HOTĂRÂRE nr. 1.061 din 10 septembrie 2008
privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 30 septembrie 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 54 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prin prezenta hotărâre se stabileşte procedura de reglementare şi control al transportului deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.
    (2) Procedura de reglementare şi control al transportului deşeurilor se aplică deşeurilor periculoase şi deşeurilor nepericuloase prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare.
    (3) Transportul deşeurilor se realizează numai către operatorii economici care deţin autorizaţie de mediu conform legislaţiei în vigoare pentru activităţile de colectare/stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare.
    (4) Este interzis transportul deşeurilor de orice natură de la locul de producere la cel de colectare/stocare temporară/tratare/ valorificare/eliminare, fără respectarea prevederilor prezentei hotărâri.


    Articolul 2

    Semnificaţia unor termeni specifici utilizaţi în prezenta hotărâre este prezentată în anexa nr. I A la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare.


    Capitolul II Transportul deşeurilor periculoase


    Articolul 3

    Transportul deşeurilor periculoase, indiferent de cantitatea anuală în care acestea se generează, se desfăşoară în concordanţă cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.175/2007 pentru aprobarea Normelor de efectuare a activităţii de transport rutier de mărfuri periculoase în România, ale Regulamentului privind Transportul Internaţional Feroviar al Mărfurilor Periculoase RID - Apendice C la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 69/2001, aprobată prin Legea nr. 53/2002, ale Ordonanţei Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, republicată, ale Ordinului ministrului transporturilor nr. 590/2007 pentru stabilirea unor reguli privind transportul în trafic intern al mărfurilor periculoase pe calea ferată, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.730/2001 privind aprobarea sistemelor de raportare a incidentelor în care sunt implicate nave maritime care transportă mărfuri periculoase, substanţe dăunătoare şi/sau poluanţi marini, ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 322/2006 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii, cu modificările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 426/2006 privind aprobarea Regulilor de navigaţie pe Canalul Dunăre-Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari.


    Articolul 4

    (1) Transportul deşeurilor periculoase se efectuează de la generator sau deţinător, denumit în continuare expeditor, către operatorul economic care realizează operaţia de colectare/stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare, denumit în continuare destinatar, respectându-se prevederile prezentei hotărâri.
    (2) Expeditorul completează un formular pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, al cărui model este prezentat în anexa nr. 1.
    (3) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat, este transmis către destinatarul deşeurilor periculoase.
    (4) Destinatarul deşeurilor periculoase, la primirea formularului pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, poate accepta efectuarea transportului sau poate solicita informaţii suplimentare din partea expeditorului. Dacă destinatarul acceptă efectuarea transportului, semnează şi ştampilează formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase.
    (5) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat de către destinatar, se transmite la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/ eliminare, pentru a se obţine din partea acesteia aprobarea pentru efectuarea transportului deşeurilor periculoase, termenul maxim de răspuns fiind de 7 zile lucrătoare de la primirea tuturor informaţiilor solicitate.
    (6) La stabilirea destinatarului şi a traseului de transport al deşeurilor periculoase, expeditorul va avea în vedere, pe cât posibil, respectarea principiului proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie valorificate şi eliminate cât mai aproape de locul de generare.
    (7) Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/eliminare are următoarele atribuţii:
    a) de a semna şi ştampila formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, numai după ce verifică şi analizează informaţiile furnizate, dacă este de acord cu operaţiile de tratare, valorificare sau eliminare aplicate deşeurilor periculoase de către destinatar;
    b) de a solicita informaţii suplimentare de la expeditorul deşeurilor periculoase, de la operatorul instalaţiei de tratare/valorificare/eliminare sau de la Garda Naţională de Mediu, după caz;
    c) de a verifica dacă transportul deşeurilor periculoase respectă regimul ariilor naturale protejate şi a Siturilor Natura 2000.
    (8) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat potrivit prevederilor alin. (7) lit. a), este transmis astfel:
    a) expeditorului deşeurilor periculoase şi agenţiei judeţene pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află acesta, de către agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/eliminare;
    b) inspectoratului pentru situaţii de urgenţă al judeţului în a cărui rază teritorială se află expeditorul pentru autorizarea rutei transportului deşeurilor periculoase, de către expeditor.
    (9) Ruta de transport al deşeurilor periculoase se stabileşte de către expeditor şi transportator, avându-se în vedere pe cât posibil ocolirea oraşelor, şi se autorizează de către inspectoratul pentru situaţii de urgenţă al judeţului în a cărui rază teritorială se află expeditorul, înscriindu-se în documentele de însoţire ale transportului deşeurilor periculoase.
    (10) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase se întocmeşte în 6 exemplare originale şi se păstrează după cum urmează:
    a) un exemplar la expeditor;
    b) un exemplar la destinatar;
    c) un exemplar la transportator;
    d) un exemplar la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului care a dat aprobarea pentru efectuarea transportului deşeurilor periculoase;
    e) un exemplar la inspectoratul pentru situaţii de urgenţă al judeţului în a cărui rază teritorială se află expeditorul deşeurilor periculoase;
    f) un exemplar la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află expeditorul deşeurilor periculoase.
    (11) Prevederile alin. (1)-(10) se aplică şi în cazul în care expeditorul deşeurilor periculoase, transportatorul şi destinatarul acestora sunt acelaşi operator economic.


