ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 17 decembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 920 din 17 decembrie 2014
    Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 44/2014 privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014,
    ţinând cont de imperativul consolidării cadrului legal şi îmbunătăţirii activităţii din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei muncii, sistemului naţional de asistenţă socială, respectiv domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi,
    luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice centrale,
    reţinându-se că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Capitolul I Măsuri de înfiinţare, organizare şi reorganizare a ministerelor

    Articolul 1
    (1) Se reorganizează Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin schimbarea denumirii în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi prin preluarea activităţii şi a structurilor de la Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură.(2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură îşi încetează existenţa.


    Articolul 2
    (1) Se reorganizează Ministerul Economiei prin schimbarea denumirii în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi prin preluarea activităţii şi a structurilor din domeniul turismului de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.(2) Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, trece în coordonarea ministrului economiei, comerţului şi turismului. Finanţarea Autorităţii Naţionale pentru Turism se realizează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.


    Articolul 3
    (1) Se înfiinţează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, prin preluarea activităţilor şi a structurilor de la Departamentul pentru Energie şi de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, exclusiv cele din domeniul turismului.(2) Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri îndeplineşte funcţiile şi exercită atribuţiile în domeniile energetic şi resurselor energetice, precum şi în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, cooperaţiei şi mediului de afaceri.(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri preia de la Ministerul Economiei şi exercită:
    a) atribuţiile de instituţie publică implicată în domeniul privatizării pentru societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi din domeniul producţiei, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, precum şi din domeniul exploatării, prelucrării şi valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, petrol, ţiţei şi gaze naturale, precum şi pentru filialele acestora;
    b) atribuţiile privind exercitarea calităţii de acţionar al statului la entităţile prevăzute la lit. a), precum şi cele referitoare la monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare a acestor entităţi;
    c) orice alte atribuţii exercitate de Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Energie stabilite potrivit actelor normative în vigoare, acordurilor internaţionale sau altor acte încheiate potrivit dispoziţiilor legale aplicabile şi corespunzătoare activităţilor preluate, precum şi activitatea desfăşurată de Ministerul Economiei privind concesiunea serviciului public de distribuţie gaze naturale.
    ----------
    Lit. c) a alin. (3) al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (4) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului român la operatorii economici din domeniile energetic şi resurselor energetice se realizează de către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.(5) Se autorizează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri să mandateze reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor la societăţile din domeniile energetic şi resurselor energetice pentru aprobarea modificării actelor constitutive ale acestor societăţi, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi pentru efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.(6) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri şi a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului se desfiinţează Departamentul pentru Energie şi Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.


    Articolul 4
    (1) Se reorganizează Ministerul Educaţiei Naţionale prin schimbarea denumirii în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.(2) Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice îşi realizează, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, atribuţiile în domeniul cercetării ştiinţifice prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, care se înfiinţează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea ministerului.(3) Prin derogare de la prevederile art. 44 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare se asigură de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.(4) Organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(5) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâri ale Guvernului, trec, după caz, în subordinea ori coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare entităţile preluate de Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, prin ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică conform art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare.(6) Pot trece în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare institutele, centrele sau staţiunile aflate în coordonarea ori în subordinea Academiei Române şi a academiilor de ramură numai cu acordul Academiei Române şi al academiilor de ramură.


    Capitolul II Măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale

    Articolul 5
    Abrogat

    (la 17-11-2016, Articolul 5 din Capitolul II a fost abrogat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 210 din 9 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 913 din 14 noiembrie 2016 )

    Articolul 6

    Ministerul Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare organizează activităţile de inspecţie a muncii prin direcţii proprii de specialitate, care au competenţă exclusivă numai pentru structurile respective.


