ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 17 iunie 2009 (*actualizată*)
privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
(actualizată până la data de 3 decembrie 2009*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 25 iunie 2009. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 3 decembrie 2009, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009; LEGEA nr. 369 din 26 noiembrie 2009; LEGEA nr. 371 din 26 noiembrie 2009.
    Având în vedere:
    - prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 209 din 11 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr.1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 277 din 21 octombrie 2005, ale Regulamentului (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 368 din 23 decembrie 2006, ale Regulamentului (CE) nr. 2.371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 358 din 31 decembrie 2002, ale Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 248 din 16 septembrie 2002, ale Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privitor la Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 223 din 15 august 2006, ale Regulamentului (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 120 din 10 mai 2007, ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2008) 3.831 din 16 iulie 2008, şi ale Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2007) 6.664 din 14 decembrie 2007;
    - criza financiară existentă la nivel global care va afecta şi fermierii români potenţiali beneficiari ai fondurilor nerambursabile acordate prin politica comunitară în domeniul agricol şi al pescuitului;
    - că producătorii agricoli se află în prezent sub presiunea limitării posibilităţilor de creditare generată de criza financiară şi sunt din ce în ce mai afectaţi de lipsa de lichidităţi din economie;
    - necesitatea realizării de investiţii în agricultură, a introducerii şi dezvoltării de tehnologii noi, a diversificării producţiei, a adaptării exploataţiilor la standardele comunitare;
    - că în prezent actualul cadru juridic privind gestionarea de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin bugetul propriu, a Fondului European de Garantare pentru Agricultură, a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi a Fondului European de Pescuit nu cuprinde ultimele modificări ale clasificaţiei bugetare:
    - necesitatea asigurării cadrului juridic pentru efectuarea plăţilor reprezentând prefinanţarea, cofinanţarea şi finanţarea cheltuielilor neeligibile aferente Fondului European de Garantare pentru Agricultură, Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Fondului European de Pescuit;
    - urgenţa efectuării plăţilor către beneficiarii finali ai schemelor de sprijin direct şi măsuri (finanţate din) FEGA, ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi ai Programului operaţional de pescuit;
    - urgenţa deschiderii unui cont al Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României, prin care se vor derula fondurile nerambursabile pentru a asigura o protecţie a fondurilor comunitare;
    - urgenţa modificării cadrului juridic pentru efectuarea plăţilor aferente derulării Programului operaţional de pescuit finanţat din Fondul European de Pescuit, în sensul că din acest an Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va efectua plăţile către beneficiarii finali şi nu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;
    - reglementarea unitară a fluxurilor financiare privind gestionarea fondurilor provenite din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Fondul European pentru Pescuit, în conformitate cu prevederile bugetare naţionale, în vederea optimizării fluxurilor financiare şi a creşterii capacităţii de absorbţie a fondurilor comunitare,
    luând în considerare:
    - necesitatea asigurării cofinanţării de la bugetul de stat a instituţiilor implicate în gestionarea fondurilor comunitare, pentru implementarea programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului, a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 861/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 de stabilire a măsurilor financiare comunitare privind punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului şi în domeniul dreptului mării, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 160 din 14 iunie 2006, ale Regulamentului (CE) nr. 1.543/2000 al Consiliului din 29 iunie 2000 privind instituirea unui cadru comunitar pentru colectarea şi gestionarea datelor necesare conducerii politicii comune a pescuitului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 176 din 15 iulie 2000, ale Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului din 25 februarie 2008 privind instituirea unui cadru comunitar pentru colectarea, gestionarea şi utilizarea datelor din sectorul pescuitului şi sprijinirea consultanţei ştiinţifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 5 martie 2008, ale Regulamentului (CEE) nr. 2.847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 261 din 20 octombrie 1993, cu modificările şi completările ulterioare,
    de asemenea, având în vedere că până în prezent au fost executate de către băncile comerciale unele dintre garanţiile acordate de fondurile de garantare din fondurile alocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în condiţiile Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, rezultând creanţe bugetare ce nu pot fi executate în nume propriu de fondurile de garantare, iar în Legea nr. 218/2005, republicată, nu sunt prevăzute metodologia şi competenţele în acest domeniu al instituţiilor specializate ale Ministerului Finanţelor Publice,
    ţinând seama de faptul că în prezent s-a declanşat procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la debitorii în cauză, pentru a evita pierderea fondurilor alocate de la bugetul de stat din care s-au constituit garanţiile respective, cu urmări grave asupra procesului de reformă şi modernizare a spaţiului rural românesc, impunându-se cu necesitate completarea, printr-un act normativ în regim de urgenţă, a prevederilor Legii nr. 218/2005, republicată, - Lege notificată la Bruxelles prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală - cu prevederi speciale privind modalitatea de desfăşurare a executării silite de competenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
    având în vedere că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Titlul I Gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat


    Capitolul I Obiectul reglementat. Definiţii


    Articolul 1

    Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor provenite din Fondul european de garantare agricolă, denumit în continuare FEGA, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, denumit în continuare FEADR, şi Fondul european pentru pescuit, denumit în continuare FEP.