    Articolul 5

    Aprobarea pentru efectuarea transportului deşeurilor periculoase poate fi o aprobare dată pentru o anumită categorie de deşeuri periculoase şi un singur transport sau poate fi o aprobare dată pentru o anumită categorie de deşeuri periculoase şi mai multe transporturi, caz în care valabilitatea aprobării este de 2 ani de la data acordării acesteia.


    Articolul 6

    (1) Pentru deşeurile periculoase generate în cantitate mai mică de 1 t/an, formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, nu trebuie să conţină aprobarea agenţiei pentru protecţia mediului în raza căreia se află destinatarul deşeurilor periculoase.
    (2) Destinatarul deşeurilor periculoase trebuie să depună la agenţia pentru protecţia mediului în raza căreia se află un exemplar din formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, semnat şi ştampilat, conform prevederilor prezentei hotărâri.


    Articolul 7

    Fiecare transport de deşeuri periculoase care sunt generate într-o cantitate mai mare de 1 t/an din aceeaşi categorie de deşeuri periculoase trebuie să fie însoţit de formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase şi de formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase.


    Articolul 8

    Expeditorul completează, semnează şi ştampilează formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase.


    Articolul 9

    (1) Transportatorul semnează şi ştampilează formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, la primirea deşeurilor periculoase.
    (2) Transportatorul transportă deşeurile periculoase pe ruta aprobată în formularul de aprobare a transportului deşeurilor periculoase şi le predă destinatarului.


    Articolul 10

    (1) Destinatarul, la primirea deşeurilor periculoase, semnează şi ştampilează formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, confirmând acceptarea deşeurilor periculoase.
    (2) Destinatarul este obligat să preleveze o probă din fiecare transport de deşeuri periculoase, pe care să o păstreze în condiţii de siguranţă şi etichetată corespunzător un interval de cel puţin 3 luni.


    Articolul 11

    (1) Personalul angajat, inclusiv transportatorul deşeurilor periculoase, deţine echipament special şi este instruit asupra utilizării acestuia, precum şi pentru luarea primelor măsuri de intervenţie în cazul unei poluări accidentale, în conformitate cu prevederile legale privind transportul mărfurilor periculoase.
    (2) În cazul producerii unui accident pe timpul transportului, transportatorul deşeurilor periculoase anunţă imediat inspectoratul pentru situaţii de urgenţă şi agenţia pentru protecţia mediului de pe raza judeţului unde s-a produs incidentul.


    Articolul 12

    Formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase se întocmeşte în 6 exemplare şi se păstrează în acelaşi mod ca şi formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, aşa cum este prevăzut la art. 4 alin. (10).


    Articolul 13

    Destinatarul, după efectuarea operaţiilor de colectare/stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare, semnează şi ştampilează formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, menţionând că activitatea de colectare/ stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare a deşeurilor periculoase s-a efectuat în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi transmite o copie a acestuia la:
    a) expeditorul deşeurilor periculoase;
    b) agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află expeditorul deşeurilor periculoase;
    c) agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/eliminare.


