LEGE nr. 631 din 27 noiembrie 2002
bugetului de stat pe anul 2003
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 27 noiembrie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe surse, al cheltuielilor pe destinaţii, pentru bugetul de stat şi bugetele Fondului de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe şi fondurilor externe nerambursabile, pentru anul 2003, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul de execuţie bugetară.


    Articolul 2

    Prin legea bugetului de stat sunt autorizate fluxurile financiare publice de formare a veniturilor şi de repartizare a cheltuielilor pe destinaţii şi ordonatori principali de credite, în conformitate cu obiectivele de dezvoltare economico-socială a tarii şi ale politicii financiare specifice anului 2003.


    Articolul 3

    (1) Sinteza bugetului de stat pe anul 2003, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, este prevăzută în anexa nr. 1.
    (2) Bugetul de stat pe anul 2003 se stabileşte la venituri în suma de 241.235,5 miliarde lei, iar la cheltuieli în suma de 291.045,1 miliarde lei, cu un deficit de 49.809,6 miliarde lei.
    (3) Sinteza cheltuielilor bugetare pe anul 2003, pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2.
    (4) Bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea sunt prevăzute în anexa nr. 3*).
    ---------- Notă *) Anexa nr. 3 se publică ulterior.
    (5) Se interzic reţinerea şi utilizarea de către ordonatorii de credite finantati integral din bugetul de stat a oricăror venituri proprii care nu sunt prevăzute în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite.


    Capitolul II Structura şi regimul veniturilor bugetare


    Articolul 4

    Constituirea veniturilor bugetare se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor vărsăminte, prelevate de la persoanele juridice şi fizice.


    Articolul 5

    Impozitele, taxele, contribuţiile şi celelalte venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale şi ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, pe anul 2003, de orice natura şi provenienţă, se încasează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum şi potrivit dispoziţiilor prezentei legi.


    Articolul 6

    Controlul fiscal pentru stabilirea, urmărirea şi încasarea debitelor pe anii precedenti, în limita perioadei de prescripţie, se efectuează potrivit prevederilor actelor normative în vigoare, la data operaţiunilor supuse controlului.


    Articolul 7

    Impozitele care se cuprind la capitolul "Impozitul pe venit", restante la data de 31 decembrie 1999 şi neîncasate până la data de 31 decembrie 2002, se încasează şi se înregistrează în anul 2003 la aceleaşi bugete şi subdiviziuni la care au fost datorate.


    Articolul 8

    Veniturile bugetului de stat pe anul 2003 sunt în suma de 241.235,5 miliarde lei şi se prezintă astfel:
               
      VENITURI - TOTAL,- miliarde lei -
      241.235,5
      din care:  
      Venituri curente,240.446,5
      din acestea:  
      a)venituri fiscale:223.569,3
        - impozite directe,50.489,2
        din care:  
          - impozitul pe profit39.396,0
          - impozitul pe venit59.154,0
          - cote şi sume defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale (se scad)-56.582,8
        - impozite indirecte,173.080,1
        din care:  
          - taxa pe valoarea adăugată90.221,1
          - taxa pe valoarea adăugată încasată124.572,0
          - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale (se scad)-34.350,9
          - accize45.880,0
          - taxe vamale8.163,0
      b)venituri nefiscale16.877,2
      Venituri din capital551,0
      Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate238,0


    Capitolul III Regimul şi destinaţiile cheltuielilor bugetare


    Articolul 9

    În structura economică cheltuielile bugetului de stat pe anul 2003, în suma de 291.045,1 miliarde lei, se prezintă astfel:
           
      CHELTUIELI - TOTAL,- miliarde lei -
      291.045,1
      din care:  
      1. Cheltuieli curente,231.656,9
        din acestea:  
        a) cheltuieli de personal43.216,8
        b) cheltuieli materiale şi servicii38.293,7
        c) subvenţii13.857,9
        d) prime771,1
        e) transferuri84.409,1
        f) dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli49.988,2
        g) rezerve1.120,1
      2. Cheltuieli de capital25.413,2
      3. Împrumuturi acordate219,8
      4. Rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane la credite,33.755,2
        din acestea:  
        a) rambursări de credite externe24.447,8
        b) plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe9.307,4


    Articolul 10

    (1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să se încadreze în cheltuielile de personal, numărul maxim de posturi şi în structura acestora, prevăzute pentru fiecare în anexa nr. 3, prin stabilirea şi comunicarea numărului de posturi, salariilor de baza, indemnizaţiilor de conducere şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege ordonatorilor secundari, iar aceştia ordonatorilor terţiari de credite bugetare.
    (2) Sumele aferente cresterilor salariale ce se vor acorda în anul 2003 în condiţiile stabilite prin lege sunt prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite la articolul bugetar "Cheltuieli cu salariile", alineatul "Alte drepturi salariale". Aceste sume se vor vira de către ordonatorii principali de credite de la alineatul "Alte drepturi salariale" la celelalte alineate, pentru reflectarea corespunzătoare a cresterilor salariale aprobate potrivit legii.
    (3) Termenele prevăzute la art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003.
    (4) Plata premiului anual aferent anului 2003 pentru personalul din instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile de pe lângă unele instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2004, începând cu luna ianuarie 2004.
    (5) Din prevederile bugetare pe anul 2003 ale instituţiilor publice menţionate la alin. (4) se asigura plata premiului anual aferent anului 2002.


    Articolul 11

    (1) Cheltuielile pentru deplasări, detaşări, transferări, prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2003, nu pot fi majorate, în condiţiile legii, prin virari de credite bugetare de la alte articole de cheltuieli.
    (2) În cursul anului, cu aprobarea ordonatorului principal de credite, se pot efectua virari de credite bugetare de la un alineat la altul, în limita sumelor totale prevăzute cu aceasta destinaţie.


    Articolul 12

    În vederea monitorizarii cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat pe anul 2003, ordonatorii principali de credite bugetare au următoarele obligaţii:
    a) vor prezenta Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, situaţia privind repartizarea pe fiecare luna a cheltuielilor de personal aprobate, având în vedere asigurarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii potrivit atribuţiilor stricte ale acestora, până la sfârşitul anului;
    b) vor asigura ca drepturile stabilite şi plăţile de casa aferente cheltuielilor de personal, cumulate de la începutul anului, sa nu depăşească sumele repartizate potrivit prevederilor lit. a) pentru perioada respectiva;
    c) vor raporta lunar plăţile de casa aferente cheltuielilor de personal, la datele şi în structura stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, care va fi emis în termen de 5 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 13

    (1) Cheltuielile pentru autorităţile publice, care se finanţează de la bugetul de stat pe anul 2003, se stabilesc în suma de 18.325,2 miliarde lei, din care: 11.384,5 miliarde lei cheltuieli de personal, 3.719,7 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 44,6 miliarde lei subvenţii de la buget pentru instituţii publice, 978,0 miliarde lei transferuri, 1.435,8 miliarde lei cheltuieli de capital şi 762,6 miliarde lei rambursări de credite, plati de dobânzi şi comisioane aferente acestora.
    (2) Cheltuielile pentru autorităţile publice sunt în suma de 1.355,0 miliarde lei pentru Camera Deputaţilor, 600,1 miliarde lei pentru Senat, 139,4 miliarde lei pentru Administraţia Prezidentiala, 60,5 miliarde lei pentru Curtea Constituţională, 577,5 miliarde lei pentru Curtea de Conturi, 5.872,3 miliarde lei pentru autoritatea judecătorească, 39,5 miliarde lei pentru Consiliul Legislativ, 31,4 miliarde lei pentru Avocatul Poporului, 83,1 miliarde lei pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, 46,1 miliarde lei pentru Consiliul Concurentei, 61,3 miliarde lei pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului, 9.459,0 miliarde lei pentru administraţia publică centrala, din care: 747,7 miliarde lei pentru Scretariatul General al Guvernului şi 8.711,3 miliarde lei pentru ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate.
    (3) Administraţia Prezidentiala poate să deconteze, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale, cheltuielile de transport, cazare şi alte cheltuieli pentru membrii delegaţiilor oficiale, reprezentanţii unor instituţii şi reprezentanţii mass-media, care nu sunt salariaţii Administraţiei Prezidenţiale şi care îl însoţesc pe Preşedintele României în vizitele pe care le efectuează în străînătate, de la titlul "Cheltuieli materiale şi servicii", articolul "Alte cheltuieli". Cheltuielile aferente deplasărilor efectuate de personalul Administraţiei Prezidenţiale se suporta de la acelaşi articol de cheltuieli. Administraţia Prezidentiala poate solicita instituţiilor reprezentate în delegaţiile oficiale conduse de Preşedintele României, care se deplasează în străînătate, decontarea cheltuielilor de transport ce le revin din costul total al prestaţiilor realizate cu aeronavele speciale avute la dispoziţie.
    (4) Cheltuielile de întreţinere şi reparaţii ale bunurilor din patrimoniul administrat de Camera Deputaţilor, repartizate în scopul exercitării mandatului de către deputaţi în circumscripţiile electorale, sunt cuprinse în bugetul Camerei Deputaţilor la titlul "Cheltuieli materiale şi servicii".
    (5) Cheltuielile pentru exploatarea şi întreţinerea Clubului Parlamentarilor Români şi a cabinetului medical din cadrul Camerei Deputaţilor se suporta din bugetul acesteia. Cheltuielile pentru exploatarea şi întreţinerea cabinetului medical din cadrul Senatului se suporta din bugetul acestuia.
    (6) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţile desfăşurate pe lângă Camera Deputaţilor şi finanţate integral din venituri proprii este prevăzut în anexa la bugetul Camerei Deputaţilor.


    Articolul 14

    (1) Cheltuielile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala, care se finanţează de la bugetul de stat pe anul 2003, se stabilesc în suma de 64.150,1 miliarde lei, din care: 24.205,5 miliarde lei cheltuieli de personal, 20.602,3 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 3.056,9 miliarde lei subvenţii de la buget pentru instituţii publice, 1.702,4 miliarde lei transferuri, 3.428,5 miliarde lei cheltuieli de capital şi 11.154,5 miliarde lei rambursări de credite, plati de dobânzi şi comisioane aferente acestora.
    (2) Cheltuielile pentru apărare naţionala se stabilesc în suma de 31.754,8 miliarde lei.
    (3) Cheltuielile pentru ordine publică şi siguranţă naţionala se stabilesc în suma de 32.395,3 miliarde lei.
    (4) Cheltuielile pentru pregătirea personalului în instituţiile militare de învăţământ se suporta de către ordonatorii principali de credite care au în subordine astfel de unităţi de învăţământ, indiferent de instituţiile publice de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţă naţionala din care face parte personalul militar şcolarizat.
    (5) Preluarea activităţilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenta paşapoartelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, se va face în cursul anului 2003 pe baza protocoalelor de predare-primire încheiate între Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice, după aprobarea acestora prin hotărâre a Guvernului. Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, la solicitarea justificată a celor două ministere, sa introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora.
    (6) Obligaţiile datorate bugetului de stat, cu excepţia impozitului pe venituri din salarii, scadente până la data de 31 iulie 2002 şi neachitate de către Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti, se sting prin compensare cu contravaloarea carburanţilor şi lubrifiantilor livraţi de societatea respectiva Ministerului de Interne, precum şi unităţilor subordonate acestui minister până la data de 15 decembrie 2003, în limita sumei de până la 500,0 miliarde lei.
    (7) În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, ministrul finanţelor publice va aproba prin ordin normele metodologice de aplicare a prevederilor alin. (6).


    Articolul 15

    (1) Cheltuielile social-culturale care se finanţează de la bugetul de stat pe anul 2003 se stabilesc în suma de 65.187,0 miliarde lei, din care: 4.304,6 miliarde lei cheltuieli de personal, 7.032,9 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 2.619,5 miliarde lei subvenţii de la buget pentru instituţii publice, 40.558,3 miliarde lei transferuri, 3.830,0 miliarde lei cheltuieli de capital şi 6.841,7 miliarde lei rambursări de credite, plati de dobânzi şi comisioane aferente acestora.
    (2) Cheltuielile social-culturale pe capitole de cheltuieli sunt în suma de 15.335,6 miliarde lei pentru învăţământ, 12.428,4 miliarde lei pentru sănătate, 4.855,5 miliarde lei pentru cultura, religie şi acţiuni privind activitatea sportiva şi de tineret şi 32.567,5 miliarde lei pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii.
    (3) În bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la capitolul 57.01 "Învăţământ", titlul "Cheltuieli materiale şi servicii", sunt prevăzute şi sume pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu obiecte de inventar de natura mobilierului şcolar care se transfera unităţilor beneficiare, precum şi pentru acoperirea dobânzii de leasing financiar contractat de către minister. La titlul "Cheltuieli de capital" al aceluiaşi capitol sunt prevăzute şi sume pentru achiziţionarea de mijloace auto pentru transportul elevilor, precum şi pentru acoperirea ratelor de leasing financiar contractat în vederea dotării unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu laboratoare informatizate, cele două categorii de bunuri achiziţionate urmând să fie transferate unităţilor beneficiare.
    (4) Guvernul garantează credite externe în limita a 150,0 milioane dolari S.U.A., contractate de către instituţiile de învăţământ superior de stat pe bază de proiecte, în condiţiile legii.
    (5) Transferurile prevăzute în bugetul Ministerului Informaţiilor Publice se utilizează pe destinaţiile prevăzute în anexa nr. 3/33.
    (6) Din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, de la capitolul 60.01 "Asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii", titlul "Cheltuieli materiale şi servicii", se finanţează cheltuielile aferente gratuitatilor şi reducerilor la transportul pe calea ferată, metrou, auto şi naval, de care beneficiază, în condiţiile legii, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, şi prin Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.
    (7) Sumele de la bugetul de stat destinate Comitetului Olimpic Roman sunt prevăzute în anexa la bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului.
    (8) Suma de 22,0 miliarde lei, prevăzută în bugetul Ministerului Afacerilor Externe la capitolul "Cultura, religie şi acţiuni privind activitatea sportiva şi de tineret", se aloca pentru finanţarea activităţii Fundaţiei Culturale Române.
    (9) Taxele poştale percepute de Compania Naţionala "Posta Română" - S.A. pentru prestaţiile reprezentând plata la domiciliul beneficiarilor a drepturilor de pensii în anul 2003 nu pot depăşi 1,35% din valoarea sumelor plătite.
    (10) Cheltuielile Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, în suma de 11,2 miliarde lei, se finanţează din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor de la titlurile corespunzătoare ale capitolului "Cultura, religie şi acţiuni privind activitatea sportiva şi de tineret".


    Articolul 16

    (1) Cheltuielile pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape, care se finanţează de la bugetul de stat pe anul 2003, se stabilesc în suma de 8.125,8 miliarde lei, din care: 267,0 miliarde lei cheltuieli de personal, 141,7 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 8,6 miliarde lei subvenţii de la buget pentru instituţii publice, 2.077,1 miliarde lei transferuri, 3.429,8 miliarde lei cheltuieli de capital şi 2.201,6 miliarde lei rambursări de credite, plati de dobânzi şi comisioane aferente acestora.
    (2) Cheltuielile pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape, pe capitole de cheltuieli, sunt în suma de 5.818,9 miliarde lei pentru servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe şi de 2.306,9 miliarde lei pentru mediu şi ape.


    Articolul 17

    (1) Cheltuielile din bugetul de stat pentru acţiuni economice se stabilesc în suma de 73.496,0 miliarde lei, din care: 1.825,6 miliarde lei cheltuieli de personal, 5.896,8 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 8.010,9 miliarde lei subvenţii, 771,1 miliarde lei prime, 32.109,6 miliarde lei transferuri, 12.246,7 miliarde lei cheltuieli de capital şi 12.635,3 miliarde lei rambursări de credite, plati de dobânzi şi comisioane aferente acestora.
    (2) Cheltuielile pentru acţiuni economice, pe capitole de cheltuieli, sunt în suma de 15.260,5 miliarde lei pentru industrie, 14.099,1 miliarde lei pentru agricultura şi silvicultura, 30.307,6 miliarde lei pentru transporturi şi comunicaţii şi de 13.828,8 miliarde lei pentru alte acţiuni economice.
    (3) Gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va face în condiţiile prevederilor legale şi se va utiliza pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor împreună cu Ministerul Administraţiei Publice.
    (4) Cheltuielile destinate stimulării producţiei de export şi a exportului, în suma de 1.680,0 miliarde lei, se vor utiliza pentru: acordarea de bonificatii de dobânda la exportul de produse cu ciclu scurt şi mediu de fabricaţie; bonificatii de dobânda şi garanţii la exportul de obiective complexe şi produse cu ciclu lung de fabricaţie; asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen scurt, mediu şi lung, a garanţiilor la exportul de obiective complexe, a produselor cu ciclu lung de fabricaţie şi a investiţiilor române în străînătate; asigurarea şi reasigurarea creditelor de producţie pentru bunuri şi servicii destinate exportului de mărfuri generale; asigurarea şi reasigurarea contractelor/creditelor de export pentru mărfuri generale. Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior va repartiza fondurile alocate anual prin bugetul de stat pe instrumentele din administrarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., conform Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., şi instrumentele specifice de sustinere a comerţului exterior, în funcţie de necesităţile de sustinere a exporturilor.
    (5) În bugetul Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperatie sunt cuprinse şi sume pentru majorarea capitalului social al Fondului naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi suma de 134,6 miliarde lei pentru finanţarea programelor de dezvoltare şi a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, potrivit legii.
    (6) Repartizarea pe judeţe a transferurilor din bugetul de stat către bugetele locale, pentru drumuri judeţene, comunale şi pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi în localităţi rurale şi urbane, se face de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu consultarea preşedinţilor de consilii judeţene, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe baza criteriilor din normele de aplicare a acesteia, în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (7) Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Industriei şi Resurselor ca transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic se repartizează pe judeţe, pe unităţi administrativ-teritoriale şi obiective, conform anexei la bugetul acestui minister.