    Articolul 7
    (1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin preluarea activităţii din domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.(2) Finanţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.(3) Prin derogare de la prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primministrului, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.(3^1) Preşedintele este ajutat în activitatea de conducere a Autorităţii de un secretar general, numit în condiţiile legii.
    ----------
    Alin. (3^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (4) Autoritatea este autoritatea centrală română desemnată să ducă la îndeplinire obligaţiile prevăzute în Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 221/2010, denumită în continuare Convenţia.(5) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, promovată în condiţiile legii.(6) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi preia posturile pe bază de protocol de predare-primire, precum şi personalul din aparatul propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Direcţia protecţia persoanelor cu dizabilităţi, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, fără afectarea drepturilor salariale, precum şi un număr de 22 de posturi vacante prin redistribuire în cadrul ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobate.(7) Patrimoniul aferent activităţii preluate va fi transferat prin protocolul prevăzut la alin. (6) din gestiunea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice în gestiunea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, potrivit prevederilor art. 14 alin. (4) din prezenta ordonanţă de urgenţă.(8) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Direcţia protecţia persoanelor cu dizabilităţi, este parte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestuia.


    Articolul 8
    Abrogat

    (la 05-01-2017, Articolul 8 din Capitolul II a fost abrogat de Punctul V, Articolul 25, Capitolul II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 4 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2017 ) Notă
    Potrivit articolului unic din LEGEA nr. 81 din 27 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017, se respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015.


    Articolul 9
    (1) Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. trece de sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Statul român îşi exercită drepturile şi obligaţiile în legătură cu calitatea de deţinător al acţiunilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin Ministerul Transporturilor.(2) Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor, înfiinţat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, îşi schimbă denumirea în Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.(3) Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat poate înfiinţa, organiza şi administra unităţi de management al proiectului, denumite în continuare UMP, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe contractate ori garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv prin plata specialiştilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de management de proiect, aprobată prin Legea nr. 172/2001, cu modificările ulterioare, prin ordin al secretarului de stat.(4) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se modifică în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 536/2014 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor.


    Articolul 10
    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. se realizează de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.
    ----------
    Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 86 din 17 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 19 decembrie 2014.
    (2) Începând cu data prevăzută la alin. (1), exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului român la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş se realizează de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.(3) Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului.(4) Participarea reprezentanţilor prevăzuţi la alin. (3) în şedinţele adunării generale a acţionarilor se face pe baza şi în limitele mandatului primit prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului.(5) Se autorizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului să mandateze reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor ale societăţilor prevăzute la alin. (1) şi (2) să efectueze demersurile necesare pentru modificarea actelor constitutive ale acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi să aprobe efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzut de lege.(6) Începând cu data exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor decurgând din calitatea de acţionar al statului la societăţile prevăzute la alin. (1) şi (2), procedurile privind selecţia administratorilor, aflate în derulare, se preiau şi se duc la îndeplinire de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Secretariatului General al Guvernului.(7) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acţionar la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, interesele statului vor fi reprezentate, în condiţiile legii, de către Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului.
    ----------
    Alin. (7) al art. 10 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 86 din 17 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 19 decembrie 2014.
    (8) Se autorizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului să iniţieze şi să aprobe, după caz, toate operaţiunile şi demersurile necesare pentru trecerea acţiunilor deţinute de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. la Societatea "Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale OPCOM" - S.A. şi la Societatea de Formare a Energeticienilor din România FORMENERG - S.A. în proprietatea privată a statului şi administrarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(9) Procedurile de expropriere în curs de desfăşurare se continuă de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, cu menţinerea valabilităţii actelor şi procedurilor îndeplinite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 11
    (1) Secretariatul General al Guvernului preia de la Ministerul Finanţelor Publice activitatea în domeniul sistemelor de control intern/managerial. Pentru organizarea acestei activităţi, Secretariatul General al Guvernului preia 10 posturi vacante, împreună cu fondurile aferente, de la Ministerul Finanţelor Publice.(2) Instrucţiunile privind întocmirea, aprobarea şi prezentarea raportului conducătorului entităţii publice asupra sistemului de control intern/managerial se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului.
    ----------
    Alin. (2) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (3) Secretariatul General al Guvernului prezintă Guvernului, până la sfârşitul semestrului I al anului curent, pentru anul precedent, un raport privind stadiul implementării sistemului de control intern/managerial la nivelul instituţiilor publice la care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului oricărui fond special.
    ----------
    Alin. (3) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (4) Pentru anul 2014, Ministerul Finanţelor Publice îşi exercită atribuţiile de raportare a stadiului de implementare a controlului intern/managerial la ordonatorii de credite.
    ----------
    Alin. (4) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (5) Secretariatul General al Guvernului are responsabilitatea elaborării şi implementării politicii în domeniul sistemelor de control intern/managerial. Secretariatul General al Guvernului îndrumă metodologic, coordonează şi supraveghează implementarea sistemelor de control intern/managerial.
    ----------
    Alin. (5) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (6) Competenţele Secretariatului General al Guvernului prevăzute la alin. (3) sunt exercitate de către Direcţia de control intern/managerial şi relaţii interinstituţionale, condusă de un director.
    ----------
    Alin. (6) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (7) Prevederile art. 4 alin. (4) şi (5) şi ale art. 5 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
    ----------
    Alin. (7) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.


