teritoriale și garantate de stat, plata serviciului datoriei publice se efectuează direct în contul creditorilor de către fiecare garantat din surse proprii și/sau de la bugetul local, după caz, la termenele și în condițiile acordurilor de împrumut. Pentru finanțările rambursabile contractate de operatorii economici și/sau serviciile publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale și garantate de respectivele unități administrativ-teritoriale, plata serviciului datoriei publice se efectuează direct în contul creditorilor de către fiecare garantat din surse proprii, la termenele și în condițiile acordurilor de împrumut.5.3.8. În situația în care beneficiarii finali - operatori economici și/sau unități administrativ teritoriale - ai finanțărilor rambursabile contractate de stat prin Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora și ai celor garantate de stat prin Ministerul Finanțelor Publice nu dispun de resurse financiare pentru achitarea obligațiilor de plată la scadență, conform clauzelor acordului de împrumut și/sau acordului de împrumut subsidiar, obligația de plată a serviciului datoriei publice revine Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat sau garant, și se efectuează din fondul de risc, în baza art. 6 alin. (4) din ordonanța de urgență.5.3.9. În cazul în care garanțiile emise de stat în baza legilor speciale ajung în situația de a fi executate, Ministerul Finanțelor Publice este obligat să efectueze plata sumelor garantate, utilizând sursele prevăzute de lege.
    În funcție de prevederile legii speciale în baza căreia a fost emisă garanția ce urmează a fi executată, sursele de efectuare a plăților sunt, după caz, bugetul de stat, de la capitolul de cheltuieli cu această destinație, prin emisiuni de titluri de stat și alte surse prevăzute de legea specială.
    În cazul în care garanțiile emise de stat în baza legilor speciale fie ajung la scadență, fie, în funcție de prevederile legii speciale, după caz, au scadența înainte de data-limită menționată în scrisoarea de garanție, Ministerul Finanțelor Publice procedează la anularea acestora.
    5.3.10. Pentru finanțările rambursabile subîmprumutate unor beneficiari finali - operatori economici și/sau unități administrativ-teritoriale - și pentru cele contractate de operatori economici și/sau de unități administrativ-teritoriale și garantate de stat, în care în actul normativ de aprobare/ratificare a acestor acorduri se specifică drept sursă de rambursare sursele proprii și, în completare, de la bugetul de stat, respectiv bugetul local sau numai surse proprii, active până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, cu modificările ulterioare, plata serviciului datoriei publice se efectuează potrivit procedurilor stabilite prin legislația aplicabilă până la acea dată.
    Pentru finanțările rambursabile contractate direct de Guvern în vederea finanțării deficitului bugetului de stat, refinanțării datoriei publice, rambursării anticipate, susținerii balanței de plăți și a rezervei valutare, active până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, cu modificările ulterioare, rambursarea datoriei publice guvernamentale se efectuează din sursele prevăzute la art. 5 din ordonanța de urgență, cu modificările ulterioare.
    ------------
    Pct. 5.3.10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 608 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 28 iulie 2010.
    5.4. Disponibilitățile rămase neangajate în contul curent general al Trezoreriei Statului, după finanțarea deficitelor bugetare prevăzute la art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu modificările și completările ulterioare, pot fi utilizate în scopurile prevăzute la art. 7 alin. (2) din același act normativ.5.5. Utilizarea altor surse pentru rambursarea datoriei publice guvernamentale se efectuează în condițiile stabilite prin lege, în limita disponibilului înregistrat pe baza extrasului de cont datat cu 3 zile bancare înaintea efectuării operațiunii. Cu sumele încasate și utilizate pentru diminuarea împrumuturilor pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetului de stat se diminuează deficitele din anii precedenți, în ordinea înregistrării acestora.5.6. Cheltuielile prevăzute în bugetul de stat privind plata serviciului datoriei publice guvernamentale se vor efectua conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale.5.7. Rambursarea la scadență a ratelor de capital aferente împrumuturilor de stat se va face din sursele legal constituite cu această destinație, în funcție de condițiile pieței financiare și de priorități, după caz. Dobânzile și celelalte costuri aferente împrumuturilor se plătesc conform pct. 5.3.1 lit. d).