    Articolul 18

    (1) Cheltuielile pentru alte acţiuni, care se finanţează de la bugetul de stat pe anul 2003, se stabilesc în suma de 8.533,0 miliarde lei, din care: 1.229,6 miliarde lei cheltuieli de personal, 900,3 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 117,4 miliarde lei subvenţii, 5.083,7 miliarde lei transferuri, 1.042,5 miliarde lei cheltuieli de capital şi 159,5 miliarde lei rambursări de credite, plati de dobânzi şi comisioane la credite.
    (2) Cheltuielile pentru alte acţiuni, pe capitole de cheltuieli, sunt în suma de 3.442,3 miliarde lei pentru cercetare ştiinţifică şi de 5.090,7 miliarde lei pentru alte acţiuni.


    Articolul 19

    La partea de cheltuieli a bugetului de stat se stabilesc şi se utilizează, pe bază de hotărâri ale Guvernului:
    a) Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, în suma de 800,1 miliarde lei, care se foloseşte pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar;
    b) Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, în suma de 200,0 miliarde lei, care se utilizează pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea inlaturarii efectelor unor calamitaţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate;
    c) Fondul la dispoziţia Guvernului României pentru relaţiile cu Republica Moldova, în suma de 120,0 miliarde lei, din care: 30,0 miliarde lei pentru finanţarea retransmisiei emisiunilor Programului 1 al Societăţii Române de Televiziune pe teritoriul Republicii Moldova, pentru care ordonator principal de credite este Societatea Română de Televiziune, şi 90,0 miliarde lei pentru finanţarea unor proiecte de integrare economică şi culturală între România şi Republica Moldova.


    Articolul 20

    În anul 2003, prin bugetul de stat se vor acorda împrumuturi în suma de 219,8 miliarde lei, din care: 163,0 miliarde lei pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale, 1,3 miliarde lei pentru persoanele care beneficiază de statutul de refugiat şi sunt lipsite de mijloace de existenta şi 55,5 miliarde lei pentru microcredite acordate persoanelor fizice care desfăşoară activităţi pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreţinerii materiale.


    Capitolul IV Deficitul bugetar, datoria publică şi împrumutul guvernamental


    Articolul 21

    Deficitul bugetului de stat se stabileşte în suma de 49.809,6 miliarde lei.


    Articolul 22

    (1) Cheltuielile pentru dobânzile aferente datoriei publice se stabilesc în suma de 49.988,2 miliarde lei, din care: 21.696,0 miliarde lei reprezintă dobânzi aferente datoriei publice interne, 8.615,6 miliarde lei dobânzi aferente datoriei publice externe, care, potrivit reglementărilor legale, se plătesc de la bugetul de stat, 11.871,5 miliarde lei cheltuieli ocazionate de emisiunea şi plasarea titlurilor de stat şi de riscul garanţiilor acordate de stat în condiţiile legii, 6.605,1 miliarde lei diferenţe de curs aferente datoriei publice externe, în care sunt incluse şi diferenţele de curs nefavorabile aferente rambursarii ratelor şi dobânzilor scadente la împrumuturile externe contractate pentru susţinerea balanţei de plati şi pentru ajustare structurală, şi 1.200,0 miliarde lei diferenţe de curs aferente datoriei publice interne.
    (2) În cheltuielile pentru datoria publică se cuprind şi cheltuielile ocazionate de stabilirea riscului de ţara (rating) de către agenţiile specializate, în anul 2003, precum şi eventualele diferenţe din anii anteriori.
    (3) Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, este autorizat sa contracteze împrumuturi de stat pentru finanţarea şi refinantarea deficitelor bugetului de stat din anii anteriori şi din anul 2003, până la nivelul înregistrat la finele fiecărui an.
    (4) În vederea asigurării finanţării temporare a deficitului curent al bugetului de stat pe anul 2003 din disponibilităţile aflate în contul general al trezoreriei statului, împrumuturile de stat pentru finanţarea şi refinantarea deficitului bugetului de stat pot fi contractate independent de soldul contului general al trezoreriei statului.
    (5) Veniturile din privatizare şi din dividende, precum şi cele din valorificarea activelor bancare neperformante, rămase după deducerea cheltuielilor aprobate în bugetele instituţiilor publice implicate, se vor utiliza în condiţiile prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 38/2000 privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne, aprobată prin Legea nr. 315/2001, dacă prin alte acte normative nu se prevede altfel. Cu sumele utilizate pentru diminuarea împrumuturilor pentru finanţarea sau refinantarea deficitului bugetului de stat se diminuează deficitele din anii precedenti, în ordinea înregistrării acestora.


    Capitolul V Dispoziţii referitoare la bugetele locale


    Articolul 23

    (1) Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat se stabilesc sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, reprezentând 15.718,3 miliarde lei, potrivit anexei nr. 4, din care:
    a) 7.727,1 miliarde lei pentru protecţie socială, privind asigurarea ajutorului social şi ajutorului pentru încălzirea locuinţei, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap. Aceasta suma se repartizează pe comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti de către consiliul judeţean, respectiv de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin hotărâre, după consultarea primarilor şi cu asistenţă tehnică de specialitate a direcţiei generale a finanţelor publice şi, după caz, a inspectoratului de stat judeţean pentru persoanele cu handicap, în funcţie de numărul de beneficiari;
    b) 1.926,4 miliarde lei pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului;
    c) 814,8 miliarde lei pentru finanţarea instituţiilor de cultura descentralizate începând cu anul 2002 şi plata contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţara, conform Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2002. Sumele pentru asigurarea contribuţiilor pentru personalul neclerical se includ în bugetul propriu al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, iar plata se face prin centrele de cult de care aparţine acesta. Instituţiile de cultura care au trecut în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale începând cu anul 2002 sunt prevăzute în anexa nr. 5;
    d) 1.335,6 miliarde lei pentru bugetele proprii ale judeţelor;
    e) 3.914,4 miliarde lei se repartizează pe comune, oraşe şi municipii, prin hotărâre a consiliului judeţean, cu prioritate acelor unităţi administrativ-teritoriale care înregistrează venituri proprii insuficiente, după consultarea primarilor şi cu asistenţă tehnică de specialitate a direcţiei generale a finanţelor publice.
    (2) Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat începând cu data de 1 ianuarie 2003, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se aloca lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cota de 36% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la bugetul propriu al judeţului şi 17% la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului.
    (3) Pentru municipiul Bucureşti cota este de 63% şi se repartizează în condiţiile prevăzute la alin. (2), astfel: 18% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, 36% la bugetul propriu al municipiului Bucureşti şi 9% la dispoziţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi municipiului Bucureşti. Aceste procente se aplică asupra impozitului pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărui sector.


    Articolul 24

    Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei, în suma de 3.597,4 miliarde lei, prevăzută în anexa nr. 6, se repartizează de către consiliul judeţean pe unităţi administrativ-teritoriale, după consultarea primarilor, în funcţie de cantitatea de energie termica livrata populaţiei şi de subvenţia aferentă, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizarii energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2002. Eventualele economii înregistrate la sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei, ca urmare a aplicării prevederilor art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 115/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2002, se utilizează pentru asigurarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei acordate populaţiei sau pentru retehnologizarea instalaţiilor pentru producerea şi/sau distribuţia energiei termice.


    Articolul 25

    Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din impozitul pe venit, prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. e), precum şi a celor din cota de 17% la dispoziţia consiliului judeţean, respectiv 9% la dispoziţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, se aproba prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, utilizându-se criteriul prevăzut în anexa nr. 7, pentru 50% din sume, iar pentru diferenţa, criterii specifice aprobate prin hotărâri ale acestora.


    Articolul 26

    (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, destinate finanţării cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv pentru drepturile privind acordarea de produse lactate şi de panificatie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat potrivit legii, ale creşelor, precum şi ale centrelor judeţene şi locale de consultanţa agricolă, în suma de 34.350,9 miliarde lei, sunt prevăzute în anexele nr. 8, 8a) şi 8b). Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti se face de către consiliul judeţean, respectiv de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin hotărâre şi cu asistenţă tehnică de specialitate a direcţiei generale a finanţelor publice şi, după caz, a inspectoratului şcolar judeţean sau al municipiului Bucureşti.
    (2) Pentru finanţarea cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, instituţiilor de cultura, creşelor, centrelor judeţene şi locale de consultanţa agricolă, pe lângă sumele defalcate de la bugetul de stat, autorităţile administraţiei publice locale vor aloca şi sume din bugetele proprii ale acestora.
    (3) Numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru unităţile de cult este prevăzut în anexa nr. 9.
    (4) Din bugetele locale se suporta şi cheltuielile aferente facilităţilor de transport feroviar pe liniile interne pentru personalul didactic preuniversitar, potrivit prevederilor art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Consiliile locale pot acorda burse de studii pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.


    Articolul 27

    (1) În anul 2003 se acordă transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe, în suma de 1.900,0 miliarde lei.
    (2) Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Ministerul Administraţiei Publice, repartizează transferurile respective pe judeţe şi pe municipiul Bucureşti şi, în cadrul acestora, pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru finanţarea unor proiecte de investiţii care beneficiază de împrumuturi externe, potrivit acordurilor de împrumut încheiate cu organismele financiare internaţionale.
    (3) În cazul obiectivelor de dezvoltare a utilităţilor municipale cu finanţare parţială din împrumuturi externe, în baza acordurilor încheiate de România cu organismele financiare internaţionale, pentru contractele încheiate cu finanţare mixtă din împrumuturi externe şi din fonduri locale, respectiv alocaţii din bugetele locale şi transferuri de la bugetul de stat, avansurile se acordă, în condiţiile prevăzute în contractele respective, potrivit acordurilor încheiate.
    (4) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, care beneficiază de transferuri din bugetul de stat pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe, au obligaţia sa analizeze lunar execuţia lucrărilor de investiţii şi, în situaţia constatării de fonduri disponibile, sa propună Ministerului Finanţelor Publice reîntregirea transferurilor de la bugetul de stat, prevăzute în poziţie globală.


    Articolul 28

    Categoriile de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2003 sunt prevăzute în anexa nr. 10.


    Articolul 29

    (1) Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenta şi de evidenta a persoanelor se vor organiza, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenta, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi se vor finanta din bugetele acestora, după aprobarea prin hotărâre a Guvernului a protocoalelor de predare-primire a activităţilor respective.
    (2) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sa introducă modificările rezultate în urma acţiunii de predare-primire a acestor activităţi în volumul şi în structura bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetelor Ministerului de Interne şi Ministerului Administraţiei Publice.


    Articolul 30

    Regiile autonome de interes local care în anul 2003 se transforma, în condiţiile legii, în societăţi comerciale vor plati la bugetele locale impozit pe profit şi vărsăminte din profitul net aferent perioadei în care au funcţionat ca regii autonome şi impozit pe profit aferent perioadei din an în care funcţionează ca societăţi comerciale. În anii următori transformarii în societăţi comerciale impozitul pe profit se plăteşte la bugetul de stat, în condiţiile prevederilor Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit.


    Capitolul VI Dispoziţii referitoare la bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate


    Articolul 31

    (1) Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2003, constituit în baza prevederilor Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute în anexa nr. 11.
    (2) La stabilirea sumelor care se prevăd în contractele ce se încheie de către spitale cu casele de asigurări de sănătate pentru plata serviciilor medicale se au în vedere şi cheltuielile aferente instalării şi întreţinerii aparaturii de înalta performanta achiziţionate din credite externe, contractate direct sau garantate de stat.
    (3) Prevederile art. 10-12 se aplică şi bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate.


    Capitolul VII Dispoziţii referitoare la agenţii economici


    Articolul 32

    (1) Regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare şi celelalte societăţi comerciale pot efectua anual, în limita unei cote de până la 1,5%, aplicată asupra fondului de salarii realizat anual, aferent salariaţilor cu contract individual de muncă, cheltuieli sociale care sunt deductibile la calculul profitului impozabil, pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea acestora potrivit legii, şi anume: grădiniţe, creşs, dispensare, cabinete medicale, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilisti, precum şi şcolile pe care le au sub patronaj.
    (2) În cadrul aceleiaşi limite prevăzute la alin. (1) unităţile menţionate pot aloca sume şi pentru: acoperirea unei părţi din cheltuielile ocazionate de procurarea unor daruri pentru copiii salariaţilor; acoperirea parţială a costului transportului la şi de la locul de muncă al salariaţilor; suportarea parţială a costului biletelor de tratament sau de odihnă pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, inclusiv al transportului; acordarea de ajutoare pentru înmormântare; acordarea de ajutoare unor salariaţi care au suferit pierderi însemnate în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, pentru acoperirea unei părţi din cheltuieli în cazul unor boli grave sau incurabile, precum şi pentru contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale, potrivit prevederilor art. 51 din Legea minelor nr. 61/1998, cu modificările ulterioare. De asemenea, unităţile menţionate pot contribui prin alocarea unor sume la ajutorarea copiilor din şcoli şi din centrele de plasament.
    (3) Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente şi care obţin venituri comerciale sau venituri din profesii libere, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea cu salariaţi încadraţi cu contract individual de muncă, pot efectua, în limita unei cote de 1,5% din drepturile salariale realizate anual pentru salariaţii în cauza, cheltuieli care sunt deductibile fiscal la calculul venitului net pentru destinaţiile prevăzute la alin. (2).
    (4) Cheltuielile de natura celor prevăzute la alin. (1) şi (2), inclusiv cele suportate din transferurile pentru protecţia socială, acordate de către regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale subvenţionate de la bugetul de stat sau care primesc transferuri de la bugetul de stat, precum şi de către societăţile comerciale subvenţionate de la bugetul de stat, se prevăd în bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora, la nivelul stabilit şi aprobat de către Guvern.
    (5) Veniturile de natura celor prevăzute la alin. (2) şi (3), realizate de salariaţi, nu se supun impozitării şi completează prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 493/2002.
    (6) Pentru regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, subvenţionate de la bugetul de stat, precum şi pentru societăţile comerciale subvenţionate de la bugetul de stat şi societăţile comerciale cu capital de stat, care au prevăzut în actul constitutiv de înfiinţare aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli prin hotărâre a Guvernului, cheltuielile de protocol, reclama şi publicitate sunt deductibile fiscal în limitele aprobate prin legile care le reglementează şi se aproba de către Guvern o dată cu aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale acestora.
    (7) De prevederile alineatului precedent beneficiază şi institutele naţionale de cercetare-dezvoltare ale căror bugete de venituri şi cheltuieli se aproba, potrivit prevederilor Legii nr. 292/2002 privind stabilirea modalităţilor de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, prin ordin al ministrului coordonator, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice.


    Articolul 33

    (1) Regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale pot emite titluri negociabile numai cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, pe baza propunerilor prezentate de ministere, consilii locale, judeţene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.
    (2) Titlurile negociabile pot fi obligaţiuni sau orice alte titluri de credit stabilite de Ministerul Finanţelor Publice.


    Capitolul VIII Responsabilităţi în aplicarea legii


    Articolul 34

    Creditele de angajament pentru acţiunile multianuale, în anul 2003, sunt la nivelul creditelor bugetare.


    Articolul 35

    Guvernul poate aproba prin hotărâre modificări în structura şi între ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor din credite externe prevăzute în anexa nr. 2, în funcţie de derularea programelor de împrumut extern, aprobate potrivit legii.


    Articolul 36

    (1) În bugetele ordonatorilor principali de credite sunt prevăzute, după caz, şi sumele reprezentând contribuţia Guvernului României la realizarea programelor şi proiectelor cu finanţare internaţionala.
    (2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, în cadrul creditelor bugetare aprobate pentru anul 2003, să asigure integral şi cu prioritate fondurile necesare reprezentând componenta locală aferentă derulării programelor şi proiectelor cu finanţare internaţionala, precum şi cele necesare finanţării angajamentelor asumate prin documentele de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană.
    (3) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virari de credite bugetare de la titlul "Transferuri", alineatele "Programe cu finanţare rambursabila", "Programe comunitare" şi "Programe cu finanţare nerambursabilă", la celelalte alineate şi articole de cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia celor efectuate la aceleaşi alineate de cheltuieli.
    (4) Din sumele prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite la alineatul "Programe cu finanţare nerambursabilă" pentru cofinanţarea acţiunilor aferente Programului Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a obiectivelor cuprinse în Program.
    (5) Sumele reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea obiectivelor de investiţii cu finanţare externa de la titlul "Cheltuieli de capital" nu pot fi redistribuite la alte obiective de investiţii.


    Articolul 37

    (1) Sumele destinate plăţii cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, aprobate potrivit prevederilor legale, inclusiv plăţii eventualelor comisioane bancare percepute de băncile străine corespondente ale Băncii Naţionale a României pentru efectuarea transferurilor valutare aferente, sunt prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul "Transferuri". Contribuţia României la organisme financiar-bancare internaţionale, stabilită potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, se asigura din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
    (2) În vederea asigurării plăţii la scadenta a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, la organisme financiar-bancare internaţionale, pentru programe comunitare, precum şi a rambursarilor de credite externe, a plăţilor de dobânzi şi a comisioanelor aferente acestora, ordonatorii principali de credite pot efectua, înainte de angajarea cheltuielilor, virari de credite bugetare de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în cursul întregului an.
    (3) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virari de credite bugetare de la titlul "Rambursări de credite, plati de dobânzi şi comisioane la credite" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, precum şi între alineatele articolului de cheltuieli "Rambursări de credite externe şi plati de dobânzi şi comisioane la creditele externe contractate de ordonatorii de credite".


    Articolul 38

    (1) În termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va aproba bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2003 ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, societăţilor comerciale subvenţionate de la bugetul de stat, la propunerea ministerelor şi a altor organe centrale coordonatoare, precum şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2003 ale societăţilor comerciale cu capital de stat care au aceasta prevedere în actul constitutiv.
    (2) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1) se aproba şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare.


    Capitolul IX Dispoziţii finale


    Articolul 39

    (1) În anul 2003 sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile corespunzătoare tichetelor de masa emise de către unităţile emitente, autorizate potrivit Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, pentru un număr maxim de 1.426.000 salariaţi în trimestrul I, 1.476.000 salariaţi în trimestrul II, 1.526.000 salariaţi în trimestrul III şi 1.576.000 salariaţi în trimestrul IV, şi acordate de către angajatori salariaţilor, în limita valorii nominale prevăzută de lege.
    (2) De asemenea sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile corespunzătoare valorii nominale a tichetelor de masa acordate salariaţilor proprii de către angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (3) Unităţile emitente autorizate potrivit legii pot emite tichete de masa pentru un număr de salariaţi mai mare decât cel prevăzut în autorizaţie numai în cazul în care aceştia aparţin unor categorii de angajatori care realizează activităţi nonprofit.
    (4) În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor de pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu aceasta destinaţie.