    Articolul 12
    (1) Numărul maxim de posturi al Secretariatului General al Guvernului se suplimentează cu un număr de 20 de posturi, corespunzător modificărilor introduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.(2) Ministerul Transporturilor preia un număr de 28 de posturi din structura Departamentului pentru investiţii străine şi parteneriat public-privat, dintre care 20 de posturi vacante împreună cu fondurile aferente şi 8 posturi ocupate, împreună cu personalul şi fondurile aferente.


    Articolul 13
    (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale propun Guvernului, spre adoptare, proiectele hotărârilor Guvernului pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea lor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi, în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va elabora proiectul de lege prevăzut la art. 5 alin. (10).
    ----------
    Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.
    (2) Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autorităţi publice în subordine sau sub autoritate exercită atribuţiile specifice ale ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice centrale în subordinea ori sub autoritatea cărora se află entităţile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(3) Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice şi instituţiile publice nou-înfiinţate sau care preiau activităţi şi structuri de la alte instituţii publice, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, preiau personalul aferent acestora în condiţiile legii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile instituţiilor publice care derulau aceste activităţi.(4) În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului şi a legii prevăzute la alin. (1) se preiau, pe bază de protocol de predare-preluare, posturile şi personalul preluat, precum şi patrimoniul instituţiilor publice reorganizate stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile bugetare şi execuţia bugetară pe anul 2015 până la data protocolului de predare-primire se preiau în măsura în care prin instrucţiunile prevăzute la art. 15 alin. (5) se prevede astfel.
    ----------
    Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.