    Articolul 2

    (1) Termenii nereguli, creanţe bugetare rezultate din nereguli, autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare au înţelesurile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi în regulamentele comunitare în materie.
    (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) contribuţia financiară a Comunităţii Europene - sumele care se transferă Guvernului României de către Comisia Europeană, cu titlu de contribuţie financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, în conformitate cu cadrul financiar multianual prevăzut prin Acordul interinstituţional şi alocările prevăzute pentru România de către Comisia Europeană;
    b) prefinanţare - sumele transferate de către Comisia Europeană din FEADR şi FEP sub forma avansurilor pentru susţinerea începerii şi/sau pe parcursul implementării proiectelor finanţate în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală şi Programul operaţional pentru pescuit, în vederea derulării corespunzătoare a acestora;
    c) sprijin financiar aferent FEGA - sumele alocate temporar de la buget şi/sau din alte surse prevăzute de lege pentru finanţarea cheltuielilor aferente schemelor de sprijin direct şi măsurilor FEGA, potrivit art. 14 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, cu modificările şi completările ulterioare, până la transferarea plăţilor lunare de la Comisia Europeană, inclusiv a avansurilor acordate beneficiarilor FEGA pentru măsurile prevăzute de următoarele regulamente:
    - Regulamentul (CEE) nr. 3.14/92 al Comisiei din 29 octombrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a furnizării de alimente din stocurile de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate din Comunitate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 313 din 30 octombrie 1992, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 3/2008 al Consiliului din 17 decembrie 2007 privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 3 din 5 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei din 5 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare ale Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 147 din 6 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 800/1999 al Comisiei din 15 aprilie 1999 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 102 din 17 aprilie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 1.146/2007 al Comisiei din 2 octombrie 2007 de adoptare a unui plan privind atribuirea statelor membre de resurse imputabile exerciţiului 2008 pentru furnizarea de produse alimentare provenind din stocurile de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate din Comunitate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 3 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 907/2000 al Comisiei din 2 mai 2000 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.254/1999 al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele pentru depozitarea privată în sectorul cărnii de vită şi mânzat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 105 din 3 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 223 din 21 august 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 1.255/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieţei în sectorul laptelui şi produselor lactate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 160 din 26 iunie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 105/2008 al Comisiei din 5 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.255/1999 al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia pe piaţa untului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 32 din 6 februarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a unor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 30 din 31 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 657/2008 al Comisiei din 10 iulie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare comunitare pentru furnizarea laptelui şi a anumitor produse lactate elevilor din instituţii şcolare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 183 din 11 iulie 2008;
    - Regulamentul (CE) nr. 1.898/2005 al Comisiei din 9 noiembrie 2005 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.255/1999 al Consiliului în ceea ce priveşte măsurile de comercializare a smântânii, untului şi untului concentrat pe piaţa comunitară, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 308 din 25 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 de instituire a unui regim temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005 privind finanţarea politicii agricole comune, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 58 din 28 februarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 1.580/2007 al Comisiei din 21 decembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare ale regulamentelor (CE) nr. 2.200/96, (CE) nr. 2.201/96 şi (CE) nr. 1.182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor şi legumelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 350 din 31 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 555/2008 al Comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieţei vitivinicole în ceea ce priveşte programele de sprijin, comerţul cu ţările terţe, potenţialul de producţie şi privind controalele în sectorul vitivinicol, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 170 din 30 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 507/2008 al Comisiei din 6 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.673/2000 al Consiliului privind organizarea comună a pieţelor în sectorul inului şi cânepei pentru fibre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 7 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 16 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei din 30 iunie 2005 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3.448/93 al Consiliului în ceea ce priveşte regimul de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat, precum şi criteriile de stabilire a cuantumurilor sumelor respective, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 172 din 5 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Regulamentul (CE) nr. 983/2008 al Comisiei din 3 octombrie 2008 de adoptare a planului de repartizare către statele membre a resurselor imputabile exerciţiului financiar 2009 pentru furnizarea de produse alimentare din stocurile de intervenţie persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 268 din 9 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi orice alte regulamente care apar în perioada următoare;
    - Regulamentul (CE) nr. 691/2009 al Comisiei din 30 iulie 2009 privind acordarea de avansuri, începând cu data de 16 octombrie 2009, la prima pentru produsele lactate şi plăţile suplimentare, la plăţile pe suprafaţă pentru culturile arabile, la plăţile directe în temeiul măsurilor stabilite în programele POSEI şi în cele privind insulele din Marea Egee, la schema de plată unică, la plata specifică pentru culturile de orez, la prima pentru plantele proteaginoase, la primele pentru sectoarele ovinelor şi caprinelor, la plăţile pentru carnea de vită şi mânzat şi la schema de plată unică pe suprafaţă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 199 din 31 iulie 2009.
    --------------
    Liniuţa a-20-a de la litera c) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    d) cofinanţare publică - orice contribuţie pentru finanţarea cheltuielilor eligibile, din sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-g) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cofinanţarea acordată de la bugetul de stat pentru alţi beneficiari decât cei prevăzuţi la art. 14 şi 24;
    e) cofinanţare privată - orice contribuţie a beneficiarului la finanţarea cheltuielilor eligibile, alta decât cea prevăzută la lit. d), aferentă proiectelor finanţate din FEGA, FEADR şi FEP;
    f) cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de beneficiar, aferente proiectelor finanţate din FEGA, FEADR şi FEP, care pot fi finanţate atât din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, cât şi din cofinanţarea publică şi/sau cofinanţarea privată, conform reglementărilor legale comunitare şi naţionale în vigoare privind eligibilitatea cheltuielilor;
    g) contribuţie publică naţională totală - totalul fondurilor publice necesare implementării schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate din FEGA, a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, denumit în continuare PNDR, şi a Programului operaţional pentru pescuit, denumit în continuare POP, format din cofinanţarea publică şi fondurile aferente cheltuielilor publice, altele decât cele eligibile;
    h) valoarea totală a proiectului - totalul fondurilor aferente cheltuielilor necesare implementării proiectelor aferente schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate din FEGA, a celor din PNDR şi POP, la nivelul beneficiarului, format din contravaloarea contribuţiei financiare a comunităţii europene, cofinanţarea publică şi/sau privată, precum şi din cheltuieli publice/private, altele decât cele eligibile;
    i) Acordul interinstituţional - este acordul încheiat între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană, la data de 17 mai 2006, cu privire la disciplina bugetară şi managementul financiar sănătos;
    j) programe - documente de programare elaborate de România şi aprobate de Comisia Europeană, respectiv: PNDR, finanţat din FEADR, şi POP, finanţat din FEP;
    k) structuri de implementare - autorităţile de management, agenţiile de plată, precum şi alte entităţi prevăzute în regulamentele comunitare şi în legislaţia naţională din domeniul politicii agricole comune şi a politicii comune în domeniul pescuitului, aşa cum sunt definite la lit. l)-r);
    l) autorităţi de management - structuri organizatorice din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MAPDR, responsabile pentru:
    - managementul PNDR, caz în care autoritatea de management este Direcţia generală de dezvoltare rurală - Autoritatea de management pentru PNDR, din cadrul MAPDR;
    - managementul POP, caz în care autoritatea de management este Direcţia generală - Autoritatea de management pentru POP din cadrul MAPDR;
    --------------
    Litera l) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    m) agenţii de plată - structuri organizatorice din cadrul şi din subordinea MAPDR, responsabile cu:
    - plăţi aferente schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate din FEGA, caz în care agenţia de plată este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA;
    - plăţi aferente PNDR, caz în care agenţia de plată este Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, denumită în continuare APDRP;
    - plăţi aferente POP, caz în care rolul agenţiei de plată este îndeplinit de MAPDR;
    --------------
    Litera m) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    n) autoritatea de certificare pentru FEGA şi FEADR - organism responsabil cu certificarea declaraţiilor de cheltuieli şi a cererilor de plată, înaintea transmiterii acestora către Comisia Europeană, reprezentat de organismul de coordonare a agenţiilor de plăţi, structură din subordinea MAPDR;
    o) autoritatea de certificare pentru FEP - organism responsabil cu certificarea declaraţiilor de cheltuieli şi a cererilor de plată, înaintea transmiterii acestora către Comisia Europeană, reprezentat de Autoritatea de certificare şi plată, structură organizatorică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
    p) organismul de certificare - organismul responsabil de certificarea realităţii, integralităţii şi acurateţei conturilor agenţiilor de plăţi acreditate care derulează fonduri transferate României din FEGA şi FEADR, reprezentat de Autoritatea de audit constituită pe lângă Curtea de Conturi a României;
    r) autoritatea de audit pentru FEP - organism responsabil de verificarea bunei funcţionări a sistemului de management şi control şi care funcţionează independent de autoritatea de management şi de autoritatea de certificare, reprezentat de Autoritatea de audit constituită pe lângă Curtea de Conturi a României;
    s) beneficiari - cei prevăzuţi în PNDR, POP şi în regulamentele comunitare care reglementează managementul fondurilor FEGA, FEADR şi FEP.