    ------------
    Pct. 5.7. a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 608 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 28 iulie 2010.
    5.8. Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plățile aferente serviciului datoriei publice este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata va fi efectuată în prima zi lucrătoare după data scadenței plății, dacă în acordul/contractul/convenția de împrumut sau în prospectul de emisiune pentru titlurile de stat nu se prevede altfel, fără obligarea la dobânzi penalizatoare. Titlurile de stat care se regăsesc în această situație vor rămâne în proprietatea deținătorului înregistrat și nu pot fi tranzacționate.5.9. Dacă prin acordul de împrumut subsidiar se stabilește că plățile se fac prin Ministerul Finanțelor Publice, subîmprumutatul/beneficiarul final va vira Ministerului Finanțelor Publice, cu 10 zile calendaristice înainte de scadența prevăzută în acordul de împrumut, suma în lei sau echivalentul în lei al obligației de plată în valută, calculată la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României valabil la data plății către Ministerul Finanțelor Publice, la care se adaugă o marjă asigurătoare de 5%, care va acoperi eventuala fluctuație de curs valutar pentru perioada dintre data plății către Ministerul Finanțelor Publice și data plății către creditor. În cazul în care echivalentul în lei astfel calculat nu acoperă obligația de plată a subîmprumutatului/beneficiarului final, respectiv echivalentul în lei la cursul de schimb valutar valabil cu cel puțin 4 zile calendaristice înainte de data scadenței către creditor, acesta, din proprie inițiativă, va achita diferența Ministerului Finanțelor Publice. Eventualele sume virate în plus de subîmprumutatul/ beneficiarul final, rezultate din fluctuația de curs valutar, se vor returna de către Ministerul Finanțelor Publice din proprie inițiativă la data scadenței obligației de plată la extern.
    (la 29-09-2017, Punctul 5.9. a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 682 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017 )
    5.10. Plata în altă monedă decât moneda națională a serviciului datoriei publice guvernamentale, de către Ministerului Finanțelor Publice, se poate efectua prin Banca Națională a României, în baza unei convenții.5.10.1. În cazul finanțărilor rambursabile de pe piața externă, Ministerul Finanțelor Publice întocmește ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută, dacă este cazul, și ordinul de plată de valută pe baza notificării de plată transmise de creditor. Ministerul Finanțelor Publice virează la data scadenței, respectiv în aceeași zi în care este cumpărată valuta, contravaloarea în lei, calculată pe baza cursului valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil în ziua respectivă. Documentele justificative pentru plata contravalorii în lei a valutei scadente sunt notificarea de plată primită de la creditor și/sau, după caz, comunicarea Băncii Naționale a României privind cursul valutar valabil în ziua efectuării plății.5.10.2. În cazul finanțărilor rambursabile în valută de pe piața internă, în situația în care sursele în valută ale Ministerului Finanțelor Publice, legal constituite și destinate plății serviciului, nu permit efectuarea plăților scadente, se solicită cumpărarea de valută de la Banca Națională a României prin ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută. Plata efectivă a valutei datorate la scadență se efectuează prin ordinul de plată de valută, în baza obligației de plată la scadență către deținătorii finali ai titlurilor de stat. Pentru valuta cumpărată, în aceeași zi, Ministerului Finanțelor Publice calculează și virează Băncii Naționale a României echivalentul în lei al acesteia, la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil în ziua efectuării plății.
    În situația în care plata serviciului datoriei publice guvernamentale de pe piața internă se efectuează în monedă națională, Ministerului Finanțelor Publice poate utiliza valuta legal constituită cu această destinație, prin vânzarea de valută către Banca Națională a României, pe baza ordinului de schimb valutar pentru vânzare valută, la cursul valutar valabil în ziua efectuării plății.
