HOTĂRÂRE nr. 576 din 13 iunie 2002
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului de Politici Economice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 14 iunie 2002



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se înfiinţează Departamentul de Politici Economice, subordonat primului-ministru, ca structura în aparatul de lucru al Guvernului României.


    Articolul 2

    (1) Departamentul de Politici Economice are următoarele atribuţii principale:
    a) elaborează şi prezintă Guvernului, împreună cu organele de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu, propuneri pentru armonizarea agendei de reglementare a Guvernului cu obiectivele pe termen scurt şi mediu ale Programului de guvernare, stadiului şi angajamentelor internaţionale decurgând din negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi din acordurile cu instituţiile financiare internaţionale;
    b) supune Guvernului spre aprobare, împreună cu organele de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu, priorităţile de alocare multianuala a cheltuielilor bugetare repartizate pe programe de dezvoltare şi stimulare a activităţilor economice, în consens cu resursele proprii ale bugetului consolidat şi cu cele atrase;
    c) organizează consultări periodice cu Banca Naţionala a României în vederea coordonării politicii economice a Guvernului cu politica monetara a băncii centrale, în scopul asigurării stabilitatii şi predictibilitatii cadrului financiar, fiscal şi monetar al economiei, şi face propuneri Guvernului pentru menţinerea şi corectarea echilibrelor macroeconomice;
    d) colaborează cu asociaţiile patronale, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, Asociaţia Română a Băncilor, precum şi cu organele de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu, în scopul formulării de propuneri Guvernului pentru fundamentarea strategiei economice şi a programului de reglementare;
    e) examinează şi avizează, anterior supunerii spre aprobare Guvernului, strategiile sectoriale, regionale şi pe produs elaborate de organele de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu;
    f) colaborează cu autorităţile de reglementare, Consiliul Concurentei, Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare şi cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în vederea fundamentarii şi formulării de propuneri de reglementare a pieţei şi consolidării mecanismelor de libera concurenta;
    g) prezintă periodic Guvernului rapoarte în legătură cu distorsiunile sau disfunctiile pieţei, care fac necesară intervenţia corectiva;
    h) propune Guvernului măsuri de imbunatatire a transparenţei deciziilor de politica economică, precum şi de respectare a termenelor asumate, în scopul creşterii eficientei actului de guvernare;
    i) colaborează cu institutele de cercetare din domeniul economic, cu Institutul European din România, cu alte organisme specializate cu atribuţii în dezvoltarea durabila, pentru fundamentarea şi elaborarea de strategii şi prognoze pe termen mediu şi lung şi de propuneri de politici economice şi instrumente de stimulare a funcţionarii mecanismelor de piaţa;
    j) colaborează, cu aprobarea primului-ministru, cu consilierii din aparatul de lucru al primului-ministru pentru rezolvarea unor probleme de competenţa comune;
    k) propune Guvernului şi primului-ministru, după caz, constituirea de comitete sau consilii interministeriale pentru soluţionarea unor probleme specifice, punctuale, stabilite de Guvern.
    (2) Departamentul de Politici Economice îndeplineşte orice alte atribuţii specifice prevăzute în alte acte normative sau stabilite de primul-ministru.


    Articolul 3

    (1) Departamentul de Politici Economice este condus de un secretar de stat numit prin decizie a primului-ministru.
    (2) Atribuţiile secretarului de stat se stabilesc prin decizie a primului-ministru.
    (3) În exercitarea atribuţiilor care îi revin secretarul de stat emite ordine cu caracter individual.


    Articolul 4

    (1) Structura organizatorică a Departamentului de Politici Economice este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) La propunerea secretarului de stat, prin ordin al ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, în cadrul direcţiilor din structura Departamentului de Politici Economice pot fi organizate servicii, sectoare şi birouri.
    (3) Atribuţiile şi sarcinile compartimentelor din cadrul Departamentului de Politici Economice se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin al secretarului de stat.
    (4) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului Departamentului de Politici Economice se stabilesc prin fişa postului, care se întocmeşte pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare.
    (5) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Departamentului de Politici Economice se aproba în termen de cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 5

    Numărul maxim de posturi al Departamentului de Politici Economice se stabileşte prin decizie a primuluiministru şi se asigura în cadrul numărului maxim de posturi aprobat pentru aparatul de lucru al Guvernului.


    Articolul 6

    Resursele financiare necesare în vederea funcţionarii Departamentului de Politici Economice se cuprind în bugetul Secretariatului General al Guvernului.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ────────────────
    Ministrul pentru coordonarea
    Secretariatului General al Guvernului,
    Petru Şerban Mihailescu
    Ministrul administraţiei publice,
    Octav Cozmanca
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
    Marian Sarbu


    Anexa 1


                           STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
                   a Departamentului de Politici Economice

                               ┌──────────────────┐
                               │ SECRETAR DE STAT │
                               └────────┬─────────┘
                                        │
                                        │
                              ┌─────────┴───────────┐
                              │ SUBSECRETAR DE STAT │
                              └─────────┬───────────┘
                                        │
           ┌───────────────────┬────────┴───────┬──────────────────┐
           │ │ │ │
     ┌─────┴────────┐ ┌───────┴────────┐ ┌────┴─────┐ ┌────────┴────────┐
     │ DIRECŢIA │ │ DIRECŢIA │ │ DIRECŢIA │ │ DIRECŢIA │
     │ MICROECONOMIE│ │ POLITICI │ │ PIEŢE DE │ │ INSTITUŢIILE │
     │ ŞI POLITICI │ │ MACROECONOMICE │ │ CAPITAL │ │ŞI REGLEMENTAREA │
     │ PROMOTIONALE │ │ │ │ │ │ PIEŢEI │
     └──────────────┘ └────────────────┘ └──────────┘ └─────────────────┘

    ──────────────────