    Capitolul II Mecanismul de finanţare din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat aferente FEGA, FEADR şi FEP


    Secţiunea 1 Managementul financiar al FEGA, FEADR şi FEP


    Articolul 3

    Guvernul, prin MAPDR, garantează corecta gestionare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi asigură respectarea utilizării acesteia, conform reglementărilor comunitare şi naţionale în vigoare.


    Articolul 4

    (1) MAPDR este autorizat să gestioneze contribuţia financiară a Comunităţii Europene, în limita plafoanelor anuale şi alocărilor pentru România convenite între Comisia Europeană şi Guvernul României.
    (2) MAPDR asigură gestionarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene prin conturi deschise la Trezoreria Statului sau printr-un cont analitic deschis pe numele acestuia în cadrul contului de valută al Ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României.
    (3) Conturile aferente gestionării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi a contribuţiei publice naţionale totale se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, cu avizul ministrului finanţelor publice.
    (4) Sumele aferente derulării proiectelor finanţate din FEGA, FEADR şi FEP, existente în conturile beneficiarilor, nu sunt supuse executării silite pe perioada de valabilitate a contractelor de finanţare.


    Articolul 5

    Contribuţia financiară a Comunităţii Europene, aferentă FEGA, FEADR şi FEP, se alocă şi se derulează în baza prevederilor regulamentelor comunitare în materie şi a deciziilor Comisiei Europene.


    Secţiunea a 2-a Sprijinul financiar aferent FEGA


    Articolul 6

    În bugetul MAPDR se cuprinde valoarea integrală aferentă implementării schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate din FEGA, cu respectarea prevederilor art. 8, astfel:
    a) sumele reprezentând sprijinul financiar aferent FEGA asigurat de la bugetul de stat;
    b) sumele reprezentând cofinanţare publică asigurată de la bugetul de stat;
    c) sumele necesare finanţării costurilor aferente transferului de fonduri din conturile MAPDR în scopul efectuării plăţilor;
    d) sumele pentru acoperirea plăţii taxei pe valoarea adăugată, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi execuţiei de lucrări, finanţate integral sau parţial din contribuţia financiară a Uniunii Europene;
    e) sumele aferente plăţii unor debite datorate bugetului Uniunii Europene, pentru nereguli, inclusiv a majorărilor de întârziere ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari;
    f) sumele necesare finanţării diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente operaţiunilor efectuate de MAPDR;
    g) sumele aferente efectuării plăţilor cu întârziere către beneficiari, conform art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 883/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte ţinerea evidenţei conturilor de către agenţiile de plăţi, declaraţiile de venituri şi cheltuieli şi condiţiile de rambursare a cheltuielilor din FEGA şi FEADR, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 171 din 23 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) sumele rezultate din punerea în aplicare a Deciziei de lichidare a conturilor şi a Deciziei de lichidare referitoare la conformitate;
    i) sumele necesare pentru acoperirea consecinţelor financiare ale suspendării plăţilor de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare.