    5.11. - (1) Încetarea valabilității garanției de stat se produce atunci când:
    a) obligațiile aferente finanțării rambursabile garantate de stat sunt achitate în totalitate de către beneficiarul acestuia sau de un terț;
    b) Ministerul Finanțelor Publice efectuează plata sau plățile, până la stingere, creditorului, în numele beneficiarului de garanție de stat;
    c) termenul de valabilitate stipulat în scrisoarea de garanție a expirat;
    d) alte condiții prevăzute expres în scrisoarea de garanție.(2) Stingerea obligațiilor ce decurg din contractul de împrumut atrage încetarea valabilității scrisorii de garanție, care se restituie emitentului, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 10 zile de la îndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1).
    5.12. Începând cu anul 2009 operațiunile de plăți în valută se pot efectua și prin Trezoreria Operativă Centrala, din contul de corespondent în valută deschis de Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu legislația în vigoare privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.5.13. Ministerul Finanțelor Publice, prin aparatul de inspecție economică-financiară, urmărește modul în care beneficiarii finanțărilor rambursabile garantate de stat sau subîmprumutate constituie și asigură sursele de rambursare a finanțărilor rambursabile și de plată a dobânzilor, comisioanelor și/sau a celorlalte costuri aferente finanțărilor rambursabile respective.
    ----------
    Pct. 5.13 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    ----------
    Pct. 5. a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.458 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2008.
    6. Art. 6 din ordonanța de urgență:(1) Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garanțiile de stat, precum și din subîmprumuturi se constituie fondul de risc;(2) Nivelul comisionului la fondul de risc datorat de unitățile administrativ-teritoriale se stabilește la un nivel inferior celui calculat în conformitate cu procedurile prevăzute în normele metodologice emise în baza art. 12 alin (1), prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului afacerilor interne, după consultarea prealabilă a Comitetului pentru finanțe publice locale, înființat în temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu completările ulterioare;(3) Sursele fondului de risc sunt:
    a) sumele încasate sub formă de comisioane de la subîmprumutați/garantați de stat;
    b) sumele încasate de la subîmprumutați/garantați de stat reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile garantate sau subîmprumutate de stat plătite de Ministerul Finanțelor Publice, în numele garantatului sau subîmprumutatului;
    c) dobânzi la disponibilitățile aflate în contul fondului de risc;
    d) majorări de întârziere, la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale, aplicate pentru neplata în termen de către subîmprumutați sau garantați de stat, a comisioanelor la fondul de risc și, respectiv, a ratelor scadente, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțării rambursabile;
    e) sume recuperate conform legii;
    f) fonduri alocate de la bugetul de stat în acest scop;
    (4) Sumele aflate în fondul de risc sunt destinate achitării obligațiilor aferente garanțiilor de stat și subîmprumuturilor, în cazul în care subîmprumutații sau garantații de stat nu dispun la scadență de resurse financiare proprii pentru achitarea obligațiilor de plată.(5) Fondul de risc se gestionează de către Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile legii, prin contul curent general al Trezoreriei Statului, avându-se în vedere siguranța, lichiditatea și rentabilitatea fondurilor.(6) Disponibilitățile aflate în fondul de risc la sfârșitul anului se regularizează cu bugetul de stat în limita sumelor alocate din acest buget. Disponibilitățile rămase în fondul de risc la sfârșitul anului după regularizarea cu bugetul de stat se reportează în anul următor cu aceeași destinație.