    Articolul 14

    (1) Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă al judeţului în a cărui rază teritorială se află expeditorul, după primirea unui exemplar din formularul pentru aprobarea transportului rutier al deşeurilor periculoase şi a unui exemplar din formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, notifică, cu 48 de ore înainte de efectuarea transportului aprobat, toate inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene, precum şi inspectoratele judeţene de poliţie din judeţele care vor fi tranzitate şi cel de destinaţie despre executarea transportului deşeurilor periculoase şi despre caracteristicile acestuia.
    (2) În cazul transportului feroviar şi naval al deşeurilor periculoase, după respectarea prevederilor alin. (1), inspectoratul pentru situaţii de urgenţă al judeţului în a cărui rază teritorială se află expeditorul notifică secţiile regionale de poliţie transporturi care vor fi tranzitate şi cea de destinaţie despre transportul deşeurilor periculoase şi despre caracteristicile acestuia.
    (3) În cazul în care se realizează transporturi de deşeuri periculoase din aceeaşi categorie către acelaşi destinatar, urmând aceeaşi rută de transport stabilită în formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, cu o frecvenţă mai mare de un transport pe lună, expeditorul este obligat să transmită către inspectoratul pentru situaţii de urgenţă formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase numai la efectuarea primului transport.
    (4) Începând cu cel de-al doilea transport de deşeuri periculoase prevăzut la alin. (3), expeditorul este obligat să informeze inspectoratul pentru situaţii de urgenţă cu 48 de ore înaintea efectuării fiecărui transport de deşeuri periculoase, prin fax, notă telefonică sau e-mail. În informarea transmisă inspectoratului pentru situaţii de urgenţă se precizează cantitatea de deşeuri periculoase care se transportă, numărul formularului de aprobare a transportului deşeurilor periculoase în baza căruia se realizează acesta şi date pentru identificarea transportatorului, aşa cum sunt prevăzute în formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase.
    (5) Formularele de expediţie/transport deşeuri periculoase întocmite pentru transporturile de deşeuri periculoase care intră sub incidenţa alin. (3) se păstrează la expeditor, transportator şi destinatar, acesta din urmă având obligaţia să raporteze anual agenţiei pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află că deşeurile periculoase au fost valorificate sau eliminate în conformitate cu prevederile legale.


    Articolul 15

    (1) Transportul deşeurilor periculoase care se generează într-o cantitate mai mică de 1 t/an din aceeaşi categorie de deşeuri periculoase se efectuează în baza formularului de expediţie/transport deşeuri periculoase, în care se precizează clar că aceste deşeuri periculoase sunt generate într-o cantitate mai mică de 1 t/an.
    (2) În cazul transporturilor prevăzute la alin. (1), formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase se întocmeşte în 3 exemplare, care se păstrează astfel: o copie la expeditorul deşeurilor periculoase, o copie la destinatarul deşeurilor periculoase şi o copie la transportatorul deşeurilor periculoase.
    (3) Formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase se prezintă de către expeditor, transportator şi destinatar la solicitarea organelor abilitate conform legii să efectueze controlul asupra gestionării deşeurilor periculoase.


    Articolul 16

    (1) În cazul transportului de deşeuri periculoase pe calea ferată se aplică aceeaşi procedură conform art. 1-15, cu menţiunea că pentru obţinerea aprobării de la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/eliminare expeditorul deşeurilor periculoase trebuie să prezinte şi acceptul transportatorului.
    (2) În cazul transportului deşeurilor periculoase pe calea ferată, în lipsa oricăruia dintre documentele însoţitoare ale transportului, vagonul este primit şi reţinut în punctul de destinaţie, urmând ca destinatarul să prezinte documentele necesare în cel mult 48 de ore, în caz contrar, vagonul fiind redirijat către expeditor.
    (3) Condiţiile pentru transportul deşeurilor periculoase pe calea ferată sunt prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 49/1999 privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 788/2001.


    Articolul 17

    (1) Deşeurile periculoase care fac obiectul transportului trebuie să fie ambalate şi etichetate în conformitate cu prevederile legale referitoare la transportul mărfurilor periculoase.
    (2) Gestionarea ambalajelor cade în sarcina destinatarului, cu excepţia cazurilor în care o altă parte îşi asumă răspunderea în scris pentru gestionarea acestora.
    (3) Ambalajele deşeurilor periculoase reprezintă de asemenea deşeuri periculoase care intră sub incidenţa prezentei hotărâri. Evidenţa gestiunii ambalajelor se realizează conform reglementărilor în vigoare.