    Articolul 40

    (1) Cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea impozitelor, taxelor şi a celorlalte venituri ale bugetului de stat, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi obligaţiile băneşti ale statului român, născute din aplicarea Convenţiei europene a drepturilor omului şi constatate prin acorduri de soluţionare amiabilă, prin decizii ale Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei şi hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, se acoperă de către Ministerul Finanţelor Publice, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetul de stat pe anul 2003.
    (2) Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice pentru despăgubiri civile, precum şi pentru cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale, se asigura şi fondurile necesare în vederea aplicării Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată.
    (3) Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice pentru despăgubiri civile, precum şi pentru cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale, se asigura, la solicitarea Secretariatului General al Guvernului, şi fondurile necesare în vederea suportării cheltuielilor judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în care Guvernul României este parte. Pe măsura necesităţilor de finanţare se autorizează Ministerul Finanţelor Publice sa introducă modificările corespunzătoare în bugetul de stat şi în bugetele celor doi ordonatori principali de credite, în scopul asigurării creditelor bugetare în limita cărora vor fi efectuate plăţile.


    Articolul 41

    (1) Pentru proiectele de investiţii finanţate din credite externe contractate de statul român de la organismele financiare internaţionale - Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi altele - echivalentul în valută împrumutului al părţii în lei, reprezentând contribuţia părţii române la finanţarea acestor proiecte, este cel valabil la data încheierii acordurilor de împrumut dintre România şi organismele financiare respective şi poate fi modificat pe parcursul executării lucrărilor cu diferenţele rezultate din actualizarea valorii totale a proiectelor, în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum total, comunicat de Institutul Naţional de Statistica, pe propria răspundere a ordonatorilor principali de credite şi a unităţilor beneficiare de împrumut extern.
    (2) În cazul schimbării statutului juridic al beneficiarilor finali de credite externe contractate de statul român de la organismele financiare internaţionale, menţionate la alin. (1), transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din credite externe şi, după caz, alocaţiile din bugetele locale, reprezentând parţial contribuţia părţii române la finanţarea acestor proiecte, vor fi asigurate în continuare, în măsura în care Ministerul Finanţelor Publice a avizat schimbarea statutului juridic.
    (3) Cheltuielile suplimentare rezultate în condiţiile alin. (1), precum şi eventualele depăşiri provenite din modificarea unor dispoziţii legale în domeniul impozitelor şi taxelor aferente proiectelor pe parcursul derulării acestora se finanţează din bugetul de stat, bugetele locale sau din surse proprii ale beneficiarilor finali ai împrumuturilor externe, după caz, până la finalizarea proiectelor respective.


    Articolul 42

    (1) Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale care au în administrare hoteluri, case de odihnă şi de oaspeti, baze de odihnă, tratament şi alte asemenea unităţi vor asigura finanţarea cheltuielilor curente şi de capital pentru respectivele unităţi exclusiv din veniturile proprii ale acestora.
    (2) Ordonatorii de credite nu vor putea finanta nici o activitate legată de administrarea unităţilor prevăzute la alin. (1) din sume alocate de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale.


    Articolul 43

    Potrivit legii, drepturile asistentului personal al persoanei cu handicap, care acorda îngrijire permanenta copilului sau adultului cu handicap grav, se suporta din bugetele locale, iar indemnizaţia pentru însoţitor de care beneficiază pensionării încadraţi în gradul I de invaliditate se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat.


    Articolul 44

    La o posibila rectificare a bugetului de stat pe anul 2003 din eventualele surse suplimentare sau economii la cheltuieli se vor aloca cu prioritate fonduri pentru finanţarea acţiunilor de învăţământ şi agricultura.


    Articolul 45

    Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezenta lege.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 13 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 27 noiembrie 2002.
    Nr. 631.