    Norme metodologice:6.1. Pe baza analizei economice și financiare a documentației prezentate de persoana juridică solicitantă de garanție de stat sau de subîmprumut, Banca de Export-Import a României - S.A. - Eximbank sau alt agent desemnat, la solicitarea acestuia, determină gradul de risc al solicitantului.6.2. În funcție de gradul de risc stabilit conform pct. 6.1, Ministerul Finanțelor Publice determină nivelul comisionului de risc în procente, iar suma datorată se determină prin aplicarea cotei procentuale la valoarea împrumutului garantat sau subîmprumutat, cu excepția unităților administrativ-teritoriale, în cazul în care nivelul comisionului la fondul de risc datorat de acestea se stabilește la un nivel inferior celui calculat conform pct. 6.1 și 6.2, prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului afacerilor interne, după consultarea prealabilă a Comitetului pentru finanțe publice locale, înființat în temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.6.3. Comisionul de risc reprezintă suma datorată la fondul de risc de beneficiarul unei finanțări rambursabile garantate de stat sau de subîmprumutat, în cuantumul și la termenele stipulate în convenția de garantare, în acordul de subîmprumut sau acordul de subîmprumut și de garanție, încheiat cu Ministerul Finanțelor Publice.6.4. Ministerul Finanțelor Publice va emite norme tehnice pentru determinarea comisionului de risc, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.6.5. Modul de gestionare a fondului de risc, precum și reflectarea în contabilitatea Trezoreriei Statului și în contabilitatea persoanelor juridice a operațiunilor legate de acordarea de garanții de stat și subîmprumuturi se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.6.6. Evidența contabilă a fondului de risc se organizează atât la Ministerul Finanțelor Publice, cât și la fiecare persoană juridică care s-a angajat să plătească contribuții la fondul de risc, în baza convenției de garantare, a acordului de subîmprumut sau a acordului de subîmprumut și de garanție.6.7. Garanțiile de stat pentru finanțări rambursabile reprezintă obligații indirecte ale statului român, care se exercită în cazul în care beneficiarul final nu poate să achite, în întregime sau parțial, rata de capital, dobânda, comisioanele și/sau alte costuri aferente, stabilite în conformitate cu clauzele acordului/contractului de împrumut.6.8. În cazul în care beneficiarul finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate nu poate asigura integral ori parțial, la termenele scadente, sumele necesare în vederea rambursării ratelor de capital, plății dobânzilor, comisioanelor și/sau a altor costuri aferente finanțării rambursabile, acesta va înainta Ministerului Finanțelor Publice o cerere prin care îi solicită acestuia să plătească sumele cuvenite creditorului, conform prevederilor scrisorilor de garanție și acordurilor/contractelor de împrumut, după caz, și va declara pe propria răspundere, cu 10 zile calendaristice înainte de data scadenței din acordurile/contractele de împrumut, lipsa disponibilităților bănești necesare achitării sumelor scadente. Cererea de plată va include ratele de capital datorate, dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente, precum și data scadenței plăților ce urmează să fie făcute creditorului de către Ministerul Finanțelor Publice.6.8^1. În cazul în care beneficiarul finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate se află în procedură de faliment și/sau insolvență, Ministerul Finanțelor Publice va dispune, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în calitate de garant și/sau împrumutat, efectuarea la termenele scadente, conform prevederilor scrisorilor de garanție și acordurilor/contractelor de împrumut, a plății ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și/sau a altor costuri aferente finanțării rambursabile, pe baza notificării de plată primite de la creditor și a cererii de plată a administratorului judiciar și/sau lichidatorului, care se depune cu 10 zile calendaristice înainte de data scadenței din acordurile/contractele de împrumut.
    ----------
    Pct. 6.8^1 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 455 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
    6.8^2. În cazul în care beneficiarii finanțărilor garantate de stat nu efectuează plata obligațiilor scadente către creditor și nu solicită Ministerului Finanțelor Publice efectuarea plății în baza documentelor prevăzute la pct. 6.8 și/sau 6.8^1, atunci Ministerul Finanțelor Publice efectuează plata obligațiilor scadente în contul acestora către creditor în baza prevederilor scrisorilor de garanție și acordurilor/contractelor de împrumut/credit.
    ----------
    Pct. 6.8^2 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    6.8^3. În cazul în care beneficiarii finanțărilor contractate de stat și subîmprumutate nu efectuează plata obligațiilor scadente către Ministerul Finanțelor Publice sau finanțator, după caz, ori nu informează în scris Ministerul Finanțelor Publice că are dificultăți în onorarea obligațiilor de plată sau nu furnizează acestuia documentele prevăzute la pct. 6.8, 6.8^1, atunci Ministerul Finanțelor Publice efectuează plata din fondul de risc către creditor în baza prevederilor acordurilor de împrumut subsidiar sau contractelor de împrumut sau credit și, după caz, pe baza Raportului de inspecție economico-financiară întocmit de direcțiile specializate cu atribuții în domeniul inspecției economico-financiare, sau a notificării finanțatorului că nu a încasat suma datorată la data scadenței.