    Capitolul III Transportul deşeurilor periculoase pentru colectare sau pentru stocare temporară


    Articolul 18

    (1) În cazul în care deşeurile periculoase sunt transportate către un deţinător temporar în vederea colectării sau stocării temporare realizate în condiţiile legii, transportul deşeurilor periculoase se realizează în două etape:
    a) transportul deşeurilor periculoase de la expeditor la deţinătorul temporar al deşeurilor periculoase care realizează colectarea sau stocarea temporară a acestora;
    b) transportul deşeurilor periculoase de la deţinătorul temporar al deşeurilor periculoase către destinatarul final al deşeurilor periculoase care realizează tratarea, valorificarea sau eliminarea deşeurilor periculoase.
    (2) În prima etapă, deţinătorul temporar al deşeurilor periculoase este destinatar, iar în cea de-a doua etapă deţinătorul temporar al deşeurilor periculoase este expeditor.
    (3) Pentru fiecare etapă dintre cele două prevăzute la alin. (1) transportul deşeurilor periculoase se realizează cu respectarea prevederilor art. 1-17. Pentru fiecare etapă se completează în mod corespunzător formularele prevăzute în modelele prezentate în anexele nr. 1 şi 2.


    Capitolul IV Transportul deşeurilor nepericuloase


    Articolul 19

    Transportul deşeurilor nepericuloase se efectuează pe baza formularului de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3.


    Articolul 20

    (1) Deşeurile nepericuloase destinate eliminării se transportă de la expeditor la destinatar şi se controlează pe baza formularului de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase tipizat, cu regim special.
    (2) Formularul de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase se completează de către expeditor în 3 exemplare şi se păstrează după cum urmează: un exemplar semnat şi ştampilat la expeditor, unul la transportator, semnat, completat cu codul numeric personal al persoanei care transportă deşeurile şi cu numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, iar ultimul se transmite destinatarului prin intermediul transportatorului.
    (3) După semnarea şi ştampilarea formularului de încărcare-descărcare de către destinatar, acesta îl transmite expeditorului prin fax sau prin poştă, cu confirmare de primire.
    (4) Fiecare transport de deşeuri nepericuloase trebuie să fie însoţit de un formular de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase.
    (5) Formularul de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase este înregistrat de către destinatar într-un registru securizat, înseriat şi numerotat pe fiecare pagină.


    Articolul 21

    Transportul şi controlul deşeurilor nepericuloase destinate operaţiilor de colectare/stocare temporară/tratare/ valorificare/eliminare se efectuează pe baza formularului de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase, completat şi semnat de către expeditorul, transportatorul şi destinatarul deşeurilor nepericuloase.


    Articolul 22

    (1) Formularul de încărcare-descărcare în baza căruia se realizează transportul şi controlul deşeurilor nepericuloase destinate colectării/stocării temporare/tratării/ valorificării/eliminării se păstrează astfel: o copie la expeditorul deşeurilor, o copie la destinatarul acestora şi o copie la transportatorul deşeurilor.
    (2) Expeditorul, destinatarul şi transportatorul deşeurilor nepericuloase sunt obligaţi să prezinte formularul de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase la solicitarea organelor abilitate conform legii să efectueze controlul asupra gestionării deşeurilor.


    Articolul 23

    (1) Transportul deşeurilor municipale, efectuat de către operatorii economici autorizaţi să presteze serviciul de salubrizare în localităţi, nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei hotărâri.
    (2) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) care efectuează transportul propriilor deşeuri nepericuloase, cum ar fi deşeurile de producţie şi deşeurile asimilabile celor municipale, trebuie să completeze formularul de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase.