    Articolul 7

    Sumele aferente fondurilor comunitare se transferă de către MAPDR, prin intermediul APIA, către beneficiarii schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate din FEGA la termene prevăzute de regulamentele Consiliului Uniunii Europene şi ale Comisiei Europene.


    Articolul 8

    Propunerile de credite de angajament şi de credite bugetare necesare asigurării sumelor prevăzute la art. 6 se stabilesc de MAPDR în calitate de ordonator principal de credite pe baza estimării valorii schemelor de sprijin direct şi măsurilor ce se vor finanţa din FEGA şi se includ în bugetul de stat.


    Articolul 9

    Sumele lunare rambursate de Comisia Europeană până în a 3-a zi lucrătoare din a doua lună care urmează celei în care s-a efectuat plata de către APIA şi încasate de MAPDR se virează de către MAPDR în contul de venituri ale bugetului de stat.


    Articolul 10

    (1) Beneficiarii publici şi privaţi ai sprijinului financiar acordat prin FEGA pot solicita APIA plata unui avans, potrivit regulamentelor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c).
    --------------
    Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    (2) Cuantumul avansului acordat beneficiarului FEGA este cel prevăzut în regulamentele Comisiei Europene prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c) şi plata acestuia trebuie să fie subordonată constituirii unei garanţii care corespunde procentului prevăzut în aceleaşi regulamente.
    (3) Beneficiarii privaţi vor constitui garanţia sub forma unei scrisori de garanţie bancară sau a unui depozit în numerar constituit în contul APIA deschis la Trezoreria Statului.
    (4) La efectuarea plăţilor către beneficiari, reprezentând finanţarea schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate din FEGA, avansurile acordate vor fi deduse din sumele datorate.
    (5) Sumele reprezentând avansuri acordate şi nejustificate până la termenele specificate în regulamentele comunitare vor fi recuperate de APIA prin executarea garanţiilor. Sumele astfel recuperate, inclusiv sumele în numerar, constituite sub forma depozitelor în trezorerie înainte de acordarea avansurilor, se vor restitui MAPDR, care la rândul său va transfera sumele în contul de venituri ale bugetului de stat.
    (6) În cazul nejustificării avansurilor la termenele prevăzute în regulamentele comunitare, recuperarea sumelor de către APIA se face cu perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere existente pentru creanţe bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până în momentul recuperării. Sumele astfel încasate se vor vira de APIA la MAPDR, care la rândul său le va transfera în contul de venituri ale bugetului de stat.
    (7) Este interzisă acordarea avansurilor beneficiarilor FEGA care au beneficiat anterior de avansuri pe care nu le-au justificat sau de la care nu au fost recuperate în termenele stabilite în regulamentele europene.


    Articolul 10^1

    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 10, APIA va plăti un avans, în conformitate cu dispoziţiile comunitare, către beneficiarii privaţi ai schemei de plată unică pe suprafaţa pentru care au fost finalizate verificările condiţiilor de eligibilitate, potrivit prevederilor art. 20 din Regulamentul CE nr. 73/2009, şi pentru care au fost emise decizii de plată potrivit legislaţiei naţionale.
    (2) În cazul prevăzut la alin. (1), prin excepţie de la prevederile art. 10 alin. (2) plata avansului se va face fără constituirea unei garanţii sub forma scrisorii de garanţie bancară sau a unui depozit în numerar constituit în contul APIA deschis la Trezoreria Statului.
    --------------
    Art. 10^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.


    Articolul 11

    Plăţile aferente finanţării cheltuielilor de înfiinţare şi susţinere a sistemelor informatice de contabilitate pentru agricultură se efectuează de MAPDR.


    Articolul 12

    Disponibilităţile din fonduri externe nerambursabile FEGA şi fonduri publice aferente sprijinului financiar şi a cofinanţării publice prevăzute la art. 6, rămase la sfârşitul anului bugetar în contul MAPDR, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.


    Secţiunea a 3-a Mecanismul de finanţare din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat aferent FEADR


    Articolul 13

    În bugetul MAPDR în calitate de autoritate de management se cuprind, cu respectarea prevederilor art. 19, următoarele:
    a) sumele reprezentând cofinanţare publică asigurată de la bugetul de stat pentru beneficiarii proiectelor cuprinse în PNDR, alţii decât cei prevăzuţi la art. 14;
    b) sumele alocate temporar de la bugetul de stat pentru finanţarea componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile, aferente măsurilor din PNDR, numai pe perioada de indisponibilitate a sumelor de la Comisia Europeană;
    c) sumele necesare finanţării costurilor aferente transferului de fonduri din conturile MAPDR în scopul efectuării plăţilor;
    d) sumele necesare acoperirii plăţii taxei pe valoarea adăugată, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi execuţiei de lucrări, finanţate integral sau parţial din contribuţia financiară a Uniunii Europene şi/sau din cofinanţarea aferentă, ai căror beneficiari sunt unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii ale acestora legal constituite şi organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică;
    e) sumele necesare finanţării valorii totale a cheltuielilor directe şi a proiectelor, aşa cum sunt definite la cap. 16 «Operaţiuni de asistenţă tehnică» din PNDR;
    -------------
    Litera e) a art. 13 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 371 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 30 noiembrie 2009.
    f) sumele necesare finanţării diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente operaţiunilor efectuate de MAPDR;
    g) sumele aferente achitării unor debite datorate bugetului Uniunii Europene pentru înregistrarea unor nereguli în procesul de derulare a FEADR, inclusiv a majorărilor de întârziere ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari;
    h) sumele rezultate din punerea în aplicare a deciziilor Comisiei Europene de lichidare a conturilor şi cele referitoare la conformitate;
    i) sumele necesare pentru acoperirea consecinţelor financiare ale suspendării plăţilor de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare.