    Anexa 1

    BUGETUL DE STAT PE ANUL 2003
    - Sinteza -
                 
      - mii lei -
      CapitolSub- capitolTitlu/ ArticolAlineatDenumire indicatorProgram 2003
      A                                                                                          B                                                            C
      0001       VENITURI - TOTAL241.235.535.000
      0002       I. VENITURI CURENTE240.446.535.000
      0003       A. VENITURI FISCALE223.569.335.000
      0004       A1. IMPOZITE DIRECTE50.489.245.000
      0101       IMPOZITUL PE PROFIT39.396.000.000
      0201       IMPOZITUL PE SALARII280.000.000
      01     Impozitul pe salarii - total280.000.000
      0601       IMPOZITUL PE VENIT59.154.000.000
      01     Impozit pe venituri din activităţi independente1.180.000.000
      02     Impozit pe venituri din salarii53.383.000.000
      03     Impozit pe venituri din cedarea folosinţei bunurilor735.000.000
      04     Impozit pe venituri din dividende2.190.000.000
      05     Impozit pe venituri din dobânzi380.000.000
      06     Impozit pe alte venituri102.000.000
      07     Impozit pe venit din pensii190.000.000
      08     Impozitul pe veniturile obţinute din jocurile de noroc, din premii şi din prime în bani şi/sau natură60.000.000
      09     Impozitul pe veniturile obţinute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi vânzarea părţilor sociale50.000.000
      10     Regularizări290.000.000
      11     Impozitul pe veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală70.000.000
      12     Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice nerezidente470.000.000
      13     Impozit pe veniturile din activităţi agricole20.000.000
      14     Impozitul pe veniturile obţinute din valorificarea de bunuri în regim de consignaţie şi din activităţi desfăşurate pe baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial34.000.000
      0701       COTE ŞI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (se scad)-56.582.755.000
      01     Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad)-37.267.000.000
      02     Sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale (se scad)-15.718.320.000
      03     Sume defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei (se scad)-3.597.435.000
      0801       ALTE IMPOZITE DIRECTE5.942.000.000
      01     Impozitul pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente3.591.000.000
      02     Impozitul pe profit obţinut din activităţi comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protecţia consumatorilor15.000.000
      03     Impozitul pe dividende de la societăţile comerciale2.300.000.000
      08     Cote din taxe de şcolarizare35.000.000
      30     Alte încasări din impozite directe1.000.000
      0901       CONTRIBUŢII2.300.000.000
      04     Contribuţia pentru pensia suplimentară600.000.000
      09     Contribuţia agenţilor economici pentru persoanele cu handicap1.700.000.000
      1300       A2. IMPOZITE INDIRECTE173.080.090.000
      1301       TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ90.221.090.000
      01     T.V.A. încasată124.572.000.000
      03     Sume defalcate din T.V.A. pentru bugetele locale (se scad)-34.350.910.000
      1401       ACCIZE45.880.000.000
      1601       TAXE VAMALE8.163.000.000
      01     Taxe vamale de la persoane juridice7.713.000.000
      02     Taxe vamale şi alte venituri încasate de la persoane fizice prin unităţile vamale450.000.000
      1701       ALTE IMPOZITE INDIRECTE28.816.000.000
      01     Taxe pentru jocurile de noroc400.000.000
      03     Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare420.000.000
      04     Taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale2.000.000.000
      07     Venituri cu destinaţie specială din cota unică asupra carburanţilor auto livraţi la intern de producători, precum şi pentru carburanţii auto consumaţi de aceştia şi asupra carburanţilor auto importaţi11.928.000.000
      10     Taxe judiciare de timbru50.000.000
      11     Venituri din timbru judiciar80.000.000
      12     Taxe de timbru pentru activitatea notarială662.000.000
      13     Taxe extrajudiciare de timbru1.000.000
      15     Amenzi judiciare28.000.000
      16     Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat40.000.000
      18     Taxa asupra unor activităţi dăunătoare sănătăţii şi din publicitatea lor710.000.000
      19     Venituri cu destinaţie specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice şi termice6.220.000.000
      21     Taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc225.000.000
      22     Taxa de timbru social asupra valorii automobilelor noi din import12.000.000
      24     Impozitul pe ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale3.000.000.000
      25     Taxe de autorizare pentru comercializarea alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun şi a cafelei200.000.000
      26     Venituri cu destinaţie specială din comisionul pentru servicii vamale650.000.000
      27     Venituri cu destinaţie specială din cotele aplicate asupra veniturilor realizate în domeniul aviaţiei civile250.000.000
      28     Impozit pe veniturile microîntreprinderilor1.923.000.000
      30     Alte încasări din impozite indirecte17.000.000
      1900       B. VENITURI NEFISCALE16.877.200.000
      2001       VĂRSĂMINTE DIN PROFITUL NET AL REGIILOR AUTONOME2.000.000.000
      2101       VĂRSĂMINTE DE LA INSTITUŢIILE PUBLICE6.777.200.000
      01     Taxe de metrologie200.000
      02     Venituri din taxe pentru prestaţii vamale350.000.000
      03     Taxe pentru prestaţiile efectuate şi pentru eliberarea autorizaţiilor de transport în trafic internaţional16.000.000
      04     Taxe consulare1.170.000.000
      05     Taxe pentru analize efectuate de laboratoare, altele decât cele sanitare, de pe lângă instituţii46.000.000
      10     Taxe şi alte venituri din protecţia mediului111.000.000
      12     Vărsăminte din disponibilităţile instituţiilor publice şi activităţilor autofinanţate22.000.000
      13     Vărsăminte din veniturile instituţiilor publice şi activităţilor autofinanţate6.000.000
      17     Taxe pentru învăţământ67.000.000
      18     Venituri din expertiza tehnică judiciară şi extrajudiciară14.000.000
      19     Venituri realizate cu ocazia participării la acţiuni sub egida organizaţiilor internaţionale340.000.000
      20     Venituri din prestări de servicii1.901.000.000
      22     Venituri din producerea riscurilor asigurate9.000.000
      30     Alte venituri de la instituţiile publice2.725.000.000
      2201       DIVERSE VENITURI8.100.000.000
      01     Venituri din aplicarea prescripţiei extinctive120.000.000
      03     Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale1.626.000.000
      04     Încasări din cota reţinută conform Codului penal4.000.000
      05     Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi850.000.000
      06     Impozit pe venitul din concesionarea bunurilor societăţilor comerciale sau companiilor naţionale la care statul este acţionar majoritar6.000.000
      07     Venituri din concesiuni şi închirieri4.198.000.000
      08     Penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe12.000.000
      09     Venituri din dobânzi15.000.000
      11     Vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate170.000.000
      12     Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate o dată cu confiscarea potrivit legii283.000.000
      19     Venituri din dividende410.000.000
      20     Sumele provenite din recuperarea debitelor provenite din drepturile de pensii şi asigurări sociale militare5.000.000
      21     Venituri din despăgubiri1.000.000
      30     Încasări din alte surse400.000.000
      3000       II. VENITURI DIN CAPITAL551.000.000
      3001       VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI ALE STATULUI551.000.000
      01     Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice481.000.000
      02     Venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale naţionale şi de mobilizare40.000.000
      08     Venituri obţinute în procesul de stingere a creanţelor bugetare30.000.000
      4200       VIII. ÎNCASĂRI DIN RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE238.000.000
      4201       ÎNCASĂRI DIN RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE238.000.000
      01     Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale900.000
      05     Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat100.000
      09     Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru acoperirea arieratelor către CONEL şi ROMGAZ200.000.000
      10     Încasări din rambursarea împrumuturilor din fondul de redresare financiară22.000.000
      11     Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru proiecte de investiţii în turism2.000.000
      15     Încasări din rambursarea microcreditelor acordate persoanelor fizice care desfăşoară activităţi pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreţinerii materiale3.000.000
      17     Încasări din rambursarea microcreditelor acordate de agenţiile guvernamentale şi administrate prin agenţii de credit5.000.000
      18     Încasări de la beneficiarii creditului extern pentru importul de combustibili5.000.000
      5001       BUGET DE STAT291.045.109.060
          01   CHELTUIELI CURENTE231.656.932.275
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL43.216.867.578
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII38.293.763.920
        34   SUBVENŢII13.857.919.110
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice7.423.570.541
        3502Subvenţii pe produse şi activităţi3.720.416.569
        3503Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif2.713.932.000
        36   PRIME771.100.000
        38   TRANSFERURI84.409.063.530
        39   Transferuri consolidabile6.377.615.702
        3901Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic414.780.000
        3902Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru drumuri judeţene, comunale şi pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi în localităţi rurale şi urbane2.647.716.579
        3903Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe1.900.000.000
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul  
            Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen294.608.400
        3911Transferuri din bugetul de stat către bugetul  
            Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv214.155.723
        3914Program privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apă a satelor400.000.000
        3919Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru construcţii de locuinţe385.000.000
        3920Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism37.000.000
        3924Transferuri către bugetele locale pentru aeroporturi de interes local29.355.000
        3925Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare55.000.000
        40   Transferuri neconsolidabile78.031.447.828
        4001Locuinţe526.002.000
        4002Burse1.353.078.494
        4003Alocaţii şi alte ajutoare pentru copii11.721.638.345
        4004Pensii şi ajutoare I.O.V.R., militari şi alte persoane16.094.155.058
        4008Ajutoare sociale44.000.000
        4009Alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii349.238.870
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale820.460.038
        4015Plăţi compensatorii544.180.056
        4016Fondul de cercetare-dezvoltare1.500.000.000
        4018Transferuri aferente restructurării industriei de apărare886.600.000
        4019Alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii827.256.000
        4021Plăţi efectuate în cadrul programelor de dezvoltare859.453.167
        4022Cheltuieli pentru susţinerea programelor tehnice de conservare sau de închidere a minelor550.000.000
        4023Protecţie socială ce se acordă pentru unele activităţi din sectorul minier785.771.800
        4024Cheltuieli pentru susţinerea transportului feroviar public de călători4.741.000.000
        4026Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare7.625.364.468
        4027Transferuri aferente Fondului Român de Dezvoltare Socială76.032.840
        4028Executarea silită a creanţelor bugetare15.000.000
        4029Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale2.535.691.994
        4030Onorariile pentru expertizele contabile dispuse în cadrul procesului penal14.342.000
        4031Transferuri pentru finanţarea patrimoniului genetic al animalelor50.000.000
        4032Sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat, potrivit legii196.052.808
        4033Proiecte de comunicare, informare publică şi promovarea imaginii şi intereselor româneşti peste hotare51.699.662
        4034Sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora15.000.000
        4035Finanţarea partidelor politice70.300.000
        4036Finanţarea acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social-cultural4.700.000
        4037Finanţarea unor programe şi proiecte în cadrul Campaniei europene pentru combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei3.170.000
        4038Finanţarea Ansamblului "Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet"2.200.000
        4039Comenzi de stat pentru cărţi şi publicaţii29.040.000
        4040Sprijin financiar pentru producerea şi distribuirea filmelor35.620.000
        4041Asociaţii şi fundaţii38.242.332
        4042Alocaţie de încredinţare şi plasament familial329.676.000
        4043Ajutor anual pentru veteranii de război70.595.000
        4044Programe pentru sănătate1.049.556.000
        4045Programe pentru tineret35.694.000
        4046Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic Român50.000.000
        4047Cadastru imobiliar35.000.000
        4048Meteorologie şi hidrologie335.500.000
        4049Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi îngheţurilor15.000.000
        4050Cheltuieli pentru valorificarea cenuşilor de pirită55.000.000
        4053Sprijinirea producătorilor agricoli5.143.781.079
        4054Cabaline din patrimoniul genetic naţional50.106.496
        4055Programe cu finanţare rambursabilă3.506.077.347
        4056Transferuri pentru drumuri, căi ferate, aviaţie şi navigaţie1.068.300.000
        4057Transferuri pentru finanţarea de bază a învăţământului superior5.542.800.000
        4058Transferuri pentru constituirea fondului de garantare a creditelor bancare acordate studenţilor6.000.000
        4059Transferuri pentru cercetare-dezvoltare (granturi)66.000.000
        4060Transferuri pentru acţiuni de sănătate1.268.971.071
        4061Susţinerea cultelor147.000.000
        4062Stimularea exporturilor2.045.000.000
        4063Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură85.058.000
        4064Fondul la dispoziţia primului-ministru pentru sprijinirea comunităţilor româneşti de pretutindeni1.000.000
        4066Contribuţia statului la salarizarea personalului de cult646.655.000
        4068Programe de protecţie socială şi integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap30.250.000
        4069Completarea primelor de asigurare56.710.000
        4070Susţinerea sistemului de protecţie a copilului157.007.260
        4075Contribuţia statului care se alocă Patriarhiei Române pentru sprijinirea aşezămintelor Bisericii Ortodoxe Române din afara graniţelor31.060.000
        4080Alte transferuri738.083.323
        4081Fond de garantare a împrumuturilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii192.214.860
        4082Transferuri pentru acţiuni de ecologizare97.350.000
        4083Transferuri către Consiliul Naţional de Formare  
            Profesională a Adulţilor3.641.000
        4084Finanţarea Ansamblului "Memorialul revoluţiei- Decembrie 1989" din municipiul Timişoara2.750.000
        4085Transferuri pentru transportul de călători cu metroul709.500.000
        4086Programul de realizare a sistemului naţional antigrindină44.000.000
        4087Sume destinate finanţării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat260.000.000
        4088Transferuri către Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice2.954.000
        4089Transferuri pentru sprijinirea proprietarilor de păduri40.000.000
        4091Rentă viageră46.199.784
        4093Programe comunitare603.708.181
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă1.081.672.275
        4096Programe SAPARD16.287.220
        49   DOBÂNZI49.988.150.000
        5001Dobânzi aferente datoriei publice interne21.696.000.000
        5002Dobânzi aferente datoriei publice externe8.615.560.000
        5003Cheltuieli ocazionate de emisiunea şi plasarea titlurilor de stat şi de riscurile garanţiilor date de stat în condiţiile legii11.871.450.000
        5004Diferenţe de curs aferente datoriei publice externe6.605.140.000
        5005Diferenţe de curs aferente datoriei publice interne1.200.000.000
        60   REZERVE1.120.068.137
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL25.413.179.670
        79   ÎMPRUMUTURI ACORDATE219.778.000
        8002Împrumuturi acordate pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale163.000.000
        8005Împrumuturi acordate persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat şi sunt lipsite de mijloace de existenţă1.247.000
        8013Microcredite acordate persoanelor fizice care desfăşoară activităţi pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreţinerii materiale55.531.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE33.755.219.115
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite33.755.219.115
        8501Rambursări de credite externe24.447.854.043
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane9.307.365.072
      5100       Partea I - SERVICII PUBLICE GENERALE18.325.223.444
      5101       AUTORITĂŢI PUBLICE18.325.223.444
        01   CHELTUIELI CURENTE16.126.825.710
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL11.384.522.581
        10   Cheltuieli cu salariile7.830.369.447
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat1.805.686.790
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj264.651.140
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate514.860.478
        14   Deplasări, detaşări, transferări968.954.726
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară660.505.015
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate308.449.711
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII3.719.647.497
        21   Drepturi cu caracter social26.003.700
        22   Hrană46.064.072
        23   Medicamente şi materiale sanitare7.725.000
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie1.809.243.999
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional509.300.920
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament134.951.213
        27   Reparaţii curente247.921.942
        28   Reparaţii capitale433.499.970
        29   Cărţi şi publicaţii62.314.794
        30   Alte cheltuieli430.121.887
        32   Fondul Preşedintelui6.500.000
        33   Fondul primului-ministru6.000.000
        34   SUBVENŢII44.647.448
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice44.647.448
        38   TRANSFERURI978.008.184
        40   Transferuri neconsolidabile978.008.184
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale648.231.276
        4041Asociaţii şi fundaţii1.612.332
        4055Programe cu finanţare rambursabilă235.291.823
        4080Alte transferuri800.000
        4093Programe comunitare5.334.065
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă70.451.468
        4096Programe SAPARD16.287.220
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.435.837.594
        72   Investiţii ale instituţiilor publice1.355.837.594
        73   Investiţii ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat80.000.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE762.560.140
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite762.560.140
        8501Rambursări de credite externe542.669.040
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane219.891.100
      01     Administraţia Prezidenţială139.373.200
      02     Autorităţi legislative1.955.054.710
      03     Autorităţi judecătoreşti5.872.314.915
      04     Alte organe ale autorităţilor publice899.467.035
      05     Autorităţi executive9.459.013.584
      5400       Partea a II-a - APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ64.150.151.179
        01   CHELTUIELI CURENTE49.567.170.893
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL24.205.505.057
        20 34   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII SUBVENŢII20.602.333.352 3.056.891.625
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice3.056.891.625
        38   TRANSFERURI1.702.440.859
        39   Transferuri consolidabile504.891.123
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul  
            Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen290.735.400
        3911Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv214.155.723
        40   Transferuri neconsolidabile1.197.549.736
        4009Alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii2.500.000
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale12.841.077
        4015Plăţi compensatorii544.180.056
        4060Transferuri pentru acţiuni de sănătate466.581.071
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă164.413.538
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL3.428.453.376
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE11.154.526.910
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite11.154.526.910
        8501Rambursări de credite externe9.917.067.740
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane1.237.459.170
      5401       APĂRARE NAŢIONALĂ31.754.822.013
        01   CHELTUIELI CURENTE21.275.583.548
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL9.462.503.256
        10   Cheltuieli cu salariile7.122.369.390
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat629.224.147
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj136.751.117
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate492.158.594
        14   Deplasări, detaşări, transferări1.082.000.008
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară225.000.000
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate857.000.008
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII10.932.929.636
        21   Drepturi cu caracter social760.197.960
        22   Hrană3.995.535.773
        23   Medicamente şi materiale sanitare45.998.611
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie2.193.065.617
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional2.609.171.460
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament800.939.443
        27   Reparaţii curente150.761.347
        28   Reparaţii capitale66.124.425
        29   Cărţi şi publicaţii4.000.000
        30   Alte cheltuieli307.135.000
        38   TRANSFERURI880.150.656
        39   Transferuri consolidabile129.120.600
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen129.120.600
        40   Transferuri neconsolidabile751.030.056
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale6.850.000
        4015Plăţi compensatorii544.180.056
        4060Transferuri pentru acţiuni de sănătate200.000.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL2.121.900.165
        72   Investiţii ale instituţiilor publice2.121.900.165
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE8.357.338.300
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite8.357.338.300
        8501Rambursări de credite externe7.796.720.490
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane560.617.810
      01     Administraţie centrală250.737.956
      02     Apărare naţională şi operaţiuni de menţinere a păcii20.040.638.605
      03     Acţiuni de integrare euroatlantică şi pentru constituirea forţei de reacţie rapidă10.743.999.396
      04     Parteneriat pentru pace163.266.000
      05     Plăţi compensatorii556.180.056
      5501       ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ32.395.329.166
        01   CHELTUIELI CURENTE28.291.587.345
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL14.743.001.801
        10   Cheltuieli cu salariile11.248.263.244
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat473.028.191
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj101.427.692
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate731.059.791
        14   Deplasări, detaşări, transferări279.810.339
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară142.223.339
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate137.587.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII9.669.403.716
        21   Drepturi cu caracter social178.172.700
        22   Hrană4.911.842.494
        23   Medicamente şi materiale sanitare13.967.659
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie844.220.508
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional571.807.486
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament1.036.040.741
        27   Reparaţii curente64.024.325
        28   Reparaţii capitale93.314.439
        29   Cărţi şi publicaţii5.212.900
        30   Alte cheltuieli324.781.723
        34   SUBVENŢII3.056.891.625