    Capitolul V Transportul deşeurilor rezultate din activitatea medicală


    Articolul 24

    (1) Gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale se realizează în conformitate cu Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi Metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 219/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Nu se vor accepta la transport deşeurile ale căror ambalaje nu sunt etichetate cu următoarele informaţii: datele de identificare ale unităţii sanitare, secţia/laborator, cantitate şi data umplerii.
    (3) Transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală se face ţinându-se cont de următoarele:
    a) toate vehiculele utilizate pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală sunt evaluate de Ministerul Sănătăţii Publice, prin institutele de sănătate publică, pe baza unei metodologii ce va fi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. În interiorul vehiculelor, deşeurile periculoase rezultate din activitatea medicală se transportă în containere din plastic cu capac, tip europubelă, în poziţie verticală;
    b) vehiculul utilizat pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe :
    (i) să fie destinat, amenajat special şi utilizat numai pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală;
    (îi) să fie autoutilitară sau autovehicul cu masa totală maximă autorizată;
    (îi) compartimentul destinat containerelor să fie separat de cabina şoferului, să fie realizat din materiale uşor lavabile şi rezistente la abur şi agenţi chimici folosiţi la curăţenie şi dezinfecţie;
    (iv) să aibă în dotare containere din plastic cu capac, tip europubelă, în care sunt depozitate deşeurile ambalate în timpul transportului, în condiţii de siguranţă;
    (v) să aibă dispozitive de fixare a containerelor în timpul transportului;
    (vi) să conţină sisteme de asigurare împotriva răspândirii deşeurilor periculoase în mediu în caz de accident;
    (vii) să existe permanent o trusă sau un minicompartiment ce conţine saci din plastic, echipament de protecţie, echipamente de curăţenie, dezinfecţie, trusă de prim-ajutor;
    (viii) să fie prevăzut cu trusă conform prevederilor Acordului european privind transportul internaţional rutier al mărfurilor periculoase (A.D.R.);
    (ix) compartimentul destinat containerelor va fi prevăzut cu sisteme de răcire a aerului: aer condiţionat, echipament frigorific;
    (x) autovehiculul va fi marcat şi inscripţionat cu datele de identificare ale societăţii transportatoare pe ambele părţi laterale, activitatea prestată "Transport deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală", pictograma "Pericol biologic" şi marcaj A.D.R.;
    c) operatorii economici care transportă deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu deţin referat tehnic pentru autovehiculul care transportă deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, au obligativitatea de a-l solicita şi obţine în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. În cazul în care referatul tehnic nu se obţine în acest termen de 6 luni, se suspendă dreptul de a utiliza autovehiculul pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală;
    d) transportul deşeurilor periculoase de la unitatea medicală în care acestea se produc şi care este expeditorul deşeurilor şi până la destinatarul deşeurilor, reprezentat de instalaţia în care acestea sunt tratate sau eliminate, se realizează cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.
    (4) Pentru toate cantităţile de deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, transportatorul - chiar dacă acesta este şi destinatar - va respecta prevederile art. 1-17, precizând în formularele ale căror modele sunt prezentate în anexele nr. 1 şi 2 cantitatea cumulată exact, prin cântărire la expeditori, pe un transport dintr-o anumită zonă. Formularul va conţine o anexă cu expeditorii şi cantităţile individuale.


    Capitolul VI Sancţiuni


    Articolul 25

    (1) Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă sau contravenţională, după caz.
    (2) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
    a) abandonarea deşeurilor pe traseu de către operatorii de transport, nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 6 alin. (2), art. 11 alin. (2), art. 13, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 19 sau ale art. 24 alin. (1), (2), alin. (3) lit. a), b) şi d), alin. (4), cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei;
    b) nerespectarea prevederilor art. 4, 7, 8, art. 14 alin. (3)-(5), art. 20 şi 21, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
    c) nerespectarea prevederilor art. 9, 10, 12, art. 15 alin. (2), art. 18 alin. (3), art. 22 şi ale art. 23 alin. (2), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
    d) transportul deşeurilor municipale efectuate de operatori neautorizaţi pentru prestarea serviciului de salubrizare în localităţi, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei.
    (3) În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), se aplică pe lângă sancţiunea contravenţională principală şi sancţiunea contravenţională complementară a confiscării mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârşirea faptei.
    (4) Mijlocul de transport confiscat potrivit alin. (3) se valorifică în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 274/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) În cazul în care se dispune măsura confiscării mijlocului de transport, agentul constatator întreprinde măsurile necesare pentru transportul deşeurilor către operatorii economici care deţin autorizaţie de mediu conform legislaţiei în vigoare pentru activităţile de tratare/valorificare/eliminare, toate cheltuielile fiind suportate de către contravenient.