    Articolul 14

    În bugetele beneficiarilor care sunt finanţaţi integral din bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale se cuprind integral sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, finanţate din FEADR.


    Articolul 15

    În bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetul de stat ori bugetele fondurilor speciale se cuprind integral sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii finanţate din FEADR.


    Articolul 16

    (1) În bugetele beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind integral sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, precum şi a proiectelor ai căror beneficiari sunt entităţi finanţate integral din bugetele acestora.
    (2) În bugetele beneficiarilor care sunt entităţi publice locale finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetele locale se cuprind sumele necesare implementării proiectelor proprii finanţate din FEADR.
    (3) Pe parcursul execuţiei bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanţare prevăzute la alin. (1), beneficiarii care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local pot contracta finanţări rambursabile sau pot utiliza disponibilităţile fondului de rulment, prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (1)-(3) şi art. 61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 17

    Sumele aferente finanţării proiectelor cuprinse în PNDR din FEADR se transferă de către MAPDR beneficiarilor prin intermediul APDRP.


    Articolul 18

    (1) După încasarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, aferente plăţilor efectuate către beneficiari din sume alocate temporar de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a fondurilor externe nerambursabile pentru componenta de finanţare externă, MAPDR virează sumele respective în contul de venituri ale bugetului de stat.
    (2) După autorizarea plăţilor de către APDRP pentru cheltuielile directe efectuate în cadrul măsurii de asistenţă tehnică, MAPDR virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene în contul de venituri ale bugetului de stat.
    (3) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 14, APDRP virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanţate proiectele respective.
    (4) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 16 alin. (1), APDRP virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene aferentă proiectelor proprii în contul de venituri ale bugetelor locale.
    (5) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 15 şi art. 16 alin. (2), APDRP virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene aferentă proiectelor proprii în contul de disponibil prin care se gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora.


    Articolul 19

    Propunerile de credite de angajament şi de credite bugetare necesare asigurării sumelor prevăzute la art. 13 se stabilesc de MAPDR în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management pe baza valorii contractelor de finanţare aferente proiectelor din cadrul măsurii de asistenţă tehnică aflate în implementare, a proiectelor aprobate şi/sau a estimării valorii proiectelor ce urmează a fi finanţate în cadrul PNDR şi se includ în bugetul de stat.


    Articolul 20

    (1) Beneficiarii publici şi privaţi ai unui sprijin pentru investiţii, finanţat din FEADR, pot solicita APDRP plata unui avans, în conformitate cu prevederile din PNDR.
    (2) Cuantumul avansului nu poate depăşi 20% din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi contribuţia publică naţională pentru investiţii, iar plata acestuia trebuie să fie subordonată constituirii unei garanţii bancare sau a unei garanţii eliberate de fondurile de garantare care corespunde procentului de 110% din suma avansului. Suma avansului este prevăzută în contractul de finanţare încheiat între beneficiar şi agenţia de plată.
    (3) În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu modificările şi completările ulterioare, în cazul investiţiilor pentru care se încheie contracte de finanţare în perioada 2009-2010, cuantumul avansului este de 50% din contribuţia financiară publică.
    (4) Garanţia este eliberată în cazul în care APDRP constată că suma cheltuielilor reale efectuate care corespund contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi contribuţiei publice naţionale pentru investiţii depăşeşte suma avansului.
    (5) Suma avansului se justifică pe bază de documente până la expirarea duratei iniţiale de execuţie a proiectului prevăzute la momentul semnării contractului de finanţare.
    (6) Beneficiarul poate primi avansul numai după avizarea favorabilă de către APDRP a procedurii de achiziţii, conform procedurilor de lucru ale acesteia.
    (7) Sumele reprezentând avansuri acordate şi nejustificate până la termenul prevăzut la alin. (5) vor fi recuperate de APDRP prin executarea scrisorilor de garanţie. Sumele astfel recuperate se vor restitui MAPDR, care la rândul său le va transfera în contul de venituri ale bugetului de stat.
    --------------
    Alin. (8) al art. 20 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    (9) Este interzisă acordarea unui avans către un beneficiar FEADR care a beneficiat anterior de avans şi pe care nu l-a justificat sau de la care nu a fost recuperat în termenele stabilite în regulamentele europene.


    Articolul 21

    Disponibilităţile din fonduri nerambursabile FEADR şi fonduri publice, aferente sumelor alocate temporar de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi a cofinanţării publice prevăzute la art. 13, rămase la sfârşitul anului bugetar în contul MAPDR, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.


    Secţiunea a 4-a Mecanismul de finanţare din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat aferent FEP


    Articolul 22

    În bugetul MAPDR se cuprind, cu respectarea prevederilor art. 29, următoarele:
    a) sumele reprezentând cofinanţare publică asigurată de la bugetul de stat pentru beneficiarii proiectelor finanţate din FEP, alţii decât cei prevăzuţi la art. 24;
    b) sumele alocate temporar de la bugetul de stat pentru finanţarea componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile, aferente măsurilor din POP, numai pe perioada de indisponibilitate a sumelor de la Comisia Europeană;
    c) sumele necesare finanţării costurilor aferente transferului de fonduri din conturile MAPDR în scopul efectuării plăţilor;
    d) sumele pentru plata taxei pe valoarea adăugată, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi execuţiei de lucrări, finanţate integral sau parţial din contribuţia financiară a Uniunii Europene, şi/sau din cofinanţarea aferentă, ai căror beneficiari sunt unităţi administrativ -teritoriale, asociaţii ale acestora legal constituite şi organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică;
    e) sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor propuse în cadrul axei Asistenţă tehnică din POP;
    --------------
    Litera e) a art. 22 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    f) sumele necesare finanţării diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente operaţiunilor efectuate de MAPDR;
    g) sumele aferente plăţii unor debite datorate bugetului Uniunii Europene, pentru nereguli, inclusiv a majorărilor de întârziere ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari;
    h) sumele necesare pentru acoperirea consecinţelor financiare ale suspendării plăţilor de către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare.