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice3.056.891.625
        38   TRANSFERURI822.290.203
        39   Transferuri consolidabile375.770.523
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen161.614.800
        3911Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv214.155.723
        40   Transferuri neconsolidabile446.519.680
        4009Alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii2.500.000
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale5.991.077
        4029Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale5.691.994
        4030Onorariile pentru expertizele contabile dispuse în cadrul procesului penal1.342.000
        4060Transferuri pentru acţiuni de sănătate266.581.071
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă164.413.538
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.306.553.211
        71   Stocuri pentru rezerve materiale naţionale şi de mobilizare850.000
        72   Investiţii ale instituţiilor publice1.305.703.211
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE2.797.188.610
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite2.797.188.610
        8501Rambursări de credite externe2.120.347.250
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane676.841.360
      01     Administraţie centrală1.943.114.714
      02     Poliţie8.755.495.095
      03     Protecţie şi pază contra incendiilor1.647.772.680
      04     Paza şi supravegherea frontierei2.836.610.232
      05     Jandarmerie4.868.837.172
      06     Siguranţă naţională7.155.718.012
      07     Penitenciare3.251.547.348
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind ordinea publică şi siguranţa naţională1.936.233.913
      5700       Partea a III-a - CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE65.187.027.008
        01   CHELTUIELI CURENTE54.515.307.414
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL4.304.649.601
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII7.032.915.437
        34   SUBVENŢII2.619.475.799
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice2.619.475.799
        38   TRANSFERURI40.558.266.577
        39   Transferuri consolidabile1.768.200
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen1.768.200
        40   Transferuri neconsolidabile40.556.498.377
        4002Burse1.322.708.494
        4003Alocaţii şi alte ajutoare pentru copii11.721.638.345
        4004Pensii şi ajutoare I.O.V.R., militari şi alte persoane16.094.155.058
        4008Ajutoare sociale44.000.000
        4009Alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii346.738.870
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale46.420.705
        40 4019 32Alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii Sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat, potrivit legii827.256.000 196.052.808
        4033Proiecte de comunicare, informare publică şi promovarea imaginii şi intereselor româneşti peste hotare51.699.662
        4034Sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora15.000.000
        4036Finanţarea acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social-cultural4.700.000
        4037Finanţarea unor programe şi proiecte în cadrul Campaniei europene pentru combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei3.170.000
        4038Finanţarea Ansamblului "Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet"2.200.000
        4039Comenzi de stat pentru cărţi şi publicaţii29.040.000
        4040Sprijin financiar pentru producerea şi distribuirea filmelor35.620.000
        4041Asociaţii şi fundaţii36.630.000
        4042Alocaţie de încredinţare şi plasament familial329.676.000
        4043Ajutor anual pentru veteranii de război70.595.000
        4044Programe pentru sănătate1.049.556.000
        4045Programe pentru tineret35.694.000
        4046Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic Român50.000.000
        4055Programe cu finanţare rambursabilă9.803.000
        4057Transferuri pentru finanţarea de bază a învăţământului superior5.542.800.000
        4058Transferuri pentru constituirea fondului de garantare a creditelor bancare acordate studenţilor6.000.000
        4060Transferuri pentru acţiuni de sănătate802.390.000
        4061Susţinerea cultelor147.000.000
        4064Fondul la dispoziţia primului-ministru pentru sprijinirea comunităţilor româneşti de pretutindeni1.000.000
        4066Contribuţia statului la salarizarea personalului de cult646.655.000
        4068Programe de protecţie socială şi integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap30.250.000
        4070Susţinerea sistemului de protecţie a copilului157.007.260
        4075Contribuţia statului care se alocă Patriarhiei Române, pentru sprijinirea aşezămintelor Bisericii Ortodoxe Române din afara graniţelor31.060.000
        4080Alte transferuri69.334.325
        4083Transferuri către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor3.641.000
        4084Finanţarea Ansamblului "Memorialul revoluţiei-Decembrie 1989" din municipiul Timişoara2.750.000
        4087Sume destinate finanţării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat260.000.000
        4088Transferuri către Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice2.954.000
        4091Rentă viageră46.199.784
        4093Programe comunitare320.082.851
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă165.020.215
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL3.829.975.494
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE6.841.744.100
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite6.841.744.100
        8501Rambursări de credite externe5.492.100.000
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane1.349.644.100
      5701       ÎNVĂŢĂMÂNT15.335.569.682
        01   CHELTUIELI CURENTE12.458.987.575
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL2.433.441.516
        10   Cheltuieli cu salariile1.815.828.950
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat342.116.625
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj52.021.848
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate125.637.876
        14   Deplasări, detaşări, transferări69.182.380
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară50.790.000
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate18.392.380
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.940.145.327
        21   Drepturi cu caracter social449.151.000
        22   Hrană475.790.004
        23   Medicamente şi materiale sanitare3.211.322
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie280.822.484
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional44.423.784
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament217.712.600
        27   Reparaţii curente33.767.535
        28   Reparaţii capitale176.962.890
        29   Cărţi şi publicaţii20.332.054
        30   Alte cheltuieli88.362.699
        31   Manuale115.500.880
        34   SUBVENŢII889.862.200
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice889.862.200
        38   TRANSFERURI7.195.538.532
        39   Transferuri consolidabile1.680.000
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen1.680.000
        40   Transferuri neconsolidabile7.193.858.532
        4002Burse1.322.708.494
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale1.078.240
        4057Transferuri pentru finanţarea de bază a învăţământului superior5.542.800.000
        4058Transferuri pentru constituirea fondului de garantare a creditelor bancare acordate studenţilor6.000.000
        4066Contribuţia statului la salarizarea personalului de cult12.195.000
        4080Alte transferuri7.302.937
        4093Programe comunitare251.141.851
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă50.632.010
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL2.212.412.887
        72   Investiţii ale instituţiilor publice2.212.412.887
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE664.169.220
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite664.169.220
        8501Rambursări de credite externe285.495.860
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane378.673.360
      01     Administraţie centrală132.540.647
      02     Învăţământ preşcolar14.654.878
      03     Învăţământ primar şi gimnazial144.867.738
      04     Învăţământ liceal354.316.759
      09     Învăţământ superior8.863.760.466
      10     Biblioteci centrale, universitare şi pedagogice160.162.580
      14     Internate, cămine şi cantine pentru elevi şi studenţi550.054.600
      20     Centre de calificare şi recalificare10.774.788
      25     Servicii publice descentralizate932.596.449
      50     Alte instituţii şi acţiuni de învăţământ4.171.840.777
      5801       SĂNĂTATE12.428.438.253
        01   CHELTUIELI CURENTE4.920.139.346
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.262.137.236
        10   Cheltuieli cu salariile922.795.499
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat229.472.208
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj32.243.560
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate64.595.973
        14   Deplasări, detaşări, transferări13.029.996
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară10.833.996
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate2.196.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.684.308.045
        21   Drepturi cu caracter social780.000
        22   Hrană515.342.233
        23   Medicamente şi materiale sanitare316.403.222
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie184.957.694
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional444.419.975
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament43.017.650
        27   Reparaţii curente82.066.937
        28   Reparaţii capitale8.599.334
        29   Cărţi şi publicaţii2.035.000
        30   Alte cheltuieli86.686.000
        34   SUBVENŢII111.360.000
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice111.360.000
        38   TRANSFERURI1.862.334.065
        39   Transferuri consolidabile12.600
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen12.600
        40   Transferuri neconsolidabile1.862.321.465
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale10.375.465
        4044Programe pentru sănătate1.049.556.000
        4060Transferuri pentru acţiuni de sănătate802.390.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.404.525.047
        72   Investiţii ale instituţiilor publice1.404.525.047
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE6.103.773.860
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite6.103.773.860
        8501Rambursări de credite externe5.190.577.330
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane913.196.530
      01     Administraţie centrală840.000.000
      03     Spitale2.068.220.045
      05     Creşe2.053.912
      07     Centre de transfuzii sanguine504.000.000
      09     Centre de sănătate17.531.532
      25     Servicii publice descentralizate3.635.000.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni sanitare5.361.632.764
      5901       CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET4.855.471.342
        01   CHELTUIELI CURENTE4.754.678.782
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL262.972.722
        10   Cheltuieli cu salariile169.947.244
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat42.370.048
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj6.023.349
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate11.895.717
        14   Deplasări, detaşări, transferări32.736.364
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară10.671.000
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate22.065.364
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.233.980.391
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie44.925.042
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional982.905.200
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament6.369.025
        27   Reparaţii curente3.368.391
        28   Reparaţii capitale1.608.900
        29   Cărţi şi publicaţii9.761.100
        30   Alte cheltuieli185.042.733
        34   SUBVENŢII1.596.499.699
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice1.596.499.699
        38   TRANSFERURI1.661.225.970
        39   Transferuri consolidabile75.600
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen75.600
        40   Transferuri neconsolidabile1.661.150.370
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale30.007.000
        4032Sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat, potrivit legii196.052.808
        4033Proiecte de comunicare, informare publică şi promovarea imaginii şi intereselor româneşti peste hotare51.699.662
        4034Sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora15.000.000
        4036Finanţarea acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social-cultural4.700.000
        4037Finanţarea unor programe şi proiecte în cadrul Campaniei europene pentru combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei3.170.000
        4038Finanţarea Ansamblului "Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet"2.200.000
        4039Comenzi de stat pentru cărţi şi publicaţii29.040.000
        4040Sprijin financiar pentru producerea şi distribuirea filmelor35.620.000
        4045Programe pentru tineret35.694.000
        4046Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic Român50.000.000
        4055Programe cu finanţare rambursabilă9.803.000
        4061Susţinerea cultelor147.000.000
        4064Fondul la dispoziţia primului-ministru pentru sprijinirea comunităţilor româneşti de pretutindeni1.000.000
        4066Contribuţia statului la salarizarea personalului de cult634.460.000
        4075Contribuţia statului care se alocă Patriarhiei Române, pentru sprijinirea aşezămintelor Bisericii Ortodoxe Române din afara graniţelor31.060.000
        4084Finanţarea Ansamblului "Memorialul revoluţiei-Decembrie 1989" din municipiul Timişoara2.750.000
        4087Sume destinate finanţării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat260.000.000
        4093Programe comunitare61.348.000
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă60.545.900
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL90.352.560
        72   Investiţii ale instituţiilor publice90.352.560
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE10.440.000
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite10.440.000
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane10.440.000
      01     Administraţie centrală199.624.401
      02     Biblioteci publice naţionale57.000.000
      04     Muzee318.127.817
      05     Teatre şi instituţii profesioniste de spectacole şi concerte394.645.000
      13     Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice300.000.000
      15     Culte religioase812.520.000
      20     Activitatea sportivă1.013.532.994
      21     Activitatea de tineret91.886.000
      25     Servicii publice descentralizate136.342.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret1.531.793.130
      6001       ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII32.567.547.731
        01   CHELTUIELI CURENTE32.381.501.711
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL346.098.127
        10   Cheltuieli cu salariile246.033.112
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat57.109.217
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj8.692.008
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate17.221.130
        14   Deplasări, detaşări, transferări17.042.660
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară9.217.660
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate7.825.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII2.174.481.674
        21   Drepturi cu caracter social1.399.389.570
        22   Hrană626.000
        23   Medicamente şi materiale sanitare2.318.000
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie72.518.344
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional28.990.000
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament6.050.000
        27   Reparaţii curente20.988.000
        28   Reparaţii capitale22.486.935
        29   Cărţi şi publicaţii2.538.000
        30   Alte cheltuieli618.576.825
        34   SUBVENŢII21.753.900
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice21.753.900
        38   TRANSFERURI29.839.168.010
        40   Transferuri neconsolidabile29.839.168.010
        4003Alocaţii şi alte ajutoare pentru copii11.721.638.345
        4004Pensii şi ajutoare I.O.V.R., militari şi alte persoane16.094.155.058
        4008Ajutoare sociale44.000.000
        4009Alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii346.738.870
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale4.960.000
        4019Alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii827.256.000
        4041Asociaţii şi fundaţii36.630.000
        4042Alocaţie de încredinţare şi plasament familial329.676.000
        4043Ajutor anual pentru veteranii de război70.595.000
        4068Programe de protecţie socială şi integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap30.250.000
        4070Susţinerea sistemului de protecţie a copilului157.007.260
        4080Alte transferuri62.031.388
        4083Transferuri către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor3.641.000
        4088Transferuri către Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice2.954.000
        4091Rentă viageră46.199.784
        4093Programe comunitare7.593.000
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă53.842.305
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL122.685.000
        72   Investiţii ale instituţiilor publice122.685.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE63.361.020
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite63.361.020
        8501Rambursări de credite externe16.026.810
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane47.334.210
      01     Administraţie centrală245.049.367
      08     Centre de primire a minorilor3.040.888
      09     Ajutor social44.000.000
      14     Alocaţia de încredinţare şi plasament familial336.303.000
      15     Alocaţia de stat pentru copii11.978.430.745
      17     Ajutoare pentru soţii de militari în termen8.597.534
      18     Centre de primire, triere şi cazare a persoanelor solicitante a statutului de refugiat15.192.667
      19     Alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii892.526.000
      20     Pensii, ajutoare, indemnizaţii şi sporuri I.O.V.R., veterani de război şi pentru alte categorii de beneficiari7.051.991.355
      21     Pensii militari7.885.486.913
      25     Servicii publice descentralizate311.527.073
      29     Concediu plătit pentru creşterea copiilor până la 2 ani2.149.384
      37     Ajutoare speciale1.474.484.419
      38     Indemnizaţii nevăzători salariaţi3.229.200
      43     Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului199.047.905
      48     Programe de protecţie socială şi integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap30.250.000
      50     Alte acţiuni privind asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii2.086.241.281
      6300       Partea a IV-a - SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINŢE, MEDIU ŞI APE8.125.761.051
        01   CHELTUIELI CURENTE2.494.375.042
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL266.978.272
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII141.721.212
        34   SUBVENŢII8.606.000
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice8.606.000
        38   TRANSFERURI2.077.069.558
        39   Transferuri consolidabile822.000.000
        3914Program privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apă a satelor400.000.000
        3919Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru construcţii de locuinţe385.000.000
        3920Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism37.000.000
        40   Transferuri neconsolidabile1.255.069.558
        4001Locuinţe526.002.000
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale12.050.954
        4047Cadastru imobiliar35.000.000
        4055Programe cu finanţare rambursabilă522.002.770
        4093Programe comunitare14.106.750
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă145.907.084
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL3.429.788.039
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE2.201.597.970
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite2.201.597.970
        8501Rambursări de credite externe1.475.558.890
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane726.039.080
      6301   01   SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE CHELTUIELI CURENTE5.818.906.660 1.913.610.770
        34   SUBVENŢII8.606.000
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice8.606.000
        38   TRANSFERURI1.905.004.770
        39   Transferuri consolidabile822.000.000
        3914Program privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apă a satelor400.000.000
        3919Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru construcţii de locuinţe385.000.000
        3920Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism37.000.000
        40   Transferuri neconsolidabile1.083.004.770
        4001Locuinţe526.002.000
        4047Cadastru imobiliar35.000.000
        4055Programe cu finanţare rambursabilă522.002.770
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.874.399.100
        72   Investiţii ale instituţiilor publice1.370.324.600
        73   Investiţii ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat504.074.500
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE2.030.896.790
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite2.030.896.790
        8501Rambursări de credite externe1.475.558.890
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane555.337.900
      08     Locuinţe2.943.130.140
      50     Alte acţiuni privind dezvoltarea publică şi locuinţe2.875.776.520
      6401       MEDIU ŞI APE2.306.854.391
        01   CHELTUIELI CURENTE580.764.272
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL266.978.272
        10   Cheltuieli cu salariile189.119.020
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat47.279.755
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj6.619.166
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate13.238.331
        14   Deplasări, detaşări, transferări10.722.000
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară6.282.000
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate4.440.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII141.721.212
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie50.825.212
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional73.384.050
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament1.677.500
        27   Reparaţii curente3.073.200
        29   Cărţi şi publicaţii1.910.250
        30   Alte cheltuieli10.851.000
        38   TRANSFERURI172.064.788
        40   Transferuri neconsolidabile172.064.788
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale12.050.954
        4093Programe comunitare14.106.750
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă145.907.084
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.555.388.939
        72   Investiţii ale instituţiilor publice64.500.000
        73   Investiţii ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat1.490.888.939
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE170.701.180
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite170.701.180
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane170.701.180
      01     Administraţie centrală124.000.000
      02     Dezvoltare surse de apă, acumulări şi amenajări hidrotehnice1.616.090.119
      03     Supraveghere şi protecţie mediu, reducerea şi controlul poluării550.000.000
      04     Prospecţiuni geologice privind sursele de apă2.000.000
      05     Controlul activităţilor nucleare14.764.272
      6600       Partea a V-a - ACŢIUNI ECONOMICE73.495.952.957
        01   CHELTUIELI CURENTE48.614.000.673
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.825.620.692
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII5.896.840.473
        34   SUBVENŢII8.010.881.841
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice1.676.533.272
        3502Subvenţii pe produse şi activităţi3.620.416.569
        3503Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif2.713.932.000
        36   PRIME771.100.000
        38   TRANSFERURI32.109.557.667
        39   Transferuri consolidabile3.146.851.579
        3901Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic414.780.000
        3902Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru drumuri judeţene, comunale şi pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi în localităţi rurale şi urbane2.647.716.579
        3924Transferuri către bugetele locale pentru aeroporturi de interes local29.355.000
        3925Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare55.000.000
        40   Transferuri neconsolidabile28.962.706.088
        4002Burse28.320.000
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale49.486.632
        4018Transferuri aferente restructurării industriei de apărare886.600.000