    ----------
    Pct. 6.8^3 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    6.9. În cazul în care specificațiile din cererea de plată sunt în conformitate cu clauzele acordului de împrumut sau contractelor de împrumut/credit, pe baza documentelor prevăzute la pct. 6.8, 6.8^1 și a prevederilor de la pct. 6.8^2 și 6.8^3, Ministerul Finanțelor Publice solicită Băncii Naționale a României plata sumelor scadente către creditor în contul indicat de beneficiarul final al finanțării rambursabile garantate de stat și/ori contractate de stat și subîmprumutate și de creditor la data specificată în cerere și dispune transferarea contravalorii în lei a valutei din fondul de risc în aceeași zi în care este cumpărată valuta, la cursul de schimb valutar publicat de Banca Națională a României, în ziua lucrătoare anterioară decontării operațiunii.
    Aceeași procedură se aplică și în cazul finanțărilor rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, contractate în valută de la un finanțator intern.
    ----------
    Pct. 6.9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    6.10. În cazul garanțiilor în lei acordate de Ministerul Finanțelor Publice unităților administrativ-teritoriale care au contractat împrumuturi pentru prefinanțarea investițiilor pe Măsura 2.1. SAPARD, în situația în care beneficiarii acestora nu pot asigura integral ori parțial, la termenele scadente, sumele necesare în vederea rambursării ratelor de capital, plății dobânzilor, comisioanelor și/sau a altor costuri aferente finanțării rambursabile, aceștia vor înainta Ministerului Finanțelor Publice o cerere prin care îi solicită acestuia să plătească sumele cuvenite creditorului, conform prevederilor scrisorii de garanție și contractului de împrumut, și vor declara pe propria răspundere, cu 10 zile calendaristice înainte de data plăților, lipsa disponibilităților bănești necesare achităriii sumelor scadente. Ministerul Finanțelor Publice va efectua plata în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii cererii scrise de la finanțatorul intern. Cererea de plată va conține elementele prevăzute la pct. 6.8.6.11. În cazul finanțărilor rambursabile garantate de stat și/sau subîmprumutate, contractate, în condițiile legii, de la un finanțator intern, pe baza documentelor prevăzute la pct. 6.8, 6.8^1 și/sau 6.9 și a prevederilor de la pct. 6.8^2 și 6.8^3, Ministerul Finanțelor Publice dispune plata sumei în lei datorate creditorului intern în contul indicat de beneficiarul/beneficiarul final al finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, precum și de către creditorul intern.
    ----------
    Pct. 6.11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 275 din 22 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 27 aprilie 2015.
    6.12. Fondul de risc se gestionează de către Ministerul Finanțelor Publice, prin contul curent general al Trezoreriei Statului, avându-se în vedere siguranța, lichiditatea și rentabilitatea fondurilor, în această ordine și prioritate. Disponibilitățile fondului de risc existente în contul curent general al Trezoreriei Statului sunt purtătoare de dobândă. Nivelul ratei dobânzii se stabilește la nivelul dobânzii la vedere practicate de Trezoreria Statului.
    7. Art. 7 din ordonanța de urgență:(1) Sumele plătite la scadențe de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat sau garant, în contul subîmprumutaților ori garantaților de stat, ca urmare a lipsei disponibilităților financiare ale acestora, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri, comisioanele datorate și neachitate la fondul de risc de către aceștia, majorările de întârziere aferente acestor categorii de debite, precum și debitele rezultate din împrumuturile acordate din contul general al Trezoreriei Statului urmează regimul juridic al creanțelor fiscale și se recuperează conform legislației în vigoare privind colectarea creanțelor fiscale de către organele fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal subîmprumutații sau garantații de stat, în baza înscrisurilor întocmite de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care se individualizează la data scadenței sumele de recuperat și care constituie, în momentul emiterii, titluri de creanță, urmând să devină potrivit legii titluri executorii. În cazul în care instanțele judecătorești s-au pronunțat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătorești definitive și irevocabile care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
    -------------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007.
    (2) Cu sumele recuperate în condițiile prezentului articol se reîntregește disponibilul fondului de risc pentru datoria publică guvernamentală.