    Articolul 23

    În bugetul MAPDR, în calitate de ordonator principal de credite şi autoritate de management pentru POP, se va include suma necesară finanţării valorii totale a proiectelor propuse în cadrul axei Asistenţă tehnică.
    --------------
    Art. 23 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.


    Articolul 24

    În bugetele beneficiarilor care sunt finanţaţi integral din bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale se cuprind integral sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, finanţate din FEP.


    Articolul 25

    În bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetul de stat ori bugetele fondurilor speciale se cuprind integral sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii finanţate din FEP.


    Articolul 26

    (1) În bugetele beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind integral sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, precum şi a proiectelor ai căror beneficiari sunt entităţi finanţate integral din bugetele acestora.
    (2) În bugetele beneficiarilor care sunt entităţi publice locale finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetele locale se cuprind sumele necesare implementării proiectelor proprii finanţate din FEP.
    (3) Pe parcursul execuţiei bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanţare prevăzute la alin. (1), beneficiarii care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local pot contracta finanţări rambursabile sau pot utiliza disponibilităţile fondului de rulment, prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (1)-(3) şi art. 61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 27

    Sumele aferente finanţării proiectelor din FEP se transferă de către MAPDR beneficiarilor, aşa cum sunt definiţi în POP.


    Articolul 28

    (1) După încasarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene aferente plăţilor efectuate către beneficiari din sume alocate temporar de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a fondurilor externe nerambursabile pentru componenta de finanţare externă, MAPDR virează sumele respective în contul de venituri ale bugetului de stat.
    (2) Lunar, după autorizarea cererilor de plată privind plăţile efectuate în cadrul axei Asistenţă tehnică, MAPDR virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene în contul de venituri ale bugetului de stat.
    --------------
    Alin. (2) al art. 28 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    (3) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 24, MAPDR virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene în contul de venituri ale bugetelor din care au fost finanţate proiectele respective.
    (4) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 26 alin. (1), MAPDR virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene, aferentă proiectelor proprii în contul de venituri ale bugetelor locale.
    (5) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 25 şi art. 26 alin. (2), MAPDR virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene, aferentă proiectelor proprii în contul de disponibil prin care se gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora.


    Articolul 29

    Propunerile de credite de angajament şi de credite bugetare necesare asigurării sumelor prevăzute la art. 22 se stabilesc de MAPDR, în calitate de ordonator principal de credite şi de autoritate de management pentru POP, pe baza valorii proiectelor aprobate şi/sau a estimării valorii proiectelor ce urmează a fi finanţate în cadrul POP.
    --------------
    Art. 29 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.


    Articolul 30

    Disponibilităţile din fonduri nerambursabile FEP şi fonduri publice, aferente sumelor alocate temporar de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi a cofinanţării publice prevăzute la art. 22, rămase la sfârşitul anului bugetar în contul MAPDR, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.


    Articolul 30^1

    (1) Beneficiarul unui proiect finanţat din FEP are obligaţia îndosarierii şi păstrării în bune condiţii a tuturor documentelor aferente proiectului, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 223 din 15 august 2006.
    (2) Beneficiarul are obligaţia de a asigura accesul neîngrădit al autorităţilor naţionale cu atribuţii de verificare, control şi audit, al serviciilor Comisiei Europene, al Curţii Europene de Conturi, al reprezentanţilor serviciului specializat al Comisiei Europene - Oficiul European pentru Lupta Antifraudă - OLAF, precum şi al reprezentanţilor Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF, în limitele competenţelor care le revin, în cazul în care aceştia efectuează verificări/controale/audit la faţa locului şi solicită declaraţii, documente şi informaţii.
    (3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) şi (2), beneficiarul este obligat să restituie întreaga sumă primită, aferentă proiectului, reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă din FEP, cofinanţarea şi finanţarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată, plătite din fonduri de la bugetul de stat, după caz, inclusiv dobânzile/penalizările aferente.
    --------------
    Alin. (3) al art. 30^1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 369 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 30 noiembrie 2009, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.
    --------------
    Art. 30^1 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.


    Secţiunea a 5-a Alte dispoziţii privind mecanismul financiar al FEGA, FEADR şi FEP


    Articolul 31

    (1) Fondurile prevăzute la art. 8, 19 şi 29, cuprinse în bugetul MAPDR în calitate de ordonator principal de credite, sunt exclusiv destinate proiectelor finanţate din FEGA, FEADR şi FEP şi nu pot fi utilizate pentru finanţarea altor naturi de cheltuieli prin redistribuire cu ocazia rectificărilor bugetare şi/sau prin virări de credite ori prin cedarea la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat.
    (2) Din fondurile prevăzute la alin. (1) se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate din FEGA, FEADR şi FEP.
    (3) Se autorizează MAPDR să efectueze pe tot parcursul exerciţiului bugetar redistribuiri de fonduri între proiectele finanţate/propuse la finanţare din FEGA, FEADR şi FEP, precum şi virări de credite de la alte titluri sau capitole de cheltuieli, astfel încât să se asigure implementarea corespunzătoare a acestor proiecte şi/sau să se asigure finanţarea unor proiecte noi, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare. Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanţelor Publice.


