ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 134 din 29 septembrie 2005
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 7 octombrie 2005



    Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2005, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de către deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activităţii de luptă împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei,
    având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea făptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizării acestuia şi
    luând în considerare necesitatea formulării unui răspuns credibil în această perioadă, în care Comisia Europeană se află în plin proces de redactare a viitorului raport de ţară pentru România, la solicitările partenerilor europeni de a asigura un mijloc eficient şi unitar de combatere a fenomenului de corupţie la nivel înalt în România,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul ordonanţei de urgenţă va avea următorul cuprins:
    "ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
    privind Departamentul Naţional Anticorupţie"
    2. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se înfiinţează Departamentul Naţional Anticorupţie ca structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie."
    3. Alineatul (3) al articolului 1 se abrogă.
    4. Alineatul (3^1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
    "(3^1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează Departamentul Naţional Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestui departament. Coordonarea priveşte îndrumări cu caracter general referitoare la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, precum şi solicitarea de informări asupra activităţii departamentului. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Departamentul Naţional Anticorupţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public."
    5. Alineatul (4) al articolului 1 se abrogă.
    6. La articolul 3 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:
    "e) elaborarea raportului anual privind activitatea Departamentului Naţional Anticorupţie şi prezentarea acestuia Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor, iar ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Departamentului Naţional Anticorupţie;".
    7. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) Departamentul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror şef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul şef al Departamentului Naţional Anticorupţie este ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
    8. Alineatul (4) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
    "(4) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Departamentului Naţional Anticorupţie se asigură de la bugetul de stat. Anual se constituie un depozit în valoare de cel puţin 2 milioane lei (RON), pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie, la dispoziţia procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie. Această sumă este prevăzută la titlul «Cheltuieli materiale şi servicii» în bugetul Departamentului Naţional Anticorupţie, iar modul său de gestionare şi de utilizare se va stabili prin ordin al procurorului şef al acestui departament."
    9. Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) Departamentul Naţional Anticorupţie este organizat în secţii conduse de procurori şefi secţie, ajutaţi de procurori şefi adjuncţi secţie. Secţiile se înfiinţează şi se desfiinţează prin ordin al procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii."
    10. La articolul 5, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) şi (4^2), cu următorul cuprins:
    "(4^1) În cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie va funcţiona un birou de informare şi relaţii publice care va asigura legătura cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii de urmărire penală, în condiţiile stabilite de lege.
    (4^2) Conducătorul biroului, care îndeplineşte şi funcţia de purtător de cuvânt, poate fi un procuror desemnat de procurorul şef al Departamentului Naţional Anticorupţie ori un jurnalist, încadrat ca specialist, numit pe bază de concurs sau de examen."
    11. Alineatul (5) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
    "(5) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor, serviciilor sau al altor compartimente de activitate, fiind repartizaţi prin ordin al procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie."
    12. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - Departamentul Naţional Anticorupţie se încadrează cu procurori, ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic şi în alte domenii, personal auxiliar de specialitate, precum şi personal economic şi administrativ, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţiuni, aprobat potrivit legii."
    13. La articolul 10, alineatele (2), (3), (5) şi (6) vor avea următorul cuprins:
    "(2) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie, sub autoritatea exclusivă a procurorului şef al acestui departament.
    (3) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului.
    ....................................................................
    (5) Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie se face, la propunerea nominală a procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar numirea acestora în funcţii se face prin ordin al procurorului şef al acestui departament.
    (6) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară sunt detaşaţi în interesul serviciului pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării în funcţie, cu acordul acestora."
    14. La articolul 10, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:
    "(6^1) Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (6) prin revocarea din funcţie dispusă prin ordin motivat al procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie."
    15. Alineatele (7) şi (8) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:
    "(7) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare.
    (8) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, pe perioada numirii în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie, au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie şi agenţii de poliţie, cu excepţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Atribuţiile prevăzute de lege pentru ministrul administraţiei şi internelor privind drepturile şi răspunderile ce revin ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se exercită de procurorul şef al Departamentului Naţional Anticorupţie. Atribuţiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară se exercită de ministrul administraţiei şi internelor, la propunerea procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie."
    16. Alineatul (1) al articolului 13 va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - (1) Sunt de competenţa Departamentului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
    a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;
    b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 8^1 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului."
    17. La articolul 13, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt de competenţa Departamentului Naţional Anticorupţie.
    (1^2) Departamentul Naţional Anticorupţie este competent să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5, art. 246, 247, 248 şi 248^1 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale."
    18. Alineatele (2), (3) şi (4) ale articolului 13 vor avea următorul cuprins:
    "(2) Procurorii specializaţi din cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1), (1^1) şi (1^2).
    (3) Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1), (1^1) şi (1^2), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.
    (4) Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (1^1) şi (1^2), în competenţa Departamentului Naţional Anticorupţie."
    19. Articolul 13^1 se abrogă.
    20. Articolul 17 se abrogă.
    21. Alineatul (3) al articolului 20 va avea următorul conţinut:
    "(3) Verificarea conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora se realizează numai la cererea procurorului din cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie care efectuează urmărirea penală."
    22. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
    "Art. 27. - (1) Departamentul Naţional Anticorupţie funcţionează cu următorul număr maxim de posturi:
    a) 130 de posturi de procurori;
    b) 170 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară;
    c) 45 de posturi de specialişti;
    d) 85 de posturi de personal auxiliar de specialitate;
    e) 80 de posturi de personal economic şi administrativ.
    (2) Numărul maxim de posturi al Departamentului Naţional Anticorupţie poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului."
    23. Alineatele (3), (4) şi (8) ale articolului 28 vor avea următorul cuprins:
    "(3) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Departamentul Naţional Anticorupţie beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de drepturile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Salariul pentru funcţia îndeplinită de agentul de poliţie se stabileşte potrivit cap. A nr. crt. 32 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, de ofiţerul de poliţie judiciară, potrivit cap. A nr. crt. 29 din anexa nr. 1, de şeful de birou, potrivit cap. A nr. crt. 28 din anexa nr. 1 şi de şeful de serviciu, potrivit cap. A nr. crt. 27 din anexa nr. 1 la aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
    (4) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din Departamentul Naţional Anticorupţie beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute în art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    .................................................................
    (8) Drepturile băneşti şi materiale ale procurorilor, personalului auxiliar de specialitate, specialiştilor, personalului economic şi administrativ, ale cadrelor militare şi ale celorlalte categorii de personal ale Departamentului Naţional Anticorupţie, precum şi ale ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se plătesc din fondurile acestui departament."


    Articolul II

    În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în orice alte acte normative care cuprind referiri la Parchetul Naţional Anticorupţie, următoarele denumiri se înlocuiesc astfel:
    a) "Parchetul Naţional Anticorupţie" cu "Departamentul Naţional Anticorupţie";
    b) "procurorul general" al Parchetului Naţional Anticorupţie cu "procurorul şef" al Departamentului Naţional Anticorupţie;
    c) "procurorul general adjunct" al Parchetului Naţional Anticorupţie cu "procurorul şef adjunct" al Departamentului Naţional Anticorupţie;
    d) "consilierul procurorului general" al Parchetului Naţional Anticorupţie cu "consilierul procurorului şef" al Departamentului Naţional Anticorupţie.


    Articolul III

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul justiţiei,
    Monica Luisa Macovei
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Vasile Blaga
    Bucureşti, 29 septembrie 2005.
    Nr. 134.
    -------