    Articolul 14
    (1) Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la alin. (4) al art. 13, finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli urgente ale ministerelor nou-înfiinţate se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din structura cărora acestea sau reorganizat.(2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul în care pentru anul 2015 sunt bugete aprobate pentru ministerele nou-înfiinţate, până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la alin. (4) al art. 13, finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli urgente pe anul 2015 se asigură din aceste bugete.(3) Deschiderile de credite bugetare aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează de către noii ordonatori principali de credite în condiţiile art. 37 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Cererile pentru deschiderea de credite bugetare vor fi semnate numai cu prima semnătură de către oricare dintre ordonatorii principali de credite ai ministerelor/instituţiilor publice nou-înfiinţate sau reorganizate, conform specimenelor de semnături şi amprentelor ştampilelor transmise în acest scop Ministerului Finanţelor Publice. Amprentele ştampilelor sunt cele ale ordonatorilor principali de credite ai instituţiilor publice existente înainte sau după intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.(4) În limita creditelor bugetare deschise în condiţiile alin. (1)-(3) se efectuează plăţi de către şefii compartimentelor financiar-contabile ale ministerelor existente înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 15
    (1) Creditele bugetare şi execuţia bugetară pe anul 2014 aferente instituţiilor publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă nu se transferă către instituţiile publice reorganizate.(2) Operaţiunile specifice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2014 din normele metodologice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2014 se efectuează de către instituţiile publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Întocmirea şi semnarea eventualelor documente aferente operaţiunilor specifice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2014 se efectuează de oricare dintre ordonatorii principali de credite ai ministerelor/instituţiilor nou-înfiinţate şi/sau de către persoanele prevăzute la art. 14 alin. (4).(3) Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului eliberează extrase de cont pe numele instituţiilor publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.(4) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat şi în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2015, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după caz, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-preluare şi a instrucţiunilor prevăzute la alin. (5).(5) Modificările în execuţia bugetului de stat pe anul 2015, precum şi modificările în structura bugetului de stat şi în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2015 se efectuează pe baza instrucţiunilor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(6) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze modificările prevăzute la alin. (4), să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii şi să le comunice Ministerului Finanţelor Publice.(7) Autorităţile şi instituţiile publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă au obligaţia să întocmească situaţiile financiare la 31 decembrie 2014, precum şi pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 şi data protocolului de predare-preluare, pentru activitatea proprie.(8) Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2014 se întocmesc pentru vechiul ordonator de credite potrivit prevederilor normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2014 emise de Ministerul Finanţelor Publice şi se depun la termenul prevăzut de art. 36 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(9) Semnarea situaţiilor financiare ale anului 2014 se efectuează de către ordonatorii de credite ai instituţiilor nouînfiinţate potrivit normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2014 emise de Ministerul Finanţelor Publice.


    Articolul 16

    La solicitarea ordonatorilor principali de credite, ministrul finanţelor publice poate emite precizări în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 17
    (1) Personalul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îşi păstrează statutul profesional şi drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) Salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului*).
    ----------
    Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 293 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 25 noiembrie 2015.
    Notă
    *) Conform art. V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016, în cuprinsul art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 17 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma "se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului" se înţelege aplicarea aceluiaşi procent de creştere salarială pentru toate funcţiile, corespunzător nivelului maxim aflat în plată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică, inspector guvernamental, consilier pentru afaceri europene şi manager public.


    Articolul 18
    (1) În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri şi sintagme se înlocuiesc în mod corespunzător prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:
    a) Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul mediului;
    b) Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în cazul prevederilor care reglementează domeniile ape, păduri şi piscicultură;
    c) Ministerul Economiei cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile economie şi comerţ;
    (la 17-11-2016, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 18, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 210 din 9 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 913 din 14 noiembrie 2016 )
    (la 17-11-2016, Litera e) din Alineatul (1), Articolul 18, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 210 din 9 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 913 din 14 noiembrie 2016 )
    f) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi;
    g) Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în cazul prevederilor care reglementează domeniul turismului;
    h) Departamentul pentru Energie şi, respectiv, Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Energie cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile energetic şi resurselor energetice;
    i) Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism şi, respectiv, Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, cooperaţiei şi mediului de afaceri;
    j) Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat cu Departamentul pentru Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor;
    ----------
    Lit. j) a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 86 din 17 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 19 decembrie 2014.

    k) secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat cu secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor;
    ----------
    Lit. k) a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 86 din 17 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 19 decembrie 2014.

    l) viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice;
    m) viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, cu ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
    n) viceprim-ministrul, ministrul culturii, cu ministrul culturii.
    (2) În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 3 octombrie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cuprinsul altor acte normative care fac referire la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., sintagma "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "secretar de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ministrul transporturilor".(3) În cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor sau Ministerul Transporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor sau ministrul transporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ministrul transporturilor".(4) În cuprinsul art. 11, 20, 21, 35, 40, art. 41 alin. (14) lit. a), art. 44, 46, 47, 59, 61^1 şi 61^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Ministerul Transporturilor sau Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "ordin al ministrului transporturilor sau ordin al secretarului de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ordin al ministrului transporturilor".(5) În cuprinsul art. 41^1 alin. (1), art. 57 şi 58 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Ministerul Transporturilor şi Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "ordin comun al ministrului transporturilor şi al secretarului de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ordin al ministrului transporturilor".(6) Partea introductivă a art. 2 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: "Ministerul Transporturilor, direct sau prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A."(7) În cuprinsul art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 117/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative, denumirea "Ministerul Finanţelor Publice" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului."