    Articolul 32

    (1) Sumele prevăzute la art. 13 lit. d) şi art. 22 lit. d) se acordă prin APDRP şi MAPDR următorilor beneficiari:
    a) instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetul de stat ori bugetele fondurilor speciale;
    b) autorităţi ale administraţiei publice locale sau entităţi publice finanţate integral din bugetele acestora;
    c) entităţi publice locale finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetele locale;
    d) organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în domeniul dezvoltării rurale şi de pescuit;
    e) organisme neguvernamentale nonprofit, cu personalitate juridică pentru activitatea desfăşurată fără scop patrimonial.
    (2) Beneficiarii prevăzuţi la alin. (1), care, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, îşi exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate din FEADR şi FEP, au obligaţia să restituie la bugetul de stat sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată dedusă, a cărei contravaloare a fost plătită beneficiarilor potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.


    Articolul 33

    Pentru derularea operaţiunilor financiare aferente derulării schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate de la bugetul de stat, din FEGA, precum şi a proiectelor finanţate din FEADR şi FEP, instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, au obligaţia să deschidă conturi în sistemul Trezoreriei Statului, conform prevederilor legale în vigoare. Celelalte categorii de beneficiari pot opta pentru deschiderea acestor conturi în sistemul Trezoreriei Statului sau la instituţii financiar-bancare.
    --------------
    Art. 33 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.


    Capitolul III Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor efectuate aferente schemelor de sprijin direct şi măsurilor FEGA şi celor de la nivelul programelor PNDR şi POP


    Articolul 34

    (1) Proiectele implementate în cadrul programelor PNDR şi POP sunt considerate acţiuni multianuale.
    (2) Angajamentele legale, inclusiv contractele de achiziţii publice, aferente proiectelor implementate în cadrul programelor PNDR şi POP pot fi anuale sau multianuale.
    (3) Creditele de angajament şi creditele bugetare necesare implementării programelor PNDR şi POP se stabilesc având în vedere deciziile Comisiei Europene de adoptare a acestora şi se reflectă în anexa la bugetul MAPDR.
    (4) În cazul plăţilor aferente schemelor de sprijin direct şi măsurilor FEGA, APIA efectuează angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonanţarea şi plata acestora.
    (5) În cazul plăţilor aferente proiectelor implementate în cadrul programului PNDR, APDRP efectuează angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonanţarea şi plata acestora.
    (6) MAPDR îndeplineşte funcţia de autoritate de plată pentru Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013. În cazul plăţilor aferente proiectelor implementate în cadrul POP, MAPDR efectuează angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor.
    --------------
    Alin. (6) al art. 34 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 31 august 2009.


    Capitolul IV Dispoziţii finale


    Articolul 35

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, cu avizul ministrului finanţelor publice, se aprobă normele metodologice de aplicare a acesteia.


    Articolul 36

    Sumele neutilizate până la data de 31 decembrie 2008, rămase în contul de disponibil al MAPDR "Disponibil fonduri externe nerambursabile FEGA" se utilizează în continuare pentru finanţarea schemelor de sprijin direct şi a măsurilor finanţate din FEGA, până la lichidarea lui.


    Articolul 37

    (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
    a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 18 septembrie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 492/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 17 martie 2008, aprobată prin Legea nr. 168/2008.
    (2) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, dispoziţiile contrare acesteia nu sunt aplicabile derulării schemelor de sprijin direct, măsurilor finanţate din FEGA şi proiectelor/propunerilor de proiecte finanţate din FEADR şi FEP.


    Articolul 38

    Până la data intrării în vigoare a normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prevederile:
    a) Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 293/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2008;
    c) Instrucţiunilor pentru stabilirea procedurii privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune, alocate de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 236/2008;
    d) Instrucţiunile pentru stabilirea procedurii privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 620/2008.


    Titlul II Gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului


    Capitolul I Obiectul reglementat. Definiţii


    Articolul 39

    Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum şi a cofinanţării aferente acestei asistenţe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor comunitare acordate pentru implementarea programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului.


    Articolul 40

    În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) fonduri externe nerambursabile - sume care se transferă Guvernului României de către Comisia Comunităţii Europene, cu titlu de contribuţie financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, în conformitate cu deciziile Comisiei;
    b) prefinanţare - sumele transferate de către Comisia Europeană sub forma avansurilor pentru susţinerea începerii implementării proiectelor finanţate în cadrul programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului;
    c) fonduri publice - aşa cum sunt definite de Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare;
    d) structuri de implementare - Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, denumită în continuare ANPA;
    e) cofinanţarea publică - suma alocată de la bugetul de stat, pentru finanţarea contribuţiei naţionale, ca parte a cheltuielilor publice totale eligibile alocate prin programul de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi prin programul de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, conform Regulamentului (CE) nr. 861/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 de stabilire a măsurilor financiare comunitare privind punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului şi în domeniul dreptului mării, Regulamentului (CE) nr. 1.543/2000 al Consiliului din 29 iunie 2000 privind instituirea unui cadru comunitar pentru colectarea şi gestionarea datelor necesare conducerii politicii comune a pescuitului, Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului din 25 februarie 2008 privind instituirea unui cadru comunitar pentru colectarea, gestionarea şi utilizarea datelor din sectorul pescuitului şi sprijinirea consultanţei ştiinţifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului şi Regulamentului (CEE) nr. 2.847/1993 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de ANPA pentru implementarea Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, care pot fi finanţate atât din fonduri externe nerambursabile, cât şi din cofinanţarea publică, conform reglementărilor legale comunitare şi naţionale în vigoare privind eligibilitatea cheltuielilor;
    g) contribuţie publică naţională totală - totalul fondurilor publice necesare implementării Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, format din cofinanţarea publică şi fondurile aferente cheltuielilor publice, altele decât cele eligibile;
    h) programe - documente de programare elaborate de ANPA şi aprobate de Comisia Europeană, respectiv Programul de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi Programul de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului;
    i) beneficiarul programelor - ANPA;
    j) valoare totală a proiectului - totalul cheltuielilor necesare implementării proiectelor aferente Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, format din contravaloarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, cofinanţarea publică, precum şi din cheltuieli publice, altele decât cele eligibile;
    k) Acordul interinstituţional - acordul încheiat între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană, la data de 17 mai 2006, cu privire la disciplina bugetară şi managementul financiar sănătos.