        4021Plăţi efectuate în cadrul programelor de dezvoltare859.453.167
        4022Cheltuieli pentru susţinerea programelor tehnice de conservare sau de închidere a minelor550.000.000
        4023Protecţie socială ce se acordă pentru unele activităţi din sectorul minier785.771.800
        4024Cheltuieli pentru susţinerea transportului feroviar public de călători4.741.000.000
        4026Transferuri aferente Fondului Naţional de  
            Preaderare7.625.364.468
        4048Meteorologie şi hidrologie335.500.000
        4049Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi îngheţurilor15.000.000
        4050Cheltuieli pentru valorificarea cenuşilor de pirită55.000.000
        4053Sprijinirea producătorilor agricoli5.143.781.079
        4054Cabaline din patrimoniul genetic naţional50.106.496
        4055Programe cu finanţare rambursabilă2.738.979.754
        4056Transferuri pentru drumuri, căi ferate, aviaţie şi navigaţie1.068.300.000
        4062Stimularea exporturilor2.045.000.000
        4063Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură85.058.000
        4069Completarea primelor de asigurare56.710.000
        4080Alte transferuri178.243.187
        4081Fond de garantare a împrumuturilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii192.214.860
        4082Transferuri pentru acţiuni de ecologizare97.350.000
        4085Transferuri pentru transportul de călători cu metroul709.500.000
        4086Programul de realizare a sistemului naţional antigrindină44.000.000
        4089Transferuri pentru sprijinirea proprietarilor de păduri40.000.000
        4093Programe comunitare12.086.675
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă519.879.970
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL12.246.686.699
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE12.635.265.585
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite12.635.265.585
        8501Rambursări de credite externe6.984.678.213
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane5.650.587.372
      6601       INDUSTRIE15.260.497.563
        01   CHELTUIELI CURENTE6.997.384.271
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL132.958.090
        10   Cheltuieli cu salariile91.077.000
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat22.599.190
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj3.337.810
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate6.375.090
        14   Deplasări, detaşări, transferări9.569.000
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară2.499.200
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate7.069.800
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII227.490.382
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie43.505.150
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional11.000.000
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament1.300.000
        27   Reparaţii curente2.450.000
        29   Cărţi şi publicaţii750.000
        30   Alte cheltuieli168.485.232
        34   SUBVENŢII3.598.572.760
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice1.473.450
        3502Subvenţii pe produse şi activităţi3.595.867.310
        3503Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif1.232.000
        38   TRANSFERURI3.038.363.039
        39   Transferuri consolidabile414.780.000
        3901Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic414.780.000
        40   Transferuri neconsolidabile2.623.583.039
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale7.420.772
        4018Transferuri aferente restructurării industriei de apărare886.600.000
        4022Cheltuieli pentru susţinerea programelor tehnice de conservare sau de închidere a minelor550.000.000
        4023Protecţie socială ce se acordă pentru unele activităţi din sectorul minier785.771.800
        4050Cheltuieli pentru valorificarea cenuşilor de pirită55.000.000
        4055Programe cu finanţare rambursabilă237.788.980
        4080Alte transferuri3.651.487
        4082Transferuri pentru acţiuni de ecologizare97.350.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL6.843.548.840
        72   Investiţii ale instituţiilor publice152.500.000
        73   Investiţii ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat6.691.048.840
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE1.419.564.452
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite1.419.564.452
        8501Rambursări de credite externe713.720.650
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane705.843.802
      01     Administraţie centrală369.342.694
      02     Prospecţiuni şi lucrări geologice pentru descoperirea de resurse minerale150.000.000
      03     Combustibili minerali solizi1.817.203.917
      06     Resurse minerale, altele decât combustibili3.079.698.792
      07     Industrie prelucrătoare416.758.161
      08     Dezvoltarea sistemului energetic finanţată din venituri cu destinaţie specială5.920.000.000
      50     Alte cheltuieli în domeniul industriei3.507.493.999
      6701       AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ14.099.112.707
        01   CHELTUIELI CURENTE12.967.350.257
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.299.238.020
        10   Cheltuieli cu salariile990.301.172
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat179.468.043
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj25.125.526
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate50.251.052
        14   Deplasări, detaşări, transferări54.092.227
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară45.892.227
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate8.200.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.258.443.282
        22   Hrană1.440.000
        23   Medicamente şi materiale sanitare78.994.800
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie172.931.600
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional897.012.007
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament18.186.000
        27   Reparaţii curente10.000.000
        28   Reparaţii capitale69.573.060
        29   Cărţi şi publicaţii2.545.015
        30   Alte cheltuieli7.760.800
        34   SUBVENŢII4.119.080.000
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice1.406.380.000
        3503Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif2.712.700.000
        36   PRIME771.100.000
        37   Prime acordate producătorilor agricoli771.100.000
        38   TRANSFERURI5.519.488.955
        40   Transferuri neconsolidabile5.519.488.955
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale14.632.505
        4031Transferuri pentru finanţarea patrimoniului genetic al animalelor50.000.000
        4053Sprijinirea producătorilor agricoli5.143.781.079
        4054Cabaline din patrimoniul genetic naţional50.106.496
        4055Programe cu finanţare rambursabilă39.320.905
        4063Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură85.058.000
        4069Completarea primelor de asigurare56.710.000
        4089Transferuri pentru sprijinirea proprietarilor de păduri40.000.000
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă39.879.970
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL910.000.000
        72   Investiţii ale instituţiilor publice301.000.000
        73   Investiţii ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat609.000.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE221.762.450
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite221.762.450
        8501Rambursări de credite externe121.876.170
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane99.886.280
      01     Administraţie centrală151.031.875
      02     Amendare soluri acide şi alcaline50.000.000
      03     Acoperire sume fixe la seminţe1.092.700.000
      04     Combatere dăunători şi boli în sectorul vegetal365.714.016
      05     Reproducţie şi selecţie animale302.668.105
      06     Programe pentru susţinerea preţurilor la produsele agricole80.132.650
      07     Subvenţionare dobânzi aferente creditelor bancare acordate producătorilor agricoli120.000.000
      10     Alte programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli5.914.881.079
      14     Îmbunătăţiri funciare, irigaţii, desecări şi combatere a eroziunii solului1.902.523.680
      15     Silvicultură461.416.449
      17     Prevenirea şi combaterea bolilor la animale şi combaterea epizootiilor615.500.000
      18     Despăgubiri în caz de calamităţi naturale141.768.000
      25     Servicii publice descentralizate2.563.293.017
      50     Alte unităţi şi acţiuni din domeniul agriculturii şi silviculturii337.483.836
      6801       TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII30.307.549.516
        01   CHELTUIELI CURENTE16.275.499.771
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL204.426.452
        10   Cheltuieli cu salariile135.534.791
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat34.335.917
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj6.591.266
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate9.487.436
        14   Deplasări, detaşări, transferări18.477.042
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară5.418.198
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate13.058.844
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII3.968.471.646
        21   Drepturi cu caracter social507.247
        22   Hrană1.247.827
        23   Medicamente şi materiale sanitare26.785
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie49.940.282
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional35.049.425
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament3.069.548
        27   Reparaţii curente3.147.720.003
        28   Reparaţii capitale719.373.159
        29   Cărţi şi publicaţii2.631.385
        30   Alte cheltuieli8.905.985
        34   SUBVENŢII24.549.259
        3502Subvenţii pe produse şi activităţi24.549.259
        38   TRANSFERURI12.078.052.414
        39   Transferuri consolidabile2.677.071.579
        3902Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru drumuri judeţene, comunale şi pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi în localităţi rurale şi urbane2.647.716.579
        3924Transferuri către bugetele locale pentru aeroporturi de interes local29.355.000
        40   Transferuri neconsolidabile9.400.980.835
        4002Burse28.320.000
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale15.152.141
        4024Cheltuieli pentru susţinerea transportului feroviar public de călători4.741.000.000
        4055Programe cu finanţare rambursabilă2.336.642.019
        4056Transferuri pentru drumuri, căi ferate, aviaţie şi navigaţie1.068.300.000
        4080Alte transferuri9.980.000
        4085Transferuri pentru transportul de călători cu metroul709.500.000
        4093Programe comunitare12.086.675
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă480.000.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL3.499.898.752
        72   Investiţii ale instituţiilor publice126.716.782
        73   Investiţii ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat3.373.181.970
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE10.532.150.993
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite10.532.150.993
        8501Rambursări de credite externe5.786.434.563
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane4.745.716.430
      01     Administraţie centrală854.023.077
      02     Aviaţie civilă3.310.167.648
      03     Navigaţie civilă1.117.605.916
      05     Drumuri şi poduri6.036.231.175
      06     Transport feroviar9.333.255.913
      07     Transport în comun1.895.974.310
      08     Aeroporturi de interes local29.355.000
      09     Aviaţie civilă finanţată din venituri cu destinaţie specială149.940.153
      10     Comunicaţii6.111.813
      11     Drumuri finanţate din venituri cu destinaţie specială7.564.904.511
      50     Alte cheltuieli în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor9.980.000
      6901       ALTE ACŢIUNI ECONOMICE13.828.793.171
        01   CHELTUIELI CURENTE12.373.766.374
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL188.998.130
        10   Cheltuieli cu salariile130.805.053
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat31.343.830
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj5.730.336
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate9.156.202
        14   Deplasări, detaşări, transferări11.962.709
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară5.728.527
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate6.234.182
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII442.435.163
        22   Hrană31.625
        23   Medicamente şi materiale sanitare1.265
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie129.065.464
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional45.491.518
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament8.291.000
        27   Reparaţii curente19.986.000
        28   Reparaţii capitale38.110.000
        29   Cărţi şi publicaţii1.186.776
        30   Alte cheltuieli200.271.515
        34   SUBVENŢII268.679.822
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice268.679.822
        38   TRANSFERURI11.473.653.259
        39   Transferuri consolidabile55.000.000
        3925Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare55.000.000
        40   Transferuri neconsolidabile11.418.653.259
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale12.281.214
        4021Plăţi efectuate în cadrul programelor de dezvoltare859.453.167
        4026Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare7.625.364.468
        4048Meteorologie şi hidrologie335.500.000
        4049Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi îngheţurilor15.000.000
        4055Programe cu finanţare rambursabilă125.227.850
        4062Stimularea exporturilor2.045.000.000
        4080Alte transferuri164.611.700
        4081Fond de garantare a împrumuturilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii192.214.860
        4086Programul de realizare a sistemului naţional antigrindină44.000.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL993.239.107
        71   Stocuri pentru rezerve materiale naţionale şi de mobilizare949.965.077
        72   Investiţii ale instituţiilor publice43.159.455
        73   Investiţii ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat114.575
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE461.787.690
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite461.787.690
        8501Rambursări de credite externe362.646.830
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane99.140.860
      01     Administraţie centrală1.409.129.723
      02     Rezerve materiale naţionale şi de mobilizare1.252.320.579
      03     Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri16.182.433
      04     Meteorologie şi hidrologie752.562.490
      05     Stimulare producţie de export şi a exportului2.045.000.000
      07     Stimulare întreprinderi mici şi mijlocii192.214.860
      10     Sistemul Naţional Antigrindină44.000.000
      13     Promovarea şi dezvoltarea turismului193.338.796
      18     Fondul Naţional de Preaderare7.625.364.468
      50     Alte cheltuieli pentru acţiuni economice298.679.822
      7100       Partea a VI-a - ALTE ACŢIUNI8.532.997.284
        01   CHELTUIELI CURENTE7.331.034.406
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.229.591.375
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII900.305.949
        34   SUBVENŢII117.416.397
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice17.416.397
        3502Subvenţii pe produse şi activităţi100.000.000
        38   TRANSFERURI5.083.720.685
        39   Transferuri consolidabile2.104.800
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen2.104.800
        40   Transferuri neconsolidabile5.081.615.885
        4002Burse2.050.000
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale51.429.394
        4016Fondul de cercetare-dezvoltare1.500.000.000
        4027Transferuri aferente Fondului Român de Dezvoltare Socială76.032.840
        4028Executarea silită a creanţelor bugetare15.000.000
        4029Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale2.530.000.000
        4030Onorariile pentru expertizele contabile dispuse în cadrul procesului penal13.000.000
        4035Finanţarea partidelor politice70.300.000
        4059Transferuri pentru cercetare-dezvoltare (granturi)66.000.000
        4080Alte transferuri489.705.811
        4093Programe comunitare252.097.840
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă16.000.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.042.438.468
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE159.524.410
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite159.524.410
        8501Rambursări de credite externe35.780.160
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane123.744.250
      7101       CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ3.442.340.861
        01   CHELTUIELI CURENTE3.254.127.450
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL635.798.790
        10   Cheltuieli cu salariile478.619.850
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat104.633.413
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj16.515.904
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate33.488.687
        14   Deplasări, detaşări, transferări2.540.936
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară1.735.112
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate805.824
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII338.077.518
        21   Drepturi cu caracter social5.257.093
        22   Hrană8.248.284
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie36.126.961
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional44.763.006
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament1.937.560
        27   Reparaţii curente2.885.515
        28   Reparaţii capitale6.075.000
        29   Cărţi şi publicaţii1.782.110
        30   Alte cheltuieli231.001.989
        34   SUBVENŢII17.416.397
        3501Subvenţii de la buget pentru instituţii publice17.416.397
        38   TRANSFERURI2.262.834.745
        39   Transferuri consolidabile37.800
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen37.800
        40   Transferuri neconsolidabile2.262.796.945
        4002Burse2.050.000
        4011Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale51.429.394
        4016Fondul de cercetare-dezvoltare1.500.000.000
        4059Transferuri pentru cercetare-dezvoltare (granturi)66.000.000
        4080Alte transferuri375.219.711
        4093Programe comunitare252.097.840
        4094Programe cu finanţare nerambursabilă16.000.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL188.213.411
        72   Investiţii ale instituţiilor publice188.213.411
      01     Administraţie centrală158.699.967
      02     Cercetare fundamentală481.196.461
      03     Cercetare aplicativă şi experimentală2.378.333.597
      50     Alte instituţii şi acţiuni pentru cercetare ştiinţifică424.110.836
      7201       ALTE ACŢIUNI5.090.656.423
        01   CHELTUIELI CURENTE4.076.906.956
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL593.792.585
        10   Cheltuieli cu salariile435.817.603
        11   Contribuţii pentru asigurări sociale de stat90.509.567
        12   Contribuţii pentru asigurările de şomaj13.358.854
        13   Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate30.546.561
        14   Deplasări, detaşări, transferări23.560.000
        1401- deplasări, detaşări, transferări în ţară13.822.600
        1402- deplasări, detaşări, transferări în străinătate9.737.400
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII562.228.431
        21   Drepturi cu caracter social1.595.000
        22   Hrană47.028.609
        24   Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie162.470.192
        25   Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional29.225.163
        26   Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament62.962.500
        27   Reparaţii curente2.677.500
        28   Reparaţii capitale90.000
        29   Cărţi şi publicaţii793.000
        30   Alte cheltuieli255.386.467
        34   SUBVENŢII100.000.000
        3502Subvenţii pe produse şi activităţi100.000.000
        38   TRANSFERURI2.820.885.940
        39   Transferuri consolidabile2.067.000
        3910Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen2.067.000
        40   Transferuri neconsolidabile2.818.818.940
        4027Transferuri aferente Fondului Român de Dezvoltare Socială76.032.840
        4028Executarea silită a creanţelor bugetare15.000.000
        4029Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale2.530.000.000
        4030Onorariile pentru expertizele contabile dispuse în cadrul procesului penal13.000.000
        4035Finanţarea partidelor politice70.300.000
        4080Alte transferuri114.486.100
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL854.225.057
        72   Investiţii ale instituţiilor publice854.225.057
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE159.524.410
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite159.524.410
        8501Rambursări de credite externe35.780.160
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane123.744.250
      01     Administraţie centrală vamală şi unităţi teritoriale789.897.785
      05     Sistemul naţional de decoraţii22.000.000
      06     Cheltuieli pentru aplicarea tratatelor internaţionale5.904.720
      07     Protecţie civilă206.781.086
      08     Executarea silită a creanţelor bugetare15.000.000
      10     Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale2.530.000.000
      11     Onorarii pentru expertizele contabile dispuse în cadrul procesului penal13.000.000
      12     Dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum şi a celorlalte unităţi vamale862.707.319
      13     Programe de informare şi prezentare a imaginii României257.759.000
      18     Măsuri active pentru combaterea şomajului7.455.000
      19     Zboruri speciale100.000.000
      20     Fondul Român de Dezvoltare Socială125.602.840
      22     Proiecte de finanţare rurală8.950.000
      50     Alte cheltuieli145.598.673
      8400       Partea a XI-a - TRANSFERURI1.900.000.000
      8501       TRANSFERURI DIN BUGETUL DE STAT1.900.000.000
        01   CHELTUIELI CURENTE1.900.000.000
        38   TRANSFERURI1.900.000.000
        39   Transferuri consolidabile1.900.000.000
        3903Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe1.900.000.000
      03     Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe1.900.000.000
      8600       Partea a XII-a - ÎMPRUMUTURI ACORDATE219.778.000
      8601       ÎMPRUMUTURI219.778.000
        79   ÎMPRUMUTURI ACORDATE219.778.000
        8002Împrumuturi acordate pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale163.000.000
        8005Împrumuturi acordate persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat şi sunt lipsite de mijloace de existenţă1.247.000
        8013Microcredite acordate persoanelor fizice care desfăşoară activităţi pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreţinerii materiale55.531.000
      02     Împrumuturi pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale163.000.000
      05     Împrumuturi acordate persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat şi sunt lipsite de mijloace de existenţă1.247.000
      11     Microcredite acordate persoanelor fizice care desfăşoară activităţi pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreţinerii materiale55.531.000
      8800       Partea a XIII-a - PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI ALTE49.988.150.000
            CHELTUIELI  
      8801       DOBÂNZI AFERENTE DATORIEI PUBLICE ŞI ALTE CHELTUIELI49.988.150.000
        01   CHELTUIELI CURENTE49.988.150.000
        49   DOBÂNZI49.988.150.000
        5001Dobânzi aferente datoriei publice interne21.696.000.000
        5002Dobânzi aferente datoriei publice externe8.615.560.000
        5003Cheltuieli ocazionate de emisiunea şi plasarea titlurilor de stat şi de riscul garanţiilor date de stat în condiţiile legii11.871.450.000
        5004Diferenţe de curs aferente datoriei publice externe6.605.140.000
        5005Diferenţe de curs aferente datoriei publice interne1.200.000.000
      01     Dobânzi aferente datoriei publice interne21.696.000.000
      02     Dobânzi aferente datoriei publice externe8.615.560.000
      03     Cheltuieli ocazionate de emisiunea şi plasarea titlurilor de stat şi de riscul garanţiilor date de stat în condiţiile legii11.871.450.000
      04     Diferenţe de curs aferente datoriei publice externe6.605.140.000
      05     Diferenţe de curs aferente datoriei publice interne1.200.000.000
      9500       Partea a XV-a - FONDURI DE REZERVĂ1.120.068.137
      9501       FONDURI DE REZERVĂ1.120.068.137
        60   REZERVE1.120.068.137
      01     Fond de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului800.068.137
      02     Fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului200.000.000
      03     Fond la dispoziţia Guvernului României pentru relaţiile cu Republica Moldova120.000.000
      9901       DEFICIT-49.809.574.060