    Articolul 26

    Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 25 se fac de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, alături de personalul împuternicit din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Transporturilor, Ministerului Sănătăţii Publice sau Ministerului Economiei şi Finanţelor, după caz, conform competenţelor instituţiilor nominalizate.


    Articolul 27

    (1) Contravenţiilor prevăzute la art. 25 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 25, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.


    Capitolul VII Dispoziţii finale


    Articolul 28

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 29

    (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 2/2004, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 211/2004 şi Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 118/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul mediului
    şi dezvoltării durabile,
    Attila Korodi
    Ministrul transporturilor,
    Ludovic Orban
    p. Ministrul sănătăţii publice,
    Mircea Manuc,
    secretar de stat
    p. Ministrul agriculturii
    şi dezvoltării rurale,
    Gheorghe Albu,
    secretar de stat
    Ministrul internelor
    şi reformei administrative,
    Cristian David
    p. Ministrul economiei şi finanţelor,
    Eugen Teodorovici,
    secretar de stat
    Bucureşti, 10 septembrie 2008.
    Nr. 1.061.


    Anexa 1
    Formular pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase
    nr.*1) |_|_|_|_|_|
    ___________
    *1) Număr înscris de agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/eliminare.
    - model -
        I. Date privind expeditorul/generatorul deşeurilor periculoase
        Societatea ...................................................
        Sediul .......... nr. ........, cod poştal ........, localitatea ........
        Persoana responsabilă ...................................................
        Telefon ................. fax ............. e-mail ......................
        Autorizaţie de mediu nr. |_|_|_|_|_|
        Data la care expiră autorizaţia de mediu |_|_|_|_|_|_|
        Cod unic de înregistrare |_|_|_|_|_|_|

        II. Date privind transportatorul deşeurilor periculoase
        Societatea .............................................................
        Sediul ........... nr. ......., cod poştal ......., localitatea ........
        Persoana responsabilă ..................................................
        Telefon .................. fax ............. e-mail ....................
        Licenţa de transport mărfuri periculoase nr. .........
        Data la care expiră licenţa de transport mărfuri periculoase ...........
        Autorizaţie de mediu nr. |_|_|_|_|_|
        Data la care expiră autorizaţia de mediu |_|_|_|_|_|_|
        Cod unic de înregistrare |_|_|_|_|_|_|
        Nr. de înmatriculare mijloc de transport ...............................
        Delegat (nume, prenume, funcţie) .......................................

        III. Date privind destinatarul deşeurilor periculoase
        Societatea .............................................................
        Sediul ......... nr. ........, cod poştal ........., localitatea .......
        Persoana responsabilă ..................................................
        Telefon ................... fax ............. e-mail ...................
        Cod unic de înregistrare |_|_|_|_|_|_|

        IV. Date privind amplasamentul instalaţiei de tratare/valorificare/
    eliminare
        Denumirea ...............................................................
        Sediul ......... nr. ......., cod poştal ......., localitatea ...........
        Persoana responsabilă ...................................................
        Telefon .................... fax............. e-mail ....................
        Autorizaţie de mediu nr. |_|_|_|_|_|
        Data la care expiră autorizaţia de mediu |_|_|_|_|_|_|

        V. Aprobare pentru:

        A. (i) un singur transport |_|
        (îi) mai multe transporturi |_|
        Data la care expiră aprobarea |_|_|_|_|_|_|

        B. (i) colectare |_|
        (îi) stocare temporară |_|
        (iii) tratare |_|
        (iv) valorificare |_|
        (v) eliminare |_|

        C. Operaţia de colectare/stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare
        nr. ....... (conform anexelor nr. IA, II A şi, respectiv, II B din
        Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor,
        aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu
        modificările şi completările ulterioare)

       VI. Numărul total de transporturi planificate:

       VII. Cantitatea de deşeuri planificată a fi transportată (în tone)
                                                                   |_|_|_|_|_| t

       VIII. Denumirea şi compoziţia chimică a deşeurilor:

       - Denumirea deşeurilor (conform Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 privind
       evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând
       deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare)
                                                                   |_|_|_|_|_|
       - Codul deşeurilor (conform Hotărârii Guvernului nr. 856/2002,
         cu completările ulterioare) |_|_|_|_|_|
       - Conţinutul deşeurilor în:
               