    Norme metodologice:7.1. Sumele plătite de Ministerul Finanțelor Publice în contul subîmprumutaților sau garantaților de stat ca urmare a lipsei disponibilităților financiare ale acestora, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri, comisioanele datorate și neachitate la fondul de risc de către aceștia, precum și majorările de întârziere aferente acestor categorii de debite se recuperează, conform legislației în vigoare privind colectarea creanțelor fiscale, de către organele fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal subîmprumutații sau garantații de stat, în baza înscrisurilor întocmite de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care se individualizează la scadență sumele de recuperat și care constituie, în momentul emiterii, titluri de creanță, urmând să devină, potrivit legii, titluri executorii. Procedura de recuperare a sumelor plătite de către Ministerul Finanțelor Publice se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.8. Art. 8 din ordonanța de urgență:
    Ministerul Finanțelor Publice elaborează anual raportul privind datoria publică guvernamentală și îl transmite Guvernului spre aprobare. Forma aprobată a raportului este transmisă spre informare Parlamentului, dar nu mai târziu de data de 30 iulie a anului următor celui de raportare.

    Norme metodologice:8.1. Ministerul Finanțelor Publice întocmește anual și prezintă Guvernului, spre aprobare, și Parlamentului, spre informare, Raportul privind datoria publică guvernamentală, care va conține informații despre portofoliul datoriei publice guvernamentale, serviciul datoriei, indicatori de îndatorare publică și informații despre piața primară și secundară a titlurilor de stat, precum și modul de implementare a strategiei pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale pentru anul anterior.
    -------------
    Pct. 8.1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 132 din 16 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 24 februarie 2011.
    9. Art. 9 din ordonanța de urgență:(1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanțărilor rambursabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, care are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(3) Tentativa se pedepsește.10. Art. 10 din ordonanța de urgență:(1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor provenite din finanțările rambursabile contractate direct sau garantate de stat ori de unitățile administrativ-teritoriale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.(2) Dacă fapta prevăzută la alin.(1) a produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(3) Tentativa se pedepsește.11. Art. 11 din ordonanța de urgență:(1) Nerespectarea obligațiilor de raportare de către beneficiarii de împrumuturi care constituie datorie publică, conform normelor emise în acest scop în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
    -------------
    Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007.
    (2) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către organele fiscale împuternicite, în condițiile legii.(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

    Norme metodologice:11.1. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către organele fiscale în a căror rază teritorială își au domeniul fiscal împrumutații, subîmprumutații sau garantații, în baza sesizărilor transmise de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.12. Art. 12 din ordonanța de urgență:(1) La propunerea Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul aprobă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;(2) Modalitățile de înregistrare și raportare a datoriei publice se stabilesc prin normele metodologice prevăzute la alin. (1).
    Norme metodologice:12.2.1. Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a ține registrul datoriei publice, în care se evidențiază situația datoriei publice în ordine cronologică. Registrul datoriei publice reprezintă baza de date în format electronic, care evidențiază situația datoriei publice în ordine cronologică și care are 4 componente: subregistrul datoriei publice guvernamentale directe, subregistrul datoriei publice guvernamentale garantate, subregistrul datoriei publice locale directe și subregistrul datoriei publice locale garantate.12.2.2. Registrele vor cuprinde date privind finanțările rambursabile contractate direct și garanțiile acordate, inclusiv valoarea acestora, nivelul ratelor dobânzilor, comisioanelor, precum și alte informații stabilite prin norme aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.12.2.3. Beneficiarii finanțărilor rambursabile care constituie datoria publică în conformitate cu prevederile art. 2 din ordonanța de urgență vor raporta până la data de 15 a lunii informații pentru luna anterioară privind datoria angajată, în structura stabilită prin normele aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.12.2.4. Ministerul Finanțelor Publice întocmește anual Contul general al datoriei publice, anexă la Contul general anual de execuție a bugetului de stat, care se transmite spre aprobare Parlamentului României. Contul general al datoriei publice cuprinde Contul general al datoriei publice guvernamentale și Contul general al datoriei publice locale, la care se anexează situația garanțiilor acordate de stat și unitățile administrativ-teritoriale.12.2.5. Structura Contului general al datoriei publice se stabilește prin norme aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.13. Art. 13 din ordonanța de urgență:
    Pentru contractarea și administrarea datoriei publice locale se aplică prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu completările ulterioare.