    Anexa 2

    SINTEZA
    cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole,
    subcapitole, titluri de cheltuieli, pe anul 2003
                 
      - mii lei -
      Capi- tolSub- capi- tolTitlu/ Ali- neatAr- ticolDenumire indicatorProgram 2003
                            A                                                                      B                                                                    C
      5000       TOTAL GENERAL362.371.552.503
        01   CHELTUIELI CURENTE278.055.443.864
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL44.517.190.086
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII45.357.196.776
        34   SUBVENŢII14.118.816.110
        36   PRIME771.100.000
        38   TRANSFERURI122.182.922.755
        49   DOBÂNZI49.988.150.000
        60   REZERVE1.120.068.137
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL50.266.569.524
        79   ÎMPRUMUTURI ACORDATE294.320.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE33.755.219.115
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite33.755.219.115
        8501Rambursări de credite externe24.447.854.043
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane9.307.365.072
      5001       BUGET DE STAT291.045.109.060
        01   CHELTUIELI CURENTE231.656.932.275
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL43.216.867.578
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII38.293.763.920
        34   SUBVENŢII13.857.919.110
        36   PRIME771.100.000
        38   TRANSFERURI84.409.063.530
        49   DOBÂNZI49.988.150.000
        60   REZERVE1.120.068.137
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL25.413.179.670
        79   ÎMPRUMUTURI ACORDATE219.778.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE33.755.219.115
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite33.755.219.115
        8501Rambursări de credite externe24.447.854.043
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane9.307.365.072
      5101       AUTORITĂŢI PUBLICE18.325.223.444
        01   CHELTUIELI CURENTE16.126.825.710
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL11.384.522.581
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII3.719.647.497
        34   SUBVENŢII44.647.448
        38   TRANSFERURI978.008.184
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.435.837.594
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE762.560.140
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite762.560.140
        8501Rambursări de credite externe542.669.040
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane219.891.100
      01     Administraţia Prezidenţială139.373.200
      02     Autorităţi legislative1.955.054.710
      03     Autorităţi judecătoreşti5.872.314.915
      04     Alte organe ale autorităţilor publice899.467.035
      05     Autorităţi executive9.459.013.584
      5401       APĂRARE NAŢIONALĂ31.754.822.013
        01   CHELTUIELI CURENTE21.275.583.548
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL9.462.503.256
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII10.932.929.636
        38   TRANSFERURI880.150.656
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL2.121.900.165
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE8.357.338.300
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite8.357.338.300
        8501Rambursări de credite externe7.796.720.490
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane560.617.810
      01     Administraţie centrală250.737.956
      02     Apărare naţională şi operaţiuni de menţinere a păcii20.040.638.605
      03     Acţiuni de integrare euroatlantică şi pentru constituirea forţei de reacţie rapidă10.743.999.396
      04     Parteneriat pentru pace163.266.000
      05     Plăţi compensatorii556.180.056
      5501       ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ32.395.329.166
        01   CHELTUIELI CURENTE28.291.587.345
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL14.743.001.801
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII9.669.403.716
        34   SUBVENŢII3.056.891.625
        38   TRANSFERURI822.290.203
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.306.553.211
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE2.797.188.610
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite2.797.188.610
        8501Rambursări de credite externe2.120.347.250
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane676.841.360
      01     Administraţie centrală1.943.114.714
      02     Poliţie8.755.495.095
      03     Protecţie şi pază contra incendiilor1.647.772.680
      04     Paza şi supravegherea frontierei2.836.610.232
      05     Jandarmerie4.868.837.172
      06     Siguranţă naţională7.155.718.012
      07     Penitenciare3.251.547.348
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind ordinea publică şi siguranţa naţională1.936.233.913
      5701       ÎNVĂŢĂMÂNT15.335.569.682
        01   CHELTUIELI CURENTE12.458.987.575
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL2.433.441.516
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.940.145.327
        34   SUBVENŢII889.862.200
        38   TRANSFERURI7.195.538.532
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL2.212.412.887
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE664.169.220
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite664.169.220
        8501Rambursări de credite externe285.495.860
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane378.673.360
      01     Administraţie centrală132.540.647
      02     Învăţământ preşcolar14.654.878
      03     Învăţământ primar şi gimnazial144.867.738
      04     Învăţământ liceal354.316.759
      09     Învăţământ superior8.863.760.466
      10     Biblioteci centrale, universitare şi pedagogice160.162.580
      14     Internate, cămine şi cantine pentru elevi şi studenţi550.054.600
      20     Centre de calificare şi recalificare10.774.788
      25     Servicii publice descentralizate932.596.449
      50     Alte instituţii şi acţiuni de învăţământ4.171.840.777
      5801       SĂNĂTATE12.428.438.253
        01   CHELTUIELI CURENTE4.920.139.346
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.262.137.236
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.684.308.045
        34   SUBVENŢII111.360.000
        38   TRANSFERURI1.862.334.065
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.404.525.047
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE6.103.773.860
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite6.103.773.860
        8501Rambursări de credite externe5.190.577.330
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane913.196.530
      01     Administraţie centrală840.000.000
      03     Spitale2.068.220.045
      05     Creşe2.053.912
      07     Centre de transfuzii sanguine504.000.000
      09     Centre de sănătate17.531.532
      25     Servicii publice descentralizate3.635.000.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni sanitare5.361.632.764
      5901       CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET4.855.471.342
        01   CHELTUIELI CURENTE4.754.678.782
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL262.972.722
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.233.980.391
        34   SUBVENŢII1.596.499.699
        38   TRANSFERURI1.661.225.970
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL90.352.560
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE10.440.000
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite10.440.000
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane10.440.000
      01     Administraţie centrală199.624.401
      02     Biblioteci publice naţionale57.000.000
      04     Muzee318.127.817
      05     Teatre şi instituţii profesioniste de spectacole şi concerte394.645.000
      13     Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice300.000.000
      15     Culte religioase812.520.000
      20     Activitatea sportivă1.013.532.994
      21     Activitatea de tineret91.886.000
      25     Servicii publice descentralizate136.342.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret1.531.793.130
      6001       ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII32.567.547.731
        01   CHELTUIELI CURENTE32.381.501.711
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL346.098.127
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII2.174.481.674
        34   SUBVENŢII21.753.900
        38   TRANSFERURI29.839.168.010
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL122.685.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE63.361.020
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite63.361.020
        8501Rambursări de credite externe16.026.810
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane47.334.210
      01     Administraţie centrală245.049.367
      08     Centre de primire a minorilor3.040.888
      09     Ajutor social44.000.000
      14     Alocaţia de încredinţare şi plasament familial336.303.000
      15     Alocaţia de stat pentru copii11.978.430.745
      17     Ajutoare pentru soţii de militari în termen8.597.534
      18     Centre de primire, triere şi cazare a persoanelor solicitante a statutului de refugiat15.192.667
      19     Alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii892.526.000
      20     Pensii, ajutoare, indemnizaţii şi sporuri I.O.V.R., veterani de război şi pentru alte categorii de beneficiari7.051.991.355
      21     Pensii militari7.885.486.913
      25     Servicii publice descentralizate311.527.073
      29     Concediu plătit pentru creşterea copiilor până la 2 ani2.149.384
      37     Ajutoare speciale1.474.484.419
      38     Indemnizaţii nevăzători salariaţi3.229.200
      43     Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului199.047.905
      48     Programe de protecţie socială şi integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap30.250.000
      50     Alte acţiuni privind asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii2.086.241.281
      6301       SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE5.818.906.660
        01   CHELTUIELI CURENTE1.913.610.770
        34   SUBVENŢII8.606.000
        38   TRANSFERURI1.905.004.770
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.874.399.100
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE2.030.896.790
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite2.030.896.790
        8501Rambursări de credite externe1.475.558.890
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane555.337.900
      08     Locuinţe2.943.130.140
      50     Alte acţiuni privind dezvoltarea publică şi locuinţe2.875.776.520
      6401       MEDIU ŞI APE2.306.854.391
        01   CHELTUIELI CURENTE580.764.272
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL266.978.272
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII141.721.212
        38   TRANSFERURI172.064.788
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.555.388.939
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE170.701.180
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite170.701.180
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane170.701.180
      01     Administraţie centrală124.000.000
      02     Dezvoltare surse de apă, acumulări şi amenajări hidrotehnice1.616.090.119
      03     Supraveghere şi protecţie mediu, reducerea şi controlul poluării550.000.000
      04     Prospecţiuni geologice privind sursele de apă2.000.000
      05     Controlul activităţilor nucleare14.764.272
      6601       INDUSTRIE15.260.497.563
        01   CHELTUIELI CURENTE6.997.384.271
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL132.958.090
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII227.490.382
        34   SUBVENŢII3.598.572.760
        38   TRANSFERURI3.038.363.039
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL6.843.548.840
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE1.419.564.452
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite1.419.564.452
        8501Rambursări de credite externe713.720.650
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane705.843.802
      01     Administraţie centrală369.342.694
      02     Prospecţiuni şi lucrări geologice pentru descoperirea de resurse minerale150.000.000
      03     Combustibili minerali solizi1.817.203.917
      06     Resurse minerale, altele decât combustibili3.079.698.792
      07     Industrie prelucrătoare416.758.161
      08     Dezvoltarea sistemului energetic finanţată din venituri cu destinaţie specială5.920.000.000
      50     Alte cheltuieli în domeniul industriei3.507.493.999
      6701       AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ14.099.112.707
        01   CHELTUIELI CURENTE12.967.350.257
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.299.238.020
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.258.443.282
        34   SUBVENŢII4.119.080.000
        36   PRIME771.100.000
        38   TRANSFERURI5.519.488.955
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL910.000.000
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE221.762.450
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite221.762.450
        8501Rambursări de credite externe121.876.170
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane99.886.280
      01     Administraţie centrală151.031.875
      02     Amendare soluri acide şi alcaline50.000.000
      03     Acoperire sume fixe la seminţe1.092.700.000
      04     Combatere dăunători şi boli în sectorul vegetal365.714.016
      05     Reproducţie şi selecţie animale302.668.105
      06     Programe pentru susţinerea preţurilor la produsele agricole80.132.650
      07     Subvenţionare dobânzi aferente creditelor bancare acordate producătorilor agricoli120.000.000
      10     Alte programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli5.914.881.079
      14 15     Îmbunătăţiri funciare, irigaţii, desecări şi combatere a eroziunii solului Silvicultură1.902.523.680 461.416.449
      17     Prevenirea şi combaterea bolilor la animale şi combaterea epizootiilor615.500.000
      18     Despăgubiri în caz de calamităţi naturale141.768.000
      25     Servicii publice descentralizate2.563.293.017
      50     Alte unităţi şi acţiuni din domeniul agriculturii şi silviculturii337.483.836
      6801       TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII30.307.549.516
        01   CHELTUIELI CURENTE16.275.499.771
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL204.426.452
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII3.968.471.646
        34   SUBVENŢII24.549.259
        38   TRANSFERURI12.078.052.414
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL3.499.898.752
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE10.532.150.993
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite10.532.150.993
        8501Rambursări de credite externe5.786.434.563
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane4.745.716.430
      01     Administraţie centrală854.023.077
      02     Aviaţie civilă3.310.167.648
      03     Navigaţie civilă1.117.605.916
      05     Drumuri şi poduri6.036.231.175
      06     Transport feroviar9.333.255.913
      07     Transport în comun1.895.974.310
      08     Aeroporturi de interes local29.355.000
      09     Aviaţie civilă finanţată din venituri cu destinaţie specială149.940.153
      10     Comunicaţii6.111.813
      11     Drumuri finanţate din venituri cu destinaţie specială7.564.904.511
      50     Alte cheltuieli în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor9.980.000
      6901       ALTE ACŢIUNI ECONOMICE13.828.793.171
        01   CHELTUIELI CURENTE12.373.766.374
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL188.998.130
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII442.435.163
        34   SUBVENŢII268.679.822
        38   TRANSFERURI11.473.653.259
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL993.239.107
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE461.787.690
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite461.787.690
        8501Rambursări de credite externe362.646.830
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane99.140.860
      01     Administraţie centrală1.409.129.723
      02     Rezerve materiale naţionale şi de mobilizare1.252.320.579
      03     Prevenire şi combatere inundaţii şi îngheţuri16.182.433
      04     Meteorologie şi hidrologie752.562.490
      05     Stimulare producţie de export şi a exportului2.045.000.000
      07     Stimulare întreprinderi mici şi mijlocii192.214.860
      10     Sistemul Naţional Antigrindină44.000.000
      13     Promovarea şi dezvoltarea turismului193.338.796
      18     Fondul Naţional de Preaderare7.625.364.468
      50     Alte cheltuieli pentru acţiuni economice298.679.822
      7101       CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ3.442.340.861
        01   CHELTUIELI CURENTE3.254.127.450
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL635.798.790
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII338.077.518
        34   SUBVENŢII17.416.397
        38   TRANSFERURI2.262.834.745
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL188.213.411
      01     Administraţie centrală158.699.967
      02     Cercetare fundamentală481.196.461
      03     Cercetare aplicativă şi experimentală2.378.333.597
      50     Alte instituţii şi acţiuni pentru cercetare ştiinţifică424.110.836
      7201       ALTE ACŢIUNI5.090.656.423
        01   CHELTUIELI CURENTE4.076.906.956
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL593.792.585
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII562.228.431
        34   SUBVENŢII100.000.000
        38   TRANSFERURI2.820.885.940
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL854.225.057
        84   RAMBURSĂRI DE CREDITE, PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE159.524.410
        85   Rambursări de credite externe şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite159.524.410
        8501Rambursări de credite externe35.780.160
        8502Plăţi de dobânzi şi comisioane123.744.250
      01     Administraţie centrală vamală şi unităţi teritoriale789.897.785
      05     Sistemul naţional de decoraţii22.000.000
      06     Cheltuieli pentru aplicarea tratatelor internaţionale5.904.720
      07     Protecţie civilă206.781.086
      08     Executarea silită a creanţelor bugetare15.000.000
      10     Despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale2.530.000.000
      11     Onorarii pentru expertizele contabile dispuse în cadrul procesului penal13.000.000
      12     Dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum şi a celorlalte unităţi vamale862.707.319
      13     Programe de informare şi prezentare a imaginii României257.759.000
      18     Măsuri active pentru combaterea şomajului7.455.000
      19     Zboruri speciale100.000.000
      20     Fondul Român de Dezvoltare Socială125.602.840
      22     Proiecte de finanţare rurală8.950.000
      50     Alte cheltuieli145.598.673
      8501       TRANSFERURI DIN BUGETUL DE STAT1.900.000.000
        01   CHELTUIELI CURENTE1.900.000.000
        38   TRANSFERURI1.900.000.000
      03     Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe1.900.000.000
      8601       ÎMPRUMUTURI219.778.000
        79   ÎMPRUMUTURI ACORDATE219.778.000
      02     Împrumuturi pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale163.000.000
      05     Împrumuturi acordate persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat şi sunt lipsite de mijloace de existenţă1.247.000
      11     Microcredite acordate persoanelor fizice care desfăşoară activităţi pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreţinerii materiale55.531.000
      8801       DOBÂNZI AFERENTE DATORIEI PUBLICE ŞI ALTE CHELTUIELI49.988.150.000
        01   CHELTUIELI CURENTE49.988.150.000
        49   DOBÂNZI49.988.150.000
      01     Dobânzi aferente datoriei publice interne21.696.000.000
      02     Dobânzi aferente datoriei publice externe8.615.560.000
      03     Cheltuieli ocazionate de emisiunea şi plasarea titlurilor de stat şi de riscul garanţiilor date de stat, în condiţiile legii11.871.450.000
      04     Diferenţe de curs aferente datoriei publice externe6.605.140.000
      05     Diferenţe de curs aferente datoriei publice interne1.200.000.000
      9501       FONDURI DE REZERVĂ1.120.068.137
        60   REZERVE1.120.068.137
      01     Fond de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului800.068.137
      02     Fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului200.000.000
      03     Fond la dispoziţia Guvernului României pentru relaţiile cu Republica Moldova120.000.000
      5014       CREDITE EXTERNE35.475.512.858
        01   CHELTUIELI CURENTE14.132.311.535
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL48.416.991
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII529.966.622
        34   SUBVENŢII260.897.000
        38   TRANSFERURI13.293.030.922
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL21.268.659.323
        79   ÎMPRUMUTURI ACORDATE74.542.000
      5114       AUTORITĂŢI PUBLICE1.696.779.340
        01   CHELTUIELI CURENTE1.130.890.196
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL167.835
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII231.296.109
        38   TRANSFERURI899.426.252
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL565.889.144
      05     Autorităţi executive1.696.779.340
      5414       APĂRARE NAŢIONALĂ4.302.862.408
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL4.302.862.408
      02     Apărare naţională şi operaţiuni de menţinere a păcii4.302.862.408
      5514       ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ2.406.216.620
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL2.406.216.620
      02     Poliţie37.612.067
      03     Protecţie şi pază contra incendiilor186.355.000
      04     Paza şi supravegherea frontierei237.790.770
      06     Siguranţă naţională729.021.620
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind ordinea publică şi siguranţa naţională1.215.437.163
      5714       ÎNVĂŢĂMÂNT1.023.830.000
        01   CHELTUIELI CURENTE106.428.458
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL2.178.490
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII104.249.968
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL917.401.542
      03     Învăţământ primar şi gimnazial725.000.000
      04     Învăţământ liceal298.830.000
      5814       SĂNĂTATE3.453.530.860
        01   CHELTUIELI CURENTE74.540.000
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL37.270.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII37.270.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL3.378.990.860
      03     Spitale2.824.025.670
      50     Alte instituţii şi acţiuni sanitare629.505.190
      5914       CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET113.778.000
        01   CHELTUIELI CURENTE96.278.000
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL522.105
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII58.755.895
        38   TRANSFERURI37.000.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL17.500.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret113.778.000
      6014       ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII364.513.000
        01   CHELTUIELI CURENTE209.838.000
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL6.262.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII59.560.000
        38   TRANSFERURI144.016.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL154.675.000
      25     Servicii publice descentralizate207.974.000
      43     Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului156.539.000
      6314       SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE6.458.318.880
        01   CHELTUIELI CURENTE2.954.844.880
        38   TRANSFERURI2.954.844.880
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL3.503.474.000
      08     Locuinţe3.503.474.000
      50     Alte acţiuni privind dezvoltarea publică şi locuinţe2.954.844.880
      6414       MEDIU ŞI APE679.077.620
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL679.077.620
      02     Dezvoltare surse de apă, acumulări şi amenajări hidrotehnice679.077.620
      6614       INDUSTRIE739.083.930
        01   CHELTUIELI CURENTE739.083.930
        38   TRANSFERURI739.083.930
      01     Administraţie centrală739.083.930
      6714       AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ485.641.130
        01   CHELTUIELI CURENTE157.283.620
        38   TRANSFERURI157.283.620
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL328.357.510
      15     Silvicultură328.357.510
      50     Alte unităţi şi acţiuni din domeniul agriculturii şi silviculturii157.283.620
      6814       TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII12.658.722.440
        01   CHELTUIELI CURENTE8.009.910.610
        38   TRANSFERURI8.009.910.610
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL4.648.811.830
      01     Administraţie centrală745.420.000
      02     Aviaţie civilă111.813.000
      03     Navigaţie civilă1.741.673.830
      05     Drumuri şi poduri4.727.080.930
      06     Transport feroviar3.469.184.680
      07     Transport în comun1.863.550.000
      6914       ALTE ACŢIUNI ECONOMICE355.192.630
        01   CHELTUIELI CURENTE355.192.630
        34   SUBVENŢII260.897.000
        38   TRANSFERURI94.295.630
      01     Administraţie centrală262.387.840
      04     Meteorologie şi hidrologie92.804.790
      7214       ALTE ACŢIUNI663.424.000
        01   CHELTUIELI CURENTE298.021.211
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL2.016.561
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII38.834.650
        38   TRANSFERURI257.170.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL365.402.789
      12     Dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum şi a celorlalte unităţi vamale372.710.000
      18 20     Măsuri active pentru combaterea şomajului Fondul Român de Dezvoltare Socială33.544.000 257.170.000
      8614       ÎMPRUMUTURI ACORDATE74.542.000
        79   ÎMPRUMUTURI ACORDATE74.542.000
      13     Împrumuturi acordate de agenţiile guvernamentale şi administrate prin agenţii de credit74.542.000
      5003       SUME ALOCATE DIN VENITURI PROPRII8.013.469.641
          01   CHELTUIELI CURENTE5.664.406.322
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.194.749.659
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII4.426.556.663
        38   TRANSFERURI43.100.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL2.349.063.319
      5103       AUTORITĂŢI PUBLICE265.899.097
        01   CHELTUIELI CURENTE98.538.160
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL27.020.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII71.518.160
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL167.360.937
      02     Autorităţi legislative43.750.000
      05     Autorităţi executive222.149.097
      5403       APĂRARE NAŢIONALĂ300.000.000
        01   CHELTUIELI CURENTE288.000.000
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL110.400.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII177.600.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL12.000.000
      02     Apărare naţională şi operaţiuni de menţinere a păcii300.000.000
      5503       ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ1.000.000
        01   CHELTUIELI CURENTE1.000.000
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.000.000
      04     Paza şi supravegherea frontierei1.000.000
      5703       ÎNVĂŢĂMÂNT5.855.157.300
        01   CHELTUIELI CURENTE4.305.157.300
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.012.359.600
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII3.269.697.700
        38   TRANSFERURI23.100.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.550.000.000
      09     Învăţământ superior3.300.894.270
      14     Internate, cămine şi cantine pentru elevi şi studenţi461.626.660
      50     Alte instituţii şi acţiuni de învăţământ2.092.636.370
      5803       SĂNĂTATE350.000.000
        01   CHELTUIELI CURENTE343.000.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII343.000.000
      0170   CHELTUIELI DE CAPITAL Administraţie centrală7.000.000 25.650.000
      07     Centre de transfuzii sanguine17.100.000
      25     Servicii publice descentralizate273.050.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni sanitare34.200.000
      5903       CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET255.165.000
        01   CHELTUIELI CURENTE202.130.000
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL2.530.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII179.600.000
        38   TRANSFERURI20.000.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL53.035.000
      20     Activitatea sportivă200.000.000
      25     Servicii publice descentralizate5.000.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret50.165.000
      6303       SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ ŞI LOCUINŢE200.074.947
        01   CHELTUIELI CURENTE189.415.285
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL4.640.867
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII184.774.418
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL10.659.662
      50     Alte acţiuni privind dezvoltarea publică şi locuinţe200.074.947
      6703       AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ379.119.950
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL379.119.950
      15     Silvicultură214.154.500
      50     Alte unităţi şi acţiuni din domeniul agriculturii şi silviculturii164.965.450
      6903       ALTE ACŢIUNI ECONOMICE351.553.347
        01   CHELTUIELI CURENTE195.165.577
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL26.556.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII168.609.577
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL156.387.770
      02     Rezerve materiale naţionale şi de mobilizare272.553.347
      50     Alte cheltuieli pentru acţiuni economice79.000.000
      7103       CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ55.500.000
        01   CHELTUIELI CURENTE42.000.000
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL10.243.192
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII31.756.808
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL13.500.000
      01     Administraţie centrală2.800.000
      02     Cercetare fundamentală43.500.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni pentru cercetare ştiinţifică9.200.000
      5030       FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE27.837.460.944
        01   CHELTUIELI CURENTE26.601.793.732
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL57.155.858
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII2.106.909.571
        38   TRANSFERURI24.437.728.303
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL1.235.667.212
      5130       AUTORITĂŢI PUBLICE1.895.825.113
        01   CHELTUIELI CURENTE1.539.975.434
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL31.158.160
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII1.421.899.931
        38   TRANSFERURI86.917.343
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL355.849.679
      01     Administraţia Prezidenţială3.652.558
      04     Alte organe ale autorităţilor publice60.545.970
      05     Autorităţi executive1.831.626.585
      5530       ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ235.810.620
        01   CHELTUIELI CURENTE55.600.000
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII55.600.000
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL180.210.620
      04     Paza şi supravegherea frontierei50.277.940
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind ordinea publică şi siguranţa naţională185.532.680
      5730       ÎNVĂŢĂMÂNT538.301.581
        01   CHELTUIELI CURENTE538.301.581
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL1.212.798
        38   TRANSFERURI537.088.783
      50     Alte instituţii şi acţiuni de învăţământ538.301.581
      5830       SĂNĂTATE49.569.800
        01   CHELTUIELI CURENTE49.569.800
        02   CHELTUIELI DE PERSONAL24.784.900
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII24.784.900
      25     Servicii publice descentralizate49.569.800
      5930       CULTURĂ, RELIGIE ŞI ACŢIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE TINERET271.005.280
        01   CHELTUIELI CURENTE271.005.280
        38   TRANSFERURI271.005.280
      21     Activitatea de tineret45.817.000
      50     Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret225.188.280
      6030       ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ALOCAŢII, PENSII, AJUTOARE ŞI INDEMNIZAŢII1.249.365.125
        01   CHELTUIELI CURENTE1.249.365.125
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII571.165.125
        38   TRANSFERURI678.200.000
      01     Administraţie centrală455.865.125
      43     Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului793.500.000
      6430       MEDIU ŞI APE343.000.000
        01   CHELTUIELI CURENTE343.000.000
        38   TRANSFERURI343.000.000
      03     Supraveghere şi protecţie mediu, reducerea şi controlul poluării343.000.000
      6630       INDUSTRIE9.854.005
        01   CHELTUIELI CURENTE9.854.005
        38   TRANSFERURI9.854.005
      01     Administraţie centrală9.854.005
      6730       AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ11.015.877.691
        01   CHELTUIELI CURENTE11.015.877.691
        38   TRANSFERURI11.015.877.691
      10     Alte programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli11.015.877.691
      6830       TRANSPORTURI ŞI COMUNICAŢII8.369.134.659
        01   CHELTUIELI CURENTE7.742.289.131
        38   TRANSFERURI7.742.289.131
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL626.845.528
      01     Administraţie centrală94.359.655
      03     Navigaţie civilă124.561.826
      05     Drumuri şi poduri5.522.447.266
      06     Transport feroviar2.627.765.912
      6930       ALTE ACŢIUNI ECONOMICE3.501.398.230
          01   CHELTUIELI CURENTE3.501.398.230
        38   TRANSFERURI3.501.398.230
      01     Administraţie centrală3.501.398.230
      7130       CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ252.097.840
          01   CHELTUIELI CURENTE252.097.840
        38   TRANSFERURI252.097.840
      03     Cercetare aplicativă şi experimentală252.097.840
      7230       ALTE ACŢIUNI106.221.000
        01   CHELTUIELI CURENTE33.459.615
        20   CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII33.459.615
        70   CHELTUIELI DE CAPITAL72.761.385
      12     Dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum şi a celorlalte unităţi vamale106.221.000