      1.Arseniu|__|__|__|__|__|mg/l
      2.Plumb|__|__|__|__|__|mg/l
      3.Cadmiu|__|__|__|__|__|mg/l
      4.Crom-Vl|__|__|__|__|__|mg/l
      5.Cupru|__|__|__|__|__|mg/l
      6.Nichel|__|__|__|__|__|mg/l
      7.Mercur|__|__|__|__|__|mg/l
      8.Seleniu|__|__|__|__|__|mg/l
      9.Staniu|__|__|__|__|__|mg/l
      10.Stibiu|__|__|__|__|__|mg/l
      11.Taliu|__|__|__|__|__|mg/l
      12.Telur|__|__|__|__|__|mg/l
      13.Sulfuri|__|__|__|__|__|mg/l
      14.Cloruri|__|__|__|__|__|mg/l
      15.Fluoruri|__|__|__|__|__|mg/l
      16.Bromuri|__|__|__|__|__|Greu %
      17.Ioduri|__|__|__|__|__|Greu %
      18.Nitriţi|__|__|__|__|__|Greu %
      19.Fenoli|__|__|__|__|__|mg/l
      20.PCB/PCT|__|__|__|__|__|mg/l
      21.Consum Chimic de Oxigen (CCO)|__|__|__|__|__|mg/l
      22.Valoare pH|__|__|__|__|__|mg/l
      23.Conductibilitate|__|__|__|__|__|S/cm
      24.Materiale lipofile greu volatile|__|__|__|__|__|mg/l
      25.Componenta extractibilă a substanţei de bază|__|__|__|__|__|Greu %
      26.Materiale lipofile extractibile|__|__|__|__|__|Greu %
      27.Pierderi la calcinare|__|__|__|__|__|Greu %
      28.Componenta dizolvabilă în apă|__|__|__|__|__|Greu %
      29.Conţinut de apă|__|__|__|__|__|%
      30.Rezistenţa la forfecare|__|__|__|__|__|kN/m''
      31.Deformare axială|__|__|__|__|__|%
      32.Rezistenţa la presare uniaxială|__|__|__|__|__|kN/m''
      33.Punct de topire|__|__|__|__|__|°C
      34.Punct de inflamabilitate|__|__|__|__|__|°C
      35.Punct de condensare/domeniu de condens|__|__|__|__|__|°C
      36.Putere calorică|__|__|__|__|__|kJ/k
      37.Emisie de gaze prin reacţii ulterioare|__|__|__|__|__|  
        a)în contact cu ambalajul|__|__|__|__|__|  
        b)în contact cu aerul|__|__|__|__|__|  
        c)în contact cu roca de sare|__|__|__|__|__|  
        d)la temperatura de °C ...............|__|__|__|__|__|  
      38.Menţionarea componentelor periculoase|__|__|__|__|__|  
        a)ale deşeurilor|__|__|__|__|__|  
        b)ale produselor rezultate din|__|__|__|__|__|  
          valorificarea/eliminarea deşeurilor    
             
        Alţi parametrivaloaredimensiune
      39.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      40.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      41.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      42.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      43.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      44.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      45.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      46.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      47.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      48.|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__||__|__|__|__|__||__|__|__|__|__|
      49.Alte menţiuni: |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

        NOTĂ: La completarea pct. 38-49 se au în vedere prevederile art. 8 din
        Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare.

        IX. Modalităţi de transport |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
        X. Tipuri de ambalare |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
        XI. Declaraţia expeditorului/generatorului:

        Declar pe propria răspundere că datele şi informaţiile de mai sus sunt
        complete şi corecte. Declar, de asemenea, că îmi asum obligaţiile
        contractuale stabilite conform legii.
           
      NumeSemnătura/ŞtampilaData
      ..............................................................................

        XII. Acceptarea transportului de către destinatar
        Suntem de acord să preluăm deşeurile declarate.
        Asigurăm că deşeurile vor fi tratate/valorificate/eliminate în
        instalaţia noastră, conform legii.
           
      NumeSemnătura/ŞtampilaData
      ..............................................................................