    Articolul 19

    Legea nr. 255/2010privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «Art. 1. - Prezenta lege stabileşte cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării: lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a drumurilor de interes naţional, judeţean şi local, lucrărilor de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrărilor necesare dezvoltării reţelei de transport cu metroul şi de modernizare a reţelei existente, lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum şi a infrastructurii de transport naval, lucrărilor din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcţiile hidrotehnice şi lucrările anexe, acumulările de apă permanente şi nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva inundaţiilor, construcţiile şi instalaţiile hidrometrice, instalaţiile de determinare automată a calităţii apei, lucrările de amenajare, regularizare sau consolidare a albiilor, canalelor şi derivaţiilor hidrotehnice, staţiile de pompare, precum şi altor construcţii hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de renaturare, reabilitare zone umede şi de asigurare a conectivităţii laterale, lucrărilor de construcţie, reabilitare, modernizare şi dezvoltare a staţiunilor turistice de interes naţional, lucrărilor de construcţie, reabilitare, modernizare, dezvoltare şi ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, lucrărilor de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalaţiile de transport pe cablu aferente, cu lucrările de amenajare, instalaţiile şi echipamentele de producere a zăpezii şi gheţii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor, instalaţiile pentru iluminatul pârtiilor de schi şi alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă - biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină -, a patinoarelor şi echiparea cu instalaţii şi echipamente corespunzătoare, cuprinse în Programul naţional de dezvoltare a turismului "Schi în România", aprobat prin Legea nr. 526/2003, cu modificările şi completările ulterioare, lucrărilor de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea producerii, transportului şi distribuţiei de energie electrică, transportului şi distribuţiei de gaze naturale, de extracţie a gazelor naturale, lucrărilor de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului, condensatului şi gazelor naturale şi lucrărilor miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare, lucrărilor pentru realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, precum şi pentru împădurirea terenurilor degradate, precum şi, în situaţia în care nu există o altă soluţie tehnică, lucrărilor de interes public de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată şi lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a staţiilor de epurare, lucrări de interes public naţional de construcţie, reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională, pentru construcţii administrative necesare funcţionării sistemului judiciar, în zona centrală a municipiului Bucureşti, delimitată în condiţiile legii, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora, lucrări de interes public local de construcţie, reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională, pentru construcţii administrative, sociale şi culturale, în zona centrală a municipiului Bucureşti, delimitată în condiţiile legii, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora.»2. La articolul 2 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    e) lucrările miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare de către operatorii economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, în calitate de minister de resort.
    3. La articolul 2 alineatul (1), după litera h) se introduc două noi litere, literele i) şi j), cu următorul cuprins:
    i) lucrări de interes public naţional de construcţie, reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională, pentru construcţii administrative necesare funcţionării sistemului judiciar, în zona centrală a municipiului Bucureşti, delimitată în condiţiile legii, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora;
    j) lucrări de interes public local de construcţie, reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională, pentru construcţii administrative, sociale şi culturale, în zona centrală a municipiului Bucureşti, delimitată în condiţiile legii, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora.
    4. La articolul 2 alineatul (3), literele d) şi d^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    d) Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, prin operatorii economici producători de energie electrică care funcţionează sub autoritatea sa, pentru lucrările de producere a energiei electrice şi pentru lucrările miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare, prin Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti, pentru lucrările de interes naţional de distribuţie a energiei electrice, prin Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş pentru lucrările de interes naţional de extracţia gazelor naturale şi prin Societatea "Conpet" - S.A. Ploieşti pentru lucrările de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului şi condensatului, precum şi prin societăţile de proiect care au acţionari societăţi naţionale/companii naţionale/alte societăţi cu capital majoritar de stat pentru lucrările de interes naţional din domeniul producţiei, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, precum şi din domeniul exploatării, prelucrării şi valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, petrol, ţiţei şi gaze naturale;
    d^1) Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., pentru lucrările de interes naţional de dezvoltare a transportului de energie electrică, şi prin Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, pentru lucrările de interes naţional de dezvoltare, modernizare, reabilitare a sistemului naţional de transport al gazelor naturale;».
    5. La articolul 2 alineatul (3), după litera d^2) se introduc două noi litere, literele d^3) şi d^4), cu următorul cuprins:
    d^3) Ministerul Justiţiei, pentru lucrări de interes public naţional de construcţie, reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională, pentru construcţii administrative necesare funcţionării sistemului judiciar, în zona centrală a municipiului Bucureşti, delimitată în condiţiile legii, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora;
    d^4) municipiul Bucureşti, prin autorităţile administraţiei publice locale, pentru lucrări de interes public local de construcţie, reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională, pentru construcţii administrative, sociale şi culturale, în zona centrală a municipiului Bucureşti, delimitată în condiţiile legii, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora.