    Norme metodologice:13.1. Datoria publică locală, definită prin art. 2 din ordonanța de urgență, face parte din datoria publică a României, dar nu reprezintă obligații ale Guvernului, iar plata serviciului datoriei publice locale se va efectua din veniturile proprii ale unității administrativ-teritoriale împrumutate, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare sau, după caz, din resursele financiare proprii ale beneficiarilor de garanții emise de unitățile administrativ-teritoriale.13.2. Contractarea și garantarea finanțărilor rambursabile, pentru realizarea investițiilor publice de interes local, precum și pentru refinanțarea datoriei publice locale se efectuează de către unitățile administrativ-teritoriale numai cu avizul prealabil al Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.13.3. Unitățile administrativ-teritoriale care derulează împrumuturi interne și/sau externe contractate direct au obligația de a raporta lunar Ministerului Finanțelor Publice tragerile efectuate din aceste împrumuturi, în termenul prevăzut la pct. 12.2.3, în vederea determinării influenței cuantumului acestora asupra deficitului bugetului general consolidat. De asemenea, trimestrial, se vor transmite estimări privind efectuarea unor astfel de trageri pe perioadă de un an următoare raportării.13.4. Înregistrarea și raportarea datoriei publice locale se efectuează conform normelor aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.14. Art. 14 din ordonanța de urgență:(1) Începând cu anul 2009, Ministerul Finanțelor Publice preia spre administrare următoarele categorii de acorduri de împrumut, numai după obținerea acordului finanțatorului:
    a) acorduri de împrumut contractate de ordonatorii principali de credite cu garanția statului sau contractate de Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora, pentru care sursa de rambursare este bugetul de stat, prin bugetul împrumutatului/subîmprumutatului, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, astfel cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut;
    b) acordurile de împrumut încheiate de Ministerul Finanțelor Publice și operatorii economici cu băncile finanțatoare, în regim tripartit, pentru care sursa de rambursare este în integralitate bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite coordonator al operatorului economic semnatar al acordului de împrumut, astfel cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut; în cazul în care în actul normativ de aprobare/ratificare a acestor acorduri se specifică drept sursă de rambursare sursele proprii ale operatorilor economici și, în completare, de la bugetul de stat, se va considera că aceasta este obligația de drept a operatorului economic beneficiar al împrumutului și, în consecință, nu se preia în sarcina Ministerului Finanțelor Publice pentru scopurile prezentei ordonanțe de urgență;
    c) acordurile de împrumut contractate de operatori economici și garantate de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru care sursa de rambursare este în integralitate bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite coordonator al operatorului economic semnatar al acordului de împrumut, astfel cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut.