    Anexa 4

    SUME
    defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2003
                           
            - mii lei -
      Nr. crt.JudeţulTotaldin care, pentru:
      Protecţia socială privind asigurarea ajutorului social, ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi Susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicapsusţinerea sistemului de protecţie a copiluluiCultură şi cultedin care:SUME defalcate din impozitul pe venit pentru echilibraredin care:
      Contribuţii pentru personalul neclericalInstituţii de cultură preluate de autorităţile localeBugetul propriu al judeţuluiBugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor
        TOTAL15.718.320.0007.727.130.0001.926.360.000814.830.000711.374.100103.455.9005.250.000.0001.335.634.0003.914.366.000
      1.ALBA342.001.000169.620.30039.486.10033.565.60029.471.2004.094.40099.329.00024.832.25074.496.750
      2.ARAD311.691.600150.910.40054.128.60015.487.60015.487.600091.165.00022.791.25068.373.750
      3.ARGEŞ435.489.850239.936.30047.632.20022.739.35021.869.700869.650125.182.00031.295.50093.886.500
      4.BACĂU510.118.900268.164.20055.385.40017.845.30017.845.3000168.724.00042.181.000126.543.000
      5.BIHOR419.091.000216.477.30059.898.30033.861.40033.861.4000108.854.00027.213.50081.640.500
      6.BISTRIŢA- NĂSĂUD261.905.500112.925.30039.745.30010.812.90010.812.900098.422.00024.605.50073.816.500
      7.BOTOŞANI483.166.450214.802.70041.923.90022.338.85010.284.40012.054.450204.101.00051.025.250153.075.750
      8.BRAŞOV357.503.300184.614.40050.718.70017.398.20017.398.2000104.772.00026.193.00078.579.000
      9.BRĂILA305.851.750151.255.50047.747.0007.520.2507.520.250099.329.00024.832.25074.496.750
      10.BUZĂU410.309.800179.042.90059.759.40010.040.50010.040.5000161.467.00040.366.750121.100.250
      11.CARAŞ- SEVERIN311.817.100146.834.60027.774.20021.097.30021.097.3000116.111.00029.027.75087.083.250
      12.CĂLĂRAŞI287.167.100131.697.20028.496.8004.512.1004.512.1000122.461.00030.615.25091.845.750
      13.CLUJ365.381.200178.240.90055.515.70030.934.60030.934.6000100.690.00025.172.50075.517.500
      14.CONSTANŢA392.712.700247.460.00051.682.70010.569.00010.569.000083.001.00020.750.25062.250.750
      15.COVASNA171.331.95083.433.90024.051.2004.430.8504.430.850059.416.00014.854.00044.562.000
      16.DÂMBOVIŢA419.126.500205.688.600*)39.895.50019.332.40015.447.0003.885.400154.210.00038.552.500115.657.500
      17.DOLJ486.135.350248.139.30054.324.30028.554.75016.016.00012.538.750155.117.00038.779.250116.337.750
      18.GALAŢI383.390.600169.279.50056.907.70018.414.40018.414.4000138.789.00034.697.250104.091.750
      19.GIURGIU254.424.950121.629.60015.706.2003.699.1503.699.1500113.390.00028.347.50085.042.500
      20.GORJ258.894.400138.267.20028.524.90012.276.30012.276.300079.826.00019.956.50059.869.500
      21.HARGHITA229.318.10095.331.70029.599.0009.593.4009.593.400094.794.00023.698.50071.095.500
      22.HUNEDOARA366.540.700189.275.50046.691.20012.195.00012.195.0000118.379.00029.594.75088.784.250
      23.IALOMIŢA239.853.100102.598.50027.373.4006.016.2006.016.2000103.865.00025.966.25077.898.750
      24.IAŞI633.389.500277.659.600120.148.80027.398.10027.398.1000208.183.00052.045.750156.137.250
      25.ILFOV170.883.250107.333.40026.886.5008.089.3508.089.350028.574.0007.143.50021.430.500
      26.MARAMUREŞ446.618.200214.506.00042.718.70027.926.50027.926.5000161.467.00040.366.750121.100.250
      27.MEHEDINŢI228.327.30090.435.10029.516.80010.406.40010.406.400097.969.00024.492.25073.476.750
      28.MUREŞ426.603.070202.903.50049.382.90047.320.67027.235.50020.085.170126.996.00031.749.00095.247.000
      29.NEAMŢ527.272.100249.173.50047.065.40036.910.20036.910.2000194.123.00048.530.750145.592.250
      30.OLT360.912.800166.547.70042.649.40012.926.70012.926.7000138.789.00034.697.250104.091.750
      31.PRAHOVA467.228.800249.032.80060.451.2009.430.8009.430.8000148.314.00037.078.500111.235.500
      32.SATU MARE312.253.200137.768.20042.154.70016.219.30016.219.3000116.111.00029.027.75087.083.250
      33.SĂLAJ210.307.40090.865.70021.910.90019.064.80019.064.800078.466.00019.616.50058.849.500
      34.SIBIU316.536.800172.980.10031.855.30034.596.40021.138.00013.458.40077.105.00019.276.25057.828.750
      35.SUCEAVA644.351.380281.523.90059.007.20045.745.28024.268.10021.477.180258.075.00064.518.750193.556.250
      36.TELEORMAN353.306.100141.615.10039.268.10012.316.90012.316.9000160.106.00040.026.500120.079.500
      37.TIMIŞ382.247.800188.172.60069.114.60026.991.60026.991.600097.969.00024.492.25073.476.750
      38.TULCEA193.499.40095.424.30026.186.00010.203.10010.203.100061.686.00015.421.50046.264.500
      39.VASLUI477.754.900210.235.10046.857.30012.479.50012.479.5000208.183.00052.045.750156.137.250
      40.VÂLCEA348.216.100159.234.40057.697.30020.162.40020.162.4000111.122.00027.780.50083.341.500
      41.VRANCEA326.324.600148.448.30040.460.2009.512.1009.512.1000127.904.00031.976.00095.928.000
      42.MUNICIPIUL BUCUREŞTI741.600.400597.644.90090.061.00053.894.50038.902.00014.902.500000
        Sume ce se repartizează în baza unor acte normative**)147.464.000           147.464.00060.000.00087.464.000


    ------------ Notă *) În baza prevederilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 72/1999, aprobată prin Legea nr. 55/2000, se alocă Consiliului Local al Comunei Gura Ocniţei suma de 2.566.000 mii lei. Notă **) În baza prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 253/2000, se alocă Consiliului Judeţean Iaşi suma de 60.000.000 mii lei, iar în baza prevederilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002, se alocă Consiliului Local al Municipiului Iaşi suma de 43.403.000 mii lei şi Consiliului Local al Municipiului Suceava suma de 44.061.000 mii lei.


    Anexa 5

    LISTA
    instituţiilor de cultura care se finanţează
    din bugetele locale pe anul 2003
           
      Nr. crt.JudeţulDenumirea instituţiilor de cultură
      1.ALBA- Muzeul Naţional al Unirii Alba
      2.ARGEŞ- Centrul de Cultură "Brătianu" Ştefăneşti-Argeş
      3.BOTOŞANI- Memorialul "Mihai Eminescu" Ipoteşti
      4.DÂMBOVIŢA- Complexul Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte
      5.DOLJ- Teatrul Naţional Craiova
      6.MUREŞ- Teatrul Naţional Târgu Mureş
      7.SIBIU- Complexul Naţional Muzeal "Astra" Sibiu
      8.SUCEAVA- Muzeul Etnografic al Bucovinei - Muzeul Naţional al Bucovinei
      9.MUNICIPIUL BUCUREŞTI- Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului din Mogoşoaia"
        - Centrul Naţional de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare
        - Institutul de Studii Orientale "Sergiu Al. George"
        - Muzeul Literaturii Române
        - Muzeul "George Enescu"



    Anexa 6

    SUME
    defalcate din impozitul pe venit pentru
    subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei
    pe anul 2003
           
      - mii lei -
      Nr. crt.JudeţulSuma
        TOTAL3.597.435.000
      1.ALBA16.695.000
      2.ARAD67.274.000
      3.ARGEŞ200.118.000
      4.BACĂU78.869.000
      5.BIHOR149.508.000
      6.BISTRIŢA-NĂSĂUD18.114.000
      7.BOTOŞANI111.023.000
      8.BRAŞOV150.646.000
      9.BRĂILA40.694.000
      10.BUZĂU112.629.000
      11.CARAŞ-SEVERIN29.545.000
      12.CĂLĂRAŞI51.264.000
      13.CLUJ59.823.000
      14.CONSTANŢA163.113.000
      15.COVASNA21.848.000
      16.DÂMBOVIŢA39.144.000
      17.DOLJ96.087.000
      18.GALAŢI74.790.000
      19.GIURGIU28.618.000
      20.GORJ29.895.000
      21.HARGHITA42.392.000
      22.HUNEDOARA60.484.000
      23.IALOMIŢA12.598.000
      24.IAŞI148.601.000
      25.ILFOV7.258.000
      26.MARAMUREŞ8.842.000
      27.MEHEDINŢI25.453.000
      28.MUREŞ21.627.000
      29.NEAMŢ26.224.000
      30.OLT19.463.000
      31.PRAHOVA131.938.000
      32.SATU MARE15.211.000
      33.SĂLAJ34.986.000
      34.SIBIU27.334.000
      35.SUCEAVA187.587.000
      36.TELEORMAN46.878.000
      37.TIMIŞ317.050.000
      38.TULCEA37.198.000
      39.VASLUI49.184.000
      40.VÂLCEA39.484.000
      41.VRANCEA16.384.000
      42.MUNICIPIUL BUCUREŞTI781.562.000



    Anexa 7

    CRITERIU
    de repartizare a sumelor defalcate din
    impozitul pe venit, pe unităţi administrativ-teritoriale,
    pe anul 2003: CAPACITATEA FINANCIARĂ


    Anexa 8

    SUME
    defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea
    cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat,
    a creşelor şi a centrelor judeţene şi
    locale de consultanţa agricolă, pe anul 2003
                 
      - mii lei -
      Nr. crt.JudeţulTotal sume defalcate din taxa pe valoarea adăugatădin care, pentru:
      Învăţământ preuniversitar de statCreşeCentre judeţene şi locale de consultanţă agricolă
        TOTAL34.350.910.00033.990.671.000202.759.300157.479.700
      1.ALBA659.151.700653.699.9001.035.2004.416.600
      2.ARAD672.456.400666.703.7001.768.3003.984.400
      3.ARGEŞ1.087.872.7001.075.740.4006.430.9005.701.400
      4.BACĂU1.244.809.6001.233.666.0007.162.8003.980.800
      5.BIHOR1.082.251.5001.072.256.5005.507.9004.487.100
      6.BISTRIŢA-NĂSĂUD609.048.300600.391.8004.937.2003.719.300
      7.BOTOŞANI736.785.300731.777.7001.406.5003.601.100
      8.BRAŞOV881.552.700876.111.6002.868.0002.573.100
      9.BRĂILA534.496.400528.212.3003.492.5002.791.600
      10.BUZĂU795.378.200788.497.2002.740.2004.140.800
      11.CARAŞ-SEVERIN525.182.500518.830.4002.134.9004.217.200
      12.CĂLĂRAŞI415.951.700410.455.7001.555.8003.940.200
      13.CLUJ1.177.599.0001.163.903.8009.798.0003.897.200
      14.CONSTANŢA1.004.886.800991.413.1008.969.3004.504.400
      15.COVASNA411.355.200407.496.2001.247.7002.611.300
      16.DÂMBOVIŢA837.310.800829.646.5002.761.7004.902.600
      17.DOLJ1.295.918.4001.285.448.2005.903.1004.567.100
      18.GALAŢI947.098.000940.030.7003.879.3003.188.000
      19.GIURGIU327.032.400322.965.600765.4003.301.400
      20.GORJ725.241.500718.569.5003.712.1002.959.900
      21.HARGHITA632.929.900628.424.9001.920.0002.585.000
      22.HUNEDOARA765.969.500759.400.1004.072.7002.496.700
      23.IALOMIŢA396.408.900392.257.4001.172.5002.979.000
      24.IAŞI1.330.981.7001.313.920.60011.904.2005.156.900
      25.ILFOV281.791.800277.948.300214.9003.628.600
      26.MARAMUREŞ931.782.600918.476.7009.788.4003.517.500
      27.MEHEDINŢI485.044.200480.176.3001.473.4003.394.500
      28.MUREŞ974.320.600966.978.7002.930.1004.411.800
      29.NEAMŢ1.009.082.900997.005.6007.759.8004.317.500
      30.OLT727.403.400719.333.1003.245.3004.825.000
      31.PRAHOVA1.165.057.7001.156.050.2004.915.7004.091.800
      32.SATU MARE645.768.600639.238.7002.657.8003.872.100
      33.SĂLAJ475.656.200470.943.5001.072.2003.640.500
      34.SIBIU723.518.800714.931.5005.143.8003.443.500
      35.SUCEAVA1.170.394.9001.162.219.6003.721.7004.453.600
      36.TELEORMAN600.223.400593.602.6002.294.9004.325.900
      37.TIMIŞ1.032.281.4001.022.368.7006.000.0003.912.700
      38.TULCEA401.687.300396.415.8002.513.4002.758.100
      39.VASLUI757.993.600752.870.2001.628.6003.494.800
      40.VÂLCEA701.063.100690.755.3007.111.5003.196.300
      41.VRANCEA591.430.500584.763.2002.826.2003.841.100
      42.MUNICIPIUL BUCUREŞTI2.578.739.9002.536.773.20040.315.4001.651.300



    Anexa 8a)

    SUME
    defalcate din taxa pe valoarea adăugată
    pentru finanţarea cheltuielilor instituţiilor
    de învăţământ preuniversitar de stat, pe anul 2003
                 
      - mii lei -
      Nr. crt.JudeţulTotal sume defalcate din taxa pe valoarea adăugatădin care, pentru:
      Bugetul propriu al judeţului, din care, pentru:Bugetele locale şi municipiilor ale comunelor, oraşelor
      Învăţământ specialProduse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV
        TOTAL33.990.671.0001.430.956.4601.232.497.00031.327.217.540
      1.ALBA653.699.90019.980.70021.324.000612.395.200
      2.ARAD666.703.70042.611.80026.398.000597.693.900
      3.ARGEŞ1.075.740.40025.587.80036.702.0001.013.450.600
      4.BACĂU1.233.666.00024.231.50048.217.0001.161.217.500
      5.BIHOR1.072.256.50076.738.80035.662.000959.855.700
      6.BISTRIŢA-NĂSĂUD600.391.80046.111.40020.676.000533.604.400
      7.BOTOŞANI731.777.70024.579.00030.265.000676.933.700
      8.BRAŞOV876.111.60040.985.90030.025.000805.100.700
      9.BRĂILA528.212.30021.566.40019.170.000487.475.900
      10.BUZĂU788.497.20033.088.50027.728.000727.680.700
      11.CARAŞ-SEVERIN518.830.40037.782.60019.171.000461.876.800
      12.CĂLĂRAŞI410.455.7001.450.20019.567.000389.438.500
      13.CLUJ1.163.903.80085.607.20034.467.0001.043.829.600
      14.CONSTANŢA991.413.10027.429.20038.547.000925.436.900
      15.COVASNA407.496.20010.808.50013.187.000383.500.700
      16.DÂMBOVIŢA829.646.50015.335.20032.241.000782.070.300
      17.DOLJ1.285.448.20052.199.20041.686.0001.191.563.000
      18.GALAŢI940.030.70033.191.70036.602.000870.237.000
      19.GIURGIU322.965.6002.014.30016.850.000304.101.300
      20.GORJ718.569.50011.813.30024.903.000681.853.200
      21.HARGHITA628.424.90012.426.50019.272.000596.726.400
      22.HUNEDOARA759.400.10024.905.80027.493.000707.001.300
      23.IALOMIŢA392.257.40010.552.70017.693.000364.011.700
      24.IAŞI1.313.920.60065.974.50051.171.0001.196.775.100
      25.ILFOV277.948.30014.651.60015.678.000247.618.700
      26.MARAMUREŞ918.476.70041.428.90032.960.000844.087.800
      27.MEHEDINŢI480.176.3008.241.70018.310.000453.624.600
      28.MUREŞ966.978.70024.851.70034.530.000907.597.000
      29.NEAMŢ997.005.60047.190.50034.824.000914.991.100
      30.OLT719.333.10018.890.70028.157.000672.285.400
      31.PRAHOVA1.156.050.20024.938.80043.403.0001.087.708.400
      32.SATU MARE639.238.70023.560.60022.850.000592.828.100
      33.SĂLAJ470.943.50014.070.80015.450.000441.422.700
      34.SIBIU714.931.50042.298.70024.496.000648.136.800
      35.SUCEAVA1.162.219.60082.933.50048.199.0001.031.087.100
      36.TELEORMAN593.602.6008.569.50023.739.000561.294.100
      37.TIMIŞ1.022.368.70079.693.20036.621.000906.054.500
      38.TULCEA396.415.80013.475.00014.004.000368.936.800
      39.VASLUI752.870.20028.991.60030.779.000693.099.600
      40.VÂLCEA690.755.30017.088.80023.417.000650.249.500
      41.VRANCEA584.763.20016.998.30023.416.000544.348.900
      42.MUNICIPIUL BUCUREŞTI2.536.773.200176.109.86072.647.0002.288.016.340



    Anexa 8b)

    SUME
    defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea
    cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat
    din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe anul 2003
               
      - mii lei -
      Nr. crt.JudeţulTotal sume defalcate din taxa pe valoarea adăugatădin care, pentru:
      Finanţarea cheltuielilor de personalBurse pentru elevi şi obiecte de inventar
        TOTAL31.327.217.54031.069.593.840257.623.700
      1.ALBA612.395.200607.851.8004.543.400
      2.ARAD597.693.900592.574.1005.119.800
      3.ARGEŞ1.013.450.6001.005.636.2007.814.400
      4.BACĂU1.161.217.5001.151.833.1009.384.400
      5.BIHOR959.855.700952.319.3007.536.400
      6.BISTRIŢA-NĂSĂUD533.604.400529.481.0004.123.400
      7.BOTOŞANI676.933.700671.194.3005.739.400
      8.BRAŞOV805.100.700797.941.2007.159.500
      9.BRĂILA487.475.900483.264.8004.211.100
      10.BUZĂU727.680.700721.989.7005.691.000
      11.CARAŞ-SEVERIN461.876.800457.941.8003.935.000
      12.CĂLĂRAŞI389.438.500385.667.4003.771.100
      13.CLUJ1.043.829.6001.036.186.1007.643.500
      14.CONSTANŢA925.436.900916.631.5008.805.400
      15.COVASNA383.500.700380.800.6002.700.100
      16.DÂMBOVIŢA782.070.300775.566.0006.504.300
      17.DOLJ1.191.563.0001.183.177.6008.385.400
      18.GALAŢI870.237.000862.564.0007.673.000
      19.GIURGIU304.101.300301.202.2002.899.100
      20.GORJ681.853.200676.751.9005.101.300
      21.HARGHITA596.726.400592.836.1003.890.300
      22.HUNEDOARA707.001.300700.819.6006.181.700
      23.IALOMIŢA364.011.700360.530.5003.481.200
      24.IAŞI1.196.775.1001.186.405.90010.369.200
      25.ILFOV247.618.700244.872.4002.746.300
      26.MARAMUREŞ844.087.800837.157.4006.930.400
      27.MEHEDINŢI453.624.600449.733.9003.890.700
      28.MUREŞ907.597.000900.971.1006.625.900
      29.NEAMŢ914.991.100907.977.0007.014.100
      30.OLT672.285.400666.509.6005.775.800
      31.PRAHOVA1.087.708.4001.078.647.9009.060.500
      32.SATU MARE592.828.100588.146.5004.681.600
      33.SĂLAJ441.422.700438.270.2003.152.500
      34.SIBIU648.136.800642.890.5005.246.300
      35.SUCEAVA1.031.087.1001.022.287.9008.799.200
      36.TELEORMAN561.294.100556.740.7004.553.400
      37.TIMIŞ906.054.500898.287.2007.767.300
      38.TULCEA368.936.800365.935.4003.001.400
      39.VASLUI693.099.600688.096.2005.003.400
      40.VÂLCEA650.249.500644.250.7005.998.800
      41.VRANCEA544.348.900539.871.8004.477.100
      42.MUNICIPIUL BUCUREŞTI2.288.016.3402.267.780.74020.235.600



    Anexa 9

    NUMĂRUL MAXIM DE POSTURI
    finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat şi
    personalul neclerical angajat în unităţile de cult, pe anul 2003
                     
      Nr. crt.JudeţulTotal număr de posturi din Învăţământul preuniversitardin care, pentru:Total număr de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult
      Învăţământul special finanţat din bugetul propriu al consiliului judeţeanînvăţământul preuniversitar finanţat din bugetele consiliilor locale
      1.01.- 31.08.20031.09.- 31.12.20031.01.- 31.12.20031.01.- 31.08.20031.09.- 31.12.2003
        TOTAL336.688343.68813.976322.712329.71217.501
      1.ALBA6.4516.5972006.2516.397725
      2.ARAD6.854