    Capitolul II Managementul financiar al Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi al Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului


    Articolul 41

    Guvernul, prin MAPDR, garantează corecta gestionare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi asigură respectarea utilizării acesteia conform destinaţiei stabilite prin Programul de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi prin Programul de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului.


    Articolul 42

    (1) MAPDR asigură gestionarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene prin conturi deschise la instituţii financiar-bancare, la Trezoreria Statului sau printr-un cont analitic deschis pe numele acestuia în cadrul contului de valută al Ministerului Finanţelor Publice, deschis la Banca Naţională a României.
    (2) Conturile aferente gestionării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi a contribuţiei publice naţionale totale se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.


    Articolul 43

    Alocarea fondurilor externe nerambursabile de către Comunitatea Europeană se efectuează potrivit cerinţelor prevăzute în cadrul financiar multianual prevăzut de Acordul interinstituţional sau în alte documente, încheiate ori convenite între Comisia Europeană şi Guvernul României.


    Articolul 44

    (1) Fondurile externe nerambursabile aferente implementării Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului se alocă şi se derulează în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.543/2000 al Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului, ale Regulamentului (CEE) nr. 2.847/1993 al Consiliului şi a programelor aprobate de Comisia Europeană.
    (2) Fondurile externe nerambursabile destinate efectuării cheltuielilor Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului se virează de către Comisia Europeană în două tranşe, astfel: o prefinanţare reprezentând echivalentul a 50% din contribuţia comunitară stipulată în decizia de aprobare a programului naţional şi o plată anuală a soldului după finalizarea programului.
    (3) Fondurile externe nerambursabile destinate efectuării cheltuielilor Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului se virează de către Comisia Europeană astfel: o prefinanţare reprezentând un avans de până la 50% din contribuţia financiară prevăzută în decizia de aprobare a programului, plăţi intermediare şi plata finală a contribuţiei.


    Capitolul III Contribuţia publică naţională


    Articolul 45

    Sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor aferente Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului se cuprind integral în bugetul MAPDR, ca ordonator principal de credite.


    Articolul 46

    După autorizarea cheltuielilor, conform prevederilor comunitare şi naţionale, sumele cuvenite a fi rambursate din fonduri externe nerambursabile se virează de MAPDR, în conturile de venituri ale bugetului de stat.


    Articolul 47

    În limita creditelor bugetare aprobate, MAPDR virează sumele cuvenite la ANPA.


    Articolul 48

    Disponibilităţile din fondurile aferente derulării programelor, destinate finanţării acestora, rămase în conturile MAPDR la sfârşitul anului bugetar, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.


    Articolul 49

    (1) Creditele de angajament şi creditele bugetare necesare implementării fiecărui program se stabilesc având în vedere deciziile anuale ale Comisiei Europene de adoptare a acestora şi se reflectă în anexa la bugetul MAPDR, în calitate de ordonator principal de credite.
    (2) Angajarea cheltuielilor în baza creditelor prevăzute la alin. (1), precum şi lichidarea, ordonanţarea şi plata acestora se efectuează de ANPA.


    Articolul 50

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, cu avizul ministrului finanţelor publice, se aprobă normele metodologice de aplicare a acesteia.


    Titlul III
    Modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare

    Articolul 51

    Art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei Fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de către fondurile de garantare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2008, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    Art. 10. - (1) Creanţele fondurilor de garantare rezultate din contractele de garantare încheiate şi plătite de către fondurile de garantare pe seama sumelor alocate din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în temeiul prezentei legi, executate de instituţiile de credit, au regim de creanţă bugetară şi sunt venituri ale bugetului de stat.
    ------------
    Alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 218/2005 republicată de la art. 51 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 371 din 26 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 30 noiembrie 2009.
    (2) Executarea silită a creanţelor bugetare prevăzute la alin. (1) se efectuează potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în temeiul biletului la ordin emis de debitor, care reprezintă titlu executoriu, potrivit legii, transmis de fondurile de garantare.
    (3) În cazul debitorilor aflaţi în procedura insolvenţei, înscrierea la masa credală pentru creanţele prevăzute la alin. (1) se efectuează de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - S.A. sau Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii IFN - S.A., după caz.
    (4) Sumele încasate potrivit alin. (2) şi (3) sunt venituri ale bugetului de stat.
    (5) În biletul la ordin prevăzut la alin. (2), suma pe care debitorul se obligă să o plătească va fi înscrisă în moneda în care a fost acordat creditul.
    (6) Pentru neplata la scadenţa înscrisă în biletul la ordin a sumei determinate prin acesta, debitorul datorează majorări de întârziere, conform prevederilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale."
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii,
    pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Ilie Sârbu
    Şeful Departamentului
    pentru Afaceri Europene,
    Vasile Puşcaş
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    Bucureşti, 17 iunie 2009.
    Nr. 74.
    -------