        XIII. Autorizarea transportului deşeurilor de către agenţia judeţeană
        pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială are loc colectarea/
        stocarea temporară/tratarea/valorificarea/eliminarea deşeurilor.
        Agenţia pentru Protecţia Mediului (judeţul) autorizează
                   
      NumeSemnătura/ŞtampilaData
      .............................................................................................................................................................................................
      Condiţii specifice|_|nu|_|da|_|

        Dacă se impun condiţii specifice, acestea se trec pe verso.
        XIV. Autorizarea rutei de transport de către Inspectoratul pentru
        Situaţii de Urgenţă
        Pentru transportul deşeurilor periculoase trebuie utilizată următoarea
        rută: ............................
        Dacă această rută nu poate fi utilizată din motive obiective, va fi
        utilizată urmatoarea rută:
           
      NumeSemnătura/ŞtampilaData
      ..............................................................................


    Anexa 2
                   Formular de expediţie/transport deşeuri periculoase

                                     nr.*1) |_|_|_|_|_|


                                        - model -
           
      Denumirea deşeurilor periculoase2 |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|  
      Cod deşeuri periculoase |_|_|_|_|_|Deşeuri periculoase < 1t/an |_| Deşeuri periculoase > 1t/an |_|Nr. formularului de aprobare al transportului*) |_|_|_|_|_|
      Nr. de înregistrare al expeditorului |_|_|_|_|_|Nr. de înregistrare al transportatorului |_|_|_|_|_|Nr. de înregistrare al destinatarului |_|_|_|_|_|
      În calitate de: Generator |_| Operator economic care realizează operaţia de: Colectare |_| Stocare temporară |_|În calitate de: Nume delegat: Nr. de înmatriculare mijloc transport:În calitate de operator economic care realizează operaţia de: Colectare |_| Stocare temporară |_| Tratare |_| Valorificare |_| Eliminare |_|
      Cantitatea predată în tone |_|_|_|_|_|Cantitatea primită în tone |_|_|_|_|_|Cantitatea recepţionată în tone |_|_|_|_|_| Cantitatea respinsă în tone |_|_|_|_|_|
      Data predării (zi, lună, an) |_|_|_|_|_|_|Data predării (zi, lună, an) |_|_|_|_|_|_|Data primirii (zi, lună, an) |_|_|_|_|_|_|
      Denumirea societăţii, sediul, cod unic de identificare |_|_|_|_|_|Denumirea societăţii, sediul, cod unic de identificare |_|_|_|_|_|Denumirea societăţii, sediul, cod unic de identificare |_|_|_|_|_|
      Semnătura şi ştampila (asigurare pentru o declaraţie corectă) .............................Semnătura şi ştampila (asigurare pentru transport regulamentar) .......................Semnătura şi ştampila (asigurare pentru preluare în vederea unei colectări sau stocări temporare, tratare/valorificare/eliminare conform prevederilor legale) .............................

    Tipul mijloacelor de transport:
    Numar şi tip de ambalaje utilizate pentru transportul deşeurilor periculoase:
    Observaţii:
    ___________
    *1) Număr înscris de către agenţia judeţeană pentru protecţia mediului.
    *2) Conform Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzand deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare. Notă *) Nu este necesară aprobare pentru cantităţi < 1t/an.


    Anexa 3
    Formular de încărcare - descărcare deşeuri nepericuloase
    - model -
                 
      Serie şi număr
      Date de identificare transportatorDataCaracteristici deşeuri:CantitateDate privind punctul de lucru*) unde se efectueazăObservaţii
      Date de identificare delegat şi nr. înmatriculare mijloc de transportÎncărcareCategoriitoneÎNCĂRCAREA  
      deşeuriDate de identificare expeditor
      cod
      Licenţa de transport mărfuri nepericuloase nr.DescriereAutorizaţie de mediu nr.
      Destinat:m3
      colectării |_|Data la care expiră autorizaţia de mediu
      Data la care expiră licenţa de transport mărfuri nepericuloasestocării
      Descărcaretemporare |_|
      tratării |_|
      valorificării |_|Semnătura şi ştampila
      Semnăturaeliminării |_|
      Date privind punctul de lucru unde se efectuează*)
      DESCĂRCAREA
      Date de identificare destinatar
      Autorizaţie de mediu nr.
      Data la care expiră autorizaţia de mediu
      Semnătura şi ştampila

    -------- Notă *) Se va completa numai în cazul în care încărcarea/descărcarea are loc la un punct de lucru care nu reprezintă sediul social.
    --------------