    ----------
    Art. 19 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.


    Articolul 20

    Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 3, punctul 36 va avea următorul cuprins:36. minister de resort - Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri;2. La articolul 100, punctul 58^1 va avea următorul cuprins:58^1. Autoritate concedentă pentru serviciul public de distribuţie gaze - Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, minister de resort;


    Articolul 21

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «Art. 16. - (1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcţionează Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat, organ de specialitate cu personalitate juridică, finanţat din bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu atribuţii în coordonarea, monitorizarea şi aplicarea politicii Guvernului la nivel naţional în domeniul promovării, marketingului, atragerii şi implementării investiţiilor străine directe şi în domeniul parteneriatului public-privat, exercitând funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat în domeniile de activitate.»2. La articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «Art. 22. - (1) Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se reorganizează ca Departament de Informaţii şi Protecţie Internă, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, condus de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.»3. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:
    «Art. 22^1. - Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să majoreze creditele de angajament aferente anului 2015 până la nivelul creditelor bugetare aprobate pe acelaşi an prin diminuarea corespunzătoare a creditelor de angajament preliminate pe anul 2014, în anexa nr. 3/15/27 la bugetul său aprobat pe anul 2015 prin Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, la programul bugetar cod 1284 - Programul Naţional de Dezvoltare Locală, şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice modificările efectuate.»
    ----------
    Art. 21 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 174 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 30 iunie 2015.


    Articolul 22

    Alineatul (1) al articolului 8 din Legea nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 20 octombrie 2014, se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 8
    (1) Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. Dr. G.K. Constantinescu», denumită în continuare Agenţia, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


    Articolul 23

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
    a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2014;
    b) Articolul 17 şi alineatul (3^2) al articolului 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) Alineatul (3) al articolului III şi articolul IV din Legea nr. 117/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative;
    d) Art. 9 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată.

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ----------------
    Viceprim-ministru,

    ministrul afacerilor interne,
    Gabriel Oprea
    Ministrul dezvoltării regionale
    şi administraţiei publice,
    Nicolae-Liviu Dragnea
    Ministrul energiei,
    întreprinderilor mici şi mijlocii
    şi mediului de afaceri,
    Andrei Dominic Gerea
    Ministrul educaţiei
    şi cercetării ştiinţifice,
    Sorin Mihai Cîmpeanu
    Ministrul economiei,
    comerţului şi turismului,
    Mihai Tudose
    p. Ministrul mediului,
    apelor şi pădurilor,
    Anne-Rose-Marie Jugănaru,
    secretar de stat
    Ministrul muncii,
    familiei, protecţiei sociale
    şi persoanelor vârstnice,
    Rovana Plumb
    Ministrul transporturilor,
    Ioan Rus
    Secretarul general al Guvernului,
    Ion Moraru
    Ministrul finanţelor publice,
    Darius-Bogdan Vâlcov

    Bucureşti, 17 decembrie 2014.
    Nr. 86.
    ----