    (2) Începând cu anul 2009, în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj nu se mai aprobă credite bugetare destinate plății ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente împrumuturilor interne și externe contractate de către ordonatorii principali de credite și/sau de operatorii economici cu garanția statului ori contractate de către Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora, definite la alin. (1), ale căror surse de rambursare sunt bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj.(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), Ministerul Finanțelor Publice asigură includerea în bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - «Acțiuni generale», a fondurilor necesare efectuării plății serviciului datoriei publice aferente împrumuturilor externe și interne contractate de către ordonatorii de credite cu garanția statului sau contractate de către Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora.(4) Începând cu anul 2009, nu se mai includ în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj sume alocate din împrumuturile interne și externe contractate de către ordonatorii principali de credite și/sau de operatorii economici cu garanția statului ori contractate de către Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora, definite la alin. (1), ale căror surse de rambursare sunt bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, cu excepția sumelor aferente acreditivelor deschise și operaționale și după data de 1 ianuarie 2009, care vor fi cuprinse în continuare în bugetul ordonatorului principal de credite ca sume alocate din intrări de credite externe.(5) Cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de tras din împrumuturile prevăzute la alin. (4) vor fi cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj, în cadrul sumelor alocate de la aceste bugete, cu excepția sumelor aferente acreditivelor deschise și operaționale și după data de 1 ianuarie 2009, care vor fi cuprinse în continuare în bugetul ordonatorului principal de credite ca sume alocate din intrări de credite externe.(6) Ministerul Finanțelor Publice va efectua tragerile din împrumuturile prevăzute la alin. (4) și va utiliza sumele respective pentru finanțarea deficitului bugetului de stat și pentru efectuarea plăților externe în contul datoriei publice guvernamentale.(7) Obligațiile financiare rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol se preiau de către Ministerul Finanțelor Publice pe bază de protocol de predare-preluare încheiat cu ordonatorii principali de credite ai bugetelor respective și/sau cu operatorii economici care au astfel de obligații. Aceste protocoale se vor încheia până cel târziu la data de 31 decembrie 2008.(8) Propunerile pentru proiectul bugetului de stat pe anul 2009, în vederea aplicării prevederilor prezentului articol, se vor face de către Ministerul Finanțelor Publice în colaborare cu ordonatorii principali de credite și/sau cu operatorii economici implicați în aplicarea acestor prevederi.(9) Până la data de 1 august 2008, acordurile de împrumut contractate direct sau garantate de stat, precum și actele normative de aprobare ori ratificare a acestora se modifică în mod corespunzător, în vederea aplicării prevederilor prezentului articol. În cazul în care nu se obține acordul finanțatorilor, se aplică prevederile din acordurile de împrumut încheiate cu aceștia și din actele normative de aprobare sau ratificare a acordurilor încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(10) Toate cheltuielile ocazionate de amendarea acordurilor de împrumut contractate direct sau garantate de stat în baza alin. (9) se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - «Acțiuni generale».
    -------------
    Art. 14 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007.

    Norme metodologice:14.1.  Pentru aplicarea prevederilor art. 14 din ordonanța de urgență vor fi preluate spre administrare de către Ministerul Finanțelor Publice următoarele categorii de acorduri de împrumut, numai după obținerea acordului finanțatorului:
    a) acorduri de împrumut contractate de ordonatorii principali de credite cu garanția statului sau contractate de Ministerul Finanțelor Publice și subîmprumutate acestora, pentru care sursa de rambursare este bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite împrumutat/subîmprumutat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, așa cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut;
    b) acordurile de împrumut încheiate de Ministerul Finanțelor Publice și operatori economici cu băncile finanțatoare, în regim tripartit, pentru care sursa de rambursare este în integralitate bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite coordonator al operatorului economic semnatar al acordului de împrumut, așa cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut; în cazul în care actul normativ de aprobare/ratificare a acestor acorduri specifică drept sursă de rambursare sursele proprii ale operatorilor economici și, în completare, de la bugetul de stat, se va considera că aceasta este obligația de drept a operatorului economic beneficiar al împrumutului și, în consecință, nu se preia în sarcina Ministerului Finanțelor Publice pentru scopurile prevăzute de ordonanța de urgență;
    c) acordurile de împrumut contractate de operatori economici și garantate de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru care sursa de rambursare este în integralitate bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite coordonator al operatorului economic semnatar al acordului de împrumut, așa cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut.
    14.2. Ministerul Finanțelor Publice elaborează, cu consultarea ordonatorilor principali de credite, norme metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 14 din ordonanța de urgență, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.15. Art. 15 din ordonanța de urgență:(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Legea datoriei publice nr. 313/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, precum și prevederile art. 77 alin. (1) lit. c) și d), iar din alin. 2 - normele de trimitere la alin. (1) lit. c) și d), din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu completările ulterioare.(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, norma de trimitere la art. 20 din Legea datoriei publice nr. 313/2004 din cuprinsul art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2006 privind finanțarea unor proiecte de investiții care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare se consideră trimitere la art. 3 din prezenta ordonanță de urgență.(3) Procedurile de contractare a datoriei publice aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora, cu respectarea prevederilor art. 14.(4) Derularea împrumuturilor active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se va face conform procedurilor stabilite prin legislația aplicabilă până la acea dată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 14.
    ------